Adevěrul, ianuarie 1894 (Anul 7, nr. 1741-1766)

1894-01-28 / nr. 1764

ANUL VH. — No. 1764. M­IHERUJLIO BANI ABONAMENTELE INCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIE­CĂREÎ LUNI SI SE PLĂTESC TOT-D'A-L'NA ÎNAINTE in Bucureşti la casa, administraţie! din Judele şi Streilnătate prin mandate POŞTALE ON AN ÎN ŢARĂ 30 LEÎI; ÎN STREINĂTATE 50 LEI SASE LUNI . . 15 » * * 25 » TREI LUNI . . 8 » » * 13 » Ha­nniaer in Rtrevnatots 99 bani umswmLimi se mapoiaza ADMINISTRAȚIA PASAGEN. BANCEI NAȚIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) MIZERIA Portrete din Senat BATAIA IN SCOALA UN RESPUNS TAINELE NOPTEI Bucurescî, 27 Ianuarie 1891I. MIZERIA Iat-o că s’a arătat şi la noi, teri­bila şi îngrozitoarea lipsă de lucru. Pînă mai acum citî­va ani, nu era decît o vorbă ca răspuns la strigătul «reforme»: se spunea «la noi nu moare nimeni de foame». Şi cu toate astea, realitatea tristă vine să sfideze această minciună a celor sătui. Strigătul «foame» se aude şi la noi,—şi este ca un stri­găt care cuprinde şi o durere şi o înştiinţare. In mijlocul Bucureştilor plini de bielşug, In centrul acesta care stră­luceşte de lumină şi răsună de plîn­­geri, sínt oameni cărora literalmente le lipseşte bucata de pîîne. Sínt mahalale întregi lăsate pradă mizeriei. Acolo, în fundurile obscure unde nu ard felinare şi nu-i pavaj, în cartierele celor ce scot şi chel­tuiala luminei şi cheltuiala pavaju­lui, sînt grămădiţi soldaţii de re­zervă ai muncei. Feţe palide şi triste, tineri în toată puterea virstei şi bătrîni cari au dus o viaţă ’ntreagă de muncă istovi­toare, ei se ’ntorc seara acasă fără să fi găsit de lucru, fără să fi găsit de mîncare... Acasă, copiii pling cu vîntul care plînge pe ogeacul rece, bolnavii stau zgrebuliţi de frig, — proprieta­rul ameninţă să-l dea afară din casă... De la o casă la alta trece acelaşi fior al foametei, acelaşi cîntec de disperare... E plînsul robilor moderni, e plîn­­sul cetăţenilor liberi şi egali înain­tea legei,—liberi să moară de foame, egali cu cerşetorii... * * * Şi cu toate astea ei nu sînt cer­şetori. A cere de pomană îi îngrozeşte, ei se istovesc văzînd cu ochii, ,şi nu ’ntind mina. Li s’a cîntat că „meseria este brăţară de aur“ li s’a spus „munceşte şi vei avea“,— şi ei socotesc ca o necinste să tră­iască fără muncă,­­ şi ei nu sunt boeri. Sínt copiii desmoşteniţi ai orîn­­duirei de azi, sínt victimele acestei nedrepte şi nebune organizaţii so­ciale. Care este regulatorul producţiu­­nei în Societatea modernă? Se au­ în vedere nevoile sociale? Se ţine seamă de numărul lucrătorilor ce se pot întrebuinţa? Nu. Acea care cîrmuieşte, cu pu­teri discreţionare, e legea concu­renţei. Se produce la un moment dat, într’un chip anarhic şi inconş­tient, mai mult de­cît trebue... Atunci mărfurile rămin pe piaţă, nevîndute, iar producătorii trebue să-şi încrucişeze braţele, ei nu mai au­ căutare, — economiştii spun că oferta este mai mare de­cît cererea... Aşteptaţi dar zile mai bune, aş­teptaţi să se sfîrşască stocul pro­dus, şi veţi putea reîncepe din nou­ lucrul... PÎnă atunci, reîntoarceţi-vă acasă, bieţilor proletari, căci deţi­nătorii de capitaluri n’au avut vreme să cugete la voi, atunci cînd şi-au scos produsele în piaţă! Nevoile voastre ! Astea n’au va­loare de schimb, legea cererei şi a ofertei nu le cunoaşte. — Dar e o stare mizerabilă ! Dar e nedrept, dar e barbar, dar e neo. EDIŢIA A TREIA S-â te fereşti Româm de cum ■■ —*----------T~—“—, --------------------------------— Etocelor politie : ALEX. V. BELEIM­ANU strein în casă V. âîeMHitri. NUMERUL 10 BANS ANUNCIURILE Din Bucureşti şi judeţe­­se primesc tmmc­ la Administraţie din Streinitate, direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate A.NUNCIURI LA PAG. IV............0,30 b. lbli» » » » iii..........2,— lei • » » » ii..........3.— » * H8SERȚIELE ȘI RECLAMELE 3 LEI RÎNBEL. La Paris, ziarul se găsește de vînzare S NUMERUL LA ^ii^alev. St.­German 16 3® BANI menos să nu ţii seamă de atîtea suflete chinuite... — Ei, şi ? răspund filozofii. Cri­zele de supra-producţie sînt şi ele fatale. In lupta pentru trai­, cei slabi trebue să piară ! In vremea asta, există o Primă­rie, care se chiamă administraţia obştiei; există un stat, care se zice părintele tuturor. Statul şi primăria ar putea des­chide lucrări, la care să angajeze pe cei fără lucru. Cum aceste crize se întîmplă mai tot­deauna iarna, pentru că iarna sînt şi o mulţime de profesii care nu se pot între­buinţa, statul şi primăria ar trebui să prevadă nenorocirea şi să o pre­­întîmpine. Nu se face oare atîtea cheltueli zadarnice ? De ce nu s’ar face chel­tueli pentru lucrări folositoare şi care în acelaşi timp ar pune capăt atitor mizerii ? Sau­, vreţi o soluţie mai grabnică şi mai uşoară ? Stat şi primărie, decretaţi cel pu­ţin în întreprinderile voastre ziua de muncă de opt ceasuri. Făcînd aceasta, toţi şi-ar găsi de lucru. Mai intriți, ce vă trebue ? Vă trebue un quantum de muncă efectuată. Atunci ce vă pasă în cît timp se va face acel quantum ? S’a dovedit că un lucrător mun­cind numai opt ore, produce cel puţin tot atîta cît dac’ar munci patru­spre­zece ore, — căci e mai harnic omul obihnit de cît cel tru­dit intr’una. Ei bine, cu prilejul acesta voi daţi tuturor de lucru şi nu pier­deţi nimica.. In sfîrşit, faceţi ceva, puneţi ca­păt mizeriei, gîndiţi-vă şi la robi. Anton Bacalbaşa. ★ ¥ ¥ O LUPTA NOUA Mulţi nu şi-ar fi închipuit vre­o­dată că în Franţa, ţara mişcărilor de stradă, războiul social, cel mai teribil dintre războae, îşi va găsi expresia cea mai vi­guroasă şi unitară în Parlament. Cu toate astea, aşa este. Camera franceză nu mai este teatrul de luptă dintre diferitele fracţii ale cla­sei stăpînitoare, cutremurat numai ic­­­colea de glasul ameninţător al vre­unuia din puţinii deputaţi socialişti, neuniţi şi ei între dînşii. Astăzi se războiesc în si­nul ei cu toată înverşunarea două ta­bere, adevărat vrăjmaşe şi neîmpăcate : burghezia şi proletariatul. Sufragiul uni­versal, consultat în luna Septembrie, a pus capăt jucăriilor parlamentare, la care se dedau­ reprezentanţii burgheziei şi ai Panamatei. Cei 54 de socialişti cari au împlîntat steagul roşu al revendicărilor proletare în «sacro-santa citadelă» a burgheziei, au insuflat o viaţă nouă parlamentariz­­mului francez. Astă­zi, la tribuna Camerei franceze, s’a încins lupta cea mare a muncei con­tra capitalului. Pentru prima oară, după marea revo­luţie din 1879, Franţa se bucură iar de un adevărat parlamentarizm. A trebuit să vie abia proletariatul or­ganizat şi conştient pentru a da adevă­ratul lui conţinut acestui aşezămînt din care burghezia făcuse un tîrg de ape­­tituri.* * Dar, din nenorocire pentru burghezie, această înviere a parlamentarismului vine prea tîrziîi. Ea vine într’un moment cînd această clasă e cuprinsă deja de cea mai cumplită bancrută intelectuală. Şi dacă regretăm ceva pentru admira­bilii militanţi socialişti din camera fran­ceză, este că d­au a se lupta din păcate cu ceea­ ce are burghezia mai fără cap şi fără creer. Uitaţi-vă la camera asta ! Mai bine de­cît orî­ce, ea ne înfăţişează părţile ca­racteristice ale unei clase care se coboară gîrbovită de păcate, şi ale unei clase care se urcă plină de speranţe. Faţă de banda oportunistă secondată de «raliaţi» şi de neraliaţi, laşă, confuză şi tîrîtoare, gata să se scuipe ea singură în obraz, la porunca lui Casimir Périer— nepotu lui bunicu-sau — stă voinica fa­langă socialistă, energică, impetuoasă şi doritoare de luptă. Aceşti 54 de socialişti avînd la spetele lor sutele de mii de ale­gători proletari organizaţi, înarmaţi cu programul lor hotărît, dau zilnic bătălii taberei vrășmașe, de altmintrelea de șase ori de şapte ori mai tare ca ei în pri­vința numerică. Jaurés răstoarnă pe pîntecosul Dupuy după banca ministerială tocmai în mo­mentul cînd acesta se credea mai sigur. Același Jaurés, era cît p’aci să spulbere și cabinetul lui Casimir, dacă acesta nu îzbutia să dobîndească un răzvoi de la haita oportunistă. Camille Pelletan înghesuie la perete guvernul printr’o ordine de zi din cele mai simple şi nevinovate, şi acesta nu scapă de cît mulţămită exerciţiului ce l’a căpătat tîmpita majoritate de a se păl­­mui ea singura. E de ajuns să intervin un socialist în­­tr-o dezbatere oare­care, pentru ca viaţa guvernului să fie în primejdie. Şi majoritatea asta nedumerită şi fri­coasă se răzbună de tactica «diabolică» a socialiştilor, din pricina căreia ea e silită a se compromite din zi în zi mai mult, expulzîndu-l pe Th­irm­er de la şe­­dinţi... Fie­care zi îi aduce o nouă ruşine, o nouă înjosire, din pricina atacurilor mul­tiple şi nespus de îndemînatice pe care democraţia socialistă din Cameră o în­dreaptă în potriva sa. Iar dacă ruşinea i­ se urcă vre­o dată în obraz şi frica tră­dare­ prea continuă a angajamentelor luate faţă de alegători, o face accesibilă argumentaţiei socialiste, atunci două bice brutale din partea lui Casimir o în­vaţă că ruşinea ei e nepotrivită şi o slă­biciune de care trebue să-i fie ruşine. Ea nu mai ştie de cît de defensivă. La aceasta se mărgineşte acuma tot rolul şi toate sforţările ei. Şi din moment ce o clasă e silită de a susţine o continuă defensivă, moartea ei nu mai este de­cît o chestie de timp... Mik­ha... BĂTAIA IN ŞCOALA In mai multe indure am relatat mo­dul barbar cum sunt trataţi şcolarii în gimnaziul din Tirgu-Jiu, am dat detalii precise asupra bătăilor ce îndură şi am comunicat cetitorilor noştri rezultatul anchetei făcute de inspectorul Istrati, care a constatat că din 7 profesori ai acestui gimnaziu, cinci erau bătăuşi şi mai ales directorul Bobancu, care de ani de zile îşi exersa puterea muşchiulară pe spinarea elevilor. Denunţările părinţilor copiilor bătuţi, ne-au venit însă nu numai nouă, ci şi altor confraţi. Aşa Lupta şi Voinţa s’au ocupat şi ele de această afacere confir­­mînd zisele noastre cu alte fapte şi do­vezi. Intru cit priveşte rezultatul anchetei, ştim pozitia de la persoane din antura­­giul D-lui Istrati că e aşa precum l-am arătat. Ziarul guvernamental Timpul, după cum am arătat, contestă cele spuse de noi, şi pretinde că Dr. Istrati, ar fi găsit numai pe profesorul Radianu, vino­vat de a fi lo­vit pe elevi. De atunci am mai primit o sumă de scrisori din Tîrgu-Jiu, care ne confirmă în prima noastră părere şi ne fac să credem că informaţia Timpului e făcută numai în scopul de a scăpa pe sălbatecii profesori de pedeapsa ce o merită. Aceştia mai fuseseră odată scăpaţi in rindul trecut, in urma anchetei făcută de D. inspector Găvănescu. Şi atunci raportul inspectorului fu­sese pus la o parte şi tocmai profeso­rii cari ceruseră ancheta, T. Negrescu şi V. Radianu, au fost transferaţi , iar toţi cei-l’alţi bătăuşi, n’au fost întru nimic ne­liniştiţi. Se vede că şi de astă-dată vor să facă acelaşi lucru în favoarea D-lui Bobancu, director, şi a celor-l’alţi profesori juni­mişti, aplica­tori ai Constituţiei. Radian a bătut în modul cel maî în­grozitor dar a bătut numai patru luni, pe cînd directorul Bobancu bate tot aşa de cumplit de patru ani, de cînd există gimnaziul. Şi cea mai bună dovadă e că anul tre­cut inspectorul Găvănescu a găsit în şcoală, bastoanele cu care se îndemnau elevii şi din care a dus trei ministrului. —însă, pe atunci D. Radianu nu făcea parte din corpul profesoral al acestui gimnaziu. Vrea să zică, sistemul bătăii dat cu mult înainte de venirea D-lui Radianu, s’a urmat înainte cu vîrf şi îndesat după venirea acestuia. Vinovat e, se înţelege, Radianu, de VINERI 28 IANUARIE 1894 oare­ce prin maltratările lui a cauzat moartea elevului Romeo Cămărăşescu, fiul prefectului , dar nu mai puţin vino­vat, după noi, e şi Bobancu chiar de n’ar fi bătut, căci a fost numit­ director pentru a făce să se respecte regulamen­tele şcolare, iar nu pentru a tolera săl­­bătăciile unui nebun ca Radianu sau ale predecesorilor lui. De­o­cam­dată, atîta. C. A. CATARGIUL CEL DEŞTEPT Continuăm cu publicarea dosarului in­teligenţei lui Lascar Catargiu. Iată un giuvaer din şedinţa Camerei de la 25 ianuarie : D. Gaton Lecca întreabă pe minis­trul de interne dacă ştie că pe lingă cei­lalţi escroci şi condamnaţi cari se află în slujbe în judeţul Bacău, în număr de maî bine de 20, s'a numit acum ca notar în comuna Părincea un fost condamnat pen­tru delapidări de bani publici. D. L. Catargiu: Nu e guvernul de vină, D-te! Nu ştiţi că notarii se aleg de consiliile comunale? (Ila­ritate). Daţi-mi notiţă şi voi­ cer­ceta! (Rîsete). Coane Lascăre, mai lasă-te de dis­cursuri ! ÎĂ'J) 1 PASAGIUl BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Pînă acum Eforia obicinuia să plătească lefurile funcţionarilor sei la 18 ale lunei. Luna aceasta toţi se aşteptai­ să primească lefurile, dacă nu mai înainte — date fiind ch­eltuelile, cel de­ care a avut deserbători— cel puţin la data obicinuită. Pe la 10 ale lunei Ianuarie, o circulară a Eforiei anunţă că de­oare­ce serviciile nu au înaintat rapoartele anuale, şi de­oare­ce acele rapoarte, conform regulamentelor, cad în sarcina medicilor secundari, Înţe­leaptă administraţie găseşte de cuviinţă să plătească lefurile medicilor secundari nu­mai după 15 zile de la înaintarea rapoar­telor anuale. Cine are cunoştinţă de ce vrea să zică un raport anual, va­ vedea cît de absurdă era cererea Eforiei ca un asemenea raport sta­tistic să fie înaintat în zece zile, cînd in alte timpuri au trecut luni la mijloc pînă să se înainteze. întrebarea e acum, şi plata lefeî celor­­l’alţi funcţionari e întirziată? Ce sunt vinovaţi aceştia de nedepunerea rapoartelor? Şi pentru ce să sufere ei? O B­LiLsaL EVEISIBIT CIUDAT Observăm cu plăcere faptul următor : De cînd D. Scorlescu a început să tra­teze despre votul.... universal pentru unii, întreaga redacţie a Evenimentului nu mai scrie nimic în privinţa asta. Oare de ce? Să fie din pricină că această redacţie sa pronunţat deja—tot în Evenimentul d­m­­potriva restricţiilor 9 Atunci, cu cine a rămas directorul Re­gicidului, dacă şi redacţia l'a părăsit 9 Umbră a lui Enric IV, ce te faci.­­. -----------«axsgsxs»----------1 PUŢIN­Ă­ IS­TORIE Tinctul meu confrate, care a scris în Voinţa Naţională articolul intitulat 24­ Ia­nuarie, era de­sigur în braţele doicii sale, pe vremurile pe care voeşte a le aminti lectorilor organului naţional-liberal. Norocul nostru însă este că nu el va scrie istoria domniei lui Vodă Cuza, căci ne-ar da o povestire alandala, curat o floreşte care o fi auzit’o de la doica care ’a hrănit, şi în urmă de la dădaca care l’a crescut. Cuza Vodă a făcut unirea Principa­telor, stimate confrate! căci nu ştii că unirea nu s’a făcut in Ianuarie 1859, ci în Iunie 1862, cînd un singur minister s’a format in Bucureşti, şi cînd s’a des­fiinţat comisia centrală "care funcţiona la Focşani, conform Constituţiuneî im­puse nouă de tratatul din Paris (1856). Mulţumesc autorului articolului de care mă ocup, că recunoaşte Împroprietărirea sătenilor ca un act săvîrşit de primul şi ultimul Domnitor democrat, pe care l-a avut această ţară. Nici un scop politic nu a prezidat la acest mare act; el se impunea, şi pri­vind faptul în sine, el a fost naţional şi bine­făcător. Ziua de 2 Mai­, are o importanţă mare în istoria noastră. Poporul român şi-a dat o Constituţie care a înlocuit pe aceea impusă lui prin tractatul din Paris. Acest fapt constitue primul act de in­dependenţă faţă cu Turcia, faţă cu pu­terile semnatare a tratatului din Paris.— Iată partea măreaţă a memorabilei zile de 2 Mai, 1864! Cuza a fost răsturnat şi alungat de Ţară! — Cine ţi-a povestit această sfruntată minciună, stimate redactor al Voinţei Na­ţionale, întreabă pe şeful D-tale, dacă, fără trădarea unor coloneii, şefi de regimente, Cuza Vodă putea fi răsturnat. Intru cît priveşte incriminările de gu­vern personal şi de imoralitate, îşi aminti autorului articolului proverbul francez : —Parlons en, mais parlous en pen. Statutul de la 2 Maia da lui Vodă Cuza puteri mai întinse de­cît unui Suveran constituţional,­^ca lui Carol I de pildă. Nu trăim oare astă­zi, cu o constituţie democratică, sub un guvern personal?— Carol I nu face și desface ministerele după gustul Sau, după capriciul momen­tului?—Cine a contribuit in mare parte la dezlănțuirea acestui guvern personal ? — Liberalii în ultimii cinci ani ai guver­nului lor. Defunctul Ion C. Brătianu a recunoscut greșala pe care o comisese. Cît despre imoralitatea care a grăbit— vorbă să fie—căderea lui Cuza Vodă, pro­pun redactorului Voinţei Naţionale să dis­cutăm această chestiune, făcînd o com­paraţie nepărtinitoare intre imoralitatea care a domnit în ţară de la 1859 pînă la 1866 şi­ aceea care domneşte de la 1866 incoace. Dacă îi dă mina, poftim să facem acea comparaţie. A. V. B. UN RESPUNS Rog pe confraţii şi amicii mei de la Naţionalul, cari — o ştiam de mult — poartă un deosebit interes pentru viitorul ziarului Adevărul, să pue capăt îngrijirilor lor. Ziarul Adevărul, sub direcţiunea mea, va rămîne în mod nestrămutat organ democrat-republican, neobo­sit apărător al claselor desmoştenite. Socialismul—gogoriţă pentru acei cari nu au învăţat nimic în aceşti din urmă trei­zeci de ani—pe mine nu me înspăimîntă. In redacţia zia­rului, sînt încunjurat de tineri so­cialişti inteligenţi, laborioşi, intran­sigenţi şi mai ales cinstiţi politiceşte, calităţi foarte rare in ţara noastră. Ei luptă, alăturea cu mine, pen­tru realizarea unor puncte comune atît republicanilor cit şi socialiş­tilor . Gonirea monarhiei Sufragud u­n­iversal. Desfiinţarea armatei permanente. Impositu­l progresiv. Desfiinţarea Senatului, şi altele... In cît priveşte punctele care nu sînt înscrise în programul Adevă­rului, socialiştii, cari se înconjoară, le apără în organul lor Munca. Cred că am convins pe amicii mei de la Naţionalul că nu s’a sfirşit cu democrat-republicanismul de la Adevărul. Şi eu sper că adese­ori ne vom găsi alăturea in luptă—amicul meu­ Iancovescu şi eu—contra odiosului regim, care nu reprezintă, decît un capriciu al Străinului de pe tron. Asigur pe confraţii mei de la Na­ţionalul că socialiştii nu sînt antro­pofagi. A. V. B. PORTRETE DIN SENAT XVIII­ II. Economii Cel mai indisciplinat elev al maturu­lui Corp , absentează mai tot­d’auna şi nu ridică nici­o­dată mina, de­şi face parte din majoritate. Cînd intră în Senat are aerul unui avocat care caută procese ,­ priveşte în toate părţile şi trage cu urechia la "ori­ce pricină ivită între venerabili de diferite culori politice. — Să ne judece Nicu, spun pricinașii. Atunci senatorul de­ Dolj își începe pledoaria, ceea­ ce nu e în realitate de­cît o fină bătae de joc pentru mameluciî cari înhață diurne numai ca să se certe pentru monoclui lui Carp, sau pintecul lui Al. Lahovary.A­l .­ Arată tot-d’a­una o vedita plictiseală, ori de cîte ori se ivește în sala Senatu­lui, insoțit de citî-va "colegi cari il ches­tionează "asupra absențelor. După o uşoară curtoazie pe lingă banca ministerială", ocupă un loc şi se amuză de ridîcăturile de mini ale diurnofagilor automatici. Cînd se reîntoarce în orașul seu, toți politicianii de cafenea îl înconjoară pen­tru a afla ce se petrece în Senatul Ro­­mînieî. — Ce vreţi să se petreacă? le răspunde indignatul lor reprezentant, toţi ridică mîinile!... — Pentru ce? — Pentru a vota legi!...

Next