Ziarul Călătoriilor, noiembrie 1912 – noiembrie 1913 (Anul 13, nr. 1-52)

1913-06-11 / nr. 31

182 ZIARUL CĂLĂTORIILOR $I AL ŞTIINŢELOR POPULARE învăţaţii noştri I. SIMIOVESCII Un învăţat. — Un popularizator Sunt mulţi cari au deosebit respect pentru învăţaţi dar nu le citesc operla; e drept pe de altă parte, că trebuie să ai o cultură deosebită ca să înţelegi mult? i diin comunicările făcute Academiei de ştiinţe, dar cei cari nu vor să judece, dau vina pe învăţaţi. Ei nu ştiu, că e nevoie de sute şi mii de observaţiuni migăloase, pentru a se putea edifica măreţul edificiu al ştiinţei. Dacă învăţaţii au anumite limbajuri pentru toate ştiinţele, e că nu se poate altfel Materialul cel prea bogat trebueşte condensat, expus într’o anumită formă, pe care profanul, e drept, nu o va înţelege. Dacă învăţatul posedă şi darul scrisului, dacă ştie că se exprime într’un limbaj înţeles de massa cea mare a publicului, el va fiatunci îndoit de folositor ţărei sale. Un astfel de învăţat este d. I Simionescu, profesor la Universitatea din Iaşi şi membru al Academiei române. D-sa e prenumărat, cu drept cuvânt, printre cei mai distinşi specialişti în geologie şi mai cu seamă în paleontologie, e autorul a nenumărate comunicări şi studii de o mare însemnătate pentru studiarea geologiei şi paleontologiei solului ţărei noastre şi în acelaş timp este şi unul dintre cei dintâi popularizatori ai ştiinţei. Iubirea pentru ştiinţă şi dragostea pentru împrăştierea cunoştinţelor ştiinţifice, d-sa le posedă pe amândouă în acelaşi grad şi popularizatorul nu face decât să dea un nou lustru faimei învăţatului. S-a născut la Fântânele (în judeţul Bacǎu) la 10 iulie 1873, e deci în vârstă de 40 ani numai. Atât şcoalele primare, cât şi liceul le-a urmat în oraşul Botoşani, apoi după ce şi-a luat bacalaureatul în 1890, s-a înscris la facultatea de ştiinţe a universităţei din Iaşi, luându-şi licenţa în 1893. Câtva timp a fost profesor suplinitor la liceul din Botoşani, dar în urmă, ca bursier al Academiei, a făcut serioase studii geologice la Viena , unde se află cel mai ilustru geolog din lume: Suess. Acolo şi-a luat doctoratul. Se poate lesne observa însă, că d. Simionescu a făcut şi studii literare şi filozofice, dovadă e arta de a seri clar şi cu imagini frumoase, ceia ce e mai rar la un învăţat. In 1902, ocupă catedra de geologie şi paleontologie din Iaşi, ca urmaş al lui Grigore Cobâlcescu; în sfârşit, în 1911, Academia îl alege membru şi săptămânele trecute d. Simionaşcu şi-a citit discursul de recepţiune în sânul acelei înalte instituţii ştiinţifice. Cum vedeţi, e o viaţă de loc accidentată, o viaţă plină de muncă, care a dat cercetări originale şi interesante. * Ca specialist, d. I. Simionescu a continuat opera începută de Cobâlcescu şi de Grigore Ştefănescu, cercetările sale neobosite punând sub o nouă lumină o jurulţime de chestiuni geologice. Aşa de pildă, de-a lungul Dunărei, de la Hârşova şi până la Boaşgic, malul dobrogean, format din loess şi calcar, o formaţiune a jurasicului superior, presantă un interes deosibit pentru geologie. D sa a făcut numeroase excursiuni şi a studiat întreagă această regiune, despre care se mai ocupase şi geologul austriac Peters şi d. V. Anastasiu. S’a găsit astfel că însemnate cantităţi din calcarul dintre Hârşova şi Topoi, se datoresc acţiunea coraliilor, sau sunt formate din cimentarea rămăşiţelor acelor organisme. Şi tot aşa a făcut studii asupra geologiei Dobrogei, a Moldovei deluroase şi a regiunea Rucărului, etc. In 1906 a întocmit un catalog de toate scrierile române şi străine, cu privire la ţara noastră, ceia ce a adus o mare înlesnire cercetătorilor, apoi a făcut o descriere a geologiei României, pe care ar trebui să o citească oricine. Toate aceste studii au fost publicate de către Academie. Ca autor didactic a întocmit o zoologie, o botanică şi o geologie, modele de claritate şi cari pot să servească nu numai elevilor, ci şi tuturor celor cari vor să aibă cunoştinţe generale, dar bine coordinate ale acestor ştiinţe. In special, manualul de geologie e un adevărat model de expunere inteligentă. * Ceia ce interesează şi mai mult pe nenumăraţii cititori ai revistei noastre este Simionescu cel care pune la îndemâna unui cerc mai larg de cititori, frumoasele rezultate ale ştiinţelor. D sa ştii bine că ştiinţa e una, nu mai multe — e curios, dar nu toţi învăţaţii ştiu aceasta—. D-sa şi-a dat seama, că împărţind studiul naturei în astronomie, geologie, fizică, etc., aceasta se face pentru a se putea uşura cercetările, pentru a le face mai metodice. Natura, obiectul ştiinţei, e o vastă unitate şi un învăţat care s’ar mărgini să cunoască mimai fosilele din cretaceu, sau numai creatul omenesc, nu ar fi un adevărat mare preot al naturei. D-sa conduce de ani de zile una dintre cele mai de seamă reviste ştiinţifice din câte am avut până acum. Revista ştiinţifică V. Adamachi din Iaşi. Ajutat de numeroşi specialişti din toate ramurile ştiinţelor, d-sa a întocmit o adevărată enciclopedie ştiinţifică foarte serioasă. Ea nu a poate accesibilă şi celor a căror cultură lasă prea mult de dorit, dar pentru cei cari au făcut oarecari studii şi cari vor să fie mereu în curent I cu progresele ştiinţei moderne, ea e un adevărat tezaur. Nu ştiu dacă e cunoscută aşa cum merită, ştiă însă că cei cari au citit un număr al acestei bo- I gate reviste, vor rămâne pentru totdeauna credincioşii ei. D. I. Simionescu scrie pentru această revistă numeroase articole ce privesc ştiinţele naturale, ba şi astronomia şi toate îţi dovedesc şi adâncile sale cunoştinţe şi arta de a şti să se exprime faţă de un număr mai mare de cititori. E atât de convins de marile foloase ce le poate aduce popularizarea ştiinţei la noi, încât chiar in discursul de recepţiune dela Academie, a insistat asupra mareî ei însemnătăţi. ‘ Aceia cari sunt setoşi de ştiinţă, aceia cari vădi ca şi noi că ea singură poate să aducă reale foloase acestei ţări, vor aduce d-luî I. Simionescu tributul lor de recunoştinţă, iitindu-i, încurajându-i astfel opera sa binefăcătoare. Revista noastră are în programul ei şi răspândirea în publicul cel mare a numelor învăţaţilor noştri de seamă, cari muncind pentru ştiinţă, muncesc pentru ţara lor. Ei sunt cei mai recunoscători fii ai ţărei, căci ceia ce îi dau ei, e numai spre binele general. Să învăţăm pe tineri în special, să-i iubească, să-î venereze, ca o dată la maturitate, să-şî dea seama că binele şi fericirea ţăreî constă aproape numai în adevărata cultură ştiinţifică. Victor Anestin: Coroane şi hale lunare Deseori am fost întrebaţi ce sunt acele cercuri curioase ce se formează în jurul Lunei şi uneori chiar în jurul Soarelui. Unii cred că sunt fenomene astronomice şi prevestesc anume evenimente. Fenomenele acestea sunt însă meteorologice, adică ţin de atmosfera ce înconjoară pământul. Sunt nenumăraţi însă cei care uneori chiar având oarecare cultură, confundă meteorologia, ştiinţa atmosferei noastre, deci ştiinţă pământească, cu astronomia, ştiinţa care se ocupă numai cu altele. Printre alte multe fenomene meteorologice sunt şi coroanele lunare, un fel de aureolă difuză, ce înconjoară Luna la o mare apropiere. Culoarea ei este albă, uneori e colorată. Se observă şi câte două cercuri concentrice, apropiate. Acest fenomen se datoreşte presenţei în atmosferă a unor nori foarte uşori, încărcaţi cu sfere mici de apă. Gravura de pe copertă represintă însă un halo. E tot un cerc, dar foarte mare, uneori şi două cercuri şi se datoresc lumineî Lunei, prin reflexiune şi infracţiune în norii uşori formaţi din ace de ghiaţă (ciruşî). Cercurile acestea imense au culorile curcubeului. Gravura i noastră reprezintă un măreţ halo. In mijloc se află Luna ca totdauna, pe marginea cercului principal, se vede un alt halo mai puţin luminos. Cutremurul de la I Iunie Am fi putut să publicăm câteva amănunte asupra acestui cutremur, dar voim ca studiul nostru să fie mai complect şi de aceia lăsăm pentru numărul viitor publicarea lui până ce ne vor sosi toate amănuntele. Voim ca ceia ce se publică în această revistă folositoare, să poată fi citit şi mai târziu, peste ani de zile, tot cu folos. Totalul apei ploilor ce cade într’un ran formează a 11.000 parte din volumul iarpelor oceanice. Scoarța pământului e mai densă subcontinente decât sub oceane.