Adevěrul, decembrie 1901 (Anul 14, nr. 4435-4463)

1901-12-04 / nr. 4438

FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU ABONAMENTE Un an Sast Iun*. Tril luni In țară. ..... 30 lei In străinătate. 50 10 bani în toată țara 15 „ „ străinătate •li 4 Decembrie 1901 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE A ,N UNCI U RT Linia pagina IV Lei........................0.50 bani . » m i’ * * • • • -• » BIROURILE ZIARULUI tî — Sirada Sărindar — 11 TELEFON Diamandi însă, cu tonul cu care a fost pronunţat, cu împotrivirea ce i s’a făcut ca să vorbească, cu cererea închiderel discuţiunel şi cu triumful tineretului, căci discuţiunea s’a pre­lungit, discursul d-lui Diamandi a fost o protestare contra disciplinei de fier a d-lui Sturdza. Cu drept cuvînt d. Diamandi se întreba ce o să se întîmple după declaraţiunile sale ? Dar le-a făcut aşa cum şi cît putea să le accentueze şi bine a făcut credemi noi. Astăzi cînd discuţiunea la adresă s’a isprăvit, rezumînd în cap dezba­terile şi voind a lua şi fixa nota ge­nerală şi culminantă, ni se pare că ea constă în această luptă a două cu­rente şi în neputinţa şefului de a urma Înainte cu această străşnicie despotică şi lipsită şi de inteligenţă. Partidul liberal astăzi încetează de a fi o turmă condusă de un păs­tor prost. Fireşte că acei cari vm­­nează ministere, situaţii nemeri­tate şi prea uşor cîştigate vor urma înainte după vechiul calapod. Marea masă liberală însă cinstită şi demo­cratică, care voeşte să facă treabă, nu combinaţiuni şi înjghebări de cu­lise, marea masă va cere libertatea de conştiinţă pe care Constituţia de alt­fel o dă tuturor romînilor. Se vede clar la orizont un început de luptă, dar o luptă de idei. Şeful partidului în inconştienţa lui nicii nu-şi dă măcar seamă că în potriva acestei stări de lucruri zadarnic va lupta, căci va fi învins. Ceea­ ce s’a petrecut Cu votul uni­versal este dlar şi o indicaţiune şi o lecţiune. Const. Mille. INTRE TINERII Şl BATRINil LIBERALI Luptele din partid.—Manevrele guvernu­luî.— Manopera T Naţionale.—Inabilitatea sail fineţea d-lui Stere. — Pro­testarea d-luî V. G. Morţun.— Tinerii şi vechii liberali Partidul liberal e astăzi ca un sac in care s’au băgat multe şi variate lucruri, unele tari, altele moi, altele rotunde, altele colţuroase, şi guvernul îl scu­tură cit se poate ca sa se aşeze cuprinsul in echilibru stabil. Sau dacă voiţi o comparaţie şi o i­­coană luată din lumea politică, guver­nul se găseşte faţă de partidul liberal cam in aceeaşi situaţie ca guvernul aus­triac faţă de naţionalităţile de acolo. Deosebirea e numai că d. Koerber are de a face cu diviziuni pe naţiuni, cu polonezi, germani, cehi, etc. pe cind d. Sturdza are de a face cu diviziuni pe interese, ambiţiuni, pasiuni şi dei. Sa Credeţi că nu-i mai uşor d-lui Sturdza să se descurce cu aceste din urmă ca d-lui Koerber cu cele d’intii. Tinerii ce au intrat in partidul libe­ral, au adus cu ei unii un nou­ contin­gent de interese, ambiţiuni şi pasiuni, unii un nou contingent de idei. Ciocni­rea între bătriniî cari ’şi vedeau­ şi ei unii periclitate interesele şi pasiunile lor, alţii, ideile lor, şi tineri, era ine­vitabilă. Ea se dă pe inăbuşitele, prin culise, dar se dă zdravăn şi mereu. Guvernul nu ştie cum să împace ca­pra, lupul şi cu varza. Iată cite­va mostre ale acestor cioc­niri şi cite­va din consecinţele lor, date la iveală mai ales de cinci cu discuţia răspunsului mesagiului la Cameră. ■ * . După ce d. Miile şi-a pronunţat dis­cursul, in care a atins, forţamente, po­ziţia delicată a tineretului nou intrat în partidul liberal, guvernul mereu preo­cupat de lupta aprigă dintre cele două elemente, a crezut că d. Miile se fă­cuse ecoul nemulţumirilor bătrinilor îm­potriva tinerilor. Şi în loc să se preocupe de ideile d-lui .Miile şi de faptele aduse da d sa in Cameră, guvernul dă ordine Voinţei să demascheze pretinsa intrigă şi să lovească in bătrini ca să nu-şi ia prea mult nasul la purtare. In adevăr Voinţa nu relevează nici i­­deile şi faptele puse înainte de d­-uu Miile, nici ideile şi faptele din răspun­sul d-luî Stere, ci despre discursul d-lui .Miile zice: « D. Miile, fie din propriul sui­ îndemn, fie după inspiraţii lătu­ralnice, a găsit de cuviinţă,, dintr’un cal­cul uşor de înţeles, să readucă la discu­ţie chestia votului universal. Socotea d. Mille, sau socoteau inspiratorii săi, că se va crea ast­fel o situaţie dificilă, o situaţie cel puţin gingaşă, foştilor so­cialişti intraţi in partidul liberal». Discursul d-lui Stere e pentru Voinţa — adică pentru guvern — tot un prij- fej,de a se preocupa de ceea ce-l roadâ,­­ căci istă ce caracteristică i se dă : (iCu unnlarea d-luî Stere, francă şi leală, a trecut peste micile calcule şi com­binaţii al căror erou­ s'a făcut în Cui­­literă d. 1Miile ; a fost cel mai strălucit răspuns ce se putea da acelora Cari se îndeletniceau a exploata pretinse echivocuri sau idei subversive ce ar mina unitatea in acţiunea parti­dului liberal». ; * . După cum se vede, guvernul dă la cap bătrinilor, căci ei sint aceia cari se de- 1 dau­, după d. Sturdza, la intrigile mai­­ sus subliniate de noi, împotriva tine­rilor. Tinerii erau şi ei preocupaţi, ca şi guvernul, de ostilitatea bătrinilor. Spre a le paraliza acţiunea, ei s-au­ întrunit ca să vadă ce e de făcut. Am relatat pe larg cele desbătute la această întrunire, şi cum finalmente a triumfat părerea d-lui Stere ca să se facă in Cameră o declaraţie de supunere către guvern, eludindu-se cu abilitate chestia votului universal. O. Stere s’a însărcinat d-sa cu a­­ceastă declaraţie, însuşindu-şî ast-fel, pere-se, greaua sarcină de a fi tenderul grupăreî tinerime!şi campionul ei împo­triva bătrinilor. D. Stere s’ă înţeles şi cu guvernul în această privinţă. Guvernului ii convenea grozav aplatisarea tineretului, pentru ca să aibă ast­fel mina liberă de a apla­­tisa şi pe bătrini. Pe cei d’intii ii vedea anihilaţi prin discursul d-lui Stere la Cameră ; pe cei din urmă îşi rezerva să-i lovească la mir prin Voinţa—şi ast­fel s’o ducă înainte prin slăbirea reci­procă a ambeilor tabere antagoniste. )i‘ i-’m ! . . . j . i . D. Stere insă a fost sau prea vnabil, sau a voit să se arate prea fin. Discur­sul săli, ce avea de scop numai de a lovi in tabăra reacţionară din partid, t­ avut de efect pe de-o parte să scoboare pres­tigiul tinerimeî, pe de alta să lovească şi în bătrinii progresişti, aici a fost de plat şi puţin generos in acelaşi timp. De teamă de a nu cădea in lac, d. Stere a căzut in puţ. Tinerii generoşi, speţa mai înaintată, cei ce dacă nu sunt grupaţi in jurul d-luî Morţun, simt cel puţin de ideile sale, au fost dureros surprinşi cind a venit d. Ster«» la chestia votului uni­­versal. Una vorbiseră, başca se intele­­seseră ! D. Morţun s’a găsit într’o poziţie di­ficilă. Cum­­ tinerii liberali declarau vo­tul universal ca pe un ideal, ce se pu­tea atinge numai cîn­d ar fi dorit’o „șefii“, pe cită vreme cu patru ani mai înainte 'fă deliberalî de baștină, fără ca partidul să se fi altoit pe atunci cu elemente îna­intate, votaseră pentru votul universal ime­diat ! Discursul­­d-luî Stere era o insultă pentru aceşti 45 cu adevărat generoşi căci făcuseră o jertfă, pentru aceşti 45 ce avuseseră încrederea in d. Morţun încă de pe cind d-sa era socialist sadea, dar mi-te acum că intrase în partidul lor !­­). Morţun s’a grăbit, cu drept cu­vint, să seziseze prima ocazie pentru a de­clara că d. Stere a vorbit numai în nu­mele său­ personal, şi nu şi nu al tine­rimei din Cameră. Aceasta, desigur, ca o satisfacţie şi pentru tinerii rămaşi ge­­neroşi, şi pentru cei­ 45 de liberali ce au­ votat moţiunea d-sale in favoarea votu­lui universal. Discursul d-lui Diamandy şi moţiunea prezentată de liberalii democraţi dove­desc că aşa treime socotite lucrurile. A. B. Voinţei Cartelul la Cameră Şedinţa de Sîmbătă a Camerei a fost interesantă. Discursul d-lui Mar­ghiloman, contra d-lui Djuvara, răs­punsul d-luî Sturdza şi atitudinea Camerei, toate sînt interesante. Cu o şedinţă înainte d­. Djuvara s’a năpustit cu drept cuvînt asupra d-luî Carp, cu intenţiune mai puţin de a lovi in şeful junimiştilor ci­ ele a înfiera, în chip indirect, Cartelul d-lui Sturdza cu dl Carp--şi Carnera Va aplaudflt frenetic, căci nu-şi dăduse­­seama de intenţiile d­-luî Djuvara. Sîmbătă însă d­. Marghiloman a voit să-şî ia revanşa şi după ce s'a lepădat de tot trecutul junimist, după ce a repudiat strada Enea şi obstruc­­ţiunea de la Cameră în Gestiunea trădărei naţionale, s'a răfuit cu d. Djuvara şi Va răfuit, de astă-dată, în aplauzele Camerei liberale. Se descoperiseră intenţiunile d-lui Dju­vara şi majoritatea voia să repare cireşala făcută şi să confirme şi ea cartelul imoral dintre liberali şi ju­nimişti. Şi să se observe bine că d. Dju­vara este unul din leaderiî majori­­tăţeî şi totuşi a fost repudiat fiind­că a îndrăznit să vestejească imoralitatea parti­duluî lui. Discursul d-luî Sturdza na fost de ci­ o hirotonisire a junimiştilor, o demonstraţiune de bucurie, că ei s'au cuminţit, că au­ revenit pe calea cea bună. D. Sturdza a avut în discursul său­ trei părţi: una contra d-luî Vlădescu, alta contra d-luî Const. Miile şi alta despre d. Carp. Cine citeşte întregi, discursul d-lui Sturdza îşi dă seama perfect de comunitatea intelectuală cu d. Carp. Camera liberală deci în şedinţa de erî a sancţionat cartelul dintre libe­rali şi junimişti. Sfinx. Din fuga condeiului Conservatori cu­ certificat Gruparea peninsulară a lui ce. Petrache şi a micului dă­tator a inventat un nou soiu de partid conservator, partid conser­vator cu certificat. In adevăr , de unde pînă unde e con­servator partidul condus de d-niî Canta­­cuzino, gen. Minu, Take Ionescu, Laho­­văreştiî ? Are vre-un certificat, vre-un brevet, vre-o autorizaţie ? Nimic ! Pe cind grupul lui conu Petrache şi al micului dictator are azi certificate în re­gulă de la d. Sturdza, de la „Voinţa Na­ţională“, de la d. Ferechide că el e sin­gurul partid conservator adevărat din ţara romînească. „Epoca“ înregistrează pe fie­care zi asemenea certificate de la... liberalii gu­vernamentali de azi. Așadar, să înceteze d-nii de sub șefia d-lui Cantacuzino să conteste „partidul conServator“ al micului dictator, care e singurul partid conservator autorizat de guvern­­ Pap. Valul universal __la Cameră Lăsînd la o parte chiţibuşurile lup­telor de partid, jongleria cu fraze banale şi acuzări reciproce, întreg acest arsenal învechit care servă par­lamentarilor de trei­zeci şi atîţi de anî, lăsînd acestea la o parte, s’au discu­tat în parlament cîte-va idei şi în special s’a repus în discuţiune votul universal. Pentru el se vede frămîntârile din culise, şi-a dat seama că în această privinţa între şef şi partid s’a dat o mare luptă. D. Sturdza şi-a pus ca o ambiţiune personală ca această ce­­stiune să nu se aducă în parlament şi ca autoritatea d-sale de a dicta totul fără de replică şi fără discuţi­­une să fie absolută. Trebue să recunoaştem că a reu­şit în parte, dar numai în parte, căci partidul liberal tot s’a manifestat, în privinţa reformei largi a legei elec­torale. A fost timidă manifestarea fi­reşte, dar pentru cine cunoaşte străş­­nicia din partidul liberal, trebue să se mulţumească şi cu atît, acum de­­o­ cam­dată cel puţin. Poziţiunea foştilor socialişti era ce-i dreptul grea. Noi veniţi în par­tid, dînşii nu voiau să se arate că sînt prea exigenţi, că fac act de indis­ciplină, că vor să dicteze şi să facă surprinderi. Ştiau bine că dreptatea este cu dînşii, ştiau bine că ei nu fac această manifestare de­cît în chip bine­voitor şi platonic, ştiau bine că ea era absolut necesară pen­tru partidul liberal şi pentru bunul său renume. Totuşi stăteau la îndo­ială asupra formei de a împăca şi dorinţa lor şi ordinul d-lui Sturdza, ordin care s’a manifestat atît de bine din partea primului ministru, cînd mi-a răspuns mie, dind în acelaşi timp şi o lecţiune socialiştilor liberali. Ca fond, declaraţiunile d-lor Stere şi ’Diamandi sînt identice. Totuşi declaraţiunea d-luî Stere a fost o cedare complectă şi necondiţionată, un act de servilism către şef, care îl poate duce la un mini­ster cel mult dar nu la stima ţârei. Discursul d-lui Ediţia de seară 3b.. V POSTA REDACŢIEI. D-luî Spiru fiarei ministru al învăţămîptulu­i Loco-D-ta, domnule Horít, eşti fără îndo­ială un om de bine şi drumul care te-a condus la portofoliul învăţămîntului a fost ca şi drumul la iad, pavat d­­e cele mai bune intenţii. Ai ms.i .r,i de a te lăsa in tot­d’auna monopolizat şi încătuşat de cîte o clică rea şi primej­dioasă, care adumbrită de numele d-tale îşi face daraverile. Să ilustrăm. Unul din actualii d-tale monopoliza­tori,—şi care nu se sileşte de a o spune în toate părţile—este şi d. S. Halifa. Ştii, d-le Ilaret, că la Galaţi funcţio­nează o şcoală de adulţi. Ştii de­ asemte­­nea ,că d. Haliţa caută veşnic să te spe­rie cu gogoriţa socializmli lui şi ţi arată că la Galaţi se plănueşte aruncarea în aer a societăţei actuale. Ei bine, d. Haliţa işi bate joc de d-ta. Din toţi institutorii de la şcoala de adulţi unul singur e socialist, dar acela e institutor de 20 de anî, şi n’a suferit nici-odata vre-o­­ pedeapsă; mai mult, e cit se poate de bine notat la minister. Ceî-lîalţî nici îi’au fost, nici nu sint socialişti. Cu toate astea, d-le Haret, anul trecut s’au întîmpinat cele mai mari greutăţi pînă să te hotăreşti a aproba şcoala. Dacă d. Haliţa se teme de socializm—se vede că în mintea d-sale socializmul e sino­­nim cu onestitatea—de ca n’a inspec­­tat-o o singură dată ? Slavă Domnului, se duce destul de des prin Galaţi şi putea intre două inspecţii, să viziteze şi şcoala, mai ales de cînd ai aprobat-o d-ta. Asta n’a făcut-o insă onoratul domn inspector. Ei, cum îşi permite să ţî vorbească de o şcoală pe care n’o cunoaşte de cit din auzite? Dar vom mai vorbi, mai ales de d. Haliţa. Cu tot respectul Festalozzi. POŞTA MICA D-neî Elena Bolotd­, Focşani—Examenele de ca­pacitate pent­u limba franceză și limba germană, sc ţin din treî în­ trei anî. D«c calculaţi data anterioară a ţinereî acestui examen. D-lui L. R. Ploeştî.—Audienţele la ministerul in­strucţiune! se acorda în fie­ce Marţi dimineaţa, în­tre orele 8 jum. şi 41, in tot timpul cît va dura se­siunea parlamentară* Dinu Ciortănescu, Brăila.—Momentan e imposibil. D lui M.­­ Oh. , Boteanuţ, Bîrlad. — Regulamentul şcoalelor de ofiţeri din Dealul Spirei şi de artilerie şi geniu prevăd între alte condiţiuni pentru admite­rea candidaţilor la aceste şcoli, diploma de bacalau­reat, indiferent dacă bacalauriatul e după noul sau vechiul regulament şcolar. D­ reî S. P., Severin.—O şcoală superioară profe­sională nu există în ţară. Cu diploma şcoalei de belb­­arte puteţi ocupa o catedră de caligrafie şi desemn, la o şcoală de fete. Pentru cele-lalte cestiuni vom cerceta şi vom căuta să vă satisfacem. Un agent provocator rus Pravoslavni Voslok in cel de pe urmă număr al sau și sui­ iscălitura directo­rului săi, d. Ilici, ne somează să-i do­vedim că e spion și agent provocator rusesc—iar pina la această dovadă, ca­lifică cu epitetul de mizerabil pe d. Const. Miile. . . I« In privința insultei tot­d’auna trebue să vezi din partea cui vine şi dacă noi am calificat pe d. d­icî, ca spion şi agent provocator muscălesc, fireşte că nu putem să-i cerem şi socoteală de a­­ceastă insultă, care in cazul acesta cu cît va fi mai grosolană, cu atit va fi so­cotită mai mult în carnetul poliţiei se­crete muscăleşti. D­ ilici, ne cere însă să-i dovedim că-î spion şi agent provocător rusesc. Că-î spion, asta ne este cu neputinţă să-i dovedim, fiind­că am trebui să fim noi înşi­ne amestecaţi in afacerile poli­ţiei secrete ruseşti şi nu suntem. In ceea ce priveşte faptul că este agent provocă­tor totul o dovedeşte. Ce caută de pildă, d. Ilici în Romi­­nia, cind în Serbia, patria d-sale, ar putea perfect opera, de ce Rominia a fost aleasă ca centrul activităţei sale, de ce are o ati­tudine provocatoare faţă de mitropolitul primat şi faţă de rege ? S’ar părea, to­tul o denotă, că acest domn caută ex­pulzarea şi represalii cu stăruinţă, pen­tru ca apoi guvernul rus să intervină. Pravoslavni Vosiok­ şi d. Ilici în Romi­nia, sunt o sfidare, o dovadă că R­usia poate îndrăzni totul la noi, fără ca noi să-i zicem nici pis. E posibil ca guvernul român să fie atit de mişel ca să suporte pe d. Ilici şi sfi­darea sa. Noi însă n’avem nici un mo­tiv ca să tăcem şi să nu arătăm ţârei operaţiunile acestui domn. Aşa fiind, ori cit d. Ilici s’ar supăra, ori cit ne-ar insulta, nouă nu ne face nici cald nici rece, şi trecem înainte, făcindu ne datoria. M. CARNETUL MEU CORSETUL IN SCOALE Primim la redacţie o curioasă denun­ţare, anume că una din profesoarele uneia din şcoalele secundare de fete din Capi­tală, ar fi impus elevelor să poarte corset. E inutil să mai repetăm cele spuse şi ştiute asupra teribilelor consecinţe ale corsetului asupra sănătăţii femeilor, mai ales cînd el se aplică din frageda tinereţe. La noi s’a luat bunul obiceiu­ de a se in­terzice fetelor de prin şcoalele secundare de a purta corsot. A fost o măsură din cele mai salutare şi cu adevărat patrio­tică, cu adevărat bine-făcătoare viitoare­lor mame. Chiar dacă multe din elevele devenite femei nu vor păstra obiceiul din şcoală, tot e ceva că au fost scutite de a-şî di­forma corpul din frageda tinereţe, expu­­nîndu-se la anemii, la dureri de cap, la constipr­ţii rebele, la ftizie, la faceri grele, şi adesea mortale, etc. O dată corpul bine format, în deplină libertate, mai anevoe va influenţa corsetul în râu asupră-i. Suprimarea corsetuluî în şcoalele de fete mai are şi darul de a scuti pe părinţi de o notabilă cheltuială. Şi în contra consecinţelor trupeşti, şi contră celor de ordine bănească, se plînge corespondentul nostru, tată al fetei su­pusă la tortură şi la cheltuială de una din profesoarele sale. Să precizăm şi şcoala, pentru a înlesni o cercetare din partea celor în drept: e ex­ternatul de fete No. 1. Se poate să fie numai o simplă rău­tate sau o răzbunare, denunţarea aceasta. De aceea nu dăm numele profesoarei. Mi­nisterul însă, cu discreția sa, poate să lumineze lucrul. Sperăm că o va face, și cît mai curînd. 1. T. C­HEST­I­A 2­ILEI D. Djuvara a bătut cu conu Petrache în conu Mitiţă şi­ şi-a ridi­cat Camera în cap! Unde dai şi unde crapă !! POLITICA EXTERNA Reforme In Rusia Ministerul instricţiunei publice din Rusia, dl. general Wanowsky, a repur­tat un succes asupra celor­l­alţî miniştri. El a reuşit să obîie numirea ca aju­tor al sau a consilierului secret Grego­­rie Eduardovici Saenger, care a fost pînă acum curator al circumscripţiei de instrucţie Varşovia. Saenger, un german din provinciile Baltice, este unul dintre cei mai frun­taşi savanţi şi mai fără prejudecată oameni ai Rusiei moderne. Discipol al lui Mommsen şi Gurtius, Saenger a îmbogăţit filologia clasică cu lucrări preţioase. Traducerile sale în latineşte din Schiller, Byron şi Hugo sunt foarte populare in lumea savantă rusă. Ca profesor distins de literatura ro­mană la Kiev şi Varşovia Saenger a fost favoritul studenţilor. In activitatea sa oficială ca curator al circumscripţiei de instrucţie Vanoria, nu s’a petrecut nici o răscoală studen­ţească in circumscripţia lui. El a ştiut în tot-d’a­una să satisfacă dorinţele in­­dreptăţite ale studenţilor. Numirea lui la ministerul cultelor dovedeşte că Wanowsky e hotărît să execute programul de reforme in viaţa universitară. Intru aceasta experienţa şi autoritatea lui Saenger ii vor fi de mare folos. Comitetul macedonean Se scrie din Sofia: Certurile dintre comitetul macedonean suprem şi comi­tetele din provincie devin tot mai pro­nunţate şi se pare că vor conduce la o criză care nu va fi lipsită nici de im­portanţă politică. Noul comitet suprem şi-a luat, după cum se ştie, însărcinarea de a reţine comitetele provinciale de la ori­ce agi­taţiune care ar fi menită să provoace tulburari şi complicaţiuni în statele vecine. Conducătorii comitetelor provinciale se ridică insă împotriva acestei influen­ţări, pe care o încearcă comitetul cen­tral şi lucrurile au ajuns atit de de­parte în­cit comitetul din Sofia se ridi­că în public contra supremului comitet. Biuroul societăţei macedonene din Sofia a provocat pe supremul comitet ca pînă la 3 Decembrie să convoace un congres al tuturor societăţilor macedo­nene care să decidă asupra chestiunilor in discuţie şi asupra conducere! în viitor a propagandei macedonene. In cazul cind această cerere n’ar fi îndeplinită societatea din Sofia va con­voca ea însăși congresul. Societatea a hotărît să nu mai înainteze nici o sumă supremului comitet pină cind nu se va rezolva conflictul. Contra anarchismului Corespondența politica află din Lon­dra. Ultimul demers al Germaniei si Rusiei in chestiunea combatere! anar­hismului, nu s’a mărginit numai la gu­vernele marilor puteri. Numitele guverne s’au adresat din potrivă tuturor statelor, cari au avut de suferit sub comploturile anarchiste sau al cărora teritoriu este din cind in cînd locul de adunare al indiviziior cari au convingeri anarchiste. Toate aceste state au­ fost solicitate, intru cit ar fi dispuse să înceapă o ac­ţiune vastă pentru evitarea crimelor a­narchiste. Iniţiativa celor două guverne, care tinde mai mult la un contact şi o cooperare cit mai strinsă a organelor poliţieneşti a diverselor state, a fost primită cu multă simpatie de diversele ţări. Suprimarea cultelor în Franţa Se ştie că comisia biulgetară a Came­rei franceze a suprimat budgetul cul­telor. Camera de­sigur il va admite, dar discuţiunea asupra acestei chestiuni a fost una din cele mai interesante in şe­dinţa publică. D-nii Zevaes, socialist, şi Camille Pel­­letan, radical-socialist, au­ ținut două cuvîntări strălucite asupra acestei teme. E­con­omice !Noul tarif vamal german Noul tarif vamal­ gerann, după ce a fost discutat timp de opt zile in Rei­chstagul german, a fost trimes acum în discuţiunea unei com­isiiuni compusă din 28 de membri. Opt d­e aceştia sint adversari din principiu­ ai tarifului şi 20 sint partizani ai săi. 15 pină la 16 cer chiar o urcare şi mai mare a taxelor pe urine. Dacă guvernul ar reuşi ca propunerile acestora să fie respinse, atunci ar fi posibil ca corcisiunea să se presinte Reichstagului cu un rezultat negativ, ceea­ ce ar agrava situaţiunea. Conferinţa zahărului Pentru conferinţa internaţionala a primelor asupra zahărului, guvernul francez a ales ca să-l reprezinte numai adversari ai primelor. Vor merge la conferinţa din Bruxelles in numele Franţei, ambasadorul din Bruxelles Gerard, directorul general al vămilor, Bousquet, directorul impo­zitelor indirecte Courtin și directorul general al Casei de depuneri Albert de Latour. Expoziţia Vermont Intr’o naltă prăvălie din Pasagiul Român, pictorul nostru Neculai Ver­mont a expus cîte­va din lucrările d-sale. Deschisă aproape fără ca publicul să fi fost anunţat, într’un local care de şi situat în centrul oraşu­lui prin sine însuşi nu poate exer­cita nici o atracţie* expoziţia lui Vermont a ademenit totuşi pe cu­noscătorii şi mecenaţii noştri şi printre cumpărâtori am putut re­marca pe d. Ion Kalinderu căruia arta romînă îl datoreşte atît de mult, pe d. Em. Porumbaru, nelip­sit de la nici o expoziţie, pe d. a­­vocat Alessiu unul dintre excelenţii noştri cunoscători, pe d. dr. loan Radovici, încurajator al tuturor ta­lentelor, pe talentatul poet Hara­­lam­b G. Lecca, etc. Mărturisesc că m’a bucurat foarte mult faptul ca cunoscători ca cei pe cari l-am enu­­mărat, s’au grăbit să caute expozi­ţia lui Vermont în umilul ei adăpost şi să dea încurajarea lor unui ar­­­tist, dintre cei mai puţin încurajaţi, deşi dintre cei mai vrednici între vrednicii de încurajare. ...Şi am intrat în expoziţia lui Vermont şi de la prima vedere mi-am spus- acesta este un artist bine­cuvântat, acesta este un poet simţi­tor, un meşter abil, un talent ce se impune. Cu ce cuvinte să vor­besc de operile expuse ale lui Ver­mont? Iată că de un timp încoace ex­­poziţiile de pictură se ţin lanţ. După expoziţia comună a d-lor Alpar, Artachino, Lukian, Chimon Loghi, etc. am avut-o pe aceia a lui Mali­neseu, apoi aceia a energicului şi impunătorului Verona, a lui Grant şi a lui St. Popescu, şi în sfîrşit a lui Vermont. Toţi pe cari i-am e­­numărat, sînt în felul lor talente, artişti de valoare. In tînara noastră artă picturală în care tradiţiunile mari şi pildele decizive lipsesc,— atunci cînd talentul, rupînd zăgazu­rile prejudecăţeî, se impune prin lucrări cari ies din cadrul comun creat de un gust conrupt, cum ai putea să aplici criteriul ce-l aplici marilor artişti străini întru judeca­rea operilor lor ? Cine a vizitat galerii şi expoziţiuni de pictură în străină­tate, cine a putut face măcar printre picături din pic­tură subiectul unui studiu sîrguincios, se înţelege că nu se va lăsa atît de lesne a fi impresionat de opera destul de talentată a unui artist care însă nici în concepţia, nici în tech­­nica sa nu se manifestează ca re­voluţionar care să-ţi ia cu asalt su­fletul şi inima şi gîndul. E incontes­tabil că profanul în are picture! care m’a întîlnit de­unăzi după ce se, întorcea de la o expoziţie, a avut oare­ care dreptate şi a atins un punct foarte vulnerabil, cînd m’a întrebat: Te rog, spune’mî şi mie, ce găseşti deosebit în expoziţia acestui pictor? Ce găseşti deosebit faţă cu alte picturi ale altor artişti şi mai ales ce găseşti specific ro­mâneşte în operile lui ? Am trebuit să conced că nu pot răspunde la aceste întrebări, fiind­că nu vroiam să răspund negativ şi ast­fel să sfărîm iluziile unui om care credea în esistenţa unei picturi romîneşti. Aşa ceva—exceptînd poa­te pe Grigorescu—nu există încă la noi. Pictori romînî, da. Pictură romînească, nu. Ne lipseşte înainte de toate stilul şi din toate şcolile naţionale de pictură modernă, păre­rea mea este că numai două au reuşit să’şi imprime un caracter distinct: cea spaniolă şi mai ales cea scan­dinavă (Munch d. ex.), cea scandi­navă poate tocmai fiind­că în ţările scandinave s’au creeat în timpul din urmă stiluri în toate ramurile artei, în literatură (Ibsen, Bjoernson etc.) ca şi în muzică (Grieg). Dar dacă toate defectele picturei artiştilor romînî le observăm şi noi, recenzenţi! ziarelor, ca şi aceia, cari, mai fericiciţî de cît noi, gustă arta numai pentru dînşii, nu şi pentru marele boer care se chiama pu­blic,—apoi noi ne-am înţeles misiu­nea într’un alt sens; am înţeles că trebue să încurajăm pe artist inzis­tînd mai ales asupra calităţilor lor şi trecînd repede asupra defectelor, siguri fiind că o aluziune nu mai va ajunge pentru a îndrepta lipsurile. Trebue doar şi noi să tragem oare­­care învăţături din experienţa trecu­tului şi aceasta ne spune că critica aspră şi severă, într’o ţară ca a noastră unde producţiunea artistică are de dus o luptă atît de grea, a împiedicat mult în dezvoltarea ei li­­teratura.Să luăm asupră-ne acest pă­cat şi pentru pictură? De aceia recensiunile noastre asu­pra expoziţiunilor de pictură s’au părut exagerate şi adesea ori am fost chiar acuzaţi de necompetinţă, acuzare pe care—o mărturisesc—o primesc cu mai multă plăcere de cît aceia ca am fi judecat în opoziţie cu intima noastră convingere. Acum însă că întors de la expoziţia luî Vermont, trebue să-mi fac datoria şi faţă cu acest de Dumnezeu­ bine­cuvîntat pictor, mă întreb cu drept cuvînt: în ce cuvinte să mă exprim pentru a arăta talentul său şi pu­terea sa de redare? Acolo cele opt­zeci de tablouri expuse de Vermont iţi arată că ar­tistul acesta, dintre toţi colegii săi tineri se ridică sus, sus de tot- E ceva individual în lucrările lui, în alegerea subectelor şi în concepţia lor, în modul cum sunt redate şi în verva execuţiunei. Sunt convins că cine s’ar obicinui bine cu modul de a lucra al lui Vermont, ar putea recunoaşte o lucrare a lui între o mie datorite penelului altor pictori, cum cunoscătorul distinge între o mie un­ Boecklin sau un Stuck sau un Besnard. Vermont are stil, are con­cepţii, are colorit şi are poezie. Pe deasupra tuturor are ceea­ ce germa­nul numeşte „Das Koennen„—ştiinţa. E stapîn deplin pe technica artei sale ceea­ ce se vede nu numai din si­guranţa picturilor sale, din corecti­tudinea desemnelor sale, ci şi din lipsa prea marilor salturi de execu­ţie de la un tablou la altul, din lipsa prea marilor diferenţi de şcoale, atîtea defecte cari disting pe artistul începător, care dibueşte încă pentru a găsi forma cea mai adequate sim­­simţirei şi gîndirei sale. Luaţi tabloul In amurg (scenă de circiumă No. 1). Priviţi-1 cu multă atenţiune şi lăsaţi-1 să influenţeze asupra voastră. In redarea scenelor din circiume de sat, mai cunosc numai un singur pictor care să mă fi impresionat ca tabloul acesta al lui Vermont d e Muncacsi. In galeria din Berlin am văzut un tablou cu un subect identic. Intr’o circiumă lăuta­rii cîntă şi un ţăran face chef. Dar mărturisesc că e mult mai mare viaţă în tabloul lui Vermont. Priviţi pe cobzarul cela cu cită patimă îi trage şi mai ales admiraţi pe romî­­naşul îla, un moşneag se pare, care rezemîndu-şi bărbia de bîtă cu atenţiunea din cale afară de în­cordată, par’că e numai ureche. Dar tabloul No. 28 „Botez“ la Bucur? Se poate imagina ceva mai duios şi mai plin de viaţă? Cu cită dragoste îi priveşte mama care mîndră îl a­­ratâ celor­lalţi pe odoraşul ei... şi cum se pleacă moşneagul ăla spre a’l vedea mai bine... este acest tablou dintre cele mai bune cu subiet ro­­mînesc... Plin de poezie este Idila mitolo­gică (No. 11) care ne arată un colţ par’că din acea cîmpie a fericiţilor, care surîde în vise numai acelora cu credinţa atît de mare în­cît le face cu putinţă uitarea durerilor celor pămînteşti. In acest mijloc de grădină paraidisiacă pictorul ne arată pe o femee cu un corp de acelea despre cari Heine a spus că „e o poezie scrisă de însuşi Dumnezeu, o nimfă care veselă şi zglobie aleargă în goana mare urmată de un faun dornic de dragoste“... Idilele îi plac cu deosebire lui Vermont. No. 34 ne arată iarăși o idilă, de astă dată însă e din lumea reală. E o idilă de dragoste câmpe­nească. Pe cîmp, în iarba parfumată de mirosul miilor de flori, șede ea, cea mai frumoasă fată din sat— cum n’o să fie cea mai frumoasă ? şi el, cel mai mîndru şi maî ales cel maî fericit. Tăcerea cea mai profundă îi înconjoară... Nimeni, nici un ochiu omenesc nu le turbură fericirea... E un tablou numai poezie şi dragoste. Să mai cofirmnul pare ca îngh­ireal şi descrierea tablourilor ? Mai întiie toate cîte sunt expuse merită a fi relevate dintr’un motiv sau altul şi apoi pentru descrierea lor ar trebui pana unui artist al căruia talent să fie şi înrudit şi la înălţimea aceluia a pictorului. Idilele şi peisagiile—re­comand în special micile peisagii care sunt înşirate pe jos de-a lungul peretelui—fructe şi flori şi cîte­va portrete, toate ne arată pe Vermont ca pe un artist care şi-a înţeles menirea şi care se ridică pentru un moment din mizeria acestei vieţi care este numai luptă şi încă luptă cu nevoi. Portretul 47 al unei clame de o delicateţă de trăsături care aminteşte clasicele tipuri orientale, portretul fratelui d-lui Vermont, a cunoscutu­lui nostru astronom,—sunt lucrări cu adevărat artistice, cari ne arată că şi în genul greu al portretului Ver­mont ocupă un loc de frunte.Ora portrete cari dovedesc multă abili­tate technică trebue să le relev și pe acele ale d-reî de Goldegg și su­­rorei d-sale. ... Va maî fi iubitor de artă care să nu se abată prin pasagiul român ? Ar fi regretabil și de aceea nu voi s’o cred. B. Bi'ăniștcăUU ! -ill

Next