Viitorul, iunie 1922 (Anul 16, nr. 4263-4286)
1922-06-10 / nr. 4269
Anul a patisprezecelea Ivo. 4269 1 ill es. to tin I lei ex- In iteeinotete ABONAMENTE IN TARA In streinătate La OHÂȘE LA vATEI țjn an . • 560 let ön an . . 200 lei I 175 lei i « ?on _ Șase luni .100 . 90 » 188e “Î ' T ' Trei luni . 50 » | 45 » j ^rel 'uni * <■ » 4 FAGIMI ftROACTSH ANUNCIS STR. EDGARD QUINET No. 2 (Vis-a-vis de Hotel Capșa) Telefoanele STRADA ACADEMIEI No. 17 Direcția 51/23; Redacția și Administrația 49/23 și 3/11 Se primesc direct la distrații ziarului strada Academiei No. 17 și la toate Agențiile de publicitate Manuscriptele nepublicate se distrug 19 iulie 1922 ,fid "^&rtoteca U" gt;-* 2 tot IIM îl întors l iefeg. In streinaiiie M JURUL AMNISTIEI Actul de clemență regală dat cu prilejul fericitului eveniment al căsătoriei Principesei Marioara, continuă să fie discutat în presă. Deoarece unele ziare, aceleași cari au avut întotdeauna o atitudine încurajatoare pentru delicvenții astăzi iertați de vina lor, caută să dea amnistiei regale o semnificare alta decât cea adevărată, credem că nu sunt de prisos unele lămuriri pentru edificarea opiniei publice. IT.'dk înainte de toate aceste sfâge' caută să insinueze c^învâ campania lor sgomo^odsă^^Btîil clementă regală Oiu s’ar fi.jmnodus. Nimic mai d^ciacțjdgea'f această presumțioasa^a^ramtiu^r Gestul Coroanei, AM Constituțiunea noastră îi rezervă această prerogativă, nu a afetepuși ^ca să fie înfăptuit nici un alt îndemn decât sentimentul creștinesc și nobil al iertărei. A doua insinuare pe care, fără nici un motiv plausibil o articulează acele ziare, este că guvernul ar înțelege să aplice în mod îngust și foarte limitativ textul nu îndestul de enumerativ_ al decretului de amnistie. Nici acest proces de intențiune ce se aduce guvernului nu este întemeiat. Pentru ca să nu mai fie nici o îndoială în această privință, un membru autorizat al guvernului, d-l ministru Mârzescu, a dat unui ziar de dimineață unele lămuriri edificatoare. D-sa a arătat că aplicarea decretului de amnistie trebue să fie cât mai largă, pentru că aceasta a fost intențiunea Suveranului, și, bine-înțeles, cunoscându-se acest lucru, magistrații vor ține seama de spiritul decretului, atunci când textul nu e destul de explicit. Bineînțeles, se vor excepta atentatorii și teroriștii , caii au săvârșit vreun act de distrugere, și pentru care nimeni nu poate cere croarea. Toate delictele politice și toate condamnările provenite din conflicte de muncă trebue să beneficieze de amnistia acordată. In privința procedurei de aplicare, d-1 ministru al muncii a dat asigurări că parchetele civile și militare își vor face desiguri în acest sens datoria, iar guvernul va lua în considerație toate reclamațiunile. Atunci când îndoială va fi asupra textului, el trebue interpretat larg, în favoarea infractorilor. După cum se știe, guvernul va supune la toamnă parlamenturlui o nouă lege de amnistie, care să cuprindă unele categorii de infractori cari nu au putut fi prevăzuți în decretul regal. Dar, dacă acestea sunt vederile guvernului și dacă cel mai larg spirit de iertare a presidat la alcătuirea decretului de amnistie, ar fi indicat ca presa ce-și zice „democrată“ să nu altereze caracterul actului regal și să nu încurajeze printr’o atitudine rău înțeleasă pe cei care, deși au uneltit împotriva siguranței și existenței Statului și a formei lui de guvernământ, au beneficiat de o eroare generală. Amnistia, chiar etimologia cuvântului o spune, este uitarea vinei vine. Cu mărinimie și generositate ea a fost acordată larg. Să nu se facă însă greșala de a se interpreta gestul Regal ca o recunoaștere că nici vina sau infracțiunea în sine n’a existat, ceea ce ar fi o încurajare pentru infractori de a repeta mai curând sau mai târziu faptele pentru cari au fost amnistiați. Temeliile pe cari e așezat Statul român, în actuala lui formă de guvernământ, sunt solide, și imensa majoritate a poporului român, este convinsă că Dinastia și actuala organizare democratică și constituțională e cea mai potrivită formă de Stat pe care și-o poate da România întregită. Asta nu înseamnă însă că încercările de a dărâma organizarea actuală nu vor fi reprimate pe viitor cu hotărâre. De aceea ar fi bine ,ca, presa în adevăr democrată să nu rătăcească o parte din spiritul public și să contribue, dimpotrivă, la restabilirea unei cât mai desăvârșite armonii sociale. NOTE La notițe feliefisl Istoria tărei noastre ne arată cât de dese au fost înrudirile voevozilor noștri cu curțile străine, în special cu cele sârbe și poloneze. In aceste înrudiri bunii stăpânitori, ctitorii de biserici, clăditorii de mănăstiri și vitejii războaelor, vedeau o chezășie a plicei viitoare și o solidaritate a Tronurilor în luptă cu numeroși dușmani. Urmând aceleași datine vechi, dinastia actuală atât de legată de sufletul acestui neam, a căutat să se înrudească cu Tronurile statelor celor mai în directă apropiere istorică și geografică cu țara noastră. Se duce astfel o politică de pace, de înțelegere și de armonie, asupra căreia veghează leagănele sfinte și creștineștile căsătorii. Principesa Marioara se duce astfel în Belgradul, de lângă Dunărea albastră, ce-i va reaminti atât de des de țara ei natală pentru ca să devie regina iugoslavilor, poporului care și-a câștigat dreptul la viața lumei, prin sabie, prin cinste și prin demnitate ostășească și politică. Dar plecând principesa Marioara, duce cu ea încă o primăvară a sufletelor noastre. După ce Principesa Elisabeta se smulsese din mijlocul nostru, și plecând ea făcea pe țărance să plângă, având cuvinte de hulă — oi sfântă hulă ce nu poate supăra nici pe cel hulit! — pentru Făt-Frumosul ce venise să ne răpească pe Crăiasa noastră, — ia Sta acuma că o altă Zână a plaiurilor, a munților, a apelor noastre, încă o zână care a împărtășit cu noi toate bucuriile și toate necazurile, pleacă din țară... Ochii în lacrimi au însoțit-o la plecare. Mii de inimi au cunoscut fiorul rece al despărțirei. S’a dus, pentru că așa e scris în cartea Cosinzenelor regești, de la Curtea Românească, dar s’a dus ca să stăpânească prin bunătate, prin frumusețe, prin dulceața plaiurilor noastre, poporul bun al Sârbilor. Fie sigură că pe Tronul străin’. Ea va fi Regină și a sufletelor noastre, pentru că poporul român are tenacitatea credințelor, iubirilor și devotamentelor lui. La nunta de la Belgrad, ca în poveștile noastre, vor fi cinstiți oaspeți și nevăzuți oaspeți, dorurile noastre și urările de fericire ce se vor auzi ca un susur de ape ascunse în mijlocul feeriei nupțiale de pe malul bătrânei Dunărei PETRONIUS I HIWTJT REGM fIDELII BELGRAD MM H.S.B. Principesei Maria a Rrunilniei cm 5.S. REGELE ALEXANDRU I al sârbilor, croaților și slovenilor Cu aceste amintiri de frăție de arme și de tovărășie pe câmpul morței, dar și onoarei celei mai pure, vedem în căsătoria tinerelor vlăstare ale tronurilor iugoslav și român, simbolul consfințirilor celor mai nobile ale unui trecut plin de mărețe amintiri. A. S. Principesa Marioara s’a dus la Belgrad însoțită de întregul sentiment de dragoste al poporului român, și plecarea ei din țară, dacă a fost un prilej de mândrie întrucât o ridică pe tronul unei țări vecine, brave și pașnică pe tânăra principesă, a fost o ocazie și de melancolie, ca orice despărțire de ființele iubite. Cu aceste sentimente de profundă iubire pentru Tronul României, atât de legat cu destinele acestui neam, sufletele românești se găsesc la nunta de la Belgrad unite ca să sărbătorească zilele ce fericesc de-opotrivă Iugo-Slavia și România. Iar aceste zile de comună fericire, menite a strânge și mai mult legăturile de amiciție și de tovărășie dintre România și Iugo-Slavia, dau prilej inimilor românești să ureze tinerei perechi regești, toate fericirile de care ea este pe deplin vrednică. Două popoare fericite înalță rugăciuni de fericire și viață lungă ființelor cari simbolizează trecutul și viitorul lor! Fericita sărbătoare care unește cele două Tronuri, român și iugoslav, prin legături de familie ne duce gândul la acele zile de comună suferință în timpul războiului greu. Ne aducem aminte de martirologul acela al Serbiei, tenace în lupta ei pentru independență și pentru demnitate; ne aducem aminte de acele acte de eroism care făceau din Serbia țara îndemnătoare la rezistență și la bravură. Iar atunci când România intra vitează și hotărâtă a apăra cu prețul celor mai mari suferințe idealul ei milenar, drepturile ilflorice și viitorul ei ca stat latin, a găsit în alianța Serbiei nu numai ajutorul ce-i oferă tovarășul de arme dar, și sprijinul moral al îndemnului la jertfă. D ECOUR C onferința de la Genova a fost cinematografiată în filme, de operatori cari aparțineau aproape tuturor națiunilor reprezentate. Chiar și sovietele au avut operatori cari vor proecta în curând aceste scene la Moscova d upă observațiunile prof. Schnauder, din Postdam, s’ar fi produs, de curând, o sensibilă deplasare a axei terestre. Astfel, profesorul constată că latitudinea centrală a Germaniei a sporit cu o sumă secundă de arc, care ar corespunde la o micșorare de latitudine pentru antipozi. Concluziunea sa e că cei doui poli ai pământului s-au deplasat cu 15 m. în sens contrar și că axa nouă nu mai coincide cu cea veche. ZIGUZI Ziarul „îndreptarea“ publică din partea unui cetitor al său o serie de apostrofe la adresa procurorului umanităței d. Dem. Dobrescu. Dăm scrisoarea aceasta ca titlu de document: Domnule Procuror. Citind acuzatiunile dv. am văzut că sunt și eu la rândul meu nevoit să acuz pe părinții cari te-au născut; să acuz pe învățătorul care n’a putut să-ți deschidă capul și ți-a pus cartea in mână; să acuz pe cei care te-au băgat în magistratură; sâ acuz pe cei cari te-au făcut avocat al statului; să acuz pe cei care te-au făcut conferențiar la Universitate; să acuz pe cei care te-au ales decan și în fine să acuz pe toți cei cari te cred om deștept Gh. N. „Aurora“ vorbește de unele camere ce trebue să se găsească în casele de oameni civilizați. Aceste camere desigur sunt cele ce cunosc mai de aproape colecția civilizatei gazete. * Ziarele democrate vor convoca o mare întrunire publică pentru a cere odată cu acordarea amnestiei, închiderea în ocnă a comisarilor regali de la curtea marțială Democrația română nu se va lăsa până nu va fibține acest succes. Onoare ei! In Unirea a două case VIITOAREA REGINA e siller, cmtlft» si slouenilar Mn ziar englez isspre rolul vitted Suverane Corespondentul ziarului Times, din 1 Iunie a. c., din Belgrad, trimete ziarului său următoarele asupra căsătoriei regelui Alexandru cu principesa Marioara a României : „Nu e lucru banal ca o fată de rege să ia un rege care e pe tron; în afară de această raritate, care dă o deosebită importanță de curiozitate, un interes mare residă în faptul unirei celor două Case domnitoare a României și a Serbiei, două țări amerne, cari în decursul furtunelor cari au bântuit Balcanii, niciodată n’au fost în războiu. Rolul viitoarei regine Principesa Maria — „Principesa Mignon“ cum îi se spune de ai săi în intimitate — se poate adapta obiceiurilor și tradițiilor acestei țări și va fi o regină demnă de soțul ei. Ea se urcă pe tron cu conștiința că acest tron o așteaptă și numai pe ea. . După unirea sa în 1918, Jugoslavia nu avea altă dorință mai ferbinte decât de a avea o regină, iar imensa operă de refacere națională, pe care femeile și-au asumat-o și în Iugoslavia, au nevoie în greaua lor sarcină de cuvântul bun sau de sprijinul unei regine, care cu marea Sa autoritate și prestigiu să dea directiva și bunul exemplu. Desigur, regele Alexandru patronează multe instituții filantropice, dar n’are nici timpul material, după cum el însuși mărturisește și nici priceperea ca să fie de un real folos practic. OiXSBSä fruntea operilor de binefacere ■HgBa EMSEHBgggB«aaHN mama Sa în funcțiunile publice și Să o însoțească în călătoriile externe, în afară de România. Principesa Maria, în șederile sale lungi la Castelul Peleș și Pelișor a cunoscut de aproape obiceiurile naționale, arta și țesătoria națională și s’a obișnuit cu exuberanța veselă țărănească, complăcându-se în mijlocul fetelor de țărani. O admirabilă gospodină, noua regină aduce ca femee și ca mamă, minunate calități în noul său palat. Cultura viitoarei Suverane ?In educația ei nici sporturile nu au fost neglijate. Principesa este o bună călăreață și mânecile sale de lângă Ascot au făcut-o să admită metoda engleză în ale călăritului. Știe la perfecție mai multe limbi: românește, englezește, franceza, germana și rusa. Principesa a făcut mari progrese învățând și limba sârbă, pentru care învățătură cunoștințele ce le avea asupra limbei ruse i-au fost de mare folos. Ultima oară când un rege pe tron s-a însurat cu fiica unui rege domnitor a fost în 1862,când regele Don Luiz al Portugaliei a luat în căsătorie pe Principesa Maria Pia, fata regelui Victor Emanuel al II-lea al Italiei“. De exemplu, orfanii rămași după războiu care sunt sub îngrijirea Consiliului National al Femeilor, pentru a obține ajutoare, tot felul de concurs, foarte des este nevoit să facă apel la Rege spre a interveni. a De asemenea Clubul Femeilor întemeiat de curând la Belgrad a cerut patronajul Regelui, dar Regele era foarte perplex primind să se amestece într’o chesjtiune care privește ridicarea culjturală a femeilor fără să aibă nici vreme nici competință. Vizitele Reginei în spitaluri,în ținuturile devastate, vor fi mare mângâiere și un imbold. Societatea pentru propășirea industriei țărănești va primi un considerabil sprijin dela Regina Maria. In noua societate mondaină noua Regină va avea un mare rol de jucat. Femei tinere și bătrâne vor primi cu bucurie și fericire de a privi gesturile Curiei și de a le imita. Imitatoarea unor exemple bine Principesa Maria, în afară că are o educație regească, mai are și comprehensiunea și experiența lucrurilor, învățate sub iscusita conducere a mamei sale de origină engleză, regina României. De multe ori tânăra Suverană a avut ocazie să reprezinte pe IffSSRBESSRP Minuția gilmomifcii farsaxss xsm si BiSísmmw SPFi întîlnilK Irteetul cu încetul, timpul și munca își fac Opera ldr 'de reconstruire. CU toate dificultățile-Exportul produselor noastre de tot felul sporește zi cu zi. Numai petrolul și derivatele lui au dat la export o sumă de 2000 vagoane mai mult în trimestrul Ianuarie, față de anul trecut. Deasemenea exportul de cherestea este în plin progres, care se manifestă de altfel și la celelalte articole de export. Felul care progresează exportul nostru face să se prevadă ca foarte apropiată vremea când vom ajunge să egalăm cantitățile de dinainte de războiu. In ceea ce privește importul, suntem încă, ce e drept, tributarii străinătății pentru un mare număr de produse de manufactură, pe cari însă nu peste multă vreme le vom produce în țară. Din cauza schimbului depreciat aceasta contribue la scumperea traiului. Dar e probabil că, dată fiind pe deoparte consolidarea datoriei noastre flotante și aranjamentul plăței datoriilor comerțului și industriei în străinătate, iar pe de alta splendida recoltă ce se anunță, schimbul nostru se va îmbunătăți și cu el, și situațiuunea economică generală. Astfel Orizontul economic tinde să se însenineze și vremuri mai bune așteaptă pe toată lumea, Care a suferit atât de mult de pe urma desechilibrului produs de războiu. ---------------------------------------' VIATA LITERARA de swEmi struteismu l«¥ ESte TAVIMEI de $2TM*i ******* PENETRU ZILELE DE VACANTA de non Pas Cântecele tavernei sunt poate cântece, dar poezii nu sunt. Versul, care învestmântează anumite dispozițiuni sufletești ale vertebratelor bimane, a fost ridicat, din cauza inspirației avare, la rangul de poezie. Oricât de bine însă ar fi croită În haină ea nu presupune pe omul, care o va purta. Lucrul acesta nu poate fi înțeles de către croitorii verbali. Ei continuă să taie în stofa limbii cu condeiul și să coasă cuvintele unele de altele în bucăți egale, întrebuințând furnituri prozodice. Fiecare costum, care vine turnat pe manechin să fie oare o poezie ! Eu îndrăznesc, cu destulă timiditate de altfel, să nu cred. A avea o anumită ideatiune în înțelegerea vieții, o anumită dispozițiune în simțirea ei și o anumită atitudine ca reacțiune voluntară — toate acestea nu dau dreptul nimănuia, să se considere poet, oricare ar fi haina verbală, pe care o îmbracă manifestările sale sufletești. „ S-a zis totuși că arta este o chestiune de formă, unii din motive croitoricești, iar alții din motive... etimologice. Cuvântul „frumos“ vine de la „formosum“ adică ceea ce are „formă“. Versul fiind „formă“ verbală, deci versul este poezie, adică este expresiunea frumosului pe cale verbală. Logica este știința științelor iar silogismul făcut cu picioarele este deșertăciunea deșertăciunilor! Și, fiindcă e vorba de silogism, aș putea să adaug, că ziditorii silogismului de mai sus, ar fi în stare să jure,că tot ceea ce facem cu picioarele este inutil și prin urmare ni le-am putea tăia. Eu cred, se poate întâmpla să mă înșel că piciorul nu ne este nouă dăruit, ca să facem silogisme, dar în sfârșit... aceasta e o problemă de fiziologie, nu de pedagogie, deși s-ar crede că vorba pedagogie, vine de la „pe dem“ care înseamnă „picior“. D-l Const. Argeșan, care îmi ieste foarte bun prieten, s-a lăsat ispitit de meseria croitoriei verbale. Fără să fie inspirat, a fost totuș impresionat de viata întinată a tavernei și ne-o transcrie într-un volum de 46 de „cântece“ care vor să fie niște ode elegiace în fața păcatului sensual. Pindar și Horatiu poate chiar Anacreon, se vor fi uitând cu o oarecare superioritate față de imitatorul lor, și îl vor dojeni când vor citi: Am cântat iubirea nopților pierdute, Vinul, care curge'n stropi de diamante, Sărutarea rece a buzei prefăcute, Brațele rotunde, brațele de amante... (Cântecelor mele, pag. 5). Il vor dojeni, fiindcă acest rezumat al volumului îi rezumă pe ei întrucâtva nu-l rezumă pe el însuși, autorul nostru înșirându-ne impresiuni din viața de noapte a lupanarelor, care n’ajung la appensirice numai prin necontenita scoatere la iveală, de altfel prin aceleași mijloace, a sensualismului elegiac. Anacreon, bătrânul de la Teos îl va mustra chiar, fiindcă d-l Const. Argeșan nu a reușit să-l întreacă nici pe Conachi, decât prin ameliorarea versificației. Ceea ce îi aparține d-lui Const. Argeșan este această notă de tristețe în fața plăcerii sensuale și care se ridică — nu prin natura ei bine înțeles — la unele, foarte rare virtualități poetice, virtualități, nu realizări. Spre pildă „Răzbunare“ (pag. 23) în care bacanta își răzbună pe amantul, care o disprețuește fiindcă își vinde iubirea. Fecioarele din lumea voastră pe rând mi-aruncă disprețul lor Sărmanele — nu știu că eu sunt învinpuitoarea tuturor. Și că'ti iubirea ce le-o duceți în noaptea primei lor căderi E rămășița de iubire ce’n suflet v’am lăsat-o ori. Că’n sărutarea ’nfrigurată a jurămintelor de veci. Purtați pecetea vinovată și roșie a aurii mele reci. Bucata rămâne însă o simplă comunicare fără desfășurarea sentimentală, o comunicare alcătuită din elemente ce se repet. Exemplul cel mai caracteristic pentru repetițiile de natura aceasta este următoarea strofă din „Cântec de trotuar“ (pag. 27). Ce vreau eu (femeea) însumi nu știu. Mă așteaptă un spital Sau portie —* cine știe m‘or aștepta palate ori cinstea mea vor arde miresme parfumate Ori poate mă așteaptă tot un sfârșit banal? Mă așteaptă săli de aur, ori patul de spital. Hotărât lucru, poezia nu e simplă cestiunie de toaletă. D-l Ion Pas încearcă literatura pentru copii. Vrednică năzuință ! La noi se scrie relativ destul de mult pentru copii, dar ceea ce e bun nu e original și ceea ce e original nu e bun. Literatura pentru copii trebue să fie de cea mai bună calitate. Nu e vorba, că această însușire se cere oricărei literaturi și chiar aceleia pentru bătrâni, dar vreau să zic prin aceasta, ca în mâna copiilor să nu intre decât opere definitive. Bineînțeles, că nu m’am gândit nici la Faust nici la Divina Comedie și nici la Iliada, ci la o operă, care prin conținutul lor să poată încăpea în sufletul avar al unui copil. Numai conținutul unei opere poate califica opera, că e potrivită pentru copii, mijloacele artistice de realizare sunt aceleași pentru toată lumea. Literatura în mâna copiilor are două scopuri: unul, pe care îl realizează conținutul, altul pe care îl realizează mijloacele artistice. In privința conținutului s-a făcut și se face greșală, poate cea mai specific omenească, a nu vedea pădurea din cauza copacilor. Orice istorioară, pe care o veți găsi în manualele de curs primar, trebue să fie înainte de toate moralizatoare- Morala aceasta este stridentă, aparentă și penibilă. Lipsa aceasta de discrețiune în inculcarea perceptelor morale este una din victoriile decisive ale pedagogiei, intuitive. Și copilul cum va simți, că în cartea pe care o citește e ceva în genul acelora, la care în clasă dascălul îl întreabă grav, dar obosit. Ce învățătură tragem noi de aci?—va arunca plictisit cartea. Mintea fopilului e strâmbată și turtită de necos Anton de a vedea în orice citește o fabulă. Negreșit, nu trebue eliminată preocuparea morală a autorului de lecturi pentru copii, însă această preocupare trebue să fie deghizată cu multă dextinitate. Nu cred să fie vreo carte, care să întreacă din acest punct de vedere valoarea cărții lui Edmondo de Amicis „Cuore“. Adevărata importanță pentru educația copilului stă în mijloacele artistice întrebuințate de autor. Imaginația creatoare, de care dă dovadă copilul în înjghebarea jocurilor, găsește în tratarea poetică a conținutului un nou prilej de activitate mai direct utilă decât jocul, fiindcă prin motivarea artistică a operei el este deprins să gândească să se emoționeze și să voiască, simțind totuș plăcere în timpul acestui exercițiu. D-l Ion Pas nu a reușit să nu fie prea moralizator în Unele istorioare, iar în altele deghizând prea mult probabil preocuparea morală, istorioarele pentru copii au devenit istorioare despre copii, destul de interesante, ca să cunoaștem copiii. Realizare poetică putem spune, că nu există, istorioară rămânând istorioară și nimic mai mult. Cartea d-lui Ion Pas are totuș o reală însușire: este scrisă chiar românește. Afară de câteva scăpări din vedere, limba este destul de corectă și suntem în stare să ne mulțumim și cu atâta, deși e vorba de copii. Gramatica limbii noastre suferă serioase modificări din partea acelora, care, chemați ca s’o predea, nu o cunosc. Cărțile pentru copii, corect scrise, ar putea să împiedice transformarea limbii noastre adevărate într-oi limbă sanscrită, în ipoteză, bineînțeles, că manualul de curs primar ar ținea seamă de aceste publicațiuni, de la care nici unul dintre marii noștri scriitori n‘ar trebui să se dea în lături. . ■ I . . —.»....ijjj.o.,«.----------* V