Adevěrul, iunie 1905 (Anul 18, nr. 5677-5704)
1905-06-01 / nr. 5677
Anul al XVIII-lea—No. 1W~7 _________ se Kn ~>^^P^!^^IPMW^<M<HM8MBEfc^asss5gTMaBa jnmwM—adum ■ assan rOSDAJOR Alex. V. BeldimainEn ABONAMENTE . Un an lol 16,— 6 Inni . . . . . , » 8.73 Inni . n .A— lună .... n 1.50 Intremătate îndoit Abonamente combinată (Adevărul politic ți Dimineața) . Un an » . . . ..■$.. lei 82,— 6 luni j . n 16.— 3 luni . . . ft 8,_ o lună • . 1.8.— In Btrem&tate Îndoit dirrect ® kipouitic COMIT. MILLI PUBLICITATEA . Linia pe corp 6 ÎU pag. III-a bani 20 “ »I * ». ft * a IV-a „ 10 r PUBLICITATEA UNITAîn aceiași zi.Ta ambele ziare Linia în pagina TIU. . . . bani 35 --».ft . -- » IV. . . „18 ]y Inserții și reclame linia Lei 2 iktiL-1 ..v.i- ?/" ‘ / Apare zilnic la ora S. Seara cn ultimele știri ale zilei Telefonsii^Bhirourile ziarului,str.sărind» 11 H ibani lia taalft fara Mercur( 1 iunie 1905) DECLARATIUNEA DIN SENAT A D-LUI V. LASCAR Declarațiunea din Senat a d-lui V. Lascar Alegerile comunale.—u. .Lascar și Manu.—O explicare a d-lui l La Senat s’a și schimbat erî complimente între banca ministerială și d. Vasile Lascar, iar majoritatea a aplaudat cu mare plăcere acest schimb de complimente între opoziție și banca ministerială. Pe neașteptate se adusese de la Cameră proectul pentru modificarea legea relativă la alegerile comunale și a unor dispozițiuni din legea județeană. Am arătat pe larg în ce constă proectul. Se suprimă data fixă a alegerilor comunale și se prevede că durata de patru ani a consiliilor se va socoti de la data alegerilor lor. Se spunea că guvernul vine cu această modificare pentru ca să nu mai facă peste un an nou" alegeri "comunale. I. Lascar a cerut cuvîntul și a făcut o declarațiune provocînd o recurtă, dar foarte interesantă discuțiune, care a plăcut Senatului și va fi desigur relevată în cercurile politice și în presa guvernamentală. D. Lascar a declarat că va vota această modificare a legei pentru alegerile comunale, fiindcă ea lovește în politicianizmul nostru. De altfel începutul l-au făcut liberalii și d. Lascar a fixat în acest sens alegerile comunale rurale. Fostul ministru de interne a recunoscut însă, că prin modificarea ce a adus-o legea d. Cantacuzino, se face un pas înainte, căci se lovește gașca de politicianî și electori cari ar dori s’o ducem numai în alegeri. Pe această cale — a încheiat d. Lascar — trebue să mergem pentru ca să nu mai vedem rușinosul și degradatorul spectacol al înființărea unor Lige pentru cucerirea slujbelor și pentru a se ajunge la rezultate și mai bune în această direcțiune, trebuesc luate de la comună alcătuirea listelor electorale și încredintate autorităților judecătorești, suprimîndu-se astfel unul din cele mai revoltătoare abuzuri electorale. In acest mod șî-a motivat d. Lascar votul sau pentru modificarea legea relativă la alegerile comunale. * D. general Manu văzînd că Senatul a primit cu aplauze scurta cuvîntare a d-lui Lascar, a ținut și d-sa să releveze declarațiunea fostului ministru de interne liberal. D. general Manu felicitînd pe d. Lascar pentru atitudinea aceasta, care trebue să fie constantă între partide politice civilizate, a ținut să stabilească că între declarațiunea d-lui Lascar și atitudinea liberalilor și în special a d-lor Sturdza, Ferechide și Ionel Brătianu, care amenință pe conservatori cu desființarea tuturor legilor, este o contradicție. Dar totuși e de felicitat d. Lascar că recunoaște că au venit și conservatorii cu o lege utilă, iar în ce privește ideia că alcătuirea listelor electorale să se treacă la autoritățile judiciare, generalul Manu a declarat că e o ideie care merită să fie discutată.* D. Vasile Lascar n’a lăsat fără răspuns observațiunea fină a generalului Manu că una e atitudinea Colegilor d-lui Lascar din parlament și alta e declarația d-sale. La aceasta d. Lascar a răspuns politicianul.—Răspunsul generalului iscar.—Complimente și aplauze — Nu e nici o contradicție de referat în această privință. Nimeni în partidul liberal s’a gîndit vre-odată să facă declarațiunea că tot ce veți face dv. vom desființa noi. Vom modifica unele din legile dv. pe care le vom crede incomplecte, iar altele, cari vor fi rele, le vom înlocui. Dar n'am înțeles niciodată să vă deființam toate legile ! Această explicație a plăcut numai la cțiva, nu însă moldovenilor partizani al d-lui Bădărău cari observai* d-lui Lascar: — Vrea să zică contenciosul îl veți înlocui, nu-l veți respecta ? Discuția aceasta la care nimeni nu se aștepta și c«re vine după complimentele ce le-a adresat însuși d. Sturdza d-lui Cantacuzino, a mai restabilit relațiile între opoziția și guvernamentalii din Senat, cari deveniseră destul de încordate. NAZBITII Peștii la Senat A. W. Moise a scos apa din stîncă, iar Moise Pacu voește ca să scoată peștii din apă și de aceea el a pledat și a predicat înaintea Senatului, cu o vervă de dascăl de biserică, care altă dată făcea deliciul Camerei deputaților. Ce are d. Moise Pacu cu peștii și cu morunul de Gr. Antipa? Acesta s’a îngrășat sub toate guvernele și nici nu se putea altfel, cînd pescăria este o meserie rentabilă în țara romînească. Peștele e prea scump, strigă cuviosul Pacu—Ba bine că nu ! Ce voiți să fie eftin ? Aceasta dovedește că’o profesiune de elită socială și la elita socială deviza este scump și prost 1 _______ P2.0 (“) Chestia indigenatelor D. Sturdza, dacă nu ne înșelăm, a declarat odată că votarea indigenatelor și recunoașterilor este una din prerogativele cele mai importante ale Corpurilor legiuitoare. Modul însă cum se exercită această prerogativă, desigur că nu satisface pe nimeni. Rareori dacă decide meritul candidatului , în schimb protecția, favoritismul, înfloresc. Candidatul la cetățenie are de îndurat cele mai grele chinuri. Azi speră că mîine îi va veni rîndul să treacă sau să cadă în cetatea romînească, mîine vede că a fost înlocuit prin altcineva și că poate nici peste un an nu-i va veni rîndul dacă nu va recurge și el la sprijinul vreunui puternic al zilei. Această stare de lucruri nu mai poate dăinui multă vreme. Toată lumea,simte necesitatea unei regulamentari a ordinului în care candidații la cetățenie să fie supuși votului reprezentațiunea poporului. Din acest simțimînt este izvorîtă și propunerea d-lui Emil Lahovary, prea târziu venită pentru ca să mai poată fi aplicată în sesiunea actuală. Prin această propunere se regulamentează ordinea în care cererile de încetățenire trebuesc supuse Corpurilor legiuitoare. D. deputat Emil Lahovary e de părere că unica normă pentru a se pune regulă în această delicată afacere, ar fi venirea la rînd a cererilor în ordinea în cari au fost prezentate. Cine s’a gîndit mai întîî să intre în cetatea romîna, cine a avut dorința de a fi cetățean maî întîî,—acela să vie maî întîî la rînd cînd e vorba de acordarea sau satisfacerea cererei sale. Se înțelege că pentru persoanele cu merite deosebite se va face excepție votîndu-le afară de rînd,—aceasta conform spiritului și literei Constituției chiar,— dar vorba e ca aceste cazuri să rămîe excepții. De altfel trebue avut în vedere că în ce privește vechimea cererilor ar trebui Cărți și reviste Embleme de Constantin Muche. O nouă carte de poezii și proză dedicate dragostei, recinicei dragoste, izvorul inepuizabil al inspirațiunilor lirice din trecut, prezent și—cu toate că nu garantăm pentru aceasta—și viitor. Emblemele d-lui Const. Muche sînt firește emblemele iubirei,pe care o cîntă sub toate formele, în toate chipurile și sub toate manifestațiunîle ei. i Cînd citim unj asemenea volum nu ne putem sustrage impresiunea de cunoscut și repetit ce ne fac Versurile amorofile— ni se este barbarismul— din noua stare. Par’că le-am mai auzit șî par’că le-am mai citit, și nu o singură dată ci de nesfirșite ori. Să nu se crează, ferească D-zefl, că e vorba de plagiat sau de transpuneri meșteșugite ; nu, poeziile de amor din asemenea volume nouă, sînt originale, chiar frumușețe, unele pline de o grație plăcută, de un farmec ușor și pătrunzător— și totuși impresia încăpățînată de cunoscut și repetit. E cazul d-lui Muche. O profuziune de poezii drăgălașe, grațioase, bine făcute, intr’o formă căreia nu i se pot reproșa decît mici imperfecțiuni—și, totuși, de cîte ori n’am citit asemenea versuri de dragoste ? Nu vroim să pronunțăm cuvîntul banal, ca un epitet potrivit acestor poezii, fiindcă ele au totuși ceva personal, și ceva atrăgător personal, dar nici nu putem să nu atragem atenția d-lui Muche că inspirația d-sale se resimte, într’o serioasă măsură, de clasica factură de idei și imagini în materie de versificațiune amoroasă. Ceva mai multă personalitate, mai mult colorit, mai multe idei noul, cu un cuvînt mai multă viață reală și simțită— acesta ar fi sfatul, însă poate nefolositor, pentru că acei cari simt sau nu talent dau lucruri de seamă de la sine, fără a avea nevoe de rețetele altora. Vom încheia cu reproducerea unei mici poeziele a d-lui Muche: BILETUL Acum.... acum chiar mi-l trimise Biletul drag, trandafiriu. E de la o „amică“ scumpă Și știu ce scrie în el. O 1 știți.... Fără să-l citesc, el, par’că-mi spune Cu glasul dulce parfumat:— Te așteaptă două brațe albe Intr’un loc tainic... pe înserat !«. a* să se stabilească cum că numai acelea vor fi supuse votului Camerei, a cărora autori se vor interesa de soarta petițiunilor lor. Altfel riscăm ca Corpurile legiuitoare să voteze o serie de cetățeni noui, cari de mult au trecut în lumea aceia unde nu există nici în drept, nici în fapt deosebiri de naționalitate. Pol Christian Michelsen Primul ministru al Norvegiei în calitate de șef al actualului guvern norvegian a pregătit cu tact și prudență lovitura de stat, detronînd în mod pacînic pe regele Oscar. Ce n’a putut face guvernul Am vorbit era de [ceea ce a făgăduit guvernul actual la Iași și de ceea ce a reușit să aducă la îndeplinire. Din douăzeci și trei de puncte ale programului partidului, deabea s’au realizat două : Contenciosul administrativ și legea căilor ferate de interes particular. Guvernul d-lui G. Gr. Cantacuzino a dat dovezi de neputință din două puncte de vedere. Primul este că n’a fost în stare să transforme în proecte de legi cea mai mare parte a bagajului sau programatic din cauza lipsei de pregătire necesară. Al doilea este și mai grav, e că a voit să facă ceva și n’a fost lăsat, fie grație neînțelegerilor din sinul partidului și a guvernului, fie grație fricei de opozițiune, ceea ce nu face decît un guvern slab. Legea pătulelor de rezervă a fost anunțată prin program și, ceea ce este mai semnificativ, prin mesagiul regal. Această lege la care ținea d. Ion Lahovary, care n’avea gînd să rămînă în minister, dar care dorea să nu plece fără de a’șî lega numele său de o ego mai importantă, nu s’a putut realiza. Pătulele de rezervă n’au putut veni înaintea parlamentului fiindcă miniștrii n’au căzut de acord asupra ei. Fusese un moment vorba de criză ministerială pe acesta chestiune, căci ministrul de domenii își simțea în joc amorul sau propriu. El susținea că nu se mai poate discuta principiul legei, după ce s’a anunțat prin mesagiu și nu s’a putut face aceasta, fără ca toți miniștrii să fi căzut de acord asupra acestui punct. Din cabinet neînțelegerea s’a comunicat partidului și multă vreme s’a discutat în culise și chiar la o întrunire majorităților această lege, pînă cînd d. Ioan Lahovary a fost în sfîrșit convins ca pătulele de rezervă să fie amînate pentru la toamnei. Acest simptom de neînțelegere în guvern a făcut desigur o rea impresie, cînd a venit chestiunea petrolului și loteriei de stat. Contra acelor două proecte de lege opozițiunea liberalo-junimistă s’a ridicat cu putere și s’a ridicat, mai ales că se căuta a se lovi îndrumarea actualei formațiuni. Era vorba dacă unitatea guvernului va fi susținută, dacă în potriva opozițiunei blocul nu se va clinti din loc. El s’a clintit f D. Gr. G. Cantacuzino, după multe ezitări, s’a pronunțat pentru amânarea definitivă la toamnă “atît a concesiunea terenurilor petrolifere cît și a loteriei de stat. Operațiunea cu drept cuvînt a scos strigăte de victorie guvernul s’a părut un moment clătindu-se, el gî-a venit în fire peste puțin, dar efectul era deja făcut Opozițiunea reușise să-l împedice să voteze două legi, aruncase neînțelegerea în sînul cabinetului și dovedise făreî slăbiciunea lui. Un guvern care nu are energia să-șî ajute la îndeplinire programul, care dă dos cu fugiții, față de adversar, un guvern conservator care se vede aplaudat de șeful partidului liberal, acest guvern nu poate fi socotit că face parte din guvernele tari. Și cu atît mai slab el apare cu cît ceea ce se petrece în jurul lui, s’a repetat și în sînul majoritățeî, unde amicii d-luî G. Gr. Cantacuzino și amicii d-luî Take Ionescu începuseră în culise ostilitățile și dădeau simptomele disoluțiunei partidului. Azi lucrurile s’au împăcat, cel puțin în fața sumei. Totuși rănile făcute au rămas deschise, pofta de mîncare a opozițiunei a crescut, guvernul ese micșorat din aceasta primă sesiune și cine știe dacă pînă la toamnă va putea recăpăta autoritatea pe care a perdut-o. Nu ceea ce n’a adus guvernul înaintea Camerei, fiindcă n’a vrut să aducă, este înmportant, ci aceea ce a vrut să aducă și n’a putut, are însemnătate,—căci este o dovadă și de neputință și de dlăbiciune. CONST. MINTI SS! Chestiunea peștelui De cîțiva ani încoace, avem la ordinea zilei chestiunea peștelui. , D. M. Pacu senator de Covurlaius a făcut ecoul protestărilor și doleanțelor în special a locuitorilor din județul ce reprezintă și a adus chestiunea înaintea maturului corp. La atacurile date administrației bălților statului, în special d-lui Silecton Antippa, a răspuns cu multă vervă și cu un bogat material de ministru al domeniilor, Ion Lahovary. Se pare că d. Lahovary a reușit să convingă Senatul de nedreptatea cauzei pescarilor și a Camerei de Comerț din Galați,—căci chiar și d. Pacus a simțit dator să declare că nu se solidarizează cu acțiunea lor. Trebue să notăm însă că această cauză nu e numai a pescarilor ci și a populațiunei consumatoare și asupra acestui punct nu s’a insistat îndeajuns. Noi nu credem că tot ce spun pescarii e just,—dar nici toată dreptatea nu este de partea d-rului Antippa și a administrației sale. Chestiunea pusă din nou pe tapet e prea importantă și nu vom întîrzia de a reveni asupra ei. B. Chisîi a £ ároÍ#lui: Opoziția a avut un succes complect: Terenurile petrolifere ale statului nu au fost arendate lui Deutsche Bank. D-rul Fialta a și părăsit țara ceea ce arată că tratativele nu mai continuă. Ce-î drept nu plecarea d-rului Fialta, din țară, ci plecarea guvernului de la putere a urmărit opoziția. In acest sens succesuv este însă nul. In ultima zi Independența publică un articol întitulat „Campania d-luî Fialla“. In acest articol d-rul Fialla e prezentat ca curtier al afacerei de petrol, ca exviitor milionar, etc. cu un cuvînt ca un om puțin onorabil. Nimeni în țara aceasta nu l-a cunoscut pe d-rul Fialla. D. Sturdza l-a cunoscut cel d intiî și dumnealui l-a adus aci. In numărul său dela 18 Maiü reproduced discursul d-lul Sturdza din Senat. Independența scria insă despre d-rul Fialla că „e un advocat din Viena distins și bine știut". Care este deci adevărul asupra d-rului Fialla ? Ce scrie Independența sau ce spune d. Sturdza? Intre aceste două afirmațiuni pa care o alege Independența ca fiind cea mai adevărată ? După cît se afirmă în cercurile guvernamentale, chestia arendărei terenurilor petrolifere trebue considerată ca definitiv amînată. Legea votată de Cameră obligă guvernul să respingă orice propunere, deci și aceia a societăței Romînia. Cu aceasta întreaga campanie pare închisă. Nici chiar opoziția nu pare a fi dispusă să o continue. Gr. Regele Carol și Wilhelm II Prințul Ferdinand la Berlin.—Cum a fost tratat. — Moartea prințulu Leopold.—De ce nu merge regele Carol la Berlin. — Monitorul Imperiului Adevărul a putut mai de mult relata asupra unei răceli ce există între Curtea noastră și cea din Berlin, mai bine zis între regele Carol și împăratul Wilhelm II. In acest moment am dori dintr’un sentiment omenesc, să evităm discuțiile în jurul unei asemenea chestiuni, — dar ea este prea însemnată și s’a manifestat acum din nou în mod prea vădit, pentru ca s’o trecem sub tăcere. * Este cu neputință să nu se fi observat Í principele Ferdinand a jucat un rol foarte șters la nunta din Berlin. De altfel n'am putut vedea de altăerî că prințul a mers la Berlin în calitate de trimis extraordinar al regelui. Pe cînd toți suveranii, ba chiar și republica Franței, au trimes asemenea misiuni,— prințul nostru a mers ca simplu invitat, al Curței imperiale. La nuntă abia s’a pomenit de dînsul. In dările de seamă oficioase și oficiale apare mereu cufundat în rubrica foarte vastă a „celorlalți principi și musafiri“. La masa de după nuntă au stat: la dreapta împăratului ducesa de Mecklenburg Schwerin, mai încolo arhiducele Franz Ferdinand, în față perechea moștenitoare a Greciei, apoi „ceilalți principi“. Asemenea—zicem—indiferență față cu o rudă de aproape a Casei imperiale, rudă prin sînge și rudă prin alianță căci prințesa Maria e vara primară a împăratului — nu poate să nu aibă o cauză mai profundă.* Intervine moartea atît de neașteptată a prințului Leopold. In primul moment regele copleșit de durere vroește să urmeze îndemnului inimei și să alerge la Berlin lingă sicriul ultimului frate. Cum nici bucuriile, nici durerile suveranilor nu pot rămîne străine de politică,—pretext mai bun pentru o întîlnire între regele Carol și Wilhelm II cam de zece ani nu s’au mai văzut, nici nu se putea imagina. Dar regele revine asupra primei sale hotărîri. Cu puterea de stăpînire de sine pe care toți o admiră la dînsul, peste noapte judecata triumfă asupra inimei, și regele se decide să aștepte în Capitală pînă cind corpul atît regretatului său frate va fi ajuns la casa părintească. Joi a murit prințul Leopold, tocmai Marți regele Carol va fi la Sigmaringen. LASCARE . Un proect original pentru a scăpa pe profesori de altercații vend cu studenții, cu revol te va obiecta poate că „Monitorul Imperiului” a vorbit în termeni atît de simțitori despre doliul regelui Carol și al Romîniei. Se poate însă răspunde că aceasta e forma, care la Curțile domnești e atît de riguroasă și care face ca răcelile dintre persoanele suveranilor să nu se manifesta niciodată în mod oficial, ci numai în relațiunile personale și în mici indiferențe sau neglijențe cari devin cu atît mai dureroase. Indiscret ........... n—« iwiiat ■« Adeveruri ÎSS" Cataclismul De la o vreme încoace organul junimiștilor a luat obiceiul articolelor elegiace. Astfel într’un articol întitulat Cataclismul scrie : „Apele n’au clocotit, vînturile n’au rostogolit stîncele, șerpii n’au fluerat în văzduh, soarele nu s’a întunecat și nici măcar cîntul Gucovaei care țipă pe coșul oricărui nenorocit, cînd e să piară, nici urlet de cîine, nu s’a auzit“" Apoi curat că-î cataclism. Ce o sa’ mai fi în Iina lui Cuptor ! ! Domiciliul lui oo. Mitică ........... 11 ■mu MW j. Independența e tare în tălmăcit. Astfel, se ocupă de scrisoarea prin care d. Storidza răspunde d-rului Fialla după ca acesta î-a anunțat constituirea grupului Deutsche Bank și Banque de Paria ca să nu-l anunțe nici prin scrisoare, nici prin telegramă dată sosirea sale. De aci foaia franțuzească conchide că; d. Sturdza n’a vroit să mai comunica cu d-nul Fialla. Cu puțină rea voință s’ar putea conchide și aceasta, dacă în aceiași scrisoare d. Sturdza n’ar fi adăogat, domiciliul meu este str. Mercur No. 13. Ce-i drept până atunci bunul doctor i neamț crezuse că domiciliul d-lui Sturdza e la Academie. Prea târziu a trebuit să se convingă că domiciliul politic al lui Ionu Mitiță e în beciurile Băncii Naționale. Din interpalarea fi lni Paotr Caracuda e peștele cel mai popular. Zarifopol: Și pentru Senat Somnul a peștele favorit. Anarhia și robia De la Căile Ferate Române Cîteva observațiuni. — Memoriul din 1896 al funcționarilor:înscenarea unei greve.— Budget nestudiat.—Gospodărie nenorocită.— Magazinul de consum. — 36 ore de serviciu neîntrerupt. — Abuzul cu amenzile. — Gratificații meschine. — Alte nedreptăți. — Incite pre dăm aci interesantele observațiuni și inimoasele protestări făcute de d. deputat, dr. G. Bădulescu, cu prilejul discuției generale a budgetului căilor ferate române. Adevĕrul, care s'a ocupat întotdeauna de soarta miilor de mici funcționari de la această mare instituție a țărei, reproduce cu plăcere cuvîntarea deputatului de Argeș : D. dr. G. Nădulescu. D-lo ministru și d-lor deputați, fiindcă este vorba să se ceară votarea acestui proect de budget al unor direcții a drumului de fer în bloc, cu această ocaziune am cîteva cuvinte de spus, ca să le audă d. ministru al lucrărilor publice și, în consecință, să ia măsurile necesare. Socotesc că a venit momentul ca cel puțin partidul conservator să mai îndrepte din relele deprinderi ale acestei administrațiuni vaste. Memoriul din 1896 Nepornit decît numai de simțul dreptăței și fiindcă pentru acești proletari ai drumului de fer nu s’a găsit o voce care să zică și pentru ei un cuvînt, cred că este timpul să reamintesc d-lui ministru al lucrărilor publice de un memoriu pe care funcționarii drumului de fer șî-au permis să-l facă în 1896 și care a avut o soartă nenorocită, căci un loc de a asculta dreapta lor plîngere, și a face ca dreptatea să troneze în locul nedreptăței, cei mari au înscenat zisa grevă ca să poată să-i lovească, înlocuindu-i, mutîndu-i și degradîndu-i ; astfel a știut să facă dreptatea. Și, dacă d. ministru al lucrărilor publice ar căuta să se ocupe din nou de aceste plîngeri drepte, sunt sigur că multe din aceste răni le-ar putea vindeca cu succes. Și j cum la acest proect de budget am să zic cîteva cuvinte, încep prin a spune că onora administrațiune a căilor ferate prin faptul de punere! așa tîrziu, se crede mai puternică decît toți miniștrii pe cari îi avem noi. Faptul în realitate este cert, că dacă ținem socoteală de numărul cel mare de funcționari ce se găsesc în administrațiunea căilor ferate, atunci d. ministru al lucrărilor publice, cu un număr așa de restrîns, nu poate sa se creadă decît inferior actualei direcțiuni. Cu toate acestea, nu vrea cu nici un chip să intre în legea comună, în rîndurile tuturor slujbașilor. Cînd a fost vorba de pensiunile dumnealor, au fost cu privilegii votate, amenințînd pe fostul guvern prin grevă inginerească, voia dumnealor îndată și complect li s'a împlinit, încălcîndu-se în totul dreptate». De cei mici însă nu se ocupă nimeni, fiindcă știți bine, d-le ministru, că pînă la sfinții cei mari, pînă la Dumnezeu, te mănîncă sfinții cei mici. Sînt cazuri certe, unde cei mici, cînd au fost nedreptățiți și au voit să reclame dreptatea lor, li s’a impus ca audiențele BJ$ Mîifle Miercuri, 1 Iunie, ora 11 dimineața, tragerea publică a Premiilor ziarului IsöirnionBsei Pentrul). Iforga Stimate și scumpe d-le Miile, Dv. sîntețî cel dintiiü care acum zece ani m’-ați vădit ca scriitor, in lumea cititoare, dînd largă și aleasă ospitalitate în Adevărul Ilustrat, primelor mele încercări în proză, cari au și fost editate, în 1897, de către librăria Socec, în volumul intitulat „In fața Marței”. Mă simt deci dator, — și îmi împlinesc această datorie cu mare dragoste și mîndrie, — să recunosc în dv. pe primul meu sprijinitor și mentor în artă; și dv., singurului, să atribui avîntul pe care ’l voiu fi căpătat în timpurile din urmă. Iată, însă, că în ultimul moment se ridică altcineva care bine-voește sa mă facă el, pentru întiia oară, cunoscut publicului. In ultimul număr al „Semănătorului“ citesc o gingașe recomandație, datorită d-ui N. Iorga, și care sună astfel: ,la „Revista Idealistă* s’a publicat o foarte frumoasă poezie de d. Gh. Silvan : Moartea unui ostaș*. Pentru ce se rătăcește atunci acest scriitor pe alte terenuri...? * Prin această notiță. Iorga urmărește, cum se vede, următoarele două lucruri: 1) Să-mî arate că am un „frumos“ talent în poezie ! 2) Că, urmînd să scriu versuri, d-sa s’ar oferi cu plăcere să mă scoată, cu orice preț, ca poet de talent, în fața țărei. Ii mulțumes cu d-lui Iorga, — nu pentru că se oferă să mă scoată ca talentat poet în fața țărei, — ci pentru că îmi dă prilej să constat, la d-sa, cîteva bizarerii frapante. Pînă astăzi d. lorga m’a insultat, de cîte ori a avut prilej, în „Semănătorul“, prin notițe ponegritoare, lipsite de orice urmă de argumentare. A transmis „Luceafărului" dela Budapesta ordine să mă atace pe aceeași cale, fără explicări, și fără alegerea termenilor. A insultat pe toți cei cari mi-au adus vreodată laude — cum este, de pildă, cazul cu „Revista idealistă“ care și-a permis, în persoana d-lui Mihail G. Hulban, să laude romanul meu „Valea Albă“. Mai mult, nici membrii Academiei n'au fost scutiți, — aflu aceasta din izvor sigur,— cu prilejul decernărei premiilor din acest an, do bîrfelile d-luî lorga la adresa lucrărilor mele. Cînd așa stau lucrurile , cu un cuvînt, cînd d. lorga găsește că în toate cele 6 volume ale mele, apărute pînă în acest moment, nu există nici o scrnteie de talent , cum crede d-sacă în poezie, care e geniul literar cel mai delicat, mai complex, mai înalt și mai subtil, ași putea avea un atît de „frumos“ talent ? ^Fenomenul acesta bizar se explică astfel : Mai întiiu, d. lorga nu-șî dă seama cu nici un preț, nici de valoarea prozei, nici de valoarea poeziei , dovadă marea eătime de proză și de versuri, lipsite de orice valoare artistică, ce si publică din cînd în cînd, în „Semănătorul”. In al doilea rînd, d. N. Iorga vrea să facă prin această notiță, o amendă onorabilă, care însă nu mai poate fi onorabilă, din moment ce pornește din alt sentiment, decît din sentimentul echităței. In „Adevărul“ de la 26 Martie 1905, eu am publicat un răspuns documentar, adresat d-lui Iorga. In acest răspuns făgăduiam d-lui Iorga să dezvolt acest răspuns critic și să-1 anexeze perpetuile de meure, în apcodicele edițiunea a doua a romanului „Valea Albi". Faptul ca de la un timp d. Iorga e hărțuit cu vigoare și cu o sîngerătoare temeinicie de către toți aceia cari l’au surprins lucrînd fără scrupul și cu intențiuni oneroase, — a cam îngrozit pe marele istoric Simte că terenul îi fuge sub picioare, că toți îl părăsesc și nimeni nu-l apără. In aceste condițiuni, răspunsul pe care la rîndul meu, silit sînt să-l imprim în viitoarea ediție a romanului meu, își are importanța și gravitatea lui. Altceva e să răspunzi unor bîrfeli printr’o foaa zilnică sau periodică, menită să piară de îndată ce a fost citită , și altceva e să stigmatizezi purtarea incorectă a unui critic, într’un volum menit să rămîe pe masa oricui. In sfîrșit altceva e să fii tu, istoric, lovit de un specialist în istorie, mai de preț ca tine ; și altceva e să fii dovedit tu, pretins cel mai mare istoric al neamului, de inapt istoric, chiar de către un profan în ale istorici. § Intenția de a mă prinde, de a mă resfăța, și de a mă face să renunț la apărarea mea cinstită și documentată, acesta este, cred eu, motivul care la determinat pe d. lorga să facă greșeala de a mă lăuda ca poet propriu zis, cînd știut este că eu scriu versuri, ca simplu diletant, și deci nu pot avea nici odată curajul să revendic valoarea lor, nici să primesc, de la oameni incompetenți, confirmarea unei asemenea valori. D. lorga făcea, deci, mai bine să nu mă laude. Și mult mai bine ar face să nu se mai erijeze, pentru nimeni și niciodată în judecător literar, deoarece d-sa nu posedă absolut nici una din însușirile unui bun, și nici măcar ale unui mejdiocru, critic literar. Vă rog, stimate și scumpe domnule! Miile, să bine-voiți a da ospitalitat în ziarul dv. acestei întîmpinărî ; și să ertați dacă, silit fiind să-mi apăr, producțiile sufletului de orice laudă, nesinceră și păgubitoare, vă voi fi pus, prin publicarea acestor rînduri, în vre o situație cît de puțin plăpîndă. . i Prea devotat Gh. Silvan " BIBLIOGRAFIE Propietatea rurală și chestiunea țărănească de Dr. G. D. Creangă, o foarte interesantă și instructivă broșură. 6 pag. tip. „Voința Națională“. Istoria naturală a liceului român (schițe umoristice din liceu de Barbu Călin. B«țzan. 60 p. 51 pag._______