Adevěrul, decembrie 1905 (Anul 18, nr. 5854-5881)

1905-12-08 / nr. 5860

A­ ­V T jJT­l Anul al XVII­I«».—No. 5­4$& Rm anl 1» font A. t­rm. FOMDATOR Alej. V. Beldinsanu PUBLICITATEA s CONCEDATA EXCLUSIV AGENȚIEI DE PUBLICITATE CAROL SCHULDER & Go-București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3­ 4­ENTRU AUSTRIA, UKGARIA și GERMANIA A se adresa la: DictaS tJSCÍif. Km ii JCäfsid­ e Enterich Lassner- — v i e n a concerning exclusivă Joi 8 Decembrie 1905 DIRECTOR POLITIC CONST.­M 1 Îa it je _ ABONAMENTE to«“.............................lei ISO # Im­i .... . s._ 3 hid...........................„ i.­_ o luoă........................„ i so In »(buunătate­­ adelt )«3AJH;STE CON­BISATE (Adeverul Politic și Dimineața) Un an...........................In î 32.— * Inni............................. 16.— * Inni............................. 8.— o Inn­i............................„ 1._ In străinătate Indok­ Apare zilnic la ora in seara cai ultimele știri ale zilei Ziua de Sf. Niculae in Rusia.­Ciocnirea si devierea din Constant: Leaderii majorităților parlamentare Ce spun guvernamentalii asupra situației lor parlamentare și­,cine sînt leaderii cari se impun actualmente Senat Cele petrecute la Senat cu ocazia aisențiunea legel d-lui Ioan Lahovary, relativă la vizitarea bunurilor și modul cum s’a desemnat situația în Cameră de cînd se discută mesajul, a pus pe tapet chestiunea leaderilor. Mai ales la Senat, guvernul se află Intr’o situație penibilă ori de cite ori opoziția se mișcă, ori de cîte ori e vreo lege mai de seamă. Din sinul majoritățe! nu se ridică nicî o voce autorizată pentru a susține proiectul guvernului, sau­ pentru a a­­păra guvernul în contra atacurilor opo­ziției. Deunăzi s’au­ petrecut scene nostime in Senat. Era la ordinea zilei legea d-ln. loan Lahovary și se discuta chestia embati­­curilor. Ministrul domeniilor se cam în­curcase. D. Vasile Lascar l’a prins la strimtoare și într’un discurs foarte do­cumentat, fostul ministru de interne a dovedit că legea d-lui Lahovary des­­pote pe țărani de un drept al lor și nu se cuvine de loc ca mai cu seamă in Împrejurările actuale, să se mai lo­vească în țărănime. Discuția se interbîntase și majoritatea se cam convinsese de temeinicia obser­­vațiunilor d lui Lascar. Cine s’a ridi­cat să apere proiectul d-lui Lahovary ? Ni­meni din majoritate. Atunci d. Laho­vary l’a apărat singur, fiindcă juriscon­sulții din Senat au­ fost convinși de d. Lascar, iar raportorul lege­ a fost un profesor de... științe, cu totul profan in materia care se trata. A pledat dar numai d. loan Lahovary pentru propriul său proiect, și a prelungit discuția pînă a doua zi, cînd d. Dissescu a intervenit ca să salveze legea ministrului de do­menii. Prin asemenea grele încercări a tre­cut guvernul și în sesiunea trecută cînd d. Dissescu era leaderul consacrat al majortatei Senatului. In sesiunea ac­tuală insă situația e mult mai dificilă, fiidcă guvernul nu mai poate conta pe sprijinul necondiționat al d-lui Dissescu de­oarece s’a jignit cu ocazia realegerea președintelui. D. Dissescu a rămas în realitate leaderul majorităței fiindcă este agreat de majoritatea Senatului, dar e un leader care s’a dispensat de înves­titura politică și din partea guvernului, aceasta in urma incidentului de la des­chiderea parlamentului, e un leader cu oarecare libertate de acțiune. Din a­­ceastă cauză guvernul se expune și se va mai expune la acte de umilință și ©ari îi vor scădea mereu­ autoritatea. Actualmente majoritatea din Senat n’are leader și opoziția e reprezentată prin oratori și oameni politici de mîna îatîî, așa că la cea mai mică discuție, dacă d. Dissescu se efadează, discuția e aminaită și se întreprinde o goană pen­tru căutarea și prepararea unui orator guvernamental! Dar la Cameră? Acolo situația a fost și mai delicată. Cele două tabere din majoritate, can­­tacuziniștii și democrații, fiind mai dis­tincte și mai pronunțate, în fiecare ta­bără s’au desemnat personalități poli­tice cu veleitatea de a se impune ca leader­. In sesiunea trecută atît oratorii can­­tacuziniști cit și oratorii democrați, cari au­ veleitatea de a deveni leader ai majorităței, au căzut cu toții la ... concurs. Din toții oratorii guvernamen­tali, cari au­ vorbit în Camera actuală, unii au­ avut succes, dar succes oratoric, nici unul însă nu s’a impus ca leader, cum s’a impus d. Mișu Cantacuzino. Pentru ce? Pentru că nici unul n’a vorbit așa în­cit să spargă gheața care stătea în blocuri intre ambele tabere — o expresie fericită a d-lui Nestor Cincu. D. Mișu Cantacuzino a spart gheața și a vorbit astfel, fie din calcul fie din sinceritate, incit a fost în asentimentul ambelor tabere din majoritatea Came­rei și atunci s’a... impus, în mod spon­taneit, ca leader al majori­tatei. In această privință situația guvernu­­lui la Cameră e azi dar mult mai bună decît cea din Sesiunea trecută și decît cea actuală de la Senat. Rămine acum să vedem dacă d. Mișu Cantacuzino se va putea menține ca leader, căci pentru a se menține va tre­bui ca totdeauna atitudinea sa să fie în asentimentul ambelor nuanțe din majo­ritate, căci în momentul cînd va fi silit, într’un conflict oarecare, să intervină pentru o nuanță în contra alteia, din acel moment nu va mai fi leaderul în­­tregei majorități. ♦ Guvernul e oare mulțumit că d. Mișu Cantacuzino s’a impus ca leader la Ca» mură ? In ce privește pe primul ministru, credem că e azi cel mai fericit nu... președinte de consili­r, dar părinte de familie ! Cei doi... „băeți* s’au­ afirmat ca oameni serioși și în cariera politică, ca și în viața lor privată și #e-a cu­cerit, fără ca să mai fie nevoe de inter­venția lui... „Papa“, locurile și rangul ce-l aut azi în partidul conservator. Prin urmare d. Cantacuzino bătrînul, nu poate să fie decît mulțumit. Ce zice d. Take Ionescu ? Un amic al ministrului de finanțe, dar dintr’acel cari nu aspiră nici la un portofoliu­ și nici la demnitatea de lea­der parlamentar, ne-a declarat urmă­toarele : — Știți că Take Ionescu a încîntat de atitudinea lui M­șu Cantacuzino fiindcă această politică, care a respirat prin discursul lui Mișu Cantacuzino, trebue imprimată partidului conservator. De aceea noi ne vom arăta toate sim­patiile noastre față de Mișu Cantacuzino și-l vom întări ca leader al nostru. Iată ce se vorbește în cercurile par­lamentare de leaderii majorităților. B. X. NA­ZBÎTII Două sindicate D. Mișu Cantacuzino, care Va simțit, a denunțat în Cameră partidul liberal, nu­­mindu-l „Sindicat politic“ și infierind „direcția“ lui „negustorească“. Care va să zică, în momentul de față, avem în țară două sindicate : „Sindicatul ziariștilor“ și „Sindicatul politic“, cu deo­sebirea însă că „Sindicatul ziariștilor“ face mai mult politică (adevărat că nu de par­tid !) și „Sindicatul politic“ face mai mult negustorie. Ar fi de dorit să se petreacă lucrurile vice-versa: „Sindicatul politic" să facă mai mult politică și „Sindicatul ziariști­lor“ să facă nițică negustorie, fiindcă a­­tunci ar sta și ziariștii ceva mai bine ! Pac. Nici tmnul n’a voit să facă declara­­țiuni categorice, deși „Voința Națio­nală" a amintit vechiul său punct de vedere că romînii nerecunoscuți pot fi chiar și expulzați. Chestiunile de principiu sunt inco­mode pentru politicianii din ambele partide. Principalul e ca sa poată exploata unii în contra altora prac­tica principiilor. Firește, nu era locul în discuția la mesagiu să se vorbească de cazul Șebe și de aceea d. Mihail Cantacu­zino n’a amintit de el decit întru cit campania dusă de liberali pe a­­ceastă temă era în legătură cu con­flictul cu Grecia. Aduce-vor liberalii, sau­ junimiștii, pe cale de interpelare, chestiunea Șebe înaintea Camerei ? E de văzut — și în acest caz să sperăm că se vor găsi glasuri cari să pună pe față chestiunea dacă ro­­mânii pot fi izgoniți ori expulzați din regatul Romîniei și să ceară șefilor de partide să se pronunțe în această chestiune. S. Y R. TIPURI PARLAMENTARE Aurel Iliescu Membru al majorităței din Cameră. E amic sincer al Ocniței de la C. F. R. și ar avea mare chef să propue o moțiune de trecere a ministe­rului luc­rărilor pu­blice sub di­recția C. F. I­. Naționa­list înfo­cat, nu e însă patri­ot de loc cînd vor­bește de Cre­ditul rural, pe care che­stie aproa­pe să se lucaeze cu d.Iarca. Orator, care vor­bește cînd are ceva de spus. Mare admirator al mi­nistrului de finanțe, chiar cînd nu e la finanțe ! Se cam uită la cucoane, dar nicî odată nu-i sticlește mai mult decît un ochiu­, fiindcă celalt.... nu e de sticlă ! Fono­cil periculos,­­și periculos chiar pen­­tru persoana sa, cad și regele călă­torește cu mijloacele de locomoțiune pe cari le conduce cum se știe, cu atîta incapacitate, directorul actual al căilor ferate ? Sintem­ dar nevoiți a crede că a­ceasta susținere regală, nu-i decît iar o legendă pusă în circulațiune tot de către cel interesat în cauză, pentru a se menține contra voinței și intereselor tuturor. Și dacă nici regele n­u-t un motiv de răm­înere la direcțiunea căilor fe­rate a­le lui Miclescu, atunci ne în­trebăm încă odată, pentru ce nu este curățat cu o zi înainte, pentru că este lăsat să dezorganizeze complect un serviciu de care depind intere­sele industriei, ale comerțului și pe deasupra viața noastră ? Sfinx și va fi nevoit să se pue pe același rînd cu orice pîrfit de țăran care nu este în stare să călătorească pe socoteala statu­lui. Din această reformă eu­ cred că o să izbucnească ceva la care foarte pu­țini se gîndesc, are să izbucnească o grevă sui generis, „o grevă a călătorilor". Romînii n’au­ să mai binevoiască a se deplasa, iar vagoanele de clasa I-a și de clasa 11-a au­ să rămîe goale. Noi atragem serioasa băgare de seamă a guvernului asupra acestui pericol. * In schimb avem o vreme superbă. U­­nii pretind că asta e opera d-lui dr. Is­­trati, căruia II trebue soare pentru lucră­rile expozițiunei. D. dr. Istrati care stă bine, nu numai cu guvernul, dar și cu spiritele, a con­vocat, se presupune, o întrunire de spi­rite, și acolo le-a invocat cerîndu-le pro­­tecțiune și ajutor. Spiritele s’au­ milosti­vit și au­ poruncit naturii ca să nu dea nici ploae, nici zăpadă, nici viscol, și ast­fel lucrătorii pot urma în tihnă ca să de­­săvîrșească opera începută. D. dr. Istrati a ajuns cel mai mare om în țara aceasta, căci, după cum spun fran­cezii, d-sa face acuma în țara noastră „la pluie et le beau temps !* * Dar orîcît este de frumoasă vremea, ati fugit din țară italienii de la operă și cu dînșii frumoasa Cleo de Méréde ! Și cfți fluturi nu g’att ținut în stol după dînsa ba s’a găsit chiar unul care o urmărea ca un amorezat nebun după pașii săi...de balet. Cineva văzîndu-l atît de sîrguitor, în­trebă pe un prieten : — Cine e domnul ăsta care face curte lui Cleo ? Iar celalt răspunse! — Un nerod care se ține după Merode ! Mikado Cazul Șebe In mod incidental, d. Mihail O. Cantacuzino, a adus la tribuna Ca­merei cazul Șebe, fără însă a pro­nunța măcar numele nenorocitului Șebe, cu toată cursa ce voia să i-o întindă d. Ionel Brătianu, cerând să-i spună numele. D. Cantacuzino a citat campania liberalilor în chestia Șebe pentru a pune deducția că nu s’au sfiit a ex­ploata această chestiune în toiul con­flictului cu Grecia, deși vedeau că ar putea da arme grecilor. Aceeași învinuire o făcuserăm și noi liberalilor: nu în interes politic de partid trebuia exploatată această chestiune. Singurul lucru de interes pentru țară și neam era de a se ști dacă un conațional poate fi izgonit din regatul liber al României. Asupra acestei chestiuni și numai asupra ei am insistat noi și am so­mat ambele partide ca să se pronunțe. Regele și d. l­elescu Rar s’a întimplat ca cineva sä aibă, ca d. Miclescu, unanimitatea cetățe­nilor în­potrivă-i. E un cor întreg care caută osanația incapacităței di­rectorului căilor ferate Presa, fără deosebire de culoare politică, este de aceeași părere că la căile ferate to­tul este alaudula; deputați și sena­tori se plîng că comerțul și agricul­tura se ruinează din cauza aceluiași domn E. A­­ici eseu , toți funcționarii de la drumul de fier sunt de părere că directorul lor este un perfect su­­cur ca­ lume; miniștrii și ei nu-l sus­țin , chiar d. I Grădișteanu s’ar simți foarte fericit, dacă i s’ar forța mina și să fie silit să scape de această pacoste care compromite buna repu­­tați imn a administra­ți­unei sale. Toată lumea este dar contra d-lui Miclescu, totuși d-sa răm­îne neclintit la postul său Demisiunea nu se gin­­dește să și-o dea și nici nu i se cere formal de către cineva. Ce să fie oare la mijloc, că un func­­ționar public atît de nul și de peri­culos vieței și intereselor cetățeni­lor, să rămînă totuși la locul lui și să nu se găsească nici un ministru care săi dea pașaport? Unii șoper­c misterios la ureche, i-l susține regele ! Să fie oare adevărat lucrul ace­la? Noi nu suntem­ tocmai prieteni ai suveranului, dar nicio­dată nu i-am contestat inteligența. Cum s’ar putea ca un om deștept să susțină, contra tuturor, pe un imbe­ Cupletele „Adevărului“ Deraiăr! „O nonă deraia**“ Adevărul Sînt fapte mari în țara noastră Au loc atîta de adese. De­geaba mai vorbești de ele. Că-s dela sine înțelese : Nea Nae a mai tras pe sfoară Pe-un om, eu Bucureștii noi; „Voința“ scos-a înc’un blestem Cu răgetele­ a patru boi; N. Iorga a mai scris o carte — Maculaturei nou adaos—; Un senator s’a dat, în vremea Ședinții, bunului repaos; Gr. Ciuntu delegat-a iarăși Un lung și credincios agent de ziariști să-i urmărească (Tun corp de ăla... cotondent... Dar mai ales o deraiare !-un lucru-atîta de banal. In cît mă mir că-i se consacră Măcar un rînd într’un jurnal. Trubadurul Adeverurî Sf. Nicolae Oculta a adresat cri d-lui Nicolae Fleva o telegramă în care-1 felicită de onomastica sa și-i urează să stea, cît mai mult, ministru...... la Roma! ! Felicitări­­ri fiind ziua lui Nae.... Cațavencu, maestrul Caragiale și Ion Niculescu, in­terpretul lui Cațavencu, au­ primit nu­meroase felicitări! Explicație De ce Creditul rural e atît de viu­ atacat, iar cel urban mai cu blindeță ? — .....Fiindcă se vede că e și ei mai.... urban în expresii ! ! Rigoletto Cronica de Maril Mare înfierbințeală la Cameră unde un fost și un actual ministru de finanțe s’au­ luat la harță. Odinioară se spunea că rufele murdare se spală în familie, însă de cînd s’au­ Înmulțit fabricele de spălat albiturile și de cînd politica a a­­juns arta de a te ocupa de fleacuri, ru­fele se spală in public. Nenorocită este apa întrebuințată pen­tru această operație. Din acest fel de a se face politică o să rezulte un lucru, anume că viața publică o să fie interzisă oamenilor săraci și că, mult vestitul nostru democratizat o să lase locul liber celui mai îndrăcit aristo­­cratizm sau­ celui mai respingător plu­­tocratizm. Dacă astăzi se cere cent spre a fi ale­gător la colegiul I de Cameră, m tine o să se ceară un cent de zece ori mai mare spre a putea face politică. Progresăm nevoe mare ! * O revoluțiune puternică în moravuri o va face de ministru de lucrăr publice prin desființarea biletelor de iber par­curs. De acum­ Înainte se va întâmpla un fenomen minunat, un român In țara lui va fi silit să plătească la drumul de fer încă o deraiare După cum pe vremea unor epide­mii publicul începe să se deprindă, a citi in fiecare zi numărul victimelor din ajun, tot așa pe cită vreme vom avea pe d. Miclescu în capul direc­țiunei căilor ferate, ne vom obișnui să înregistrăm în fiecare zi cîte o deraiare sau două, cînd cu victime omenești (ca la Palota, Lehliu, etc.), cînd au pagube materiale din ce în ce mai însemnate. Ultima deraiare ce avem de sem­nalat este cea din gara Mărc­ule­ști și ne temem că, pînă să se imprime aceste rânduri, să nu avem de plina vr’o altă nenorocire. Dar, mai mare nenorocire de­cît prezența lui Miclescu în capul ins­­tituțiunei căilor ferate romîne e cam greu de închipuit ! Vom striga dar mereu — doar, doar, vom fi auziți. Afară Miclescu ! -----------­ CARTELELE Un zvon interesant circulă de câteva zile prin cercurile guvernamentale. Se a­­firmă că guvernul ar avea intențiunea să propue Camerelor un proect de lege îndreptat contra cartelelor. Nu e vorba de un proect de lege con­tra cartelelor, zic alții, ci de un proect de lege pentru regulamentarea cartelelor. Scopul este de a se evita alcătuirea de monopoluri în folosul câtorva particulari, acolo unde statul n’a socotit util pentru economia națională să institue el un mo­nopol. După o altă versiune forma sub care guvernul se gîndește să oprească la noi cartelele, este alta decît aceea a unei re­­gul­amen­tări a lor. Se știe că de mult timp există trebuința de a se face o nouă lege pentru încurajarea și protejarea in­dustriei naționale. Ei bine, în această lege se afirmă că guvernul va trece un articol prin care se va declara că vor perde dreptul la orice avantagii prevă­zute prin lege acele industrii cari se vor cartela în scopul de a urca s­ă menține prețurile lor. Intr’adevăr,­­­zic partizanii acest­ui arti­­col— de ce statul ar mai plăti din punga lui pentr­u susținerea unor industrii cari: sau nu pot exista fără o exploatare ex­cesivă a consumatorilor, sau abuzeaza de avantagiile ce li se acordă, în special prin protecția vamală, pentru a organiza acea­stă excesivă exploatare? Ori­cum, credem că și la noi ca și a­ C­HESTIA ZILEI* Ambii (sărutîndu-se se întreabă) Care din noi doi e Iuda?!! iur ea se impune a se studia chestia car­telurilor de la noi din țară, înaintea ori­cărei măsuri legislative studiarea ei se impune. Trebue să se facă și la noi, cum s’a făcut și aiurea, o anchetă asupra car­telelor. Gr. PĂRERI ȘI IMPRESII Polemici literare Sînt ani de cînd n'am mai avut o po­lemică literară pasionantă și serioasă. Junimea a polemizat odată cu grupul li­terar din București și a fost o polemică dusă de oameni de valoare, uneori cu mai mult, alte ori cu mai puțin spirit. A venit apoi Contemporanul și cu discuția literară și științifică ce­ i s’a dat, revista aceasta a avut o influență profundă a­­supra dezvoltărei noastre, influență de care se resimt și astăzi literele și știin­țele noastre. Direcția Contemporanului contra căreia au­ luptat toți cei de la Junimea, a avut meritul de a fi provocat o polemică li­terară și cu caracter științific, în susți­nerea căreia ambele grupuri au­ pus îna­inte cel mai de forță reprezentanți ai lor și în decursul căreia atît d. Maiorescu, cît și d. Gherea, au­ produs cele mai bune scrieri ale d-lor. Cu cîtă pasiune nu urmărea atunci toată lumea polemica dintre cei doi co­rifei al criticei romîne ? Se alcătuiseră partide, cari se combătea și cu o pasiune ce azi nu se mai pune nici măcar în lup­tele politice din partea opoziției. Ambele curente dădură naștere unei întregi lite­raturi și cum Junimea a dat naștere unei grupări politice deși era o societate cu caracter pur literar. Contemporanul a dat și el prin mișcarea literară și științifică cel mai puternic impuls grupării socia­liste, care cu­ timp , a încercat să se a­­mestece în luptele politicianilor, a domi­nat—ași putea spune—opinia publică. E greu­ de spus care din cele două f­rupări Junimea sau­ Contemporanul a avut­reptate. Poate că amlbdonă au­ avut-o. Succesul a fost însă al Contemporanului, optimismul lui, ideile lui generoase și umanitare au­ prins rădăcini adinei. De sfîrșit însă ambele grupări s’au­ sfârșit ca niște meteori, lăsînd o dungă de lumină în istoria dezvoltărei culturale a acestei țări. Iată însă că acum avem o nouă pole­mică la orizontul literaturei. O revistă, Curentul nou­, s’a ridicat contra altei re­viste, Semănătorul. Pasionează însă oare această polemică pe altcineva decît pe autorii și încă cel mult pe victimele lor? Iată o întrebare la care nu îndrăznesc, să dați răspunsul, pentru că de la dînsul depinde dacă dreptatea va fi a celor pesimiști sau­ a celor cari mai cred că și cestiunile intelectuale pot pasiona la noi mulțimea cititorilor. B. Br. Un român la Londra Un român care a stat la Londra, poves­tește despre întrunirile religioase ș­i politice; petrecerile poporului englezj bogăția engleză, cui aparține Londra­ ce face poșta în Anglia; depozite­« Londrei; virimentele băncilor. Firea poporului londonez nu se mani­festă numai in speluncile estului, despre cari am vorbit în articolul trecut, ci cu tot atîta pregnanță în reunirile, religi­oase, meetinguri politice și serbările cîm­­penești. In fiecare seară neploioasă, colțul nordic al Hyda-Parcalul (Marble Archs) furnică de lucrători, lucrătoare, fete de prăvălie cu și fără adoratorul obliga­toriu­. Din 50 în 50 metri este un pre­dicator laic ridică glasul său­ pentru « protesta contra beției, fumatului, jocu­lui de cărți, în fine viciilor de ordin co­mun la toți asistenții ultra-atenți. In a­­cest mod armata salutului (Salvation army) o sectă a cristianismului, foarte răspândită in America, Norvegia și aci, își recrutează adepți, cari la rîndul lor se urcă pe catedra improvizată pentru a implora pe auditorul lor de a-l imita în viața lor actuală, lipsită de vicii și pasiuni josnice Și pe cinci toți ascuns plini de evlavie vocea monotonă, asemă­nătoare unei ploi plicticoase intr’o zi de Aprilie, perechile amoroase se duc sub pomii discreți ai parcului și desmini prin fericirea lor satisfacțiile ascetismului. Mai aspru și amenințător se manifestă sufletul poporului la întrunirile politice cari în lipsa sălei „Dacia“ se mulțumesc cu „Trafalgar Square“, sau­ iarăși mult numitul Hyde­ Park. Seriozitatea și con­­știnciozitatea fiecărui asistent este sur­prinzătoare și dezordinea întrunirilor noastre politice este cu totul necunos­cută. Pe de altă parte viața ușoară, gustul petrecere­ și in special amorul danțului este o altă caracteristică a po­porului sărac. Pe străzile estului vezi cite 50—60 de copii, dansîn­d cu o a­­bilitate remarcabilă în jurul unul flaș­netar italian, care, după cum mi se spune, strînge pînă la 10 lei pe zi, atît de apreciată e arta lui. Mai tirziu­, aceeași copil se duc pe timpul vacanțelor (holyday) la Cristal­ Palace, a căror parcuri imense sînt tea­trele cele mai vaste ale veseliei cla­selor inferioare. Aci se joacă ceasuri întregi fără întrerupere. Cake­walkul cel mai dizgrațios posibil, la sunetele « douăzeci sau­ treizeci de muzici militari CRONICA TEATRALA Teatrul național.—Scrisoarea perduta, co­medie în 4 acte de I. L. Carageale.— Bolnavul închipuit, comedie in 3 acte de Moliére.—Demisiunea­­ l-l­i Nottara« Reluarea „Scrisorei pierdute“ a fost pare că reînvierea acelor mari succese ale Teatrului național, cari au­ stabilit reputațiunea unui Carageaie și au­ con­sacrat talentele atîtor fruntași artiști al teatrului nostru. întreaga gardă a talentelor în plină maturitate a defilat din nou înaintea noastră, pentru a reaminti par’că pu­blicului că arta lor este aceea care face puterea și prestigiul primei noastre scene naționale și reprezintă tot­odată munca celor douăzeci de ani din urmă și acea legătură istorică cu marii artiști ai tre­­cutului: Millo, Iulian, Mateescu, Gr. Manolescu, etc. Creațiunile lui Ion Petrescu, Ion Nic­culescu, Catopol, Soreanu, Brezeanu, Demetriad, Carussy in nenea Zaharia, Cațavencu, Farfuridi, Ghiță Pristanda. Cetățeanul turmentat, prefectul Fanică Tipătescu, Brînzovenescu sînt tipuri din marea galerie de creațiuni care a sta­bilit reputațiunea primei noastre scene și a făcut ca, încetul cu încetul, publi­cul să fie ciștigat pentru teatrul ro­m­înesc. Cunoscător adine al meritelor și ac­­tivităței acestui strălucite garde de ar­tiști, Carageale, care are partea sa de muncă în rînduri­e acestei garde, a avut astă-vară, la Berlin, fericita idee de a propune Măriei Ciucurescu, care se afla acolo, să complecteze distribuția din „Scrisoarea perdută“, jucind pe d-na Zoe Trahanache, după ce a jucat pe rînd pe toate eroinele din comediile maestrului Caragiale: pe Zița și Veta din „Noaptea furtunoasă“ pe madam Leonida din „Cornu Leonida față cu reacțiunea“ și pe „violența“ republicană ploeșteană din „D’ale Carnavalului“. Zoe Trahanache din „Scrisoarea per­­dută" e, firește, un rol de un gen di­ferit. E tipul unei femei din „elita“ provinciei, acum dupăzeci de ani, care luptă din răsputeri cu o împrejurare dramatică — pierderea unei scrisori de dragoste cătr­e amantul ei, prefectul ju­dețului — și vrea cu orice preț să-și scape onoarea din ghiarele provincia­lilor cari atîta așteptar­­ea s’o sfîșie. Cit de just a văzut și de astădată Carageale a dovedit’o marele succes obținut al altă seară de Maria Ciucurescu în rolul Zoel. Nimic gol, artificial, reep, toată disperarea nenorocitei femei, care luptă spre a scăpa cu obraz curat, pal­pita in carne și singe, sub accentele acele virulente, calde și pătrun­zătoare, cari dădeau­ seînteia scăpă­rătoare a vieței personagiului Zool. Maria Ciucurescu, care era destul să apară în scenă spre a înveseli fețele și provoca visul, a ținut de astă dată pu­blicul in continuă încordare, plin de in­teres pentru zbuciumul sufletesc al săr­manei femei în luptă cu împrejurarea ce amenință s’o doboare. A fost arta unei mari comediane, care a arătat la ce nu­meroase și variate desfătări artistice mai are publicul dreptul să se aștepte din parte­!.... Și ceea ce mărea și mai mult autoritatea jocului său­, era faptul că se afla în rîndul tuturor camarazilor săi de frunte. Astfel „Scrisoarea per­­dută“ a dat măsura întreagă a talen­telor viguroase de cari dispune socie­tatea noastră dramatică. Mîna d-lui Gusty, care rămâne nevă­zută pentru public, s’a simțit din nou în preciziunea ansamblului și figurați­­unea maselor din actele III și IV. O observațiune : salonașul prefectului, în primul act abea ,permitea persona­giilor in chestiune să se miște și acea bibliotecă, văzută din sală la distanță atît de mică, apare ca reclama zugră­vită a vr'unul birnățar. « Am profitat de sărbătoarea de erî, pentru a asista la reluarea „Bolnavului închipuit“, ce n’a jucat în matinest. încă o piesă în care creațiunile rolu­rilor fundamentale aruncă o strălucită lumină asupra talentelor teatrului nos­tru și a modului superior cum se mun­­cea și se învăța, atunci, cînd aceste ro­luri au­ fost create—ceea ce datează de pe vremea lui Grigore Manolescu. Argun— „bolnavul închipuit“ — pune pe Niculescu în rîndul dintîitt al come­­dianilor. In „casa lui Mol­ère“—la Co­media franceză—Il joacă Coqoolin ca­det, care s-a jucat și la noi, acum doi ani. Nu ezit un moment să pun cu to­tul mai presus creațiunea consistentă, serioasă, unitară și plină de sucul unui humor sănătos, a lui Ion Niculescu, fanteziei burlești, dar lipsită de miez și adevăr, a lui Gogue un cadet, precum incomparabil superioară ca artă, vervă, spirit, este Toaneta Măriei Ciucurescu, la noi, Toanetei d-neî Kolb de la Co­media franceză. A fost un delica­t sprin­teneala, maliția, cheful de spiriduș cu care Maria Ciucurescu a întrupat el­ pe drăcoasa subretă a lui Molière. Ca o descărcâtură de rachetă a fost scena explosivă a d-rului Purgon, debutată de Brezeanu. Al patrulea rol fundamental, acela al mărginitului, timidului și „papagalului“ Thoma Diafolius a fost jucat, pentru prima oară de tînărul și talentatul nos­tru artist, d. V. Maximilian. Este un rol care cere pe lângă o clară concep­­țiune asupra lui și o muncă deosebită în compozițiunea lui. Monoton prin sen­timentul preponderent—timiditatea—el trebue să-și capete strălucirea prin va­rietatea în amănunte, prin invențiune în intenții și intonații. Or, pentru aceasta se cere timp și d. Maximilian a avut, pînă acum, doar timpul de a învăța pe dinafară acest rol. Trebuia însă să-l joace, fiindcă tre­buia înlocuit un.... urgisit : d. Toneanu! Rezultatul care a fost ? D. Toneanu, strălucea ca o stea, prin absența sa ; pub­lcul se’ntreba unde e d. Toneanu, care provoca în Thoma Diafob­us ex­plozii de rîs și, în același timp se făcea unul tinăr de un real talent, ca d. Maximilian, un prost serviciu­, căci era pus să joace, în rele condiții, un rol care, lăsîndu-i-se tot răgazul necesar, ar fi putut să aibă cu el succesul la care s l dă drept talentul său­. Cu sistemul acesta se ating cel mult două rezultate: cei urgisiți și brusc în­locuiți sînt și mai viu reamintiți publi­cului, iar cei cărora li se arată „favoa­rea“ de a juca în astfel de condiții, au­ dreptul să se roage la D­zetz să fie fe­riți de asemenea „favoare“ ! Țin să nu incheizi rîndurile aceste a­­supra reluărei „Bolnavului închipuit“, fără să menționez pitoreștile aparițiuni ale d-nelor Demetrad­in Belina și Ma­rietta Ionașcu în Angelica : două cadre cari reaminteau­ epoca Regelui-Soare.... și pe micnța Cleo Panu, care a fost o adorabilă Louison. • ...... Terminam cronica mea de acum opt zile, en observațiunea că publicul așteaptă apropiata reintrare a fruntașu­lui Teatrului Național, d. Nottara și ex­primam credința că cel în drept vor chibzui cu liniște și prevedere lucrurile, ca să facă să înceteze frăm­întarea care a cuprins spiritele tuturor societarilor teatrului, cînd au­ văzut că decanul lor, după 30 de ani de lupte și muncă ne­obosită, nu se mai află printre ei și e silit să pribegească pentru a-și cîștiga existența. In momentul însă cînd apăreaut rîn­­durile mele, la direcția teatrulul se pri­mea demisiunea d-nul Nottara. Mărturi­sesc că nu voiau­ să cred acest lucru, pînă nu mi s’a confirmat, cu acest a­­mbinunt, că unul din membrii comitetului teatral a fost contra primirea acestei de­­misiuni, iar altul lipsea de la ședință— ceea ce însă n’a îm­pedecat să se ia o hotarîre atît de delicată. Trebue să recunosc că, din punctul de vedere al „formelor“ direcțiunea este complect acoperită și că avocatul cel mai șurubat n’ar putea să șicaneze. D. Nottara și-a dat odată demisiunea, a­­cum trei luni ; i s’a respins ; a cerut un concediu­ de două luni; i s’a acordat; și-a dat acum, din nou, demisiunea ; i s’a primit, nu se poate mai delicat, mai amabil și mai... necesar, din punct de vedere al autorităței!.... Poate că nu e tocmai un succes pen­tru instituțiune, dar, în fine, d. Nottara a fost scos din teatru cu toate onorările și formele legale : acesta e principalul, în materie de autoritate !! Pe noi, cari ne dăm seama ce în­seamnă a lovi astfel în viața și presti­giul artistil al celui mai de frunte al scenei naționale, pe noi, mărturisim, că această procedare ne lasă în uimire și față de bravura și față de inima ușoară cu care s’a făptuit acest act. Pe noi ne lasă uimiți faptul că deși au­ trebuit toate binevoințile ca, acum trei luni, d. Nottara să înlesnească di­recțiunea deschiderea stagiunei, schim­­bind demisia sa într'un congediut, to­tuși în cursul acestor trei luni direcțiu­nea nu s'a gîndit să anunțe pe d. No­ttara ce trebue să prepare pentru reintrarea sa, ci, din potrivă, afișînd repetițiunile pînă la 20 Decembrie vii­tor, a arătat în mod evident, că d. No­ttara nu are a se ocupa de nimic, cel puțin pînă după 1 ianuarie 1906. D-sa avea deci perspectiva ispititoare de a continua să fie pensionarul societăței dramatice. Unei astfel de situațiuni, a preferat demisia, care i s’a primit, cum am ară­tat, cu o admirabilă observare a „for­melor“. E de văzut, dacă cu „forme“, ori cu­ ar fi ele de admirabil și cu îngrijire „observate“, se poate închide un ase­menea „incident“, care pune, pur și simplu, la o parte pe cel mai de seamă artist dramatic al țării, care are în Teatrul național capitalul său­ de artă și muncă, acumulate de-a lungul unei pe­­rioade de treizeci de ani. Publicul și presa avînd, netăgăduit, dreptul să spună și eî cuvîntul lor, în­­tr’o asemenea chestiune, „incidentul* rămîne deschis. EMIL D. FAGURE

Next