Adevěrul, octombrie 1891 (Anul 4, nr. 961-990)
1891-10-14 / nr. 974
ANUL IV. — Nr. 974 ABONAMENTELE S ^ ÎNCEP LA 1 Şl 15 ALE FIECAREI LUNÎ şl se plătesc lot-d’a-una 'naiste r in Bucureşti la casa Administraţiei. Din Judeţe şi Străinătate prin mandate poştale. Un an In ţară 30 Ici. In străinătate 50 Şcase luni ,15 , , -jj, , 25 trei luni, I 8 , . •, 13 Tof tln ndEfcr In Străinătate 15 bani JmANUSCRISELE NU SE mPOEAZÂ N &IWGU Ra EpiȚiE Sfc te ferești, Române! de culă strein fu c&sây* V. Alexandri, ksf LUNI 14 OCTOMBRIE 1891 NUMERUL10 BAHÎ MUMEMJL 10 BANI ANUNCIURILE nin BDCOREȘTÎ șl JUDEȚE se prinsese » NUMAl 'la ADMINISTRAȚIE* dîr stp.XînState, direct în adminiistraţie şi la toate OSdile de ’partcItate* Anunciuri îa pagina IV . . * . p.30 b. pala ADMINISTRAŢIA 111, — BULEVARDUL ELISABETA, — 111 FED ACȚ IA YARDUL ELISABETH. ~litDirector politic * ALEX. V. BELDIMANU Lserţiuneîe şi Reclamele 3 ieî rândul. JA. PARIS, ziarul se găsește de vânzare cu nula kSoscal N®. îl?, Boulevard St*-Klebel. ----—»ION NUMER VECHIU 30 BANÎ SEPTAMANA Manifestat d-lui Al. Vidraşcu Iar samsarii de procese pi eestinae eamrmii TĂCEREA Cronică sciinţifică TELEJIANAI... Fapte şi întâmplări wmmmim zzmmmsmmp Duminică 13 Octombre 1891. SEPTAMANA Cu cât se răceşte vremea, cu atât se micşorează şansele de rezrooiu. Marile grămădiri de trupe din diferite State s’au împrăştiat şi vizitele oficiale se încrucişează. O flotă germană se va duce la Portsmuth, pentru ca să fie primită de guvernul englez cu aceeaşi pompă ca şi flota franceză. Copilul încoronat de la Berlin se resfaţă în bunele graţii ale buniciei de la Windsor şi cere să i se dea şi flotei lui aceeaşi cinste, care s’a dat flotei franceze. In acelaşi timp, o flotă franceză se pregăteşte pentru a merge să salute pe Umberto cel sumbru, Regele Italiei la Palermo. Suveranul acesta a ajuns de câtva timp un fel de ţintă pentru focurile oarbe ale manevrelor politice. După Carol I, a venit de Giers; după acesta, vine flota franceză şi, desigur, din invidie, Wilhelm II va trimete şi el un escadron de ulani, iar Frantz-Iosef va dărui poate Regelui Italiei o statue a lui Radetzki pentru a face prietenia mai strînsă. In urma atâtor onoruri, Regele Italiei va putea să se felicite că a intrat în tripla alianță, căci acestei împrejurări datorește el vizitele ce i se fac. In schimb, poporul italian nu se foloseşte cu nimic din onorurile aduse Regelui său, dar sărăceşte şi mai rău din pricina politicei exterioare a lui Umberto. # Politica face pe lupi păzitorii turmei şi pe tirani blânzi ca mieii. Marseilleza, cântecul revoluţionar al Franţei libere, după ce a fost cântat la curtea celui mai mare duşman al libertăţeî şi al revoluţiuneî, la Petersburg, a ajuns acum să fie cântat şi în palatul sultanului, despotul cel mai neţărmurit Aceasta s’a întâmplat cu prilejul primirei la Yldiz-Kiosk a noului ambasador francez, D. Cambon. Sultanul a declarat formal acestuia că numai pentru a dovedi simpatiile sale pentru Franţa, a pus să se cânte Marseilleza. Adevărul este că, Sultanul, de când a intrat în apele politicei ruseşti — şi aceasta a făcut-o permiţând flotei ruseşti să treacă prin apele turceşti — s’a schimbat cu totul şi revarsă asupra alianţei franco-ruse toate favorurile sale. Aşa, se anunţă că, cu prilejul şedere! Ţarului la Livadia, Sultanul va trimite o delegaţiune, care să-l salute. Delegaţiunea va fi condusă de marele vizir şi însoţită de D. Nelidov, ambasadorul Rusiei la Constantinopol. Congresul democraţie sociale de la Erfurt s’a închis. Clasa stâpânitoare din Germania se aştepta ca, din acest congres, social-democraţii să iasă micşoraţi şi slăbiţi, din pricina unei disidenţe ivite de câtva timp în partid. Dar toată buna ei voinţă a fost zadarnică şi decepţia-i va fi cu atât mai mare acum. înainte de a se închide congresul, s’a limpezit şi chestia opoziţiunei, compusă din câţîva deputaţi tineri din Berlin, opoziţiune întemeiată numai pe nemulţumirea acestor câţiva în contra conducătorilor partidului social-democrat. După ce s’a dat cuvîntul lui Auerbach, delegatul opoziţiei, preşedintele congresului, D. Singer, a propus alegerea unei comisiuni, care să judece pe disidenţi, a căror agitaţie e dăunătoare partidului. Fiindcă marea majoritate era pentru primirea propunerei, cei cinci opozanţi (congresul era compus din peste 250 de delegaţi) s’au retras protestând şi declarând că’şi dau demisia din partid. Această hotărîre, care a scutit congresul de zgomot şi scandal, nu va împedica judecarea în lipsă şi excluderea celor cinci disidenţi. In urmă s’a dat cuvîntul lui Vollmar, deputat din Müaich, al cărui discurs naţionalist din anul trecut făcuse mare sensaţie., Vollmar e unul dintre cei mai însemnaţi deputaţi ai partidului şi în Germania de sud situaţia lui e preponderentă. Duşmanii democraţiei sociale exploataseră discursul său de atunci în folosul lor, spunând că Vollmar vrea să iasă din partid şi că aceasta va aduce o mare slăbire democraţiei sociale. Azi intrigile lor au rămas fără rost. Vollmar a ţinut în ultima şedinţă a congresului un discurs în care a declarat că fusese răa înţeles, că el n’a voit să se abată de la linia de purtare indicată de programul şi de şefii partidului şi că retrage tot ce s’ar fi putut interpreta ca în desacord cu programul social-democraţiei. In urma acestui discurs şi a respunsului lui Bebel, s’a votat o moţiune, prin care se arată că partidul social-democrat e un partid internaţional şi Vollmar a rămas în partid. S’a decis ca viitorul congres să se ţie la Berlin şi s’a votat programul partidului din nou alcătuit. Preşedintele congresului, Singer, a ţinut discursul de închidere şi apoi toată adunarea, în picioare, a cântat Marseilleza. In ţară, avem frământări peste frămîntări. In guvern, e ceartă şi luptă pentru preponderenţă. D. Vernescu nu se crede încă destul de tare şi vrea să -şi introducă partizani de genul Pake. D. Catargiu, singur cuc, neavând drept sprijinitor decât pe D. Olănescu, e nemulţumit şi nu ştie cum să se descurce. Ii pare rău că s’a băgat la stăpân, dar nu mai are încotro. De altfel, ministrul de interne e în ceartă cu primarul Capitalei şi cu eforul Blaramberg; ministrul de finanţe e în ceartă cu directorul căilor ferate şi cu ministrul de lucrări publice, ministrulpreşedinte şi-a aprins pas în cap cu revocarea D-lui Enăchiţă Văcărescu şi Carol I nu mai vine şi nici la Berlin n’a fost încă. In tabăra liberală, lucrurile stau şi mai rău. Partizanii devotaţi ai D-lui Dumitru Brătianu, indignaţi de obrăznicia şi de nedisciplina oamenilor lui Mitiţă Sturza, aşteaptă numai întoarcerea şefului pentru a o rupe cu colectiviştii incorigibili. Sturziştii, cari sunt şi ei fără şef acum, văd că au scrîptit’o şi caută să dea înapoi, dar e prea târziu. In sfîrşit miniştrii nu mai pot de necaz, pentru că zizania lor nu le permite să tragă foloase din cearta adversarilor, atrăgând pe unii, ademenind pe alţii şi semănând discordia. Situaţia vechilor partide e foarte precară şi, dacă democraţii vor şti să profite de această împrejurare, uninduşi forţele şi deşteptând necontenit poporul, vor câştiga întreg terenul. Unire şi luptă deci! NEAGU ■»BttMgMWMMMgg»»»««« wjbí I ii wH w^ni. a lUUKumuuwnouk«1 líraim Mimi si PARTIDELE NOASTRE POLITICE Avem partide peolitice cari nu vor sâ dea înveţătorilor săteşti inamovibilitatea. — „Ce se va face cu Statul, cu societatea actuală, zic dînspre, când 3000 de învăţători declaraţi inamovibili — vor deveni agenţi ai socialismului, al anarhismului ? Deci, ca o măsură de prevenţiune, de siguranţă contra unei asemenea eventualităţi, trebue să lăsăm pe învăţătorii amovibili sub controlul slujbaşilor administrativi începând cu primarul satului, şi, cu soarta lor în mână, ministrului infrucţiunei! Iată şi boala, iată şi fleacul. Să vedem dacă au dreptate aceste partide atât în învinuirea ce aduc, cum şi în leacul ce îl dau. Noi întrebăm: cu ce pot dovedi aceste partide ca învăţătorii odată deveniţi inamovibili, se vor declara agenţi ai socialismului, începeau propaganda lor neobosită contra stărei actuale de lucruri? Afirmaţiimea acestor partide are aerul d’a susţine indirect că, toţi învăţătorii actuali sunt socialişti;— că actualmente ei tac molcom, numai de teama controlului şi a nesigurei lor posiţiuni, d’a nu isbucni; dar că îndată vezându-se asiguraţi în viitorul lor — se vor da pe faţă de ceea ce sunt!! Aceste partide nu aduc nici o dovadă crezută, pentru a învedera, această simplă temere a lor; noi însă vom demonstra, oricum şi par absurdum, ridicolul acestei temeri, învăţătorii sau sunt socialişti, şi din 3000, e imposibil ca o jumătate, un sfert, 100 de inşi, să nu aibă la convingerea lor curagiul d’a face chiar azi propagandă, — dar astăzi nu vedem, nu auzim nimic, sau nu sunt socialişti învăţătorii, şi astfel se esplică — neivirea lor pe nicăeri. — Nicăeri ca în Germania socialismul nu e mai puternic şi mai organisat. — oare învăţătorii de acolo şi-au făcut nume de socialişti ? Cui s’a adresat Imperatul Germaniei dacă nu lor spre a combate socialismul ? Dar la noi? Ce grozavă literatură socialistă avem? Ce partid organisat, influent ? Cât de dedaţi sunt învăţătorii lecturilor sociale şi de tot felul ? Se poate însă ca aceste partide—şi aşa e adevărul, să numească socialism, — amestecarea învăţătorilor, pe ici pe colo în electorale; protestarea lor prin ziare de mizeria şcoalei rurale şi a „comunei rurale; reclamele lor contra ticăloşilor de prin sate d’ale slujbaşilor! E! In acest caz să ne înţelegem ! — Astfel de socialism e fatal, e cronic, contagios şi îl fac toţi oamenii cu inimă şi cu demnitate! Dar s’admitem tocmai lucrul susţinut d’acele partide că învăţătorii vor deveni agenţii socialismului prin inamovibilitate. Insă anchetele, darea în judecată nu sunt oare corectivele acestei inamovibilităţi ? învederat că da! De jüasiifä© nu fugiţi. Aşadar leacul cel mai sigur contra acelei porniri a învăţătorilor nu stă înscris în fruntea legai în care e înscrisă şi inamovibilitatea ? Fără îndoială. Pa când însă astăzi învăţătorii rurali lăsaţi în bună voe şi la placul tuturor sînjoaşilor, puternicilor zilei şi ai localităţeî, politicianilor şi interesaţilor in cansă — vecinie loviţi, ameninţaţi — ca efect al reacţiei—vecinie sunt şi ei revoltaţi, vecinie conspiră, căci fatalmente sunt împinşi a face şausă comună cu desmoşteniţii societăţei în mijlocul cărora trăesc ! Aceasta e o veritate prea banală. Suprimaţi dar cauza pentru ca să dispară efectul. Toată acţiunea are reacţiunea sa. Inamovibilitatea aduce liniştea, siguranţa, şi prestigiul acestui corp; ea îi schimbă absolut posiţiunea actuală; ea face să dispară motivele nemulţumirei şi revoltei, ea dar face pe individ a iubi starea ce i s’a creat, a o conserva şi a lucra pentru conservarea tuturor aşezămintelor ce o susţin. Toate corpurile declarate inamovibile mut prin excelenţă cele mai conservatoare, şi mai moderate, căci e în firea lucrului, ca omul asigurat în soarta sa să intre în repaus. Ţepeluş Hâd Blaî 1 !ta _ Acum câteva zile un liberal convins, D. Alexandru Vidraşcu, a publicat un fel de manifest în care constată starea de disolvare şi de amorţire în care se află partidul liberal-naţional, de la moartea lui Ion C. Brătianu încoace şi sfătueşte pe liberali de a părăsi programele vechi şi de a se întruni împrejurul unui drapel care nu recunoaşte decât o singură suveranitate, aceea a naţiune. Am vorbit ieri de acest manifest care conţine idei serioase şi sănătoase. Reproducem, aci o parte dintr’însul care face un tablou, fidel al stării de decadenţă în care a ajuns partidul liberal, din cauza lipsei de neatârnare cu care a fost condus de acel care au uzurpat şefia, ca Mitiţă Sturza şi tovarăşii. Iată cum se exprimă D. Vidraşcu : Cât timp partidul naţional-liberal a stat la putere, Ion C. Brătianu a concentrat totul, singur cugetând, singur studiând toate reformele necesare, singur in fine rezolvând toate cestiunile, iar partizanii sei, plini de încredere în el, s’au obicinuit a nu se mai gândi la nimic, a nu mai lucra, și a lăsa totul pe nădejdea șefilor. Ca drept rezumat al acestei urmări, vedem după moartea regretatului Ion C. Brătianu, partidul naţional-liberal până ieri cel mai numeros în ţară, astăzi anihilat, împrăştiat, dispărut parcă n’a mai fost, iar fruntaşii acestui partid, care se mai luptă pentru a grupa rămăşiţele împrăştiate şi a veni în capul lor la putere, nefiind obicinuiţi a se rezema pe el însuşi şi a lua o deciziune statornică, şovăesc în toate părţile şi în loc de a se adresa ţărei ca un program bine definit, arătându-se decişi a lucra cu energie pentru binele obştesc, se mulţumesc a înoda şi desnoda o mie şi una de intrigi, alergând în toate părţile, cerşind puterea de la toată lumea şi uitând că, dacă nici unui partid nu-i este permis a primi puterea ca o pomană, partidului liberal îi este cu totul interzis. Au uitat în fine că este de datoria liberalilor care bazează aspiraţiunile lor pe suveranitatea naţiunei, să nu o nesocotească, cerând de la alţii ce ea singură este în drept aşa. D. Vidraşcu îndeamnă apoi pe liberali, ca să declare mort partidul naţional liberal, să aclame marele partid liberal, deschis tuturor şi să elaboreze un program, cu care să se poată prezenta în faţa ţarei. Dacă liberalii ar fi deştepţi şi doritori de binele comun, ar trebui cu toţii să urmeze sfatul D-lui Vidraşcu. IAR SAMSARII DE PROCESE Trebue să se fi plictisit cititorii noştri cu acest subiect. Cu toate acestea îi rugăm să nu mai ierte aceste raduri care credem să fie cele din urmă. Ne vom reîntoarce la cestiunile noastre juridice populare. Cine n’a trecut prin strada Stavropoleos şi cine n’a putut să vază şi să citească, agăţată de un balcon, o firmă mare, cu litere mari, poleite, pe care stă tjeris: Sapira birou de Notariat ? Indine nu s’a întrebat, cu mirare: ce însemnează aceasta? ce fel de comerț sau ce fel da profesiune e aceasta ? cine este D-nul care o exercitează — în afară da faptul că e un jidan, lucru care se vede după nume? ce garanţii prezintă dânsul pentru acei ce ar veni să-i încredinţeze manipulaţiunea patrimonielor lor? Cine n’a mers şi mai departe şi cine nu s’a întrebat chiar dacă prin natura ei o asemenea profesiune se poate sau nu exercita de ovrei, profesiune care nu e nici mai mult nici mai puţin decât exercitarea profesiunei de avocat pe scaun, ca să zicem astfel? Sunt la noi în ţară avocaţi, jurisconsulţi — şi ne permitem a cita numele D-lui Teodosiadi, fost magistrat, care cine ştie din ce împrejurări îşi exercitează profesiunea fără pledoarie. Să nu fie nici o deosebire între Sapira şi D. Teodosiade? Pentru ovrei — care nad drepturile publice — nu constitue aceste profesiuni nişte moduri de a eluda legile ţarei ? Iată o mulţime de costumi ca se aştern bunului simţ al orişi cui. Şi mai vine o altă ordine de cestiuni pe care de asemenea şi le pune ori şi cine: cui îi este dat să controleze aceste traficuri , consiliului de disciplină al baroului avocaţilor, avocaţilor personal care suportă o asemenea concurenţă, ministrului de justiţie, parchetului... cui? Ori cui ar fi, toţi dorm somn adânc şi ovreiul îşi face treburile — foarte lucrative — pe spinarea noastră.. Se zice că Păcală spărgea odată u® lacăt de la o uşă pentru ea să intre în casă şi să fure. — Ce faci acolo, măi ?... îl întrebă un trecător. — Cânt! — Ce fel cânţi că nu s’aude nimic? — Are să se auză mâine... Suntem întocmai într’această situaţiune. Se vede că celor ce ar putea să intervie şi să ia vre-o mâsură faţă de toate aceste multiple şi fără seamăn escrocherii, Ie place foarte mult muzica evreiască.... Unii pretind — şi după noi, cu drept cuvânt — că cei mai primejdios! şi mai obraznici samsari ar fi secretarii de avocaţi! Sunt secretari propriu zişi şi secretari improvizaţi. Ovreii ştid să se vîre pe sub pielea omului începând cu milogeala. Se ofer a face servicii—gratis pe la început — până ce reuşesc a căpăta încrederea cutăruî avocat (de ordinar fără procese) şi a se oferi ca secretar,. De aci ovreiul obţine o cartă, de secretar al cutărui avocat — cart pe care şi-o plăteşte el. Aceştia sunt secretarii improvizaţi. Se poate bine înţelege ce poate face samsarul cu o asemenea cartă: mai întâi, începe prin a deveni obraznic faţă de public şi faţă de funcţionarii instanţelor judecătoreşi cu care au de-a face; în al doilea rînd, găsesc pentru acţiunile lor, în această cartă un punct de sprijin şi de curaj, in baza a- Cistei cărţi ei înfruntă controlul ce s’ar face în contra samsarilor şi sub pretext că se informează de afacerile — pe care nu le are — ale avocatului căruia aparţine, îşi face treburile lui, cu oamenii pe care îi găseşte el, cărora el le ia parale şi îi pungâşeşte. Aceasta se petrece cu toţi samsarii-secretari din amândouă aceste clase. Sunt avocaţi mari, fără distincţie de culoare politică, unde samsarulsecretar îţi deschide uşa, îţi ia haina, pălăria şi bastonul şi îţi face jerbile; el poartă carnetul avocatului, patronului sold pe care îi înseamnă procesele; el asistă la amânări şi ia cunoştinţă de termene şi ceea ce este şi mai ruşinos, să ne ierte D-nii magistraţi — ei au şi stimă din partea autorităţilor, fiindcă sunt cunoscuţi a fi samsarul cutărui sad cutărui mare avocat. Sunt rari, foarte rari magistraţii care când văd la bară sad în Camera de consiliu asemenea lepre,