Ziarul Ştiintelor Populare şi al Călătoriilor, 1915 (Anul 15, nr. 1-52)

1915-09-15 / nr. 37

m ZIARUL ŞTIINŢELOR POPULARE ŞI AL CĂLĂTORIILOR Istoria culturii la vechile popoare orientale Omul ridicat pe o treaptă de organizare socială oarecare, deci cu o civilizaţie oricât de redusă, a observat o mulţime de fenomen din natură şi mult mai atent ceia ce-l înconjura. Pentru nevoile lui a căutat să se folosească de unele, să şi le apropie pe altele. Nu mai puţin şi curiozitatea de a-şi da seama l-a făcut să le privească mai de aproape. Cu vreo cinci mii de ani înainte de Cristos, câmpia cuprinsă între râurile Tigru şi Eufrat, numită mai târziu de greci Mesopotamia, era locuită de un popor cu însuşiri de civilizaţie şi cultură şi care după cum ne arată ultimele descifrări ale tablelor de cărămidă arsă, scrise cu litere cuneiforme, a desvoltat o civilizaţie înaltă, dar care abia ne este cunoscută. Această civilizaţie a servit ca punct de plecare pentru civilizaţia şi cultura altor popoare învecinate în ceia ce priveşte puterea de observaţie, de pătrundere, cunoaşterea fenomenelor din natură şi explicarea lor. Prin lucrările astrologilor Grotefend, Rawlinson, Oppert ş. a. s-a descifrat o mulţime de tablete de argilă — un fel de cărţi cu foi tari, de plăci de lut ars. Aceste cărţi ne arată epoca de formaţiune şi de desvoltare a ştiinţelor acestui popor. Se poate spune că cu două mii de ani înainte de Cristos practicau medicina în destulă pricepere, dar era ţinută secretă de către preoţii lor, începuturile acestei ştiinţe trebue să fi fost cu multe veacuri în urmă. Dintr'o carte însemată, de legi, a lui Hammurabi rezultă că pe vremea lui se aflau în Babilon medici veterinari, iar la anul 700 î. Cr. avem cunoştinţă şi de existenţa unei mari managerii. Din toate ştirile ce posedăm putem trage concluzia că ştiinţa animalelor — zoologia, încă de pe atunci luase la ei o mare desvoltare. Astronomia la Asiro-Chaldleeni a avut 0 desvoltare cu totul aparte, datorită pe de o parte nevoii de a stabili o cronologie, care nu putea exista decât în legătură cu mersul astrelor, şi de care cronologie avea nevoie un popor cu pretenţie de cultură; iar pe de altă parte pentru că aici s-a desvoltat mai întâi astrologia care fără să aducă pagube aajutat desvoltarea astronomiei şi a cronologiei. Cât de adânc pătrunsese astrologia în viaţa poporului chaldean se poate vedea din cartea de legi a lui Hammurabi, care spune că medicului care va face o operaţie, fără ca mai întâi să cerceteze stelele, să i se taie amândouă mâinile. Ca să urmărească mai bine mişcările de pe bolta cerească ,şi mai ales ca să poată ghici soarta sau norocul oamenilor după mersul stelelor cu o oarecare preciziune, aveau nevoie şi de cunoştinţi matematice. Aceste ştiinţe ajutătoare în cercetarea fenomenelor naturei s-au desvoltat în Chaldeia. Acel calcul secret avea un scop cu totul altul decât acela, care serveşte astăzi în ştiinţă. S-a observat în urma unor îndelungate şi repetate observări că după o trecere de optsprezece ani şi unsprezece zile, atât luna cât, şi soarele au o anumită întunecime, care se repetă la un interval ce se poate calcula. Această perioadă numită a lui Baros a servit până târziu în evul mediu, în calendar. Chaldeenii au avut şi oarecari cunoştinţe de chimie. Ei cei dintâi au născocit fabricarea bronzului, un aliaj de aramă şi cositor. Din analizele lui Berthelot reese, fără cea mai mică îndoială că chiar cu patru mii de ani înainte de Df. metalurgia Chaldeenilor se ridicase la un grad de desvoltare destul de însemnat. Alături de Chaldee-Asirieni trebue să punem pe Egipteni a căror cultură ştiinţifică este tot atât de însemnată. Doctorii ţării Nilului trebue să fi cunoscut bine animalele şi plantele de care se serveau preoţii în sacrificiile lor şi care ne sunt descrise în papirusul Eber de pe la 1550 a. Cr. Acest papirus permite astăzi o cercetare mai amănunţită în cercetările şi ştiinţa medicală a poporului egiptean; tot în el se mai găsesc şi urmele unor observări continue ale fenomenelor din natură. Egiptenii cei dintâi au studiat desvoltarea sau evoluţia fluturelui din ou şi a fazelor prin care trece, a muştei din larvă, a broaştei din mormoloc. De asemenea posedau cunoştiinţe anatomice precise asupra corpului omenesc şi al animalelor, îşi poate oricine închipui la ce mare progres ajunsese şi cât de însemnate erau şcolile de medicină din Teba, Menfis şi Heliopolis. Egiptenii erau mai înaintaţi decât Chaldeenii în domeniul practic al chimiei şi aceasta ne-o probează ultimile desoperiri. Egiptenii au cultivat şi desvoltat şi matematica. Dar pe când vecinii lor de la NE, cultivau mai ales aritmetica la ei se desvolta mai cu deosebire geometria. Aceasta se explică din nevoile ţării lor. Inundaţiile periodice ale Nilului cereau să se desvolte la ei ştiinţa aceia, care privea măsurarea terenului, cu diferenţa de nivel pentru a se putea feri de inundaţii. Chiar cu două mii de ani a. Cr, un scrib învăţat Ahmes sau Amasis compilă o însemnată carte de geometrie care este o prelucrare după nişte cărţi anterioare. Astronomii egipteni aveau unele explicări curioase ale lor; aşa revărsările Nilului le puneau în legătură cu stelele căzătoare de pe cer. Ei au îndreptat cronologia, îndreptări care au dăinuit multe vremuri în urmă. Calendarul iulian —al lui Iuliu Caesar de la 46 a. Cr., prelucrat de alexandrinul Sosigene şi care este întrebuinţat şi acum de popoarele de religie creştină ortodoxă, în părţile lui fundamentale nu este altul decât vechiul calendar al faraonilor egipteni. Popoarele semitice, cu excepţiunea babilonenilor nu au jucat un rol de seamă în desvoltarea ştiinţelor, au fost nai mult nişte popoare care s-au mulţumit numai cu împrumutarea cunoştiinţelor, fără însă a fi capabile de a le mai desvolta. Fenicienii, evreii şi arabi nu au putut desvolta altceva decât oarecare cunoştinţe practice numai pentru nevoile de toate zilele. Aceste popoare nu s'au putut ridica la un spirit ştiinţific asemănător celui al popoarelor vecine de pe acele vremuri. Prea puţin ştim din vechea istorie a Ştiinţelor la poporul Indiilor, popor cu dispoziţiuni fantastice. Acum în urmă însă, s‘a stabilit că astronomia la indieni s‘a desvoltat în acelaş timp cu cunoscutele cărţi sfinte ale vedalelor şi are un caracter particular. Până la ce punct este naţională, sau cât are ceva împrumutat de la chaldeeni, este chestiune care până acum n‘a fost încă stabilită. Totuşi ca semn caracteristic se poate constata că germenii ştiinţei din centrul ştiinţific strălucitor al Babilonului s-a dus până departe în răsăritul Asiei şi acolo a crescut, s'a desvoltat de sine stătător. Din India trebue să fi împrumutat mai târziu grecii părerea că pământul este compus din patru elemente. Chinezii care au răspândit noţiunile ştiinţilor în întreg răsăritul asiatic, în Corea, Japonia şi Indochina, socotesc că istoria culturii lor se pierde departe în negura timpurilor trecute. Mulţi dintre învăţaţii chinezi socotesc că cu 15000 de ani înaintea erei creştine, stelele au fost observate cu atenţiune în imperiul cerului, trebue însă să reducem la 3000 numărul anilor. Analele ţării ne dau ştirea că cu 3000 de ani înaintea erei noastre s’a făcut un control astronomic serios şi au fost pedepsiţi doi astronomi, care nu prevăzuseră o eclipsă solară. Chinezii cei vechi aveau aparate de preciziune pentru măsurat timpul cu ajutorul umbrei unui fel de gnom pe care îl cunoaşteau şi babilonenii, iar împăratul Ciu-Kong către anul 1100 î. Cr. a calculat înclinarea pe care o are soarele în drumul său aparent în jurul pământului. Puterea de pătrundere a spiritului chinez se arată destul de bine prin faptul că sunt înregistrate pe timp de sute de ani toate fenomenele astronomice în anumite registre. Graţie acestor însemnări, învăţatul chinez modern Ma-Twanlin a putut cunoaşte şi determina exact drumurile mai multor comete. Tot chinezii cei dintâi au observat cu ochii liberi petele din soare, împrejurarea că acest popor a cultivat şi cunoştinţele matematice, care probabil au fost împrumutate din India, mai greu de admis din Mesopotamia, ne arată spiritul lor de iniţiativă precum şi faptul că era un popor cu aptitudini pentru cunoştinţe ştiinţifice întinse. Simţul practic al chinezilor de acum, ca şi cel de atunci a făcut să înţeleagă că trebue să folosească puterile naturii fără să facă teorie prea multă. Aşa ei cu mult înaintea altora, înainte de Cristos, au făcut să sară în aer pietrele prin întrebuinţarea erbii de puşcă. Lucrătorii lor din mine cunoşteau cu mult înaintea noastră mijlocul de a se feri de gazele periculoase, care se exală în mine, prin inventarea lămpilor de siguranţă. Ştiinţa chineză despre schimbarea metalelor este cu mul mai veche decât alchimia grecească. La ei a jucat un mare rol în medicină combinația chimică de sulf cu mercur numită și cinabru sau chinovar. Compasul trebue socotit ca o invențiune chinezească. Tot ei au observat din timpurile cele mai vechi proprie-