Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, noiembrie 1913 – decembrie 1914 (Anul 14, nr. 1-60)
1913-11-12 / nr. 1
836 ZIARUL CĂLĂTORIILOR ŞI AL ŞTIINŢELOR POPULARE ■) . C H A I N E LUjvnistil vie Lumina vie.... această poetică expresiune a învăţatului fiziologist Rafael Dubois, însemnează lumina, emisă în mod natural de către animale şi vegetale. Fiinţe producătoare de lumină (fotogene) se găsesc şi în mare şi pe uscat, dar sipteciile marine sunt mult mai numeroase! Dintre luminozităţile vegetale, mai principale sunt acelea pe cari le produc frunzele uscate care acopăr pământul toamna. Ele sunt datorite fie ciupercilor ce le acopere, fie unor organisme microscopice, numite în general microbi: Fotobacteriaceele. Luminozităţile acestea ale plantelor sunt numai accidentale. Fosforescenţa e cu mult mai deasă la animale. Fotobacteriaceele nu trăesc numai pe vegetale; se găsesc de multe ori pe animalele moarte şi s-a văzut desvoltânduse în abatoare nişte adevărate epidemii de fosforescenţă, luminozităţi molipsitoare ce se comunică cărnurilor şi persistă câteva zile, dar dispar înainte de putrezire. De cele mai multe ori lumina vie joacă un rol însemnat în viaţa fiinţelor cari o produc. Pentru unele e un mijloc de luminat care le permite de a-şi căuta hrana, de-a fi în raport cu indivizii speciei lor, de-a ocoli duşmanii şi primejdiile. Poate fi deasermenea şi o momeală pentru prada lor, sau un mijloc de apărare contra duşmanilor pe cari îl supune sau îl înşeală, precum fac Copepodele. Fosforescenţa măre e datorită în parte unor bacterii ce trăesc liber , în apă sau pe nisip, şi mai ales unor animale mici dintre cari cel mai cunoscut ejoctilarul miliar. In nopţile frumoase de vară, el pluteşte la suprafaţa măre pe întinderi mari. Câteodată sunt atât de numeroşi încât marea formează un fel de cremă gelatinoasă groasă de mai mulţi milimetri. Un centimetru din ea conţine 1000—1500 de indivizi. Prezintă o culoare neschimbată albă-gălbue şi lăptoasă, dar vârful valurilor au o lumină mai puternică, datorită faptullui că mişcările apei aţâţă luminozitatea animalculelor. Pentru speciile fixe mai mari sunt Gogomele şi Penatulele cari constituesc în fundul măre, nişte păduri luminoase, din vârfurile cărora ţâşnesc prelungiri de foc, a căror strălucire slăbeşte pentru a se aprinde din nou, trecând de la roşu la portocaliu, de la albastru la toate nuanţele. Sifonoforele, colonii plutitoare, posedă mai multe specii fotogene, precum Praga cymbiformis. Pelagia noctiluca, medusă fotogenă, trăeşte în bancuri enorme pe cari navigatorii le văd alunecând de-a lungul corăbiei, asemenea unor mii de lămipî sufo-marine globulare și palide, cu lumina verzue. Dintre Echimodenne (Steaua de mare, etc.) care mai arareori sunt luminoase e Brisinga curonea. Din contră, luminozitatea e mai deasă la crustacel. Am vorbit mai sus de lopepode,, dar crustaceiî cel mari fotogen sunt prevăzuţi cu aparate fosforescente, situate în diferite părţi ale corpului. La unii chiar ochii sunt luminoşi. Dintre Moluşte, luminozitatea se întâlneşte la Bivalve (Pholada dactylă) la Gasteropode (Phollyrohea lucephală) dar mai cu seamă la Cefalopede. Organele luminoase sunt atunci formate din mai mulţi focari şi sunt foarte complexe; ele pot fi răspândite pe tot corpul sau concentrate în unele părţi. Histidenthis bonnelliana prezintă mai multe organe fuzionate cu capătul fiecărui braţ, formând tot atâtea lanterne ,pe care le poate plimba împrejurul lui. La Leachia cyclura organele fotogene sunt concentrate lângă ochi, în număr de şase. Pyrosonul e o superbă colonie de tuniceni care numără vreo 3.200 de indivizi, prevăzuţi fiecare cu două organe fotogene. Aceste 6.400 de focare diafi fiecare o puternică lumină verde, roşie sau albă. Peştii au numeroase specii fotogene, dintre cari nu vom cita decât următoarele: Melanocerul lui Johnson, prins la adâncimi de 2.516—4.784 de metri şi care poartă deasupra capului o tentaculă cu vârful luminos; Malacostea choristodactylis, care locueşte în adâncimi variind între 1.400—2.200 metri, şi are de fiecare parte a capului o pereche de organe fotogene şi de fiecare parte a corpului un număr foarte mare de tubercule mici, care pot produce lumină. Stomias-Bva, prins la o adâncime de 800 metri prezintă de fiecare parte, trei şiruri de organe fotogene; extremitatea mustăţilor sale e de asemenea luminoasă. Printre animalele terestre, Miriapodele sunt luminoase, dar cele mai strălucitoare dintre toate sunt insectele. Nu vom vorbi decât despre trei specii. Licuricii locuesc în sudu Europei. Cel comun e o insectă castanie, de vreun centimetru. Faţa ventrală a abdomenului e fotogenică; lumina sa întreruptă pare că se manifestă după voinţa animalului. Licuricii sbor cu sutele în nopţile frumoase de vară, de la ora 9—11 seara, încrucişându-se în toate părţile, asemenea unor stele căzătoare ce s'ar aprinde şi s'ar stinge într'un dans fantasmagoric. Pyroforele (Pyroforii), foarte numeroase specii locuesc în America, mai cu seamă în cea de sud și in Anitte. Amândouă sexele sunt tot atât de luminoase, posedând trei organe fotogene, două pe spate, şi unul pe pântece. Ascunse ziua sub frunze, noaptea îşi iau sborul, dând după voinţă, o lumină verde, cea mai luminoasă dintre cele produse de insecte. Sub numele de vierme lucitor, se înţelege femela şi larva lampyrului nodlin, bărbatul, întraripat, fiind mult mai puţin luminos. Femela are şase organe luminoase aşezate pe pântece, pe când masculul şi larva nu au decât două. Ea trăeşte sub rămăşiţele vegetale, de unde vara şi toamna dă o lumină albă-verzue, târându-se greoi, şi ridicând câteodată partea posterioară a corpului pentru a răspândi mai bine lumina. Substanţa fotogenică e produsă în interiorul celulelor, fie că fiinţa e uni sau pluricelulară.Culoarea luminei variază cu specia. De obicei aceeaşi pentru o specie anumită, i poate varia cu mediul. Uneori culoarea sa se schimbă cu vârsta (Pyrofor), dar ceea ce e cu adevărat curios e de-a vedea la aceiaşi fiinţă, succedându-se toate culorile spectrului solar, repede şi fără întrerupere. (Gorgone). Graţie unor culturi de Fotobacteriace, profesorul R. Dubois a putut lumina timp de mai multe zile, unul dintre subsolurile Expoziţiei universale din Paris în 1900. O pasăre ce se găseşte în India, Indo- China şi Malezia, cu numele de Tisserian-Baya, întrebuinţează într'un mod foarte curios lumina vie. Ea atârnă ciudatul său cuib de un arbore, pe urmă vară în pereţii lui, un număr oarecare de insecte luminoase. Vrea ea oare să-şî lumineze în felul acesta cuibul, sau să depărteze duşmanii? Nu se ştie. Şi omul ar trebui să întrebuinţeze lumina vie. Am vorbit de lampa animală a lui Dubois. Dar acesta a mai avut predecesori. După un călător din secolul al XVI-lea, unele popoare din America se serveau, în timpul acela, de Pyrofon ca de un isvor de lumină. Aceleaşi insecte sunt întrebuinţate şi ca semnale de război, fiind puse oripe cap, ori ca coliere pentru ,a se recunoaşte de departe. Creolele din Havana îşî fac coliere din Pyrofore sau le pun într'un săculeţ de pânză străvezie pe cari le aşează în cutele rochilor. Câteodată le fixează în păr, printre pencile de colibri şi diamante, podoabă care le face să strălucească feeric. Şi apoi la întoarcere, sărmanele podoabe vii, obosite, nu mai luminează aproape de loc. Stăpânele lor le pun în apă pentru a le împrospăta, și după aceea le păstrează în colivii mici, unde le hrănesc cu trestie de zahăr. Europeencele, imitând creolele, au voit să se împodobească cu licurici, dar lumina acestor insecte e prea slabă. Trad. de Radu Dragu INTELIGENTA ANIMALELOR Astronomul englez Dawes avea un câine la care ţinea foarte mult din cauza inteligenţei acestui animal. Observatorul lui Dawes era la o distanţă oarecare de casă şi de câte ori acesta se ducea să facă observaţii, câinele îl însoţea totdeauna, ducând în gură cheia observatorului. Tot așa și la întoarcere, când inteligentul animal dedea cheia servitoarei. Intr'o noapte, pe când se întorcea dela observator acasă, Dawes fu întâmpinat de un om, care îl rugă să vie până la un cunoscut, căruia îi se întâmplase un accident. Dawes se duse, după ce trimese pe câine să ducă cheia acasă. A doua zi însă căutând cheia observatorului nu o găsi. Chemă câinele, scoase mai multe chei, i le arătă și-i spuse: — Cheia, Dash, cheia! —Câinele se gândi o clipă, apoi o luă la goană în grădină, îngropase cheia sub o varză. Scormoni, luă cheia în gură și o aduse stăpânului sau.