Adevěrul, septembrie 1889 (Anul 2, nr. 313-336)

1889-09-15 / nr. 324

astă­zi și mai cu seamă de tonul regiuta statali* pe care ’1 ia iată cu organul li- ____ beralilor, când față cu Voința e mai urban. De două ori reu inspirat a fost Naționalul publicând articolul de Mercur! 13 Septembrie. D. De peste munţi Exdictatorului unguresc Ludovic Ko­suth, încep a i se cam încurca iţele la Turin, graţie frecventelor vizite, ce pri­meşte de la compatrioţii lui. De câte ori ungurii îşi pierd săritele aleargă la Turin spre a consulta pe oraculul lor, care la rândul său le spune apoi multe şi de toate. Aceasta s’a practicat de mai multă vreme fără cea mai mică în­­piedicare. De curând însă s’a întâmplat un caz escepţional. Mai mulţi unguri ’şi-au­ făcut drumul la expoziţiunea din Paris prin Italia cu care oc­aziune, lu­cru natural, s’au abătut pe la Turin la Kosuth. In răspunsul său, acesta, a vor­bit despre tripla alianţă pe care a com­­bătut’o cu mare înverşunare. Pentru care fapt guvernul italian ar avea in­­tenţiune să’l expulzeze. In timpul acesta Imb­ur egyletul din Cluj îşi ţine adunarea generală în Gherla. Ca tărăboiul să fie mai mare, ungurii au cerut ca şi dinastia să fie reprezen­tată. Monarch­ul a şi satisfăcut dorinţei lor fără h­ezitare. Dar ungurii, oameni nesocotiţi cum sunt ei de regulă, nu au ştiut răsplăti înalta onoare şi distinc­­ţiune de care suveranul şi-a împărtăşit, căci chiar în acea adunare în prezenţa reprezentantului Curţei au ales membru de onoare al k­ultur egyletului pe Ludo­vic Kosuth, pe cel mai inplacabil ini­mic al Curţii, pe detronatorul acesteia din 1848. Ungurii au fost ai naibei, căci, pe când monarch­ul, prin reprezentantul său, da augusta sa aprobare şi sancţiune şovinistelor tendinţe ale k­ultur egyletu­­lui, de a răpi limba şi naţionalitatea Românilor de peste munţi, cari au sân­gerat la 48 pentru dinastie, ei aduc o­­magiul şi devotamentul lor aceluia care a jurat moarte dinastiei­. Dinastia e supărată şi d’aci proeptata încoronare a împăratului ca Rege al Boemiei. Horia. -------------------------------------------------­ Poarta şi Bulgaria LONDRA, 13 Septembrie. — In cer­curile diplomatice se consideră ca în­­doios că Poarta va adresa puterilor o circulară relativă la Bulgaria. Pentru a merita o atenţiune serioasă ar trebui să formuleze într’un mod ne­ted propuneri definitive pe cari Poarta nu se va decide lesne a le expune.­­ Ministerul afacerilor străine a sfă­tuit pe Poartă să stea liniştită în faţa zvonurilor alarmante răspândite cu di­nadinsul asupra situaţiei ţărilor balca­nice. Guvernul englez bazându-se pe nişte rapoarte autentice consideră situaţiunea ca nefiind momentan neliniştitoare. Times zice că Poarta, acum câte­va zile, era aproape să trimită o circulară conţinând recunoaşterea formală a prin­cipelui Ferdinand ca principe al Bul­gariei, dar că a amânat acest demers în urma unei presiuni energice din par­tea D-lui de Nek­dorf, ambasador al Ru­siei la Constantinopol. Din Germania Călătoria împăratului.—Măsuri contra socia­liștilor.­­ Boala lui Bismarck — Zanzibarul BERLIN, 13 Septembrie.—După Post se poate considera ca destul de sigur că împăratul și împărăteasa Germaniei vor trece prin Constantinopol mergând la Atena. — Consiliul federal a aderat la pro­punerile prusiene relative la reînoirea ordonanţelor bazate pe legea privitoare la socialişti pentru Berlin, Francfurt, Hamburg, Artene şi Offenbach. — Dorniţele Herbert de Bismarck s-a întors­ ieri după ce a petrecut două zile la Friedrichsruhe pentru afaceri de ser­viciu. Principele de Bismarck care, acum vreo 15 zile a fost puţin indispus, e a­­cum pe deplin restabilit şi poate să se dedea lucrului. Mâine D. Boetticher va merge la Frie­drichsruhe. — Ziarul Politische Nachrichten spune că abolirea tratei negrilor la Zanzibar se datoreşte acţiunea comune a Englite­­rei şi Germaniei pe lângă Sultanul şi că e de asemenea unul din resultatele blocării. E deci probabil că în timpul discuţiunii proiectului Wissmann se va trata cestiunea blocării ast­fel ca să se poată deschide comerţului porturile costei ce îi sunt închise de la stabilirea blocării. BERLIN, 14 Septembrie.—învoielile relative la călătoria împăratului Wil­helm la Constantinopol s’au făcut în timpul presenţei la Berlin, a mareşalu­lui Ali-Nizami Paşa. Se atribuie o mare însemnătate poli­tică acestei vizite. Diplomaţia rusească a încercat prin mijlocul celor mai mari sforţări să facă să cadă această vizită. — Se adevereşte că D. de Giers nu va asista la întrevederea celor doi îm­păraţi, de­oare­ce visita Ţarului nu va avea de­cât caracterul unei visite de politeţă. VINERI SI SAMBATA 15—16 SEPTEMBRE 1889 ODESSA, 13 Septembrie. — Se asi­gură în cercurile guvernamentale că ca­binetul rusesc a povăţuit pe regina Na­talia să pună purtarea sa în armonie cu situaţia delicată a Serbiei, spre a nu mări greutăţile regenţei. Regina Natalia ar avea intenţiunea să se abţină la Belgrad, de la ori­ce legături cu partidele şi să n’aibă rela­­ţiuni de­cât cu amicii săi intimi. H©g®le ©reci®! la Wiena YIENA, 13 Septembrie.—Regele Gre­ciei a primit, în timpul dimineţei, pe Com­itele Kalnoky cu care s’a întreţi­nut în timp de un ceas. VIENA, 14 Septembrie.—Regele Gre­ciei, însoţit de D. Dragumis, a făcut o lungă vizită Comitelui Kalnoky. Regina Greciei a sosit. -----------------------------------IfSEPS’-------------------------------------­ Fraude în Ungaria BUDAPESTA, 13 Septembrie.—Mi­nistrul agriculture! a numit comisiunea însărcinată să examineze dacă iregu­larităţile descoperite la ministerele a­­griculturei şi comerţului, cu ocazia frau­dei lui Kokan, dau loc să se procedeze într’un chip disciplinar în contra fostu­lui secretar de stat Matlekovic­. PEcipsie Ferim­­al Bulprist SOFIA, 13 Septembrie. — Doctorul Stransky a reluat direcţiunea afacerilor departamentului său. Principele Ferdinand a sosit azi di­mineaţă la Rusciuk venind de la Varna. El a fost primit la gară de către mi­tropolitul Gregoriu şi de către autori­tăţi. El a chiemat în vagonul său pe mitropolitul cu care l’a întreţinut o ju­mătate de oră. El s’a însoţit în urmă, şi mai târziu ei a făcut o visită care a ţinut o oră. La ameazi, principele a continuat că­lătoria sa spre Nicopoli de unde va merge la Plevna. Principele Ferdinand nu e însoţit de cât de suita sa mili­tară. • E întâia întrevedere între principele și mitropolitul de când s’a produs conflictul eclesiastic. Premiul Adevérului Administrația Ad­e-v-er-ulu­i oferă, pe viitor,abonaților sei, următoarea combinațiune: 3) tin abonament la a­d­e-vérul și la Revista ISToué (anul I sau al II-lea) pe timp de un an, cu prețul de 40 lei, în loc de 50. 2) Un abonament la Adevérul pe un an și amândouă anii JBte-visstei nou! împreună cu premiul ££evi»tei, 59 lei, în co de 74 lei. —­-----------------------------------------■-----­ Mmmpoul D. Lecomte de Nouy, iritat in contra ieşenilor fiind că l’au cam strunit în afacerile sale cu res­taurările şi dărîmările întreprinse de D-sa, vrea să dea biserica Trei- Erarhi drept gata ca exterior, a­­vând aerul de a zice că: C’est mêm­e encore trop pour des ingrats. Atragem atenţiunea D-luî mi­nistru al cultelor că exteriorul nu este încă gata cu poleirea şi ca se oblige pe D. Lecomte a ţinea seamă de armonia decoraţiunei a­­cestuî edificiu, căci aşa precum D-sa vrea să o lase, are asemănarea u­­nei femei foarte bine gătită, însă des­culţă. Se impune absolut: poleirea celui d’întâi şi rând de la fondaţiuni cu razele lui , a ghizimţului mic de sub ferestre şi a rândului de d’asupra ferestrelor ce vine ime­diat sub ghizimţul mare care for­mează şirul unor mici arcade pre­văzute fie­care cu câte o rozetă în mijloc. Numai ast­fel zidirea, cu decoraţiunea sa exterioară, va prezintă ceva complect şi Armo­nios şi rugăm prin urmare, pe D. ministru, ca luând act de această deşteptare să ordone complectarea lucrului de poleire acuma până a nu se ridica cu totul schelele din jurul bisericei. Intre persoanele delegate, pen­tru a merge la Expoziţia de la Paris şi a lua parte la diferite congrese sau pentru a face dife­rite studii, este şi D-nul V. Cârnu Munteanu. D-sa de­şi a primit 1.000 lei, şi de­şi timpul nu ’i-a lipsit, căci ar fi putut profita de vacanţie; cu toate acestea până acum n’a plecat şi nici nu va mai putea pleca, căci fiind director şi profesor la şcoala de Agricultură nu va putea să o părăsească toc­mai acum când cursurile s’au în­ ceput şi când congresele s’au ţi­nut deja la Paris. Plecarea D-sale acum ar fi numai să se plimbe. De aceia amintim Domnului Mi­nistru şi ’l rugăm să ceară Dom­nului Munteanu să restitue acea sumă, căci credem că nu i s’a dat pentru preumblări pe stradele Bucureştelui. - w»«­Direcţia generală a teatrelor a anunţat deschiderea stagiunei tea­trului Naţional pentru ziua de 28 Septembrie. ----------------- OSg®-----------------­ Știri Telegrafice PETERSBURG, 13 Septembrie.— După vizita sa la Potsdam, Ţarul se va întoarce în Danemarca de unde se va îmbarca cu familia sa, pentru a se întoarce în Rusia. COPENHAGA, 13 Septembrie. — Reichstagul e convocat pentru 7 Oc­tombrie. ROMA, 13 Septembrie.—Guvernul a comandat usinei Krupp şase tunuri mari pentru apărarea Alpilor. BELGRAD, 13 Septembrie.— Comi­siunea însărcinată cu regularea cestiu-­­ nilor pendinte între mitropolitul şi­ mi­­l­nisterul Cultelor a terminat aproape lu- i crările sale. Ea a hotărît să restabilească I eparhiile din Sabat şi din Negotin şi î să pue un exarcat în capul bisericei I sârbeşti.­­ — Reprezentantul societăţei de ex­­­­ploatare a drumurilor de fier sârbeşti a I semnat convenţiunea după care Serbia I se angajează a plăti acestei societăţi I suma de 9 Va milioane pentru rescumpă­­r­­area drumurilor de fier. I SOFIA, 13 Septembrie. — Doctorul­­ Stransky, ministru al afacerilor străine,­­ s’a întors din congedifi. I ROMA, 13 Septembrie.— In momen- I tul când arhiepiscopul de Cosenza se­­ urca în trăsură, un paracliser ’i-a tras­­ o lovitură de revolver, fără a’l răni in­­­­tr’un mod grav. Vinovatul a fost arestat. ------------------------»4S5EM&--------­------------­ LÉO­N­IE TINSEAU Fără peţitoare Nuvelă Aţi putut să citiţi de mai multe ori, astă-vară, la pagina a patra a unui ziar (12 franci linii) ,acest anunţ conceput într’un stil hieroglific, de alt-fel îndrep­tăţit de mărimea preţului mai sus arătat: „Domniş. din prov. frum. dist. av. 300,000 fr., s’ar mărita cu domn. 35 a. mail., magistr. loc. Paris. Fără peţi­toare. scris. p. rest. Madelimn T. T 333,333.11 Cu toate acestea nu totul era adevă­rat în anunţul care precedă. Elodia Rabotteau, domnişoara cu pri­cina, era într'adever domnişoară şi mai e astă­zi încă, vai! Provincială,’este ne­greşit, de­oare­ce tatăl său îndeplineşte la Saint-Colomb au funcţia de judecător de pace. Dar, intre noi fie vorba: 1) ea nu e frumoasă; 2) îi lipseşte cu totul distinc­­ţiunea ; 3) Cei 300.000 de franci sus menţionaţi sunt mai mult nişte sper­an­ţe, bazate pe moştenirea unui unchiu, celi­batar, ce-i dreptul, dar abia în vîrstă de 40 de ani şi zdravăn cât un tun. Cât despre vorba: „fără peţitoare, “ e o simplă înşelătorie neruşinată. Madelena T. T. 333, în realitate D. Teodor Tardivei, e de meserie însurător de oameni, ca cea mai de rând peţitoare. Atât numai că el nu are locul de în­tâlnire și face totul prin corespondență. * ik * Intr’o dimineață din August trecut, judecătorul Rabatteau zise femeei sale : — Tardivei îmi scrise azi dimineaţă o scrisoare lungă, al cărei rezumat e ur­mătorul : Manevrele încep peste opt zile și Saint Colombau e desemnat pentru a găzdui o jumătate de baterie de artile­rie. Această jumătate de baterie e co­mandată de căpitanul Conte; acest că­pitan caută să se însoare în provincie. Vezi deci situaţia? —Negreşit. Dar ofiţerul acesta, cum spui tu, vrea să locuiască în provincie şi noi voim să mărităm pe Elodia la Paris, pentru a putea să ne retragem mai târziu acolo ? Eu întrevăd aici o di­scuitate. — Tu vezi tot­d’a­una dificultăți. S’o mărităm întâiri. Voi­ face ca ginerele nostru să fie atașat la fortul de Vin­­cennes, cu sprijinul deputatului. Vom locui pe lângă Bastilia şi totul va fi cât se poate de bine. Pentru moment gândeşte-te numai să dai casei puţină înfăţişare. Trebue să duci mâine pe Elo­dia la Châteaudun ca să -i comanzi o rochie. In acelaş timp să îngrijeşti să vie cine­va să acordeze pianul. Mai tre­bue o a doua servitoare pentru ca nu bucătăreasa să aducă la masă. — Doamne! gemu nevasta, ce chel­tuială !... — Nu zic ba; dar cum vrei să mă­rităm pe Elodia ? Ea are acum 26 de ha, și sunt 8 ani de când o oferim ce­libatarilor tineri și tomnatici din partea locului, fără a mai vorbi de văduvi. Se iveşte un prilej, trebuie să profităm de el. Haide, sileşte-te. O să mă înţeleg cu primarul ca să ne dea pe căpitan în gazdă.* * * La 1 Septembrie, în tot timpul dimi­neţei, tunul bubui pe câmpul de lângă Saint-Colomban; apoi, pe la ceasurile patru, se dădu de ştire că vine fum. de baterie. Casa judecătorului de pace, din piv­niţă până în pod, era sub arme. Ca­mera căpitanului era gătită, împodobită, confortabilă, ca aceea a unui episcop în călătorie de confirmaţiune. In curând căpitanul apăru lângă gri­lajul de lemn alb care servea de hotar acestui paradis pământesc în miniatură. Punerea în scenă fusese regulată dinainte. Rabotteau şedea la umbra salcâmu­lui şi citea Revue des deux Mondes. Lângă el, nevastă-sa rupea struguri din bolta îngălbenită şi, din dosul perdele­lor de muselină albă de la salon, Elodi­a, înştiinţată printrim anume semn, striga —cu energia desperărei—această frază, care e cea mai rea faptă a vieţei lui Ambroise Thomas : Acolo voia să tră­­-i-esc ! Să iu-u-u-besc, să iubesc ori să mor! La tropotul copitelor, judecătorul îşi părăsi revista şi nevastă-sa lăsă stru­gurii. Căpitanul era deja în faţa lor, cu chi­piul în mână. — Doamnă, începu el salutând, daţi-mi voie să mă prezint eu singur... — O! sunteți deja presentat D-le Conte. Noi vă aşteptăm. * * * Nu e nevoie de spus că prânzul a fost un banchet întreg. La desert, cele 4 persoane păreau a se cunoaşte de zece ani şi căpitanul triumfa pe toată linia. într’adever, era greu de găsit un om mai plăcut. Foarte frumos băiat, bine crescut, învăţat, deştept; un martor ne­părtinitor ar fi găsit un singur lucru de obiectat: anume că era prea sus pentru med­ul în care se afla. Dar „mediul“ nu judeca, de­sigur, ast­fel. Pe la orele 10, căpitanul ceru voie să se retragă la h­otel. — Cum se poate, scumpe D-le Conte? zise Rabotteau. După o zi atât de obo­sitoare... Sper că veți primi să dormiţi sub acoperişul nostru. Nu trebuie să mai adăogăm că pere­chea judecătorească n’a putut dormi de încântare toată noaptea, discutând no­rocul ce dăduse peste ea. * * * A doua­ zi, la 4 dimineața, căpitanul, care tocmai se pregătea să încalece, fu întâmpinat de Rabotteau cu rugămintea ca să dejuneze. Seara iar banchet, după care a urmat un concert al Elodiei și al căpitanului. El avea o voce superbă și un talent mare la clavir. Tatăl și mama Elodiei erau­ transpor­taţi, iar Elodia simţea că-i cresc aripi după umere. După două zile Rabotteau puse cu dibăcie pe tapet chestiunea căsătoriei ofițerilor şi se prefăcu a o combate. Căpitanul zîmbi şiret şi se indignă cu politeţă de teoria gazdei sale. In noaptea aceia, nimeni nu putu să închidă ochii în toată familia. Elodia mai puțin de­cât ori­cine. — Cu atât mai bine, dacă se face! zise D-na Rabotteau soțului său, căci după socotelile mele, în aceste opt zile am cheltuit peste 400 de franci. — Nu se face omletă fără să se spar­gă ouă! El scrisese un secret lui Tardivei: „Conte al D-tale e încântător. El face treburile noastre. Să’l pun pe calea a­­devărului ?“ Tardivei răspunsese: „Nu te da pe față. Când se va în- | toarce, mă voiu întâlni cu dînsul. Mă însărcinez cu totul.“* * * Intre acestea, cea din urmă zi de ma­nevre sosi. In ajunul acestei zile bucătăreasa lui Rabotteau se spetise­ pentru a pune vîrf succesului. Când colo, la ceasul mesei, văzură in­trând în curte numai calul căpitanului, dus de căpăstru de vistavolul acestuia. Elodia, care pândea întoarcerea lo­godnicului său (căci aşa’i ziceau deja în familie) alergă în grădină ţipând ca o desperată: — Doamne ! E rănit ? — Nu, D-şoară, prînzeşte la Calul alb, răspunse rîzând iistavolul, sănăta­tea căpitanului e în shtu-quo; dar tre­bue să spuneţi tatălui D­v. ca să nu’l aştepte cu masa. — Nu vine la masă? — Nu, D-șoară, prînzește la Calul alb. ’Mi-a poruncit să’i duc acolo rufă­­ria, îndată ce voia scoate șeaua de pe Cocotte. Elodia, galbenă de moarte, alergă să spue mă-sei. — Cerule! strigă aceasta, ce neno­rocire ! Un rac de 8 franci. Dar ce s’a­­ întîmplat? Dacă am întreba pe vis-­­ tavoiu ?... — Ba să ne ferim de așa ceva, răs­punse judecătorul. Servitorii aceștia mi­litari sunt sufletele blestemate ale stă­­pînilor lor. „Mâine mă voiu informa eu singur.“­­ Prânzul celor trei a fost jalnic. 1 A doua, zi, dis de dimineață, Rabot­teau întreba pe hotelierul de la Calul alb, ameţit de aflarea la el al unei du­zini de ofiţeri de toate gradele : — N’ai putea să’mi spui dacă D. că­pitan de artilerie care stătea la mine... — Vedeţi la No. 8, D-le judecător. D. căpitan n’a eşit încă din casă , căci manevrele s’au terminat de ieri. Mă er­­taţi că nu pot să vă conduc eu singur. Sunt zăpăcit. Rabotteau urcă scara de lemn, intră în gangul în care respundeau ușile alba, toate la fel, cu numere mari negre. Era să bată la aceea care purta No. 8, dar de­o­dată se dădu înapoi ca și când ar fi zărit un tigru. Cu toate astea nu era un tigru ceea ce văzuse el, ci, alături de cizmele cu pinteni ale căpitanului, o pereche de botine delicate, căptuşite cu mătase tran­dafirie, mititele de tot, date cu lac, e­­legante, obraznice; nişte botine cari te fac să spui fără frică de a te înşela: „In curând vor intra în ele picioarele unei femei frumoase. Da, dar pentru moment, femeea cea frumoasă era... în altă parte. Nenoro­cita Elodie ! Biata D-nă Rabotteau ! Ca­nalia de Tardinel! Monstru neruşinat de conta! In acelaşi moment, cheia se răsuci în broască pe dinăuntrul odăiei. Uşa se crăpă niţel. Mai întâi fi­eşi o mână, foarte albă şi foarte mititică, mâna pi­cioarelor acestor botine. Apoi veni pum­nul, durduliu şi delicat; apoi un braţ trandafiriu, care se întindea, se întin­dea... Nu, nici­odată Rabotteau nu vă­zuse un braţ ca acesta. Dacă cel­lalt era tot aşa de frumos, precum totul făcea să se crează, apoi mizerabilul de conte era un mizerabil foarte fericit. Insă braţul, mâna şi botinele se re­traseră cu bună rînduială, uşa se în­chise iar şi judecătorul de pace stătea mereu, se socotea destul de prost el singur, dar cu o dorinţă vagă de a dresa un proces verbal pentru detur­nare de ginere. Cazul, nefiind însă prevăzut prin nici un articol al codului, el fu silit să se întoarcă acasă.* * * — Ei bine, strigară în acelaș timp cele două femei care o așteptari în drum. — Acest Conte e un pierde-vară, zise el printre dinți. Du-te în camera ta, Elodie. Am de vorbit ceva cu mă-ta. Atunci Rabotteau, cu ochii aprinși— de mânie, fără îndoială—povesti credin­cioasei sale jumătăți tot ce văzuse. — Oh! gemu biata femee. S’a mai văzut vr’o dată asemenea scandal ? Fru­moasă pildă pentru Saint-Colombau ! Ce vom spune noi Elodiei ? Biata copilă ! monstrul acesta îi plăcea... Poţi să adre­sezi complimente lui Tardivei al D-tale. Dar, mi se pare că e o scrisoare de la dânsul. Intr’adevăr, pe masă judecătorul de pace găsi o scrisoare. Iată ce zicea în ea: „Nu mai înţeleg nimic. D-ta pretinzi a avea pe Conte la D-ta, dar acest din urmă îmi scrie că ’și-a frânt un picior și că a fost înlocuit la manevre de un camarad al său. Un cuvânt de esplica­­ție, vă rog. Tardivei.“ — Asta-i prea din cale afară, escla­­mă D-na Rabotteau. Eu ’l-am zis în tot timpul: D-le Conte și el nu s’a supă­rat. In locul D-tale, eu își scrie minis­trului de războiu. — Trebue să mă gândesc mai întâimi. E grav lucru să faci pe un ofițer să treacă pe dinaintea consiliului de rez­boiu pentru o păcăleală de tânăr. Și apoi, cred că n’o să plece fără să vie să ’și ia rămas bun de la noi și atunc vom vedea.* * * într’adever, după prânz, falsul Conte sună la poartă. Dar, o culme a obrăzniciei ! Avea la braț o damă elegantă de prima ordine. Dama cu botinele, fără îndoială. — Dreptate ! strigă D­na Rabotteau. Nu deschide! Spune oamenilor acestora să plece în plata Domnului, că toată lumea nu e acasă. Apoi, întorcându-se spre soțul său, îi zise : — Nu te ’nnăbuşă indignarea? Poţi să stai aşa liniştit în faţa unei aseme­nea insulte ? Eu, D­­e Rabotteau, dacă aşi fi bărbat, n’aşi lăsa lucrurile să se treacă aşa! — Dar, draga mea, eu sunt magis­trat, am 67 de ani şi nu ştim­ mâini armele! N’apucă să isprăvească şi servitoarea intră aducând o cartă de vizită cu a­­cest nume: Contele de Prebois Căpitan de artilerie De­desubtul numelui eram­ scrise a­­ceste cuvinte : „Mii de scuze pentru că v’am făcut să mă aşteptaţi cu masa. D-na de Pre­­bois, nevastă-mea a venit să mă sur­prindă şi n’a voit să vă deranjeze mai mult de cât v’am deranjat eu. I-ar fi făcut mare plăcere să facă cunoştinţa damelor. Mulţumirile mele pentru ospi­talitate.“ D-na Rabotteau reciti carta, apoi zi­se descurajată: — Acum înţeleg pentru ce militarul acesta nu se supăra când îi ziceam: D­le Conte. Biata Elodia n’are noroc nici o dată. Ad. ------------------—---------- I — I-----------------------------

Next