Adevěrul, decembrie 1900 (Anul 13, nr. 4079-4106)
1900-12-04 / nr. 4081
r -« . ,nn' XIII— No. 4081. FONDATOR AMEX. V. ISPIaMMANU Abonamente Um aIt Trtl hag ia ţ»r&............. 30 lei lo lei 8 te; 25 13 In Btvilin&tat.e, . 50 1® barai în toată ţara IS „ „ străinătate Un număr veehiü HO bani I O singora caffle TREI DliCIJSSlIKI Părerile d-lui Emil Costinescu asupra situaţiunel. — Succesul d-lui Take Ionescu. — Discursul d-luî P. P. Carp De sigur că numerosul şi alesul auditoriu care a urmărit şedinţa de erî a Camerei, a plecat cu o bună impresiune asupra instituţiunei noastre parlamentare. Oratorii de erî, de altmintrelea podoabele parlamentului romin, au înălţat discuţiunea ast-fel în cit de sigur că toţi deputaţii se mindreau că se maî găsesc ilustraţiunî cari să serveze parlamentarismul cam discreditat şi la noi. D. Emil Costinescu s’a ilustrat erî înc’odată nu numai ca un om versat şi stăpin in materie financiară, dar şi ca unul din cei mai înţelepţi, mai prevăzători şi mai capabili bărbaţi de stat. Camera a ascultat, timp de mai bine de două ore, cu o religioasă atenţiune cea mai limpede expunere a situaţiei noastre politice şi financiare. D. Emil Costinescu are darul, prin gratit sau plăcut şi mai cu seamă prin logica şi marea claritate ce le posedă, să deştepte cel maî viu interes al tuturor, al unei mulţimi întregi, asupra celor mai aride chestiuni financiare, cari pină odinioară la noi nici nu comportau o discuţiune mai largă. Nimeni nu oboseşte ascultind pe d. Emil Costinescu şi toţi se folosesc cu ceva ascultind pe acest bărbat superior. Dar să relevăm, in liniamente generale, părţile, mai de seamă din importantul discurs al eminentului orator. Oratorul arată politica de autoritarizm pe care d. Filipescu a proclamat-o de pe banca ministerială și declară că partidul liberal va trebui să intre în rolul său dacă această politică de autoritarizm care s’a lansat de un ministru va fi împărtășită de întreg guvernul. Asupra fuziune! constată că ea s’a făcut in mod tendenţios şi că aristocraţia talentului a căzut victima celeîl’alte aristocraţii, a naştere!. La liberali însă se poate constata o reală unificare a tuturor forţelor, care se va întări cu atît maî mult cu citite vom convinge mai bine de jertfele ţie care le cere ţara de la oamenii politici. Trecind la altă ordine de idei, oratorul arată că guvernul se află sub tirania birourilor, că nu poate realiza economiile necesare, şi că n’are curajul să înfringă acea tiranie. Treime ca guvernul, sprijinit de întreg partidul, să învingă biroucraţia, D. Costinescu a făcut apoi o lungă şi foarte instructivă analiză a deficitelor. Proectul privitor la Banca Naţională a fost atacat cu o mare energie de d. Costinescu. Oratorul a veştejit modul şi termenii in care un ministru a vorbit de această instituţie a statului, singura care ne face viaţa economici'posibilă. Si s’a găsit un ministru care s’o compare cu Rokefeller, cu Shylok ! Nicăeri nu s'a văzut violentindu-se, de guvern, o Bancă a statului, fără absolut nici un motiv, căci Banca a ajutat statul in toate împrejurările, si d. Anton Carp, la Senat, silit a lua cuvintul in această chestie, a fost cel mai conciliant şi maî binevoitor pentru a ajunge la o soluţie raţională. Aşa precum aţi apucat-o faţă de Bancă—zise d. Costinescu — mergeţi Sau spre insucces, sau veţi perde banii şi, ceea ce e mai grav, veţi schimba caracterul naţional al instituţiunei. In privinţa economiilor budgetare d. Costinescu dovedi că se pot realiza 20—25 milioane. Legea furiei aşa precum s’a aplicat, a fost vexatorie şi de aceea odată cu perceptorii a trebuit să pornească şi armata. (Oratorul arată o serie de economii posibil de realizat, ceea ce se expune mai pe larg in darea de seamă a Camerei). Dacă nu veţi putea îndrepta acum situaţia financiară — termină d. Costinescu— veţi avea o cădere teribilă. Şi guvernul care nu poate realiza economiile ce se impun n’are raţiunea de a fi. Discursul d-luî Emil Costinescu a fost viu comentat în întreaga Cameră. In fine veni rîndul d-lui Take Ionescu. La primele cuvinte d. Take Ionescu răuşi să captiveze întreaga Cameră şi toate tribunele. Era şi in vervă. A captivat toată suflarea conservatoare lăsînd să defileze înaintea ei toate figurile măreţe ale partidului, pe Lascar Catargiu, pe Alexandru Lahovary, pentru a demonstra criza de oameni prin care trece ţara şi situaţia grea in care conservatorii au luat puterea fără de a mai avea în sinul lor titani ca Alexandru Lahovary. Inspiraţia aceasta a smuls aplausele tuturor conservatorilor. Şi apoi d. Tke Ionescu analiză activitatea guvernului Cantacuzino, cu cinci miniştrii nouî, din cari cel maî bătrin era d-sa! Acel guvern a realizat mai toate reformele anunţate in mesaj şi orî-ce Cameră conservatoare va rîvni activitatea şi munca desvoltată sub acel guvern ! Aprinse furtunoase, senzaţie ovaţiunei oratorului. Succes in politica externă, succes in politica internă, iată bilanţul fostului guvern Cantacuzino. După ce expuse situaţia fostului guvern, astfel precum desigur nu o va prezenta nimeni pe acea a d-luî Carp, strălucitul orator se opri la d. Panu şi ii făcu un portret atît de elogios încit fiecare işî aminti riposta violentă a d-luî Filipescu la adresa şefului radicalilor. «Aşi simţi o adincă mîhnire in ziua cînd ne-ar părăsi oameni de valoarea d-luî Panu!» adaugă d. Take Ionescu. Dar dizidenţele clasificate de d. N. Filipescu au fost asemenea admirabil relevate. «O clasificare inoportună, Camera îmi face mai mult impresia unei simfonii pastorale, nu văd dizidenţe culpabile, nu văd dezasimilarea d-lui’Panu! Bravo! Aplauze ! Şi pe tonul acesta, sub o formă măiastră şi o vervă neîntrecută, d. Take Ionescu aruncă cele mai fin ascuţite săgeţi micului dictator pe care 1 trată de la o înălţime ameţitoare şi cu entuziasta aprobare a întregei majorităţi! In chestia Băncei Naţion.lt, pe care a violentat o dl N. Filipescu, leaderul mijortâţei a zis că nu’trebuie de vorbit mai cu seamă că guvernul va maî trata cu Banca. După aceste duşuri formidabile, d. Take Ionescu făcu o critică a expunere! situaţiuneî financiare a d-luî Emil Costinescu şi termină printr’o optimistă şi splendidă peroraţie. Camera a făcut d-luî Take Ionescu adevărate ovaţiuni şi toţi strigau in culoare : — Trăiască... msunelucul ! * Impunătoarea şedinţă de erî se termina printr’o scurtă semi-gravă şi semi-zeflemistă cuvintare a preşedintelui consiliului. Cc. Petrache, dacă nu s’a arătat pină acum mare reformator, se prezintă însă ca un straşnic prim-ministru. E simpatic, face glume foarte reuşite, vorbeşte frumos moldoveneşte şi nu-ţî poate inspira antipatie niciodată. Discursul rostit era de d. Carp nu cuprinde vreo notă nouă, dar se deosebeşte complect de acel rostit, de d. Filipescu D. Carp a fost blind şi împăciuitor cu d. Panu, cu toată lumea, pe cind d. Filipescu a lovit în dreapta şi nu stingă. D. Carp a declarat că e gata să plece de la putere, dacă sunt alţii maî capabili. D. Filipescu însă a zis că guvernul va fi un guvern autoritar. Această comparaţie s’a stabilit imediat după discursul d-luî Carp. In fine şedinţa de erî a lămurit situaţia în tabăra guvernamentală : s’a văzut ce fel de mameluc e d. Taka Ionescu, şi s’a văzut că d. P. P. Carp nu împărtăşeşte de Ioc autoritarismul d-lui Filipescu. B. Conflictul cu Bulgaria înaintea Camerei Ziua de erî a fost interesantă la Cameră pentru că doi deputaţi de frunte şi doi oameni de mina Intîia au luat cuvintul şi fiecare a spus lucruri de seamă din deosebite puncte de vedere. Discursurile d-Ior Costinescu şi Take Ionescu se pot citi în corpul ziarului şi asupra principalelor părţi se revine mai încolo, aşa că cititorul îşi poate da seamă de însemnătatea cuvintelor spuse de ambii oratori. Aici noi nu vom insista decit asupra unei cesiuni, a conflictului cu Bulgaria, pe care ridicat-o d-l Take Ionescu, şi d-sa a fost primul orator care a atins această cestiune şi a atins-o şi cu demnitate şi cu energie. Relevăm acest discurs şi în special partea aceasta, pentru că d-l Take Ionescu este o personalitate politică de mina intuuii, şi de care guvernul trebue să ţină seamă, mai mult încă, o torţă, graţie îngăduinţei căruia guvernul actual trăeşte. D-l Take Ionescu a făcut elogiul patriotului Mihăileanu a vestejit purtarea asasinilor de la Sofia, şi după ce a arătat cit de mult Bulgaria datoreşte Rominieî, a declarat că are încredere in puterea noastră de viaţă pentru, a o împotrivi principalului vecin. E o vorbire înţeleaptă şi de om energic, şi am fi dorit ca tot aceste cuvinte să le auzim şi din gura guvernului. E timpul ca să ştim : ce gîndeşte guvernul să facă faţă de incăpăţînarea guvernului bulgar şi dacă este hotărît a face să fim respectaţi ori cum şi ori şi ce s’ar intimpla ? D-l Take Ionescu, hotărî a nu se declara pe faţă în potriva guvernului actual,, n’a putut să spue mai mult, nu s’a crezut iu drept să stringă cu uşa pe ministrul de externe şi să’l silească să arăte şi ţârei în ce stadiu este cestiunea bulgărească. Acest lucru insă trebuiau să-l facă deputaţii liberali, cari nefiind ţinuţi de scrupulurile şi mnajamentele fostului ministru de finanţe, trebuiau să ceară guvernului ca să vorbească. N’au cerut şi rău au făcut, pentru că mai mult ei trebuiau să vorbească de cit un fost ministru conservator şi un om politic care se declară amic al actualei formaţii guvernamentale. Nu ştim dacă miniştrii vor vorbi cel puţin la Senat, dacă vor face declaraţiuni in această cestiune, dar avem credinţa noastră sinceră că este absolut indispensabil ca ţara sa fie pusă in curent şi turbulenţii noştri vecini să se convingă că suntem hotărîţi a face totul pentru a căpăta satisfacţiune de ororile comise de bandiţii comitetului macedonean contra noastră şi pe teritoriul nostru. De altmintrelea toi credem că pe calea apucată nu vom ajunge la nici un rezultat. Avem a face cu un popor primitiv, fără de educaţiune politică, cu moravuri sălbatice şi banditeşti. A vorbi, limba diplomatică cu aceşti oameni este a perde timpul şi a fi sigur de nereuşită. Oricum ar sta lucrurile, dacă guvernul nu este hotărit a ne lăsa de risul Bulgariei, dacă nu voeşte să comită o trădare naţională, cea maî ruşinoasă şi cea mai odioasă, guvernul este dator ca să vorbească pe faţă şi categoric. Dl Take Ionescu i-a deschis calea, şi el n’are de cit s’o urmeze. Constituie. DIN FUSA CONDEIULUI Catagrafia animalelor domestice D. Nicu Filipescu, ministru de domenii, de industrie, de agricultură şi de comerţ, zis şi ucigaşul lui Lahovary, zis şi micul dictator, zis şi Sarafoff cel mic, zis şi sfredelul dracului zis şi încurci totul, d. Nicu Filipescu cel cu atîtea titluri şi atîtea nume—şî-a pus gînd rou cu găinile oamenilor, cu măgarii, cu porcii şi cu alte dobitoace. Noi rugăm pe excelenţa sa asasină să lase în pace genele creştinilor şi în orice caz, dacă face catagrafia dobitoacelor necuvîntâtoare, să dea ordin controlorilor să nu uite şi doliul Mitropoliei cum şi palatul Universităţeî, unde se poate găsi o mare colecţiune de asemoei animale domestice, foarte domestice chiar. BTriplizon. Guvernul opoziţiei In magistralul său discurs d. Emil Costinescu a atins un «^§» punct care desemnează, situ-,aţiunea. In Cameră, ci opoziţiunea are rolul de a ataca, nu ea este turbulentă şi vehementă, ci guvernul. Opoziţia dă tonul discuţiunei, ea arată guvernului ce trebue să facă, ea de fapt guvernează, căci la cîrma statului avem nişte oameni cari habar nu au ce trebue să îndeplinească. Faptul este foarte adevărat, cit o fi el de anormal. Guvernul de altmintrelea a pierdut chiar şi simţul moral, căci nu-şi dă seamă de monstruozitatea unor fapte ce comite ori voeşte să comită. N’a văzut trecutul guvern ruşinea afacere? Halber, actualul n’a putut vedea ce primejdie are în sine vinderea către americani a terenurilor petrolifere. In ce priveşte împuşcarea sătenilor şi torturarea lor, simţul moral al miniştrilor este aşa de căzut că n’a văzut oroare. lucrului şi gravitatea faptului de a scuza tortura şi a o erija în stem quasi lepl de corecţiune. Un asemenea guvern trebue dar de condus, şi aceasta este rolul greu al opoziţiunei, dar ea şi l'a imieplinit şi îl va îndeplini înainte, ori şi ce s’ar întîmpla, ori cit guvernul va fi nervos, ori cît la observaţiunile calme ale oratorilor opoziţioniştii, vor răspunde epilepticii şi găgăuţi, ori cît opoziţia parlamentară, va fi insultată de turma cuvîntătoare a copiilor răi crescuţi din Cameră, ca va sta neclintită şi va guverna de fapt ţara, pentru că avem la curmă nşte oameni, cari deşi incapabili să conducă ţara, totuşi nu lasă de drept pe alţii,să facă acest lucru, aşa că e o datorie, sfintă de-a face astfel şi pe cît se poate să se salveze ţara, conducind-o de fapt. nnn Străinii si Banca Chiar şi străinii, In favoarea cărora s’a prezentat proectul de lege pentru vinzarea părţii de acţiuni a statului în Banca Naţională, se crucesc de acest proect, de uşurinţa cu care guvernul vrea să alieneze cea maî frumoasă, maî sigură şi mai rentabilă avere a statului romin. Neue Freie Presse nici nu crede că un asemenea proect poate să treacă— şi Neue Freie Presse e organul bancherilor cari se aşteaptă să tragă un folos de pe urma nebuniei guvernului romin. Ziarul vienez crai de că această chestie va deveni chestie ministerială, şi că opoziţia se va împotrivi din răsputeri la votarea legei, cu multe şanse de a învinge. Aceasta e şi speranţa noastră. Dacă în concesionarea terenurilor petrolifere s’a făcut atita tărănoiă, şi cu drept cuvînt, pină ce la urma urmei guvernul a fost silit să nu sacrifice interesele ţării, cu atît maî mult trebue de împedicat înstrăinarea celei maî solide averi a statului, acţiunile lui la Banca Naţională. Pe lingă partea materială este şi partea morală. Un stat care şl vinde averi ce-i aduc minimum SO la sută pentru a şi plăti un cupon, e un stat care dă semne dacă nu de faliment cel puţin de o strîmtorare grozav de îngrijitoare. Nu trebue cu nici un preţ să ajungem aci A vinde păduri, mine, servicii publice care nu rentează, se mai poate înţelege. Dar a vinde fonduri cari constitue cel mai frumos pasament ce se poate imagina, e o nebunie curată. Ca mîine, odată apucat pe calea aceasta, i-o veni în gînd guvernului să vindă şi monopolurile statului, ca în Serbia. începutul l-a făcut deja cu monopolul hîrniei de ţigară. Apoi trebue să-l lăsăm să ne dea de ripă ? Mai mult ca oricind şi ca pentru orice opoziţia treime să se împotrivească la vinzarea acţiunilor din Bancă, şi din punct de vedere material, şi din punct de vedere moral. Chiar străinii, în folosul cărora se protedează vinzarea, s’ar mira de indolenţa şi nepăsarea noastră. 1. T. A se vedea în corpul ziarului ultimele informaţiuni asupra evenimentelor la ordinea zilei, precum şi ultimele relegrante ale nopţii sosite de la corespondenţii noştri particulari din ţară şi din străinătate. CARNETUL MEU Un om pierdut Nu mă mai mir de rihnie, am pierdut puterea de a mă mai indigna faţă de atîtea decepţiile, dar mi-a rămas o singură calitate din tinereţe, aceea de a-mi părea încă rău cîte-odată. Uite de pildă hanii în care a ajuns Barbu Detevrancea nu mă indgnează, nici nu mă miră. E însă singurul om de care îmi pare râu că a ajuns ceea ce este acum. Să începi prin a scrie Sultănica şi să isprăveşti prin a fi un politician ordinar, să devii un fel de slugă plecată a ciocoilor, să te conducă un Nicu Filipescu, de nas şi să fii omul şi creaţiunea lui iată o careră da sigur tristă, iată un om de care trebue să-ţi pară rău. Era menit să fie una din podoabele literaturii şi artei române, ar fi putut trăi, dacă nu din meseria lui propriu zise, pentru că arta la noi nu e o profesiună, dar prin mijloace altele decît politica. Acum însă tată’l primar al Capitalei, şef de bandă de multe ori, pătimaş pină la a uita respectul de sine, iată’l ambalat în teoui conservatoare, uitînd poporul din care se trage şi pe care l’a vîndut ciocoilor pe un codru de piine şi pe nişte onoruri deşarte! Cum să nu-ţî pară rau de omul acesta şi de cite ori vechea simpatie par'că îţi opreşte condeiul şi totuşi te sileşti a’lovi, pentru că tocmai i’aî iubit, pentru că regreţi a’i vedea un om pierdut, pentru ca vezi că te-ai înşelat asupră-î. Ţi-e maî mult ciudă pe tine că te-aî înşelat asupra-?, de cît ţi-e ciudă pe el, pe care par’că îl scuzi întru cîtva. O. M. Luni 4 Decembrie 1900 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE! Anim cluri . IV Lel. . . . Ill jt . t . ro CHESTIA ZILEI “==:......... "■ „nil» —^=^p^â^TTWrrr||:i D. Barba Delavrancea (satisfăcîndu-șî o inexorală necesitate..., ministerială, exclamă filozofic:) Je m’en... pisse pe operete mele î Par’că ele or să mă facă ministru ! ! Memoriul corpului profesoral ieşan Mişcarea ieşenilor.—Bănuială.— Memoriul profesorilor.— Facultatea de drept.— Medicina. — Conclusiunile Cu toate desminţirile oficiale, ieşenii continuă mişcarea lor inpotriva desfiinţărei facultăţilor de medicină şi de drept. Această mişcare se face în primul rind de profesorii universitâţei, fără deosebire de culoare politică. Ei explică această mişcare pe grija că guvernul proectează ca in mod indirect, printr’un amendament propus din iniţiativă parlamentară, să ajungă la ştirbirea Universităţeî. Profesorii maî vor ca prin această campanie să pue capăt pentru totde’auna veleităţilor guvernelor de a se atinge de Universitatea din Iaşi. In acest scop profesorii au alcătuit un memoriu, din care extragem următoarele părţî principale. * Ţara noastră trece printr’o criză financiară foarte grea, şi nu se poate tăgădui nevoia de a se face economii bugetare, prin restrîngerea cheltuelilor. De cind cu această împrejurare, se întăreşte din ce in ce zvonul, că Universitatea din Iaşi este ameninţată de a fi ciuntită, prin desfiinţarea facultăţei juridice, sau a celei de medicină, sau chiar a amîndurora împreună. Deşi lucrul poate fi numai un viet fără temeiu, totuşi îngrijirea ce a deşteptat in toate straturile societăţei eşene, ne îndreptăţeşte a lua apărarea acestor două aşezăminte de cultură, cu atît mai mult că in deosebite rîndurî pină acuma s’a ivit ideia de a se îngusta sfera de activitate a Universităţei din Iaşi. Facultatea Juridică Este cel mai vechili aşezămînt de învăţătură superioară din ţară, urcindu-se începutul ei la anul 1830. Iunie, cind s’a înfiinţat în şcoala Vasiliană cel întâi curs practic de legi, propus de jusconsulul statului Christian Flechtenmacher, care curs era menit «pentru un număr hotărit de tineri din clasa boerească». La anul 1835 infiinţindu-se Academia Mihăileană, Fiechtenmacher propune pe lingă dreptul civil şi un curs de drept natural, pină la 1838 cind retrăgindu-se in pensie, îi urmează Petru Cimpemu. La 1813 se adaogă un curs de Economie Politică predat de Ion Ghica. La 1851, prin aşezâmîntul şcolar al lui Grigore Ghica, se prevede înfiinţarea facultăţei juridice, care se îndeplineşte însă abia In 1856, tot in localul Academiei Mihailene, unde stă pină la 1860, cînd după propunerea lui M. Kogălniceanu, Alexandru loan , decretează strămutarea facultăţei juridice în localul Universităţei. Acest aşezămînt, vechiu pentru tinăra cultură a ţarei noastre, a dat pina acuma roade însemnate ; căci numai de la 1807 pina azi, s’a luminat cu învâţămînturilii lui 1369 de studenţi, şi este de observat că numărul acestora departe de a scădea precum se cred© şi se susţine de Unii, sporeşte din potrivă pe fiece an. Aşa în periodul de la 1890—1895 s’au înscris 182 de studenţi, în mijlociu cite 35 pe an ; iar de la 1895—1900, 277, în mijlociu Cite 56 pe an. In anul curent 1900—1903 s’au înscris 71. Pină acum la facultatea de drept « dat 255 de diplome de licenţă care au început insă a se elibera mai regulat numai de pe la anul 1875, de oarece înainte era îndestulător certificatul de absolvire pentru a intra în magistratură sau a exercita profesiunea de avocat. Din aceşti 255 titraţi din Iaşi, anuarul justiţiei arată că trei s’au înălţat pină la gradul suprem ierarchic la magistratură şi anume actualul consilier la înalta Curte de casaţie, d. Grigore M. Buicbu şi răposaţii consilieri la aceeaşi Curte Dim. Tăcu şi Vasile Tasu. In Curţile de apel, in afară de cei ce au murit, se află acum încă un preşedinte de secţiune, d. I. Vriaceanu şi patru consilieri: d-nii Profirul Papp, Sofian şi Crivăţ; un procuror general d. Sadoveanu şi doi procurori de secţie: Leonescu şi Crupenschi. In tribunale se află 2 prim-preşedinţî, 7 preşedinţi, 28 judecători şi 13* procurori. Judecătorul« de pace numără 48 de judecători şi ajutori, iar barourile diferite din ţară numără 125 avocaţi eşiţî din universitatea din Iaşi. Pe lingă aceştia maî mulţi ti O expoziţie de tabloul — N. Ciropeanu — Surpriza pe care Parisul o păstrează pentru ceî cari se ocupă cu mişcarea artistică e mare şi neaşteptată. Ea e şi mai plăcută pentru noi, pentru românii cari ne găsim la Paris, ca şi pentru ceî din ţară. D. N. Gropeanu, artist de mare talent, care a expus şi in secţia de Bele- Arte romină de la Expoziţie, are curajul să prezinte publicului parizian, în atelierul său din str. Bayen No. 33, o expoziţie de tablourile d-sale. Expoziţia se va deschide peste trei zile, adică la 5 Decembre st. n. Avui norocul s’o vizitez înainte. Lucrările reunite aci reprezintă o sforţare a trei sau patru ani de muncă, — o sforţare către un ideal. Ele ne permit să ’nţelegem pe artist, să-l urmărim in stările lui sufleteşti şi mai ales să-l urmărim în dezvoltarea talentului său. In adevăr, d. N. Gropeanu ne apare la ’nceput neliniştit, fără siguranţă, cercetător, căutind calea care conduce la formula fericită, care să «exprime adevărul», la forma artistică, în putere, care să îmbrace exact şi sincer gîndirea sa, concepţia, visul* sau. Dînsul bijbîie in Candeur, Les deux ans de Margueriite, Valonii, la pagsanne rmmaine, Etonnée, dar bijbîie cu mult talent creator, cu toate că în aceste opere se zăreşte încă, se simte influenţa clasică, stilismul. Această influenţă nu-i copleşitoare, —ea îi dă pace, şi creerul artistului se avintă in căutare. Artistul exprimă liber şi cu sinceritate dar veşnic supus ritmului armoniei şi al desemnului Citeva trăsături, o" dunga, o pată, o formă neconturată, — şi totul se combină, se leagă, se armonizează, formind arta liberă, largă, independentă, plină de emotivitate, intensă, sugestivă, şi în acelaş timp profundă şi adevărată, îmbrăcămintea ei e originală, avind, ceea ce numeşte francezul, ane louche large. Asta e evoluţia artistică a talentului d-luî N. Gropeanu. Spaţiul nu-mi permite să mă întind mai mult asupra acestui proces evolutiv. Operele d-luî N. Gropeanu ni se înfăţişează sub trei aspecte distincte: portretul, natura şi fiinţa acţionind în mijlocul naturei. Portretul ia o formă gingaşă, poetică şi vie, care nu se vede la mulţi. Fiinţa trăieşte, palpitînd de viaţă, redusă la expresia cea mai strictăa insufleţirei. Nu-s portrete cari nu zic nimic, dar nici profiluri reci în cari să recunoşti numai un desemnabil. E viaţa ruptă din viaţă. Aşa, pot numi pastelul care reprezintă pe Margueritte la doi ani, care e o lucrare remarcabilă. Figura delicioasă, şi vorbitoare, cu toate că e lucrată cu mult finit, posedă o vioiciune şi-o culoare nespus de puternice. E plină de expresie copilărească. Rochiţa a IM cu îndoiturile cetea măiestre, totuşi ■unt redate simplu, aşa de simplu ! Ia fondul plăcut, scoate la relief centru iluminat prin fetiţă. Joie matemelle, pictură, care reprezintă o mamă alăptind, şi alături de ea o copilită, iarăşi exprimă viaţa. Tabloul e interesant. Acţiunea mamei, care îşi are sînul desfăcut, şi copilul care a prins tifa, inconştient, sunt perfect prinse. Capul copilitei e poezie. Studarea cărnei e justă ; tonalitatea generala, plăcută, şi în acest centru de lumină un sentiment de dragoste maternă imensă se ridică personificind acţiunea. Ordonarea subiectelor e reuşită şi desemnul ireproşabil. Pastelul Le premier menuet e o operă cu adevărat gingaşă. Compoziţia e graţioasă, căci mişcarea fetiţei care încearcă să danseze e o mişcare graţioasă. Copila ’şi ridică uşurel cu mînuşiţele rochiţa de părţî, — un picior înaintează; ea se ’nclină încetinel: iată mişcarea ! E un fluturaş care ’şi încearcă aripile. E remarcabil prin psihologia pe care o traduce. De asemeni un mare farmec se desface din combinarea acelei armonii de culori, cari se amestecă fiecare in proporţii măsurate, în tonalităţi delicioase, ici, în rochiţă, clare, toată gama rozului, dincolo,pe fond, sombre, şi găsite acolo ca un ecou al celor de pe draperia subiectului. Un pastel de o forţă mai mare, foarte caracteristic este Apres un doua reve, tablou de valoare. O femeie,eşită pe jumătate din aşternut şi cu tot bustul şi cu capul aşezate pe o grămadă moale de perne, priveşte cu ochii in vag. Expresiunea acelor ochi pătrunzători, cu privirile pierdute, duse aiurea, e toată lumina tabloului. Nu vorbesc de interpretarea formei fericită, nici de darul de-a combina culorile, nici ordonarea armonioasă a părţilor subiectului, dar nici de acel gris albăstriu al pernei, sau albul fraged de pe aşternut, precum nici de studierea anatomică a bustului, care, deşi în tonalitate sumbră, păstrează toată delicateţa şi frăgezimea tinereţei, — dar de expresiunea reală a figurei, de ochi şi de gură, de trăsături care in adevăr vorbesc de vis. E o operă de adincă psihologie, făcută cu ştiinţă şi complectată prin farmecul sentimentului. Candelr, Volonté, Etonnée, studii de capete de femei, intră în cadrul genului clasic, strălucind prin prea mult finit în modelarea feţei, prea multă dependenţă in tratare. Asta nu înseamnă că sunt rele. Din potrivă, ele vieţuiesc; ele exprimă foarte bine gîndirea* artistului, căci expresia e puternică şi adevărată. Găsim insă lucrări admirabile, de puterea celei intitulate Apres un deux rêve. Ce închipuire poetica şi , ce perfectă reuşire in pastelul Aurorei O fetiţă — bust — cu un cocoş in braţe, cocoş care din cintarea lui metalică anunţă zorile. Pe fondul tulbure pîlpîie o lumină slabă, luminind alia părul ţiţefei şi tot tabloul. E imaginea zării, năseind, care se ingină în tablou. E strălucirea nesurură a aurorei. Pe figură acest joc de lumină confuză, ca o luptă între umbră şi lumină, dă fetiţei înfăţişarea unui adevărat simbol: ea este aurora, timidă şi ca speriată de strigarea cocoşului. Ca un pendant, perechie, găsim fetiţa cu cercei de cireşe, —o copiliţă cu părul liurind, căznindu-se să-şî puie cercei de cireşe.. Mişcare naturală şi-o frăgezie perfectă în toată această lucrare. Vision fleurie e ceva vaporos. O femeie, un bust nud, într’o mişcare înapoi, mişcare leneşă din visare pornită, întinde o mină, în care se desemnează imaginea unei flori. Mişcarea, care dă atita graţie in linia bustului, produce un efect ales. Tonalitatea in gris, sumbră, dar dulce, dă întregului paste un suflu de adevărată poezie. Insă lucrarea cea mai forte, cea mai excelentă e acel profil de femeie denumit Rayon d’or. O lumină nervoasă, dar misterioasă, cade din susul tabloului şi udă părul femeei, iar pe profil se dungueşte’n citeva linii viguroase, întrerupte, ţişnitoare ca strălucire, apoi se striveşte toată pe piept, unde draperia roşiatică lasă abia să se întrevadă caracterul costumului nostru naţional. E lucrarea care te vrăjeşte. D. N. Gropeanu a făcut o operă de valoare. Arta de a distribui lumina şi de a o interpreta e aici în mărirea ei. Factura cea mai largă caraceriză lucrarea. Modelarea dispărută e înlocuită prin exprimarea impresiei figurei. Un colorit cald, la gama roșului, cu tonalitatea pielei stinsă, un compromis de culori, foarteiste fericit, ca compliment al întregei atmosferă din tablou, dau profilului o mare gingăşie. Opera asta tresare de viaţă, exprimă un sentiment, traduce o ideie. Acelaşi lucru aşi repeta despre la Princesse Valagne, care străluceşte prin vigoarea expresiei, prin energia gitului, prin lumina discretă şi acea manieră tremurătoare de a reda pielea. O lumină crepusculară inundă tabloul. Pe acelaşi picior de preţuire socot şi pastelul alegoric L’Hiper, care reprezintă un cap de bătrină, admirabil studiat, in care citeva accente de lumină produc un efect norocos. E iarna vieţeî, a fiinţei secătuită de vlagă, e bătrineţea. Cele două profiluri de copilite: La fillette aux cheveux d’or şi Blondinette sunt lucrări delicate. Le Duc e remarcabil prin lumina transparentă, în tonalitatea galbenului, care dă un nu ştiu ce vrajnic tabloului. Aici toată gama galbenului şi combinaţiile lui cu roş şi verde şi albastru chiar domină. D. N. Gropeanu e un amorezat de lumină. El o caută, prin combinaţii felurite, şi găsind-o, reuşeşte să scoată efecte fericite. Natura, la rîndul ei, are o glorificare admirabilă. Interpretate admirabil, priveliştele, inundate de lumină, bătute de suflul aerului, ele rămîn opere minunate. Bagatelle, pajişte de-un verde încălzit de nuanţe de ros, şi cu un cer confuz, e măiastră. Le crépuscule au champ de Bagatelle, cu cerul acela împurpurat de lumini erri mor cu apusul soarelui, cu simpatia dintre nuanţele exprimate pe cer şi pe pajişte, in aer şi In arbori, e o operă delicioasă măiastră. In aceste tablouri, precum şi’n if. concher de soldi, cu No. 46, care e’n acelaşi ton de culori, nuanţele aşa de fine, transparente, delicate, se chiamă în fie ce tablou, se caută, precum ideile intr’un poem, ori melodiile într’o lucrare muzicală. Iar cele două tablouri de nuanţe triste: Le Matin, No. 51 şî No. 67, din preună cu L'Ille des Anglais sint măiastre prin realitatea interpretului. Pe urmă e toată bogăţia nuanţelor verdeţii. Ici Massifs d’Arbres, drăguţ, plăcut, ordonat în composie, anonios,—■■■ dincolo Mont Valerien, creaţie remarcabilă, o natură occidentală, da şi simplă,— dincoace Sur la route d’Anding, CU o perspectivă justă şi’ncîntâtoare, de un realism surprinzător, Bordes de la Seine, Le reservoir d’Ille de Puteaux, remarcabile şi calde ca ton. Dar, l’Ille de Puiteaux au soleil couchant, e o minunăţie. Seara cade liniştită, arsă de reflect®, luminoase a soarelui dispărut; în apă imaginile’n zigzaguri ale arborilor se oglindesc adine. Iar deasupra siluetele lor se conturează pe aprinsul cer, larg, întins, în care pilpîesc lumini misterioase. Şi tot aşa in calmul nature! din Le Ur aux pigeons (No. 60 şi 61), pre- • cum şi’n pictura puternică din La port , te du chateau, sombră, trista, ca şi’n No. 53 şi 58 vederi retrase din Boia de Boulogne, lucrări cu ordonanţa’n compoziţie, cu distanțele perfect păstrate