Viitorul, septembrie 1919 (Anul 13, nr. 3446-3474)
1919-09-25 / nr. 3469
, 7 Atim (Hl doí-sprf^ecvfüea No. 3469 ..w- — ' -rr Mm>w------... 7. , ,< .r.^jamés&Btűaa&aBíuA jgrw?’ Bűifi fn rä . , Hirriníiiate ABONAMENTE . un an 60 Lei . . țease luni 30 Lei . un an 100 Lei . . șease luni 50 Lei un număr vechiu 40 Bani_______________ REDACȚIA STRADA EDGARD QUINET No. 2 ADMINISTRAȚIA STRADA ACADEMIEI No. 17 (Vis-â-vis de Hótel Capsa) Telefoanele: Direcția: 51/23; Redacția si Administrația 49123*13111___ Acum ANUNCIURI COMERCIALE Se primase direct la Administrația ziarului, str. Acateui și la toate Agențiile de publicitate > 17 ...... am /.« Brumm Plafferii Stat PETROLULUI Industrializarea marei avuții naționale care residă în terenurile petrolifere, este în toate țările care au iefuirea de a poseda astfel de izvoare naturale de energie, supusă la legiferări chibzuite, în care statul ia toate măsurile pentru ca petrolul sa rămână o avuție națională. Astfel în Franța, în Anglia, și chiar in Statele Unite, se face din petrol o politică de stat și se admite ■monopolau lui ca una din privilegiile cele mai strâns legate de suveranitatea statului. Ceea ce explică aceste măsuri de protejare a bogăției petrolului este că acest produs al solului este unul din acelea care susțin direct tăria economică a statului, ca și Apărarea națională. Petrolul este energia care servește direct la activarea producției din fabrici, iar în apărarea națională energia petroliferă este întrebuințată la aeroplane, la automobile de tot felul, la fabricele ce produc muniții, la transporturile maritime, ca și la cele pe uscat încât țara care are norocul să poseadă petrol în subsolul său, deține o sursă de energie care îi asigură superioritatea în lupta cu celelalte state. Este, deci, foarte firesc ca statele posesoare de terenuri petrolifere să se preocupe de păstrarea acestui minunat factor de energie. Statuii unguresc stabilise, conform acestei politici de stat, un monopol asupra gafelor subterane, căci orice energie utilizată în apărarea națională trebuie să fie în mâna autorităței statului. La noi, însă, s'a făcut o politică, ciudată, ca și în multe alte privințe, și în chestia petrolului, socotindu-se această energie naturală, ca o marfă ce s’ar putea desface pe piețile străine, fără nici un control, fără nici o alegere, fără nici o condițiune impusă de statul posesor al spetrolului, în speță de statul românesc. Ne aducem, aminte astfel de acele decluxasiunii ale d-lui Take Ionesat făcute la clubul conservator din București, prin care se ataca partidul nostru, tocmai pentru ideea că terenurile petrolifere nu sunt o marfă ce se poate vinde liber și oricui, petrolul făcând parte dintr’o politică de stat conștientă, de interesele naționale. Și tot asemeni reamintim campania pe care ziarele takiste au dus-o contra noului decret-lege prin care sunt oprite timp de șase luni transacțiunile petrolifere. Toate aceste atitudini dovedesc că sunt politice românești cari nu înțeleg că mu orice avere națională poate fi obiect de speculă și mu orice dorință străină trebuie să fie satisfăcută, în ciuda intereselor românești. Cine nu are această convinigeae desigur că îi pare curioasă atitudinea de protejare a petrolului. Dar această atitudine nu e decât o fațetă a unui întreg sistem politic. Practicat cu o consecventă, care are de lăudat dacă s’ar opera în alte direcții. E vorba de sistemul exploatărei averilor naționale, prin vinderea lor la străini, e vorba de sos retail acela care s’a aplicat de anumite politici românești în toate împrejurările, menajând interesele străine cu jertfa intereselor românești. Față de această politică înstrăinată, partidul național-liberal a avut ca lozincă „Prin noi înșine“, punând în lucrare energia, priceperea și capitalul românesc, iar când a fost vorba de o avere atât de extraordinar de importantă ca petrolul, partidul liberal a considerat această energie naturală, ca strâns legată cu apărarea națională, și ca atare industria, transitul, exploatarea petrolului a fost considerată ca o activitate de stat, față de care se impune și o politică de stat. * *.',51 .« Contra acestei concepțiuni se ridică opiniile izolate ale câtorva politicieni. Dar opiniile stinghere și convingerile izolate, nu pot duce la soluții definitive în organizarea unui stat, care trăește din acele politici ce știu să pună în serviciul țarei și numai în al țarei, toate mijloacele de înflorire și de consolidare a ei. ZI Ciú Pentru a dovedi că einstemul, ca și inonteligența, nu au limite, ziarul „Românimea“ publică harta Banatului, cu frontiera dintre ceea ce s-a stabilit că trebue să fie al nostru și teritoriul pe care Consiliul suprem aliat hotărăște a 1 ceda Sârbilor. Harta e însoțită de explicația următoare : „Frontiera românosârbă în Banat, astfel cum s'a priceput să o obțină d. loan Bratianu“. Dacă este cineva vinovat, de trunchierile din Banat, apoi acela nu poate fi decât d. Take Ionescu care la Paris a încurajat prin atitudinea ca pe toți aceia cari revendicau teritorii ce nu li se cuveneau. Și apoi, de ce pomenește „Români mea“ de frontiera din Banat, când d. Take Ionescu însuși nu poate avea curajul de a subscrie următoarea frază scurtă : „Nu este adevărat că am cedat Torontalul Sârbilor, nu este adevărat că am stat în tratative pe acest punct, nerecunoscând valabilitatea întreagă a tratatului de alianță dela 1916“. Dacă ar subscrie o astfel de declarație, orice critică contra d-lui Take Ionescu ar înceta. Dar poate oare d. Take Ionescu să facă, fără abilitări de stil, o atare declarație ? Lăsăm „Românimei“ sarcina de a pune ea, aceste întrebări d-lui Take Ionescu Ziarul „Româ.’.Onea" publică textul convențiunei adiționale a tratatului cu Austria din care ar fi de văzut că clauzele cele mai grele ce ni se impun prin acest tratat, anume controlul minorității r și robia economica, sunt identice cu cele impulse și Ceho-Slovaciei și Greciei. Se dovedește aceasta, mărturisim că numai „Românimea“ o poate ști și o poate spune. „Epoca“ își dă cu părerea că „nu e nimeni care să nu fie convins că în situația noastră politică, rezistența e un dezastru. Cu toate acestea d. Bratianu a practicat politica rezistenței și acum caută să o impună întregei țări“. Parafrazând pe „Epoca“, noi spunem că nu e nimeni care să nu fie convins că în situația de azi a României nu se poate primi robia economică, știrbirea independentei țări și smulgerea din pământul românesc a ceea ce de drept și de fapt ne aparține. Cine crede altfel, nu are conștiința nici a adevăratului sentiment al tărei, nici a demnităței ce a caracterisat politica țărei noastre, pe vremea chiar când ea era departe de a fi ceea ce aste astăzi ! # în timpul războiului, Franța a păstrat odată cu secretul operațiunilor militare și pe acela al operațiunilor medicale. Evident că nu prin acest fapt maladiile au fost victorios combătute, dar faptul în sine este că au fost combătute cu succes. Știința se putea lăuda cu acest rezultat. Totuși la d au contribuit și alți factori. Vorbind despre acest lucru „Le Matin“ arată că în Europa occidentală febra tifoidă este, dintre toate maladiile infecțioase, aceea care se desvoltă mai repede în mijlocul armatelor mobilizate. Cazurile de febră tifoidă au făcut, de fapt, o progresiune crescândă în sânul armatelor, în timpul primelor șase luni ale războiului. Numai în luna Ianuarie 1915, într-un efectiv de 1000.000 oameni, 659 au fost atinși de febră tifoidă din cari au murit 111. Se începură vaccinările antitifice, cari fură complectate mai târziu, prin vaccinarea contra barililor paratifici. Câteva scifre edificatoare Influența acestora începu să se simtă; în loc de cei 659 tiflei din Ianuarie, Martie nu a înregistrat decât 203 și numai 23 decese, în loc de 111. Progresiv, curbele morbidităței și mortalităței coborâtă la un efectiv de 100.000 oameni, se iviră numai 161 cazuri în Decembrie 1916, 23 în Iunie 1916, 13 în Decembrie 1916, 3 în Mai 1917, 1,6 in Ianuarie 1918. Numărul deceselor in aceiași perioadă descresc precum urmează: 15,3, 0,36, 0,43, 0,16. In 1918 începu iarăși războiul de câmp, contrariu celor ce se petrecuse în 1914, cazurile de febră tifoidă nu simt, în mijlociu, pe lună, și la 100.000 oameni, decât 1—2, iar numărul deceselor nu se cifrează decât în proporțiunea de 0.2. Aceasta însemnează că în plin război morbiditatea și mortalitatea febrei tifoide au fost, păstrându-se proporțiunile, de 7 sau 8 ori mai silabe ca înainte de război, febra tifoidă. După aceste constatări se pune întrebarea: de ce vaccinarea antitifică n’ar avea interes decât în timp de război? Aceasta este o chestiune mereu în studiu: savanții muncesc din răsputeri pentru a face aceste vaccinuri mai active, mai stabile și pentru a micșora importanța reacțiunilor pe care ei le provoacă. Se poate prevedea în scurtă vreme, pentru vaccinarea antitifică, o tectonică care să o facă tot atât de simplă și tot atât de practică ca și aceea a lui Jenner, și febra tifoidă, care a pricinuit altă dată epidemii groaznice, se pare cu adevărat destinată să dispară, după cum a dispărut și variola. CRONICA MEDICALA EPIDEMIILE in timpul războiului Experiența războiului a dovedit că Rezultatele vaccinărilor antitifice mmm tsBsmmmm. Cum se explică acest lucru: dat fiind condițiunile de trai ale soldatului cu mizeriile și oboselile sale? Aceasta se datorește numai vaccinărilor antitifice. De aci se trag concluziuni precise. Statistica arată care este rezumatul unei experiențe pe cât de convingătoare pe atât de posibilă; ea este, pentru știință, unul din cele mai frumoase din buletinele ei de victorie. Este un titlu măreț de glorie al savanților aliați că au găsit acest mijloc pentru protecțiunea soldaților noștri. Principiile generale ale acestei metode se datoresc lui Sir Wright, iar aplicațiunea ei profesorilor Chantemesse și Wildal și medicului inspector Vincent, fără de cari, mulți soldați francezi ar fi trebuit să depună armele în fața dușmanului comun — NOTE asmusamsmamm as C RB9IIV K 0 Dintre figurile mari ale teamului nostru, se desprinde acea a eminentului artist ce a fost Radovici, care întrunea cel mai fericit temperament artistic, cu o educație profesională ce-l făcea să fie sclavul datoriei și robul propriei lui conștiințe artistice. Moartea lui Radovici, care a coda ciclfit cu zilele tirse premergătoare căderei Bucuroșilor, a zguduit pe toți cei cari se iteresează de mișcarea noastră teatral și își dau seamă de imensa pagubă a punerei unei stele de pe un firmament care nu strălucește prin prea multe! Dar recomandăm acelora cari au palpitat în fața ariei lui Radovici, cari au simțit cu el gama durerilor omenești ce găsise în marele artist pe cel mai bun interpret al lor, să treacă pe la cimitirul Belu. Vor vedea acolo cum se respectă, cum se îngrijește mormântul marelui Radovici, vor vedea părăsirea și mizeria ultimelor amintiri* matririale a acelei flăcări care azi — vai!— nu mai încălzește și nu mai luminează! Și această părăsire a mormântului lui Radovici o considerăm ca o rușine de care în primul rând treime făcută vinovată direcțiunea Teatrului Național din București, al cărui fruntaș a fost Radovici. Aceea ce conduc pima scenă românească, trebue să știe că au datorii morale față de cultura românească, și că printre aceste datorii una din cele mai imperioase este aceea de a cinsti memoria artiștior mari, cum a fost Radovici, Și un eatru nu poate trăi, când Și un teatru nu poate trăi când morții lui Ilustri nu sunt cinstiții după merit! Petropius , DzilIZEY P’alifitÜ „VIITORUL* Cel mai răspândit JURNAL DE SEARA ziarului mtea mmmmmlm CEI CARI SE DUC MOARTEA LUI C. F. ROBESCU Cu adâncă durere anunțăm pierderea încă unuia din fruntașii partidului national-liberal: C. F. Robesteu s'a stins azi dimineață din viață. • 1 1 ,. Născut la 1839 în Focșani, defunctul avea 80 de ani. Venerabilul nostru prieten a avut o lungă și bogată carieră politică. Și-a făcut studiile universitare la Paris, de unde în 1866 s'a întors licențiat în științele naturale. A fost îndată numit profesor la liceul Matei Basarab, profesând necurmat timp de peste 30 de ani. Numeroasele generații de elevi își reamintesc cu plăcere eminentele prelegeri ale profesorului Robescu, și caracterul său blând și drept.Reîntors în țară tocmai în momentul când se pregăteau marile evenimente de la 1866, C. F. Robescu a intrat în luptele politice și la alegerile din 1870 e.gles pentru prima oară deputat al Capitalei, pe lista partidului liberal. In scurta viață a acelei Camere, Robescu a ținut cu vrednicie piept curentelor reacționare. In 1876 defunctul a fost numită rector general al poștelor, post de încredere, în care a adus eminent servicii acestei naște administre și în Caere a introdus ordine și a precdit un admirabil spirit de orjcizare. Retras din acest post, em.es [UNK]’•filier comunal al Capitalei, apo.i de primar și apoi din nou deputat. In toate aceste sarcini publice, C.F. Robescu se relevă prin adic Uj- inea sa, prin râvna și devotatodel său. La 1895 defunctul e reales deputat, iar în ianuarie 1896 unanimitatea voturilor consilierilor comunali îl desemnează pentru demnitatea de Primar al Capitalei, pe care a ocupat-o timp de trei ani. In această sarcină îndoit de grea, date fiind împrejurările în cari a primit-o, Robescu s’a arătat un administrator de frunte. Opera ce a îndeplinit-o la Primărie: restabilirea echilibrului bugetar, îmbunătățirea ii, așa chip a finanțeor comunei, încât la plecarea sa a lăsat un excedent de milioane, rezolvarea chestiei alimentarei cu apă a orașului și îndrumarea ei pe calea executărei, s’a așezat printre puținii primari buni pe cari i-a arus capitala noastră. La 1901 e reales deputat, iar Camera, ca un omagiu îl alega vicepreședinte. In 1902 e din nou ales primar al Capitalei, unde a reluat firul activității sale, făcând aceiași gospodărie ordonată, străngătoare, realizând totuși însemnate îmbunătățiri edilitare, și introducând din nou prosperitate în finanțele zdruncinate ale comunei. De la 1907 până la 1911, și dela 1914 până azi a fost din nou deputat și vice-președinte al Camerei, continuînd, în calitate de consilier comunal să pună experiența și autoritatea sa în slujba intereselor comunei București. La 1914 a fost ales senator, iar colegii săi lau ales în demnitatea de vice-președinte al senatului. In ultimul timp, bolnav și obosit încărcat de ani și de o viață întreagă de muncă spornică, C. F. Babescu se odihnea, interesându-se totuși de viața publică și de partidul căruia i-a consacrat devotamentul și acuitatea frumoasei sale vieți. Deplângând pierderea acestui vechil și credincios fruntaș al partidului national-liberal,— care a avut suprema fericire să nu închidă ochii înainte de a vedea realizată Unitatea națională, — transmitem familiei greu încercate expresiunea alănelor noastre păreri de râu. Joi 7?oțempre înl9 întâi’^s.'-' ~*£ SS&i £ fgm Nimic nu poate face pe germani să renunța la politica lor este necinste. Acest popor, care, înaintea și în timpul războiului, a dat spionajului o desvoltare neasemuită, se încearcă și acuma să mascheze adevărul. Organele de guvernământ se arată, față de învingători, cia pese a respecta în totul tratatul de pace, când, însă, stau de vorbă cu reprezintanții poporului, se dă toate asigurările că cea mai mare parte din clauzele tratatului din Versailles vor rămânea literă moartă. Și până acuma, cu toate deparațianii a ministrului de finanțe francez, Germania nu ce arată influențată întru casa de dispozițiuni a pă cei ce i s'a impus. Mai mult, guvernul din Berlin pune piedici agenților de cosorri francezi și face astfel iluzorii se ui? avantaginio pe cari Aliații i ],■ a pretins pentru o perioadă de 11 ani și șase luni de la pace, în scopul facilitării refaierei comerțului francez. Ca ar fi de făcut ! Fără îndoială un demers, energic, urmat de măsuri represive. Dar Consiliul suprem a avut de rezolvat chestiuni de altă natură. împins de către Americani, a trebuit să ia o atitudine neașteptată,față de Aliații, cari, în ultimul timp, au luptat cu mari sacrificii și luptă încă pentru pacificarea Europei. Pentru ce Președintele Wilson nu intervine spre a se lucra cu energie contra Germaniei? Ar fi o operă mult mai folositoare, decât forțările ce face pentru a îndrăjbi Aliații între ei. România are drepturi netăgăduite la neștirbirea suveranității ei, și nu poate ceda presiunei americanei fie că ea se exercită pe cale diplomatică, prezis, fie că se manifestă prin încercări directe de acaparare a bogățiilor pământului românesc. La baza acțiunii Americei se găsește iun substrat pur negustoresc, și nu poate concepe Președintele Wilson ca o țară mică cum e țara noastră, să nu se supună orbește pretențiunilor sale. Sperăm, totuși, că, privind statua Libertății din rada portului New York, capul guvernământului marrei republici transoceanice, își va schimba părerile și va vedea, pe de o parte, că politica sa actuală este greșită, pe de altă parte că atitudinea sa din timpul păcei de abia născânde este în contrazicere cu frumoasa sa dezinteresare materială de la vremea războiului. Părerea aceasta este unanimă la Paris, și citim cu plăcere fraze ca acestea: „Il est regrettable qu’on trăite les Roumains en ennemis“ •sau : „On a impose trop d’dumillations à la Roumanie. C’est la duriliere goutte qui fera dâborder la calice“, darpă cum scria „Le journal“. Și Franța, care, cu mare greutate, trebie să contrasemneze deciziile luate de Americani, căci, spre a întrebuința cuvintele spuse în Parlament de dl Dubois: „La France est, financièrement, l’esclave lib ses allies". Din Alsacia-Lorans 1^SBSSB^SSBSSSSSl^SSSgStaB^BBBt WfSBHB ffîZȘl In legătură cu prefăcătoria germană, vom reproduce câteva cuvinte semnificative, pe care le-am auzit de la niște Alsacieni, de curând veniți la Paris. Thebue știut că, de când cu semnarea păcii, Franța e entreprată în continuu de către Alsacieni și Loreni. Pe străzile Parisului, prin micire, prin tramvaie sau omnibusuri, privirile ne sunt atrase de marile funde -al sa eienei pa care femeile dlin provin-eifi desrobite î-e poartă, cu mândrie. íúr ’adevăr, toa vin îmbrăcate în costum !*iUț. i. Și au dreptate, fiindcă, după mW ® războiu care a șters umilii. ț.. |Jț 1S76, vederea, în mijlocul Fran e, f marilor panglici negre cu cocanflrtricoloră în mijlocul fundei, fata &1 bată mai cu putere furmei piramezilor. La 11 Iulie, Alsacienele au făcut obiecții unei cimpalii particulare din partea populației, electrizată de succesul strălucit al Antantta și înduioșată până la lacrimi la gândul că au dispărut frontiei ei o nenasturale, pe care cotopitorul le ridicase între fiii aceluiași norm, întrebând pe un Alsacian așa;«... m»fiului «o purtare al Roșilor, am obținut un răspuns care nu face decât, să consfințească conduita tt.* politică. Roșii, ml-a spue convorbUimA mor, rm te arată fp’-'oși, orice fe-a| zice. „Noua Ies tra/dons de sides bochés, d’espéces de bandits el iÎ4 poursuivaient lenre reclamations, .e spurkr-e arx levres. G’est qu’ils ms.« nient â mérvéi Ue la science de eruier â petit feu, dió vevs fairé sen* tir voire impuissanee. Ah, les sales bocheis ! bien que j’aie penJu un r;l|* â la guerre, jo n’hósiteráis pás a sacrifier celui q'iri mo restc, si lbs Boches men a £a Lent â nouveau la France“. Aceste cuvinte, rostite , doaro si de rând, fără instrucție, cadrează o minune cu următoarea caracterizare a germanului, făcuta de d. Maurice Móret în „Gazette de Lauserap”: „Germanul e violent- cântic victorios, viclean și .eobservat când fi bătut. El acuma ;lubește ocazia și mijloacele de a no .e .tignd”țâțele ce a trebuit să facă. El declară că Antanta nu va îndrăzni să judece pe Wilhelm II și speră să scape de încă multe alte sancțiuni rețema crimelor lui. Aliații ar fi pierduți dacă nu ar cere ca toată stăruința ca toate angajamentele luate să fie executate in mod riguros“. întrebarea este: ARații se vor arăta hotărîți ? Sau, cum se pretinde, America e dispusă să ajut« jrefacerea econmmică a Germaniei pentr a-și satisface oarecari ambițiuni nagusticești ? , Anfia și marfa ««imf?*?* «D IIIMm I «I ■ HII II II III .... I Ulii. I. IX să creden»' eriadb relatează. oameni cari vin din Anglia, marfă -- ți și lotri pot să imiliteze pî-aț« . indo**e?A. Nu știm întru cât acțiuni sunt adevărate, dar, 111 cari afirmativ, toată marfa de cuțitărie și diferite alte produse ale indusstriei mici metalurgice din Germania, care se găsia disponibilă, se vindle pe piețele engleze. Multe produse ar fi prezintate sub etichetă engleză, spre a nu se atinge susceptibilitățile explicabile ale cumpărătorilor. Știrea aceasta, deși dată sub rezervă, naște o bănuială, care poate fi de mare importantă pentru viitoarea orientare a comerțului. Cum germanii au avut, un atât de mare stoc disponibil, după războiu, când este știut că toată industria germană se consacrase numai produselor necesarii războiului ? Și dacă stocuri nu puteau exista, cine a procurat Germaniei, materiile prima pentru grabnica fabricare a acestor obiecte ? Să fie tot protecția americană, despre care sa vorbit atâta în presa de a’Vi . Oricare ar fi răspunsul, există un bibin no care atitudinea Americei față A unii din Aliati nu face decât să-l întărească. N.A. I Paris, 10 Sept. 1919. SCRISORI DIN PARIS fÎKpefii intuim GElMAil Prefacatar de toașă.—Cuvinte din finifturile liberale.—Mărfuri germane pe pistele engleze* 4 t ■ wt non 111 in DOHR pistrugurile si futiagurile săv^gite Inruditul Constanța . Ocupatiunea gereano-bulgară a pisat în Dobrogea urme care nu sa pot șterge ușor, și numai printr’o cutare de ani de aci înainte se va itea ajunge la refacerea provinciei jura cum ajunsese ]n 1916, după o muneă de 40 ani, operă a gen.nini monesa. Pentru a se putea face o idee jnsă de valoarea și mai ales de felul pagubalor de orice natură aduse populației și avutului juck Constanța V- daci de această parte a Dobrogei Ioan ocupa ar fi fost necesară o serioasă anchetă în direcția tuturor ramurilor de activitate. Constatările acestei ancheta comparate cu constatările date de statisticele din 1915- «6, ar fi putut da situația exactă a pagubelor și ruinei produse — fără fi socoti vexațiunile, daunele morale — și în acelaș timp ne-ar fi arătat cât de metodic a fost organizată opera de distrugere a acelora cari un moment au ajuns să stăpânească și această regiune a țărei. Prin cele ce urmează voi căuta a da numai în parte rezultatele unor anchete sumare făcute de organele administrative în jud. Constanța. Arfsturile de mai jos reprezintă minimum de constatări și anume ceea ce a fost mai izbitor. Din ele oricine își va putea închipui, care ar fi fost rezultatele unei anchete largi. In jud. Constanța, parte din efectele ocupatiunei dușmane, sunt identice cu acelea ce se întâlnesc în restul țărei casa s’a găsit sub uceiaș regim de stăpânire inamică. Faptul însă că regimul de ocupație al Dobrogei, și deci și al Constanței, a fost diferit de acel al restului trei — unde mai intervenea din când în când un ușor ecotiv al guvernuli român numit de autoritatea militară germană — a avut urmarea ca administrația după bunul plac al Comandaturilor germano-bulgare să nu mai aibă nici o margine și nici un respect al avutului românesc. Se pot împărți efectele dominațiunei dușmana aci, după cauzele care le-au produs, în trei categorii: a) Efecte ale distrugerilor, jafului, furturilor; b) Efecte ale rechizițiunilor de tot felul; c) Efecte ale vexațiunilor aduse populației la care s’ar mai putea adauga și efectele bombardmentului avioanelor, etc. A) Efecte ale distrugerilor, jafului și furturilor. Dușmanul a organizat distrugerile atât ale avutului statutei : produsele naturale ale solului, averea publică, cât și ale avutului particular. Prin metoda pe care au întrebuințat-o, se vede că au urmărit să aducă sărăcirea complectă a regiunei și imposibilitatea de a face să revină foarte mulți ani, fără concursul altora, cărora urma ca regiunea să devină tributară a tuturor forțelor lor de producțiime. Astfel, Pentru a se îmblânzi rigorile climatului uscat al județului și deci a se reveni în ajutorul agriculturei, statul — cu man Sacrificii ani de-arândul — făcuse plantațiuni în câteva regiuni din județ. Astăzi aceste plantațiuni nu mai există: Murfat-larul, Tekketoiotun, Caraomerul, Mangalia, Ilamlâcuî nu mai sunt adăpostite de nici un fel de verdeață. In acelaș cadru intră și devastarea marilor păduri de la Hairankioi, Enișenlia, Guzgun, Carvan, pe care ftatel nostru le-a conservat cu atâta grijă printr’o exploatare sistematică, în vederea aceluiaș scop și căror, în urma devastărilor de acum înainte, le trebue 20—30 ani de dezvoltare. Dacă devastarea plantațiunilor și pădurilor nu sunt fapte de natură a impresiona decât ochiul observatorului atent și cunoscător, ruinele lăsate în sate izbesc până și pe cel mai neatent și dezinteresat drumeț Tabloul pe care-l prezenta județul în primele luni, după instalarea autorităților române și care-l prezintă încă și azi în majoritatea regiunilor lui, cu toată hărnicia țăranului dobrogean este îndușător. Refugiații la revenirea loraci găsind ruină și numai urmele fostului lor avut, au fost mulți fericiți că și-au mai aflat câțiva pereți pe cari și-au înjghebat un adepost cu totul primitiv. Aceștia au fost fericiți fațâ de alți! «Ei au trebuit să părăsească cu totul locurile lo*r spre a se așeza în alte comune. Chiar comune întregi s’au mutat, fiind rase cu totul, neascai prezintănd posibilitatea în curând a refacerei gospodăriilor!". Exemple de acestea se văd numeroase pe linia de nord a județului, în special linia Slârșova, satele Satișchioi, Saragea — mutată, la Bălăgești, — Erctresecul, Pazarlia, Esterul (desființat cu totul), apoi regiunea de pe malul Dunărei și comunele românești dinspre sudul județului. Voi trece în revistă câteva din comunele păgubite prin distrugeri. Comuna Anadalkioi, cu toată, aproprea de reșediinta județului, și deci subt ochii Comandaturii, a plătit și ea tributul cu 39 case distruse complect și 142 ruinate. E bine să se știe că acestea sunt numai case românești. Comuna Hasancea, sărăcăcioasă prin aspectul ce prezintă locuințele tătărești, de abia ridicate la suprafața pământului, atrăgea vederea trecătorilor prin edificiile publice pe care le făcuse statul român, precum și prin conacul marelui proprietar C. Pariano. Bulgarii însă în Decembrie 1916 distrug din temelie localul Primăriei iar germanii în Mai 1917 cSldstru școala (grădina de copii) și Cantonul model al Ocolului silvic. Motivul î Din lemnări« © i și-au făcut caziile cu care soldați’i trimeteau zilnic alimente in Germania. Proprietatea d-tei larjano scăpată în interior — fiind ocupata ie o etapă germană — a fost decretată totuși atât de mobilierul ei, cât și de toate mașinile și instrumentele de plugărie, care au fost transportata în bulgaria. In comuna Hasiduluc, după ce au distrus localul Primăriei și devastat localul școalei, au adus la ruină 64 case. Ca ramuratul, comună mare, populată cam în părți egale de germani și români, fiecare având cartierele lor, prezintă dovada evidentă, a modului cum au fost tratate averile și proprietățile românești față de cele nemțești. La intrarea în comună, în dreapta șoselei ce vine din spre Constanța, se vede cartierul românesc cu totul dărîmat. Continuând șoseaua înspre nord (Ester Toxor) (xiriai eSMorului e plăcut impresionat de perfecta întreținere a cartierului nemțesc Multe din aceste locuințe au fost reparate în timpul războiului, cu material luat de prin locuințele românești, iar altele făcute din nou. In această comună, de asemenea, germanii au distrus localul Primări, iar biserica în construcție, a fost desvelită de arama acoperișului. Topraisarul, locul de lupte mari în prima perioadă a războiului, are complect distruse 92 case și 115 ruinane. Biserica a fost bombardată. Aici nu au fost menajate nici localurile destinate pentru sănătatea publică, infirmeria și locuința medicului, modele în această privință cu toate infirmeriile ,din județ; de asemenea frumosa canton al serviciului de poduri nu mai are acum decât coșul. De altifel toate cantoanele din județ au fost distruse. Frumoasa stațiune balneară, Carmen Sylva, în drumul continuu al armatelor bulgare a fost distrusă încetul cu încetul. De asemenea Telcirghiolul contribuie la pofta de distrugere a bulgarilor cu 104 case din care © peste 90 vile, precum și cu mașinile și instalațiunile de băi din localitate. Comuna Tuzla are distruse 77 caíuai românești. Această comună găsindude asemenea în drumul armatelor bulgare, acești „eroi“ ai Balcanilor au operat înncetail cu încetul ruina comunei, nerespectând nici aci 03 șî în alte comune localurile publice. In această regiune nu a fost cruțat nici Sanatoriul Eforiei Spit. Civila cu modernele sale instalațiuni, precum și nici Sanatoriul Societătei de Profilaxia Tuberculozei căruia i-a răpit toate aparatele și instalațimnile medicale. N. NEGULESCU ÎOXVOO-