Adevěrul, decembrie 1905 (Anul 18, nr. 5854-5881)
1905-12-08 / nr. 5860
A V T jJTl Anul al XVIII«».—No. 54$& Rm anl 1» font A. trm. FOMDATOR Alej. V. Beldinsanu PUBLICITATEA s CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER & Go-București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3 4ENTRU AUSTRIA, UKGARIA și GERMANIA A se adresa la: DictaS tJSCÍif. Km ii JCäfsid e Enterich Lassner- — v i e n a concerning exclusivă Joi 8 Decembrie 1905 DIRECTOR POLITIC CONST.M 1 Îa it je _ ABONAMENTE to«“.............................lei ISO # Imi .... . s._ 3 hid...........................„ i._ o luoă........................„ i so In »(buunătate adelt )«3AJH;STE CONBISATE (Adeverul Politic și Dimineața) Un an...........................In î 32.— * Inni............................. 16.— * Inni............................. 8.— o Inni............................„ 1._ In străinătate Indok Apare zilnic la ora in seara cai ultimele știri ale zilei Ziua de Sf. Niculae in Rusia.Ciocnirea si devierea din Constant: Leaderii majorităților parlamentare Ce spun guvernamentalii asupra situației lor parlamentare și,cine sînt leaderii cari se impun actualmente Senat Cele petrecute la Senat cu ocazia aisențiunea legel d-lui Ioan Lahovary, relativă la vizitarea bunurilor și modul cum s’a desemnat situația în Cameră de cînd se discută mesajul, a pus pe tapet chestiunea leaderilor. Mai ales la Senat, guvernul se află Intr’o situație penibilă ori de cite ori opoziția se mișcă, ori de cîte ori e vreo lege mai de seamă. Din sinul majoritățe! nu se ridică nicî o voce autorizată pentru a susține proiectul guvernului, sau pentru a apăra guvernul în contra atacurilor opoziției. Deunăzi s’au petrecut scene nostime in Senat. Era la ordinea zilei legea d-ln. loan Lahovary și se discuta chestia embaticurilor. Ministrul domeniilor se cam încurcase. D. Vasile Lascar l’a prins la strimtoare și într’un discurs foarte documentat, fostul ministru de interne a dovedit că legea d-lui Lahovary despote pe țărani de un drept al lor și nu se cuvine de loc ca mai cu seamă in Împrejurările actuale, să se mai lovească în țărănime. Discuția se interbîntase și majoritatea se cam convinsese de temeinicia observațiunilor d lui Lascar. Cine s’a ridicat să apere proiectul d-lui Lahovary ? Nimeni din majoritate. Atunci d. Lahovary l’a apărat singur, fiindcă jurisconsulții din Senat au fost convinși de d. Lascar, iar raportorul lege a fost un profesor de... științe, cu totul profan in materia care se trata. A pledat dar numai d. loan Lahovary pentru propriul său proiect, și a prelungit discuția pînă a doua zi, cînd d. Dissescu a intervenit ca să salveze legea ministrului de domenii. Prin asemenea grele încercări a trecut guvernul și în sesiunea trecută cînd d. Dissescu era leaderul consacrat al majortatei Senatului. In sesiunea actuală insă situația e mult mai dificilă, fiidcă guvernul nu mai poate conta pe sprijinul necondiționat al d-lui Dissescu deoarece s’a jignit cu ocazia realegerea președintelui. D. Dissescu a rămas în realitate leaderul majorităței fiindcă este agreat de majoritatea Senatului, dar e un leader care s’a dispensat de învestitura politică și din partea guvernului, aceasta in urma incidentului de la deschiderea parlamentului, e un leader cu oarecare libertate de acțiune. Din această cauză guvernul se expune și se va mai expune la acte de umilință și ©ari îi vor scădea mereu autoritatea. Actualmente majoritatea din Senat n’are leader și opoziția e reprezentată prin oratori și oameni politici de mîna îatîî, așa că la cea mai mică discuție, dacă d. Dissescu se efadează, discuția e aminaită și se întreprinde o goană pentru căutarea și prepararea unui orator guvernamental! Dar la Cameră? Acolo situația a fost și mai delicată. Cele două tabere din majoritate, cantacuziniștii și democrații, fiind mai distincte și mai pronunțate, în fiecare tabără s’au desemnat personalități politice cu veleitatea de a se impune ca leader. In sesiunea trecută atît oratorii cantacuziniști cit și oratorii democrați, cari au veleitatea de a deveni leader ai majorităței, au căzut cu toții la ... concurs. Din toții oratorii guvernamentali, cari au vorbit în Camera actuală, unii au avut succes, dar succes oratoric, nici unul însă nu s’a impus ca leader, cum s’a impus d. Mișu Cantacuzino. Pentru ce? Pentru că nici unul n’a vorbit așa încit să spargă gheața care stătea în blocuri intre ambele tabere — o expresie fericită a d-lui Nestor Cincu. D. Mișu Cantacuzino a spart gheața și a vorbit astfel, fie din calcul fie din sinceritate, incit a fost în asentimentul ambelor tabere din majoritatea Camerei și atunci s’a... impus, în mod spontaneit, ca leader al majoritatei. In această privință situația guvernului la Cameră e azi dar mult mai bună decît cea din Sesiunea trecută și decît cea actuală de la Senat. Rămine acum să vedem dacă d. Mișu Cantacuzino se va putea menține ca leader, căci pentru a se menține va trebui ca totdeauna atitudinea sa să fie în asentimentul ambelor nuanțe din majoritate, căci în momentul cînd va fi silit, într’un conflict oarecare, să intervină pentru o nuanță în contra alteia, din acel moment nu va mai fi leaderul întregei majorități. ♦ Guvernul e oare mulțumit că d. Mișu Cantacuzino s’a impus ca leader la Ca» mură ? In ce privește pe primul ministru, credem că e azi cel mai fericit nu... președinte de consilir, dar părinte de familie ! Cei doi... „băeți* s’au afirmat ca oameni serioși și în cariera politică, ca și în viața lor privată și #e-a cucerit, fără ca să mai fie nevoe de intervenția lui... „Papa“, locurile și rangul ce-l aut azi în partidul conservator. Prin urmare d. Cantacuzino bătrînul, nu poate să fie decît mulțumit. Ce zice d. Take Ionescu ? Un amic al ministrului de finanțe, dar dintr’acel cari nu aspiră nici la un portofoliu și nici la demnitatea de leader parlamentar, ne-a declarat următoarele : — Știți că Take Ionescu a încîntat de atitudinea lui Mșu Cantacuzino fiindcă această politică, care a respirat prin discursul lui Mișu Cantacuzino, trebue imprimată partidului conservator. De aceea noi ne vom arăta toate simpatiile noastre față de Mișu Cantacuzino și-l vom întări ca leader al nostru. Iată ce se vorbește în cercurile parlamentare de leaderii majorităților. B. X. NAZBÎTII Două sindicate D. Mișu Cantacuzino, care Va simțit, a denunțat în Cameră partidul liberal, numindu-l „Sindicat politic“ și infierind „direcția“ lui „negustorească“. Care va să zică, în momentul de față, avem în țară două sindicate : „Sindicatul ziariștilor“ și „Sindicatul politic“, cu deosebirea însă că „Sindicatul ziariștilor“ face mai mult politică (adevărat că nu de partid !) și „Sindicatul politic“ face mai mult negustorie. Ar fi de dorit să se petreacă lucrurile vice-versa: „Sindicatul politic" să facă mai mult politică și „Sindicatul ziariștilor“ să facă nițică negustorie, fiindcă atunci ar sta și ziariștii ceva mai bine ! Pac. Nici tmnul n’a voit să facă declarațiuni categorice, deși „Voința Națională" a amintit vechiul său punct de vedere că romînii nerecunoscuți pot fi chiar și expulzați. Chestiunile de principiu sunt incomode pentru politicianii din ambele partide. Principalul e ca sa poată exploata unii în contra altora practica principiilor. Firește, nu era locul în discuția la mesagiu să se vorbească de cazul Șebe și de aceea d. Mihail Cantacuzino n’a amintit de el decit întru cit campania dusă de liberali pe această temă era în legătură cu conflictul cu Grecia. Aduce-vor liberalii, sau junimiștii, pe cale de interpelare, chestiunea Șebe înaintea Camerei ? E de văzut — și în acest caz să sperăm că se vor găsi glasuri cari să pună pe față chestiunea dacă românii pot fi izgoniți ori expulzați din regatul Romîniei și să ceară șefilor de partide să se pronunțe în această chestiune. S. Y R. TIPURI PARLAMENTARE Aurel Iliescu Membru al majorităței din Cameră. E amic sincer al Ocniței de la C. F. R. și ar avea mare chef să propue o moțiune de trecere a ministerului lucrărilor publice sub direcția C. F. I. Naționalist înfocat, nu e însă patriot de loc cînd vorbește de Creditul rural, pe care chestie aproape să se lucaeze cu d.Iarca. Orator, care vorbește cînd are ceva de spus. Mare admirator al ministrului de finanțe, chiar cînd nu e la finanțe ! Se cam uită la cucoane, dar nicî odată nu-i sticlește mai mult decît un ochiu, fiindcă celalt.... nu e de sticlă ! Fonocil periculos,și periculos chiar pentru persoana sa, cad și regele călătorește cu mijloacele de locomoțiune pe cari le conduce cum se știe, cu atîta incapacitate, directorul actual al căilor ferate ? Sintem dar nevoiți a crede că aceasta susținere regală, nu-i decît iar o legendă pusă în circulațiune tot de către cel interesat în cauză, pentru a se menține contra voinței și intereselor tuturor. Și dacă nici regele nu-t un motiv de rămînere la direcțiunea căilor ferate ale lui Miclescu, atunci ne întrebăm încă odată, pentru ce nu este curățat cu o zi înainte, pentru că este lăsat să dezorganizeze complect un serviciu de care depind interesele industriei, ale comerțului și pe deasupra viața noastră ? Sfinx și va fi nevoit să se pue pe același rînd cu orice pîrfit de țăran care nu este în stare să călătorească pe socoteala statului. Din această reformă eu cred că o să izbucnească ceva la care foarte puțini se gîndesc, are să izbucnească o grevă sui generis, „o grevă a călătorilor". Romînii n’au să mai binevoiască a se deplasa, iar vagoanele de clasa I-a și de clasa 11-a au să rămîe goale. Noi atragem serioasa băgare de seamă a guvernului asupra acestui pericol. * In schimb avem o vreme superbă. Unii pretind că asta e opera d-lui dr. Istrati, căruia II trebue soare pentru lucrările expozițiunei. D. dr. Istrati care stă bine, nu numai cu guvernul, dar și cu spiritele, a convocat, se presupune, o întrunire de spirite, și acolo le-a invocat cerîndu-le protecțiune și ajutor. Spiritele s’au milostivit și au poruncit naturii ca să nu dea nici ploae, nici zăpadă, nici viscol, și astfel lucrătorii pot urma în tihnă ca să desăvîrșească opera începută. D. dr. Istrati a ajuns cel mai mare om în țara aceasta, căci, după cum spun francezii, d-sa face acuma în țara noastră „la pluie et le beau temps !* * Dar orîcît este de frumoasă vremea, ati fugit din țară italienii de la operă și cu dînșii frumoasa Cleo de Méréde ! Și cfți fluturi nu g’att ținut în stol după dînsa ba s’a găsit chiar unul care o urmărea ca un amorezat nebun după pașii săi...de balet. Cineva văzîndu-l atît de sîrguitor, întrebă pe un prieten : — Cine e domnul ăsta care face curte lui Cleo ? Iar celalt răspunse! — Un nerod care se ține după Merode ! Mikado Cazul Șebe In mod incidental, d. Mihail O. Cantacuzino, a adus la tribuna Camerei cazul Șebe, fără însă a pronunța măcar numele nenorocitului Șebe, cu toată cursa ce voia să i-o întindă d. Ionel Brătianu, cerând să-i spună numele. D. Cantacuzino a citat campania liberalilor în chestia Șebe pentru a pune deducția că nu s’au sfiit a exploata această chestiune în toiul conflictului cu Grecia, deși vedeau că ar putea da arme grecilor. Aceeași învinuire o făcuserăm și noi liberalilor: nu în interes politic de partid trebuia exploatată această chestiune. Singurul lucru de interes pentru țară și neam era de a se ști dacă un conațional poate fi izgonit din regatul liber al României. Asupra acestei chestiuni și numai asupra ei am insistat noi și am somat ambele partide ca să se pronunțe. Regele și d. lelescu Rar s’a întimplat ca cineva sä aibă, ca d. Miclescu, unanimitatea cetățenilor înpotrivă-i. E un cor întreg care caută osanația incapacităței directorului căilor ferate Presa, fără deosebire de culoare politică, este de aceeași părere că la căile ferate totul este alaudula; deputați și senatori se plîng că comerțul și agricultura se ruinează din cauza aceluiași domn E. Aici eseu , toți funcționarii de la drumul de fier sunt de părere că directorul lor este un perfect sucur ca lume; miniștrii și ei nu-l susțin , chiar d. I Grădișteanu s’ar simți foarte fericit, dacă i s’ar forța mina și să fie silit să scape de această pacoste care compromite buna reputați imn a administrațiunei sale. Toată lumea este dar contra d-lui Miclescu, totuși d-sa rămîne neclintit la postul său Demisiunea nu se gindește să și-o dea și nici nu i se cere formal de către cineva. Ce să fie oare la mijloc, că un funcționar public atît de nul și de periculos vieței și intereselor cetățenilor, să rămînă totuși la locul lui și să nu se găsească nici un ministru care săi dea pașaport? Unii șoperc misterios la ureche, i-l susține regele ! Să fie oare adevărat lucrul acela? Noi nu suntem tocmai prieteni ai suveranului, dar niciodată nu i-am contestat inteligența. Cum s’ar putea ca un om deștept să susțină, contra tuturor, pe un imbe Cupletele „Adevărului“ Deraiăr! „O nonă deraia**“ Adevărul Sînt fapte mari în țara noastră Au loc atîta de adese. Degeaba mai vorbești de ele. Că-s dela sine înțelese : Nea Nae a mai tras pe sfoară Pe-un om, eu Bucureștii noi; „Voința“ scos-a înc’un blestem Cu răgetele a patru boi; N. Iorga a mai scris o carte — Maculaturei nou adaos—; Un senator s’a dat, în vremea Ședinții, bunului repaos; Gr. Ciuntu delegat-a iarăși Un lung și credincios agent de ziariști să-i urmărească (Tun corp de ăla... cotondent... Dar mai ales o deraiare !-un lucru-atîta de banal. In cît mă mir că-i se consacră Măcar un rînd într’un jurnal. Trubadurul Adeverurî Sf. Nicolae Oculta a adresat cri d-lui Nicolae Fleva o telegramă în care-1 felicită de onomastica sa și-i urează să stea, cît mai mult, ministru...... la Roma! ! Felicităriri fiind ziua lui Nae.... Cațavencu, maestrul Caragiale și Ion Niculescu, interpretul lui Cațavencu, au primit numeroase felicitări! Explicație De ce Creditul rural e atît de viu atacat, iar cel urban mai cu blindeță ? — .....Fiindcă se vede că e și ei mai.... urban în expresii ! ! Rigoletto Cronica de Maril Mare înfierbințeală la Cameră unde un fost și un actual ministru de finanțe s’au luat la harță. Odinioară se spunea că rufele murdare se spală în familie, însă de cînd s’au Înmulțit fabricele de spălat albiturile și de cînd politica a ajuns arta de a te ocupa de fleacuri, rufele se spală in public. Nenorocită este apa întrebuințată pentru această operație. Din acest fel de a se face politică o să rezulte un lucru, anume că viața publică o să fie interzisă oamenilor săraci și că, mult vestitul nostru democratizat o să lase locul liber celui mai îndrăcit aristocratizm sau celui mai respingător plutocratizm. Dacă astăzi se cere cent spre a fi alegător la colegiul I de Cameră, m tine o să se ceară un cent de zece ori mai mare spre a putea face politică. Progresăm nevoe mare ! * O revoluțiune puternică în moravuri o va face de ministru de lucrăr publice prin desființarea biletelor de iber parcurs. De acum Înainte se va întâmpla un fenomen minunat, un român In țara lui va fi silit să plătească la drumul de fer încă o deraiare După cum pe vremea unor epidemii publicul începe să se deprindă, a citi in fiecare zi numărul victimelor din ajun, tot așa pe cită vreme vom avea pe d. Miclescu în capul direcțiunei căilor ferate, ne vom obișnui să înregistrăm în fiecare zi cîte o deraiare sau două, cînd cu victime omenești (ca la Palota, Lehliu, etc.), cînd au pagube materiale din ce în ce mai însemnate. Ultima deraiare ce avem de semnalat este cea din gara Mărculești și ne temem că, pînă să se imprime aceste rânduri, să nu avem de plina vr’o altă nenorocire. Dar, mai mare nenorocire decît prezența lui Miclescu în capul instituțiunei căilor ferate romîne e cam greu de închipuit ! Vom striga dar mereu — doar, doar, vom fi auziți. Afară Miclescu ! ----------- CARTELELE Un zvon interesant circulă de câteva zile prin cercurile guvernamentale. Se afirmă că guvernul ar avea intențiunea să propue Camerelor un proect de lege îndreptat contra cartelelor. Nu e vorba de un proect de lege contra cartelelor, zic alții, ci de un proect de lege pentru regulamentarea cartelelor. Scopul este de a se evita alcătuirea de monopoluri în folosul câtorva particulari, acolo unde statul n’a socotit util pentru economia națională să institue el un monopol. După o altă versiune forma sub care guvernul se gîndește să oprească la noi cartelele, este alta decît aceea a unei regulamentări a lor. Se știe că de mult timp există trebuința de a se face o nouă lege pentru încurajarea și protejarea industriei naționale. Ei bine, în această lege se afirmă că guvernul va trece un articol prin care se va declara că vor perde dreptul la orice avantagii prevăzute prin lege acele industrii cari se vor cartela în scopul de a urca să menține prețurile lor. Intr’adevăr,zic partizanii acestui articol— de ce statul ar mai plăti din punga lui pentru susținerea unor industrii cari: sau nu pot exista fără o exploatare excesivă a consumatorilor, sau abuzeaza de avantagiile ce li se acordă, în special prin protecția vamală, pentru a organiza această excesivă exploatare? Oricum, credem că și la noi ca și a CHESTIA ZILEI* Ambii (sărutîndu-se se întreabă) Care din noi doi e Iuda?!! iur ea se impune a se studia chestia cartelurilor de la noi din țară, înaintea oricărei măsuri legislative studiarea ei se impune. Trebue să se facă și la noi, cum s’a făcut și aiurea, o anchetă asupra cartelelor. Gr. PĂRERI ȘI IMPRESII Polemici literare Sînt ani de cînd n'am mai avut o polemică literară pasionantă și serioasă. Junimea a polemizat odată cu grupul literar din București și a fost o polemică dusă de oameni de valoare, uneori cu mai mult, alte ori cu mai puțin spirit. A venit apoi Contemporanul și cu discuția literară și științifică ce i s’a dat, revista aceasta a avut o influență profundă asupra dezvoltărei noastre, influență de care se resimt și astăzi literele și științele noastre. Direcția Contemporanului contra căreia au luptat toți cei de la Junimea, a avut meritul de a fi provocat o polemică literară și cu caracter științific, în susținerea căreia ambele grupuri au pus înainte cel mai de forță reprezentanți ai lor și în decursul căreia atît d. Maiorescu, cît și d. Gherea, au produs cele mai bune scrieri ale d-lor. Cu cîtă pasiune nu urmărea atunci toată lumea polemica dintre cei doi corifei al criticei romîne ? Se alcătuiseră partide, cari se combătea și cu o pasiune ce azi nu se mai pune nici măcar în luptele politice din partea opoziției. Ambele curente dădură naștere unei întregi literaturi și cum Junimea a dat naștere unei grupări politice deși era o societate cu caracter pur literar. Contemporanul a dat și el prin mișcarea literară și științifică cel mai puternic impuls grupării socialiste, care cu timp , a încercat să se amestece în luptele politicianilor, a dominat—ași putea spune—opinia publică. E greu de spus care din cele două frupări Junimea sau Contemporanul a avutreptate. Poate că amlbdonă au avut-o. Succesul a fost însă al Contemporanului, optimismul lui, ideile lui generoase și umanitare au prins rădăcini adinei. De sfîrșit însă ambele grupări s’au sfârșit ca niște meteori, lăsînd o dungă de lumină în istoria dezvoltărei culturale a acestei țări. Iată însă că acum avem o nouă polemică la orizontul literaturei. O revistă, Curentul nou, s’a ridicat contra altei reviste, Semănătorul. Pasionează însă oare această polemică pe altcineva decît pe autorii și încă cel mult pe victimele lor? Iată o întrebare la care nu îndrăznesc, să dați răspunsul, pentru că de la dînsul depinde dacă dreptatea va fi a celor pesimiști sau a celor cari mai cred că și cestiunile intelectuale pot pasiona la noi mulțimea cititorilor. B. Br. Un român la Londra Un român care a stat la Londra, povestește despre întrunirile religioase și politice; petrecerile poporului englezj bogăția engleză, cui aparține Londra ce face poșta în Anglia; depozite« Londrei; virimentele băncilor. Firea poporului londonez nu se manifestă numai in speluncile estului, despre cari am vorbit în articolul trecut, ci cu tot atîta pregnanță în reunirile, religioase, meetinguri politice și serbările cîmpenești. In fiecare seară neploioasă, colțul nordic al Hyda-Parcalul (Marble Archs) furnică de lucrători, lucrătoare, fete de prăvălie cu și fără adoratorul obligatoriu. Din 50 în 50 metri este un predicator laic ridică glasul său pentru « protesta contra beției, fumatului, jocului de cărți, în fine viciilor de ordin comun la toți asistenții ultra-atenți. In acest mod armata salutului (Salvation army) o sectă a cristianismului, foarte răspândită in America, Norvegia și aci, își recrutează adepți, cari la rîndul lor se urcă pe catedra improvizată pentru a implora pe auditorul lor de a-l imita în viața lor actuală, lipsită de vicii și pasiuni josnice Și pe cinci toți ascuns plini de evlavie vocea monotonă, asemănătoare unei ploi plicticoase intr’o zi de Aprilie, perechile amoroase se duc sub pomii discreți ai parcului și desmini prin fericirea lor satisfacțiile ascetismului. Mai aspru și amenințător se manifestă sufletul poporului la întrunirile politice cari în lipsa sălei „Dacia“ se mulțumesc cu „Trafalgar Square“, sau iarăși mult numitul Hyde Park. Seriozitatea și conștinciozitatea fiecărui asistent este surprinzătoare și dezordinea întrunirilor noastre politice este cu totul necunoscută. Pe de altă parte viața ușoară, gustul petrecere și in special amorul danțului este o altă caracteristică a poporului sărac. Pe străzile estului vezi cite 50—60 de copii, dansînd cu o abilitate remarcabilă în jurul unul flașnetar italian, care, după cum mi se spune, strînge pînă la 10 lei pe zi, atît de apreciată e arta lui. Mai tirziu, aceeași copil se duc pe timpul vacanțelor (holyday) la Cristal Palace, a căror parcuri imense sînt teatrele cele mai vaste ale veseliei claselor inferioare. Aci se joacă ceasuri întregi fără întrerupere. Cakewalkul cel mai dizgrațios posibil, la sunetele « douăzeci sau treizeci de muzici militari CRONICA TEATRALA Teatrul național.—Scrisoarea perduta, comedie în 4 acte de I. L. Carageale.— Bolnavul închipuit, comedie in 3 acte de Moliére.—Demisiunea l-li Nottara« Reluarea „Scrisorei pierdute“ a fost pare că reînvierea acelor mari succese ale Teatrului național, cari au stabilit reputațiunea unui Carageaie și au consacrat talentele atîtor fruntași artiști al teatrului nostru. întreaga gardă a talentelor în plină maturitate a defilat din nou înaintea noastră, pentru a reaminti par’că publicului că arta lor este aceea care face puterea și prestigiul primei noastre scene naționale și reprezintă totodată munca celor douăzeci de ani din urmă și acea legătură istorică cu marii artiști ai trecutului: Millo, Iulian, Mateescu, Gr. Manolescu, etc. Creațiunile lui Ion Petrescu, Ion Nicculescu, Catopol, Soreanu, Brezeanu, Demetriad, Carussy in nenea Zaharia, Cațavencu, Farfuridi, Ghiță Pristanda. Cetățeanul turmentat, prefectul Fanică Tipătescu, Brînzovenescu sînt tipuri din marea galerie de creațiuni care a stabilit reputațiunea primei noastre scene și a făcut ca, încetul cu încetul, publicul să fie ciștigat pentru teatrul romînesc. Cunoscător adine al meritelor și activităței acestui strălucite garde de artiști, Carageale, care are partea sa de muncă în rîndurie acestei garde, a avut astă-vară, la Berlin, fericita idee de a propune Măriei Ciucurescu, care se afla acolo, să complecteze distribuția din „Scrisoarea perdută“, jucind pe d-na Zoe Trahanache, după ce a jucat pe rînd pe toate eroinele din comediile maestrului Caragiale: pe Zița și Veta din „Noaptea furtunoasă“ pe madam Leonida din „Cornu Leonida față cu reacțiunea“ și pe „violența“ republicană ploeșteană din „D’ale Carnavalului“. Zoe Trahanache din „Scrisoarea perdută" e, firește, un rol de un gen diferit. E tipul unei femei din „elita“ provinciei, acum dupăzeci de ani, care luptă din răsputeri cu o împrejurare dramatică — pierderea unei scrisori de dragoste către amantul ei, prefectul județului — și vrea cu orice preț să-și scape onoarea din ghiarele provincialilor cari atîta așteptarea s’o sfîșie. Cit de just a văzut și de astădată Carageale a dovedit’o marele succes obținut al altă seară de Maria Ciucurescu în rolul Zoel. Nimic gol, artificial, reep, toată disperarea nenorocitei femei, care luptă spre a scăpa cu obraz curat, palpita in carne și singe, sub accentele acele virulente, calde și pătrunzătoare, cari dădeau seînteia scăpărătoare a vieței personagiului Zool. Maria Ciucurescu, care era destul să apară în scenă spre a înveseli fețele și provoca visul, a ținut de astă dată publicul in continuă încordare, plin de interes pentru zbuciumul sufletesc al sărmanei femei în luptă cu împrejurarea ce amenință s’o doboare. A fost arta unei mari comediane, care a arătat la ce numeroase și variate desfătări artistice mai are publicul dreptul să se aștepte din parte!.... Și ceea ce mărea și mai mult autoritatea jocului său, era faptul că se afla în rîndul tuturor camarazilor săi de frunte. Astfel „Scrisoarea perdută“ a dat măsura întreagă a talentelor viguroase de cari dispune societatea noastră dramatică. Mîna d-lui Gusty, care rămâne nevăzută pentru public, s’a simțit din nou în preciziunea ansamblului și figurațiunea maselor din actele III și IV. O observațiune : salonașul prefectului, în primul act abea ,permitea personagiilor in chestiune să se miște și acea bibliotecă, văzută din sală la distanță atît de mică, apare ca reclama zugrăvită a vr'unul birnățar. « Am profitat de sărbătoarea de erî, pentru a asista la reluarea „Bolnavului închipuit“, ce n’a jucat în matinest. încă o piesă în care creațiunile rolurilor fundamentale aruncă o strălucită lumină asupra talentelor teatrului nostru și a modului superior cum se muncea și se învăța, atunci, cînd aceste roluri au fost create—ceea ce datează de pe vremea lui Grigore Manolescu. Argun— „bolnavul închipuit“ — pune pe Niculescu în rîndul dintîitt al comedianilor. In „casa lui Molère“—la Comedia franceză—Il joacă Coqoolin cadet, care s-a jucat și la noi, acum doi ani. Nu ezit un moment să pun cu totul mai presus creațiunea consistentă, serioasă, unitară și plină de sucul unui humor sănătos, a lui Ion Niculescu, fanteziei burlești, dar lipsită de miez și adevăr, a lui Gogue un cadet, precum incomparabil superioară ca artă, vervă, spirit, este Toaneta Măriei Ciucurescu, la noi, Toanetei d-neî Kolb de la Comedia franceză. A fost un delicat sprinteneala, maliția, cheful de spiriduș cu care Maria Ciucurescu a întrupat el pe drăcoasa subretă a lui Molière. Ca o descărcâtură de rachetă a fost scena explosivă a d-rului Purgon, debutată de Brezeanu. Al patrulea rol fundamental, acela al mărginitului, timidului și „papagalului“ Thoma Diafolius a fost jucat, pentru prima oară de tînărul și talentatul nostru artist, d. V. Maximilian. Este un rol care cere pe lângă o clară concepțiune asupra lui și o muncă deosebită în compozițiunea lui. Monoton prin sentimentul preponderent—timiditatea—el trebue să-și capete strălucirea prin varietatea în amănunte, prin invențiune în intenții și intonații. Or, pentru aceasta se cere timp și d. Maximilian a avut, pînă acum, doar timpul de a învăța pe dinafară acest rol. Trebuia însă să-l joace, fiindcă trebuia înlocuit un.... urgisit : d. Toneanu! Rezultatul care a fost ? D. Toneanu, strălucea ca o stea, prin absența sa ; publcul se’ntreba unde e d. Toneanu, care provoca în Thoma Diafobus explozii de rîs și, în același timp se făcea unul tinăr de un real talent, ca d. Maximilian, un prost serviciu, căci era pus să joace, în rele condiții, un rol care, lăsîndu-i-se tot răgazul necesar, ar fi putut să aibă cu el succesul la care s l dă drept talentul său. Cu sistemul acesta se ating cel mult două rezultate: cei urgisiți și brusc înlocuiți sînt și mai viu reamintiți publicului, iar cei cărora li se arată „favoarea“ de a juca în astfel de condiții, au dreptul să se roage la Dzetz să fie feriți de asemenea „favoare“ ! Țin să nu incheizi rîndurile aceste asupra reluărei „Bolnavului închipuit“, fără să menționez pitoreștile aparițiuni ale d-nelor Demetradin Belina și Marietta Ionașcu în Angelica : două cadre cari reaminteau epoca Regelui-Soare.... și pe micnța Cleo Panu, care a fost o adorabilă Louison. • ...... Terminam cronica mea de acum opt zile, en observațiunea că publicul așteaptă apropiata reintrare a fruntașului Teatrului Național, d. Nottara și exprimam credința că cel în drept vor chibzui cu liniște și prevedere lucrurile, ca să facă să înceteze frămîntarea care a cuprins spiritele tuturor societarilor teatrului, cînd au văzut că decanul lor, după 30 de ani de lupte și muncă neobosită, nu se mai află printre ei și e silit să pribegească pentru a-și cîștiga existența. In momentul însă cînd apăreaut rîndurile mele, la direcția teatrulul se primea demisiunea d-nul Nottara. Mărturisesc că nu voiau să cred acest lucru, pînă nu mi s’a confirmat, cu acest ambinunt, că unul din membrii comitetului teatral a fost contra primirea acestei demisiuni, iar altul lipsea de la ședință— ceea ce însă n’a împedecat să se ia o hotarîre atît de delicată. Trebue să recunosc că, din punctul de vedere al „formelor“ direcțiunea este complect acoperită și că avocatul cel mai șurubat n’ar putea să șicaneze. D. Nottara și-a dat odată demisiunea, acum trei luni ; i s’a respins ; a cerut un concediu de două luni; i s’a acordat; și-a dat acum, din nou, demisiunea ; i s’a primit, nu se poate mai delicat, mai amabil și mai... necesar, din punct de vedere al autorităței!.... Poate că nu e tocmai un succes pentru instituțiune, dar, în fine, d. Nottara a fost scos din teatru cu toate onorările și formele legale : acesta e principalul, în materie de autoritate !! Pe noi, cari ne dăm seama ce înseamnă a lovi astfel în viața și prestigiul artistil al celui mai de frunte al scenei naționale, pe noi, mărturisim, că această procedare ne lasă în uimire și față de bravura și față de inima ușoară cu care s’a făptuit acest act. Pe noi ne lasă uimiți faptul că deși au trebuit toate binevoințile ca, acum trei luni, d. Nottara să înlesnească direcțiunea deschiderea stagiunei, schimbind demisia sa într'un congediut, totuși în cursul acestor trei luni direcțiunea nu s'a gîndit să anunțe pe d. Nottara ce trebue să prepare pentru reintrarea sa, ci, din potrivă, afișînd repetițiunile pînă la 20 Decembrie viitor, a arătat în mod evident, că d. Nottara nu are a se ocupa de nimic, cel puțin pînă după 1 ianuarie 1906. D-sa avea deci perspectiva ispititoare de a continua să fie pensionarul societăței dramatice. Unei astfel de situațiuni, a preferat demisia, care i s’a primit, cum am arătat, cu o admirabilă observare a „formelor“. E de văzut, dacă cu „forme“, ori cu ar fi ele de admirabil și cu îngrijire „observate“, se poate închide un asemenea „incident“, care pune, pur și simplu, la o parte pe cel mai de seamă artist dramatic al țării, care are în Teatrul național capitalul său de artă și muncă, acumulate de-a lungul unei perioade de treizeci de ani. Publicul și presa avînd, netăgăduit, dreptul să spună și eî cuvîntul lor, într’o asemenea chestiune, „incidentul* rămîne deschis. EMIL D. FAGURE