Vremea Nouǎ, aprilie-iunie 1972 (Anul 5, nr. 1275-1351)
1972-06-24 / nr. 1346
mm VREMEA NOUA Ca fiu adoptiv al Vasluiului, retrăiesc sentimentul de profundă emoție pe care îl am ori de cite ori vin pe aceste meleaguri. M-am plimbat cu colegii mei aseară și astăzi dimineață prin oraș și toți am avut acest sentiment, că este aproape de necrezut ceea ce s-a putut realiza intr-un timp care istoricește este pur și simplu o secundă. Imi amintesc de întîlnirile noastre de acum șapteopt ani, cînd cetățenii orașului reveneau mereu cu aceeași problemă : ne-ar trebui o casă de cultură, frumoasă, spațioasă. Și, iată, că intr-un timp așa de scurt, ne aflăm într-una din cele mai frumoase case de cultură din țară, după părerea mea chiar cea mai frumoasă, în numele colegilor mei din Capitală, vreau, de aceea, să aduc un vibrant omagiu locuitorilor orașului Vaslui, care, cu modestie, cu elan, cu dîrzenie în învingerea dificultăților, au reușit să facă nu numai această casă de cultură, ci tot ceea ce se poate vedea astăzi nou în Vaslui, acest început de cetate moldovenească a socialismului. Ceea ce ne-a adunat aici la Festival, reprezintă o manifestare sui-generis, o manifest, cu adevărat originală. A fost o inițiativă foarte frumoasă — pentru că în țara noastră existau multe manifestări, și de tot felul, culturale și artistice — dar nici una cu acest profil interesant. Și necesitatea acestei manifestări, a Festivalului umorului, se dovedește din ce in ce mai pregnantă. Am sentimentul ca, cu niște idei care au apărut în ultimul timp, acest festival are perspectiva să devină tot mai important. Este important pentru că, dacă ne ocupăm de o serie întreagă de aspecte, variate, ale culturii și civilizației noastre, am neglijat, poate, să ne întîlnim pentru a discuta despre una din trăsăturile fundamentale ale caracterului poporului nostru, pentru că, în afară de calitățile binecunoscute — hărnicia, înțelepciunea, răbdarea și altele — pe care le are poporul nostru, una dintre cele mai importante una dintre coordonatele lui esențiale este aceea a umorului. Este, aș putea spune, trăsătura care l-a făcut, de atîtea ori, să reziste vicisitudinilor istoriei; romanul face haz și de necaz. Sentimentul acesta l-am avut cel mai puternic acum vreo două săptămîni cînd vizitînd partea de nord a țării, Maramureșul, am fost în satul Săpînța și am văzut ceva unic pe lume , un cimitir vesel. Un țăran, artist popular, a avut ideea să facă (e sculptor în lemn și pictor) un cimitir umoristic , un cimitir cu cruci în culori foarte vii, ca de sorcovă, pe fiecare desenînd, într-o manieră naivă, o scenă hazlie din viața defunctului, și săpînd și o epigramă, la adresa unui defect cunoscut al acestuia. Fapt foarte frumos, nici o familie nu s-a supărat vreodată. Acest cimitir umoristic, foarte căutat de vizitatori, din țară și din alte părți ale lumii, cred că nu putea să se nască decit pe acest pămînt. Umorul, spunea un mare scriitor, este drumul cel mai scurt de la un suflet la altul. In fiecare din noi există ceva antonpannesc, o înclinație naturală spre rîs. De aceea mi-a părut foarte bine că la Plenara C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie 1971, secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu a dat o importanță deosebită rolului satirei și umorului spunînd: „Folosiți arma umorului, satirizați defectele care se manifestă în societate și la oameni!". Apare pregnant rolul satirei, al umorului ca forme ale educației sociale, împotriva inerției, a rutinei, a răului social și pentru o igienă a conștiințelor. E bine că se perpetuează acest Festival al umorului, care va determina nașterea unor noi umoriști, a unor noi interpreți ai genului satiric. Inițiativa a pornit, firește, de la faptul că pe aceste meleaguri s-a născut unul din cei mai fabuloși artiști comici pe care i-a dat acest pămînt : un artist care a intrat, aș zice, în legendă, care reprezintă aproape un mit — Constantin Tănase. Tănase a reușit să atingă un ideal pe care îl visează mulți din slujitorii scenei de azi, aceea de a regăsi sursele teatrului, de a face din spectacolul scenic un fenomen de masă, care să ajungă să se transmită marilor mulțimi. Constantin Tănase avea harul extraordinar de a vorbi poporului, în ochii căruia reprezenta prototipul cetățeanului mediu, necăjit, nevoit să suporte toate neplăcerile unui regim de opresiune și nedreptate. Sunt convins că acest Festival, care poartă numele unui mare artist al poporului nostru, va deveni tot mai important și sunt bucuros să fac parte dintre cei care au crezut de la început în ideea utilității acestui festival care onorează viața culturală a orașului și județului Vaslui. RADU BELGAN artist al poporului, director Teatrului Național „I. L. Caragiale" București al DESCHIDEREA FESTIVALULUI UMORULUI CONSTANTIN TĂNASE O MANIFESTARE CU ADEVĂRAT ORIGINALĂ „Sunt foarte bucuros să particip la acest festival, unic în felul său, al umorului. O asemenea inițiativă — interesantă și fericită, a pornit de la Vaslui, din orașul în care s-a născut neuitatul artist Constantin Tănase. Suntem, cu toții, foarte impresionați de atmosfera festivalului, dar și, în același timp, de ritmul extraordinar în care crește acest oraș, atît de frumos, ritm care mărturisește totodată un extraordinar efort constructiv. In ceea ce privește concursul, întrecerea celor peste 200 de artiști amatori, în calitatea mea de președinte al juriului, pot asigura că notarea, premierea vor fi pe deplin echitabile, năzuind să măsoare ci mai exact talentul „In primul rind, ca născocire, un festival al umorului e nu numai foarte frumos, dar și util. Darmite un festival de umor — mă mir, și de ce nu și de satiră?! — închinat memoriei lui Tănase. Sunt pentru prima oară la Vaslui și mă bucur mult de acest fapt, că am fericitul prilej de a cunoaște un oraș care crește pe zi ce trece, un oraș care a început să ia formele de stră„Vasluiul își asumă din nou sarcina de a fi gazda unei prestigioase manifestări, care și-a cîștigat un bun renume în rîndul artiștilor amatori din întreaga țară. In cele trei zile ale Festivalului satira și umorul vor încerca, din nou, să provoace rîsul, cu harul de totdeauna al poporului nostru de a ști să sancționeze ceea ce nu este bun, adevărat pe măsura credințelor și năzuințelor omului de azi. Văd în Festivalul vasluian al umorului manifestare culturală de ținută, o cu certe virtuți educative“. A. Pîrvu, redactor șef al revistei „îndrumătorul cultural“. „Festivalul umorului repr .ctă una din cele mai lăudabile inițiative cultural-artistice atît în ceea ce privește tematica cît și stilul de organizare, încît — în ceea ce mă privește — cu greu aș putea găsi un termen de comparație. Fără îndoială, prestigiul Festivalului se datorează și faptului că își leagă numele de un om al scenei a cărei memorie — fapt foarte rar — a rămas neștirbită în conștința publicului la mai bine de un sfert de veac de la moarte. Sunt în măsură să spun aceasta pentru că, în calitatea mea de biograf al lui Tănase cele patru ediții apărute pînă acum în monografia pe care i-am consacrat-o împreună cu fiul marelui actor, Radu Tănase, s-a epuizat și ni se solicită o nouă ediție. Fie ca Festivalul umorului din acest an, și cele care sigur vor mai fi de aici înainte, să slujească arta satirei și umorului, artă pe care marele Tănase a slujit-o cu neabătută credință vreme de mai bine de patru decenii“ Ion Massoff. Impresii ale oaspeților fiecărui concurent". Valentin lucire și frumos ale civilizației Silvestru socialiste“. Ion Bănuță. r n urmă cu mai bine de 40 de ani, chiar la început de septembrie 1930, dintr-o modestă tiparniță vasluiana își făcea apariția o foaie „săptămânală", cu programatice intenții teribiliste: dărîmarea „din temelii" a răului social. Aproape integral, scrisă în versuri, respectiva publicație purta un nume de zîmbet : UZINA CU UMOR, și avea „în deschiderea" primei pagini AVIZ-ul ce urmează : „Cînd dinamismul omenesc / S-a defectat ca o uzină, / Să nu vă pară nefiresc / Că vin să vă servesc ... lumină. / Nu voi cruța deloc aici / Persoane mici, sau de elită / Cu riscul chiar de-a mă jertfi / Și de-a rămîne necitită. / Ca mijloc sigur,deja-hiera / Abuzurile în Gomora / Voi ride sau mă voi strâmba / Pe socoteala tuturora . . .". Această temerară încercare de socială frondă publicistică, o pusesem, atunci, de mult, „la cale", împreună cu omul de neuitat, cu prietenul „de o infinită tandrețe și politețe a inimii", Ștefan Ciubotărașu, cel prea devreme plecat în care să s-adape cu sete de la noi și de la ape... In cadrul unui interviu, pe care înzestratul actor de mai tîrziu îl acordase unui reporter, își amintea, printre altele, și de „Uzina" noastră, relatînd : „Lunuța cu umor", în care „descîntam" pe edilii indolenți ai orașului în cronica rimată... o stăpineam împreună cu Vaier Mitru, un amic gazetar din Vaslui! Nu era prea mare. Ziarul nostru avea numai 4 fete, dar mulți — dintre „suspușii" Vasluiului — făceau rețe-fețe cînd o citeau. .. Bineînțeles, numai noi doi n-am putut să-i facem față... pentru că, evident, nu exportam decit... subiectele! Aveam într-adevăr, împreună, talent cu zece, adică eram: autor, director, redactori, secretari de redacție, zețari, paginatori, corectori și în plus... proprietari, însă SUBVENȚIA fiindu-ne anemică, „industria" noastră de presă a dat faliment.. REMEMBER In adevăr, cu toate „protestele" și susținutele încercări de a găsi soluții practice pentru „supraviețuire", n-am reușit cu nici un chip să ne redresăm. ... Nici chiar dezinteresata și afectuoasa solicitudine acordată nouă de celebrul conjudețean Constantin Tănase, nu ne-a putut fi, în acest caz, de folos, deoarece „pontifii" locali, pe care-i vizam „fără menajamente" în paginile „Uzinuței", au pus, oficial, „în aplicare" ■— nici nu se putea altfel — clasica lor „metodă" de strangulare a „gîndului", a „cuvîntului" liber. Oricum, ocazional de cea de a doua ediție a Festivalului umorului, inițiat la Vaslui, cu adîncă gratitudine ne-am adus aminte de Constantin Tănase, marele animator al revistei românești, care cu peste patruzeci de ani în urmă, prin intermediul apropiatei sale rubedenii, tipograful și librarul Alexandru Oniceanu, ne adresa un mesaj de încurajare : „prin cumnatul meu de la Vaslui, deși grea e viața măi bădie, pretutindeni sărăcie, vă remit un grăis un „abonament de sprijin" pentru " necesitățile Uzinei noastre, și urarea, din inimă, s-o duceți mai bine ca l de obicei". La festivalul umorului, de la Vaslui, îl evocăm, respectuos, pe Constantin Tănase, și pentru „eveniment" scandăm versul pe care poetul îl dedică speciei de oameni ai umoriștilor: i „Precum în crisalidă un fluture ? dospește, / In orice om de spirit, mocnește-un umorist, / Fiind frate ! cu PEPELEA, cu NASTRATIN, PĂCALĂ, / El ride cu plăcere de tot ce e puhav, / Chiar dac-adesea u ^nii cu aer doct și gras / Afirmă că-i o treabă minoră și banală...". > Faptul că rîsul Uzinuței cu humor, de acum patruzeci și ceva de ani, l-a iritat pe politicistrul burghez pentru că i-a fixat, cu ironie, imaginea lumii lui, e un motiv de satisfacție și de mîndrie pentru noi. E tocmai ceea ce dă preț unei inițiative care ne aparține. Iar în contextul culturii socialiste, i aceste inițiative, oricît de modeste ar fi ele, sînt revendicate, răspîndite și păstrate. ! VALER MITRU ! pironul taie-n carne vie Reciclarea — Noțiune la ordinea zilei reciclarea asta ... — Una dintre cele mai înțelepte și mai eficiente hotărîri de stat din ultima vreme... — Dacă are să se aplice nu numai în litera, ci și-n spiritul — mai ales în spiritul — ei! — In fond, ceva să zică exact ? — Nu știu nici eu, dar, dacă e să mă iau — și mă iau — după cele scrise de scăpărătorul profesor Moisil intr-un „Contemporanul" de anul trecut. Factorii reciclării, cartea, este ceva menit să schimbe niște modalități și să îmbunătățească niște rezultate, în asemenea măsură, incit, de pe tata civilizației și a culturii noastre contemporane să dispară (ca după un tratament de întreținere, de întinerire și de înfrumusețare) o droaie de riduri și de puncte negre, apărute datorită îngățării, datorită neglijenței, datorită lenei ... — Uite, la mine la serviciu, s-au făcut tabele cu numele celor care trebuie să se specializeze, altele, cu al celor ale căror cunoștințe trebuie verificate, altfel spus, începe și a și-nceput în destule locuri să se scuture praful depus pe niște conștiințe (și pe niște cunoștințe), pe niște diplome, pe niște scaune și pe niște posturi ... — Bine, dar cine are să-i examineze pe oamenii ăștia ? Cine are competența să verifice de cînd n-au mai pus mina pe o carte de specialitate sau pe o carte pur și simplu, fie ea chiar una de mine ? — Cum, cine ? Păi, mai-marii lor din cadrul instituției, cei care sunt mai bine pregătiți , ca dovadă , au lefuri mai mari și posturi de răspundere ! — Și pe ei cine-i reciclează ? — ? ! — Că, uite, eu știu un . . — Știu, știu ! Știi un scriitor, cu care vrei să te răfuiești... — Nu. Știu un arhitect proectant, de fapt, mai multi arhitecți proectanti, o echipă, un colectiv, cum se spune... — Da, și cei cu proectanții ? — Au gîndit și au realizat un lucru foarte frumos și, mai cu seamă, foarte util, în inima Capitalei ! — Atunci, de ce te legi de ei ? — Ușurel. Au realizat, zic, o lucrare edilitară de mîna-ntîi: pasajul subteran din Piața Universității. Dotat cu de toate, ca-ntr-o metropolă de prestigiu, cum și este Bucureștiul. Cu de toate, și chiar cu scări mecanice... — Foarte bine. Nu prea văd ce legătură au scările mecanice și pasajul subteran al Bucureștiului cu Vasluiul pentru care scrii... — Intîi, că la Vaslui vin pentru prima oară și n-am de unde ști ce merge prost prin partea locului ca să-nțep. Și, unde mai pui, că fiind așezare moldovenească, e primitor, și-aș vrea să mai vin, și-a doua oară... — Și cine te-mpiedică ? — Păi, dacă-i iau în tărbacă de la-nceput, în loc de „bine v-am găsit!", cine-ți închipui mata că mă mai poftește și altă dată ? Și chiar dacă vin din proprie inițiativă, nepoftit, risc să-mi umfle un ochi mai-știu-eu-care supărăcios de responsabil ! — Și-al doilea ? — „Al doilea" ce ? Al doilea motiv de legătură între scările rulanteescalatoare, de! — și Vaslui? — A, dacă mijloacele moderne de deplasare ne ajută pe toți să facem un pas în plus către civilizație... — Fie, admit ca și chestiunea cu scările mecanice e de resortul tău, pardon, cultural ! — Este. Că tine de reciclare. Arhitecții de care vorbeam au gîndit totul funcțional și estetic, așa cum și trebuie. Intrările sunt frumoase, placate cu marmoră — nu de Carrara, ci de Rușchița, că-i mai frumoasă, și n-o spun eu din patriotism, ci mari sculptori străini din pricepere — scările mai funcționează sporadic, nu ca la inaugurare, și numai ălea de jos în sus, că de sus în jos de ce?, toate — sau aproape toate — sunt bune, dar n-am văzut unde au să plaseze, la suprafață, corturile... — Corturile ? Ce corturi ? — ... Sau tendele sau acoperișele de protecție. .. — Ce tende? Ce acoperișe? Ce tot bălmășești? Ce, se instalează vrun circ în Piața Universității ? Sau vro șatră de nomazi, ca-n romanță? — Ce să mai vină circ, de vreme ce l-au montat gata autorii proectului? — Cum adică ? — Păi, capetele de sus ale escalatoarelor, ale scărilor urcătoare, că ți-am spus că numai ăstea umblă, sunt — ca să zic așa — în aer liber, expuse vitregiei vremurilor, a intemperiilor : vremiyară, ploaie, lapoviță, zăpadă . .. Cum dă ploaia — și, slavă Domnului ! a dat — cum s-au și umplut cu apă lăcașele de sus ale motoarelor ce antrenează banda cu trepte, cum ruginesc articulațiile treptelor — și nu le mai prea văd, vreau să spun, nu le mai prevăd o viată lungă! Incit, sper că în macheta Pieții e prevăzută — la fiecare intrare in subteran — adăugarea unor apărători, a unor cabine de protecție mobile, care se pun cînd se anunță ploaie și se scot cînd e timp frumos! — Ce tot îndrugi ? Cine vrei să poată profeți timpul ? — Institutul meteorologic ... — Fii serios! Și, pe urmă, cum o să strice estetica locului ? — Atunci, se strică scara ! Și cine răspunde ? Cine plătește? Cine e vinovat ? — Nimeni. E o lucrare de dinainte de reciclare ... pironul taie piroane Dispariția pironului lui Constantin Tănase Cititorii fideli ai rubricii — puțini, dar buni! — își amintesc, desigur, că, în vreo două rînduri, am dat publicității, în avanpremieră, BASME A MAI MULTOR SEMINȚII ȘI GENERAȚII, culese și propagate de Sile ROPOTAN, ca un preludiu la ediția de opere folclorice (relativ moderne) a zisului culegător, ediție aflată sub tipar. Printr-o fericită întîmplare, am intrat în posesia unui manuscris cuprinzînd un basm care mi-a scăpat la cercetările anterior întreprinse pentru alcătuirea volumului. Nemaiputîndu-i include, îmi fac o plăcută îndatorire de fiu al Moldovei : aceea de a-1 oferi ca dar de primă vizită vasluienilor care mă ospetesc în aceste zile. Pe un mare șantier de construcții spre binele tuturor, mare cît o țară și zumzăind ca un stup de muncitori cu gura, că la albine multe și tăcute și sfătuitorii sunt mai mulți — un piron (care n-avea nici nevastă scoabă la magazia de scule, nici văr cui la centrală, nici nu procura direcției carele petrecărețe cu mini-vîrf, culese de la potcoave de cai-putere căzuți), un piron de rînd, zic, a intrat în conflict cu un pumn fără studii, încadrat pe prost de ciocan-șef. Pironul, tare și drept — că avea șira spinării de oțel călit în ale vieții valuri — se lăsa bătut la cap de pumn, dar nu intra, că, de pumnul-pumn, dar și-n mănușă de fier, tot moale, s-a rănit în floarea pironului și l-a reclamat că e recalcitrant, nu vrea să lege două ziduri de beton (pentru dar cu capul de ele). Pironul a fost criticat, și-n ajutorul pumnului-șef au sărit două ciocănele de xilofon de la echipa artistică sindicală și un ciocan de rachiu de la cantină. Rezultat: ciocanul alcoolic s-a ticnit (s-a crăpat, arhaism, S. Ropotan) și xilofonul a-nceput să cînte ca țambalul. Ciocanul de la toba mare, care a-ncercat să dea un exemplu (ca să-i dea și lui cineva brînci pe post de baghetă de dirijor), umblă și azi bandajat. Au vrut să-l scoată din activitate, pe motiv de boală psihică — „nu mai are reflexe", a pretins un ciocănaș medical de cauciuc pentru controlul reflexelor, doctoraș la policlinica de șantier. Dac-au văzut și au văzut că n-o scot la cap, s-au hotărît să-i dea la cap, să-i mai taie din unghișoară. Au chemat un baros mare și prost, pumnul a pus pironului mîna-n gît, proptindu-l cu vîrful de zid, și dă-i la cap ! Barosul, baros de invidie, baros de la prime, ba ros de toată lumea, baros, și pace! Forță — berechet, minte — foc ! Tot peste pumn nimerea, că pironul era subțire... greu de îndoit dintr-o lovitură, greu de ochit, greu de nimerit. Ba, mai și rîdea, de se zguduiau pereții de beton, pe care trebuia să-i lege, și-i scrijelea cu epigrame de se citeau toți și se-nfuriau numai unii. Mai ajutau și vibrațiile pereților, de se auzea pe tot șantierul cum gîfîie barosul și cum țipă de durere și de necaz pumnul. Ce era de făcut ? Norocul lor c-a venit un mai — ciocan de lemn, detașat de la butnărie, ca să-ntărească cercurile cărora le lipsea o doagă. Ăsta, am umblat (că lucrase și-ntr-un restaurant cu mandatar la făcut șnițele vieneze din zgîrciuri bătute locale), a venit cu ideia salvatoare: „Dacă nu-i putem da la cap — că toată lumea știe cum se face asta, și nu mai merge ! — îi dăm la vîrf, că epigramele cu vîrful le zgîrie pe pereți!". Zis și făcut! S-au pus cu capul la zid și cu vîrful spre soare, malul a linit o dată scurt, și dă-i! Dus a fost pironul! Nici nu s-a mai văzut! Nu-i și nu-i! S-au închinat c-au scăpat și și-au văzut de-ale lor (care nu-s de-ale noastre!). Numai maiul respira cam greu — ca după efort — și sta țeapăn în coadă , pironul intrase-n el, că era lemn moale. Sta maiul țeapăn și se călna in sine, că n-o să mai poată lovi cîtu-i hăul , ca să nu crape . .. Morala : Ori vom folosi piroane de plumb (căi moi) sau de gumă (căi flexibile), ori vom fabrica maiuri din lemn de teck, zis și „arborele de fier" (din import). In felul acesta vom contribui la campania de apărare a pădurilor, conservînd esențele interne. Soluția cea mai economică, totuși, ar fi să producem elemente prefabricate, cu capete de piroane pictate. Să ne menajăm vederile cu iluzii optice de calitate ! Să sprijinim avîntul picturii murale miniaturale ! Cumpărați culori de talent numai prin Fondul plastic! ROMULUS VULPESCU V.V.W.V.WAW.V.W.V.W.AVW.W.V.'.V.VW.V.V.V.V.WAV.'.V.V.V.’.V.V.W.W.W.W.W.’.V.'. Două piroane in exclusivitate pentru Festivalul umorului - Vaslui ^^AWWWJVWyVW^VAWmWW.V/AW^WWAV.VWAWW.WWJWWAVVW.W/AWAVW.VVVASVAV/ Spectacole ale teatrelor de revistă Unul din principalele obiective ale organizatorilor actualei ediții a Festivalului umorului „C. Tănase“ este de a oferi numeroșilor iubitori ai artei satirei și umorului din județul nostru prilejul să asiste la spectacole cît mai variate, cu un bogat conținut educativ și la un nivel superior de interpretare artistică. Alături de cei peste 250 de artiști amatori sunt prezente pe scenele festivalului prestigioase trupe profesioniste, care vor da spectacole în mai multe localități ale județului. In prima zi a festivalului, la Vaslui, Teatrul satiric muzical „C. Tănase“ a prezentat spectacolul „Revista are cuvîntul“ în interpretarea unui ansamblu alcătuit din peste 100 de persoane. „Revista are cuvîntul“ este unul dintre cele mai reușite spectacole ale acestui apreciat colectiv artistic în ultimele stagiuni, pus sub semnul centenarului revistei românești (1872—1972). Scenariul spectacolului este semnat de Eugen Mirea, iar partitura muzicală de Temistocle Popa. Conducerea muzicală : Sergiu Malagamba. Printre interpreți: H. Nicolaide, artist emerit, Luigi Ionescu, Ovid Teodorescu, Trio Caban, N. Dincă, Nae Lăzărescu, Cristina Stamate, Ioana Ilian, Petre Asan etc. Teatrul muzical Galați a prezentat la Huși spectacolul Doi pe un balansor... muzical, recital de muzică ușoară. Muzica spectacolului: V. Veselovski, Al. Giroveanu, Aurel Manolache, C. Barbatti, R. Flavian, N. Dumitrescu. Teatrul de stradă Pitești a prezentat la Bîrlad spectacolul Serenada din Trivalea... soarelui, spectacol muzical-satiric de Grigore Popescu și Marcel Ionescu. Muzica : George Grigoriu și Marcel Ionescu. Regia : Ion Simionescu. Au cîntat: Roxana Matei, Ion Pietraru, Valenti Noapteș, Mihai Chirițescu și George Brener. Alți interpreți : Lidia Crețu — Dobrin, Gigi Niculescu, Nina Protopopescu, Marin Radu Ene. Consfătuirea instructorilor brigăzilor artistice de agitație în sala de ședințe a Casei de cultură a sindicatelor din Vaslui, a avut loc, sub conducerea tovarășului Bogdan Căuș, metodist la Centrul de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă — București, o interesantă consfătuire de lucru cu toți instructorii brigăzilor artistice de agitație prezenți la Vaslui cu prilejul festivalului umorului „C. Tănase“, interpreți, metodiști ai centrelor județene de îndrumare a creației populare și a mișcării artistice de masă. In cadrul discuțiilor, au intervenit cu epigrame, sonete, cronici rimate, parodii epigramiștii și scriitorii Gh. Zarafu, Giuseppe Navara ,Gabriel Teodorescu, Silviu Georgescu, Stelian Filip, Traian Lalescu, Ion Rus, D. C. Mazilu, Al. Barbu, precum și epigramiști amatori din sală. Discuțiile, schimbul viu de opinii pe marginea problemelor ridicate de pregătirea brigăzilor artistice de agitație în vederea prezentării lor la faza republicană a concursului național, care va avea loc în octombrie — noiembrie a.C., s-au dovedit deosebit de utile și interesante.A á