Adevěrul, octombrie 1890 (Anul 3, nr. 633-657)

1890-10-01 / nr. 633

LUNI şi MARȚI 1-2 OCTOMBRE^1890 şcoală şi daţi-i unui grădinar să-l planteze şi să-l cultive. Vă întreb: putea-va el să facă ceva cu densul, dacă nu-i va cunoasce soiul şi celelalte însuşiri proprii ale lui ? Evident că nu! Lucrai se petrece exact aşa şi cu copii. Trebue, ca mai înainte de a începe să-l cultivăm, să căutăm a-i cunoasce bine cine sunt.—Nu-i dascăl şi nu-i om cu oare-care cultură care să nu ştie recomandaţia pedagogică, de a merge cu şcolarii de la cunoscut la necunoscut. Ei bine, pentru ca să vedem noi dascălii, ce-i este şi ce nu-i este şcolarului cunoscut, avem nevoie de timp şi acest timp scăzut din anul şcolar, face să se împuţineze simţitor timpul destinat pentru învăţătură. Deci încă o pagubă pentru şcolari. Aş găsi multe de spus pe socoteala acestui sistem, dar trebue să ţin seamă de spaţiul restrâns de care dispun. Nu pot trece cu toate acestea mai departe, fără să amintesc măcar în treacăt, certurile şi duşmănia, ce se provoacă între institutori prin chipul cum autoritatea şcolară face promovările de o la clasă la alta şi fără ca să nu pun înainte şi acusările reciproce, ce’şi fac dascălii, când o lipsă de progres se constată într’o clasă oarecare.—Nu o dată am văzut reproşându se institutorului de clasa IlI-a de exemplu, dacă elevii din a IV-a, din causa lenei şi incapacităţi!?Institutorului acestei clase, au fost găsiţi înapoiaţi în învăţătură. De multe ori se întâmplă încă ca şi institutorul de la o clasă mai superioară, deşi bun şi muncitor, să nu se poată distinge, ba să treacă chiar de rău dascăl, din causă că cel din urma sa, leneş oi incapabil, îi promovează elevii reu preparaţi.—Eu cunosc un cas unde un bun şi foarte activ institutor de clasa IV-a a căpătat observaţii din partea unui inspector, pentru că la începutul lunei Noembrie nu intrase încă cu copii in materia clasei sale. Şi causa era că elevii fiind răti preparaţi de cel de la a IlI-a, institutorul de clasa IV-a întrebuinţase cele două luni şi jumătate spre a-i aduce la nivelul de cunoscinţe ce se cer pentru această clasă. Întrebaţi de inspector de materiile clasei IV, elevii, firesc, nu răspundeau nimic şi când institutorul, apucat de scurt, se scuza că a trebuit să facă mai întâi materia clasei a III-a, elevii prin răspunsurile lor asupra materiei acelei clase făceau pe inspector să creadă, că cel de la clasa a IV-a nu şi-a făcut datoria.—Notaţi încă, că domnul de la a III-a, din motive politice, fusese promovat la o altă şcoală de clasa a IV şi director. Unde era deci vinovatul şi cine suferia mustrări în locul ! Şi ce te poate indigna şi descuraja mai mult de cât când vezi că adevăratul culpabil stă la adăpost; iar tu, care spli, că ţi-ai făcut datoria, primeşti mustrări în locuri!.. Despre neajunsuri ca acele citate în memoriul d-lui Nanu, şi înaintea d-sale de alţii, cum că nici copii, după ce trec dintr’o clasă, nu mai dau tot respectul datorit învăţătorilor din urmă, precum şi despre deosebirea ce o fac oamenii între un institutor de clasa IV-a şi unul de l-a nici nu mai vorbesc, căci destul de mari sunt relele ce am expus mai sus şi destul de păgubitoare şi,oalel şi societăţii pentru a ne face să ne gândim la chipul prin care, cu un moment mai înainte, vom putea scăpa de ele. Să scăpăm, dar cum ? S’au propus până acum mai multe mijloace şi deşi discuţie întinsă s’a făcut asupra lor, părerile au rămas încă împărţite. Şi sistema specializărei pe materii şi rotaţia ascendentă şi cea descendentă a fi sprijinitorii lor. Care dar e cea mai bună şi care se va impune mai la urmă? Să discutăm. Vin mai întâi la cei ce doresc specializarea pe materii. Ce zic D-lor? Zic, că dacă sistemul preconisat de D-lor s’ar aplica, toţi institutorii ar deveni egali şi deopotrivă respunzători pentru progresul realizat în şcoală. Elevii şi părinţii i-ar respecta deopotrivă şi, mai presus de toate, că dascălii devenind stăpâni pe materiale din dragoste sau aplecare naturală şi-au ales, ar putea da şi copiilor cunoştinţe mai sigure, mai multe şi mai bine legate între ele. Disciplina ar fi şi ea mai bine păzită, căci dacă unul dintre institutori n’ar şti cum s’o ţină, ar veni altul, care ar face pe copii să păzească ordinea în toate. Şi în fine, că am obicinui pe copil să aibă mai mulţi învăţători de o dată şi atunci nu s’ar mai întâmpla ceia ce partizanii specializării pe materii zic că Se întâmplă azi, că copii dezertează cu sutele (F!) din clasa I gimnazială, unde pentru întâia oară dau de mai mulţi învăţători. Toate bune şi frumoase. De cât, aş întreba pe D-nii cari sprijinacest sistem : au studiat D-lor îndeajuns firea unui copil de clasa I primară şi o cunosc bine, când susţin că poate să se deprindă şi să facă faţă cererilor celor 4 învăţători cu cari vor să-i punem în contact din prima zi a intrărei lui în şcoală? Eu din experienţă e ştm că unul, cum este azi, şi de abia reuşeşte să deprindă pe copii cu şcoala şi pentru aceasta îl trebue 2—3 luni. C. V. Ficşinescu Institutor în Giurgiu. Cronica Teatrală Deschiderea stagiune!: Fântâna, Blanduzieî —Peneş Curcanul.— Barbu Lăutarul —La Moartea poetului. Sâmbătă seara s’a deschis stagiunea teatrului şi prima reprezentaţiune a fost consacrată sărbătorirea numelui şi amintirea marelui Alexandri, a cântătorului neîntrecut în felul său, şi a celui care împreună cu Negri şi Miilo a pus temelia teatrului în ţara românească, şi a desfăşurat apoi o mână neobosită pentru susţinerea şi propăşirea edificiului, ridicat cu atât mai multă greutate, cu cât mai anevoie erau depăşit şi de înfruntat nenumăratele piedeci. Fântâna Blanduzia, Peneş Curcanul Barbu Lăutarul şi La Mormintul poetului o apologia îa versuri de Ascanio, alcătuiau programa reprezentaţiunei de sâmbătă seara. Spectacolul se începe cu Fântâna Blanduzieî. Să spun câteva cuvinte de interpretare: încep cu Nottara, care în Oraţiu ne-a fermecat cu fermecătoru-i talent, şi o nouă dovadă au avut-o toţi despre înălţimea la care a ajims iubitul artist, înălţime la care un altul ca s’o mai atingă, până acum nu-l vedem. D. Manolescu în Gallus şi D-na Romanescu în Geta au fost bine, dar puteau să fie şi mai bine. Cer iertare D-nei Romanescu şi ’mi permit a ’i face o observaţie: Ce sunt bocetele şi văităturile acelea exagerate pe cari le scoate.... durerea şi suferinţa, trebuesc numai de cât abierate, ca să vadă lumea că sunt simţite? Numai la mahala se crede că până nu s’o boci şi nu i s’o auzi bocetul la distanţă de un chilometru nu suferă cineva, ci se preface, dacă îşi plânge durerea mai domol. Nu-i frumos, D-nă Romanescu, — şi sforţarea asta strică şi pieptului, după alte toate. D-na Velner a fost bine în Neera, şi Iulian, în Posthumus, neîntrecut de bine, ca ori şi când. Cei-l’alţi toţi au dovedit că ’şi-a fi priceput cum trebue rolurile, şi citez pe Brezeanu, care a fost cât se poate de firesc şi hazliu, în hazliul rol al lui Gluta. După Fântâna Blanduzie, spectacolul se continuă cu Barbu Lăutarul. Ieşirea lui Miilo pe scenă e salutată cu întreită salve de aplause. Neîntrecutul artist, acela care s’a ridicat la atâta înălţime şi gloria teatrului românesc a fost, deşi apăsat de adânci bătrîneţe care şi-au lăsat urme ce nu se pot şterge, ne-a stăpânit gândul şi simţirea în acele câteva minute cât timp el, nemuritorul Barbu, ne povesteşte de prin zilele cele bune, de prin vremurile vechi, şi când or şi care gîndea şi simţea româneşte, şi când pe tot copieşul ţârei de la palat până la colibă, din curtea casei domneşti şi până la hora din tinda casei ţăranului nu resuna locul de cât de cânt cul românesc Miile a secerat aplause, şi publicul de cinci ori l’a rechemat. Apoi, D. Grigore Manolescu, un curcan în toată regula, recită Peneş (Jurcanul, acest cap de operă al lui Alecsandri, în care frumuseţea versului, simţirea puternică, gândirea înaltă, merg într’un pas pentru a ne da cea mai frumoasă şi cea mai mişcătoare istorisire. Dacă D. Manolescu a fost cât se poate de bine la port şi la înfăţişare, nu tot aşa a ştiut să fie în povestirea ziilor ce te-a străbătut de la plecarea din Vaslui până la întoarcerea de la acea luptă cruntă şi turbată. Chiar prieteni al D-sale au recunoscut că începutul istorisire! îl face aşa de repede, aşa gâfiind, ca şi cum par’că ar fi dat cu nasul de Turci chiar de la eşirea din marginea Vasluiului şi hait! s’ar fi şi înhaţit la luptă *cu el! Acolo unde d-sa e mai bine, e în partea finală, în partea recitativâ puternică, unde glasul tună. Acolo a tunat D. Manolescu, de p’arcă.... se prăvălea galeria. Dar ajunge numai atâta? Nu! * * * La mormintul poetului, apologia lui Ascanio (Dumitru Olănescu) e o frumoasă plângere, şi citind’o, ne mişcă în adevăr Ca decor, teatru reprezintă grădina din Mirceşti, la dreapta se vede veranda casei poetului, în fund se zăreşte lunca Mirceştilor şi Siretul, la stânga copacii şi altele, grădini... Mormîntul de iarbă cu flori poartă un monument înfăţând ca parte principală bustul poetului.... împrejur copaci, sălcii pletoase, flori... E noapte lună. La ridicarea cortinei se vede Euterpe (muza poeziei) cu perul displetit şi în mână cu o liră cu coardele rupte, plângând perderea poetului, căruia neînchipuit de îndrăgită şi neînchipuit de drag l’a fost. Vine apoi Melpomena (tragedia) deşi’l întovărăşeşte durerea, plâng amândouă pe acela care atâta gol le lasă în inima şi gândirea lor. D-na Romanescu joacă pe Euterpe şi D-na Velner pe Melpomene . E bine D-sa. Se ridică apoi cortina şi se ved pe o înălţime cu cununi şi foi de stejar şi de lauri în mână, artiştii Teatrului Naţional reprezentând pe diferitele personaje din piesele lui Alexandri. Dra Ciupagea e o mostră de muză care fiindcă nu poate răcni şi da cu cuţitul, miorlăeşte... dar, pustiu ! Când Clio (Istoria) se adresează muzelor, zicându-la: Iar mândrul răsărit de soare, O muze sfinte cu bând gram Să facă pe al Moldovei plaia Să crească floare lângă floare! coboară toţi de pe munte aruncând flori şi depunând coroane pe mormânt. Păşesc toţi, în frunte cu bătrâna şi desăvârşita artistă Frosa Popescu, iar muzica în surdină întonă Hora Unirei. * * * Nu pot sfârşi fără a recunoaşte că D. Romeo Gerolamo, pictorul teatrului, a reuşit pe deplin în decoruri. — şi nu pot decât să-l felicit. C. R. S. Evenimentale din Elveţia BERNE, 30 Septembre.—Cele două Camere au fost închise.— Preşedintele Consiliului Naţional, dl. Suter, vorbind de noul tratat de domiciliu încheiat cu Germania, a zis că acest tratat a pus capăt într’un mod corect la un diferend în care Elveţia şi-a menţinut dreptul său şi a ştiut sâ-şi facă datoria. Consiliul federal a invitat pe comisarul său din Tessin să predea guvernului cantonat direcţiunea afacerilor, ce mult pînă la 14 Octombrie el îşi rezervă însă toate deciziunile pe care Consiliul Federal le va crede ca oportune; atribuţiile Comisarului au fost hotărâte cu de amănuntul. Consiliul federal a convocat pentru 16 Octombre pe reprezentanţii celor două partide din Tessin; dacă deliberările remân fără resultat consiliul va convoca atunci adunarea federală, întrunirile populare sunt oprite în Tessin.—Consiliul a blamat cu multă asprime conduita comitetului liberal al Cantonului. El a declarat că la nevoie va pedepsi cu multă rigoare. O întrunire publică ce trebuia să se facă la Bellinzona a fost oprită de armată.— O întrunire privată a protestat contra reintegrărei fostului guvern. LONDRA, 30 Septembre.— D-l Castioni, acuzat că a împuşcat pe d-l Rossi, consilier de Stat în Tessin, s’a înfăţişat înaintea Tribunalului; apărătorul său a ridicat excepţiunea de crimă politică; el a mai adaus că va proba cu martori că Castioni n’a tras asupra lui Rossi. ii!C)Atţllii La prânzul oficial ce s’a dat îa Piteşti, Regele a avut în dreapta Sa pe D. I. C. Brătianu, în stânga Sa pe Principele Ferdinand. Aceasta a făcut sensaţiune. Mulţi văd în preferinţa acordată lui Ion Brătianu, un avertisment dat conservatorilor spre a se uni. Atragem atenţiunea ministrului de interne şi a consiliului sanitar superior asupra disperărei ce a coprins pe locuitorii din judeţul Suceava, de când angina diftencă bântue ca furie acest nenorocit judeţ. Luni vom publica un articol amănunţit asupra acestei nenorociri. Cu numărul de azi începem publicarea unui studiu foarte interesant asupra Invăţămîntului primar faţă cu diversele sisteme de funcţionare a institutorilor. Studiul e datorită lui C. V. Ficşinescu, institutor din Giurgiu. Asupra mişcăreî ce câţîva conductori şi vizitii de la tramvay organizaseră şi despre care am vorbit la alaltăeri, trebue să adăogăm că D. Webb, directorul, lipseşte şi că dacă lucrurile s’au sfirşit cu bine totul se datoreşte D-lui Popper, locţiitorul său, care la întrunirea d’aseară a citit în auzul tutulor petiţiunea adresată direcţiune! de către conductori şi viziti, (majoritatea iscălind, fiind ameninţaţi de ceilalţi tulburători) acordându-le aproape tot ce au cerut, cu rezerva unui paragraf pentru care aştepta ordine de la Londra, unde este sediul societatei. —«^9Ean®— Corespondentul nostru din Caracal ne scrie că Marţea trecută, bulgarul Gheorghe Bitolian, împreună cu soţia şi copii, au torturat în modul cel mai sălbatec pe un comerciant român din localitate, lovindu-l cu pietre şi cu cuţite. Poliţia intervenind, de abia l-a putut scăpa pe nenorocitul comerciant din mâinile sălbatecilor leul gart. Pacientul a fost dus la spital și starea e foarte gravă. Cearta—sau mai bine zis motivul pentru care s-au căutat cearta—e o datorie de un leu. in ziua de 7 octombre, la orele 10 dimineaţa, va avea loc sfinţirea bisericei din cătunul Progresul, comuna Dudeşti, plasa Dâmboviţa, judeţul Ilfov (şoseaua Giurgiului). Epitropia acestei biserici invită pe evlavioşi la ceremonia sfinţire. Un număr de studenţi ai Facultăţii de litere roagă pe colegii lor să se întrunească astă-seară la 8 ore în localul societâţei Unirea (calea Victoriei, casa Lahovari) spre a se consfătui în privinţa numirea d-lui Şaineanu la catedra de istorie şi demisiunea d-lui Urechiă. Din Galaţi ni se scrie că : Şcoala primară cea nouă de fete, clădită din fondul soţilor Drăcoş, şi pe locul oferit de ei, s’a inaugurat cu mare pompă. După dorinţa donatorilor, şcoala poartă numele de şcoala Elena Doamna. Această şcoală este înzestrată cu materialul didactic cel mai perfecţionat. Localul este atât de măreţ, încât se poate zice că este una din podoabele Galaţului. O bandă de ţigani, în număr de 12, a făcut zilele trecute o spargere în comuna Dridu, furând mai multe lucruri. Primarul comunei Dridu luându-se, cu mai mulţi săteni în goana ţiganilor, i-a ajuns in comuna Borăneşti din judeţul Ialomiţa , aci s’a început o luptă între săteni şi ţigani, şi în luptă primarul a fost rănit aşa de reu că a trebuit să fie dus la spital. O parte din ţigani au fugit, însă nouă din ei au fost prinşi; subprefectul şi toate autorităţile locale sunt în urmărirea făptuitorilor şi se speră a fi prinşi în curând. Ministerul de Interne a înaintat actele necesare ministerului de justiţie, spre a se da în judecată birjarul rus Carpov, care a permis mutilarea fiului său ; de asemeni consiliul de miniştri a decis, după raportul prefectului poliţiei capitalei, să dea in judecată și pe fiul lui Carpov, care s’a lăsat a fi castrat. — «MMR*— lor, sprijinesc şi aprobă fără reservă procedeul ştiinţific urmat de aceşti domni şi veştejesc demersul d-lui Grigorescu. Recomandăm această fasciculă instructivă, atât parchetului, cât şi d-lor studenţi în medicină. Ni se scrie din Ploeşti că un evreu d’acolo, gras la pungă, a făcut Marţea trecută un mare praznic cu ocazia inaugurărei caselor sale, la care a invitat toată elita evreiască locală şi a pus să se oficieze un servicu religios de către cantorul templului coral. Când a început clădirea acelor case, a chemat un preot creştin de a făcut o sfeştanie. Ce caraghioslîc! Sâmbătă la ora 4 p. m. D. Slăvescu din Teleorman pe când se ducea să comande un dric pentru înmormăntarea fiicei sale, a fost lovit de un atac de apoplexie în trăsură. Moartea a fost instantanee. Corpul nefericitului Slăvescu a fost transportat la spitalul Colțea. ---------------------------------------------- Știri Telegrafice BELRAD 28, Septembre. — Ministrul Turciei a propus guvernului sârbesc să reguleze în bună înțelegere incidentul provocat de ’Albanezii cari au violat frontierele. S’a hotărât în comun acord ca Serbia săstabilească pe frontieră un cordon de trupe. BUDAPESTA 29, Septembre. — După „Nemzet“ negocierile privitoare la importul porcilor sârbi s’au terminat. ORAN, 29 Septembre. — Consiliul general al departamentului a decis să sprijine proectul drumului de fer transsaharian. NANCY, 29 Septembre.— Fostul ofițer Bonnet, acuzat de spionagiu, a fost condamnat la 5 ani de închisoare şi 5000 de franci amendă. BERNE, 29 Septembre. — Consiliul naţional a adoptat tariful vamal cu 74 voturi contra 14; azi se închide adunarea. PARIS, 29 Septembre. — D. Ribot, ministrul afacerilor streine, va prezenta Camerei un raport asupra situaţiunei din Tunis. Guarzii forestieri şi guarzii de frontiere din teritoriul Belfort au fost înarmaţi cu puşti Labei. ALGER, 29 Septembre. — Escadra engleză a plecat la Gibraltar. PETERSBURG, 29 Septembre. — „Novoie Vremia“ află că s’a decis contracţia drumului de fier în Siberia. Această construcţie se va face cu cheltuiala Statului şi că va începe în curând. Ziarul în chestiune arată importanţa comercială şi strategică a acestei linii şi crede că construcţia sa va strânge legăturile dintre Rusia şi Statele Unite din America. Domnul Tudor Rădulescu, secretarul Camerei de Comerţ, va fi numit membru în comisiunea de tarife. II vor lăsa oare colectiviştii să primească această slujbă ? Aflăm că Ministerul de Interne va destitui pe directorul arestului preventiv din Ploeşti, care prin neglijenţa sa a lăsat să evadeze cei trei arestaţi. Ministerul domeniilor a decis să scoată la licitaţie spre a da în exploatare toate carierele de piatră din Dobrogea şi din Muntenia. Domnul Economu, comisar pe lângă prefectura poliţiei capitalei, a fost numit sub-prefect la plasa Sabarul, în locul d-lui Grecescu trecut în altă funcţie. A apărut o mică fasciculă întitulată „Răspuns la atacurile repetate de d. Dr. Grigorescu, privitoare la un act medico-legal de D-nii V. Babeş şi Petrini- Galaţi“. Scrierea este pe cât de interesantă, pe atât de instructivă, tot de o dată această fasciculă constitue şi un act manifest ce probează cum ştiinţa şi adevărul văzându-se meschin atacate, trebue să sufere şi să se svârcolească câte o dată. D-nul Babeş şi Petrini, spre a da raportului lor mai mare autoritate, au apelat la judecata decanului de la facultatea de medicină din Paris d. Brouardel, şi a profesorului din Viena, d. Ludwin, cam amăndoi basaţi pe cunoştinţele şi autoritatea Hanai MvaDAN Noapte de Crăciun Era în noaptea de Crăciun,"cam pe la miezul nopţei, înt ’un cartier ticălos şi depărtat din frumosul Paris. Zăpada cădea, se cobora cu mândrie, tăcută, încăpăţânată, şi învelitoale caselor, pămâtul, cât se vedeau cu ochii, se vedeau albe, o albeaţă de spital, linştită şi moartă, împrejurul galbenelor felinare fulgii, groşi şi greu, fluturau, ca şi cum se codeau sa se pue jos, se izbeau, pe urmă se gramadeau fără sgomot pe pâmînt; şi era un frig aşa de aspru, un frig pneumatic şi aşa de nemişcat incât nu ’l mai ţineai. In cazul acesta, negreşit, ningea pretutindeni, in toată Francia şi chiar in toată Englitera şi poate chiar.. pentru ce nu ? .. în leaf ... Da, fără îndoială, în mii de case, la sute şi mii de ferestre, erau sute şi mii de copii, abia deşteptaţi, împlecitindu-se in lunga lor cămaşe de noapte, cu carnea caldă încă da visul lor din ţări, copii cari nu erau de plâns, şi pe cari femei tinere fericite, încă plăcute, ii ridica în braţe ca să le arate prin geamuri neaua frumoasă, neaua Crăciunului, neaua cu jucăriile şi Chistmaşl, acea mană minunată a lesne-crezătorilor noştri ani d’intâi, care nu cade decât o singură dată. Şi iar tot in ceasul acesta, pretutindeni, muite râsete in odăiţe , multe pahare pline, multe ospeţe bogate sub nobile tavane ! Şi câţi brazi—adevăraţi sau artificiali — împrejurul cărora vaisau nebuneşte ronde! câte cosiţe de fetiţe legate cu o panglică albastră 1 câte guieraşe scrobite de baotaşi 1 câte bonete de bunici !... Lumină de luminări roşcate, parfum de fepânne prăjită, bucurie de tăciuni, veselia sufletelor naive !... Ah ! cum petreceau oamenii în noaptea aceea însutit pe când afară plea poetica şi domoala zăpadă, albă ca puful lebedei, albă ca un linţoliu, albă ca ciorapii de mătase ai Papei. Insă zidurile erau foarte groase, şi foarte groase erau şi uşile şi ferestrele închise ale caselor în strada din cartierul ticălos şi depărtat, fiindcâ nici un ecou de bucuriile Crăciunului nu răsuna acolo. Casele păreau nelocuite; nici o lumina nu se zărea prin geamuri, nici un fum nu se înălţa din coşurile negre, ca şi cum în strada aceea oamenii nu erau destul de bogaţi ca să reveioneze la gura sobei. Şi in strada aceasta, pustie de la un cap la celilalt, nu erau deocamdată, de cât două persoane, două persoane cari se opriseră în loc, în picioare, două femei. Una, nemişcată şi ţeapănă ca şi o statue a Frigului, sta rezimată cu spatele de o poartă vopsită roşu. Cu faţa galbenă şi cu trăsurile fixe, cu capul gol, îmbrăcată cu puţin ca o săracă ce era, strângea cu drag pe piept o grămâjițe de zdrenţe care ghiceai că sunt un copil amorţit, şijea picioarele în zăpadă, cu fruntea eubt neauă, cu mâinile goale, aştepta. Ce ?... pomana pe care să io-