Viitorul, octombrie 1925 (Anul 18, nr. 5273-5298)
1925-10-01 / nr. 5273
Anul al opt-spre-zecetea Wo. 5273 PAGINI Jos 1 Octombrie 1925 2 LEI EX. in TARA 4 LEI ex. in strMcfp In TARA Oh an — — — — 200 iei Şase luni — — — 250 » Tre! ---------— 125 » In streinătate Un an-----— — 1200 iei Şase luni— — — 600 » Trei ------------“300 » REDACȚIA ADMINISTRAŢIA BUCUREŞTI STR. EDGARD QUINET No. 2 || STRADA ACADEMIEI No. 1T Telefoanele: Direcţia 31/33, Redacţia al Administraţia 19/23 al ]/a ANUNCIUR7 .HALE Se primesc direct la Administraţia ziarului Mr 17 şi la toate Agenţiilfede publicitate Academie Manuscriptele nepubli t'riig2 LEI EX. în ŢARA 4 LEI eg. în sfitlwflift Presa opoziţionistă de toate nuanţele, ocupându-se de măsura luată de guvern pentru o nouă şi serioasă sporire a salariilor funcţionarilor publici, acuză guvernul de demagogie, iar pe d-l ministru de finanţe de nesinceritate, întrucât guvernul — pretind ziarele opoziţioniste — nu va avea resursele necesare pentru sporirile de salarii făgăduite. Aceleaşi ziare ale aceloraşi grupări politice, care până acum deplângeau situaţiunea materială a slujbaşilor statului şi care aduceau guvernului cele mai violente acuzaţiuni că nu se îngrijeşte de soarta funcţonarilor, găsesc motive de critică şi atunci când guvernul ia măsuri pentru îmbunătăţirea soartei funcţionarilor. Sistemul e cunoscut. Campaniile acestor ziare pornesc întotdeauna din preocupări ce n’au nimic comun cu interesele obşteşti. In cazul special al funcţionarilor publici, campaniile nu isvorau din grija sinceră de interesele clasei funcţionarilor, ci din preocuparea meschină de a produce o stare de nemulţumire sau de agitaţie în rândurile funcţionarilor. Speculând nevoile corpului funcţionăresc, grupările de opoziţie sperau să realizeze anumite beneficii de ordin politic. Politica partidului naţional-liberal faţă de funcţionari, a fost dictată întotdeauna de interesele superioare ale statului şi de grija permanentă de a asigura slujbaşilor publici o bună situaţiune morală şi materială. Această politică n’a şovăit, iar postulatele ei au fost treptat realizate, cu preocuparea sinceră şi permanentă de a scoate corpul funcţionarilor de sub orice influenţă a luptelor de partid şi de orice dependenţă faţă de schimbările de regim. Statutul funcţionarilor a fost un punct din programul elaborat de partidul naţional-liberal când era în opoziţie. Venit la guvern, partidul liberal a înfăptuit statutul funcţionarilor, care înseamnă un câştig şi pentru interesele generale de stat şi pentru interesele speciale ale funcţionarilor. In ce priveşte greaua situaţiune materială de după război a funcţionarilor, partidul naţional-liberal a făgăduit ameliorarea acestei situaţiuni. In primul an al guvernărei sale, prin cel dintâi buget întocmit de actualul ministru de finanţe, a început să se acorde sporuri de salarii funcţionarilor şi pensionarilor publici. In fiecare an, s-au acordat noui sporuri, în limita resurselor financiare ale statului. Iar anul trecut, cu prilejul întocmirei budgetului, d-1 Vintilă Brătianu, ministru de finanţe, expunând politica sa budgetară, spunea că prin budgetul viitor se vor acorda noui sporuri la salariile funcţionarilor publici. In asemenea condiţiuni, nu poate fi vorba, desigur, de măsuri cu caracter demagogic, cum încearcă să insinueze presa opoziţiei. Dimpotrivă, este vorba de o politică bine chibzuită, urmată consecventă şi aplicată cu cu promptitudine. Şi miliardele acordate în anii trecuţi, ca şi miliardele ce se vor acorda funcţionarilor prin budgetul viitor, sunt rezultatele unei politici şi roadele sforţărilor făcute de guvernul actual pentru consolidarea financiară a statului. Acesta este adevărul pe care presa opoziţionistă nu numai că nu vrea să-l recunoască, dar încearcă să-l mistifice. Demagogia şi nesinceritatea sunt în rândurile acelora cari cred că nevoile şi interesele funcţionarilor nu trebue să servească decât la comentarea de agitaţiuni şi la meschine calcule şi speculaţiuni politice. NOTE CASTELUL lui H A S D E U Datora admiratorilor Unele ziare au vorbit recent despre starea Castelului lui Haşdeu de la Câmpina şi au arătat că daca nu se iau măsuri de reparare sau de întreţinere a creaţiei în lemn şi cărămidă a marelui cărturar — mândria neamului nostru — ea se va pierde. Pentru a putea da o opinie întemeiată in această chestiune ar trebui întâiu văzut testamentul lui Haşdeu şi cercetat cine are obligaţia a întreţine casa celor doi mari Haşdei. Ar mai trebui şi o expertiză tehnică spre a şti dacă acum se mai pot face reparaţii, dacă consolidarea este încă posibilă şi dacă materialul din care e făcut „castelul“ — o creaţie capricioasă a fanteziei straniului om mare — e făcut să suporte „des ans irreparables outrages“. Să nu uităm că celebrele castele istorice ale Franţei sau cele de pe Rhin, au sfidat secolile pentru că au fost clădite în piatră. Sărmana „vilă“ a lui Hasdeu, nu poate suferi comparaţii ce ar arunca asupra memoriei spiritualului spiritist o umbră de ironie. Dar dacă trecem peste amănunte, evident că avem datoria cu toţi a nu lăsa ca în casa în care a gândit, a visat, a creiat opere neperitoare Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Iulia Haşdeu, să curgă apa de ploaie sau să se adăpostească vitele! Aceasta o simţim fără multe demonstraţii. S’a spus de către unii din cei ce s’au ocupat cu castelul Haşdeu, că ministerul Artelor ar avea datoria să apere de ruină amintirea materială a marelui scriitor, şi artist. Nimic de zis. Dar să nu uităm şi o alta latură a cestiunei! Oare opera lui Hasdeu, în varietatea, în multilateralitatea, in adâncimea ei, să nu fi produs In sufletele contemporane, nu destul de puternic ecou, pentru ca din obolul nostru să salvăm ce merită, şi ce poate fi salvat de pe urma lui Hasdeu. Nu se mai găseşte în întinderea României Mari, atâţia cari contribuind fiecare cu puţin, să poată face prin micele aporturi de bani, suma ce trebue ca să-şi repare castelul lui Haşdeu? Cei ce au cetit istoria sa profetică prin intuiţia ei curajoasă, cei ce au rămas încântaţi de fantezia creatoare a acestui om de geniu nu ar putea, ei, să contribue pentru a salva altarul în care marele Mag îşi-a slujit credinţa şi îşi-a croit lumea lui de visuri? Şi după ce" ne vom fi făcut cu toţi datoria faţă de umbra Haşdeilor, atunci mai avem timp să ne gândim şi la panaceul care se chiamă, bugetul Statului!... PETRONIUS Guvernul şi funcţionarii ROADELE unei politici v de AL. CAZABAN vârf de ardei roşu — un nas cârn, cu nările, desgustător, de deschise. Tânărul era ars de soare şi ras pe cap după maniera săsească. Indemnându-se unul pe altul, se hotărâră să se mişte de lângă uşă, şi avansară, sfioşi, până în mijlocul redacţiei. După câteva plecăciuni prea respectoase, însfârşit tânărul îşi deschise gura. Cu un accent românesc care nu mi-l aminti, de loc, pe acel al domnului Cicio Pop, musafirul se explică sfios: — Acum am fost liberat din armată... Am făcut serviciul la vânători şi am stat aproape patru ani în regat. Şi vă rog, s’având tocmai mă năpădise mai rău lucrul, mă pomenii — la redacţie — cu vizita a doui musafiri neaşteptaţi . O femeie bătrână intră însoţită de un bărbat tânăr. Femeia purta costumul ţărănesc din Ardeal, iar tânărul era îmbrăcat, destul de sărăcăcios, în haine de oraş. Părea a fi un agent veterinar sau vreun dascăl bisericesc. Amândoi s’au oprit lângă uşă. Bătrâna a rămas cu mâna la gură, parcă mirată de îndrăzneala ei că păşise pragul unei redacţii. Era uscată de tot ţăranca asta: o scândură îmbrăcată femeieşte. In mijlocul feţii cu obrajii scofâlciţi, lucie — ca nu veri iertare dacă am îndrăznit să ridicat: — Aşa, domnule!... O durere mare ne-a lovit!... O vedeţi 7 târâtă ( spre bătrână)) E mama mea... Şi eu îi sunt fecior... Noi suntem din ţara Oltului, din Săcădatele, mai încoace de Sibiu... Mama când a fost tânără, mă iertaţi de cuvânt, a greşit şi ea de, ea toate muierele... Dar a greşit cu un grof mare... cu baronul ungur Béla Tok care a avut moşii de mii de iugăre, în ţinutul Clujului... Din greşeala asta a mamei cu baronul, am eşit eu... cum mă vedeţi, să iertaţi... M-am ridicat repede în picioare şi cu un gest solemn i-am pentru noi, cei necăjiţi, deja a arătat un fotoliu — singurul fatară... Dar mă iertaţi că tot nu-mi stoliu din redacţie: vine să îndrăznesc! Mi-e teamă să nu vă supăr... Iarăş am căutat să-l îmbărbătez: — Spune tot ce ai pe inimă... Eu nu mă supăr... sunt chiar dator să te ascult!... Ţăranca îl înboldi uşor cu cotul ei cel ascuţit, și îi şopti: — Spune’i tot, domnişorului... Se mai codi puţin, apoi tânărul vorbi cu glas mai sigur şi mai — Vă rog, luaţi loc, domnule baron! Mama şi fiul s’au privit repede pe sub gene, ş’apoi au plecat ochii, parcă umiliţi. Cu o uşoară strângere a inimei, am şi regretat gluma mea nesocotită. Dar când mă gândeam cum să repar greşala, deodată îl văd pe tânărul baron că îşi trage fotoliul cu un gest degajat, şi, fără multe fasoane, se afundă ce vin la domnia-voastră, la gazetă... Iertaşi de îndrăzneală... — Da nu -i îndrăzneală... Vă rog, luaţi loc!... Nu vă sfiiţi — am căutat să-l îmbărbătez. Nici el nici ţăranca nu îndrăzniră să se aşeze pe scaun. Dar, mai înbărbătat, tânărul urmă: — Am fost mânaţi, la gazetă, de o mare durere... — Da, de o mare durere! — oftă femeia, ai cărei ochi mici şi scânteitori clipiră repede în fundul capului. — O durere și o nedreptate! — completă tânărul oftând la fel cu bătrâna. Am venit la Domnia- Voastră ca la un părinte bun mod în el, picior peste picior. — încă nu sunt baron, domnule jurnalist!... Că, vedem tocmai de asta am venit la dumneata!... Groful nu vrea să mă recunoască cu niciun chip... Și câte n’am făcut eu până acum!... Dar ca toți ungurii, are inimă de câine!... — Și ce pot să-i fac eu, baronului, dacă nu vrea să te recunoască? Ce, vrei să publici ceva împotriva lui, la gazetă? Asta nu se poate!... — Nu! Nu! — sări tânărul. — Nici nu trebuie să se publice una ca asta în gazetă!... — Atunci, vă rog, ce poftiţi de la mine?... Eu nu vă pot fi de niciun folos... — Ba de un mare folos... Numai dacă voiţi să ne faceţi acest mare bine... — Care bine? Nu te înţeleg... — Foarte simplu, domnule ziarist. Să faceţi ca eu şi cu mama să intrăm la Măria Sa Regina... — La Regina!... Ce tot vorbeşti, domnule!... Cum ţi-ai închipui una ca asta!... Se vede că v’a păcălit un glumeţ când v’a trimis la mine! Doar nu sunt eu mareşalul Curţii!... Mă credeţi. Eu nici nu ştiu pe unde se intră la palat. Atât bătrâna cât ţii tânărul mă priviră decepţionaţi, aproape prostiţi. După câteva oftări ale bietei femei care rămăsese cu braţele încrucişate pe burtă, tânărul ardelean, fără să-şi ascundă uimirea şi desnădejdea, se sculă din fotoliu, cu mişcarea obosită a unui bolnav de şale. Veni lângă mine și, lipindu-se de biurou, se lăsă într’un cot: —Dacă e adevărat că n’ai nicio putere, atunci, cel puţin învaţă ne, rogu-te, unde trebuie să ne adresăm ca să putem răzbi la Măria Sa Regina? In loc de ai da sfatul cerut, l’am întrebat aproape mirat: — Și dece vreţi să mergeţi numaidecât la Maiestatea Sa? — Ca să-i spuie mama, cum a înşelat-o ungurul! — Şi ce crezi că are să poată face Regina? — Poate face mult, domnule... Continuare in pag. 2-a După război UNGARIA şi REFACEREA AUSTRIEI — Cercurile politice din Ungaria urmăresc cu mare Interes, sforţările ce se fac pentru refacerea economiei a republice! austriaca — In cercurile politice economice şi industriale din Ungaria sunt urmărite cu cel mai viu interes fazele prin care trece Austria şi diferitele propuneri ce se fac pentru refacerea ei. Corespondentul lui „Le Temps“ din Budapesta relatează următoarele: — „In general ungurii socot că chestiunea Europei centrale nu poate fi rezolvată dacă se va avea în vedere numai problema austriacă deoarece şi Ungaria are aceleaşi dificultăţi de rezolvat. In primul rând este situaţia ei agricolă din ce în ce mai grea. Cultivatorii nu găsesc credite pentru perfecţionarea utilajului ca şi pentru intensificarea culturii agricole. In industrie şomajul se întinde astfel că nu poate fi vorba de o refacere solidă nici în Ungaria. Proiecta confederaţieidanubiene Ideia unei confederaţii danubiene a fost cândva emisă, dar acest lucru se pare că nu convine ungurilor cari privesc problemele europene din punctul de vedere al intereselor lor. Uniunea economică a Austriei, Ungariei şi Cehoslovaciei — se afirmă la Budapesta — n’ar aduce Ungariei nici o urmare. Aceste trei ţări au un excedent de producţie pe care trebue să-l exporte, uniunea lor economică n’ar rezolva dificultăţile lor. Această încercare ar face poate ca să se mai aplaneze câtva timp unele divirgenţe în politica lor externă, dar opinia maghiară e convinsă de ineficacitatea soluţiei. Dacă ideia unei uniuni economice între cele trei ţări nu s’a realizat, cauza stă tocmai în structura lor economică şi socială care împiedică formarea unui bloc. Proectul unei uniuni ar fi mai bine admis în Urrarna dacă ar fi vorba de ţări unde industria ocupă un loc mai puţin important şi unde majoritatea populţiei ar trăi din agricultură. In acest sens s’ar concepe mai cu satisfacţie o adevărată confederaţie danubiană coprinzând nu numai Ungaria, Austria şi Cehoslovacia ci şi România şi Iugoslavia. ilEnformizarea cobwpliaţiiBor vamale Convenţiile amicale n’ar putea curma dificultăţile actuale pe când uniunea vamală a tuturor statelor ar favoriza industria şi agricultura restabilind astfel acea uniune economică de odinioară. Dar bărbaţii politici din Ungaria îş dau seama că realizarea acestei idei se loveşte de obstacole uriaşe. O atare uniune cere nu numai suprimarea barierelor vamale ci şi stabilirea unei frontiere vamale comune. Proectul e bazat pe un tarif vamal uniform, implicând o anumită comunitate de legislaţie, pentru o justă repartizare a încasărilor vămei. Şi pe lângă aceste s-ar impune încheiarea unor convenţii comerciale comune, cu străinătatea. Dar pentru comunitatea unor convenţii comerciale se cere şi un program comun în politica externă — observă ziaristul francez. S’ar impune stabilirea unor măsuri de apărare naţională, identice pentru toate cele cinci state ale uniunei. Care dintre ele ar fi cea care să exercite diriguirea fie în virtutea unui acord, fie pe motivul situaţiei sale preponderente ? Actualmente Cehoslovacia este cea care într’o oare-care măsură conduce politica Micei înţelegeri fără ca să existe un acord semnat. Dar Ungaria nu vrea să renunţe la directivele politicei sale externe nici pentru cazul când ideia uniunei sale s’ar putea realiza Pe lângă opunerea maghiară pornită din consideraţii psihologice, se opune confederaţiei danubiene şi politica italiană care nu admite nici sub această formă o revenire la situaţia vechei monarhii. Politica Italiei şi agiaslovaciei faţă de astria Atât Italia Insă cât şi Cehoslovacia ţin de comun acord să salveze Austria pentru a evita alipirea ei cu Germania. O uniune vamală a acestor state cu Austria ar întâmpina opunerea Angliei care are în cele trei ţări un debuşeu important. La Budapesta se afirmă că soluţia problemei ar putea fi găsită intr’un compromis. Italia, Austria şi Cehoslovacia să-şi asigure reciproc pentru mărfurilelor, drepturi vamale preferenţiale şi exclusive, fără însă a impune Austriei o contra-obligaţie şi fără a creia nici o legătură politică comercială între Italia şi Cehoslovacia. Austria ar beneficia astfel de la cele două state de tarife vamale excepţionale care ar ajuta, industriei sale să se refacă. Ungaria ar inclena mult spre această soluţie care ar folosi şi situaţiei sale prin legăturile ce are cu republica vecină în exporturile agricole. Sporirea producţiei industriale în Austria ar da Ungariei un debuşeu important astfel că cercurile interesate din Budapesta urmăresc cu simpatie negocierile dintre Italia, Austria şi Cehoslovacia. Contra comunismului STATIOLDUNITE @PARA Guvernul american a interzis comunistului Saklaivala să fie primit in Statele Unite, spre a lua parte la conferinţa interparlamentară din Washington. După cum se vede, America refuză categoric să ospitalizeze pe teritoriul ei pe agenţii înfrăţirii universale... —“—•1 SAKLAIVALA ECOURI Cauzele temperaturei scăzute înregistrată în mai toată Europa la începutul lunei Septembrie, au fost curentele reci din Scandinavia. Odată cu schimbarea acelor curente se prevede din nou un timp mai favorabil. Pentru prima oară în Anglia, o femeie va asista la 24 Septembrie la o execuţie capitală. Trinalul din Glasgow a decis ca d-na Bell în calitatea ei de magistrat secundar va trebui să asiste la executarea sentinţei dată asasinului Keen. Deşi bătrână şi suferindă, d-na Bell va executa această penibilă datorie. După o statistică americană importurile aurului şi argintului pe luna August au fost de 375.000.000 dolari, din cari 4.868.000 dolari aur şi 7.273.000 dolari argint. Exporturile au fost de 383.000.000 dolari din cari 2.136.000 aur şi 8.825.000 argint, in cauză că penele de struţ nu mai sunt la modă crescătorii acestor uriaşe păsări au dispus uciderea unui mare număr pentru a utiliza pielea lor la fabricarea de încălţăminte de lux. Au fost ucişi până în August, 6000 struţi; din carnea lor se fac conserve pentru indigenii din Rand. D K »» d- lui ARGETOIANU !■■!«««——na In revista „Pagini Agrare“ d. Aregetoianu face o critică reformei agrare. D-sa între alte defecte găseşte şi următoarele: „Reforma noastră agrară a păcătuit din pricina următoarelor două imbolduri: 1. Un imbold sentimental, mulţumită căruia distribuirea pământului s’a conceput şi făcut sub forma de pomană împărţită demobilizaţilor, văduvelor şi orfanilor de războiul nevoiaşilor dela sate; 2. Un imbold demagogic, mulţumită căruia s’a asociat pământul cu votul, făcăndu-se din cel dintâiu speculă pentru dobândirea — atât de aleatorie de altmintreli — a celui de al doilea“. Dat fiind această stare de lucruri, democratul asociat al d-lui Iorga, conchide că „TREBUE SA SCĂPĂM PAMANTUL NOSTRU MĂNOS DE SUB BATJOCURA POMANAGII LOR SGARIETORI DE MIRIȘTI” și că „MAI CURÂND SAU MAI TÂRZIU PROPRIETATEA MARE SE VA ÎNCHEGA LA LOC”. Reforma agrară nu are desigur nevoie de apărare, mai ales când este atacată de d. Argetoianu care dacă şi-a schimbat părul, a rămas totuşi cu moravurile latifundiare conservatoare. „Pomanagii spârietori de mirişti“ adică demobilizaţii cari şi-au apărat Patria cu credinţă, văduvele şi orfanii lor precum şi toţi sătenii nevoiaşi, — erau înderptăţiţi să fie împroprietăriţi şi nimeni n’a conceput sub formă de pomană aceia ce le era datorit, — în afară poate de latifundiarul domn Argetoianu. Am fi curioşi să vedem cui ar fi dat d-sa pământul expropriat dacă ar fi omis categoriile ce le enumără cu atât dispreţ. Probabil dezertorilor din război şi ţăranilor avuţi, cari posedau pământ suficient ! Nu voim însă să discutăm aici opiniile agrare ale d-lui Argetoianu. Dacă am pomenit aberaţiile de mai sus am făcut-o numai spre a se vedea sinceritatea „democratismului” amicilor d-lui Iorga şi totodată unitatea ce s'ar putea obţine într’un organism politic ce i-ar cuprinde alături de d. Mihalache Şi Lupu. Publicăm aici rezumatul cuvântărei ţinute de delegatul României d-l Mircea Djuvara în Comisiunea IlI-a a Societăţei naţiunilor în ziua de 13 Sept. c. cu prilejul discuţiunei problemei, dezarmărei, ca răspuns în deosebi contelui Apponyi şi generalului Tanczos delegaţii Ungariei Delegatul României, d-l Mircea Djuvara crede că prima condiţiune spre a se ajunge la o soluţiune a problemei reducerei armamentelor şi a deslegărei pacifice a neînţelegerilor internaţionale este cunoaşterea exactă a realităţilor, îndeosebi în partea centrală şi răsăriteană a Europei atât de tulburată. Să nu se uite căi de aci au pornit în trecut marile conflicte războinice; acest fapt arată interesul general legat de arătarea situaţiunei din aceste locuri. România, a cărei preocupare principală este înlăturarea războiului are un trecut de suferinţe în care forţa a primit aproape neîncetat dreptul. Ea a resimţit de aceea întotdeauna în mod deosebit de dureros oriunde încălcarea dreptului de forţă. Iată cum în tot trecutul său a fost adusă a afirma mereu necesitatea realizărei efective a unei justiţii internaţionale. România şi Societatea Na ţiunilor După marea încercare a războiului mondial România a salutat astfel cu entusiasm principiile pactului Societăţei Naţiunilor. A avut numai regretul de a constata că nu s’a ţinut îndeajuns seama de condiţiunile speciale ale regiunei ce ocupă. Transpunându-se în Europa condiţiunile admirabile ale Situaţiunei internaţionale din America, unde o idee morală este de ajuns în cele mai multe cazuri spre a se evita conflictele violente între state, nu s’a ţinut anume în deajuns socoteală de tradiţiunile istorice diferite ale fiecărui colţ european şi de psicologiile lor speciale. Nu s-a introdus astfel cum ar fi trebuit sub formă de sancţiuni efective realizarea practică în Europa a marilor principii pe care Pactul le proclama. Păstrând aceleaşi sentimente, România a salutat cu entuziasm principiile Protocolului întrucât tind a stabili în mod mai desăvârşit organizarea justiţiei internaţionale. A regretat însă şi de data aceasta, că sancţiunile eficace, care sunt complementul necesar al ideii de justiţie, nu sunt înscrise în aşa fel în Protocol, încât să dea siguranţa dreptăiiei, popoarelor însetate de ea. Pe de altă parte textul Protocolului nu a avut supleţa necesară spre a putea fi adaptat tuturor situaţiunilor şi a evita ceea ce s’a întâmplat de anul trecut până azi în această privinţă. Principiile protocolulu Ceeace România a primit încă cu adâncă mulumire era acea consideraţiune plină de bun simţ că cele trei mari principii ale Protocolului, arbitrajul, securitatea şi dezarmarea, sunt indisolubil legate între ele şi anume în ordinea arătată. Nu poate fi anume securitate fără arbitraj şi mai ales nu poate fi dezarmare fătră securitate. Securitatea e un inel care slăbindu-se întreg lanţul cade. Dezarmarea trebue să fie încoronarea întregului edificiur. Ar fi absurd a se cere unei naţiuni să dezarmeze atât timp cât ea nu e asigurată că nu va fi lovită prin surprindere, lăsând să-i cază din mâini armele pe care le are spre a apăra pacea. De aceea nu ne putem asocia sugestiunilor emise în comisiune de delegaţiunea ungară ca dezarmarea să treacă înainte de securitate. Nu este desigur scopul Societăţei Naţiunilor de a lua putinţa de apărare din mâna acelora care doresc liniştea şi justiţia, dezarmând statele pacifice în folosul planurilor altora mai puţin pacifice. Războiul de agresiune România a mai primit cu căldură principiul condamnărei războiului de agresiune, coprins în mod formal în Protocol. Dacă s’ar putea realiza în dreptul pozitiv internaţional ideia că războiul de agresiune constitue o crimă, cu toate corolariile acestei idei, adică cu sancţiuni internaţionale şi încă şi personale în contra autorilor lui, idealul păcei şi justiţiei între popoare ar deveni o realitate. Iată de ce România regretă Protocolul. Dar, în aşteptarea realizărei principiilor lui esenţiale, în care ea crede, România a lucrat şi lucrează în spiritul Protocolului. Pretutindeni unde este posibil, e o datorie să facem ce putem în sensul acesta, şi interesele României ca şi conştiinţa ei morală o împing în acelaş fel. Azi se recomandă acordurile particulare. Dar România le-a practicat, chiar, încă de la finele războiului încoace. Inspirându-se din marile principii ale Pactului aşezate apoi şi la baza Protocolului, ea a încheiat pretutindeni unde a putut acorduri regionale care nu sunt îndreptate ofensiv contra nimănui şi au un caracter pur defensiv, fiind sortite a fi numai un Scut al Păcei şi al Justiţiei. Nu poate fi prin urmare vorba de acorduri „prejudiţiabile menţiinerei păcei“ precum s-a exprimat în adunare onoratul delegat al Ungariei. Politica pacifică a prii noastre Pentru a ilustra de altfel spiritul pacific de care România este animală, oratorul aminteşte oferta făcută de ministrul nostru al afacerilor streine, d-l Duca, de la tribuna Adunărei de a încheia pacturi de neagresiune; această ofertă este îndreptată către toţi vecinii, la Răsărit la Miazăzi şi la Apus, în scopul de a aduce pacificarea Europei centrale. Este desigur un gest de o înaltă semnificaţiune morală. Mâna noastră stă întinsă: aşteptăm numai să nu fie refuzată. Iar dacă aceasta eeeseefweeeewMKweeeeeeo Continuare în pag. 2-a la Societatea Maiunil r ROMANIA șî PROBLEMĂ dezarmărei 33^1Peclarajiun^ făcute de d. Mircea Djuvara» delegatul României, cu ocaziunea discuţunilor ce au avut loc la Societatea Naţiunilor — Dl MIRCEA DJUVARA