Adevěrul, ianuarie 1894 (Anul 7, nr. 1741-1766)
1894-01-28 / nr. 1764
ANUL VH. — No. 1764. MIHERUJLIO BANI ABONAMENTELE INCEP LA 1 ŞI 15 ALE FIECĂREÎ LUNI SI SE PLĂTESC TOT-D'A-L'NA ÎNAINTE in Bucureşti la casa, administraţie! din Judele şi Streilnătate prin mandate POŞTALE ON AN ÎN ŢARĂ 30 LEÎI; ÎN STREINĂTATE 50 LEI SASE LUNI . . 15 » * * 25 » TREI LUNI . . 8 » » * 13 » Hanniaer in Rtrevnatots 99 bani umswmLimi se mapoiaza ADMINISTRAȚIA PASAGEN. BANCEI NAȚIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) MIZERIA Portrete din Senat BATAIA IN SCOALA UN RESPUNS TAINELE NOPTEI Bucurescî, 27 Ianuarie 1891I. MIZERIA Iat-o că s’a arătat şi la noi, teribila şi îngrozitoarea lipsă de lucru. Pînă mai acum citîva ani, nu era decît o vorbă ca răspuns la strigătul «reforme»: se spunea «la noi nu moare nimeni de foame». Şi cu toate astea, realitatea tristă vine să sfideze această minciună a celor sătui. Strigătul «foame» se aude şi la noi,—şi este ca un strigăt care cuprinde şi o durere şi o înştiinţare. In mijlocul Bucureştilor plini de bielşug, In centrul acesta care străluceşte de lumină şi răsună de plîngeri, sínt oameni cărora literalmente le lipseşte bucata de pîîne. Sínt mahalale întregi lăsate pradă mizeriei. Acolo, în fundurile obscure unde nu ard felinare şi nu-i pavaj, în cartierele celor ce scot şi cheltuiala luminei şi cheltuiala pavajului, sînt grămădiţi soldaţii de rezervă ai muncei. Feţe palide şi triste, tineri în toată puterea virstei şi bătrîni cari au dus o viaţă ’ntreagă de muncă istovitoare, ei se ’ntorc seara acasă fără să fi găsit de lucru, fără să fi găsit de mîncare... Acasă, copiii pling cu vîntul care plînge pe ogeacul rece, bolnavii stau zgrebuliţi de frig, — proprietarul ameninţă să-l dea afară din casă... De la o casă la alta trece acelaşi fior al foametei, acelaşi cîntec de disperare... E plînsul robilor moderni, e plînsul cetăţenilor liberi şi egali înaintea legei,—liberi să moară de foame, egali cu cerşetorii... * * * Şi cu toate astea ei nu sînt cerşetori. A cere de pomană îi îngrozeşte, ei se istovesc văzînd cu ochii, ,şi nu ’ntind mina. Li s’a cîntat că „meseria este brăţară de aur“ li s’a spus „munceşte şi vei avea“,— şi ei socotesc ca o necinste să trăiască fără muncă, şi ei nu sunt boeri. Sínt copiii desmoşteniţi ai orînduirei de azi, sínt victimele acestei nedrepte şi nebune organizaţii sociale. Care este regulatorul producţiunei în Societatea modernă? Se au în vedere nevoile sociale? Se ţine seamă de numărul lucrătorilor ce se pot întrebuinţa? Nu. Acea care cîrmuieşte, cu puteri discreţionare, e legea concurenţei. Se produce la un moment dat, într’un chip anarhic şi inconştient, mai mult decît trebue... Atunci mărfurile rămin pe piaţă, nevîndute, iar producătorii trebue să-şi încrucişeze braţele, ei nu mai au căutare, — economiştii spun că oferta este mai mare decît cererea... Aşteptaţi dar zile mai bune, aşteptaţi să se sfîrşască stocul produs, şi veţi putea reîncepe din nou lucrul... PÎnă atunci, reîntoarceţi-vă acasă, bieţilor proletari, căci deţinătorii de capitaluri n’au avut vreme să cugete la voi, atunci cînd şi-au scos produsele în piaţă! Nevoile voastre ! Astea n’au valoare de schimb, legea cererei şi a ofertei nu le cunoaşte. — Dar e o stare mizerabilă ! Dar e nedrept, dar e barbar, dar e neo. EDIŢIA A TREIA S-â te fereşti Româm de cum ■■ —*----------T~—“—, --------------------------------— Etocelor politie : ALEX. V. BELEIMANU strein în casă V. âîeMHitri. NUMERUL 10 BANS ANUNCIURILE Din Bucureşti şi judeţese primesc tmmc la Administraţie din Streinitate, direct la administraţie şi la toate oficiile de publicitate A.NUNCIURI LA PAG. IV............0,30 b. lbli» » » » iii..........2,— lei • » » » ii..........3.— » * H8SERȚIELE ȘI RECLAMELE 3 LEI RÎNBEL. La Paris, ziarul se găsește de vînzare S NUMERUL LA ^ii^alev. St.German 16 3® BANI menos să nu ţii seamă de atîtea suflete chinuite... — Ei, şi ? răspund filozofii. Crizele de supra-producţie sînt şi ele fatale. In lupta pentru trai, cei slabi trebue să piară ! In vremea asta, există o Primărie, care se chiamă administraţia obştiei; există un stat, care se zice părintele tuturor. Statul şi primăria ar putea deschide lucrări, la care să angajeze pe cei fără lucru. Cum aceste crize se întîmplă mai totdeauna iarna, pentru că iarna sînt şi o mulţime de profesii care nu se pot întrebuinţa, statul şi primăria ar trebui să prevadă nenorocirea şi să o preîntîmpine. Nu se face oare atîtea cheltueli zadarnice ? De ce nu s’ar face cheltueli pentru lucrări folositoare şi care în acelaşi timp ar pune capăt atitor mizerii ? Sau, vreţi o soluţie mai grabnică şi mai uşoară ? Stat şi primărie, decretaţi cel puţin în întreprinderile voastre ziua de muncă de opt ceasuri. Făcînd aceasta, toţi şi-ar găsi de lucru. Mai intriți, ce vă trebue ? Vă trebue un quantum de muncă efectuată. Atunci ce vă pasă în cît timp se va face acel quantum ? S’a dovedit că un lucrător muncind numai opt ore, produce cel puţin tot atîta cît dac’ar munci patrusprezece ore, — căci e mai harnic omul obihnit de cît cel trudit intr’una. Ei bine, cu prilejul acesta voi daţi tuturor de lucru şi nu pierdeţi nimica.. In sfîrşit, faceţi ceva, puneţi capăt mizeriei, gîndiţi-vă şi la robi. Anton Bacalbaşa. ★ ¥ ¥ O LUPTA NOUA Mulţi nu şi-ar fi închipuit vreodată că în Franţa, ţara mişcărilor de stradă, războiul social, cel mai teribil dintre războae, îşi va găsi expresia cea mai viguroasă şi unitară în Parlament. Cu toate astea, aşa este. Camera franceză nu mai este teatrul de luptă dintre diferitele fracţii ale clasei stăpînitoare, cutremurat numai iccolea de glasul ameninţător al vreunuia din puţinii deputaţi socialişti, neuniţi şi ei între dînşii. Astăzi se războiesc în sinul ei cu toată înverşunarea două tabere, adevărat vrăjmaşe şi neîmpăcate : burghezia şi proletariatul. Sufragiul universal, consultat în luna Septembrie, a pus capăt jucăriilor parlamentare, la care se dedau reprezentanţii burgheziei şi ai Panamatei. Cei 54 de socialişti cari au împlîntat steagul roşu al revendicărilor proletare în «sacro-santa citadelă» a burgheziei, au insuflat o viaţă nouă parlamentarizmului francez. Astăzi, la tribuna Camerei franceze, s’a încins lupta cea mare a muncei contra capitalului. Pentru prima oară, după marea revoluţie din 1879, Franţa se bucură iar de un adevărat parlamentarizm. A trebuit să vie abia proletariatul organizat şi conştient pentru a da adevăratul lui conţinut acestui aşezămînt din care burghezia făcuse un tîrg de apetituri.* * Dar, din nenorocire pentru burghezie, această înviere a parlamentarismului vine prea tîrziîi. Ea vine într’un moment cînd această clasă e cuprinsă deja de cea mai cumplită bancrută intelectuală. Şi dacă regretăm ceva pentru admirabilii militanţi socialişti din camera franceză, este că dau a se lupta din păcate cu ceea ce are burghezia mai fără cap şi fără creer. Uitaţi-vă la camera asta ! Mai bine decît orîce, ea ne înfăţişează părţile caracteristice ale unei clase care se coboară gîrbovită de păcate, şi ale unei clase care se urcă plină de speranţe. Faţă de banda oportunistă secondată de «raliaţi» şi de neraliaţi, laşă, confuză şi tîrîtoare, gata să se scuipe ea singură în obraz, la porunca lui Casimir Périer— nepotu lui bunicu-sau — stă voinica falangă socialistă, energică, impetuoasă şi doritoare de luptă. Aceşti 54 de socialişti avînd la spetele lor sutele de mii de alegători proletari organizaţi, înarmaţi cu programul lor hotărît, dau zilnic bătălii taberei vrășmașe, de altmintrelea de șase ori de şapte ori mai tare ca ei în privința numerică. Jaurés răstoarnă pe pîntecosul Dupuy după banca ministerială tocmai în momentul cînd acesta se credea mai sigur. Același Jaurés, era cît p’aci să spulbere și cabinetul lui Casimir, dacă acesta nu îzbutia să dobîndească un răzvoi de la haita oportunistă. Camille Pelletan înghesuie la perete guvernul printr’o ordine de zi din cele mai simple şi nevinovate, şi acesta nu scapă de cît mulţămită exerciţiului ce l’a căpătat tîmpita majoritate de a se pălmui ea singura. E de ajuns să intervin un socialist într-o dezbatere oarecare, pentru ca viaţa guvernului să fie în primejdie. Şi majoritatea asta nedumerită şi fricoasă se răzbună de tactica «diabolică» a socialiştilor, din pricina căreia ea e silită a se compromite din zi în zi mai mult, expulzîndu-l pe Thirmer de la şedinţi... Fiecare zi îi aduce o nouă ruşine, o nouă înjosire, din pricina atacurilor multiple şi nespus de îndemînatice pe care democraţia socialistă din Cameră o îndreaptă în potriva sa. Iar dacă ruşinea i se urcă vreo dată în obraz şi frica trădare prea continuă a angajamentelor luate faţă de alegători, o face accesibilă argumentaţiei socialiste, atunci două bice brutale din partea lui Casimir o învaţă că ruşinea ei e nepotrivită şi o slăbiciune de care trebue să-i fie ruşine. Ea nu mai ştie de cît de defensivă. La aceasta se mărgineşte acuma tot rolul şi toate sforţările ei. Şi din moment ce o clasă e silită de a susţine o continuă defensivă, moartea ei nu mai este decît o chestie de timp... Mikha... BĂTAIA IN ŞCOALA In mai multe indure am relatat modul barbar cum sunt trataţi şcolarii în gimnaziul din Tirgu-Jiu, am dat detalii precise asupra bătăilor ce îndură şi am comunicat cetitorilor noştri rezultatul anchetei făcute de inspectorul Istrati, care a constatat că din 7 profesori ai acestui gimnaziu, cinci erau bătăuşi şi mai ales directorul Bobancu, care de ani de zile îşi exersa puterea muşchiulară pe spinarea elevilor. Denunţările părinţilor copiilor bătuţi, ne-au venit însă nu numai nouă, ci şi altor confraţi. Aşa Lupta şi Voinţa s’au ocupat şi ele de această afacere confirmînd zisele noastre cu alte fapte şi dovezi. Intru cit priveşte rezultatul anchetei, ştim pozitia de la persoane din anturagiul D-lui Istrati că e aşa precum l-am arătat. Ziarul guvernamental Timpul, după cum am arătat, contestă cele spuse de noi, şi pretinde că Dr. Istrati, ar fi găsit numai pe profesorul Radianu, vinovat de a fi lovit pe elevi. De atunci am mai primit o sumă de scrisori din Tîrgu-Jiu, care ne confirmă în prima noastră părere şi ne fac să credem că informaţia Timpului e făcută numai în scopul de a scăpa pe sălbatecii profesori de pedeapsa ce o merită. Aceştia mai fuseseră odată scăpaţi in rindul trecut, in urma anchetei făcută de D. inspector Găvănescu. Şi atunci raportul inspectorului fusese pus la o parte şi tocmai profesorii cari ceruseră ancheta, T. Negrescu şi V. Radianu, au fost transferaţi , iar toţi cei-l’alţi bătăuşi, n’au fost întru nimic neliniştiţi. Se vede că şi de astă-dată vor să facă acelaşi lucru în favoarea D-lui Bobancu, director, şi a celor-l’alţi profesori junimişti, aplicatori ai Constituţiei. Radian a bătut în modul cel maî îngrozitor dar a bătut numai patru luni, pe cînd directorul Bobancu bate tot aşa de cumplit de patru ani, de cînd există gimnaziul. Şi cea mai bună dovadă e că anul trecut inspectorul Găvănescu a găsit în şcoală, bastoanele cu care se îndemnau elevii şi din care a dus trei ministrului. —însă, pe atunci D. Radianu nu făcea parte din corpul profesoral al acestui gimnaziu. Vrea să zică, sistemul bătăii dat cu mult înainte de venirea D-lui Radianu, s’a urmat înainte cu vîrf şi îndesat după venirea acestuia. Vinovat e, se înţelege, Radianu, de VINERI 28 IANUARIE 1894 oarece prin maltratările lui a cauzat moartea elevului Romeo Cămărăşescu, fiul prefectului , dar nu mai puţin vinovat, după noi, e şi Bobancu chiar de n’ar fi bătut, căci a fost numit director pentru a făce să se respecte regulamentele şcolare, iar nu pentru a tolera sălbătăciile unui nebun ca Radianu sau ale predecesorilor lui. Deocamdată, atîta. C. A. CATARGIUL CEL DEŞTEPT Continuăm cu publicarea dosarului inteligenţei lui Lascar Catargiu. Iată un giuvaer din şedinţa Camerei de la 25 ianuarie : D. Gaton Lecca întreabă pe ministrul de interne dacă ştie că pe lingă ceilalţi escroci şi condamnaţi cari se află în slujbe în judeţul Bacău, în număr de maî bine de 20, s'a numit acum ca notar în comuna Părincea un fost condamnat pentru delapidări de bani publici. D. L. Catargiu: Nu e guvernul de vină, D-te! Nu ştiţi că notarii se aleg de consiliile comunale? (Ilaritate). Daţi-mi notiţă şi voi cerceta! (Rîsete). Coane Lascăre, mai lasă-te de discursuri ! ÎĂ'J) 1 PASAGIUl BANCEI NAŢIONALE (CASELE KARAGEORGEVICI) Pînă acum Eforia obicinuia să plătească lefurile funcţionarilor sei la 18 ale lunei. Luna aceasta toţi se aşteptai să primească lefurile, dacă nu mai înainte — date fiind cheltuelile, cel de care a avut deserbători— cel puţin la data obicinuită. Pe la 10 ale lunei Ianuarie, o circulară a Eforiei anunţă că deoarece serviciile nu au înaintat rapoartele anuale, şi deoarece acele rapoarte, conform regulamentelor, cad în sarcina medicilor secundari, Înţeleaptă administraţie găseşte de cuviinţă să plătească lefurile medicilor secundari numai după 15 zile de la înaintarea rapoartelor anuale. Cine are cunoştinţă de ce vrea să zică un raport anual, va vedea cît de absurdă era cererea Eforiei ca un asemenea raport statistic să fie înaintat în zece zile, cînd in alte timpuri au trecut luni la mijloc pînă să se înainteze. întrebarea e acum, şi plata lefeî celorl’alţi funcţionari e întirziată? Ce sunt vinovaţi aceştia de nedepunerea rapoartelor? Şi pentru ce să sufere ei? O BLiLsaL EVEISIBIT CIUDAT Observăm cu plăcere faptul următor : De cînd D. Scorlescu a început să trateze despre votul.... universal pentru unii, întreaga redacţie a Evenimentului nu mai scrie nimic în privinţa asta. Oare de ce? Să fie din pricină că această redacţie sa pronunţat deja—tot în Evenimentul dmpotriva restricţiilor 9 Atunci, cu cine a rămas directorul Regicidului, dacă şi redacţia l'a părăsit 9 Umbră a lui Enric IV, ce te faci.. -----------«axsgsxs»----------1 PUŢINĂ ISTORIE Tinctul meu confrate, care a scris în Voinţa Naţională articolul intitulat 24 Ianuarie, era desigur în braţele doicii sale, pe vremurile pe care voeşte a le aminti lectorilor organului naţional-liberal. Norocul nostru însă este că nu el va scrie istoria domniei lui Vodă Cuza, căci ne-ar da o povestire alandala, curat o floreşte care o fi auzit’o de la doica care ’a hrănit, şi în urmă de la dădaca care l’a crescut. Cuza Vodă a făcut unirea Principatelor, stimate confrate! căci nu ştii că unirea nu s’a făcut in Ianuarie 1859, ci în Iunie 1862, cînd un singur minister s’a format in Bucureşti, şi cînd s’a desfiinţat comisia centrală "care funcţiona la Focşani, conform Constituţiuneî impuse nouă de tratatul din Paris (1856). Mulţumesc autorului articolului de care mă ocup, că recunoaşte Împroprietărirea sătenilor ca un act săvîrşit de primul şi ultimul Domnitor democrat, pe care l-a avut această ţară. Nici un scop politic nu a prezidat la acest mare act; el se impunea, şi privind faptul în sine, el a fost naţional şi binefăcător. Ziua de 2 Mai, are o importanţă mare în istoria noastră. Poporul român şi-a dat o Constituţie care a înlocuit pe aceea impusă lui prin tractatul din Paris. Acest fapt constitue primul act de independenţă faţă cu Turcia, faţă cu puterile semnatare a tratatului din Paris.— Iată partea măreaţă a memorabilei zile de 2 Mai, 1864! Cuza a fost răsturnat şi alungat de Ţară! — Cine ţi-a povestit această sfruntată minciună, stimate redactor al Voinţei Naţionale, întreabă pe şeful D-tale, dacă, fără trădarea unor coloneii, şefi de regimente, Cuza Vodă putea fi răsturnat. Intru cît priveşte incriminările de guvern personal şi de imoralitate, îşi aminti autorului articolului proverbul francez : —Parlons en, mais parlous en pen. Statutul de la 2 Maia da lui Vodă Cuza puteri mai întinse decît unui Suveran constituţional,^ca lui Carol I de pildă. Nu trăim oare astăzi, cu o constituţie democratică, sub un guvern personal?— Carol I nu face și desface ministerele după gustul Sau, după capriciul momentului?—Cine a contribuit in mare parte la dezlănțuirea acestui guvern personal ? — Liberalii în ultimii cinci ani ai guvernului lor. Defunctul Ion C. Brătianu a recunoscut greșala pe care o comisese. Cît despre imoralitatea care a grăbit— vorbă să fie—căderea lui Cuza Vodă, propun redactorului Voinţei Naţionale să discutăm această chestiune, făcînd o comparaţie nepărtinitoare intre imoralitatea care a domnit în ţară de la 1859 pînă la 1866 şi aceea care domneşte de la 1866 incoace. Dacă îi dă mina, poftim să facem acea comparaţie. A. V. B. UN RESPUNS Rog pe confraţii şi amicii mei de la Naţionalul, cari — o ştiam de mult — poartă un deosebit interes pentru viitorul ziarului Adevărul, să pue capăt îngrijirilor lor. Ziarul Adevărul, sub direcţiunea mea, va rămîne în mod nestrămutat organ democrat-republican, neobosit apărător al claselor desmoştenite. Socialismul—gogoriţă pentru acei cari nu au învăţat nimic în aceşti din urmă treizeci de ani—pe mine nu me înspăimîntă. In redacţia ziarului, sînt încunjurat de tineri socialişti inteligenţi, laborioşi, intransigenţi şi mai ales cinstiţi politiceşte, calităţi foarte rare in ţara noastră. Ei luptă, alăturea cu mine, pentru realizarea unor puncte comune atît republicanilor cit şi socialiştilor . Gonirea monarhiei Sufragud universal. Desfiinţarea armatei permanente. Impositul progresiv. Desfiinţarea Senatului, şi altele... In cît priveşte punctele care nu sînt înscrise în programul Adevărului, socialiştii, cari se înconjoară, le apără în organul lor Munca. Cred că am convins pe amicii mei de la Naţionalul că nu s’a sfirşit cu democrat-republicanismul de la Adevărul. Şi eu sper că adeseori ne vom găsi alăturea in luptă—amicul meu Iancovescu şi eu—contra odiosului regim, care nu reprezintă, decît un capriciu al Străinului de pe tron. Asigur pe confraţii mei de la Naţionalul că socialiştii nu sînt antropofagi. A. V. B. PORTRETE DIN SENAT XVIII II. Economii Cel mai indisciplinat elev al maturului Corp , absentează mai totd’auna şi nu ridică niciodată mina, deşi face parte din majoritate. Cînd intră în Senat are aerul unui avocat care caută procese , priveşte în toate părţile şi trage cu urechia la "orice pricină ivită între venerabili de diferite culori politice. — Să ne judece Nicu, spun pricinașii. Atunci senatorul de Dolj își începe pledoaria, ceea ce nu e în realitate decît o fină bătae de joc pentru mameluciî cari înhață diurne numai ca să se certe pentru monoclui lui Carp, sau pintecul lui Al. Lahovary.Al . Arată tot-d’auna o vedita plictiseală, ori de cîte ori se ivește în sala Senatului, insoțit de citî-va "colegi cari il chestionează "asupra absențelor. După o uşoară curtoazie pe lingă banca ministerială", ocupă un loc şi se amuză de ridîcăturile de mini ale diurnofagilor automatici. Cînd se reîntoarce în orașul seu, toți politicianii de cafenea îl înconjoară pentru a afla ce se petrece în Senatul Romînieî. — Ce vreţi să se petreacă? le răspunde indignatul lor reprezentant, toţi ridică mîinile!... — Pentru ce? — Pentru a vota legi!...