Adevěrul, septembrie 1890 (Anul 3, nr. 607-632)
1890-09-19 / nr. 622
* a putut distrage atenţiunea congresiştilor şi punându-se la vot propunerea modificată după cererea mea—prin care se constată trebuinţa complectărei studielor la celelalte facultăţi afară de teologie,— D-l president a constatat respingerea eî. Negreşit că discuţiunea s’a urmat cu vioiciunea pe care o implică vîrsta, temperamentul şi numărul celor ce discutau; dar n’a existat nici o falangă înverşunată din o parte sau, din ceal’altă, cu atât mai mult nici un Policrat nu a fost în capul evlavioşilor, căci chiar fratele meu, Mihail Policrat, în urma discuţiunei urmate, a cerut modificarea propunerei în sensul cerut de mine. Am arătat faptele cum s’au petrecut şi vă rămâne d-voastră să relevaţi deosebirile precum şi motivul spiritual ce a îndemnat pe corespondentul d voastră să’şi dea drumul fantaziei sale. Ca o satisfacere legitimă a celor ce vor citi aceasta trec acum la incidentul şi urmările produse cu prilegiul discuţiunei propunerea de admitere în congres a studenţilor universitari israiliţi. Propunerea a fost semnată de 150 studenţi congresişti. Printre cei ce nu semnaseră mai erau însă câţiva partizani. Numărul celor de idee contrară era, cred, mai mare de cât al nostru. Constatarea nu s’a putut face, fiindcâ votul nu s’a putut face. Când s’a citit, propunerea a fost primită de către noi cu salve de aplause şi de către opozanţii noştri cu şuerăturî. Aplausele şi şuerâturile au durat poate un sfert de oră. Culmea tumultului a fost însă când eu m’am încercat a vorbi spre a cere urgenţa şi când nereuşind am strigat : „Jos prejudiţiile ! Sus ideile umanitare11. Atunci s’a urmat o îmbulzeală provenită din partea studenţilor de teologie şi a elevilor de farmacie, al căror scop era să ne dea jos după tribună pe cel ce voiam să susţinem propunerea. Dezordinea urmată de aci fără îndoială că a produs o vie mişcare şi emoţiune în sală, dar afirm că totul s’a mărginit numai în partea stângă a scenei şi că noi, părăsind sala, tulburarea a urmat pe un teren sufletesc, iar nici decum brutal. Nu a fost nici o lovire în sală, nici una în hot. Spiritele desigur erau iritate, lucrul este natural. Peste două ore a avut loc banchetul, care în adevăr avea mai mult aparenţa uneor recreaţiuni decât a unei solemnităţi. Incidentele urmate după banchet nu sunt datorate studenţilor universitari. Un caporal din Botoşani, montat de vinul dat de studenţi la banchet, însoţit de vreo doi tovarăşi, a produs excesele atât de exagerate în publicaţiunile ziarelor. Acest incident e constatat alături cu mine de prietenii mei: D-nii Grigore Cernescu, student în drept şi litere din Bucureşti; Ion Purcureanu, idem; P. Herescu, student în medicină din Bucureşti, şi alţii al cărora nume pentru un moment nu e trebuincios. Din partea propriu zis a studenţilor universitari nu a fost nici un caz, din partea acelor ce au luat parte la congres sub diferite motive se pare că s’ar fi produs asemenea fapte. Dar între noi s’a şi deschis ancheta şi cercetările el vor fi franc şi real publicate. Nu pot intra în consideraţiunile ce vă inspiră D-voastră teamă de opiniunea Europei în privinţa israeliţilor de la noi, dar cred desigur că cei ce vor cerceta conscient acest lucru, vor înţelege greutăţile ce întâmpină orice idee nouă, până îşi face drumul său. Oprindu-mă aci, vă rog să crtaţi curagiul acestei corespondenţe în lipsa onoarei de a vă fi personal cunoscut, onoare ce aştept cu plăcere spre a vă încredinţa de consideraţiunea mea. Dumitru Policrat. Stud. lit. şi drept, Bucureşti. «Km« wims ma BEBM MERCURI 19 SEPTEMBRE 1890 CRONICA Glubul Fetelor N’aţi auzit d’o întâmplare, O, doamne, cât m’am minunat! Atâta de surprinzătoare Cât crezi că nu-i adivărat. Deunăzi au dat sfoară ’n ţară Mai multe fete dup'aici Că'n Bucureşti întâia oară Vor face-un ciul şi cu... popiei. Afişele erau secrete Şi tipărite în culori, Şi deşi lucruri indiscrete Le-am citit de mai multe ori. Fiindc’aşa ’mi e meseria De reporter, sunt nevoit, Precum mă calcă datoria, Să vă spun tot ce-am citit: „Surori şi fete, chiar neveste, „ Vă ’nsciinţăm că’n Bucureşti „ Vrem să jucăm câteva feste „La ipochimeni bărbăteşti. „Deci, sub cuvent că-i adunare „In care vom juca popiei, „ Veniţi în număr cât mai mare, „ Veniţi şi mari, veniţi şi mici. „Să arătăm că vrem îndată „Egalitate ’n faţa legii, „Că vrem să fim el vor în armată, „Ş’alegătoare ’n colegii, „Că vrem s’alegem noi bărbaţii „Atuncia când vor şti să iai, „Nu ca acum, căutând graţul, „Să stăm la rând ca la seral. „ Veniţi dar toate cu bastoane, „Ca la bărbaţi să aibă şiş, „Dac’or veni vriunil cu toane „Le-om face un aliş-veriş. „ Vom discuta şi vom petrece, „Ne vom primbla toate ’npreunâ, „Şi vom ciocni cu bragă rece, „Şi le-o vom face cât de bună. „Cum vom petrece nu-s cuvinte, „ Vom alerga şi cu căruţa, „Ca la cel vechi.11 Ca preşedinte E iscălită Ţaţa Luţa. Şi cum îmi este meseria De reporter sunt nevoit Precum mă calcă datoria Să spun cum totul s’a’mplinit: De discutat nici vorbă este Dar bragă multă s’a băut, D’avalmia fete şi neveste Au petrecut cât au putut. Iar intri un leagăn mai departe, Ştii, mai la umbră, se da uţa, Mă credeţi? Vă spun, să n’ am parte... Chiar presidenta Ţaţa Luţa. Bill, doianu şi Maria Ghica, fiicele Principelui D. Ghica. S’a încuviinţat a se plăti ajutoare celor fără funcţiuni din fondul filantropic al anului IX societar 1890—91. S’a încuviinţat ca biuroul adunarei generale să mulţumească guvernului şi Corpurilor legiuitoare pentru votarea legei pensiilor. S'a luat în consideraţie raportul şi proiectul de modificarea statutelor votându-se câteva articole, după care s-a amânat şedinţa pentru Duminică 23 Septembre 1890, ora 1 p. m. în sala No. 18 apalatului Universităţei, când D-nii membrii sunt rugaţi a lua parte, deoarece se urmează discuţia pentru modificarea statutelor. Informaţiuni De mâine Mercuri 19 Septembre (1 Octombre) se suprimă trenurile de plăcere precum şi trenurile suplimentare care au circulat pe timpul verei, intrând în vigoare itinerariul de iarnă. Principesa Brâncovanu a însărcinat pe D-na de Chevarrier să facă portretele în miniatură ale celor trei copii ai săi. Principesa se află tot la Amphion, unde se găsesc în acest moment Principele şi Principesa Al. Bibescu şi Paderewsky, celebrul pianist. Consiliul General al instrucţiune! publice din anul acesta n’a făcut mai mult ca cele precedente, afară de cearta a doi episcopi cu D. Ureche. N’ar fi mai bine să nu mai fie? Cel puţin s’ar face economii. Societatea constionarilor palid Societatea funcţionarilor publici a ţinut, Duminică 16 curent, adunare generală ordinară, în una din sălile Universitatea din Bucureşti. Erau prezenţi 463 membri. S-a aprobat darea de seamă a anului VIII societar, dându-se descărcare consiliului de gestiunea sa pe acel an. S’a votat bugetul pentru anul IX societar 1890 — 1891. S’a proclamat ca membrii de onoare ai societăţei D-nii General G. Manu, prim-ministru, Menelas Gherman, ministru de finance, Ncolae Chrisoveloni, bancher din Bucureşti, D-na Alexandrina Generală Manu soţia primului-ministru, D-nele Zoe Vla-La clubul liberalilor naţionalî nu s’a făcut nici o ispravă alaltăieri. Toţi oratorii au fost unanimi în a acuza guvernul fie câte şi mai câte, făcute şi nefăcute, dar mai cu seamă pe Primarul Capitalei. Isprava cea mai mare însă au facut’o administratorii gazetelor colectiviste, cari au încasat o mulţime de abonamente. Ni se scrie din Galaţi că la şcoala comercială din acel oraş s’au înscris în anul acesta 112 elevi. — Localul însă nu-i suficient, şi pe de altă parte, nici nu-i cu putinţă ca o clasă să cuprindă mai mult de 50 elevi, după cum prescrie şi regulamentul. Conferenţa profesorilor a hotărât să admită un maximum de 70, şi în acelaş timp a cerut ministerului de comerţ, ca să înfiinţeze o clasă divizionară, oferindu-se să predee tot dânşii cursurile în schimbul unei modeste diurne, şi la necesitate chiar gratuit. D-nul Păucescu ar trebui să satisfacă cât mai curând această cerere a profesorilor, aşa de dreaptă, şi de bine-voitoare intereselor copiilor cât şi statului român. Ieri s’a deschis sesiunea curţea cu juraţi, azi se va judeca procesul luî Manoilescu, falsificatorul de la Regia tutunurilor şi al lui Iordache Marinescu din strada Ştirbei-Vodă, careşi-a oroorît amanta. Este câtva timp de când am atras atenţiunea D-lui director general asupra nemulţumirilor ce produc şicanele ce întâlnesc comercianţii la primirea recipiselor pentru mărfuri de la casierul însărcinat cu acestea în gara Filaret. Am crezut că se va lua măsuri de îndreptarea răului, dar el dăinueşte încă. Comercianţii cari ne denunţă din nou neajunsurile ce li se fac atribute acestea funcţionarului însărcinat cu emiterea recepiselor mărfurilor care, în acelaş timp, e însărcinat şi cu emiterea recepiselor bagajelor şi că în modul cum se practică azi girarea ambelor afaceri, este imposibil unui om a satisface două servicii deodată. Această procedură poate fi practică pentru onora direcţiune a căilor ferate, însă e vătămătoare intereselor comercianţilor noştri. Ori cât ar ţine D. Duca la acest funcţionar a ’i retribui în dublu, fie chiar contra legei cumulului, nu ’i discutăm slăbiciunea, dar ’l rugăm a ţine seamă şi de trebuinţele comercianţilor. Ne place a crede că de astădată D. director general va căuta a satisface şi pe comercianţi şi pe favoritul D-sale funcţionar. Curtea cu juraţi din Iaşi a condamnat —în lipsă—pe D. Ioan Nădejde, deputat, la o lună închisoare, 500 lei amendă şi 50 lei despăgubiri, pentru că ar fi calomniat, prin ziarul Muncitorul, pe primarul comunei Miroslava, Gr. Lohan. Severi juraţi! O ceată de ţigani zavragii a fost adusă la parchet, bănuiţi că ar fi comis mai multe furturi şi jafuri în comuna Jilava. Ieri Tribunalul Ilfov secţia I-ia a condamnat la 15 zile închisoare şi despăgubiri pe conductorul postal gr. III Tanase Ionescu, pentru calomnia adusă fostului oficiant gr. II Albu Dimitrie, pe care direcţia poştelor cu uşurinţă, fără precedent, l-a destituit, ceea ce ne dovedeşte că toate pedepsele eî, nu sunt date decât cu patimă. Administraţia ziarului Adevĕrul, pentru a putea reduce cu preţul publicaţunilor a renunţat cu desăvârşire la serviciul agenţilor de publicitate, şi anunţă pe numeroşii săi cititori şi în special pe D-nii comercianţi şi industriaşi, că în viitor anunţurile, inserţiile şi reclamele se primesc numai la Administraţie ]3fon£i, No. 1O. na ^asasaasaasGES^^ii^wwMiînrir wtaaîSBB Ştiri Telegrafice PARIS 17, Septembre. — Se anunţă din Arras că 1000 de avrieni din minele de la Carvin sau pus în grevă. Statua lui Berlioz s’a inaugurat într’un mod solemn la Cote St. André. Ministrul Bourgeois a ţinut un discurs. VIENA 17, Septembre. — Neue Freie Presse primeşte o telegramă din Roma prin care se anunţă că d-nul Giolitti, ministru de finanţe ad -interim, a terminat stabilirea bugetului pe anul 1891 şi 1892, înainte de a pleca la Turin. Bugetul este echilibrat şi acest echilibru s-a obţinut făcându-se mai multe economii şi sporindu-se impozitul asupra alcoolului. S’a luat deciziunea de a se micşora cheltuelile; acel dintre miniştrii cari.nu vor consimţi la aceasta In ceea ce priveşte departamentele lor vor părăsi cabinetul. BELGRAD 17, Septembrie. — Informaţiunile private dau alegerilor următoarele, rezultate : 113 radicali, 17 liberali, 2 progresiști și 2 balotagiuri. 3SASCEL PR ÉVOST Scrisori de femee Alegerea unui amant {Călugăriţa d’Estillac către Doamna Luiza de Charolles) Scumpă nepoţică, îmi spui, în câteva cuvinte foarte frumos aduse, că acum ştii ce vrea să zică a crai cu un bărbat cu cununie, că nu mai ai nici o iluzie despre bucuriile legitime, şi ca’ţi-ar plăcea să ’ţi iei un amant. Insă fiind că gingaşa-ţi frunte găzdueşte un creer de femee serioasă, n’ai voi să el amant pe ori care dintre curtezanii tăi; şi aducându’ţi aminte că bătrina ta mătuse, care te-a crescut, trece drept femee cu experienţă în materie, ii supui cazul şi ’i ceri părerea, vorbă scurtă. Ah ! drăguța mea, cât mă bucur că ’ți ai adus aminte de mine. Pr’c’am mai întinerit, par’ca m’ai mai înviorat de când a venit omul tău pe jos, azi dimineață, să ’mi aducă scrisoarea ta în sihascna da lui,Estiliac unde trăesc. Mi se pare că ești încă lângă mine cu cei 18 ani ai tei care înveseleau pe cei 80 ani ai mei, după cum viţa tălbatica tinera înveseleşte un biet zid dărăpănat agaţându-se de pietrele lui... Căpitanilor bătrâni le mai vine puţin foc războinic când ved pe recruţi de blând; şi pentru mine nu e nimic mai drăgălaş decât când văd pe tineri câ se iubesc, azi când nu ’mi mai e iertat să iubesc. * * • Aşadar, vrei să ’ţi iei amant şi vrei să alegi unu bun. Aşa este. Nu ştii pentru ce ar pune o femee mai puţină guire când vrea să ’şi aleagă amant de cât când îşi alege barbat. Femeia ’şi ia bărbat pentru lume, pe când pe amant îl ia pentru sine. Barbatul e o mobilă de decor; amantul e mobilă de trebuinţă. Prin urmare se cuvine sâ ’l aleagă pe amant, mai mult de cât pe bărbat, elegant, comod şi solid tot într’o vreme Cazul tău, zici, are asta delicat ca, dintre toţi pretendenţii la mâna ta stângă, nici unu nu are merit aşa de strălucit iu cât sâ întreacă pe cei l’alţi. Ai deosebit însâ pe trei, nici mal mult nici mal puţin, pe care ’I-ai botetezat cei trei muşchetari şi cari nu cer de cât sa înceapă focul. Câte şi trei iţi plac ; toţi fără rezervă ; fiecare are calitatea lui care, pe rând, o sa te facă sâţii mai mult la el; tranctierul Moise Cramer nu-i nici prea tener nici pier frumos ; însă e nebun după tine: e vecinic vesel, și e ftot aşa darnic pe cât e de bogat.... Baronul Jean de Kerguen are candoarea de suflet bretonă, grația și vigoarea quas -viginalâ a celor 23 de ani ai săi; din nenorocire are o minte domoală şi prea încăpăţânat... In sfârşit, cel mai strălucit din cei trei muşchetari este pictorul Hector aacreste, frumos bărbat, elegant, de spirit, aproapecelebru, dar grozav de îngâmfat, care aleargă nebun dupâ fuste, şi foarte încercat in zece ani de petreceri. Pe care sâ’l alegi. * * * Mai întâifi, drăguţa mea, mft grăbesc să’ţi respund: sâ nu laşi să scape baronul Jean de Kerguen. Șpriţul si paralele te fac sa petreci minunat, insa nimeni n’are sa’mi scoată din idee că marea afacere a unui amant este tocmai amorul. O prietenă a mea din copilărie, care a murit acum 15 ani, spunea FOITA ZIARULUI „ADEVFRIJL“ ALEXIS BOUVIER PARTEA II. Francia In 1871 XII. 27 SOLDATE DESNAMJDD1BEI Medalionul Herbeau îl privi cu dragoste și zise : — Șezi ici, Ulric.... lângă ea, în fața mea, ca să vă văd pe amândoi. Și fața sculptorului străluci de bucurie. Cum sfîrșiră masa, Gabriela întinse mâna lui Ulric, acesta îi dădu medalionul, şi o întrebă : — Ei bine ! Gabriela ? — Da! respunse dânsa. Şi fata se depărtă. Herbeau făcu un semn lui Hardi, ca să-l urmeze. Ulric se supuse. Când fură în odaia de lucru, aşezaţi unul in faţa celui l’alt, Herbeau luă mâna tânărului, şi-i zise: — Acuma, să vorbim. — Mai iutei de toate, d-le Herbeau, am să-ți fac o întrebare. — Știu, zise Herbeau surîzând, ce ai să-mi spui.... E zadarnic, nu! — Ce e! zise Hardi zăpăcit și mirându-se. — Stai jos, băeta, și ascultă-mă. Atunci il luă de mână și-i spuse: — Povestirea pe care am să ţi-o fac e lungă şi dureroasă: e istoria tinereţei tale. — Istoria tinereţei mele ! — Da, a naşterei tale. — Cunoşti pe tatăl şi pe mama mea? — Da.... ascultă-mă. Şi Herbeau se pregăti să-şi înceapă povestirea. XIII Istoria luî Herbeau — Acum douăzeci şi doi de ani, începu Herbeau, trăiam fericit cu nevasta şi copii mei. îmi adoram copii ca şi pe aceea ce-l născuse. Trăiam, ca să zic aşa, numai cu el. Numai un prieten, un prieten din copilărie, care îmi împărtăşea ideile, care mă cunoscuse în nenorociri, venea adesea ori la mine. II priveam ca pe un frate. Nevastă-mea era tânără şi foarte frumoasă, o cunoscusem nenorocită, rea văzută din pricina uşurinţei ei, şi mai despreţuită.... M’am căsătorit cu ea. Prietenul, care venea la mine, era un nenorocit.... era, cea ce se numeşte, un stricat. L’am adus la Paris.... situaţiunea mea artistică ’mi permise să ’i găsesc un loc bunişor într’o casă de comerciu. T am făcut apoi avansuri, şi ’şi-a putut întemeia o casă. II stabilisem poziţiunea : nevasta mea îmi datorea totul: familia pe care o văzusem, bunul traiu, consideraţia !.... şi numele unui om, care începea a deveni celebru. Așteptam de la una dragostea și de la cel-l’alt prietenia. Intr’o zi... la 25 iunifl. 1818, mă întorceam acasă; luptasem pentru cauza mea, de patru zile mă luptam la baricade. Prietenul era lângă mine... La un asalt căzui... El mă crezu mort, și părăsi baricada pe care o apăram. Fugii de baricadă urmării, şi pătrunsei prin uşa care dă în stradă.. Şi tot fugind ajunsei până la grădina de la casa mea, unde am sărit zidul... Era întuneric; odaia de la catul întâiu era luminată, şi zării două umbre.. Mă întrebam cine la ceasul ăsta putea să fie în casa mea? îmi recunoscui prietenul. Credeam că, văzându-mă căzut, socotindu-mă mort, venise să dea de știre neveste-mii. Mă urcai pe o putină ca să aud ce-și vorbeau, căci fereastra era întredeschisă. Cândmi aduc aminte de ceasul acela, Ulric... mi-e rușine că mai trăesc încă. Toată viaţa mia fericită se sdrobi. Omul care ’mi strângea mâna, omul care ’mi datorea traiul zilnic, era amantul nenorocitul care’mi purta numele. Şi acum mă întreb încă dacă Gabriela e fata mea —dacă copii mei sunt ai mei. Herbeau tăcu puţin, luându-şi fruntea în mâini. Ulric îl observa, întrebânduse care-i era scopul de-și povestea istoria. Herbeau începu iar să istorisească: — Când am aflat, am rămas ca trăsnit. Cum am mai trăit, Dumnezeu știe. Când mi-am revenit în simțiri nu mă gândii decât la copii mei.... vroii să-i scap din nenorocire... Cu toată infamia ei, o adoram pe femeia aceia... Mi-am luat copii, şi i-am lăsat să se tăvălească. Credeam, că învăluiţi cum erau de atâta ruşine şi laşitate, nu vor îndrăsni să lupte împotriva mea. Dar mă înşelam ! Fui urmărit ca o bestie sălbatecă. El mă denunţi, şi îmi datoresc viaţa lui Baptist; m’au crezut înecat pe mine și pe Gabriela, și mi-au luat băiatul. — Și n’ai cerut să’ți dea copilul îndărăt ! — Eram afară din lege ca revoluționar, riscam de a fi împușcat. Am fost nevoit să mă ascund, și să fug apoi în Algeria. — E foarte tristă istoria... Ai suferit de sigur, mult ? — Da, am suferit mult... şi fiindcă am suferit mult, de asta n’aşi putea vedea pe alţii suferind tot aşa. Ulric se uită la el fără a’l pricepe. Herbeau continuă : — E penibil de a despreţui pe aceia pe care’i iubeşti, pe aceia, pe cari natura iţi impune să-i iubeşti... E penibil de a face să sufere pe aceia cari sunt victime inocente, şi cu toate acestea suferinţa asta e pedeapsa vinovaţilor. — Ce vrei să spui ? — Ulric, fii tare, auzi, tu? — O! spune, spune mai curând. — Amicul infam, se numeşte astăzi contele d’Artnoy. — Ce spui ? strigă Ulric îngălbenind, şi femeia aceia ? — E Ange, mama ta. — Mama mea, repetă bietul băiat care isbucni în plâns. Contrar celor spuse de Clochin, contele și contesa d’Arthoy părăsiseră hanul de la Baume-les-Dames și se duseseră la Besancon. Instalat într’un apartament somptuos al unuia din primele oteluri din oraș, contele ascultase raportul pe care i-1 făuri Herman. După ce rimase singur cu contesa, începură a vorbi amândoi. — Va să zică, trăește! Ce e de făcut ? Dar prin ce fatalitate a soartei a întâlnit Ulric pe omul acesta ? — Crezi că te a văzut ? zise contesa. Crezi că Ulric o fi aflat ceva de la el ? — Nu știu, nu cred ca toate acestea să mă fi recunoscut; am băgat de seamă că pe Ulric îl chemau toți pe numele de Hardi. — Dar ce ți-a spus Herman ? El trebue să aibă informații pozitive. — Mi-a spus că Herbeau s’a așezat la Passavant de cincisprezece ani, că s’a făcut prieten cu toții, și că pe Gabriela toată lumea o adora. — Biata fată! Ce n’aş da s’o ved ? — O vom vedea... Ori cât de grozavă ar fi situația în fața căreia ne aflăm, trebue să luptăm și s’o dominăm; dacă vom da îndărăt, ne pierdem singuri. — Dar, ce vrei să faci ? — Tot. Contesa sau mai bine zis Ange, se uită lung la d’Artnoy. (Ya urma). /