Adevěrul, iulie 1897 (Anul 10, nr. 2872-2900)
1897-07-01 / nr. 2872
MARTI 1 IULIE 1897 brăţişate de „netre mere* (muma noastră) numai ele primesc diferite daruri aduse din străinătate.* Copilele, văzînd că mergerea la biserică e un titlu de laudă, declară că vor să meargă cu toatele la biserică Intre copilă şi călugăriţă se încinge la asemenea ocazii, după D. Filip, cam următorul dialog: — Da’ ce vrei să faci, copila mea, ce vrei ? — Vreau să mă duc şi eu la biserică, „ma soeur“. — Imposibil! Maică-ta nu voieşte. Fata stăruie să meargă, călugăriţa se opune; fata se roagă—şi din toată inima, sărmana ; călugăriţa îi spune atunci că trebuie să întrebe pe superioară. După «teva minute se întoarce de la aceasta , ia de mină și o duce la superioară, dare, cum o vede, o sărută pe frunte o dezmerdă și cu multă dragoste o întreabă: — Vrei sa mergi la biserică ? — Da, „ma mere“. — Dară D-ta știi că mama D-tale nu vrea să mergi la biserica noastră? — Da, „ma mare“. — Apoi cînd va afla mama D-tale ? — Dar mama mea n’are să știe niciodată. — Cum ? apoi n’ai să’î spui ? — Nu, „ma miere !“ — Chiar dacă te-ar întreba? — Chiar dacă m’ar întreba. Copila devine favorita surorilor şi a superioarei; este însă pierdută pentru am fie şi mai ales pentru ţară. Cu acest chip au fost călugrite multe fete, pilii ales cu averi, pentru ca aceasta să ţnacă în stăpînirea bisericei sau a vreunei mănăstiri catolice. * In sfrşit, autorul broşurei „Misiuneaecoalelor catolice în Romînia“ ne arată cum se atacă naţionalitatea în şcoalele călugăriţelor. ’ Studiul istoriei romîneşti e un lucru necunoscut prin aceste şcoli, iar eroii istoriei noastre naţionale, Ştefan cel Mare şi Mihai Bravu, sunt consideraţi ca nişte şefi de bandă şi trataţi în consecinţă. Recomandăm cu tot dinadinsul broşura în cestiune. O recomandăm mai ales părinţilor cari crd că aduc un poate folos şi copiilor şi societăţei lor, încredinţînd creşterea odraslelor lor călugăriţelor catolice. Strat ÎMPRESÎUNI şi PALAVRE Pe drum Compartimentul este plin. Doi nemţi, dacă n’o fi avînd cusur, vorbesc despre Întreprinderi şi de-o fabuloasă moştenire, un Domn cu mustăţi mari citeşte Adeverul. L’a luat de la început, de l« Articolul amicului Costache Bacalbaşa, şi pînă la Ploeşti nu isprăvise încă cele Şase pagini. M’iun simţit mîndru de tot dă dau colaboraţiunea mea la un ziar atît de bine făcut şi plin de materie. Că tot citeşti, citeşti şi nu mai isprăveşti. In colţul cel mai depărtat start două călugăriţe catolice. Haina neagră, pe piept spînzură o cruce, în cap două aripi de pînză scrobită albe ca zăpada, iar părul acoperit de un fel de scufp creaţă care merge pînă la începutul franţeî. Femei tinere, treizeci de ani cel mult, vestigiile unei frumuseţe veştejite la întunericul mănăstirei, ca şi faţa lor fie o paloare de moarte. Cite odată undin ele îşi dă niţel capul pe spate, închide ochii şi mie îmi pare că am înainte o femeie pe patul morţii. Şoptesc cuvinte pe cari nu le aud, au gesturile discrete, se pare că nu ştiu ce le înconjoară, că în lăuntrul lor este concentrată întreagă-le viaţa. Şi eu mă gîndesc la aceste tinereţe pierdute în zadar, jertfite unui D-zeu care, de-ar fi, nu putea cere celibatului cuget la enorma luptă dintre corp şi suflet, îmi închipuiesc pe aceste doua fiinţe în adevăr călugăriţe prin „vocaţiune“. Sunt boli mintale, psihice şi dintr’acestea face parte şi mania religioasă , posibil dar ca aceste două femei s nu fi cunoscut pe alt amant decît pe Crist, să nu aibă ţinta a vieţui decît sacrificarea corpului. Cită energie însă le-a trebuit ca să învingă neînvinsul. Cerinţa teribilă a firei. Ce nopţi grozave trebuie să fie acelea cînd natura se revoltă, cînd patimele colcăie, cînd ele fac din om o fiară. Îi iau cugetarea, bunul simţ şi ruşinea! A trebuit ca credinţa să fie covîrşitoare pentru ca să înfrîngă pornirea eternă fără care trebuie perpetuată şi care, pentru a-şi alunge această ţintă, a pus în animal patima cea mai puternică. Din luptă, femeia a ieşit Învingătoare. Priviţ-o însă şi vă convingeţi cît a suferit şi cum s’a oferit întocmai ca o floare lipsită de apă şi de soare. Daţi-le acestor două călugăriţe apa şi soarele dragostei şi faţa ii se va înviora, ochii vor relua strălucirea de altă dată, floarea veştedă de azi va îmboboci şi va apare in toată splendoarea nature şi a superbei eflorescenţi. Dar cine ştie, toate acestea sînt închipuiri de idealist! Se poate ca din patimi firea să fi fost învingătoare şi că toate aceste aparenţe de sfinţenie să nu fie decît o dibace prefăcătorie... ....Acestea îmi trec prin minte, pe cînd nemţii cu cusur vorbesc despre afaceri, pe cînd Domnul cu mustăţi lungi citeşte încă Adevărul şi pe cînd glasul discret al celor două călugăriţe de abia se distinge ca un murmur uşor, în uruitul trenului care şerpuieşte pe marginele pline de prăpăstii ale Prahovei. Sinaia, 27 Iunie. Chiţibuş. CRONICA O Închisoare in Belgia Vorbiam în cronica de ieri de închisorile celulare. Aşi dori să descriu azi — pe scurt, fireşte, cît îngăduie aceste mici cronici— nchisoarea celulară din Libge (Belgia, pe care am vizitat’o cu de-amănuntul. Ne-am dus cu toţii, studenţii, într’o zi după prînz cu profesorul nostru de drept criminal, D. Thiry. Impresia ce mi-a făcut vizita aceasta a fost cu adevărat puternică: închisoarea e o galerie lungă. De amîndouă părţile, la distanţe egale şi pe lavacaturi, sînt uşi mici de fier. Acestea sînt celulele. Intrăm la un condelat. Profesorul îi ceru vele să-l vizităm celula. Îşi aruncă repede capuşonul de pînză pe ochi ca să nu-l vedem la faţă şi ne zice simplu: „poftim“. Celula e de vreo trei metri şi ceva, în ea se află un pat care ziua se stringe şi se face masă, spălător şi o gura de hazna în care banditul arunca tot şi care totuşi nu miroase de fel. Pe masă e lucrul lui—acela făcea pungi de hîrtie cîteva cărţi şi un crucifix în perete. Viaţa lui şi-o face osînditul In această celulă. Din ea iese numai ca să se plimbe un ceas pe zi într’o grădină mică, ca să se ducă la biserică, la şcoală. In mica capelă a Inchisorei am văzut o madonă de o rară frumuseţă. Peste tot numai culori vii şi vesele. Pe talia neagră de alături de altar se aflau precepte morale. Pentru cei nesupuşi sin pedepse mai grele, pentru cei cari se poartă bine sunt răsplăţi: cărţi, tutun, voia de a lucra la bucătărie, la spălătorie, etc. Mîncarea din care am gustat era prea bună: cartofi amestecaţi cu alte legume şi o pîine neagră. Ne aflam acolo tocmai cînd soseau cazane moi, pline şi cari raspindiau un miros plătit. Osîndiţii însărcinaţi cu împărţirea mîncărei alergau de colo pîna colo pe la uşile de unde, prin nişte deschizături pătrate, se întindeau mniinile afară. Priveliştea era fantastica, căci cei cari împărţiau aveau capuşoanele pe ochi. Păreau nişte umbre prin sala mare în care lumina abia mai cădea prin geamuriie de sus. Se lasa seara. Radu Prelea. DIN R.-SARAT (Corespondenţă part. a „Adevărului“) O banda de hoţi — Prinderea hoţilor.—Dispariţia primarului. O bandă de hoţi In comuna Vîlcele exista de cîtva timp—sub patronagiul primarului Gh. Popescu —o numeroasă bandă de tîlhari, cari furau vitele şi caii locuitorilor din judeţ şi chiar din judeţele învecinate. La sub-prefectura din Balta Albă s’au primit deseori plîngeri în contra acestei bande de hoţi, compusă din Gheorghe Voicu, N. Buzatu, Dumitru Enache, Simion Teodor, Anghelache Lupu, Take D. Pîrvu şi Manele D. Pîrvu. Banda aceasta fura vite şi le aducea primarului; în urmă vitele erau vîndute, iar banii îi împărţeaul între ei. Prinderea hoţilor Un alt tîlhar din comuna Gubanca, anume Neagu Martinescu, fura cai de Un bucureştean pe zi Loeot—colonel C. Z. Bitierescu Icoană fidelă a ofiţerului german, D. Ioeot,-colonel Boierescu, comandantul regimentului de infanterie No. 6 (Mihai Viteazu) din Capitală, face parte dintre cei mai inteligenţi şi mai mulţi ofiţeri superiori ai noştri. A fost mult timp director al școalei militare din Craiova. In calitate de comandant de regiment, e de o severitate exemplară, dar nici o data nu-i nedrept. Lesne iertător față de soldat, nici o dată nu permite greșeli ofițerilor.— Căci - zice colonelul—soldatul face armata... findcă trebuie s’o facă, pe c And ofițerul își scoate plinea printr'insa. In zilele din urmă era să fie mutat la G.Lung, dar regele, care îl simpatizează foarte mult, s’a opus la hotărîrea D-lui general Berendel. Locot.-colonel foarte tîndr, comandantul reg. 6 va urca, de sigur, cele mai înalte trepte ale ierarchiei militare. Particularități.— Are o comandă puternică și.... o figură frumoasă. Rug. prin părţile Moldovei şi-l aducea apoi tot în Vîlcele şi îi preda primarului. Sub-prefectul plăşei Balta Albă, un om energic şi curagios, reuşeşte—deşi cu multă greutate şi punîndu-şi chiar viiţa în pericol—a pune mîna pe tîlhari, ajutat fiind de şeful secţiei jandarmilor rurali de la Balta Albă. Dispariţia primarului Primarul, revocat din funcţiune, de frică a fugit din comună. Subprefectul Teodoru, venind în comuna Vîlcele, a descoperit şi alte hoţiin sarcina primarului. Tîlharii au fost prinşi în urma unui furt săvîrşit în judeţul Govurlui, unde, mite alte vite, au furat şi doi cane gri de la D. N. Pencovici, cari, în ziua de 25, au fost liberaţi proprietarului în urma unei adrese a judecătorului de instrucţie, Dud. OFICIALE In magistratură s’au făcut următoarele numiri şi permutări : D. G. A. Drăghici, actual judecător de instrucţie la tribunalul Iaşi, a fost permutat în aceeaşi calitate la trib. Ilfov, în locul D-lui Ion C. Oteteleşanu, ■urnit judecător sindic la acelaşi tribunal, în locul D-lui Hagiopol. D. Lazăr Bădescu,actual jude sindic la trib. Prahova, a fost permutat în aceași calitate la trib. Buzau, în locul D lui Eugeniu Vincior, numit judecător a ocolul 2 Buzau, în locul D lui Al. M Nicolau. D. P. Hagiopol, actul judecător sindic la trib. Ilfov, a fost permutat în aceeaşi calitate la trib. Prahova, în locul D-lui Lazăr Bădeacu. D. M. C. Iorgulescu, actual judecător sindic la trib. Constanţa, a fost permutat în aceeaşi calitate la trib.Teonei, în locul D-lui Al. loan. D. Chr. Georgescu, actual procuro la tribunalul Constanţa, a fost numi judecător sindic la acelaşi tribunal, în locul D lui M. C. Iorgulescu. D. G. Boteanu, actual procuror de secţie la trib. Iaşi, a fost numit prouror la trib. Constanţa, în locul D-lui Chr. Georgescu. D. Irimia Gheorghiu, actual procuror la trib. Ialomiţa, a fost permutat în aceeaşi calitate la trib, Putna. D. Stelian Bonea, actual judecător la ocolul Curtea-de-Arges, a fost numit procuror la trib. Ialomiţa, în locul D-lui Irimia Gheorghiu. D. N. Ştefenescu, actual judecător la ocolul Herţa (Dorobei), a fost permutat în aceeaşi calitate la ocolul Curtea-de-Argeş, în locul D lui Stelian Bonea. D. I. N. Bănescu, actual ajutor la judecătoria Olt, judeţul Olt, se numeşte judecător la Joconul ’ Herţa (Dorohoî), în locul D-lui N. Ştefănescu. D. G. Constantinescu, actual ajutor la judecătoria ocolului 1 Caracal, a fost numit judecător la ocolul Dămieneşti (Roman), în locul D-lui I. Dimitrescu. D. Al. Nicolau, actul judecător la ocolul 2 Buzau, a fost permutat în aceeaşi calitate la ocolul 2 Ploieşti, în locul D-lui Octav Turculeţ. D. Sava Christescu, actual judecător la ocolul Ianca (Brăila), a fost permutat în aceeaşi calitate la ocolul 2 Brăila, în locul D-lui I. G. Florian. D. Ovidiu Burcă, actual judecător la ocolul Olteţu (Vîlcea), a fost permutat în aceeaşi calitate la ocolul Ianca, în locul D-lui Sava Christescu. D. D. Lăceanu, actual ajutor la judecătoria ocolului Dragăşani (Vîlcea), a fost numit judecător la ocolul Olteţu, în locul D-lui Ovidiu Burcă. D. C. D. Barzon a fost numit ajutor la judecătoria ocolului Drăgășani, în locul D-lui D. Lăceanu. D. Aurel Varlam a fost numit ajutor la judecătoria ocolului Olt, în locul D lui I. N. Bănescu. Fel de fel Sinucigaş fără noroc.Zilele acestea se prezintă la un oficiu poliţienesc din Viena un individ şi se recomandă : Leopold Pinker, „candidat de sinucidere î călătorie“. După această recomandare scoase din buzunar un revolver încarcat cu şase focuri şi declară comisarului că arma refuză să se descarce. Revolverul i se scoase repede din mina S'a dovedit că Pinker fuseae nebun, închis într'o casă de sănătate, dar pus apoi în libertate ca remediat. Comisia a avizat pe rudele nenorocitului ca să se prezinte spre a-1 lua în primire sau a’l duce din nou într’o casă de sănătate poscării ruseşti.—Preşedintele republictri franceze, voind să facă un cadofi unui colonel rusesc, anunţă pe acesta prin ambasada franceză din Petersburg că-î trimete un butoiaş cu coniac. Butoiaşul a mers bine pînă la frontiera rusească; cum a trecut însă peste aceasta, a dispărut fără a fi lăsat vre-o urma Regele Siamului a trimis unui muzicant rus, care a compus un imn siamez, o lădiţa de argint plină de ţigări. Lădiţa, plus conţinutul ei au ajuns bine pînă la frontiera rusească; trecînd însă peste aceasta, au dispărut ca prin minune. Astea sínt boscării rusești. Quadriplă sinucidere. — In ultimul timp numărul sinuti serilor a crescut la Paris în mod spăîmîntător. Acum cîteva zile patru femei s’au sinucis cu oxid de cărbune. Aceste patru femei sínt: Marechal, croitoreasă de veste, 24 ani ; Lucia Rovinei, 19 ani, avea un atelier în care acupa 30 lucrătoare. Sens noi, mamă a trei copii, şi Emiie Chio, de 26 ani, care de mai multă vreme avea relaţion cu un artist. Toate patru femaeile au căutat moartea fiindcă ai fost părăsite de bărbaţii la cari ţineaţi Lamvwd». Litere- Arte- Ştiinţe Cu privire la marele critic dane Georg Brandes, un cunoscut ne trimite următoarea notiţă: Brandes este de două luni bolnav şi starea sa este actualmente foarte gravă. Nu există nici o speranţă că eminentul critic îşi va putea părăsi în curînd patul de suferinţă. Totuşi, medicii n’au pierdu încă orice speranţă. La Roma s’au făcut experienţe cu telegraful fără sîrmă al lui Marconi, un tînăr în vîrstă de 22 ani. La ministerul marinei italiene s’au făcut experienţe în modul următor : un aparat era situat la etagiul I, cel l’alt apara la etagiul al III lea. Ambele aparate nu erau legate prin nici o sîrmă, ci erau despărţite prin zidurile şi podelele fiu A?3 te B. C. U. „M. EI.” celor l’alte etpgeVlte lâ^ltegiu*, s’a transmis etedegrazn#"lâ'"Vill0____ jos. Marconi declară că în invenția sa s’a servit de studiile făcute de un învățat german, Hertz, mort prea de timpuriu. La Fiîadelfîa a avut loc un concert coral monstru. S’a inaugurat noua sală a societăței corale, sală care a costat 170.000 franci. La concert a cîntat un cor de 6000 persoane. In sală erau 8000 de spectatori.• Un tînăr învăţat italian, dr. Sanarelli, a descoperit baccilul frigurilor galbene. Baccilul se găseşte în stomahul bolnavilor şi produce o otravă puternică. Aceasta omoară cu siguran animalele cărora li se administrează. Serul găsit de dînsul pentru a combat, boala l-a numit „Serum anti’amargi“. ADEVĂRUL RegulameistulD-lui Poni A fost ministru.— Regulamentul.—S’a încurcat singur.— Să speram. In sfîrşit, s’a făcut experiență și cu un regulament școlar alcătuit de D. Poni. Fostul ministru de instrucţie reuşise să-şi facă o teribilă reputaţie ca om priceput în ale şcoalei. Cind o venit pentru prima oară la ministrin guvernul conservator, a fost aproape impus de curentul opiniuna publice. Vorbise în contra legei D-lui Maiorescu și captivase lumea. Na făcut nimic ca ministru. Toat lumea s’a grăbit să-l scuzeze. — Ce are a face, Poni e singurul om capabil să fie ministru al instrucţiunei publice, dar ce voiai să facă dacă nu stat la minister de cit citeva săptămînî. Asta î-a slujit pentru că î-a dat posibilitatea să mai fie odată ministru. D. Sturdza era aşa de convins că D. Poni e singurul om capabil să puie învăţămîntul pe baze solide, că s’a luptat cu tot partidul, a făcut chestie personală din numirea D-lui Poni la instrucţie. A fost ministru In sfrşit, a fost pentru a dous oară ministru. Şi deriadul acesta i fost un an. Dar tot a avut timpul să sî arate concepţiunile şi ideile de reorganizare a învăţâmîntului. Şi, dacă nu ar fi altceva, D. Poni a lăsat regulamentul privitor la şcoalele particulare. Am spus mai sus că D. Sturdza avea mare ideie de D. Poni. Lucrul se exlica. Au amîndoi acelaşi temperament şi place să înşire continuu la cifre pe hărtiuţe, pe cari le numesc date statistice să se ocupe da chiţibuşuri şi să se piardă în amănunte. D. Poci n’a făcut nici o lege, dar regulamente cîte’poftiţi. Rgulamentul pentru şcoalele particulare ne zugrăveşte admirabil pe autor. Regulamentul Regulamentul pentru şcoalele particulare s’a experimentat anul acesta. Ei bine, toată lumea—şi cei de la minister şi cei însărcinaţi să examineze şi profesorii de la şcolile particulare şi părinţii şi elevii—şi-a pierdut socotelile. Regulamentul D-lin Poni e un fel de labirint cu tot felul de intortocheturi şi sucituri, mici, scurte şi injuste. Şi, ce e mai nostim regimul, catonele şi inflexibilul bărbat dovedeşte prin regulamentul său că ştie foarte bine să-şi apere interesele şi să le uie în acord cu interesele superioare ale invăţămîntului. Aşa, D. Poni, care este interesat la institutele unite din Iaşi, a luat prin regulamentul său toate măsurile posibile și imposibile ca să protejeze tocmai cele mai rele institute particulare. Astfel, prin regulamentul D-sale se prevede că certificatele școalelor particulare, după ce examenele se fac de comisii numite de minister, nu sunt valabile pentru a se înscrie elevii in şcoalele statului, ci numai pentru a se prezintă la bacalaureat. Adică un elev care a făcut un an la şcoalele particulare e silit să rănite tributar al acestor şcoli pînă ce ajunge la bacalaureat. Alta. Un elev rămas corigent la un institut nu poate să dea examen la an institut. Ba, ceva mai mult, un elev dintr’o şcoală particulară rămas repetent nu poate să meargă să repete anul în altă şcoală particulară. Adică, poate un părinte să se convingă că vina e a profesorilor şcoalei că copilul î-a rămas repetent, el nu poate să-l ducă la altă şcoală. Pentru ce aceasta ? Evident că numai pentru a se protege şcoalele, că, dacă se intimplă la şcoală să rămiie mulţi corigenţi, lumea îngrijată să nu o poată părăsi. S’a încurcat singur. Dar e nostim faptul că însuşi D Poni, autorul acestui faimos regulament, s’a încurcat în el şi nu l’a aplicat conform literei lui. Aşa, ni se scrie din Iaşi că D. Ponu a trecut, ca preşedinte al comisiuniei de examinare, peste maî multe prescripţii ale regulamentului. S’a convină şi D-sa că regulamentul prevede o serie nesfîrşft 1» chiţibuşuri ridicule, cari nu au nici un rost latr’advăr, dacă comisiile examintoare s’ar ţine strict de regulament, le ar trebui numai pentru recerea notelor în matricole maî bine de două săptămînî. Aşa regulament mai rar. Să sperăm Să sperăm că membrii şi in special preşedinţii comisiilor examinatoare cari au asistat la examenele şcoalelor particulare din ţară vor face rapoarte amănunţite şi vor atrage atenţia D-lui ministru asupra inconvenientelor regulamentului D-lui Poni. Să mai sperăm că D. Spiru Haret, deşi este un aer ego al D-lui Poni, totuși va schimba regulamentul predecesorului D-sale, Rep. Pentru gospodine Vin de casă.— Luaţi. 450 grame de zahsr, 25 grame de harpeiu, 8 foi de portocal, o jumătate de pahar de oţet, mestecaţi zilnic cu un baston şi după a cincea zi, adstogaţî 2 linguriţe mici de caramel, puneţi apoi totul în butelii, strecurînd lichidul printr’o bucată de pînză. Scuturaţi buteliile şi apoi culcaţi-te. După opt zile vinul e bun de băut. QasSr. MILITARE Elevii şcoalei de oficeri ieşiţi subloccotenenţî pe ziua de 1 Iulie au fost astfel repartizaţi: Aleman Nie. reg. 17 Mehedinţi, Aritonovicî Ar reg. 18 Roman, Amstasiada G. reg. 33 Tulcea, Bădescu Rad. reg. 25 Rahova, Basarabe sau reg. 2 călăraşi, Kendescu Nie. reg. 13 Şetean cel mare, Beceanu Gh. reg. 3 Olt, Bileiurescu D. r. 11 călăraşi, Bobicescu G. reg. 6 R.Sărat, Călugăru I. reg. 2 Viloea, Botez Diculescu r. 2 roşiori, Ciolan G. reg. 25 Prahova, Ghiţessu D. reg. 20 Teleorman, Candiani Gr. r. 1 Roşiori, Ciutescu Aur reg. 21 Teoneî. Călătorescu C. r. 11 călărași, Constantinescu Tr. reg. 3 Olt, Constantinescu N. reg. 5 Vlaşca, Gimpieanu C. r. 1 Roşiori, Constandache Gr. bat. 5 vînători, Cris- FOIŢA ZIARULUI ADEVERUL VALSUL 46 BĂRBAŢILOR Partea a doua Copilul adoptiv HI Micuţul avea o figură slabă şi de o albeaţă stranie... Ochii îi erau roşii nedormiţi... Cărnurile moi... Se simţea şi in acest scorp fraged viaţa nu era tocmai robustă... — Sărman micuţ! sărman micuţ ! murmură cu dulceață tînăra mamă fără copii.Și, adresîndu-se către Grosse-Caisse: — Dă mi toate amănuntele posibile *SiJtxrs p&răsireî copilului... — Pe legea mea, dragă Doamnă, nu pot să adaug mare lucru la ceea ce ți-am spus ieri... Dacă sărmana mea prietenă n’ar fi murit, v'ar fi putut da toate informaţiunile... Dar ea e moartă.. Ceea ce ştiu e că i se făgăduise defunctei o mare sumă de bani pentru a se Însărcina cu creşterea copilului... — Cum ? — Nu ştiu. De altmintrelea, faptul acesta n’are o aşa de mare importanţă. I s’o fi făgăduit toată averea regilor de pe pămînt... Dar ce folos !... n’a primit nimic! — Cel puțin ţi-a vorbit de omul care l-a adus acest copil ? Fără să se gîndiască mult, Grosse Caisse zise: — Da, da, mi-a vorbit... In urmă, observă că a comis o prostie... și-și mușcă buzele... Sabina întrebă: — Cum era acest om ?... De astă dată, Grosse-Caisse își calculă cuvintele: — Nici înalt, nici scund, mai mult slab, cu an acer ipocrit... Numele lui, firește, nu mi l'a spus, și, de alt-fel, prietena mea n’a văzut pe omul acela de cît o dată... Era îmbrăcat bine, dar nu ca un Domn din lumea mare... Prietena mea îmi spunea că el avea mai mult aierul unui mijlocitor...un fel de om pe care îl'însărcinase altcineva, ca, în schimbul unei sume de bani, să facă acest comision... După cum se vede, comedianta o brodise bine. Și înţelese aceasta din faptul că Sabina părea că se gîndeşte, comparînd, fără îndoială, în spiritul său, portretul ce i se descrisese cu acela al lui Marc Roux. Puncte de asemănare erau. Cu toate astea, inima Sabinei nu-și îndesi bătăile. Nu resimția decît o milăadîncă pentru această creatură, dar o milă banală, mila pe care toate femeile o încearcă la vederea unui copil bolnav, rău îngrijit și pe care moartea îl amenință. Se îndoia. După cîteva minute: — Cînd necunoscutul a venit la amica D-tale, copilul ce aducea ’trebuie să fi fost înfășat în scutice foarte fine, în dantele de preț... Aceste scutice purtau o monogramă... Ele au fost, desigur, conservate... Ar fi o probă... un mijloc de a putea recunoaşte... Arătaţi-ni-le... — Da, Doamnă, ceea ce spui e prea adevărat... Sărmana mea prietenă însă, pe de o parte neavînd bani şi, văzînd că ceea ce i se făgăduise nu i se mai dă, iar pe de alta fiind ea însăşi bolnavă şi avînd nevoie de medicamente, a vîndut scuticele şi dantelele... la un negustor oarecare... Sabina persistă în îndoială... Cu toate astea, ea sărută pe mica creatură... Şi această sărutare îi potoli plînsul; găsise aceasta prea dulce, fără îndoială. Şi Sabina îşi zicea: — Oare să I Iau cu mine, aşa de nesigură cum sînt ? Nu ştiu dacă e copilul meu... dar îl scap cel puţin de o moarte apropiată, îl scap de mizerie, şi se poate ca mai tîrziu întîmplareasă-mi arate adevărul adevărat... Pentru un copil aruncat în mijlocul tuturor mizeriilor, ea scotea pe un altul dîntr'o mizerie omorîtoare.« Strînse pe micuț cu mai multă putere la sîn. — 11 iau, zise... Va fi fericit lingi mine... Iți voi trimite, azi chiar, recompensa îngrijirilor D-tale... — Un lucu, zise Grosse-Caisse, nu-ți știm adresa... și eu iubesc pe părăsita ăsta... Nu vreau să-l pierd așa, într’o oră, fără să ştiă măcar ce se va alege de dînsul... Aşi voi să am știri despre el... Sabina se temu de o cursă. — Nu, dacă iau copilul acesta, apoi el e pirdut pentru ta, pierdut pentru tot-d’auna.. și, dacă într adevăr te interesezi de el, apoi îți voi trimete știri ori de cîte ori vrei... — Dar dacă vei dispare și nu voi mai auzi vorbindu-se de D-ta ? Sabina scoase un portofoliui. — Ține, zise, aci e un mic compt... și tot deodată dovada că nu sînt o aventurieră... — Ce e 'n portofelu-ăsta ? — Aproape o mie de franci... — Și mi făgăduiești ?... — Mîîne vei primi... Ochii comedianei străluciră şi degetele-i tremurau numărînd hîr’tiile de bancă. — Acum poţi lua copilul, buna şi scumpa mea Doamnă, îl poţi lua... Am încredere... Dacă m’am temut puţin, a fost fiindcă iubesc pe mititel... ’ mila, înţelegi.. mila... Şi Grosse-Caisse își șterse ochi cu un colț al rochiei, deşi numai deplina nu plîngea comedians. Sabina se îndreptă spre uşă cu uşoara-i greutate 'n brațe. Dar, în momentul cînd dispărea, se auzi un strigăt sălbatec in fundul camerei. Augustina Aubert năvălia după Sabina. Grosse-Caisse îngălbeni de mînie. Voi să oprească pe cealaltă, dar Augustina o îmbrînci. — Laaă-mă ’n pace... Știă bine că nu sunt bogată... Știă bine că n’am prea multăiubire maternă pentru acest copil, că am dorit adesea să moară, pentru că-i credeam o povară prea grea... Poți să crezi ce vrei, mie tot una... Dar nu pot să văd cu voi) ■a şi să aud spunîndu-mi-se că n’o sămaî văd nici odată... Nu, nu... voiesc mai bine să fie nenorocit cu mine, di cît fericit cu voi... Iată, nici o dată, dar nici o dată n’am simţit ca acum o însemnează să fii mamă... Acuma ştifi . Ei bine, îţi jur, de-acum înainte voi fi mai bună de cum am fost pînă acum iţi jur... îţi jur... şi-mi voi schimba viaţa, voi munci... Voi munci ca altă data, mă voi apuca de vechia mea meserie de spălătoreasă. Şi vărsa lacrimi adevărate. Sabina, mişcată, turburată peste măsură, nu înţelegea nimic. Augustina își șterse ochii... — Ești o nesocotită... o proastă ! îî șopti Grosse-Caisse la urechie. — Se poate, zise ceal’altă cu putere, dar tu n'ai avut copii... tu nu știi cît am suferit eu mai adineauri, cînd dama aceasta se alia aici... Și întoreîndu se către Sabina: — Nu înţelegi, văd bine... Trebuie să te desluşesc... Grosse-Caisse a aflat ieri că eşti în căutarea unui copil... Ea a avut ideia să se adreseze mie ca să-ţi procur unul... Am voit să facem o afacere, pricepi ? Şi a inventat o poveste întreagă, profitînd de informaţiunile ce i-ai dat, de naivitatea şi de durerea tale... Copilul pe care-1 ţii în braţe nu e al D-tale, pentru că eu îi sînt mamă... Dă-mi-1, Doamnă, şi iartă-mă... Şi ia ţi banii înapoi. Nu sînt tocmai delicată... şi, cu toate astea, aceşti bani mă înspăimîntă... simt că mi ar arde degetele. Sabina îi înapoia copilul. — Ial, sărmană copilă... Și Grosse-Caisse, furioasă și zăpăcita, zise: — Rau, foarte rău că m’am [putut înșela... Dar Grosse-Caise nu părea că se că- Hște de ce a făcut. Vremea remușcăril’or trecuse pentru ea. In momentul acesta n’avea de cît o ideie. Și această ideie o traducea înt'un singur cuvînt. Arătînd micul porofoliu al Sabinei, zise ^ — Dar banii ? Sabina luă portofoliul şi-l întinse Augustineî: — Ia-1 ta. Nu-ţî fie frică. Aceasta nu te poate face să roşeşti. Cu banii ce-ţî ofer vei putea îngriji copilul şi-ţi vei căuta de lucru dacă stăruiește încă in curagioasa hotărîre. — Oh !da, Doamnă, oh ! da, îţi jur-Grosse-Caisse înălţă din umeri. Sabina sărută pentu ultima dată copilul. — Sărman copil ! murmură dînsa, Sărman copil! Și ieşi încet, gînditoare, zdrobită la ideia că, poate, și al său era bolnav, palid, slab, aproape de moarte, ca acesta. Și se ruga în gînd: — Doamne, aibi milă de el !... O asemenea aventură se produse de mai multe ori. Dar, instruită prin experiență, ^ Sabina descoperi» cursa numaide cît. (Va urma) *