Viitorul, septembrie 1920 (Anul 14, nr. 3736-3760)
1920-09-16 / nr. 3748
IMPOLITE și RISIPA Lunga stagnare a producției în timpul războiului și cheltuelile necesitate de ei, au produs în toată Europa o perturbare, care se traduce din punct de vedere financiar ,printr-o depreciere monetară, care ea însăși devine o causa de scumpete și din punct de vedere economic, printr’o micșorare de producție și îngreunare de transport. Dacă în toată lumea acest fenomen se întâlnește, la noi, în România, scumpetea și perturbarea financiară sunt mai accentuate, pentru că nouă ne-a lipsit acele rezerve mari acumulate, acel fond de economie, realizate prin munca disciplinată, și în fine acea educație economică, ce caracteriza statele vechi, cu tradiții și cu bogății acumulate. Perturbarea războiului, deci, în statele tinere a fost și mai adânc simțită. Oamenii de guvern din țara noastră le incumbă sarcina de-a fi și mai cu grije restabilirea economică, de îndreptarea finanțelor, precum au obligația de a face o politică de cumpătare, de economic și de bună gospodărie, pentru ca pericolul dezastrului financiar să fie pe cât posibil înlăturat. „ Dar cu o ignorantă, cu adevărat surrprinătoare, a nevoilor actuale și cu o lipsă de prevedere incompatibilă cu concepția ce ne-o facem de omul de stat, guvernul actual, venit după guvernul d-lui Vaida — care ne-a dat exemplul tuturor slăbiciunilor, toturor inieorerențelor și tutuilor nepriceperilor — a început și a continuat, o politică fără busolă în economia țarei, dar mai ales fără frâu și măsuri în cheltueli. Printr’o sfidtare a realității și printr’un dispreț al nevoilor unanime simțite, guvernul actual a îngăduit ministrului de finanțe de-a face burgetul cu to stimutate de miliard deficit în dare hjtil și nu se vedea nici o grije de-a micșora cheltuelile statului. Din potrivă crearea nouilor ministere și înmulțirea excesivă, nejustificată până la absurd a funcționarilor ne face să credem că grija guvernului a fost de-a presilita lumei spectacolul unei tari, cari solicită prin gesturile de umilință ale ministruiluii de finanțe, credite ca să se facă fată nevoilor presante, și în același timp aceiași tară dă exemplu băncei ministeriale compuse din 21 de miniștrii, atâta cât statele ce-și dispută stăpânirea globului pământesc, mu au. Nemulțumit esti atâta risipă, ministrul de finanțe, pentru a dovedi generației tinere ca supranumele de autor al bugetelor sălbatice nu a fost surpat pe nedrept, face combinația schimbului de coroane, plătite de stat pe un curs ce nu corespundea cursului de piață. Această măsurată aruncă asupra țarei o sarcină de 4 sau 5 miliarde, pe care generația de astăzi și cea de mâine, oamenii cinstiți, muncitori cari cu idreutate am bucata de pîiaia zilnică, le vor plăti sub formă de impozite ameroase, istovitoare și prelungite, zeci și zeci de ani de acum încolo. Dar jertfele au un scop. Ele se fac, nu pentru mulțumirea celor învrăjbiți cu pudoarea, cu simțul moral, și cu însăși articolele codului penal, ci pentru înfăptuirea unui vis de frumusețe morală, sau unui ideal de dreptate. Generațiile pot să se jertfească,cum s’au jertfit de fapt pentru ca prin război, să se înfăptuiască un ideal al consțintelor, dar este absurd și este imoral, ca un neam întreg să suporte — și va trebui să suporte în mod fatal — seria iimpositelor fără sfârșit, și aceasta pentru ca o sumă de partizani politici să poată ocupa functii inutile în ministere de operetă, și pentru ca cohorta impudicilor contrabandiști de monedă, speculanților cari au ascultat la ușile miniștrilor, sa se îmbogățească. Dacă risipa banului ,public în orice vreme este o faptă pe cât de blamabilă din punct de vedere financiar, pe atât de condamnabilă din punct de vedere moral, — astăzi când suntem în pragul celei mai grele faze financiare, prin care a trecut vreodată țara noastră, risipa inconsoleptă devine o adevărată crimă. Să nu simtă oare povara răspunderilor aceia ce-o comit ? Sfătuitorul Prins în vârtejul unor probleme deosebit de complexe, pentru soluționarea căroria îî lipsea pregătirea necesară, d-l Aversen a fost silit să acorde depline și nelimitate puteri ministrului său de externe. Atitudinea Președintelui de Consiliu a fost credincios urmată de toți membrii guvernului. De altfel d-l Văleanu ca și dl Mocsony și Niță nu au avut niciodată intenția să se amestece în astfel de chestiuni delicate, cât despre d-l Argetoamu și Tăzlăoanu erau ocupați cu probleme de altă natură. Modul cum era să întrebuințeze d l Tache Ionescu libertatea nesperată ce i se acorda, era ușor de prevăzut. Antecedentele de la Londra la Caracal, o rechemare și mai multe interviewuri o arătau cu prisosință—luînd d-lui Averescu scuza neștiinței. E adevărat însă că nimeni nu se aștepta la iuțeala vertiginoasă cu care și-a executat d-l Tache Ionescu programul. La Belgrad și Praga, la Aisses-Bains și Londra promisiunile și concesiunile s-au revărsa capilul de altă dată. Rămăseseră însă două manifestări în care nu se simțise încă mâna d-lui Take Ionescu: protestul d-lui Titulescu la Spa și contraproectul delegației române la conferința Dunărei. Din nenorocire d-l Tache Ionescu a crezut necesar să uzeze până un abuz de polița semnată în alb de d-l Averescu. Părăsind sistemul telegramelor, despărținduse de scumpul Minister de Finanțe, tocmai în momentul când se schimbau rublele, — pleacă la Aix-es- Bains unde, are o primă întrevedere cu delegația română de ka Conferința Dunărei, chemată urgent în acest scop la Aix. Instrucțiile ce le-a căpătat delegația dunăreană se pot ușor bănui. Noi ne vom mulțumi să amintim că dacă ziarul „Oeuvres', J.Tribune’’ și „Le Journal" găsesc că „nimeni nu e mai potrivit de a consolida autoritatea franceză ca d-nl Tache Ionescu“ nici unul însă nu vorbește de cuto,ra românească... După ce o vară întreagă populațiunea a fost la cex omul negustorilor de zarzavaturi care au speculat-o în mod nerușinat cu prețuri pe care nici un fel de împrejurare nu le-a îndreptățit, ne găsim în toamnă, când trebuinețle multiple ale gospodăriilor reclamă anumite pregătiri în vederea iernei, și tot la discreția speculanților suntem, ba chiar amenințați să ducem lipsuri pe care în special cei nevoi’iași vor avea să te simtă mai puternic. Prezenteîn speculanților Până acum, zarzavagii invocând diferite pretexte, și netemându-se de administrațiunea comunală, care 11’a îndrăznit să ia vr-o măsură împotrivă le,au menținut pipțurile de speculă și le-au sporit după pofte. Ba că sunt trufandule, ba că n’a plouat, ba că a plouat prea mult, ei au avut totdeauna argumente ca să menț’nu mereu urez prețul pieței. Zadarnic a strigat publicul zadarnic au fost protestările presei, administrațiunea comunală, 11’a adus nici o atenuare cerbiciei speculanților.Nu vom arunca exclusiv asupra Primăriei vina totală; ea, după cum în repetate rânduri a spus-o de primar, se găsește redusă la neputință di n pricina refuzului guvernului și a căilor ferate de a-i da concursul cerut. Evident că fără acest concurs, fără a avea la dispoziție mijloacele de transport necesare, ‘Primăria se găsea legată de mâini. Totuși ar fi putut să supravegheze în deaproape piața și să ia măsurile în limitele puterilor ce îi dă legea. In pragul iernei Dacă deci până acum n’a făcut acest lucru, cel puțin astăzi s’o încerce. Ne găsim aproape în pragul iernior. Gospodăriile au nevoie de cartofi, ceapă, varză, bullion, lemne, mălai etc., și nu le găsesc. Prețurile acestora sunt inabordabile pentru pungile șubrezite de nevoi și fericiții care le pot procura sunt numai acei pe care afacerile veroase i-au îmbogățit într’o noapte sau acei care, strânși iu crește, sacrifică și ultimiele economii, ca să facă față nevoilor. Primăria să-și aducă aminte că are datoria să vină în ajutorul cetățenilor. Este timpul, să se treacă dela promisiuni la fapte. Nu tăgădiuește nimieni bunele intențiiuni ale celor din fruntea administrațiunei comunale dar nu le poate tolera nepăsarea. Când biogramiul de pătlăgele roșii costă 4 lei, când o varză costa 2—3—4 lei, când cartofii se vând cu 3 lei kgr., când lemnele se vând cu 400 lei mia, când ceapa nu se găseștis, e de datoria Primăriei să facă toate sforțările posibile, să facă chiar imposibilul și să le procure populațiunei pe prețuri convenabile. Greutățile traiului Cine nu-șî dă seama că um funcționar, muncitor pensionar, al căror buget lunar trebue echilibrat în jurul unor sume extrem de modeste, nu poate trăi, in epoca aceasta de scumpete crescândă. Grădinele de zai*zavaturi din jurul Bucureștilor sunt încărcate. Recolta a fost abundentă. Producătorii de ceapă din județul Ilfov sunt încântati de recoltă ca și acei de varză, cari așteaptă momentul prielnic s-o arunce pe piață pistrețuri mari. Și fiindcă, în afara de aviditatea negustorilor, ceea ce ridică prețul marfei este chiria transporturilor, soluționarea acestei din urmă chestii din partea celor obligați a o face—vorbim de Primării — se impune cât mai repede. Propuneri Propuneri rechiziționarea produselor grădinilor de zarzavaturi și desfacerea lor pe piață, pe prețuri în care să se socotească tei ea talé profit pentru producător, echivalentă, echitabil a linincei cle prosp. Să se aducă toate zarzavaturile de care populațiunea are nevoe pentru iarnă. Să se aducă lemne fără întârziere. Cel puțin, în ciuda celorlalte lipsuri, lumea nevoiașe să aibă cele strict necesare. E timpul să se treacă la fapte Sacrifiul ce se cere nu este prea mari. Când după cum a afirmat-o însuși domnul pijar, se obțin vagoane 00 duiftmul de e’.ne peftește, n’ar fi greu «ă »3 pue câteva trenuri la dispoziția Primăriei, și cu aceste trenuri sa se autocă provizi pentru Capitală. Nu mai merge cu promisiuni. Să se facă intervențiuni energice înainte ca lipsurile să fie prea simțite, când evident că eu greu vor putea fi remediate «an ci dar nu vor putea fi. Astfel, lăsate la voia întâmplărei, pe mâna speculanților cari au dat dovada unei lipse totale de omenie, gospodăriile vor duce iarăși lipsurile pis care ierni de la rândul le-au simțit De dată aceasta însă, lipsa nu mai poate fi explicată ca efect al războiului. Cântecul i s’a învechit Astăzi se va ști că lipsa se datorește «xetaa’a nepăsărei acelora cari puși h fruntea comunei, nu au știut să-ți facă datoria. LIPSURILE GOSPODĂRIILOR IN AJUNUL IERNEI Populatiunea ISsafi ia cheremul apei«* lanMor.—sa sa ia »râsuri pentru înlesnirea aprovizionarei gospodlrilor NOTE Contrarevoluțiile O veste din lAtsia care ăsre nevoe să fie confirmată, ne vorbea despre o contrarevoluție cu omorârea comisarilor poporului. Dacă știrea nu e adevărată astăzi, va fi adevărată mâine, pentru că istoria lumei se supune legei care mișcă aporie ocearațiilor, și produce fenomenul fluxului, și al refluxului. Această lege de creștere și descreștere, o ridică Herbert Spencer la riangul de lege fundamentală a universului făcând din ritm — ca și Vasile Conta, al nostru prin ales ale „Ondulatiuni“ ultima esență explicativă a viaței universale. Revoluțiile nu sunt decât spuma de saltă pe apă. Mai currând sau maii târziu ele trebuia să se potolească, dar cele cu caracter social ajung de obiceiu tocmai la rezultate contrare acelora urm finite. După o revoluție care tinde la aboolirea unei monarhii, urmează tiraniile, după cum în urmna Revoluției de egalizare cetățenească de la finele secolului al 18-lea în Franța, urmează regimul Napoleonian. Im Rusia revoluția a durat prea mult. Și după tirania comiisarilor poporului, — ea însăși o dovadă că în sânul revoluției stă germenul de distrugere al ei — va trebui fatal să izbucnească contrra-reacțiune, și restabilirea unior forme de guvern contrare celor sovietice. Lumea nu face salturi. Si gratie ariastei fatale curaințenii !» Nature!, istoria nu este o aberațiune, ci un lanț evolutiv spre un „Excelsior“ idei' Petronius zi HI 71 CONFLICTUL D. dr. Lupu scrie în „Țara Nouă” un articol incendiar, în care se arătă totul putred și totul venat în această țară. Probabil că numai vântul cinstei venit din țara lui Lenin ne-ar putea salva în D. Gr. Filiipeecu a fost sărbătorit pentru succesul campaniei sale in contra d-lui Tăzlăoanu. D-l. Matei Canttacuizino a lipsit de la această sărbătoare de triumf ! Dar în acest timp d-l Tăizlăoanu stă mai tare ca oricând pe banca sa... care nu e cea de acuzație ! * „Adevărul“ recunoaște în numărul său ultim că d-l Aristide Blank a fost acela care l-a cumpărat, cu mașini, localuri și redactori. Cu modul acesta s’a făcut, dovada că noi am fost simpli calomniatori 1 D ECOURS la Lomita se anunță lui «Journal» că un nou portret al reginei Isabella a Spaniei, datorit lui Velasquez, a fost descoperit în împrejurări curioise. Acest portret fu dăruit de regină unei mănăstiri unde avea de gând să se retragă, cea ce nu-i reuși, de altfel din cauza opunerei Papei, dar maicele, cari, în închipuirea lor, vedeau aere, parcă, pe Regină că făcând parte din ordinul lor și cari doreau să păstreze ca amintire această intențiune a reginei de a se călugări, avură idea de a Înlocui portretul original, rochia de gală a reginei cu o rochie de lână, adăugând pe deasupra și diverse obiecte accesorii, dintre cari, o biblie și un crutifix. Acum câțiva ani, un anticar din Barcelona descoperi tabloul într-un șopron al mănăstirei și o cumpăra pentru unul din clienții săi care dorea un portret al sântei Tereze, dar când tabloul fu curățat la Lodra— operația a fost terminată nu demult — s-a remarcat că el prezintă două picturi suprapuse și prima, foarte gingaș, detașată, a revelat opera lui Velasquez.ată că se mai anunță din Hamburg descoperirea unui manuscris inedit a lui Goethe. Actualul deținător al acestui manuscris este profesorul Paul Piper din Altona. Manuscrisul, o copie dictată de Glauwer care locuia în casa lui Goethe, poartă multe corectări autografe de a lui Goethe. Această lucrare, intitulată «Iosif», cuprinde cinci părți și se străduiește o urma de aproape fazele povestei biblice. Ziarele italiene publică regulamentul afișat în unele uzine, mulțumită consiliului muncitoresc al fabricelor; acest regulament prevede judecata și pedeapsa pentru orice membru care nu-și va îndeplini îndatoririle, făcând propagandă împotriva intereselor comunității și a camarazilor, sau pricinuind stricăciuni mașinelor, sau neglijând întreținerea lor, sau furând material sau risipindu-le, și se mai prevăd pedepse pentru toți aceia cari nu vor arăta destulă bunăvoință în îndeplinirea datoriei lor. Acel ce nu se va găsi la postul său la darea semnalului de muncă sau va pleca înainte de timp își va pierde salariul pe o zi. Tot burghezii sunt mai cumsecade, căci ce-ar fi fost să fi venit un fabricant cu asemenea procedee! Internaționala a treia g’ar fi zguduit din temelii. I Abonati-vă la „VIITORUL“ Cel mai bine scris Cel mai bine informat Cel mai răspândit — ZIAR DI SEARA - LITUANOmON — Utyatgefiii aliați ai belstvklof. — 1 ’H"inRmTTi n~TTiTnmrTT-------mTirin»la TnTTiirTTT-imrr *‘~TTn"nnMMiini«n«i Scopul ofensivei lituanien -Cauzele «Conflictului Polonezi mai sau de susținut de câtva timp un nanț conflicte cu Lituaaida. Se cunosc împrejurările, în câini a isbucnit acest conflict care a avut ca rezultat mai atarva lituanilor pe teritoriul polon și decursul © elan atacați la instanța supremă a popoarelor disciplinate, la Liga Națiunilor. Rezultă cu siguranță din informațiile ce s’au dat din sursă polonă că agresiunea litlitală condnua Poloniei are mai mult cairachiarul unei deriziuni militare decât a unui aer politic. Acest atac nu constituie decâ un episod al campaniei armatei iașii contra Poooniei. Sunt dovezi că guvernul din Kovno a încheiat cu Moscova a to 11 rențiune militară. Dui, acum mai mult ca oricând bolșevicii am avut nevoe de un concurs militar. Se știe că comandamentul araatei bolșevice procedează actualmente la regruparea unităților care au scăpat distrugerea și le combină cu noule trupe din Minsk. Prin urmare acest comandament avea tot interesul de a opri înaintarea polonilor, serviindu-i se de Lituania, ca de un tampon. De altfel faptul că agresiunea Lituaniei era produs tocmai în momentul când trebuia să înceapă în Galiția o ofensivă poloneză importantă menită a libera această regiune, cere extrem de semnificativ. Mâna bolșevicilor în atașt conflict Guvernul litulan a răspuns la ultima notă a guvernului polon declarând că el nu recunoaște diferitele linii de frontieră, la © ari se referă guvernul, paion, anume linia mareșalului Fach, și nici pe acea din 8 Decembrie 1919, aisupusa căreia guvrnul lituan nu fusese consultat In răspunsul său guvernul lituan, mai caută să impună trupelor poloneze toată răspunderea incidentelor din Augustowo și din Suwalki. Dar, în acelaș timp, guvernul lituan se mai declară gata de a înceta ostilitățile și de a începe negocierile pentru stabilirea unei linii de frontieră între trupele celor două țări. De altfel cercurile oficioase poloneze par însuflețite de spiritul cel mai generos și vor să evite orice vărsare de sângerea bolșevicilor cu arme și muniții din Prusia Orientală. Ofensiva lituaniană n’a avut alt scop decât a ceasta, și doar acest fapt verifică presumția poloniacă există o alianță militară formală între guvernul din Kowiio și cel din Moscova. S^’N’Fvenila Lisei Daurir wi Tiiini Tiiiiiiiiwii Kiiiiiii iiiiiiiiiiim fiunilor pawniwma ac Intervenția lege! Națiunilor în conflictul lituano-ippon nu credem că va avea succes. Probabil că numai situația militară va intărâ și în această chestiune. Ce urmăresc lituanienii Ultimele știri, arată că prințul Sapieha se va duce personal la Marianopol pentru a discuta i pacea cu Lituania. Ar fi o greșeală să se creadă că această țară baltică ar fi cu totul neimportantă. Dimpotrivă Sinauia are ceai mai bună armată din toate țăril e baltica, anuală disciplinată, bine utilată, condusă de ofițeri germani. Lituanienii au atacat cu cinci divizii proaspete slaba perdea de avantiposturi polon. Armatele guvernului din Kowno au atins linia Go_jcwo-Biak»stok care are o importanță capiilală pentru aproviziona UM INTERVIEW al Ini Inieinri IMHWa—B———— Acum câteva zile o radiogramă din Lyon ne dăduse un rezumat al unui interview al mareșalului Hindenburg. Iată această convorbire: „Evening Standard“ publică un' interview acordat de Hindemburg unui corespondent al agenției „International News“, interview privite la Germania. Iată interviuuwul: „Este inutil te a vorbî As posibilitatea pentru Gemmania de a întreprinde un nou războiu. N’avem măcar destule trupe pentru menținerea ordinai înăuntrul țării. Iatr'adevăr JKM5 pare esteeî aAI*ți tn« vroi o« noî să putem menține ordinea.. Amintiți-vă cât de greu a fost pentru America de a înjgheba o «omată de un milion de oameni și erau doară protejați de Ocean, în timp ce pregăteau artileria, munițire și chiar un tonalul aerian. „Germania nu e despărțită de Dușmanii săi priin Doesul ca să-și poată prepara artileria grea, armamentul aviația, din contră, adversarii noștri s’au stabilit ferm pe teritoriul german. Ar trebui luni de zile pentru pregătrea tmrifc nou războiu și între timp, medeți că francezii ar sta cu mâinile încrucișate? Cu toate acestea, Germania are nevoe de o armată, în curâni Rusia va ajunge la granița noastră de Ir răsăii’it Nimî «parfane să ghicesc intenția nele de la Moscova, dar cred că, în orice caz, e bine și pentru Franța și pentru noi înșiile să fim pregătiți în vederea oricărei eventualități. Este posibil ca asigurările de neutralitate strictă ale guvernului sovietic să fie sineer ©, dar dacă acest guvern ar reuși să slăbească in Germania aceeași formă de guvernământ Pe care o are Rusia, bolșevismul s-ar întinde imediat și în Franța“. Deși a refuzat să facă i de el ai rețiuni asupra politicei interne a Germaniei, mareșialul și-a exprimat convingerea că anumite elive muncinoaști germiane, precum și organizațiile militare secrete, lucrează în scopul de a răsturna guvernul radtual peintru a- l înlocui cu regimul bolșevist. Cronica literară Critica literară și importanța ei. Este ea o oneră de artă? ‘ ainte-Reuvo scria acum vre-o îătate /le veac și- mai mne.".,ori. prin el însuși nu face nimic și poate nimic. Critica cea bună nu te să-șî desfășoare ’acțiunea dein înțelegere cu putin cul — aape în colaborare cu acest public. 1) Prefața din volumul care va apare în curând a fost titlul: Studii, Portrete și Medali literare, sema I-a: Mihail Eminescu, Grgore Alexandrescu, George Coșbuc, Titu Maiorescu Ion L. Caragiale, D. Bolintineanu, Ion Creangă, D. Anghel, N. Gane și Oreste Aș spune de critic că e secretarul publicului! dar un secretar care nu așteaptă, ca alții i să-l dicteze, ci ghicește el însuși, descurcă și cuprinde în film caree dimineață gândul tuturor“. Dar descurcând și cuprinzând gândul tuturor nu faci opera celor mai mari scriitori? Și cât spirit, câtă fineță, ce bogăție sufletească n’a împrăștiat Sainte-Beuve în scrierile vale ! Ce comori de psihologia profundă, de cugetări puternice nu ne dezvălue critica sa almgira epocilor literare și a artiștilor pe cari îi studiază ? Astfel numai critica, a atins înaltele domenii ale artei. Sainte Beuve, însă, e mai subiectiv, judecă, mai luminos individualitățile artistice, pe când Taine este un istoric, Brunetiere un cercetător al «limitelor, al evoluției genurilor literare, Lemaître, un voluptuos un, herborizator ,si bari al sentimentelor ori al ideilor ce se cuprind în cărți. Pentru Taine orice producie a spiritului este condiționată de o anumită epocă și de o anumită atmosferă. Deci, opera de artă va fi judecată ca orice eveniment sau întâmplare a istoriei : voi Înv. în considerare rar«, climatul, epoca și mă voi perspa mai purii de predispozițiile și calitățile particulare, ca și de evenimentele din viața artiștilor , pe cari le voi aminti ca episoade. De aci criticile literare ale lui Taine vor rămâne ca operă de istorie. Considerațiunile asupra epocei,influența vreunei căpătă o atât de covârșitoare întâetate că artistul analizat, la Taine ne apare ca incident, luat ca model spre a explora tendința oratorică a veacului al XVII-lea în tragediile lui Racine, învălmășeala romantică a secolului trecut, mereu în căutare de senzații noi și nepotnite, ridicându-se deasupra tuturor prejudecăților cari au murit și de-asupra tradițiilor cari au fost dărâmată: adorarea Mamonului modern, banul—în Balzac, etc. Dar ceea ce Sainte-Beuve retușează, în psihologia individuală. Taine explică, în ordin filozofic, obiectivitatea cazuluii social. Unul complectează pe celălalt. Adevărul este că oricum aș privi viața, orice conceptiune m’-aș face asupra spiritului omenesc și a producțiunilor sale in calitate de critic, mă pui în evidență pe mine. In cea mai obiectivă operă de artă, caută pe artist. Intor,de scriem, dacă vroim să rămâneți artiști facem propria biografie a bufletului nostru. Nu putem eși din noi, din microeazinul nostru, și o clipă, «le neam identifica cu cea ce simte sau vede, un animal oarecare, miopzmul ar dispare, am vedea, in alte culori lumea, am fi, poate mai obictivi. Astfel ne-ar pieri narile noastre mizerii: amorul propriu, vanitatea și, mai presus de toate, iluzia de a ne crede ceea ce nu suntem, de a fi ciseace în realitate suntem, odată ființă ca oricare alta, — în acest nemărginit univers —bineînțeles, cu o istorie, cu o evoluție a noastră, cu o constituție aparte, care ne permite, probabil, să fim ceea ce nu surit alte viețuitoare 1). Artistul ca și criticul, nu pot potrii aceste nume decât ca individualități constituite. In special criticului îi se cere o pregătire uriașe. Critica este cel din urmă din produsele literaturii. Au trebuit trei secole de productune literară fără pereche in literatură franceză ca să apară un Taine, un Sainte Beuve, un Jules Lemaître, nn un Brunetiere. Aceștia, în afară de talentul lor mare, au avut o cultură științifică extraordinară. Așa se explică neprețuita valoare a operei lui Taine sau Sainte. Bețive cari au făcut Enciclopedia secolului trecut un rezumat de tot cea ce ne-a frământat,de tot ce am simțit, de tot ce-am concepuți ca ideal într’una din cele mai fecunde și mai strălucitoare epoci ale spiritului uman. După întemeetorii ei, critica este o operă de artă. Da,r să pricepem bine un secol, o operă de artă, va treibui să studiem bine acel secol, moravurile, viața individuală ca și cea socială a artiștilor. Pe urmă va trebui să admitem1 —■ 1) Compară cu prefața din La vie littéraire a lui Anatole France ca să fim drepți — punctul de vedere al artistului, concepționea lui asupra artei, mijloacele de limbă, de cari, dispunea pe acele vremuri, însfârșit făcând psihologia individuală și cea socială să comparăm valoarea operei sau a personalității artistului, în scara valorilor universale, și cu producțiuiilaa literară a timpului în care scriem. Privită astfel criticația proporțiuni, pe cari numai anumite spirite largi și comprehensive pot să le întrevadă. Nu umerii ori șa cui pot să poarte sarcina ce trecere la studiul unei literaturi întregi sau a unui mare artist. Un criteriul estetic care ar feti la baza oricărei judecăți juste ar fi simpatia criticului pentru toate producțiunile de artă. Dar aci nu izbim de o mare greutate, dar ceea- Gi 3-mi place mie saui nu-mi place mic este criteriul adevărului ? Dacă adevărul, așa cum îl definește Henri Polas caré consistă în intuiția imediată a realului, ea nu pot ști că judecata mea este dreaptă sau falsă pe baza unei emoțimi dulci sau liniare al cărei efect poate să provie din altă cauză decât idiin opera de artă însuși ? Având anumită cultură, adâpându-ne la modelele eterne ale frumosului, cultivând și exersând veșnic spiritul nostru, mânui așa ne putem apropia de părerea cea mai dreaptă. Așa că, tot în noi, în valoarea noastră individuală, elfi și criteriul unei judecăți drepte. O constatare, o nobilă operă de artă este produsul unui suflet nobil, spune undeva Goethe. Mulți n’au putut să dea, din diferite" ««uri și împrejurărî, cena ce marea tetionimă și strălucita ter minte ar fi’putut, să dea. Spiritele Vor însă, ca niște electroni, încarcă atmosfera timpului lor, se încuiba în suflrte și opera ce-aii fi putut lumina, creată de ei, slujește la îngrășăminte, pregătește terenul și dă materialele pentru capodoperite omenirid. Nimic nu se pierde în natură, totul se creansă, in lumea morală, din rooțetii]ji din conflictul, dar contopirea spiritilor. Spiritul izolat de poeletatelar flișee și pustii, ca și deșertul Baltares. Opera de artă, ca și vntica, nu poate fi decât opera tróei înscinalități. Nici o cana’ie, în istoria literaturilor, n’a fost în stare să scrie un rând ,sau un vers frumos. Un ultim cuvânt vom avea oa ftleheere această admirabilă defirațiă î C minusăria în pagini I«®