Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, noiembrie 1913 – decembrie 1914 (Anul 14, nr. 1-60)
1913-11-26 / nr. 3
84 ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Poveşti de vânătoare Un epure care înoată Era într-o zi frumoasă de toamnă. Mă găsiam la vânătoare cu prietenul L. şi cu câţiva câini, Intre cari şi Cerbu meii pe moşia d-lui C., ce are ca hotar spre răsărit Prutul şi bălţile lui. Miriştele înnalte, ce ascundeau prepeliţe, potârnichii şi alte vânaturi cu pene, răsăriau de la câţiva paşi de stufăriş şi se aşternea pi in jurul nostru cât cuprindeam cu ochii.Copoii noştrii, în frunte cu Cerbu meu, alergau adulmecând încoace şi în colo, după vânat; noi ne ţineam la câţiva paşi în urma lor cu puştile gata de tras, aşteptând să ne stârnească ceva. Din când în când câte unul rămânea deodată pe loc, atent, — noi aşteptam. Mai făcea un pas, doi şi apoi scoţând deodată un chemnat vesel, o lua repede înainte, cu ochii aţintiţi în mirişte, la vreo doi, trei paşi de el. După câteva clipe de alergare o prepeliţă sări a dedoară de sub botul lui şi căuta să se depărteze în sbor, ţinându-se cam la un metru deasupra pămânului. Orăiam şi trăgeam. Alt câine, care nu dăduse încă de urma vreunui vânat, se repezea spre locul unde căzuse, o înhăta şi ne-o aducea încă sbătându-se. O puneam repede în geantă şi ne aruncam iarăşi ochii spre câinele care o stârnise şi tare urmărea înainte. îndată altă prepeliţă sbura şi alta şi tot aşa una după alta, până se isprăvea tot cârdul. Eram în focul vânătoarei. Câinii noştri dăduseră peste un cârd mare de prepeliţe, căci sburac mereu de ici şi de colo de parcă nu se mai isprăviau. Deodată chemături vesele, ca pentru iepure, răsunară puternic, făcându-ne să privim cu interes înaintea noastră. Văzurăm întâi un iepure fugând de zor dinspre o tufă de spini, şi apoi un câine, ţinându-se după el şi chemând. îndată toată ceata de câini se aşternu în goană pe urma urecheatului, uitând ca şi noi, şi prepeliţe şi tot. Cumătrul urechilă îşi bătea ritmic urecţiile mari de umeri într’o goană straşnică dealungul bălţei, căutând prin cotituri meşteşugite, prin tupilări, să se facă nevăzut din ochii câinilor, dar aceştia împrăştiaţi în linie, cu Cerbuledin frunte, nu-l pierdeau o clipă din vedere şi căutau să câştige tot mai mult teren în urma lui şi să-l înconjoare, la un loc malul bălţii, dealungul căruia ţinea goana, se abătea deodată din drumul lui spre nord, înspre apus şi ţiiea aşa o bucată bună. Stuful se opria la cotul acesta şi malul, ridicat cu câteva palme deasupra alei, se acoperea cu iarbă deasă şi mare. Iepurele, zăpăcit, gândindu-se numai în urmă, tocmai la vreo douăzeci de metrii de baltă luă seama spre ce mergea şi coti deodată spre apus, tot dealungul malului. Dar fu prea târziu. Inteligentul med Cerbu judecând situaţia, lungise linia prigonitoare prin rărire şi trăsese un arc de cerc intre cele două laturi ale unghiului ce-i făcea malul bălţii. Bietul iepure rămase astfel închis între apă şi câini, situaţie foarte grea pentru dânsul, căci dacă nu voia să cadă în labele câinilor, trebuia să sară în apă, şi acolo nu-l aştepta o soartă mai bună. Se sbuciuma de ici, colo, pe malul bălţii şi nu se mai pricepea nici el, sărmanul ce să mai facă căci ori unde se întorcea nu dădea de cât peste prirânjiţi ai câinilor, într'alta apa se întindea mare şi adâncă. Triumfători, câinii, ajunaşi de el, se pregăteau, norocitul iepure se opri rea lui, se uită o clipi plorând par'că milă, blestem — și apoi, opremă se întoarse spre mat într'însa. Câteva clipe' Cercuri de valuri plec din locul unde se scufupdase cu! ... s‘a‘necat! Credeam că n'are să mai iasă, când după câtva timp îi văzurăm deodată vârfurile urechilor şi îndată şi capul ieşindu-i la suprafaţă şi depărtându-se. Innota! Eram foarte mirat! şi abea credeam ochilor: câinii noştrii tot aşa, rămăseseră şi ei pe mal şi se uitau. Mirarea ni se schimbă în interes şi curiozitate când Cerbu, venindu-şi cel dintâi în fire, se aruncă în apă după iepure. Ceilalţi câini făcură la fel iar noi râmaserăm pe mal şi privim. Pentru prima dată furăm de faţă la o goană pe apă şi văzurăm iepure înotând. Sărmanul! Văzând că nici în apă nu poate scăpa de prigonitor, se pusese denădăjduit pe înotat. înota nu tocmai repede, cu tot corpul în apă, abia cu capul afară, şi nici acesta totdeauna. II vedeam deseori numai cu nările ori cu vârfurile urechilor afară, ba câteodată nu-l vedeam de loc. Cerbu însă se ţinea bine. El înota excelent şi sigur, micşorând repede depărtarea dintre el şi iepure. Ceilalţi câini, nu în stare să se întreacă cu el, rămaseră în urma lui ca privitori şi chemau de-ţi lua auzul. Goana nu ţinu mult; în curând iepurele fu ajuns. In clipa aceea Cerbu sări cu labele deasupra lui, scufundându-1 cu totul şi aşteptă să iasă. După câteva clipe, când ieşi sbătându-se desnădăjduit şi căutând să fugă, îl înşfăcă bine de după ceafă şi, chemând înăbuşit o luă triumfător îndărăt, spre mal. Ceilalţi câini îl luară între dânşii şi chemând şi mai tare îl aduseră cu alaiu până la noi, unde Cerbu ne prezintă pe bietul iepure. II luai din gură. Sărmanul era mai mult mort decât vin de frică: abea se mai zbătea. Ne fu milă de el după ce arătase atâta eroism, şi acum nu era rănit de loc — hotărâsem să-i dăm drumul. Ţinurăm câinii ca să nu se mai iee după dânsul şi-l făcurăm scăpat. O rupse la fugă şi se duse vârtej până nu-l mai văzurăm. V. Popp Horinceanu Din nebăgare de seamă s’a continuat paginarea cea vechie. Rugăm pe cititori să socotească paginele anului al doilea începând de la 1. No. 3 începe cu pagina 33. Un fluviu care va dispare Geografii anunţă apropiata dispariţie a unui fluviu însemnat din Asia. E vorba de fluviul Eufrat, apa sfântă pe malurile căreia au fost clădite în antichitate cetăţile: Baiblon şi Nipur. Fluviului acestuia îi sunt prevestite zile, din ce în ce mai rele şi mai puţin glorioase. Eufratul era unul din cele mai frumoase fluvii din lume. Nisipurile îi împiedică într'una curgerea sa latentă, iar pe fund se depun selimetne, care formează straturi groase, unind astfel apa, în oceanul, în care e varsă prin golful Persic, împreună cu Tigrul, cu care formează un braţ comun. Nu va mai rămâne decât fluviul Tigrul, dacă nu va fi şi acesta împotmolit de nisivori. Eufratul părea că va avea o viaţă eternă. Cu toate acestea, apa lui seacă, zi cu zi, încet încet, în tăcere, cum au pierit şi superbele cetăţi, ridicate pe marginile sale. Fluviul Eufrat evoca timpurile de demult, udând pământul, care — spune Biblia — a fost leagănul neamului omenesc. După Nil, cel mai celebru fluviu din lume, e fără îndoială Eufratul. Dânsul a văzut înflorind civilizaţia antică a popoarelor păgâne. Şi am putea spune chiar că este cel mai însemnat şi cel mai important, pentru că întemeetorii monarhiei faraonilor veniseră de la golful Persic, împrumutând fantezia technicei caldeene şi dând-o drept a lor, personală, autochtonă. Au numit-o arta egipteană, tradiţională prin frumuseţea sa. Şi au avut dreptate archeologia, când au afirmat că pe malurile Eufratului se vor găsi urmele unui popor, care a fost printre cele dintâi şi premergătoare civilizaţiei. Săpăturile recente au afirmat-o. S-a zis că Caldeea este un dar al Eufratului. Şi e foarte adevărat. Mesopotamia inferioară era un pământ foarte secetos. Numai prin canalizara Eufratului, locuitorii au putut să se ocupe cu agricultura, care a dat roade aşa de minunate. Opera s‘a îndeplinit, încetul cu încetul, pentru că apa aproape stătătoare a fluviului inundase pustiul. E foarte greu să te gândeşti cum într'un pământ dezolat, din toate punctele de vedere, cum eraCaldeea, şi-au răspândit renumele, peste mările şi ţările cunoscute pe acel timp, cele mai importante oraşe. Şi civilizaţia care a domnit în ţara aşa de avidă (căci felul pământului influenţează mai mult decât orice altă cauză, asupra mersului în bine sau în râu al unei ţări) — nu s-ar fi putut explica de loc, decât mulţumită fluviului Eufrat. A fost o forţare supraomenească a locuitorilor Mesopotamiei. Dar munca uriaşă, ajutată de industria de pe acel timp, aproape primitivă faţă de cea din ziua de azi, a învins natura. Dar, ca în viaţa tuturor popoarelor, a venit decadenta, şi politică şi morală, a Gnldeeî. S‘au ridicat alte state, cu o cultură mai