Adevěrul, mai 1902 (Anul 15, nr. 4580-4610)
1902-05-01 / nr. 4580
DISCURSUL D-LUI STURDZA JEcolarî de la Ilaasdaetal din Brăila — Mai întîiu o mică constatare în ce priveşte mediul în care s’au aflat d-nii Dimitrie Sturdza, Missir şi Stoicescu la Brăila. Marea majoritate a comercianţilor cari au asistat la „ banchetul din Brăila au fost greci şi izraeliţi şi anume tot aceleaşi persoane care au oferit acum doi ani un banchet d-lui N. Fleva şi de care „greco-evreime“ Voinţa Naţională şî-a bătut joc vre-o zece zile insultîndu-i pe ei şi pe ministrul care s’a scoborît în mijlocul unor străini pentru a sărbători o societate cu scopuri inavuabile, antinaţionale, necinstite, etc. In mediul acesta d. Sturdza s’a găsit astăzi aşa de bine în cît a stat de vorbă cu fiecare grec şi evreu, le-a strîns mîna, i-a bătut pe umeri, şi şî-a exprimat încîntarea sa că au format o atît de excelentă asociaţie, cu o menire atît de însemnată pentru stat, că au creat o adevărată instituţie naţională ! Tocmai contrariul de ceea ce a spus „Voinţa“ contra acestei asociaţii, d. Sturdza a ţinut să afirme la banchetul din Brăila şi s-a simţit foarte bine şi între d-nii Zermann, Edisen, Mendel, Loebl, Sgardelli, Reichenfeld, Chatvier, Faiter, Fulga, Yougha, Perian, Lewy, Goldberg, Atanasiadis, Baumgarten, Silberstein, etc. cărora „Voinţa” le dedicase nişte versuri pline de insulte acum doi ani. D. Sturdza a văzut că are a face cu oameni demni şi patrioţi, aşa de pratrioţi încît nu fac politică atunci cînd e vorba de a ridica în străinătate faima unui port. Modul demn cum s’au purtat comercianţii din Brăila faţă de d.Sturdza discursurile rostite de ei fără linguşiri, relevînd tot ce au crezut că e în interesul dezvoltărei ramurei de activitate comercială naţională şi afirmînd necesitatea de a se încuraja introducerea capitalurilor străine în ţară, este o dovadă că asociaţia din Brăila e conştientă de misiunea ce o are la Dunăre şi ştie a impune şi tuturor patrioţilor cari au insultat-o odinioară. După aceste constatări, pe cari le-au făcut mulţi la banchet, ne vom opri la discursul d-lor Sturdza şi Missir.* Se aştepta din partea d-lui Sturdza cel puţin un discurs care să cadreze cu caracterul banchetului. La lucru mare nimeni nu se aştepta de la şeful liberalilor. Unii sperau în nişte declaraţiuni importante; multor liberali le era frică că şeful va face bulete la Brăila; adversarii politici făceau pariuri că va face scuze strâinătatei, etc. S’au făcut în fine fel de fel de prognosticuri. Nimeni însă n’a ghicit că d. Sturdza va rosti un discurs de partid, de reclamă electorală, că va releva şi lăuda opera sa financiară şi mai cu seamă că va ataca pe conservatori. Acest discurs a surprins într’adevăr pe toată lumea. Şi forma şi fondul discursului d-lui Sturdza au fost admirabile. Ca formă e suficient să relevăm poetica comparaţie ce a făcut-o d. Sturdza între d-sa şi rege: — Regele a zis că e primul servitor al statului, eu sînt fundaşul statului, căci stau cu mătura şi curăţ.. risipa, etc. Splendidă şi poetică comparaţie! In fond discursul d-luî Sturdza nu e decît un nou rechizitoriu, pe tema financiară, la adresa conservatorilor: politiciani risipitori, ambiţioşi, acei cari au fiicat palatul poştelor şi casa de depunere, etc. Au rămas foarte jenaţi toţi conmesenii, căci nu s’au aşteptat la aşa discurs. Afară de alte cîteva banalităţi, nici o declaraţie importantă nu se poate reţine din discursul premierului şi era o fericită ocazie pentru d. Sturdza să rostească într’adevâr un discurs cu vederi liberale şi plin de patriotism. •î* Discursul d-lui Missir a fost ceva luat nimerit. Ministrul domeniilor a vorbit de ceea ce interesa asociaţia comercianţilor şi d-sa a lăudat instituţia Tribunalului arbitral, în afaceri de cereale, şi aceasta a făcut impresie bună printre asistenţi. S’a observat însă un lucru şi anume că d. Stoicescu, ministrul justiţiei, a fost foarte rezervat în această chestie chiar în convorbirile particulare, iar în toastul sau nici n’a pomenit de Tribunalul arbitrar. Se zice că d. Stoicescu s’a plîns chiar că d. Missir n’avea calitate să vorbească ca ministru al comerciului de acest tribunal, mai cu seamă cînd era faţă şi ministrul de justiţie. Iată tot ce e de relevat de la acest banchet. P. S.—Voinţa Naţională face o lungă dare de seamă asupra banchetului, dar nu mai citează nici un nume al «diferitelor neamuri de străini» cari au asistat la banchet,—ca şi cum ar fi vorba de altă asociaţie decit cea pe care a injurat-o acum doi ani! Noroc că posedăm în biblioteca ziarului Adevărul o adevărată comoară : colecţia Voinţei Naţionale de paza căreia am făcut elogii personalului administraţiunei. Colecţia Voinţei este pentru noi foarte preţioasă, căci ea ne-a oferit momente delicioase cînd ne vedeam obligaţia o resfoi. Şi am resfoit-o zilele trecute. Doamne! Cit am mai uns cu toţii în redacţie! Toate articolele Voinţei de acum doi anî aiî un deosebit farmec, cu atît mai mult cu cît ele contrastează atit de izbitor cu acţiunea ei de azi în cit recitirea ziarului liberal e o delirantă plăcere. Intre altele am dat, precum am arătat eri, de faimosul „festival al lui Ignatz Wexler din Brăila" şi deversurile dedicate „greco-evreimei“ care s’a adunat pe atunci în jurul ministrului de domenii. Ceea ce însă ne-a surprins cu totul — căci uitasem cu desăvirşire faptul— e insinuarea plină de răutate care o face «Voinţa“ la adresa d-luî Emil Costinescu atribuindu-i faptul că a organizat banchetul străinilor pentru d. Fleva prin sucursala Bancei generale din Brăila ! Merita să fie relevată astăzi și această notă a organului sturdzist. • Sin foga condeiului „Rundaşul statului" Ce. Mitiţă a avut la banchetul din Brăila o comparaţie foarte apetisantă şi ciocroniană. D-sa într’un moment de inspiraţie şî-a făcut un titlu de glorie că a fost prindaşul statului! Mai mult, a declarat că şî-a comandat chiar una sută cărţi de vizită la Miitzner, de felul celor următoare : Mititea Sturdza Rîndaş al statului Aceste cărţi le va depune de cite ori va vizita pe suveranii şi diplomaţii străini. Şi dacă ţineţi s’aveţi explicaţia gloriosului titlu, iat-o: cc. Mitiţă şi-a zis rîndaş al statului, fiindcă a „măturat risipa“, care era cum s’ar zice, ca niştegrajduri ale luî Augias“, deoarece rîndaş fără grajd nu se poate. Cu toate astea cînd l’o mătura opoziţia pe cc. Mitiţă de la putere, o să spună că a fost răsturnat de,... măturători de stradă, nu de „rîndaşî" ! „Rîndaş“ se vede că e titlu de nobleţă ! Pif-Paf Un caz semnificativ Am publicat o scrisoare a d-luî inginer Virgil Pleşoianu care ni se plînge că primarul din Ploeşti, i-a refuzat oferta sa de a face planul oraşului cu 20 de mii de lei maî eftin decît institutul geografic al armatei, sub cuvînt că d-sa nu voeşte să fie bănuit că a făcut vre-o incorectitudine. D. Pleşoianu se indignează contra acestui procedeu, dar el este foarte omenesc şi foarte explicabil în Romînia, unde în toate afacerile se fură, toţi iau bacşiş, de sus şi piuă jos. Cînd cineva este onest şi voeşte să treacă şi de onest, e silit să ia toate măsurile şi pe acelea chiar cari sunt inutile. Primarul din Ploeşti, un om onest, a fost pus în alternativa ori să păgubească comuna cu 20 de mii de lei, ori să dea prilej duşmanilor să-l calomnieze. A fost egoist şi a ales prima parte, mai ales că afacerea trecind prin consiliul de miniştri, hotărârea acestora ii acoperea. E trist fireşte că pentru a nu fi bănuit, a recurs la aceasta, dar este absolut explicabilă starea de suflet a acestui ora care se vede, din toate părţile bănuit şi acuzat, caoi fiin Catastrefsi, din Marifiplia Vederea generală a orașului St. Pierre, care a fost distrus de eruptia vulcanului că toţi fură, nu e posibil să se înţeleagă altfel orice dare de întreprindere orice afacere, fără ca cel ce o face să nu fie şi el „remunerat“. E o jalnică stare de lucruri, aceasta a omului onest care nu poate face nimic, căci se teme să nu fie acuzat de incorectitudini. Mulţi trec peste acest considerent şi îşi fac datoria complect, fără de rezervă, lăsînd lumea să flecărească cît o pofti mulţumiţi cel puţin în conştiinţa lor. Alţii sînt mai slabi şi de trebue să fie scuzaţi, să capete cel puţin circumstanţe uşurătoare, căci fapta lor dă dovadă că sînt firi alese, cinstite şi cari nu se pot acomoda cu necinstea vieţei noastre. Sfinx Chestia evreiască şi cea ţărănească —Rolul evreilor în evoluţia ţârei— Prezenţa a peste 250 000 de evrei pe pămîntul romînesc nu poate rămîne fără nici o influenţă asupra evoluţiei ţârei, mai cu seamă că acest element e muncitor, stăruitor, ştiutor de carte, oţelit în tot felul de lupte, etc. Antisemiţii cred că influenţa lui asupra ţarei este şi va fi rea. Toate părerile sînt libere. Noi ne permitem a crede contrariul. Mai întîi şi, în teză generală, o ţară puţin populată, înapoiată economiceşte şi politiceşte, nu poate trage decît avantagiu din imigrări. De cînd lumea ţările lipsite de braţe şi de capitaluri au atras curente de imigrări, spre marele lor folos. Pilda cea mai recentă şi mai convingătoare e a Statelor-Unite. Prin urmare cu cît vor veni să se stabilească printre noi mai numeroase elemente de muncă, cu gîndul de a rămîne aci şi de a-şi lega soarta lor de soarta ţarei, cu atît mai bine va fi. E o fericire, credem noi, că elementele străine ce au venit să se aşeze în Romînia n’au fost nici bulgăreşti, nici greceşti, nici ruseşti, ungureşti sau nemţeşti, ci evreeşti, căci acestea neavînd o ţară proprie nu ne pot fi primejdioase şi mai uşor se vor identifica cu interesele Romîniei. Primul rol al evreilor a fost ca, îndeplinind un gol în populaţia ţarei, să ne ferească de o colonizare venită de peste Dunăre, de peste Prut sau de peste Tisa. Şi cum era fatal ca să ocupe cineva locul lăsat gol de insuficienţa numerică a elementului romînesc şi de ocupaţia lui aproape numai cu agricultura şi cu slujbele publice, oricine îşi poate închipui în ce situaţie grea ne-am fi găsit dacă în locul celor 250.000 de evrei ne-am fi pomenit cu 250.000 de nemţi, de unguri sau de bulgari! Nu ştim sâu pe unde am fi scos atunci cămaşa, ca să mă servesc de o expresia cam trivială, dar foarte caracteristică ! Al doilea rol al evreilor va fi ca să slujească de pîrghie progresului politic şi economic al ţarei. Intre ţărănimea încă în neputinţă de a juca un rol politic însemnat, şi între orăşenimea în bună parte solidară cu interesele clasei stăpînitoare sau subjugată lor, stă evreimea. Ea singură poate rupe echilibrul de azi, care numai folositor ţărei nu este. Prin energia lor evreii ar putea reuşi să intre ca element activ în politica internă a ţărei. Cele întâmplate la congresul din Berlin precum şi de atunci încoace, cele ce se întâmplă azi, dovedesc că clasa noastră stăpînitoare a găsit în evrei un element incomparabil mai puternic, maî bine înarmat şi mai hotărît ca în ţărănime şi ca în orăşenii romîni. Ca să credem că elementul evreesc va putea fi o dată şi o dată ucis în masă sau expulzat în masă, e o nebunie. El va rămîne aci pentru totdeauna, în număr mai mare sau mai mic, prin urmare va trebui să contăm cu dînsul în toate împrejurările şi în toate socotelile. Şi să mai credem că în vecii vecilor va rămîne în starea actuală, ca element străin şi fără drepturi, iar nu e cu putinţă. Intr’o zi, maî apropiată sau mai îndepărtată, evreii vor sfirşi prin a pătrunde în cetatea romînească, sub o formă sau alta. Clasa stăpînitoare urîndu-i şi temîndu-se de ei, pe drept ori pe nedrept puţin ne importă, va fi absolut nevoită să caute o contra-putere care să balanţeze noul factor intrat în politica ţarei. Această contra-putere nu poate fi decît masa populară, ţărănimea. E clar ca lumina zilei şi sigur ca schimbarea sezoanelor că rezolvarea chestiei evreeşti va atrage după sine, în mod fatal, rezolvarea chestiei ţărăneşti. Cele două categorii de robi de azi se vor desrobi simultane. Va fi pentru ţară inaugurarea unei ere noui, incomparabil mai importantă şi mai folositoare ca cea de la 1848 Şi cu modul acesta evreii vor fi o pîrghie pentru progresul Romîniei. Mîine voi sfîrşi seria chestiilor pe care mi am propus să le schiţez aci. I. Teodorescu Afacerea Firmînari Decisia sultanului de a da firmanul pentru confirmarea luî Firmilian în postul de mitropolit în Veskub a provocat in Serbia şi in Bulgaria o explozie de pasiuni şovine. Sirbiî jubilează, deşi jurnalele sîrbeştî publica zilnic povestiri inspăimîntătoare despre suferinţele populare în Turcia. Această numire este de altfel preţul neutralităţei Serbiei în războiul greco-turc şi ca dovadă sunt telegramele luî Patrimonio, publicate in Cartea galbenă, documentele diplomatice relative la afacerile Crete. Aceasta e preţul politicei sîrbeştî, politică ostilă populaţiilor oprimate din Turcia. Numirea lui Firmilian nu augmentă şansele sîrbilor in Macedonia. Serbia nu e iubită în Macedonia şi nu va fi iubită atita timp, cit nu-şî va modifica politica sa faţă de populaţiile macedonene. Nu poate să fie cineva in acelaş timp şi amicul călăului şi al victimelor. Mitropolitul Firmilian Numirea lui Firmilian, care nu este decit un accident fără importanţă şi utilitate pentru sârbii din Turdia, nu va fi un succes nici pentru aspiraţiile naţionaliste şi cuceritoare ale Serbiei. Nu trebue să fim profeţi, pentru a vedea aci clar jocul Rusiei. Ridicind un pretext de antagonism între Bulgaria şi Serbia, în momentul in care acestea erau pe cale să fraternizeze. Rusia a voit să facă orice înţelegere imposibilă, să ţie aceste două popoare la discreţia sa, sub dependenţa sa. Unite şi solidare ar fi încercat să se emancipeze; bulgarii şi sirbii aliaţi nu ar fi avut nevoe de Rusia. Despărţiţi, cum vor fi, vor cerşi protecţia Rusiei, mila ei. In ce ţari trăim ? D. Sturdza umple pe zi ce merge cupa ticăloşiei. Omul acesta a pierdut ori şi ce ruşine, ori şi ca respect al principiilor la cari se inchinau întemeetorii liberalizmuluî. Iată noua sa ispravă care ne umple de indignare, pe cît mai putem să ne indignăm pe aceste timpuri de uitare generală a principiilor . Am vorbit da prigonirea începută contra albanezilor domiciliaţi în Romînia şi am arătat cum s’a perchiziţionat la tânărul student albanez Jasar Erebera, confiscîndu-i-se toată corespondenţa. In privinţa acestei confiscări iată scrisoarea pe care o primim de la acest refugiat politic . Domnule director, In numele umanităţei şi al dreptăţeî, protestez contra laşitaţei poliţiei Capitalei care a dat să se citească corespondenţa mea de către funcţionarii legaţiunei otomane din Bucureşti. Această procedare ne mai auzită intr'un stat civilizat va nenoroci mii de suflete din nefericita Albanie, înţeleg să fiu expulzat dacă sunt considerat periculos statului român, înţeleg să fiu dat în judecată dacă am făptuit un delict sau o crimă, dar nu înţeleg şi protestez din toată puterea sufletului meu, ca mie, refugiat politic, să mi se comunice corespondenţa patriotică guvernului otoman pentru ca prin această delaţiune să se nenorocească atîţia patrioţi. Al dv. etc. lasar Erebera, Student albanez. Acestea sunt faptele şi par’că condeiul refuză sâ le scrie, par’că ar părea imposibil ca să se găsească un guvern romînesc, fie el liberal, fie el conservator şi mai ales liberal, care să comită această ticăloşie în potriva tuturor precedentelor, în potriva umanităţei, în potriva trecutului partidului liberal care sub Rosetti şi Brătianu totd’auna a întins o mină de ajutor şi de clemenţă acelora cari luptau pentru libertate şi dreptate... Ce nume şi dăm d-luî Sturdza, cum să-i calificăm fapta ? E operă de spion ordinar, de călăui, e o ticăloşie fără de seamăn, căci fapta în sine este atît de oribilă şi de dezgustătoare, că încă odată nu ne vine să o credem... Afacerdo Cricwford: Noui Amănunte Dacă în partidul liberal mai există oameni şi dacă mai există liberali, dacă simţul umanităţei n’a pierit din sufletele lor, noi Îi somăm să se ridice împreună cu noi şi să înfiereze această mişelie fără nume... Mai este în partidul liberal o grupare de foşti socialişti, cari toată viaţa lor au vibrat pentru cauzele mari şi sfinte şi cari s’au indignat totd’auna împotriva faptelor de asemenea solii. II somăm şi pe dînşii ca să ia măsuri pentru ca ticăloşia ce se întâmplă la poliţia Capitalei din ordinul expres al d-luî Sturdza să înceteze. Şi dacă am avut pînă acum rezerve faţă de guvernul d-luî Sturdza pe care nu-l confundăm cu partidul liberal, azi această ultimă faptă ne exasperează astfel încît începem să socotim că plecarea d-lui Sturdza din capul afacerilor statului devine iarăşi o cestiune de vrednicie naţională. Const. Mill,o Patriotizmul bîrfitorilor Din cînd în cînd ziarele aşa ziselor partide de guvernământ nu uită să ne arunce epitetul de „nepatrioţî“. De data aceasta am fost din nou gratificaţi cu acest epitet fiindcă am ţinut pe cititori în curent cu ce se scrie în străinătate asupra chestiei legei meseriilor şi a chestiei evreeşti. Am arătat cît de patrioţi sînt junimiştii, cari fac frumosul joc de-a fi alături cu guvernul prin Epoca, şi alături cu presa germano-austriacă prin Echo de Roumanie, pe de-o parte pentru a nu pierde pomana cartelilui, pe de alta pentru a grăbi, cu ajutorul străinătăţei, căderea d-luî Sturdza şi venirea lor la putere. Şi ăştia ne acuză pe noi de nepatriotizm! Am arătat apoi ce atitudine avea presa libere dă, în special Voinţa Naţională ,cînd cu tulburările antisemite din Iaşi întîmplate sub conservatori, cum exagera faptele, cum pe unde le inventa, furnizînd în mod iesuitic arme străinătăţei împotriva noastră prefăcîndu-se a se teme că străinătatea ne va numi „barbari“. In adevăr, străinătatea i-a justificat teama, luînd argumentele şi chiar cuvintele Voinţei drept mărturie. Şi această atitudine o avea ziarul în chestie în ajunul împrumutului de 175 de milioane, insinuînd că finanţa străină ne va pune cuţitul la gît din cauza mişcărilor antisemite... colagerate de Voinţa. I s’a satisfăcut şi această patriotică temere, cu prisos. Şi ăştia încă sunt dintre acei ce ne înjură şi ne taxează de nepatrioţi! Ştim că nimeni nu-l crede fiind că toată lumea le cunoaşte şi le preţueşte după cum merită patriotizmul şi buna lor credinţă,— dar nu ne-am putut împiedeca de-a-i da puţin cu nasul prin frumoasa lor conduită. _________ Ad- POŞTA MICA Trimiţâtor Temesvarer Zeitung, Giurgiu.—Mulţuraim pentru atenţie dar s’a pus deja în gazetă. Vechili cititor, Caracal.—Spiritul legeî meseriilor cere ca ambii asociaţi să fie prevăzuţi de «brevetul de maestruî,—afară dacă cel ce este meseriaş e numai comanditat de cel-l’alt. D lui A. Gr. Loco.Puteţi fi 03Înditi la amendă. Un cititor neîntrerupt, laşi.—1) Pentru că nu s’a făcut conform regulelor duelului. Toate ziarele afară de acele ale d-lui Filipescu au fost de aceeaşi părere cu noi. Dacă nu ne înşelăm osînda a fost de 6 luni din cire a făcut trei. 2) Reichstag se numeşte parlamentul Germaniei întregi, iar Reichsrath parlamentul special al Prusiei. Cel d’întîi fiinţează pe baza votului universal, cel de al doilea cu vot restrîns. In Austria nu există decît Reichstag pentru ţara întreagă, şi Diete pentru provincii. 3) Delegaţiune se numeşte adunarea unui număr fix de delegaţi ai Reichstagului austriac şi al Camerei ungare, care se ocupă cu chestiile externe şi cu cele comune ambelor ţări. Delegaţiile se ţin pe rînd la Viena şi la Pesta. 4) Eminescu are două busturi, unul la Botoşani şi unul la București în grădina Ateneului. CARNETUL MECA „Renaşterea Latină“ Peste două zile—la 15 Main stil nou— va apare în Paris, o nouă publicaţiune periodică „La renaissance Latine“, care are printre colaboratori pe d. Hanotaux, membru a al Academiei franceze şi fost ministru al afacerilor străine, Gabriel D’Annunzio, cel mai mare romancier al Italiei, José- Maria de Heredia, Pierre Louys, etc. etc. Din română vor colabora contesa de Nouailles—născută Brancovanu, fratele d-sale principele Constantin Brancovanu, cunoscutul deputat democrat, d-nii N. Vnschide și C. Bălăceanu, publicistul gustat de publicul romînesc în coloanele ziarului L’Independance Roumaine. E vorba de a da pe lîngă bucăţi literare, interesante din punctul de vedere obiectiv al talentului şi temperamentului artistic, e vorba de a da la iveală, o sforţare comună a rasei latine, de a se individualiza, de a căpăta o caracteristică anuma. Peste hotare, rasa latină trebue să se manifesteze ca o putere unică şi această revistă are de scop tocmai de a strînge legăturile intelectuale ale tuturor popoarelor de rasă latină, împrăştiate peste tot globul şi uitînd de multe ori origina lor comună şi chiar interesul lor, de a fi o singură putere în lume. „La renaissance Latine“ cu asemenea program, desigur trebue să ne intereseze pa noi toţi romînii, căci, cine ştie, lecţiunile aceste, venite din afară, ar putea să ne lecuiască de zefimizmul de care suntem cuprinşi, relativ la tot ce-i romînesc şi latin şi la însuşiri bune ale rasei noastre. E vorba dlar de-o lucrare comună. Direcţiunea revistei„Lil renaissance Latine“ face apel şi la noi ca să-i dăm mîna de ajutor în această operă comună. Adevărul, bineînţeles, că se pune cu desăvîrşire la dispoziţiunea iniţiatorilor acestei mişcări şi ar fi fericit dacă slabul lui concurs ar fi de vreun folos. O. H. Catastrofa din Martinica Harta insulei Martinica CATASTROFA DIN MARTINICA Inspăimîntătoarea catastrofă din Martinica a aruncat consternaţia in întregul univers civilizat. Franţa întreagă e în doliu şi gazetele străine sosite exprimă durerea deşteptată în toată lumea la auzul tristei veşti. Printr’o ironie sinistră, locurile acestea, asupra cărora se revarsă moartea, în valuri mari, sunt totd’auna cele maî incintătoare şi in aparenţă cele mai alese de natură de a fi locuite da oameni. Care localitate din Europa are privelişti mai frumoase ca aceea a golfurilor Neapoluluî şi Lisabonei ? Martinica a apărut mult timp, în imaginaţia francezilor, ca cel maî îneîntător dintre acele paradisuri pămînteşti, scăldate în soare, bogate intr’o vegetaţie de feerie... Şi chiar în zilele noastre cu toată rapiditatea comunicaţiilor şi febrilitatea comerţului, care depoetizase totul, poate că vre-o ciţiva nenorociţi, care au pierit în catastrofa de la St. Pierre, au venit să caute, după faima legendelor, o viaţă maî frumoasă, maî caldă şi edenică. Insula Martinica Am publicat deja citeva date geografice şi economice asupra insulei MartiniCii* In numărul de astăzi dăm o hartă acestei poetice insule. După cum am spus, Martinica face parte din grupul de insule aşa numit al Antilelor, situat la nordul Americei de sud. Insula e muntoasă şi vulcanică, dislocată de cutremure şi cicloane. Anul se împarte in două sesoane: unul uscat, altul ploios , dar în insulă domneşte o căldură constantă, care variază între 20—35 grade. Se socotesc 65 de cursuri de apă sau torente; trei sínt numai navigabile: riurile Salee, Pilote şi Lezard. Coastele sínt rîpoase şi înconjurate de formaţiuni coraliere. Criză In perspectivă Insula alimentând în mod bogat lumea cu cafea, rom, zahăr şi mai ales diverse substanţe medicamentoase, se prevede urcarea preţului la toate aceste articole. In ori caz acţiunile diverselor întreprinderi in insulele Antite vor scădea enorm, ceea ce va provoca în Franţa şi un mare dezastru financiar. Populaţia Martinicăi Populaţia Martinica este de 170 de mii de locuitori; rasa e frumoasă, robustă şi femeile se disting printr’o mare dragoste de găteală. Populaţia e în mare parte compusă din mulatri. Albii sunt în minoritate. Oraşul St. Pierre Oraşul St. Pierre, care azi nu mai e decît un colosal morman de ruine, mormîntul enorm a 40 de raii de oameni, era cel mai mare oraş de pe insulă, dar nu capitala ei, Capitala Martinică,e Fort de France cu 20 de mii locuitori. Oraşul St. Pierre era destul de luxos. Poseda vile bogate, un teatru frumos şi splndide grădini. Mormîntul unui oraş Am vorbit deja despre celebrul roman al lui Sir Edward Bulwer Lytton intitulat Ultimele zile ale oraşului Pompei. Reproducem aci un pasagiu, în care se descrie erupţia Vezuviului. Romanul, scris în englezeşte, a fost tradus şi în limba franceză, de P. Lorain şi a apărut în ediţia librăriei Hachette din Paris, 1893. Norul, care cufundase lumina zilei într’o întunecime atit de profundă, se prefăcu intr’o masă solidă, nepătrunsă, întunecimea era mai grozavă de cit aceea, care domnea sub cerul liber la timpul nopței, s’ar fi putut asemăna maî bine cu întunericul unei încăperi strimte, unde nu pătrunde nici o rază de lumină. Şi cu cit se cernea văzduhul mai tare, fulgerile, cari izbucneau dio sinul Vezuviului erau maî straşnice, mai luminoase. Frumuseţea lor grozavă nu se mărginea numai la culorile obicinuite ale focului; nici-odată vre-un curcubeu nu s’a arătat pe cer în culori atît de schimbătoare atit de diferite. Cînd erau albastre ca cel mai profund azur al mărilor de sud, cînd verzi, cînd livide ca pielea unui şarpe. Citeodată fulgerile luau înfăţişarea şi întortochirea unui balaur, altă dată pătrunzînd coloanele de fum, se impurpurau luminind în joş întreg oraşul; apoi expirau văzînd cu ochii, devenind sumbre şi palide ca o fantomă de lumină. Din timp un timp, cînd înceta ploaia se auziau sgomote din sînul pămintului, şi furia valurilor mărei. Iar o ureche fină, atentă, îngrijată ar fi perceput murmurul şuerător al gazelor cari se sloboziau din crăpăturile îndepărtatului munte. Erau clipa cînd masa norilor părea că se va sfărma luînd la lumina fulgerilor înfăţişarea unor oameni sau a unor monştri, cari se urmareau îm-' brîncindu-se, nimicindu-se în luptă. Şi, în turburătoarea prăpastie a umbrei, in ochii şi sufletul călătorilor înspăimintaţi, aceşti vapori fără consistenţă treceau drept nişte duşmani gigantici reprezentanţi ai spaimei şi aî moartei, * ££Ţn multe locuri cenuşa se ridica pini la genuchi, şi noroiul clocotit, care se revărsa din gura aprinsă a vulcanului inunda cu violenţă casele, inprăştiind aburi deşi inecători. Pe-alocuri bucăţi mari de stâncă se prăvăleau peste acoperişurile caselor acoperind străzile cu grămezi de ruine nedesluşite cari stă- :vileau drumurile din ce in ce. Cu cit înainta ziua, cu atit creştea neliniştea pămintului: trecătorii se împleticeau mergind; nici carele nici litierele nu-şî, puteau menţine echilibrul, chiar pe terenul cel mai neted. Se vedeau pietrele cele mai late căzînd, ciocnindu-se intre dinsele şi sfărămindu-se in mii de bucăţi, grămezi de scintei sareau în toate părţile aprinzînd tot ce găseau în calea lor. De-a lungul cîmpiilor, afară din oraş, întunericul se risipea în unele clipe îa împrejurări înspăimântătoare. O mulţime de case şi de vii erau în prada flăcărilor. Aceste incendii izbucneau mereu din mijlocul întunericului. Pentru a contribui la această luminăţie de intervale, cetăţenii au încercat ici şi colo pe pieţele publice şi mai ales, sub portarele templelor şi la intrarea s forului, să aşeze nişte torţe, insă ploaia de foc şi vînturile le stingeau pe toate,, iar în urmă întunericul părea şi mai cumplit, se simţea zădărnicia speranţelor omeneşti, era par’că o şcoală a desnădejdei. Adesea la lumina trecătoare a torţelor se intruneau cete de fugari, unt! fugind spre mare, alţii de la mare spre uscat. Pe valurile înfuriate şi ameninţătoare ale Oceanului cădeau pietre şi cenuşa fără ca să se poată cineva feri de dinsele, cum făceau cei din oraş, cari aveau cel puţin adăpostul caselor. Dezordonaţi, rătăciţi, plini de spaimă omenească, fugarii treceau unii pe lîngă alţii fără a avea timpul de a - şi vorbi, de a se sfătui, de a se îmbărbăta, căci ploile deşi nu cădeai încontinuu, cădeai! insă la răstimpuri aşa de scurte încit stingeau torţele şi ii sileau să se risipească spre a câta adăpost. N’aveau de cît timpul să-şi vadă chipurile lor asemănătoare unor umbre. Toate elementele civilizaţiei fură distruse. Hoţul încărcat de pradă, răzînd din toată puterea gulerului, de bucuria foloaselor ce va trage de pe urma furtului, trecea nesupărat alături de un solemn magistrat. Dacă In invălmăşală o femee se depărta de soţul ei sau, un părinte de copilul său, ori ce nădejde de-a se regăsi rămînea deşartă. Se grăbeau, se fugăreau la voia intîmplărel, la noroc. Din toate combinaţiile variate ale vieţei sociale, numai Mulatră din St. Pierre