Adevěrul, decembrie 1901 (Anul 14, nr. 4435-4463)

1901-12-08 / nr. 4442

O experienţă cu votul universal Votul universal la alegerile judeţene.— Metodul experi­mental în politică.— Realizarea idealului liberal.— Cartelul cu conservatorii şi actuala lege judeţeană.— O diferenţiare a liberalizmului.— Manifesta­ţia Camerei. Am arătat cum vrea să modifice guvernul legea judeţeană. Sunt cîte­va modificări bune, pe care le-am a­­rătat la timp, este şi una rea, scru­tinul pe listă, este şi un principiu rău şi în mod ridicul aplicat, re­prezentarea minorităţilor. Fiind­că guvernul a hotărît să reformeze această lege, de ce n’ar face un pas serios înainte, de ce s’ar mărgini la chiţibuşuri care nu vor schimba aproape întru nimic vechea stare de lucruri ? De ce nu s’ar introduce în alegerile judeţene votul universal? Reforma se poate uşor realiza de oare­ce nu e nevoe de modificarea Constituţiei, parla­mentul ordinar fiind suveran a mo­difica cum voeşte sistemul electoral la judeţe şi la comune, şi manifes­taţia din secţii dovedeşte că el o doreşte. Dacă reforma nu se primeşte de guvern, va însemna că guvernul liberal e în potriva realizarei idea­lului partidului, că acest ideal e un moft pentru actualul guvern, o în­şelăciune mai mult a politicianizmu­­lui ordinar.* De­şi votul universal e realizat a­­stă­zi aproape pretutindeni în lumea civilizată şi chiar în cea semi-civilizată, după cum am spus-o în atîtea rîn­­duri chiar în ţările formate de foştii robi negri, deşi reforma aceasta a fost acordată în unele ţări, în Bel­gia şi în Spania de pildă, de par­tidul conservator ; deşi astăzi ches­tia ce se pune pretutindeni cu votul universal e de a-l mai democratiza încă,—la noi se găsesc oameni cari îl combat. însuşi partidul liberal de-abia la înscris ca pe un ideal în programul său, iar cînd vine la aplicaţii, îl dă ca pe un ideal îndepărtat. Argumentul principal al protivni­­cilor votului universal din Romînia e că poporul nu e încă copt pentru o asemenea reformă. In principiu toată lumea îl primeşte, în practică mulţi cer ca poporul să­ fie mai întîi luminat şi apoi să i se dea dreptul de vot egal. Dacă prin „lumină“ se înţelege şcoala, se spune cea mai gogonată prostie, căci şcoala şi drepturile po­litice n’au relaţii între ele. E ches­tia de interese, nu de ştiinţă de carte. De altmintrelea ştiinţa de carte nu ajută aproape patru nimic îa formarea caracterului politic. Prin urmare prin cuvintul „lumină“ am înţelege experienţa politică. Dar pentru ca cine­va să devie meşter în ceva, trebue să înceapă a experimenta, întîi prost, cu pagube şi suferinţe, şi apoi din ce în ce m­ai bine. Dacă se da poporului ro­mân votul universal de la 1866, el s'ar fi copt pină azi, ar fi devenit „luminat“. Dacă i se va da peste 30 de ani, în acel moment el va fi tot aşa de puţin „luminat“ ca şi azi. Trecerea timpului n’aduce nici un folos în această materie ci nu­mai experienţa repetată. Vrei să înveţi pe cine­va să în­­noate ? Dă-l la apă. A-l învăţa din carte e imposibil. Tot aşa e cu ne­putinţă să aduci pe un popor la maturitatea politică prin carte. Dă-1 la practică şi va învăţa. In cît tocmai partizanii „lumină­rei“ poporului trebue să fie cei d’în­­tîi şi mai aprigi susţinători ai acor­­dărei votului universal la alegerile judeţene, pentru ca poporul să a­­jungă treptat la „luminare“, pentru ca să procedeze conform sistemului experimental. Noi sîntem partizanii acordărei imediate a votului univer­sal pe toată linia, ca unii ce avem stimă şi încredere pentru poporul nostru. In cît reforma preconizată aci ar trebui să fie tocmai revendi­carea protivnicilor votului universal imediat și general.* Dacă în adevăr idealul înscris în programul liberal e sincer, liberalii au tot interesul să experimenteze pe scară mică în vederea realizărei lui.Vo­­tul universal întîi la consiliile jude­țene, apoi la comune, apoi la ale­gerile legislative, acesta e drumul pa care trebue să-l urmeze cei ce au­ un asemenea ideal. Dacă nu-l urmează, este că idealul lor e o minciună. Să presupunem că după 20—30 de ani liberalii îşi realizează idealul în bloc, şi găsesc că s’a fi păcălit. Nu e mai prudent oare să experi­menteze întîi reforma la alegerile judeţene ca sa se convingă de bu­nătatea ei ? Din punct de vedere liberal se impune deci reforma indicată aci. * Dar mai e un motiv. Realizînd reprezentarea minorităţior cu ac­tuala lege electorală, liberalii, deja aproape de loc diferenţiaţi de con­servatori, se vor confunda şi mai mult cu aceştia, de­oare­ce o ase­menea reformă ridicolă a fost pre­conizată de conservatori. Ar părea deci că simplul cartel electoral se complică cu un cartel moral şi po­litic, că el devine o alianţă, o fu­ziune a celor două partide.Maî mult, ar părea că liberalii s’a fi transformat în slugile conservatorilor, în reali­zatorii programului acestora. Şi ca diferenţiare între cele două partide e indispensabil ca liberalii să facă un pas înainte, introducînd votul universal la judeţe. De nu-l vor face, vom fi încă odată îndrep­tăţiţi să-l luăm drept o ramură i­­pocrită a partidului conservator, cu toată platonica şi foarte insuficienta manifestaţie pentru colegiul unic. Ad.­tor. Mai mult, în afară de lucrările por­tului Constanţa, pentru care s’a fi pre­văzut creditele necesare, nici o lucrare publică nu va fi întreprinsă de stat. Strictul necesar, g­atit şi nimic mai mult. Budgetul ministerului da război și a fost cel mai greoi de echilibrat, de­oare­ce guvernul îşi propune să sporească soldele ofiţerilor superiori cu începere de la Aprilie viitor. Se afirmă că s’a fi fă­cut insă reduceri la echipament şi la armament pentru a se acoperi golul ce ar rezulta prin acest spor de solde. Putem spune că ministrul de finanţe lucrează din răsputeri ca s’o poată scoate la capăt. * D. Dim. Sturdza a cerut d-lui Palade ca să depună cit de curind proectul de budget general la Cameră. Primul ministru va convoca peste pu­ţin comisia budgetară pentru a lua în dezbatere budgetul care va fi adus în discuţia Camerei îndată după vacanţele parlamentare, înainte de discuţia budgetului Ca­mera se va ocupa cu cele­l­alte proecte de ordin secundar ast­fel ca după săr­bători să nu rămînă prea mult de fă­cut d-lor deputaţi. * Se dă ca sigur că d. Sturdza a hotă­rît ca sesiunea par­lamentară să fie în­chisă neapărat la 15 Februarie, fără nicî o prelungire. S’a agitat, zice-se, un moment ideea de a se cere deputaţilor să renunţe la diurne pe timpul vacanţelor, dar s’a renunţat la dînsa, de oare­ce e foarte puţin probabil ca ea să fie admisă. * Cit pentru noua lege a pensiilor, data depunerei ei pe biurourile Corpurilor legiuitoare nu e încă hotărită. Se pare că guvernul vrea să lase să treacă cele patru alegeri parțiale pen­tru a nu indispune pe alegători, şi a nu prezintă legea de­cit în ajunul "va­canțelor parlamentare. Modificarea legei furiei se va prezintă insă în foarte scurt timp pentru a o face să treacă drept o satisfacţie acor­dată opiniei publice. Rep. a perdut anual cîte cinci milioane cît încasa înainte de la taxa vamală pusă pe zahărul străin. Va să zică statul face o afacere mizerabilă şi în acest timp şi capi­taliştii străini sînt pîrliţi, de­oare­ce preţul de export al zahărului nu mai este remunerator de­cît cu condiţi­­une ca să­ i se dea o primă de export care astă­zi nu o mai putem plăti de­oare­ce e o ruină pentru budge­tul nostru. Nebunia guvernelor române însă astă­zi o plăteşte statul român şi mă­sura ce s’a luat de a se desfiinţa prima de export ruinează pe capi­taliştii străini cari şi-a fi pus ca­pitalurile în această industrie. Gre­­şala este de la început dar, şi gre­­şala constă în aceasta dorinţă, de-a avea numai de­cît industrie naţională, chiar cînd nu este cu putinţă şi cînd graţie acestei industrii: 1) Se ruinează statul—ori se rui­nează capitaliştii ne mai proteguindu-i statul. 2) Face ca la Rusciuk zahă­rul romînesc să fie vindut cu 30 de bani chile, pe cînd în ţară îl plătim 1 le­i şi 20 de centime ! Şi păcatul este din nefericire şi mai mare mai ales în ceea ce priveşte capitalurile străine. Cine mai voiţi să mai vină în ţară să-şi plaseze ca­pitalurile în industria romînească cînd lipseşte siguranţa zilei de mîine? Dintr-o zi îa alta, o lege se desfiin­ţează şi o industrie rentabilă pînă ori, devine o sursă de ruină şi un mijloc de reclamă negativă în ceea ce priveşte seriozitatea noastră eco­nomică... De­sigur că taxa trebue desfiin­ţată, dar încă odată ce o să zică fi­nanţa străină care se va vedea înşelată în nişte speranţe legitime, căci se întemeea şi pe o lege de protecţiune a industriei naţionale, lege, o recu­noaştem, de­testabilă, dar pe care s’afi întemeeat atîtea străini ca să înte­­meeze la rindul lor industria zahă­rului ? Const. Miile, adresa decanului, se face foc,fcondamnă acţiunea colegului săfi care ii ţinuse locul arătind că interpretările ce acesta dăduse legei d-sale, sint contrarii spi­ritului legei şi că răfi a făcut de s’a a­­mestecat unde nu-i ferbe oala. Alt con­flict deci şi iarăşi spinarea noastră plă­teşte gloaba. Vă întrebăm pe dumneavoastră, dom­nule director, care e mijlocul cel mai eficace să eşim din aceste lovituri par uncochet ce căpătăm din aceste con­flicte ce nasc între miniştri şi decanat şi între ministrul interim şi cel titular, care e soluţiunea care să ne ofere pu­tinţa de a fi admişi la examene, fără taxe, de­oare­ce n’avem mijloace de a le plăti. Şi aş mai dori să şti­i, într’o ordine de idei mai depărtată, cum se poate să scape ţara de nenorocitele conflicte atit de neserioase, dintre conducătorii ei. Student nescutit. POŞTA MICA D-luî I. B. Albala, Loco.— Posibil ca loteria «Cu­­cutenî» să se fi tras. Comitetul însă n’a încunoşliin­­ţat despre aceasta pe ministerul de interne şi de a­­coia nici în «Monitor» n’a putut apare rezultatul. E o anarchie atît de mare cu loteriile acestea în cît nici registrele ministerului de interne nu maî pot da răspunsuri sigure din cauză că nu are mijloace de a obliga pe organizatori s&’i comunice rezultatele tragerilor și datele amînărilor. D-luî CouiSf Vaslui.—­Cel maî bun tratat de steno­grafie romînesc uzitat azî de stenografii corpurilor legiuitoare, este acela al d-luî C. Protopopescu. Se fac însă încercări de a se introduce şi sistemul Du­­plogoy, în special practicat de d. stenograf Stahl. D-lui Aspirant.— O şcoală pentru învăţarea fabri­care! zahărului vi se poate recomanda următoarea : Schule für Zucker­industrie zu Braunsweig din Braunsweig. D-neî Maria IV., Giurgiu.—S’a publicat. D-luî B. Zissu, Iaşi. I) Femeea măritată nu poate sta în judecată civilă orî comercială de cît cu auto­rizaţia bărbatului, afară dacă soţul în afaceri comer­ciale nu i-a dat autorizaţia de a face cormerciu 2) Contestaţia trebue făcut de proprietarul prăvă­liei, dovedind această proprietate prin patentă, con­tract de închiriere cu dată certă ori autentic şi cu chitanţele de contribuţie, precum şi cu firma înscrisă la tribunal. D-lui Agent. Brăila. — Sub-agentul trebue socotit ca fiind prepusul dv. şi dec­i casa străină vă va ţine pe dv. răspunzător, iar clientul trebue considerat că a plătit bine în mîna prepusului dv. Rămîne dar a vă răfui între dv. şi de sigur că numai d-ta ai dreptul să-l tragi la răspundere înaintea parchetului pentru abuz de încredere. D-lui Zet. București. ( vi) Faptul ne­fiind co­mis de martori, provocatorul nu poate fi pedepsit. 2) Părintele nu poate fi silit să plătească datoriile fiului său fie acesta minor, emancipat sau major. D-1­1­­. I. Iancu. Loco.—Nici legațiunea, nicî con­sulatul român din Paris, nu vă va putea aduce vre­un folos. Firește că singura cale eficace este a vă adresa direct unui avocat ori birou de afaceri din Paris. Unui cititor, Loco.—1) Dacă procura vă dă drept a iscăli pentru procurator puteţi iscăli în numele a­­cestuia arătîndu-vă calitatea. 2) In cazul acesta sin­gura răspundere este faţă de mandant, pentru buna executare a mandatului.’ 31 Duelul fatal între d-nii Filipescu şi G. Em. Lahovary a avut loc în anul 1897, Noembrie în 30. Budgetele Economiile.— Comisia bun­getară.—Nu va fi seziune extraordinară.— Diur­nele pe timpul vacanţelor parlamen­tare.—Legea pensiilor. Preocuparea de căpetenie a guvernu­lui, în momentul de faţă, este bud­getul. Ministrul de finanţe studiază, de di­mineaţa pînâ seara, împreună cu d. Vintilă Brătianu, secretarul să fi general, atit budgetul general al statului cît şi budgetele diferitelor ministere pentru exerciţiul viitor. Proectele de budget ale principalelor ministere afi fost cercetate de d. Pa­­lade şi multe reduceri, pe cît ştim, afi fost făcute, in scopul de a se menţine şi pentru exerciţiul viitor la cheltuelî suma de 218 milioane din budgetul în curs de exerciţiu. Toate creditele extraordinare, cerute de diferitele ministere, pentru exerci­ţiul viitor, afi fost reduse in chip simţi­ Danţul milioanelor Şedinţa de Mercur­ a Camerei a fost foarte interesantă pentru că s’a făcut în ea tabloul destrăbălare! noa­stre financiare, tabloul graţie căruia se explică cum ne-am îndreptat aşa de repede spre ruină. Intre alţii d. Carp a pronunţat un discurs foarte cuminte. Am de făcut observaţiunea că şeful junimist tot­­dea­una în partea criticei este fericit şi efi­gam­ aplaudat cu sinceritate, tocmai fiind­că nu mă conduc după manualul perfectului politician. D. Carp a arătat cum la noi lu­crurile cele mai ciudate se fac fără de cercetare şi fără de discuţiune, aşa că vine momentul cînd ne găsim în situaţiuni absolut inextricabile. In privinţa zahărului de pildă, noi cu prima de export de 16 bani, am atras în ţară capitaluri străine în valoare de aproximativ 26 milioane şi moralmente cel puţin le-am dat a­­sigurare că pe un termen determi­nat, vor beneficia de aceste prime de export. Rău­ s’a făcut, că s’a în­­curagiat o industrie care nu se poate baza pe consumaţia internă şi care trebue să exporte în socoteala sta­tului român şi să ne dea spectacolul acesta al Bulgariei care consumă za­hăr romînesc cu 30 de bani chile pe cînd noi îl consumăm în ţară cu 1 leu şi 20 de bani. Lucrul însă devine fenomenal cînd vedem că a­­ceste şase fabrici de zahăr­ette sunt pînă acum în ţară ar putea să aibă o producţiune de 80.000 de kile, ceea ce ar sili în cazul acesta pe statul român să deburseze 12 milioane de lei ca taxă de export, după ce Taxele universitare Domnule director, D. ministru ad-interim la instrucţie, Stoicescu, ascultînd cu atenţie şi interes plîngerile studenţilor, a trimis decanatu­lui o adresă cuprinzînd dispoziţiuni in­terpretative a legei de taxe universitare, prin care eram scutiţi de plata lor. Dom­nul decan găseşte de cuviinţă să pună la dosar adresa d-lui ministru cu men­ţiunea : «la dosar cu adresa domnului ministru, de­oare­ce e­i am un regula­ment pe care trebue să-l aplic literal­mente. Dacă domnul ministru e de altă părere, să ia regulamentul, să ia taxele şi petiţiile de scutire şi să facă dum­nealui cum ii va plăcea!!» Veţi întreba, de ce a procedat d. de­can în felul ăsta ? „Pentru că,­ a zis d-lui într’un cerc de profesori, nu vrea fi efi ca pentru gustul lui Stoicescu, care vrea să-şi facă popularitate, să strecor o sumă de scutiţi, cu mijloace suficiente materiale. Românul e pomanagifi; nu o dată am văzut cîte o cuconiţă elegant îmbrăcată dîndu-se jos din birjă la pri­mărie ca să ceară un stînjen de lemne, că-i săracă. Toţi aleargă la gratuitate; ei bine, să le mai astîmpărăm zelul ăsta». Cum vedeţi conflict între decan şi mi­nistru, care se sparge în capul nostru. Dar nu e numai atît; văzind aceste lu­cruri speram că d. ministru căruia i se nesocoteai­ instrucţiunile, va face noi demersuri pentru ca să se dea satisfac­ţie dreptelor noastre cereri. Cînd colo, vine d. ministru titular la instrucţie Ha­­ret din străinătate, şi cum dă cu ochii de demersurile loc­ţiitorului săfi, şi de A se vedea în corpul zia­rului Un scandal diplomatic O afacere senzaţională cum şi ultimele in­formaţiuni şi telegrame sosite în cursul n­opţii._____ _____ Pin fuga condeiului D. Caion şi Caragiale Intre aceşti doi bărbaţi de litere—pri­mul, autor al unor studii istorice cari a fi provocat... pe prinţul Bibescu sâ-i trimeatâ martori, iar al doilea autorul unor pipeo de teatru, s’a iscat un grav diferend. D. Caion afirmă într’o revistă că d. Caragiale a plagiat piesa sa Năpasta din ungureşte şi dă ast­fel două lovituri: prima prin care arată că nici Caragiale n’a putut fi original, iar a doua că mae­strul critic d. Gherea­su cunoaşte literatura ungurească, dacă a putut declara că Nă­pasta e piesă originală. Un lucru reese de aci, că atît Caragiale cît şi Gherea ar face bine să lase conde­iul pe seama d-lui Caion. Cel puţin aşa văd efi lucrurile, dat fiind că acesta nu e nici primul, nici ul­timul succes al d-lui Caion. D-sa de mult lucrează în ogorul literilor române şi efi am înţeles din timp că d-sa e chemat a da numele săfi actualei epoce literare şi artistice din ţară. Iată de ce ofi declar de maî înainte că mă etasez în faţa d-luî Caion şi re­gret că d. Caragiale încearcă o luptă ine­gală cu d-sa, din care e de prevăzut că va ieşi zdrobit. Un plagiator P. S. Cele de mai sus sunt luate din Kököti Kastanier, autor ungur. CHESTIA­ ZILEI Persecuţie ! POUNCAICTERN. Femeile alegătoare La alegerile comunale cari afi avut Ioc zilele acestea în Norvegia, femeile şi-au­ exercitat pentru inițiasa dată dreptul de vot. După cum se scrie din Christiania o parte din femei afi propus pentru con­siliul comunal al acestui oraş o listă de candidaţi nepolitici, adică oameni cari să se aleagă numai in baza unui program administrativ. Alt rezultat al participare! femeilor la vot a fost căderea radicalilor, cari a fi perdut mandate in mai toate oraşele. In Christiania au perdut din 32 locuri 16. Caracteristic este că voturile femeilor s’aui repartizat asupra celor două partide extreme, adică asupra conservatorilor şi asupra social-democraţilor. Conservatorii au cîştigat 5 locuri, aşa că dispun acum de 47, socialiştii au cîştigat 7 locuri, aşa că dispun acum de 14. Socialiştii au dublat deci numă­rul mandatelor lor. Judece şi cel mai mărginit politician dacă intrarea femeei în lupta electorală a avut vre-o urmare rea. Discursul lui Rosebery Cu mare încordare a fost aşteptat in Anglia discursul pe care l-a ţinut la Chesterfield lordul Prosebery. Omul acesta, care păruse că dispare aproape din capul partidului liberal, după ce a fost silit să părăsească gu­vernul, este poate astăzi cel mai popu­lar bărbat politic al Angliei. Cititorii noştri au putut vedea la te­legrame un rezumat al discursului atît de mult aşteptat de englezî şi vor zice desigur ca şi ziarul «Daily News» că deşi discursul a fost interesant, totuşi lumea a rămas la locul ei. Din discursul lui Prosoberg un discurs de adevărat politician, de­sigur că a fra­pat pe ori­cine modul cum se fereşte de a lua o atitudine hotărită. Pentru continuarea războiului, contra indepen­denţei burilor, pentru incheiarea păcei, contra guvernului care a atras ura Eu­ropei asupra Angliei şi contra irlande­zilor cari s’au dat de partea duşmani­lor Britaniei. Vedeţi, cîte fraze atîtea contraziceri. Senzaţie nu face numai declaraţiunea lui Roseberg că liberalii au aruncat pe irlandezi peste bord. Se știe că Glads­tone a căzut de la guvern fiind­că a voit să acorde irlandezilor home­ rule, autonomia. De atunci liberalii treceau drept un fel de protectori aî irlandezi­lor. Atitudinea acestora insă in războiul cu burii, a fost ocaziunea bine-venită pentru Roseberg de a declara că parti­dul liberal s’a desesizat de revendicările irlandezilor. Aceştia sunt deci acum complecta­­mente izolaţi. Franţa şi tripla alianţă Franţa face tot posibilul pentru a distruge tripla al­ianţă. In acest scop duce acum o campanie prin presa ofi­cioasă şi neoficioasă, chiar şi prin Temps, pentru a rupe pe Italia de Austro-Un-­ garia şi Germania şi a o atrage spre dinsa. Intru aceasta Franţa găseşte un mare sprijin in opinia publică italiana care­­ înclină spre ea şi chiar d.Priuctti, mi­nistrul de externe al Italiei, are mari simpatii pentru o alianţă cu Franţa. Acum că termenul la care expiră tri­pla alianţă se apropie, Franţa oferă Ita­liei spre a o ademeni Tripolisul şi aju­torul financiar al pieţei franceze. In primul rind Franţa tinde probabil să decidă pe Italia ca să nu ia cu Ger­mania nici o înţelegere care să fie în­dreptată în contra republicei. O alianţă fără această clauză nu are nici un in­teres pentru Germania sau intr’o inte­gere cu Italia nu poate avea in vedere de­cit respingerea reciprocă a unor ata­curi din partea Franţei. Dată fiind dispoziţia opiniei publice italiene este foarte posibil ca Italia să se lase a fi ademenită de promisiunile franceze. O singură greutate ar fi : Italia va hezita poate la giodul că s’ar putea ca in Franţa să vie la putere un guvern iezuit­ clerical sub conducerea lui Mă­line sau a lui Dupuy. In acest caz ches­tiunea papală ar putea să devie actuală. Afaceri sîrbeşti Am relatat telegrafic asupra dezbate­rilor ce au avut loc in Senatul sirbesc cu privire la guvernămintul cabinetului Vladan Georgevici. S’a spus in Senat că acest cabinet a acoperit Serbia de ruşine. D. Vladan Georgevici, fostul prim-ministru, care locueşte acum la Viena, a adresat o scrisoare ziarului «Neue Freie Presse» în care răspunde la aceste acuzaţiun­i: „Atit intr’o adresă a mea trimisă Skupcineî, cit şi intr’o scrisoare adre­sată ziarului guvernamental din Bel­grad, m’am declarat gata să dau seamă de toată activitatea mea la guvern. Pentru a înlesni actualilor guverna­mentali darea mea in judecată, nu nu­mai că am renunţat la prescripţie, dar am şi declarat că voia să apăr actele mele de guvernămint prin ordine scrise ale aceluia care după Consti­tuţia sîrbească e nerăspunzător, ba am mers chiar mai departe şi am decla­rat că nu mă voiu referi la legile şi de­riziunile Corpului legiuitor care a sanc­ţionat actele mele de guvernămint. „D-nii senatori, dacă Skupcina n’o vroie­şte, ar trebui să obţină darea mea in judecată. Atunci vor afla şi ei şi lu­mea întreagă, cine a fost «banda cri­minală» care a prăvălit pe Serbia un Himalaia de ruşine». Viaţa în Capitală — Dintr’o scrisoare — ...Ce naiv eşti dragul meu, dacă crezi fericiţi pe aceia cari trăesc în Capitală, fiind-că aci viaţa inte­lectuală ar fi mai intensă, posibili­tatea de a gusta plăceri artistice mai mare, cu un cuvînt fiind­că simţesc că trăiesc în Europa civili­zată, pe cînd voi nenorociţii din provincie trebue să vă mulţumiţi a ceti relaţiunile din ziare cari vă daţi numai o slabă ideie despre splendidele festivale artistice: ex­poziţii, concerte, reprezentaţiuni tea­trale, conferinţe etc. etc. şi a vă căuta singura mîngîere în cetirea operelor marilor autori străini. Dările de seamă din ziare nu dau o slabă, ci mai curînd o exa­gerată ideie despre viaţa intelectu­ală a Capitalei. Este adevărat că aci cine­va poate trăi ca un perfect european: poate vedea toate cele­brităţile artistice, îşi poate înălţa sufletul în concerte şi expoziţii de pictură şi poate petrece cîte­va ore cu folos la vre-o reprezentaţiune de teatru. Dar toate aceste plăceri nu sînt făcute pentru pîrliţi cărora o leafă mizerabilă Ic este un ideal de dorit şi cari îşi sfărîruă oviliturile nobile în furioasa luptă pentru trafic. Preţurile de intrare la concertele şi teatrele ce se dau aci sînt atît de ma­ri, în­cît o plăcere artistică un om ca tine trebue s’o plătească cu cine ştie ce sacrificii mari, poate chiar cu renunţarea la una din a­­cele trebuinţi fără de cari vai, nici arta nu se poate gusta. In străinătate există stabilimente şi instituţiuni, al cărora număr e în continuă creştere, cari dau pe preţuri minime, dacă nu chiar gra­tuit, oamenilor cari nu dispun de mijloace mari, putinţa da a se cultiva din punctul de vedere ar­tistic. La Berlin, Viena, Munich, gă­seşti zilnic cîte un concert, cu sau fără celebrităţi, dar tot­deauna cu un program frumos şi variat şi al­cătuit cu gust şi pricepere artistică, la care poţi asista făcînd un sacri­ficiu de cel mult 50 bani. Teatrele cele mai mari au o mulţime de jo­­curi cu preţuri foarte modeste, iar societăţi speciale se alcătuesc pen­tru a înlesni celor fără de mijloace asistarea la reprezentaţiuni. La Paris Georges Charpentier, a fondat societatea Nini Lenclos care procură croitoreselor bilete de teatru. Societatea care la început avea proporţii foarte modeste, tr­imete astăzi la fie­ce an mii şi mii de femei şi fete la teatrele cele mai bune şi la reprezentaţiunile cele mai alese. La Berlin societatea Freie Bühne (scena liberă) numără vre­o şease mii de membri. In schimbul modestei sume de un franc pe lună se dă fie­cărui membru o reprezen­ta­ţiu­ne de teatru cu piesele cele mai alese din repertoriul modern şi clasic, jucate de artişti dintre cei mai buni de pe la diferitele teatre ale Berlinului. Sala teatrului în care această societate organizează repre­zentaţiile,—una din cele mai fru­moase (J­essingtheater)—nu prezintă nici­odată un aspect mai solemn şi mai mişcător de­cît în zilele cînd e plină de muncitori, mici comer­cianţi etc. cari vin după o lună de grea muncă să’şi cultive sufletul şi inima şi mintea. Pentru leul ce’l plăteşte membrul are dreptul la un loc îa teatru. Ultima galerie e su­primată, iar cele­ l’alte locuri se trag la sorţi. După noroc, unul capătă un fotoliu de orchestră şi cel­ l’ait un loc în stalul ultim sau în ulti­mul rînd de scaune din cel din ur­mii rang... Toţi însă sunt mulţumiţi căci locurile rele, de la cari nu se vede bine, sunt suprimate, nu se pun în urnă, iar reprezentaţia o pricep fiind­că o conferinţă mi-a luminat a­­supra ei. Ei bine vezi că într’un oraş ar­de ai asemenea mijloace de a te cul­tiva, unde poţi merge la teatru şi la concerte fără a sacrifica de cît puţin din mica sumă de care dis­pui, viaţa intelectuală devine mai intensă, fiind-că pot participa la ea mai mulţi, fiind-că cercul judecăto­rilor se lărgeşte, fiind-că înălţimea sufletească şi mărinimia devin cali­tăţi mai­ raspîndite, mai comune. A­­colo evenimentele artistice pasionea­ză şi se discută tot atîta cît pasio­nează la noi un mare eveniment politic sau o crimă oare­care sen­zaţională şi cred că vei conveni că aceasta e mai frumos şi mai util. Ei vezi, asta ne lipseşte nouă, a­­vem în Bucureşti un Ateneu, o sală de conferinţe cum n’au multe oraşe mari din străinătate. Toată iarna se ţin conferinţe în Sala Ateneului, de oameni competenţi, adese­ori de buni vorbitori,—cîtă lume însă crezi că se pasionează, că discută aceste conferinţe? O nouă, „disease“ de la vre­un varieteu preocupă mai mult publicul nostru, chiar şi partea mai cultă, de­cît o mare invenţiune şti­inţifică, sau o revoluţionară con­cepţie filozofică din nou formulată. Dacă am avea mari inventatori şi dacă aceştia ar vrea să comunice invenţiunile lor de la înălţimea tri­bunelor noastre publice: Ateneu, Uni­versitate, etc., — teamă ne e că în afară de cîţi­va idealişti iremediabili, nimeni n’ar afla despre ele. Asta să fie o intensă viaţă intelectuală? Goethe în prologul ce ’1 scria ge­nialului său baust, dă o bună lecţie d­i tactică tuturor acelora cari vor să lucreze la luminarea publicului. Pentru a o atrage pe acest răsfăţat copil sau pretenţios domn, trebue să uze/.î de anumite trucuri. Publicul voeşte să fie înşelat: el nu aleargă de­cît acolo unde i se promit atîtea in cît e mai mult ca sigur că va fi păcălit. Dacă voeştî deci să ’l atragi pentru a-i cultiva sufletul, pentru a’l instrui, doureşte-î hapul, promite -î alt­ceva. Serveşte-te de trucul pro­pus de Goethe şi observat de el la negustorii reclamaţii. Deosebeşte-te de aceştia numai prin faptul că tu să înşeli publicul pentru a ’l înţoli cu ceva bun şi util, pe cînd negu­storul uzează de acelaş mijloc pentru a ’şi desface marfa cea mai proastă. Şi cum se poate face asta? Vezi mijloace sînt multe. S’au fă­cut atîtea experienţe în străinătate în­cît aproape nu ştii cami mijloace să le accepţi mai întîi dintre mul­tele cari ’ţi stau la dispoziţie. Utile cum dulcii combină utilul cu fru­mosul. Voeştî să ţii o conferinţă despre morală, lasă ca mai întîi să se joace o piesă de teatru oare­care şi pornind de la ea, explicînd dife­ritele personaltăţi şi acţiunile lor, ţine conferinţa care va interesa, va amuza şi va fi folositoare publicului. Ai dori să ţii o conferinţă despre picturi, organizează o mică expozi­­ţiu fie: pictori români şi pictori streini, vechi şi moderni, de diferite şcoli, originale şi reproducţii. Publicul va veni poate mai mult pentru expozi­ţii de­cit pentru conferinţa d-tale, scopul de a răspîndi cultura şi des­­volta priceperea artistică ţi-l vei a­­tinge însă. Vei putea da explica­­ţiunî şi lămuriri convingătoare şi vei face ca la o viitoare expoziţie publi­cul să ştie într’adevăr aprecia opera artistului şi gusta plăcerile artistice. Dar cu muzica? Dacă s’ar ţine cîte­­va conferinţe asupra muzicei clasice, conferinţe cu adevărat populare, iar la acestea s’ar da tuturor celor de faţă cîte un bilet de intrare la un concert la care s’ar executa piese convingătoare din compozitorii clasici, —ciţi n’ar asista la aceste conferinţe şi cît nu s’ar contribui la desvolta­­rea pricepere! şi gustului muzical? Şi tot aşa mai departe. Vezi însă că toate astea nu se fac, că nici nu s’a încercat să se exercite o atracţie mai mare asupra publicului. Lucrurile merg din an în an acelaş drum bătut. Conferen­ţiarii ţin conferinţele, acelaş public, in cea mai mare parte neatent, le frequentează şi atîta muncă e risi­pită în zadar, fără ca să dea roa­dele atit de dorite şi de trebuin­cioase. ...Vezi dar dragul meu, că n’ai ce să regreţi. Acolo în provincie ai mai multă posibilitate de a te cultiva de­cît dacă ai v­ici. Citeşte, citeşte mereu. Vei trăi atunci, în liniştea de care eşti înconjurat, în tovărăşia marilor maeştri pe cari îi savurezi. Ţi se va părea că îţi dau sfaturi fru­moase şi bune, că eşti tu în locul lor la marile reprezentaţiuni teatrale şi festivale artistice, că tu călăto­reşti în locul lor şi vezi minunile naturale şi artistice ale Italiei, viaţa exuberantă a Angliei, activitatea fără de răgaz a Germaniei, enormi-­ tâțile—cum să le zic—fmericane ale­­ Americei etc. etc­ Dacă ar fi în Ca­pitală, fantezia nu te-ar mai ajuta la toate acestea: ai trece pe la Teatrul Liric, în faţa căruia echi­­pagiile stafi grămădite aşteptînd pe stăpinii lor cari admiră şi, mai mult, se lasă a fi admiraţi, la reprezen­taţia Bejaneî; aî trece pe acolo şi n’aî putea^şi tu pătrunde înăuntru fiind­că mărimea preţului de in­trare te-ar exclude din rîndul acelora cari pot să-şi permită luxul de a gusta „arta“; aî trece pe la Ate­­nea, lumină, echipagii, concertul unei celebrităţi şi tu n’ai putea asista; ai trece pe la Teatrul Naţional, ar­­tiştii noştri cei mai buni, singura o­­peră din ţară, cite­odată şi apariţia pe scenă a stelelor noastre,—şi aci uşa ţi-ar fi închisă. Pentru cel sărac Bucureştiul are pe—Mitică Georgescu. Acolo te poţi îmbăta—de artă. Cît ai fi de amărît cînd le-aî ve­dea toate astea, cum ţi-aî perde ori­ce iluzie, cum ţi-aî blestema viaţa şi în furia­ ţî neputincioasă ai deveni un pesimist, poate chiar un poet pesimist, te-ai aşeza la vre-o beră­rie oare­care. ţî -ai găsi un cerc de amici, ai vorbi cît nu trebue şi pe cît citeşti acum de mult, pe atîta ai scrie atunci, cu un cuvînt ar fi vai de tine şi maî ales vai de ci­­titori.... Mai vrei să vii în Capitală ?... B. Brănişteanu. J

Next