Adevěrul, decembrie 1891 (Anul 4, nr. 1021-1047)

1891-12-08 / nr. 1027

2 sociale, care sunt foarte bine argumen­tate şi susţinute. Credem însă că vom avea ocaziunea a reveni asupra lor în diferite articole ale Adevărului. E. D. DUMINICA 8 DECEMBRIE 1891 lumea reală, fortamente vor fi împins a-ţi căuta refugiu în fantazie. Şi cu atât mai tare se va afunda cine­va în fantazie, cu cât din cauza defectuozităţei metafizicei, va nesocoti ştiinţa modernă. In acest caz se află Prinţul Sturza. De fantazie la D-sa nu ne putem plânge, o găsim în abun­denţă. ✓ După aceste câte­va consideraţii gene­rale, să trecem la felul legilor funda­mentale enunţate de Prinţul Sturza şi să cercetăm câte­va legi. Legea 151. Libertatea şi justiţia sunt bazele fundamentale ale ordinei mo­rale. Iată o lege care din capul locului pu­tem spune că e falsă, întâi, ce se înţe­lege prin libertate? Al doilea, ce înţele­gem prin justiţie ? Ce este libertatea, de­cât exprimarea unor raporturi dintre oa­meni, felul cum dispune o clasă de oa­meni de altă clasă ? Apoi dacă aşa trebue considerată libertatea, cum poate fi baza ordinei morale ? Libertatea, în cursul vremurilor, s’a schimbat în multe feluri. Ceia ce odată era libertate, astă­zi ar fi robie şi aşa mai departe. Deci, nu putem face din li­bertate o entitate când ea nu este de cât exprimarea unor raporturi reale. Şi cum putem să zicem că libertatea abstractă (care nu există) este baza ordinei morale, care şi ea e produsă de starea materială a omenire!? Este evident că lumea mo­rală are cu totul alte baze, izvorâte din interesele oamenilor, nu din abstracţiuni şi speculaţiuni. Tot aşa şi cu justiţia. De câte ori şi în câte perioade istorice trecute n’am vă­­zut fapte judecându-se în numele justiţiei, considerate ca atare de toată lumea, şi azi nouă ni se pare injustiţie. Şi în ziua de azi ceia ce numim noi justiţie va fi în viitor — de nu chiar a şi început — considerat ca injustiţie. Vedem clar că aceste entităţi nu pot fi baze, căci şi ele sunt mai degrabă efecte. Prinţul Gr. Sturza este fascinat de prac­tica libertăţii şi a justiţiei, în­cât le gă­seşte baze fundamentale ale drepturilor şi datoriilor internaţionale (legea 153) şi chiar ale progresului moral, politic şi social (legea 155). Desigur Prinţul Sturza n’a auzit încă de ştiinţa materialismului economic. In această teorie (pe care în parte am şi enunţat-o deja) e pe deplin dovedit că drepturile internaţionale, bazele ordinei morale, ale progresului social atârnă şi sunt condiţionate de mediul economic, de starea materială economică şi dar ca o lege şi ca bază fundamentală am avea modul de producţiune şi de schimb a celor trebuitoare pentru traia dintr’o epocă dată, care este adeverata bază pe care se clădeşte morala, progresul so­cial, datoriile internaţionale, etc. Ne mărginim numai la această enun­ţare, temăind a reveni dacă va fi nevoe. Ca o probă de fantazie bogată în de­trimentul ştiinţei este capitolul al 8-lea, despre suflet. Ne va ajunge să cităm le­gea 143 sufletul este format dintr’un gaz eterat neutru, unde se nesocoteşte toată ştiinţa de azi şi toate progresele psihologiei. Sunt adevăruri elementare care sunt departe de cunoştinţa Prinţului Sturza. Din cauza metafizicei Prinţul Sturza, greşeşte necontenit când bună­oară la pagina 387 din capitolul Ideia absolută spune că e greşală de a gândi că o idee nu există de­cât când este reflectată de un ch­ef oare­care.­ sau când Prinţul Sturza din o înţelegere greşită a feno­menelor sociale profesează idei eronate despre socialism pag. (426—430) sau când e contra impozitului progresiv (468) etc. Ar trebui prea mult spaţiu pentru a discuta toate cele ce avansează. Dar dacă găsim greşeli fundamentale de metodă, de ştiinţă etc., nu e mai pu­ţin adevărat că găsim şi vederi largi, teorii juste, expuse într’un stil clar, şi care denotă o cugetare serioasă. Aşi putea cita multe vederi politice DIN CONSTANŢA Sosirea generaliului Danka Cohorta administrativi, bandele electo­rale şi toţi jefuitorii oraşului şi judeţului era într’o stare de fierbere. Nu se ştia cine vine prefect. Se ştia atâta că apro­barea sau infirmarea alegerilor comunale depindea de la numirea prefectului. Mi­­nisteriul nu voia să provoace un nou con­flict. Când începuse rumoarea că general Dunka va veni prefect, un fior rece stră­­bătea gaşca băutorilor de şampanie. Sâmbătă veni D. Dunka, îngâmfatul preşedinte al comisiei interimare se pu­sese în capul tuturor fruntaşilor orăşeni, cari venise să primească pe prefect la gară. Este o fericire pentru oraş şi judeţ, venirea D-lui Dunka. Om prin excelenţă onest, integru, real şi plin de a­ctivitate , suntem siguri că n’a primit să fie pre­fectul celui mai important judeţ din ţară, pentru ca să fie prefect, ci pentru a re­aliza mari reforme fără a ţine seama de interesele unor exploatatori neruşinaţi ci numai de marile şi adevăratele interese ale ţărei. Unde este spaima populaţiei De atâţia ani în mijlocul nostru D. ge­neral cunoaşte localitatea şi ne-a putut preţui pe toţi. Dacă prin poziţia sa de până acum a stat de o parte, aceasta nu l-a împedicat de a observa şi studia. Nu ne luăm sarcina de mentori, dar ne permitem a­­ aminti că a venit în mij­locul unui judeţ unde să cere mari in­terveniţi de însănătoşire. Judeţul şi ora­şul este plin de hoţi. Dacă fugea lumea — şi nu vorbim de turci cari au să plece chiar cu o administraţie model — cauza este notarul şi unele ajutoare de admi­nistratori, iar în oraş poliţia. Notarul şi poliţianii, facă spaima Con­stanţei. Ar fi o reformă utilă: fusionarea a 2—3 comune, mărirea salariului notari­lor şi anume studii, apoi fie­care notar să nu stea mai mult de un an într’o co­mună. Să se facă rotaţiune. Poliţia? Să nu mai buzunărească ne­gustorii. Păcat de şampanie Al dracului mai e şi numărul 13. E pontul Judel şi pace. — Era şi o zi sum­bră nu e vorbă. Din pricina asta toţi umblau grămezi-grămezi pe uliţă. Pare că era oraşul asediat. Mi-aduc aminte că aşa era şi Parisul la 1870. Vicontele de Bragerona dedese ordine din înălţimea barbişonului şi se aleagă Musiu Roiciu şi C-nie. Notarii unor co­mune aveau birji pentru alegătorii timizi. Poliţia ca poliţia. Prieteneşte se căuta biletele prin buzunar. Funcţionarii inte­ligenţi, setoşi de o eră nouă care să dea mai bune localuri pentru şcoală, o mai echilibrată şi mai equivalentă distribuire de funcţii, cu un­ cuvânt, setoşi de o pros­peritate a urbei Constanţa, foian al dracului în grupuri compacte zeflemisind pe acei cari ţinea­i în ruptul capului să nu se dea nas suficientului bulgar Koi­ciu care spunea că nu ţine la comună de­cât numai ca să arate câtor­va recalci­tranţi greutatea mărinimiei sale. D. Macri, o figură simpatică tuturora, ademenit de acest trufaş avocăţel, pusese punga la dispusăciune. Şi, ce nu face ba­nul ? La vot lista Heiban—Beleik cade cu 53 voturi adică cu atâtea câţi funcţionari au votat. Vicontele barbişon a luat o baie de bucurie; palatul administrativ abundă de lumini şi drapele. Pe piaţa desfrînatului Ovidiu se întinde patru mese. JD. Macri da şampanie inteligenţilor din Constanţa. Entusiasmul coprinde pe toată lumea mare. E serbătoare: Români din patru un­ghiuri ! fraţii de dincolo v'au uitat în mijlocul... entusiasmului (?), al.... comerciului şi al camerei. Un decret ministerial recent a pus ca­păt acestor expansiuni justificate. Păcat de şampanie ! Tîrgul de vite Nu putem termina fără a aduce mul­­ţămiri Ministeriului Domenielor.rcSe va fi convins acum că este bine a se da di­recţia tîrgului oamenilor speciali iar nu căzăturilor politice. Aflu că tot tîrgul este plin de vite acum şi că:D. Furtună, veterinar şi director, pune toate silin­ţele pentru a întemeia acest tîrg. S’a scris mai multor case de comerţ din strei­­nătate şi se aşteaptă transacţiuni. Preşedintele Camerei de Comerţ Tîrguianu de la un mare comersant din Bucureşti. — Adevărat este că Nicolaescu tipo­graful, este preşedintele Camerei de Co­merţ din Constanţa? — Da, îi respunsei. — Apoi atunci proastă ideie îmi fac des­pre cei­lalt negustori de acolo. — Mi-a fost ruşine. Intr’adevăr acest neam a în­şelat ca casier, o societate şi a făcut o mulţime de acte neregulate. Ca Preşe­dinte al Camerei tipăreşte buletinul în tipografia lui, fără să fi făcut sau anun­ţat licitaţie. Este corect acest act şi D. Prefect nu-l va controla oare? Georgescu Camera franceză Discuţia la Cameră a proiectului de prorogare a tractatelor de comerţ s-a fi­xat pe Luni. D-nul Leon Say a depus un amenda­ment la legea vămilor care tinde ca ta­riful minimum să poată fi aplicat prin decret produselor ţărilor care vor acorda un tarif redus mărfurilor franceze. INFORMAŢIUNI „Gazeta Germaniei de Nord“ află dintr'o sorginte bine informată că ştirea dată de ziarele cari anunţă că împăratul Wilhelm va merge la primă­vară la Bucureşti este lipsită de temeiu. —x— Guvernul a trimes o circulară tuturor prefecţilor să expedieze pe toţi senatorii şi deputaţii din şleahta guvernamentală. In Capitală ninge de ieri într’una aşa că circulaţia tramvaiurilor şi a tramcaielor este întreruptă. —*i»— Din cauza zăpezei, trenul din Moldova a sosit astă­zi cu întâr­ziere. De asemeni trenul de Vîrciorova a sosit cu o întârziere de două ore. Celelalte trenuri circulă cu mici întârzieri. Trenul de Călăraşi a plecat as­tă­zi, dar merge cu multă greutate şi nu se ştie de va putea ajunge la destinaţie.­­*­Buletinul serviciului sanitar pu­blică statistica lunară a persoane­lor vaccinate îin Institutul de Bac­teriologic din Bucureşti în luna Oc­tombrie. In această lună s-au tratat 37 de persoane din care 35 au fost muş­cate de câini, 2 de lup. Trei per­soane au venit din Bulgaria, una din Austria 7 din Bucureşti şi 26 din provincie. Toate aceste persoane sunt pe deplin vindecate. Totalul trataţilor de la 6 Maiu 1888 de când s’a deschis secţiunea antirabică a Institutului nostru de bacteriologie a atins suma de 1283. Atragem atenţia D-lui ministru de justiţie că D. judecător din co­muna Vidra, judeţul Vlaşca, din patru camere ale judecătoriei, D-sa ocupă două şi pe cele mai bune. Iar judecătoria o are instalată în bucătărie şi încă o altă cameră. Din această cauză împricinaţii suferă o mulţime de neajunsuri. —*­— Aflăm cu deosebită plăcere că D. Gavrilă Niculescu, institutor la şcoala primară de băeţi din strada Maşinei, voeşte să îmbrace cu cheltuiala sa 10—15 elevi săraci. Fapta D-lui Gavrilă Niculescu merită laudă şi nu putem dori de cât să găsească mulţi imitatori. —*— D. Dr. Margulius din Ploeşti nu se plânge că nici până astă­zi nu i s’a plătit de ministerul de resbel pentru cele 3 luni în timpul că­rora a făcut vizite medicale astă­­vară detaşamentului reg. 6 de linie, ce făcea serviciu la penitenciarul de la Slănicul din Prahova. Sfătuim pe D. Dr. să se adre­seze justiţiei. Consiliul de administraţie al ca­sei de depuneri şi consemnaţie, este convocat a se întruni astă­zi. —*— Aflăm cu deosebită plăcere că­sătoria D-rei Carolina C. Hedel cu D. Anghel Petrescu, funcţionar la poştă. Felicitările noastre sincere. —*— Poşta din Obedeni nu expediază ziarul D-lui Plopeanu, abonatul nos­tru din comuna Cosmeşti. Rugăm pe onor. Direcție a poş­telor să ia măsura de îndreptare. —­*— Editorul romanului, napoleoai cuceritorul lumei ne roagă să fa­cem cunoscut abonaţilor sei, că în ziua de 15 Decembre nu se mai eliberează losuri originale şi că fie­care să’şi complecteze romanul şi sâ’şi ridice losul până în ziua de 14. ■—*— ŞTIRI TELEGRAFICE D. Peschka vorbeşte contra deschide­rei graniţei vitelor româneşti. D. Popper accentuiază însemnătatea res­­tabilirei de relaţiuni comerciale cu Ro­mânia, mai cu seamă pentru Bucovina. Temerea importării vitelor din stepele ruseşti nu este întemeiată pentru că po­liţia veterinară în România este mişunată şi de vreo câţi­va ani graniţa românească este hermetic închisă vitelor ruseşti. D. Menger sprijină cererea D-lui Pop­ per de a propune în curând un tracta de comerţ austro-român. Preşedintele comisiunei termină şedinţa printr’un discurs în care prezintă opera comercială îndeplinită ca un semn de pace. BUDAPESTA, 6 Decembre. — Circulă ştirea în privinţa demisiei ministrului ge­neral Fejer­vary din cauza unei afaceri de onoare ofensătoare pentru D. Ugren. SOFIA, 6 Decembre.—Preşedintele So­­braniei a adresat prinţului Alexandru o depeşă rugându-l să primească dotaţiu­­nea votată de Cameră. VIENA, 6 Decembre. — Tractatele cu Germania Belgia şi Elveţia au fost adop­tate cu 25 voturi contra 3, acelea cu I­­talia cu 22 voturi contra 6. Ziarele consideră ca foarte probabilă intrarea în cabinet a unui membru al stângei germane unite. BERLIN, 6 Decembre.—Reichstagul a adoptat în a 3-a citire, cu 243 voturi contra 48 tractatul de comerţ cu Austro- Ungaria. Convenţiunea veterinară cu a­­ceastă putere şi tractatele cu Italia şi Belgia au fost votate în bloc. Cu ocazia acestui vot împăratul a con­ferit generalului de Caprivi titlul de conte. Reichstagul s’a amânat pentru 12 Ianuarie. VIENA, 6 Decembre. — In cursul dis­cuţiei comisiunei Camerei toţi oratorii au fost favorabili tractatelor. D. Uenger a propus o resoluţiune care invită guvernul să păzească cu energie în negocierile cu Serbia şi România in­teresele industriilor textile şi metale. D. Scepanowsky sfătueşte cea mai mare prudenţă cu ocazia încheerii convenţiei veterinare cu România, el nu este con­tra desfiinţării taxelor asupra cerealelor româneşti, singurul lucru de care el se teme este importarea pestei bovine. GALIPAUX Farsă ele Wiear Era într’un sat care se chema N’im­­portouville. Popa din satul acela era om cum se cade, ca toţi popii, dar poate că mai dis­pus de cât cei-l’alţî ca să petreacă, să rîdă. Din nenorocire însă nu putea găsi îm­prejurul lui oameni tot așa de veseli. Notarul era surd. Doctorul, republi­can turbat, nu călca nici­odată pragul casei popi; mai rămânea Rozalia, sluj­nica sa bătrână; însă femeia asta sfinta mai mult întrista pe cine­va, fiind­că nu deschidea gura de­cât ca să se roage lui Dumnezeu, și răspunzând numai cu monosilabe întrebărilor stăpânului său care o întreba cât se poate mai rar şi mai puţin. Intr’o zi pe când şedea popa în fe­reastră şi fuma cu drag din sfinta Nico­tină, cum zicea el pipei lui, i se păru, o dată pe când arunca nişte rotocoale pe cer, că cunoaşte pe popa care venea spre casa Iui că era un prietin pe care’l pier­duse de mulţi ani din vedere. Şi chiar aşa era : popa cela era un fost camarad al său de seminar care­ zărise în fereastră şi’i făcea mereu semne cu umbrela. A! câtă mirare şi câtă bucurie! Ce fe­ricire ca să se vadă după aşa de multă vreme, sănătoşi ca tunul, fiindcă popii noştri cari erau voinici ca niște herculi puteau că înfruntă toate boalele neamu­lui omenesc. — Dar cum se face că te găsesc în ast­fel de locuri? Și atunci popa Boireau spune vechiu­lui său prieten că fusese numit prim vi­car la Abancourt, orășel departe patru leghe de sat, în locul vicarului care mu­rise şi că aflând cum îl chiamă pe popa din N’importouville îşi luase picioarele la spinare şi că numai­de cât o croise spre locuinţa celui mai bun prietin al său la care nu uitase ca să se gîndească me­ FQIȚA ZIARULUI „ADEVÉRUL ELY MONTCLERE (S°) Buchetul Ucigaș PARTEA II-a Frumos Săonstru V — Iartă-mS, ^ dar ești așa, de încăpă­țînat!..., zise Filip, rușinat de enerva­rea lui. Ca și cum Tereza n’are să găsească o sută de bărbați în locul unuia pe care *1 respinge. — Așa crez! d-ta, d-le Filip, însă eu mă tem că nu. — Şi eu te încredinţez că da. Numai să ai puţintică răbdare, ce dracu ! O să vezi peste prea puţină vreme... şi singur o să te miri... — Doamne! doamne! mă aţîţi d-ta cu vorbele astea; de ce o să me mir? Nu cumva i-ai găsit d-ta bărbat Terezi? — Tocmai! Ai ghicit. Burgand dete din cap. — Dacă l’o primi și pe acela cum l’a primit pe celălalt.... Filip începu să rîdă. — Să nu ai frica asta, dragul meu ! O să’l primească cu ochii închiși, îți garantez eu ! Dar să tăcem acum; ar putea să ne auză; îndată ce va veni ceasul, vom mai vorbi. Pân'atunci!.... — Am priceput, tac! zise Burgand. Asta n’o să mă înpiedice însă ca să’ți mulțumesc, domnule Filip ! m’ai liniştit! Ştii că am plină încredere în d-ta, prin urmare zic da, mai dinainte, la tot ce vei propune. S’apropiaseră de pavilionul îngrijito­rului. Aci se opriră toți. Aci trebuiau să se despartă, își strînseră mâna și ’și ziseră bună seara. — Sărută pe Tereza! suflă Madelena în urechia fratelui său. — Pe mâine și pentru tot­dauna, draga mea! zise Filip sărutând pe frunte pe logodnica sa. —­ Pentru totdauna, da! zise Tereza. VI Contele și contesa de Montalais tre­buiau să sosească cu un tren de dimi­neață. Filip, judecând că datoria lui, pentru ca să ’și câștige bunăvoința mamei sale vitrige, era să fie mai stăruitor pe lîngă dînsa, se duse la gara de la Chalan ca să aștepte pe călători. Porunci să pue caii la landan. Madelena se puse în trăsură. Iar el cu Saint-Yves plecară călări. Când ajunseră ei pe cheiul gărei toc­mai începuse soneria electrică care ves­tea sosirea trenului. Un fluer puternic spintecă aerul. Lo­comotiva se ivi la o cotitură.... Nu trecu mult și trenul se opri. Contele și contesa se deteră jos din vagon și înaintară spre cei cari îi aş­teptau, pe când un fecior le lua baga­jele. Emoţiunea aduse lacrimi în ochii lui Filip şi Madelein când văzură pe tatăl lor. Lucrul acesta însă nu plăcea Cristi­­nei, care bătea din picior mereu din pricina nerăbdării. Saint-Yves însă o felicita mereu de bună sosire. Dar ce ’i păsa ei de asta! —«­ Enric! zise Engleza odată pier­zendu’șî răbdarea. * — Iacă-me, iubita mea! zise contele. Pe urmă, copiilor săi ! — Sărutați pe muma voastră. Ei se supuseră pentru ca să­­ facă plăcerea lui, și întinseră fruntea săru­­tării reci a Englezei. In ochii tatălui era o rugăminte foarte aprinsă când le ceru acest lucru! Madelena zise oftând pe când se du­ceau spre trăsură : — O! Filipe, şi tu, Paule, aţi băgat de seamă cum s’a schimbat tata? E aşa de galben! şi părul i s’a albit de tot! Ş’apoî cu ce aer umilit ne vorbeşte pe când ea este aşa de țanţoşe! îmi vine să plâng de inimă rea. Cei doi tineri se uitară unu la altu. — Ce vrei, iubită surioară, zise Filip, bieta tata e sub jug, acum nu mai este el stăpînul ei ea .„. — Asta’ți probează câtă dreptate a­­veam când îți spuneam că trebue s’o menajezi! zise Saint-Yves. Ea este atot­puternică.... și este rea, măcar că vrea să se arate bună. Nimic altceva decât să ne ferim­­ și să comptăm numai pe noi, fiindcă dacă va voi ea să zică nu, de­giaba ar zice contele de o sută de ori da! Christina se sui în trăsură. Madelena se puse lângă dînsa și contele dinainte în­ fața lor. Trăsura porni. — E ceva de nepriceput cât de prost e vizitiul tău, dragul meu ! zise Cris­tina! Ș’apoî, vizitii francezi n’au să fie nici odată ca cei englezi, e știut lucru că numai vizitii englezi sunt buni.... și într’o casă bine montată.... — Dar, draga mea, Anton este slugă veche, slujește la noi de peste trei­zeci de ani! zise cu sfială Montalais. Engleza răspunse foarte sec .* — Asta nu’i un cuvînt.... Am să în­grijesc eu. — Bietul Anton este jertfit! zise Ma­delena în gînd. A! ce feme e rea; este în stare să facă așa cu toate slugile noastre.... Madelena se încercă să zică, pentru ca să abată furtuna. — Deşi nu ştiu ce intenţii ai d-ta când e vorba de o cameristă, am rugat pe Mariana ca să stea la dispoziţia d-tale. Cristina se micşoră ca să zâmbească. — Iţi mulţumesc pentru intenţie, însă e de prisos; camerista mea engleză so­seşte cu trenul celălalt; la două cea­suri trebue să se ducă o trăsură ca ș’o ea de la gară. — Bine! zise Madelena supărată de tonul disprețuitor al mamei sale vi­­trige. Adevărul este însă că Mariana n’o să fie deranjată astfel, tocmai are prea multe de făcut pentru mina. — A! ai luat’o în slujba d-tale ? — Da, doamnă, și n’am să me desfac de slujnica asta devotată, măcar de s’ar întîmpla orice» (Va urma)

Next