Viitorul, iunie 1926 (Anul 19, nr. 5472-5497)

1926-06-10 / nr. 5480

Anul al w©uă-spre-zecelea Mo- 5480 4 PAGINI 2LEI E2T. Sn TARA 4 LEI ti In streinatde A BONAHINtfc IN TARA un an — — — — EDO lei! Şase luni — — — 250 » Trei ---------------125 » In streinătate Un an— — — — 1200 Ir Şase luni — — — 600 » Trei » — ■------ 300 * REDACȚIA ADMINISTRAȚIA b­ucureşt» STR. EDGART­ QUINFT No. 2 II STRADA ACADEMIEI No. II TelefMBdlo: Dinette »1/33. Redacţia ti Administraţia «*/*3 el 1/11 PRUNCIURI COMERCIALE Se primesc direct la Administraţia ziarului str Academie 17 şi lai­ăcate Agenţiile de publicitate jfoiJOJunte 1992 Manuscriptele republicate­ se distrug2 LEI EZ. in TABA 4 LEI eg. in siteinstate după HUNEDOARA Dureroasele evenimente dela Hun­edoara au încheiat în chip sângeros seria ilegalităţilor, in­gerinţelor şi samavolniciilor de tot felul, cari au prezidat la efec­tuarea ultimelor alegeri. Siste­mul a fost deci nu numai ilegal, dar el s’a dovedit şi cu deosebire primejdios, fiindcă reprezentând o măsură generală pe ţară pentru ajungerea unui scop de partid, nenorocirea de la Hun­edoara se putea repeta în toate acele părţi ale ţărei, unde ţăranii, — din pro­prie iniţiativă sau din imboldul unor agitatori, — ar fi încercat să-şi apere dreptul de vot. Oricare guvern, fiindcă lui i se cere să aplice şi să pă­zească legile, trebue să ştie să se menţină în legalitate, tocmai ca să nu dea prilej pescuitorilor în apă tulbure s­ă iasă din ea şi să meargă la ex­cese cu rezultate din acele, pe cari cu părere de rău am avut să le înregistrăm deunăzi. Tânărul no­stru vot obştesc, care n’a putut fi încă educat atât încât să dea în plin roadele pe cari viaţa ce­tăţenească a României le aşteap­tă dela el şi pe cari cu vremea le va avea, desigur, tocmai prin a­­ceastă lipsă poate fi amăgit şi pus în greşeală. Educaţia votului obştesc, însă, nu se face nici cu sistemul guvernamental din ulti­mele alegeri şi nici cu demagogia destrăbălată a unora dintre par­tidele opoziţioniste în campania electorală din aceleaşi alegeri. Şi unul şi celălalt au dus la acţiuni, cari s’au plătit cu viaţa câtor­va ţărani, deşi noi socotim că pentru libertate şi pentru drepturi în ţara românească nu­ este nevoie nici de încercări revoluţionare şi nici de jertfe ca cele dela Hune­­dioara. Dealtfel în România de ori, pe temeliile căreia s’a clădit noul stat român, prefacerile mari s’au făcut fără sguduiri prea puter­nice şi fără vărsare de sânge. Cuminţenia şi înţelegerea popo­rului român, l’au scutit de miş­cări sângeroase şi’n epoca renaşte­rei noastre cu cele dintâi lupte pentru libertate şi pentru drep­turi, după cum în anii cari au ur­mat marelui război votul obştesc şi împroprietărirea au reprezen­tat pentru massele mari ale na­ţiunei drepturi câ­ştigate fără lupte şi numai prin înţelepciunea şi prevederea conducătorilor cei mai de seamă a ţărei. Şi cu toate acestea împroprietărirea, pentru înfăptuirea căreia au trebuit să se facă sacrificii din acelea cari în chip normal nu sunt sacrifi­ciile de bună voe ale unei clase sociale în folosul un­ei alte clase sociale, împroprietărirea ţărani­lor, considerată în alte ţări drept măsură revoluţionară, în Româ­nia s’a făcut fără nicio sguduire, deşi vremurile erau prielnice tul­bur­ărilor de tot felul. Am luat pilda împroprietări­­rei ca să ilustrăm cuminţenia po­porului de la sate, după cum cu a­­ceiaşi dreptate am fi putut rea­minti mintea şi sufletul sănătos, cu car© ţăranul român a ştiut să reziste pe frontul din Moldova în primăvara lui 1917 îndemnurilor revoluţionare a sovietelor ruseşti. Prin aceste două pilde, cari ca­racterizează plămădeala lumei satelor noastre, se învederează pentru ziua de azi ce se poate aş­tepta dela o cinstită îndrumare şi­­le la o bună educare a votului obştesc. Dacă ar lipsi pescuitorii în apă tulbure ca acei cari se pare că şi-au avut rolul lor în evenimen­tele dela Hun­edoara, şi dacă gu­vernul, a­r fi înţeles el cel dintâi să respecte drepturile câştigat© ale ţărănimei, n’any avea de în­registrat nici scăderi în aplicarea votului obştesc şi nici vărsări de sânge ca cele de deuunăzi. De aceia în ce ne priveşte con­damnăm de­o potrivă şi uneltiri­le unora şi păcatele celorlalţi, a căror ieşire din legalitate prin ingerinţe şi samavolnicii electo­rale, a provocat rezistenţa ţărani­lor şi a pătat cu roşu o guvernare care de abia începe, scăzând ast­fel şi autoritatea guvernului şi a parlamentului ieşit din asemenea alegeri. HOTE Legi excepţionale pentru oameni excepţion!! Refrecţiuni cu prvire la retra­ gerea d-lui C. Dissescu Domnul I. G. Duca a scris un cu­prinzător şi strălucitor articol in momentul când maestrul C. Dis­sescu pleca de la catedra sa , şi vor­bea de mulţumirea subtilului, eru­ditului, multiştiutorului profesor, când plecând, simţea că lasă m­ ini­mile studenţilor dragostea nestrămu­tată. Frumos. Dar despărţirea de lo­cul tn care ai trăit zeci şi zeci de ani nu poate fi, ori în ce condiţii s’ar face plecarea sau retragerea, de cât o durere. Partîr c’est mourrir un peu , şi maestrul care pleacă, îşi lasă în urmă o viaţă ce nu mai te regăseşte. Şi faţă de acest moment al despăr­­ţirei, care nu e de la Dumnezeu, ci e venit din legea oamenilor, ne în­trebăm : Oare nu s'ar putea ca pen­tru cei excepţionali — şi excepţional a fost în profesiunea sa. C. Dissescu, cum excepţionali au fost un Titu Maiorescu, un Haret, un Haşdeu, — să nu existe limita de vârstă,, în pro­fesorat ? De ce să lipseşti generaţiile de mintea unui Titu Maiorescu, care după­ ce n’a mai putut fi profesor, —, a presidat congresul de la București ce a stabilit Pacea Balcanică ? De ce Haret să se retragă la pensie, când după catedră îi rămăsese ener­gia a duce lupta de desrobire econo­mică a satelor ? Și aceste reflexiuni sunt cu atât mai întărite, cu cât în momentul când la noi, Dissescu se retrăgea, pentru­ că legea, nu-i mai îngăduia să fie profesor activ, cum nu-i va îngădui la anul lui Babeş să mai fie profesor, — în Franţa Charles Richet era sărbătorit pentru cinci­zeci ani de profesorat. Omul de la­borator, acela care a pus bazele serotherapiei, formulatorul teoriei fecunde a anafilaxiei, poetul şi au­torul dramatic istoricul şi conferen­ţiarul, inventatorul chiar a maşine­­lor sburătoare — ce asemănare mis­terioasă cu Leonardo da Vinci, om de ştiinţă şi artist ! — a fost sărbă­torit nu pentru că pleacă, ci pentru că, de la­ el Franţa aşteaptă încă mult de lucru. Şi Richet are aproape 80 ani. Mareşalii Franţei nu es la pensie.... De ce atunci marii mareşali ai culturei să cunoască trista retragere care e de două ori vinovată , aduce în sufletele lor mâhnirea, şi prici­­nueşte generaţiilor tinere lipsa far­mecului lecţiilor lor neimitabile ! Iată de ce credem că legea învăţă­mântului superior, trebue schim­bată, în sensul ca să dea putinţă profesorilor ce nu pot fi înlocuiţi cu uşurinţă a-şi face cursul până când cred ei că­ sunt în stare a’l ţine cu succes. Wundt la 80 ani atrăgea ti­nerimea din lumea întreagă la cursurile lui­­.­PETRONIUS In zilele de 29—30 Mai s’a consti­tuit la Luxemburg un comitet fran­­co-german de informaţie şi docu­mentare. Intre alte notabilităţi au făcut parte din comitetul francez, d-ni. Charles Laurent, fost ambasa­dor la Berlin, ducele de Broglie de la Academia de ştiinţe , Duchemin preşedintele Confederaţiei generale a producţiei, etc. Intre membrii ger­mani sunt d-nii Bruhn adminis­tratorul stabilimentelor Krupp , Deutsch, preşedintele sindicatului uzinelor electrice, prinţul Hatzfeld preşedintele Camerei de comerţ din Berlin, Simons fost ministru şi nu­meroşi mari industriaşi ca şi direc­tori ai celor mai mari întreprinderi industriale din Germania. Prin per­­sonagiile cari formează comitetul se evidenţiază deosebita importanţă a încercărei ce se face pentru stabili­rea unei cooperaţii franco-germană. Comitetul s’a întrunit In urma in­vitaţiei d-lui Mayrisch, unul din şefii metalurgiei ducatului de Luxemburg, preşedintele asociaţiei Arbod ale căror mari afaceri se ra­mifică in Franţa ca şi în Germania. In diferite reprize, în decursul ul­timilor 18 luni, el a fost cel care a pus faţă în faţă negociatorii fran­cezi şi germani din toate cartelurile şi asociaţiile industriale cari au în­ceput a ce forma fără însă a avea forma lor definitivă. Oficii pentru restabili­­rea încrederii Atât din partea franceză ca şi din cea germană se fac acum încercări pentru „îndepărtarea tuturor cauze­lor de neîncredere reciprocă". In acest scop sub supravegherea două comitete de directivă de patru membrii, franco-germani, vor fi în­fiinţate două birouri unul la Paris, celălalt la Berlin având fiecare câte un ataşat cari vor da supuşilor res­pectivi ai amelelor ţări informaţiu­­nile controlate şi o documentare di­rectă. Cei cari au luat această iniţiativă — scrie d. Pertinax în „L’Eco de Pa­ris“ — nu caută să prepare o apro­piere oficială şi publică. Dacă însă organizaţiile astfel con­stituite vor reuşi să se stabilească, sarcina lor va fi apoi să afle cele mai lesnicioase căi pentru ca apro­pierea ambelor state să progreseze, din sistemul ce ne este dăunător, nu ne rămâne de­cât o apropiere di­rectă de Germania. Afară de acest lucru real, dar care are multe ris­curi — căci nu trebue uitat panger­­manismul — cele stabilite la Lo­carno nu pot da nimic solid şi real; toate convenţiile sunt iluzorii". Se pare a conchide d. Pertinax, că cele scrise atunci se adeveresc. Franţa şi Germania Primul semn al nouii orientări, sau mai bine zis, a încercărei unei noui orientări, s’a manifestat în A­­prilie, la conferinţa economică de la Geneva. D. Serruys, şeful delegaţiei franceze şi d. Trendelenburg şeful delegaţiei germane, apropiaţi de mult prin interminabilele desbateri com­erciale, au exclus de pe ordinea de zi subiectele ce puteau aduce neîn­ţelegeri şi au reuşit a avea în des­bateri linii generale convergente. Spre surpriza asistentei dr. Serruys a exprimat opinii comune francezi­lor ca şi germanilor. Rămâne să aş­teptăm confirmarea bunelor sale in­tenţii prin politica diriguitorilor din Berlin. ---------------»-«------------­ PROIECTE 0 Încercare de cooperaţie franco-germană — La Luxemburg s-a înfiinţat de curând un comitet de iformaţie şi documentare, comitet din care fac parte personalităţi seama din lumea comercială a celor două naţiuni.—Programul de activitate — in epoca ezitărilor Este evident ca la început această operă va trece printr’o fază de ezi­tări şi căutări a celor mai bune mij­loace de reuşită — observă ziaristul francez. Dacă din partea germană vor şti să se ferească de orice fel de propagandă politică, dacă nu se va profita de prilej pentru a câştiga opinia franceză la punerea în discu­ţie a revizuirei tratatelor in vi­goare, adică a se relua vechile pro­cedee ale penetraţiunei paşnice, se va putea face cu adevărat ceva fo­losito­r pentru ambele ţări. Dacă se va proceda altfel, încercarea va da repede greş. Insuficiente diplomatice Trebue să stăruim asupra întruni­re! de la Luxemburg și asupra re­zultatelor întrevederilor, deoarece e­­venimentul este un semn al timpu­lui — scrie d. Pertinax reamintind cum In luna Martie, după conferința de la Locarno, d-sa a scris pe atunci următoarele : — Prin faptul că noi am urmat în toate, sugestiunile pri­mite de la Foreign­ Office, am ne­glijat cu desăvârșire politica noas­tră externă. Ne-am dat supuși arbi­trajului anglo-italian. Până și Mica­­înțelegere nu mai e de noi atât de apropiată ca un trecut. Pentru a est i­ Clerul francez Jubileul episcopal al cardinalului Dubois înainte de plecarea sa la congre­­sul euharistic, congres care se tine In America, venerabilul cardinal Dubois, arhiepiscopul Parisului a fost sărbătorit cu un deosebit fast de către înaltul cler catolic fran­cez şi de către o mulţime de credin­cioşi pentru activitatea ce a desfă­­şurat in cursul celor 25 de ani de episcopat. Cu acest prilej, d-l Doumergue, preşedintele Republicii franceze, a acordat înaltului ierarh Cravata Legiunii de onoare. imam­i a CARDINALUL DUBOIS Din când în când Dl MANOILESCU­„causeur“ şi „Horr­it me du monde In trecutul unei tinere diploma­ţii s’a petrecut un fapt tragico­­comic**. Un ministru plenipoten­ţiar a luat şi pe o doamnă, cu care ori cât ar fi fost de strânse ra­porturile nu erau încuviinţate de oficiul stărei civile. Când societa­tea străină a aflat acest amănunt şi cum ea a fost înşelată, cariera diplomatului a fost sfârşită. Uşile ce se deschideau, de acum încolo erau ferecat închise... Acest amănunt anecdotic se po­triveşte foarte bine cu aventura financiară a tânărului domn Ma­­noilescu, subsecretar de la finanţe, care a plecat intovărăşit de un i­­legitim, d-nul Wolf, şeful casei sale civile de studii. Marile cer­curi străine când au văzut cu cine se prezintă în numele României Mari, d. Manoilescu, a făcut re­flexia pe care proverbele din lu­mea întreagă le cunosc, şi anume, au exclamat „spune-mi cu cine te aduni, ca să spun cine eşti“. Dar d. Manoilescu, e mai cura­jos de­cât diplomatul care prins cu o nedelicateţă socială s’a dat singur la fund . Financiarul nos­tru e tenace şi continuă a sta la braţ cu d. Wolf, în timp ce­ se lau­dă cu aptitudinele lui de „bon causeur“, crezând că finanţele sunt un fox-trott, iar problemele de stat identice cu ştiinţa pur­tă­­rei unei cravate la modă ! IN URMA FURTUNEI... Alegerile au trecut. Spiritele au rămas totuși foarte agitate. Guvernul nu vede aceasta. Noi credem chiar că d. Goga a reușit să-l convingă pe d. general Ave­­rescu, că a făcut alegerile cele mai libere. De altfel nici în presă, într-o a­­numită presă în special, nu trans­piră această situaţie. Fie frica de confiscare, fie repedea acomodare a anumitei prese in anumite si­tuaţii,­­ fie din amândouă moti­vele, dar starea de spirit a opini­ei publice nu se reflectează decât foarte vag în coloanele acestor ziare. Mai este însă și o altă cauză pentru care presa anumită nu mai poate reda imagina adevăratei si­tuaţii , prea mult şi pre­i violent a protestat în trecut împotriva u­­nor abuzuri imaginare, pentru a putea fi crezută azi. Anumita pre­să şi-a pierdut autoritatea morală iar azi se găseşte cu totul dezar­mată în faţa abuzurilor reale ce se săvârşesc. Ea nu poate fi nici interpreta indignărei opiniei pu­blice­, nici nu poate lua apărarea zecilor de mii de victime ale sa­mavolniciilor actualului guvern. Va sfătui deci prin a se „aranja" complect cu d. Qoga, care în nenu­mărate rânduri i-a dat a înțelege că are în mâini pâinea şi cuţitul. Rând pe rând „democraţii“ vor deveni mai puţin „intransigenţi”— având înaintea lor exemplul ţără­niştilor, cari tratează cu guvernul, trecând peste toate cele ce le-a făptuit şi le va făptui. Desigur că în astfel de condiţi­­uni, acei cari luptă pentru întro­narea legalităţei şi pedepsirea tu­turor culpabililor, trebue s-o facă pe două fronturi: ei trebue să învingă reaua credinţă a pretin­şilor „democraţi“ şi tot­odată ma­­noperile guvernului. Nu ne îndoim însă de rezultatul acestei lupte. Avem o nemărginită încredere în bunul simţ al poporului românesc. El va sti să deosebească grâul de neghină şi va. lua,, fără ajutorul democraţiei de carnaval, calea dreaptă a progresului, ordinei si legalităţei, impunând-o acelora Cari o desconsideră azi. i­­ CONSACRAREA.■ a de AL. CAZA­BAN In fata lumii cetitoare — în­totdeauna nelămurită — scriito­rii noştri se înfăţişează desbinaţi în... două categorii cu totul deo­sebite : 1) Scriitori consacraţi şi 2) Scriitori neconsacraţi. La rândul lor consacraţii se di­­­vid în : a) Consacraţi cu talent b) Consacraţi fără talent. Şi scriitorii neconsacraţi se compun din două clase : I) Neconsacraţii... fără talent. II) Neconsacraţi... cu talent. Din aceste categorii şi sub-ca­­tegorii de scriitori, s’ar părea că cei mai privilegiaţi de soartă, deci cei mai fericiţi şi mai mulţu­miţi, ar urma să fie scriitorii consacraţi cu talent. Aşa s’ar părea, dar în realitate nu’i aşa. Căci , un scriitor cu ta­lent real şi cu putere de analiză şi descernământ, oricât l’ar con­sacra premiul naţional sau un scaun de academician, el, în a­­dâncul sufletului său tot nemul­ţumit rămâne : întotdeauna se îndoeşte de realitatea talentului său şi veşnic va fi frământat de întrebarea dacă opera sa a ajuns să se ridice deasupra mediocrită­ţii, şi dacă scrisul lui poate sta alături de al scriitorilor mari de peste hotar. Numărul scriitorilor de la noi, — al acelor scriitori cari au me­ritat să fie consacraţi pentru ta­lentul lor literar şi nu pentru alte calităţi, — nu se ridică la cine ştie ce cifră. Un picior de gâscă sau de altă înotătoare, are mai multe degete, decât câţi literaţi­­consacraţi pe drept — are litera­tura noastră. Cei mai fericiţi şi mai mulţu­miţi de norocul care a dat peste ei, sunt, fără îndoială, acei scrii­tori consacraţi care n’au talent Mai întâi sunt cu totul con­vinşi că meritau să fie consacraţi pentru talentul lor literar. Sunt încântaţi de tot ce au scris şi vor sări, pentru că sunt siguri că natura i-a înzestrat cu un talent excepţional. Consacra­rea, mai ales cea oficială, le dă fiorii gloriei şi îi face să se com­pare cu vulturii care plutesc d’a­supra prostiei gloatelor, şi chiar d’asupra inteligenţei celora cari au avut însărcinarea să-i... consa­­creze. Acestor fel de literaţi, consa­crarea le prieşte foarte mult, a­­vând o influenţă binefăcăttoare şi asupra organizmului. Cu vremea, consacratul fără talent se îngraşă, se lasă greu la scris şi la... salutat, — ba chiar renunţă să mai scrie. Când, dintr’un exces de polite­ţă sau dintr’un sentiment de com­pătimire, îl întrebăm de ce nu mai tipăreşte nimic, atunci con­sacratul, umflându-se în pene ca un păun jumulit, răspunde cu modestie : — Eu mi-am făcut datoria !.. Să mai scrie şi alţii... dacă le dă mâna!... Numărul consacraţilor fără ta­lent — spre lauda criticei noa­stre şi mulţumită amabilităţii presei cotidiane — e cât se poate de respectabil. Cei mai nemulţumiţi de rostul şi de rolul pe care îl au în litera­tură, apoi sunt — cu siguranţă — scriitorii care deşi n’au talent, au rămas,,, neconsacraţi. Aceşti nedreptăţiţi ai soartei şi ai comisiunilor literare, nu sunt băgaţi de nimeni în seamă, iar cei consacraţi îi socotesc drept ciu­rucuri literare, care degeaba mai încurcă literatura, stricând hâr­tia şi cerneala, — acest material atât de trebuincios scriitorilor consacraţi, cu talent sau fără ta­lent. Dacă un neconsacrat fără talent are dreptate să fie nemulţumit, cu atât mai vârtos un neconsa­crat cu talent n’are niciun motiv ca să fie fericit. Totuşi este o mică deosebire în­­intre nemulţumirea unui scriitor neconsacrat fără talent, şi neferi­cirea unui neconsacrat, dar cu ta­lent.­­Neconsacratul, fără talent, îşi arată nemulţumirea pe faţă, ori­unde şi la orice oră din zi şi din noapte. Nemulţumirea lui e o veşnică indignare şi protestare împotriva norocului celor consa­craţi, cu talent sau fără talent. Neconsacratul fără talent se crede şi persecutat. Dar nu de soarta care­va lipsit de talent, ci de tovarăşii de condeiu şi de hâr­tie. Se crede apoi, neapreciat de critica literară, de această putere care nu vrea să-l scoată — şi pe el ca pe alţii — din obscuritate. — Mi-au tăiat aripile şi nu mă lasă să sbor ! — aşa mi se plân­gea un vultur bătrân al poeziei senine, cărui Academia Română nu i-a acordat nici un sfert din premiul Adamachi sau din altul. Totuşi, neconsacratul, fără ta­lent, are o mângâere: — Posteritatea !... Scriitorul neconsacrat, dar eu talent, — e şi el nemulţumit. Nu se plânge însă nimănui că e ne­dreptăţit. De multe ori, chiar su­râde încântat când i se face o mare... nedreptate. Nimic însă nu-l poate cenecla, căci: ,,Numai un premiu naţional, m’ar scăpa de creditori!“. Mai este o categorie de scrii­tori ; dar despre aceşti scriitori, habar n’are lumea cetitoare dela noi. „ Sunt scriitorii con­str­uctivi­şti. Ei îşi construesc astfel imagi­­niile şi comparaţiile, încât opin­tirea lor literară nu poate fi în­ţeleasă nici de publicul cetitor, nici de directorul revistei care le publică, şi nici chiar de ei — constructiviştii. Aceşti scriitorii cari au talen­tul de a se face neînţeleşi de ni­meni, nu sunt nici mulţumiţi, nici nemulţumiţi. Ei sunt geniali. Consacrarea pentru ei ar fi o înjosire. Ar însemna că şi arta construc­­tivistă s’a banalizat, dacă a în­ceput s’o priceapă proştii. ----------- - Instiiatflunfile de cstedit Serviciul de viramente I. ROMANIA © mare înlesnire in efectuarea plăţilor*.­­ Se reduce măamirea mo­­netelor La Banca Naţională se studiază înfiinţarea unui serviciu de vira­mente, chestiune discutată in adu­narea­­Asociaţiunei băncilor româ­ne, tinută deunăzi. In această pri­vinţă, doui funcţionari ai Băncei Naţionale, d-nii Valeriu Popp şi St. I. Dumitrescu, au întocmit un proiect pe care l-au prezentat gu­vernatorului primului nostru in­stitut de emisiune. In ce constă viramentele Prin înfiinţarea unui serviciu de viramente la Banca Naţională se realizează o mare înlesnire în efectuarea plăţilor. Ori­ce negustor, industriaş, a­­gricultor, antreprenor de lucrări proprietar, precum şi ori­cine vrea îşi institue la Banca Naţională un cont­ curent. Pentru aceasta este nevoe mai întâi de o garanţie fixă proporţională cu întinderea aface­rilor, şi apoi de sumele ce le va depune fiecare pentru deschiderea contului­ curent. Fiecare titular are la Banca Naţională un registru special, în care se fac toate ope­raţiunile de plăţi şi primiri, fără mânuirea de monetă. De câte ori unul din titulari are de făcut vre-o plată, dă un cec sau un înscris. In baza aces­tora, se scade suma prevăzută în cec din partida aceluia care are de primit banii. Astfel în orice moment se poate vedea ce sume au fost trecute la fiecare partidă, ce plăţi s’au fă­cut şi ce disponibil a mai rămas. Circulaţia cecului la Băncile de emisiune Circulaţia cecului s-a desvoltat în primul rând în Anglia şi Sta­­tele­ Unite, apoi a urmat Germa­nia iar mai târziu în Franţa. Azi aproape în toate ţările se observă o mare creştere în depo­zite şi în mişcarea conturilor, iar în schimb o diminuare în­ rolul e­­conomic al biletului de bancă şi al emisiunei. In Anglia în mod tradiţional,, fără a exista vre-o clauză speci­ală în statute, se găsesc operaţi­unile de virament şi compensare introduse şi folosite cu mult înainte. In Germania, chiar prin legea Băncii Imperiului din 1875,­­ se reglementează serviciul de vira­ment, care serveşte de exemplu Austro-Ungariei, unde ia fiinţă serviciul de viramente pe lângă Banca Naţională în 1888. In Franţa, deşi operaţiunile de virament erau uzitate pe o scară întinsă între Bănet, de abia la 1846 fac obiectul unor cercetări speciale. In Belgia se organizează un serviciu de acreditive în 1873 la Banca Naţională, corespunzător serviciului dele viramente, iar in 1896, se mai propune o lege vi­zând organizarea u­nui serviciu de viramente pe lângă Casa de Economie. „­ Foloasele serviciului Sistemul viramentelor prezintă numeroase foloase. Mai întâi banca de emisiune va avea o mai mare posibilitate de a acorda credite clientelei sale, fără a forţa emisiunea de bilete. Scontul nu ar mai necesita o a­­semenea emisiune, aşa că bile­tele devenind în parte neutile, sistemul plăţilor prin virament cere ca titularii conturilor să fie cât mai numeroşi, astfel ca com­pensarea între datoriile şi­ crean­ţele reciproce să nu fie limitate. Plăţile prin viramente mai pre­zintă următoarele avantaje asu­pra plăţilor în numerar. Efectuarea lor este cu mult mai rapidă, şi mult mai comodă, ea este mai puţin costisitoare prin economia tim­pului de nu­mărat ; se economiseşte cheltu­iala pentru fabricarea numeraru­lui ; prezintă mai puţine riscuri; scuteşte munca şi cheltuelile tran­sportului de numerar. Operaţiunile de virament vor fi scutite de taxe şi comisioane, deci se vor face în mod gratuit. In acelaşi timp numerarul nu va mai fi transportat de cei intere­saţi — cu tot riscul ce-l oferă — dintr’un loc în altul ca până acum. Ce operaţiuni se face Operaţiunile de virament se vor face la Banca Naţională şi de sucursalele sale în mod neli­mitat. Contul de viramente înglobează în sine operaţiunile trecute până în prezent la: conturile curente simple, conturile de încasări şi conturile curente cu facultate de scont. Contul de virament dă titula­rului posibilitatea de a face să se treacă la creditul contului său. Vărsămintele făcute­­de dânsul sau de alte persoane pentru con­tul său. Sumele provenite din vi­ramente ; Valoarea cupoanelor și titlurilor aflate îni depozit liber sau în gaj, încasate de Bancă, cum și orice alte cupoane și ti­tluri achitate de bancă ; Dividen­dele acțiunilor depuse la Bancă; Sumele provenite din împrumu­turi pe­­ efecte publice simple ; Sumele încasate de Bancă în con­tul titularului dela efectele re­mise la încasare; Orice alte sume ce titularul ar avea de în­casat de la Banca Națională ; Ti­tularul de con­t de virament va putea dispune asupra sumelor a­­flate la creditul contului său. Prin cecuri de Cassă (albe) ; Prin­ cecuri de virament (roşii) ; Prin dispoziţiuni scrise de achitări sau liberări de efecte, sau ordine de plată. Operaţiunile de virament pro­priu zise între titularii de conturi în întreaga tară, nu sunt supuse la nici o taxă sau comision. Acestea sunt în rezumat prin­cipiile înființărei serviciului de viramente GH. C. ECOURI L­a Calcuta un ciclon care a du­rat numai câteva minute a pri­cinuit, totuşi pagube mari în oraş ca şi în docuri. E­cho de Paris" află din Moscova că sindicalistul francez Tossi plecat de trei luni în Rusia pentru anchete, a decedat subit. Cauzele morţii nu s’au putut afla. I­n Rusia revărsărilor fluviului Volga au luat proporţii catastro­fale. Din satele şi târgurile în­vecinate populaţia s-a refugiat în barăci anume construite; sunt peste 20 mii oameni cari şi-au pierdut tot avutul din cauza revărsărilor. P­arlamentul danez, în urma ce­­rerei feministelor, va vota o lege-decret dispunând ca toate femeile fără deosebire de situația civilă să fie numite „doamnă". Ti­tulatura „domnişoară" va fi des­ființată în Danemarca.

Next