Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, noiembrie 1913 – decembrie 1914 (Anul 14, nr. 1-60)

1913-11-12 / nr. 1

836 ZIARUL CĂLĂTORIILOR ŞI AL ŞTIINŢELOR POPULARE ■) . C H A I N E LUjvnistil vie Lumina vie.... această poetică expre­­siune a învăţatului fiziologist Rafael Dubois, însemnează lumina, emisă în mod natural de către animale şi vege­tale. Fiinţe producătoare de lumină (fo­togene) se găsesc şi în mare şi pe uscat, dar sipteciile marine sunt mult mai nu­meroase! Dintre luminozităţile vegetale, mai principale sunt acelea pe cari le produc frunzele uscate care acopăr pământul toamna. Ele sunt datorite fie ciupercilor ce le acopere, fie unor organisme mi­croscopice, numite în general microbi: Fotobacteriaceele. Luminozităţile aces­tea ale plantelor sunt numai acciden­tale. Fosforescenţa e cu mult mai deasă la animale. Fotobacteriaceele nu trăesc numai pe vegetale; se găsesc de multe ori pe ani­malele moarte şi s-a văzut desvoltându­­se în abatoare nişte adevărate epide­mii de fosforescenţă, luminozităţi mo­lipsitoare ce se comunică cărnurilor şi persistă câte­va zile, dar dispar înainte de putrezire. De cele mai multe ori lumina vie joa­că un rol însemnat în viaţa fiinţelor cari o produc. Pentru unele e un mij­loc de luminat care le permite de a-şi căuta hrana, de-a fi în raport cu indi­vizii speciei lor, de-a ocoli duşmanii şi primejdiile. Poate fi deasermenea şi o momeală pentru prada lor, sau un mij­loc de apărare contra duşmanilor pe cari îl supune sau îl înşeală, precum fac Copepodele. Fosforescenţa măre­ e datorită în parte unor bacterii ce trăesc liber , în apă sau pe nisip, şi mai ales unor ani­male mici dintre cari cel mai cunoscut e­joctilarul miliar. In nopţile frumoase de vară, el pluteşte la suprafaţa măre­ pe întinderi mari. Câte­odată sunt a­­tât de numeroşi în­cât marea formează un fel de cremă gelatinoasă groasă de mai mulţi milimetri. Un centimetru din ea conţine 1000—1500 de indivizi. Pre­zintă o culoare neschimbată albă-gălbue şi lăptoasă, dar vârful valurilor au o lumină mai puternică, datorită faptul­­lui că mişcările apei aţâţă luminozita­tea animalculelor. Pentru speciile fixe mai mari sunt Gogom­ele şi Penatulele cari constituesc în fundul măre, nişte păduri luminoase, din vârfurile cărora ţâşnesc prelungiri de foc, a căror strălucire slăbeşte pentru a se aprinde din nou, trecând de la roşu la portocaliu­, de la albastru la toate nuanţele. Sifonoforele, colonii plutitoare, posedă mai multe specii fotogene, precum Pra­ga cymbiformis. Pelagia noctiluca, me­­dusă fotogenă, trăeşte în bancuri enor­me pe cari navigatorii le văd alunecând de-a lungul corăbiei, asemenea unor mii de lămipî sufo-marine globulare și palide, cu lumina verzue. Dintre Echimodenne (Steaua de mare, etc.) care mai arare­ori sunt luminoase e Brisinga curonea. Din contră, luminozitatea e mai deasă la crustacel. Am vorbit mai sus de lope­pode,, dar crustaceiî cel mari fotogen­ sunt prevăzuţi cu aparate fosforescente, situate în diferite părţi ale corpului. La unii chiar ochii sunt luminoşi. Dintre Moluşte, luminozitatea se întâl­­neşte la Bivalve (Pholada dactylă) la Gasteropode (Phollyrohea lucephală) dar mai cu seamă la Cefalopede. Organele luminoase sunt atunci formate din mai mulţi focari şi sunt foarte complexe; ele pot fi răspândite pe tot corpul sau con­centrate în unele părţi. Histid­enthis bonnelliana prezintă mai multe organe fuzionate cu capătul fie­cărui braţ, for­mând tot atâtea lanterne ,pe care le poate plimba împrejurul lui. La Leachia cy­­clura organele fotogene sunt concentra­te lângă ochi­, în număr de şase. Pyrosonul e o superbă colonie de tu­­nic­eni care numără vre­o 3.200 de indi­vizi, prevăzuţi fie­care cu două organe fotogene. Aceste 6.400 de focare diafi fie­care o puternică lumină verde, roşie sau albă. Peştii au numeroase specii fotogene, dintre cari nu vom cita de­cât următoa­rele: Melanocerul lui Johnson, prins la adâncimi de 2.516­—4.784 de metri şi care poartă deasupra capului o tentaculă cu vârful luminos; Malacostea choristodac­­tylis, care locueşte în adâncimi variind între 1.400—2.200 metri, şi are de fie­care parte a capului o pereche de organe fo­togene şi de fie­care parte a corpului un număr foarte mare­­ de tubercule mici, care pot produce lumină. Stomias-Bva, prins la o adâncime de 800 metri pre­zintă de fie­care parte, trei şiruri de or­gane fotogene; extremitatea mustăţilor sale e de­ a­semenea luminoasă. Printre animalele terestre, Miriapo­dele sunt luminoase, dar cele mai stră­lucitoare dintre toate sunt insectele. Nu vom vorbi de­cât despre trei­ specii. Licuricii locuesc în sudu Europei. Cel comun e o insectă castanie, de vre­un centimetru. Faţa ventrală a abdomenu­lui e fotogenică; lumina sa întreruptă pare că se manifestă după voinţa ani­malului. Licuricii sbor cu sutele în nop­ţile frumoase de vară, de la ora 9—11 seara, încrucişându-se în toate părţile, asemenea unor stele căzătoare ce s'ar a­­prinde şi s'ar stinge într'un dans fan­tasmagoric. Pyroforele (Pyroforii), foarte nume­roase specii locuesc în America, mai cu seamă în cea de sud și in Anitte. Amân­două sexele sunt tot­ atât de luminoase, posedând trei organe fotogene, două pe spate, şi unul pe pântece. Ascunse ziua sub frunze, noaptea îşi iau sborul, dând după voinţă, o lumină verde, cea mai luminoasă dintre cele produse de insecte. Sub numele de vierme lucitor, se înţe­lege femela şi larva lampyrului nod­­lin, bărbatul, într­aripat, fiind mult mai pu­ţin luminos. Femela are şase organe lu­minoase aşezate pe pântece, pe când masculul şi larva nu au de­cât două. Ea trăeşte sub rămăşiţele vegetale, de unde vara şi toamna dă o lumină albă-verzue, târându-se greoi, şi ridicând câte­odată partea posterioară a corpului pentru a răspândi mai bine lumina. Substanţa fotogenică e produsă în in­teriorul celulelor, fie că fiinţa e uni sau pluricelulară.­­Culoarea luminei variază cu specia. De obicei aceeaşi pentru o specie anu­mită, i p­oate varia cu mediul. Une­ori cu­loarea sa se schimbă cu vârsta (Pyro­­for), dar ceea ce e cu adevărat curios e de-a ved­ea la aceiaşi fiinţă, succedân­­du-se toate culorile spectrului solar, re­pede şi fără întrerupere. (Gorgone). Graţie unor culturi de Fotobacteriace, profesorul R. Dubois a putut lumina timp de mai multe zile, unul dintre sub­solurile Expoziţiei universale din Paris în 1900. O pasăre ce se găseşte în India, Indo- China şi Malezia, cu numele de Tisse­­rian-Baya, întrebuinţează într'un mod foarte curios lumina vie. Ea atârnă ciu­datul său cuib de un arbore, pe urmă vară în pereţii lui, un număr oare­care de insecte luminoase. Vrea ea oare să-şî lumineze în felul acesta cuibul, sau să depărteze duşmanii? Nu se ştie. Şi omul ar trebui să întrebuinţeze lu­mina vie. Am vorbit de lampa animală a lui Dubois. Dar acesta a mai avut pre­decesori. După un călător din secolul al XVI-lea, unele popoare din America se serveau, în timpul acela, de Pyrofon ca de un isvor de lumină. Aceleaşi insecte sunt întrebuinţate şi ca semnale de răz­boi, fiind puse ori­­pe cap, ori ca coliere pentru ,a se recunoaşte de departe. Creolele din Havana îşî fac coliere din Pyrofore sau le pun într'un săculeţ de pânză străvezie pe cari le aşează în cu­tele rochilor. Câte­odată le fixează în păr, printre pencile de colibri şi diaman­te, podoabă care le face să strălucească feeric. Şi apoi la întoarcere, sărmanele podoabe vii, obosite, nu mai luminează aproape de loc. Stăpânele lor le pun în apă pentru a le împrospăta, și du­pă a­­ceea le păstrează în colivii mici, unde le hrănesc cu trestie de zahăr. Europeen­­cele, imitând creolele, au voit să se îm­podobească cu licurici, dar lumina aces­tor insecte e prea slabă. Trad. de Radu Dragu INTELIGENTA ANIMALELOR Astronomul englez Dawes avea un câine la care ţinea foarte mult din cau­za inteligenţei acestui animal. Observa­torul lui Dawes era la o distanţă oare­care de casă şi de câte ori acesta se du­cea să facă observaţii, câinele îl însoţea totdeauna, ducând în gură cheia obser­vatorului. Tot așa și la întoarcere, când inteligentul animal dedea cheia servi­toarei. Intr'o noapte, pe când se întorcea dela observator acasă, Dawes fu întâmpinat de un om, care îl rugă să vie până la un cunoscut, căruia îi se întâmplase un accident. Dawes se duse, după ce tri­mese pe câine să ducă cheia acasă. A doua zi însă căutând cheia observatoru­lui nu o găsi. Chemă câinele, scoase mai multe chei, i le arătă și-i spuse: — Cheia, Dash, cheia! —­­Câinele se gândi o clipă, apoi o luă la goană în grădină, îngropase cheia sub o varză. Scormoni, luă cheia în gură și o aduse stăpânului sau.

Next