Adevěrul, august 1891 (Anul 3, nr. 901-930)
1891-08-05 / nr. 905
A ISIUL III. — Nr.[905.^ KUMERÜL10 BANÎ J" ABONAMENTELE Încep la i și « ale fie care! luni șl se plătesc toM’eans 'attnttJ —■■ ■ în Boearețtl Ia casa Administrației. Din Judece și Străinătate prin mandate postai» Un an tn țară 30 Id. In străin£tatc 60 Sease Iun! , 15 , , , 35 Trei luni . 8 , , 13 Va anmSr îir BtritnStsto ÎS bani ? MANUSCRISELE NU SE *NAPOEAZÂ ADMINISTRAȚIA 111. — BULEVARDUL ELISABETA,111Director politic: ALEX. V. BELDIMANU REDACȚIA 1 3|k------ . Să te ferește Românei de cu Iu strein !n V. Alexandri. LUNI, 5 AUGUST^ 1891 NUMERIJL10 BANÎ Dia BUCURE8TI șl JUDEȚE se primesc NUMAI la ADMINISTRAŢIE. Din STRĂINĂTATE, direct la administraţie şi In toate Oficiile de publicitate. la pagina IV.......................0.30 b. linia . . ir...............2. lei ,.. și Reclamele 3 Ioi rândul. .* ziarul se găsește de vânzare cu nu*loscul No. 117, Boulevard St.-Mlebel. ANUNCIUbILE' NUMÉR VECHIU 30 BANI 111,BULEVARDUL ELISABETA, FIU TELEGRAME BERLIN, 3 August. — Gazeta Germaniei de Nord află că guvernul menţine puntul său de vedere în privinţa taxelor asupra grîurilor, dar că nu vrea să promulge nici o declaraţiune. SEPTAMANA I, ADEVERUL “ LA ARGEŞ Funcţionarii de la graniţă CURIERUL BĂILOR MONASTIREA NEAMŢULUI POPA LA DRUM CASA PĂRĂSITĂ Lacrimile Joanei Bucureşti, 4 August 1991. SEPTAMANA Wilhelm II, sosit acum zece zile la Kiel pe bordul lui Hohenzollern, nu s’a dat jos de pe vapor. împăratul e cu mult mai bolnav decât se spune, căci el nu suferă numai de genuchiu şi numai de oftică, ci şi de dureri mari reumatismale, care -l ţintuesc pe scaun şi vor sili a sta în pat cel puţin vr’o 15 zile, fără să poată să se mişte Medicii, deşi declară de exagerate ştirile alarmante cari circulă, zic totuşi că, dacă Wilhelm II va urma să nu se supue cerinţelor lor indispensabile, reumatismul va căpăta curînd un caracter general şi va ajunge la inimă. Pentru moment, orice muncă îi este cu neputinţă. Se crede că şederea la Kiel îi va fi favorabilă, dacă se va supune ordonanţelor medicale; dar este teamă ca firea lui iute, tebrilă să nu se revolte la urmă în contra acestui repaos silit. Lumea se preocupă mult de sănătatea împăratului şi îngrijirile sunt mari pentru cazul când s’ar întâmpla ca răul să ajungă la un desnodămînt fatal. Ori cât de exagerat s’ar părea acest lucru, totuşi lumea trebue să se gîndească la dânsul, dacă împăratul nu ’şi menajază puterile, şi va începe probabil seria călătoriilor şi a exerciţiilor obositoare, îndată ce se va îndrepta puţin. O telegramă sosită azi, ne vesteşte că Yachtul Hohenzollern, care are pe bord perechia imperială a plecat la Eckenfoerde, ceea ce ne dovedește că Vilhelm II nu vrea să asculte de cât pornirilor nervoase ale boalei Sale. — Dacă Vilhelm II-lea ar muri, zicea săptămâna trecută, cineva din prejurul D-lui Miquel (ministru de finanţe), Germania s’ar găsi într’o situaţie din cele mai precare. Coroana cuvenindu-se unui copil de şapte ani, ar trebui să numim un regent, fără îndoială pe prinţul Henric de Prusia, fratele împăratului. Dar prinţul Henric iubeşte numai marea şi pe marinari. Poporul abia îl cunoaşte şi nu mâna sa blândă ar putea să ţie coroana leului german (?). El ar putea cel mult s’o mângâie, dar aceasta nu e de ajuns. „Armata noastră, care are respect pentru şefii săi, nu mai are încredere de la moartea lui Moltke decât în împărat. In ziua, în care acesta i-ar lipsi, faţă cu un copil şi cu un regent, armata ar începe să şovâiască şi nimic nu dovedeşte că desmembrarea nu va urma îndată.“ Şi, fîindcă cine va pomenea de Bismarck, ziarele, după care extragem aceste aprecieri, afirmă că aceeaşi persoană răspunse: — Cât de puţin e cunoscut Bismarck acuma. A’l chema iar la Berlin, ar fi o curată nebunie. Bismarck, într’adevăr, e foarte bătrân. Lipsa puterei l-a prăpădit şi nimic nu e mai penibil decât starea lui de până acuma, când vorbeşte mai puţin ca oricând, când se înfurie la fiecare gest care ’i atinge vederea şi când face de nesuferit viaţa acelora din jurul său, prin aceea că răstoarnă tot din jurul său. „Bismarck e sfârşit, şi nu pe el trebue să ne mai bizuim în ceasul de restrişte. Ce e mai răa, este că nu se poate spune pe cine se va putea compta atunci şi aceasta ar face situaţia imperiului şi mai precară.“ Convorbirea aceasta ar fi, zicese, rezumatul unei conferinţe dintre D-nii de Caprivi şi Miquel. Iată a doua versiune: Regenţa prinţului Henric de Prusia, a cărei primă consecinţă ar fi reinstalarea prinţului de Bismarck în capul guvernului Prusiei şi Germaniei. Intr’adevăr, prinţul Henric de Prusia este unul din cei mai fervenţi adoratori al fostului cancelar, a cărui rechemare ar fi, de altfel, impusă de germanii cari ar crede unitatea germană compromisă, dacă fondatorul ei n’ar ieşi la iveală. Insă, primul act al lui Bismarck ar fi să opereze o apropiere între Germania şi Rusia. El s’ar grăbi, de altfel, de a reînvia legea contra socialiştilor şi nu el ar micşora starea de asediu din Alsacia- Lorena. Afară de aceasta, întoarcerea la putere a fostului cancelar, ar avea drept corolar aceia a lui Crispi în capul ministerului italian. * # # Prințul Ferdinand de Coburg s-a întors ieri în Bulgaria. El a potrivit ca data sosirei Sale să coincidă cu aceia a suitei Sale pe Tronul Bulgariei. Manifestaţiile au fost spontane, conduse de D. Stambuloff. Decoraţiile şi avansările au plouat ca şi pe la noi. Şi nici că se putea altfel Oare oamenii politici bulgari n’au trăit în România ? * Regele Greciei a fost oaspetele D-lui Carnot, preşedintele Republice! franceze. Soţia sa, Regina Olga a luat parte la serbările ce Ruşii au dat în onoarea flotei franceze. Pentru ce oare Gheorghe I n’ar fi făcut acelaş lucru la Paris. # Cel mai important fapt petrecut în cursul săptămânei este prohibiţiunea exportului cerealelor ruse. Germania care îşi hrănea provinciile de la Nord cu secară rusă, se măguleşte cu nădejdea că America va inunda Europa cu cereale şi la caz contrariu ea, după declaraţia guvernului în Reischrathul German, România este aci pentru a acoperi golurile! # * # In ţară s’a salutat cu multă simpatie sosirea D-lui Poni în capul departamentului instrucţiunei publice. Toţi se aşteaptă că D-sa va putea urni acest minister din vagaşul în care s’a potmolit de atâtea ani de zile. * M. S. Regele s’a preumblat la T. Ocna şi Slănicul din Moldova. Urmarea acestei călătorii cititorii noştri o cunosc. Câteva zecimi de mii de lei cheltuiţi de Stat, Judeţul Bacău şi orăşelul T.Ocna, şi peste toate viaţa unui om. Nu-i vorbă, că ori pe unde calcă M. S. tot d’alde astea se întâmpla vileagu. FUNCŢIONARII LA GRANIŢA Când ajungi la graniţă, ca să intri sau să ieşi din ţară şi vezi contrastul dintre soldaţii şi funcţionarii noştri şi ai statelor vecine, un simţîmînt de tot penibil te cuprinde. Pe când cei din urmă sunt totd'auna oameni viguroşi şi îmbrăcaţi cum se cade, ai noştri sunt numai nişte pipernicituri, slabi şi prăpădiţi, cu hainele roase, cu încălţămintea petecată şi scâlciată. Cât despre soldaţi, par'că li s'a aruncat în spate tot ce s'a găsit mai vechiu prin magaziile regimentelor. De te uiţi în faţa lor, crezi că n'au mâncat cine ştie de când. Dacă ar căuta să-şi facă cineva idee de ţara ronîcrhească după soldaţii şi funcţionarul noştri de la graniţă, nu poate să zică decât că sîntem o ţară de cerşetori, ceea ce nu-i adevărat. Şi cine e de vină pentru această stare de lucruri ? Funcţionarul şi soldatul ? Nu. Ar fi o copilărie să ne închipuim un moment măcar, că lor nu le-ar plăcea să mânînce cum se cade şi că le-ar plăcea să umble jerpeliţi. Dar ce să facă bietul funcţionar cu un salariu neîndestulător faţă cu situaţia în care se găseşte ? Guvernele statelor vecine ştiu că la frontieră traiul e totdeauna mai greu ca în interiorul ţărei, de aceia şi salariile funcţionarilor de la frontieră sunt mărite. Guvernele statelor vecine consideră ca o chestie de onoare şi demnitate naţională, de a fi bine reprezentate la frontieră, de aceia nu numai că plătesc salarii mai sporite funcţionarilor de-acolo, dar au şi o grijă deosebită şi pentru soldaţii grăniceri. Guvernele noastre s-au arătat totdeauna de o nepăsare nevinovată. Ei bine, rugăm pe guvernul actual, să facă bine şi să ne scape de această umilitoare stare grănicerească. Oare condiţia inferioară şi umilitoare a funcţionarilor şi soldaţilor noştri faţă cu al vecinilor nu sunt întru câtva de vină, în conflictele întîmplate acuma de curînd la Severin şi Predeal ? Credem că da. Argus. • - —■-—»—— şi posiţiî frumoase, căci prea cucernicii fundatori alegeau ce erau mai divin.... ca loc de privelişte şi locuire. Mănăstirile Bistriţa, Varatecul, Agapia, Neamţul, Secul, Horăiţa; apoi Pângăraţii, Bisericanii (reduse de când cu înfiinţarea penitenciarelor), Turcaul, Durăul, Almaşul; iar dintre schituri nu trebuie uitate sălbatica, dar splendida Sihlă, înalta Horăicioară, Sihăstria, al cărei nume ne spune destul, Agapia din deal cu stânca lui Petru Vodă, Procovul, o mulţime de schituri împrăştiate pe poalele giganticului Ciahlan, dar astăzi părăsite, etc. Trecând apoi la apele minerale din acest judeţ, nu vă citez decât pe cele cunoscute şi după ordinea valorei de exploatare actuală sau de întrebuinţare. Primul loc îl ocup Bălţăteştii care, sub priceputa conducere a D-rului Cantemir, au progresat însemnător, apoi Oglinzii, de lângă Neamţu, care promit pentru viitor, dacă administraţia locală nu-şi va răci entuziasmul de organisare, apele purgative din dealul Cozlei de lângă Peatra şi cele sulfuroase de la Mănăstirea Neamţului. De aceste din urmă, şi în genere de localitatea Monăstirea Neamţului, voesc să vă scriu acuma, neîndoindu-mă că răspânditul Dv. Ziar, care în special se ocupă de buna stare a localităţilor balneare şi de vilegiatura din ţară — adevărata bogăţie, — va îngădui o corespondenţă fie şi mai lungă, dar foarte interesantă pentru lectori, faţă cu importanţa mereu crescândă de la Monastirea Neamţului. Iar pentru celelalte localităţi din acest judeţ nu voia lipsi a ve trimite în curând o descriere sub forma celei mai complecte şi mai frumoase escursiuni în jud. Neamţu. Monastirea Neamţului 13 chilometri departe de oraşul Neamţu, este situată în o largă şi încântătoare vale, cu un întins orizont şi aproape înfundată între munţii Procovului şi Pleşul (acesta spre nord) fiind ferită astfel de vânturi din toate părţile. Toţi munţii vecini sunt acoperiţi de păduri frumoase de brazi, încă o condiţiune avantagioasă a acestei localităţi, de care sunt lipsite foarte multe staţiuni din ţară. Sunt la 200 case călugăreşti care înconjoară Mănăstirea, din afară de vreo 30 care formează un grup deosebit, sub poalele muntelui Procovului şi la 10 minute pe jos de Mănastirea mare sub numele de Vovidenia. Lângă aceasta din urmă se află şi isvorul de ape sulfuroase, zis din vechime Puturosul. Sunt numai câţîva ani de când acest isvor slujeşte şi cu mare succes omenire suferinde. Cauza că mai înainte el nu a fost cunoscut, sunt călugării şi anume călugării cei mari ai Monăstirei, e de notorietate publică aci cum ei au căutat totdeauna să desfiinţeze acest isvor astupându-l cu pământ şi crăci, numai şi numai ca lumea să nu fie atrasă spre această localitate şi să-i încurce în daraverile lor, să nimicească şi acest loc de sfântă retragere, zic el. Din această cauză isvorul şi sistemul de băi sunt în stare cam primitivă încă. Isvorul e represintat prin două fântâni cu ghizdele de lemn sub un acoperământ de lemn, iar de aci apa e cărată de sacagii la locuinţele bolnavilor ; căci fiecare casă călugărească de închiriat e înzestrată cu o bae şi cu un cazan pentru încălzit apa, călugării cei mici căutând să aducă cât mai multe înlesniri lumei, pe care ei o doresc, contrar celor mari, căci astfel mai câştigă ceva bani pentru ale gurei, hrana dată lor de la Mănăstire fiind neauzit de miserabilă. Şi cu toate aceste neajunsuri, câţi bolnavi nu’şi redobândesc sănătatea! Publicul afluenţează aci, şi dacă vara trecută cu greu se găsea locuinţă,, vara aceasta nu se găseşte de loc, mai toate casele fiind oprite din iarnă sau primăvară. A patra parte din publicul de aci e venit pentru băi, iar cei mulţi pentru aerul, pentru clima splendidă de aei; căci localitatea e totodată şi o minunată staţiune de climaterică, după cum ar putea fi şi o staţiune de idioterapie, ceea ce voia arăta mai la vale. Vorbind de apele minerale, nu trebue să uit a arăta că este şi un mic izvor de apă feruginoasă, pe valea părîului Magherniţei, isvor care debitează cam la 100 litri pe oră de o apă neanalizată încă, dar care pare a conţine mult fer. Un vechiu călugăr de aci îmi spune că el ştie cum, sunt mulţi ani, erau împrejurul Monăstirei încă alte isvoare de cel mai bun „burcut“ (borvis), mai ales sub coasta Magherniţei, pe care ei îl beau cu vin şi zgăr, dar care isvoare au fost nimicite şi amestecate cu apele ordinare, ducând vitele pe acolo. Traiul la Mânăstirea Neamţului nu e cump. Se găsesc camere foarte bune cu 35—70 Iei pe seson, iar case cu multe camere şi cu tot ce trebuie: 100—150 lei. Piaţa este asortată în fiecare zi din Târgul Neamţu şi, afară de câteva obiecte de prima necesitate al căror preţ o administraţie mai capabilă ar trebui să sifrcseze, deosebirea de preţurile din piaţa Târgului Neamţu sunt minune (carnea 65—70, pânea 35, vin 80—100 etc). Pentru cei care nu voesc să facă menajul în casă, există un restaurant unde, pentru 3 lei de persoană sau prin învoire, când sunt mulţi, se poate avea o masă destul de bună. Baia costă 80 le. până la un left. Noii sosiţi pot sta 1-2 zile la arhondaricul Monăstireî, până ce-şî instala locuinţele. Ca distracţii aci, nu sunt păn’acum decât excursiunele prin vecinătăţi. Dar ce excursiuni frumoase nu se fac! Cu trăsura la Agapia, Varatic, Bălţăteştî (2 ore departe) sau Horaiţa (2 jum.), cu carul, călare sau pe jos la Secul, la Sihăstria, la Sihla, la Monăstirea Râşca trecând dealul zis... dosul Pleşului (1-2 zile, dus şi întors), sau excursiuni mai aproape, la schitul Procovului, deasupra Monăstirei Neamţu, (3-4 ore pe jos),la cetatea Neamţului, pe piscurile munţilor Rusul, Pleşul etc. etc. Pe fiecare zi se văd plecând sau întorcându-se caravane, cel mai des în care cu boi împodobite cu brazi, ducând cu densele mulţămirea sufletească, viaţa excelentă culeasă în aceste frumoase locuri. Pentru excursioniştii mai energici, sunt excursiunile de câteva zile prin Pipirig şi Petru-Vodă, la giganticul Ceahlău, unde mai ales la 6 August e frumos, adunându-se pe vârf mii de locuitori din împrejurimi. Iar pentru cei mai aşezaţi e preumblare pe aleele din pădurile vecine de brazi şi seara pe şosea, până încolo afară din circuitul Monăstirea, şi apoi adunarea la aşa zisul „Club“,a căteva bănci înaintea Monăstirei, unde se povestesc multe şi mărunte, până ce oraşul Monăstirea sună, după moda turcească, 2 sau 3 ore din noapte (9 sau 10). Iată cum e astăzi viaţa la Monăstirea Neamţului. Nu pot însă să termin aci corespondenţa mea. In câţiva ani Monăstirea Neamţului a dobândit atâta trecere pe lângă publicul visitator, încât trebue să ne gândim la mijloacele de progresare a acestei staţiuni. Ne bucurăm cu toţii când vedem că locuitorii oraşelor noastre, care până mai dăunăzi se duceau să resufle puţin sau să-şi restabilească sănătatea sdruncinată prin staţiunile balneare ungureşti; ne bucurăm, zic, când îi vedem astăzi în imensa majoritate căutând staţiunile româneşti şi cheltuind astfel banii tot în ţară. Dar trebue să nu uităm să facem astfel ca ei să nu se desguste şi să le părăsească din nou. Patriotism, patriotism, dar să dau bani, pentru ca să mă bolnăvesc şi mai rău, basta-Monăstirea Neamţului merită, între cele dintăi staţiuni, această îngrijire. Poziţia sa minunată, care o face să se bucure de calităţi proprii şi totodată să fie în apropiere de atâtea localităţi de vară—asupra cărora însă are avantagii însemnate,—apele minerale, dar mai ales clima sa, mai ales când se vor găsi aci toate înlesnirile dorite, vor face ca această staţiune să fie cea mai căutată din jud. Neamţu. Agapia e foarte expusă curentelor de la Nord, Văraticul e deschis cu totul, fiind aşezat pe coasta înaltă a dealului Ciungilor. Bălţăteştii sunt ca un puiu golaş de vrabie neavând nici un crâmpeiu de pădure alăturea. Neamţul are defectul că e oraş, şi toţi fug de oraşe vara. Pe când Monastirea Neamţului, care e aproape de toate acestea, e scutită de toate desavantagiele arătate, din contra are, cum am zis, păduri de brazi frumoşi şi o climă plăcută şi aproape uniformă. Mai ales grupul de case de care am vorbit mai sus, numit Vovidenia, are cea mai fericită climă, căci deşi e aşezat mai sus ca Monastirea mare, fiind mai sub coasta dealului şi într’o uşoară înfundătură, e scutit chiar de uşoarele curente din Monastire, nelipsite oricărei văi; şi tot odată are o privelişte mult mai întinsă, până peste câmpia râului Neamţu. Ce s’ar putea dar face spre binele acestei localităţi ? Pe lângă captarea şi îngrijirea isvorului sulfuros şi facerea unui stabiliment de băi în apropierea lui, s’ar putea în acelaş loc, sau mai bine pe pârâul Magherniţei, să se alipească un stat MONASTIREA NEAMŢULUI ____ Unul din judeţele cele mai bogate în localităţile de vilegiatură şi ape minerale dacă nu chiar cel mai bogat, este judeţul Neamţu. Nimeni chiar din cei care n’au vizitat acest judeţ, nu se va putea îndoi când va şti că el numără nu mai puţin de cât 6 din cele mai frumoase, bogate şi mari mănăstiri, apoi pe atâtea mănăstiri astăzi de a doua mână ca stare, dar tot mari, şi un număr infinit de schituri şi chinovii actualmente, părăsite sau aproape părăsite. Şi e de toţi cunoscut că unde sunt mănăstiri sunt