Adevěrul, ianuarie 1910 (Anul 23, nr. 7299-7327)
1910-01-15 / nr. 7311
Anul si EXIMen No. 7$1 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU BULICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate (CAROL SCHULDER )a Comp. BUCUREȘTI strada Harageorgevici, 18. — Telefon 314 Birourile ziarului: Strada Sărindar No. 11 ó Bani rximplarul Vineri 15 Ianuarie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST MINE ABONAMENTE: . . Lei 10.— 19 luni . • • M 8.— I o lună. Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFONI Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția da Capitala 9 .» ii * I» Provincia .» • • ii Străinătatea !»%3&/40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate. Un an 6 luni. Lei A.— 1.50 Regele și micrul guvern — Ce a spus generalul Manu — Discuția continuă, în toate cercurile politice, asupra importantelor declarațiuni ale d-lui general Manu. Toate chestiunile au căzut pe al doilea plan de cîteva zile, așa de mare senzație a provocat interviewele fruntașului conservator. De altfel e foarte explicabil de ce se acordă un așa de viu interes declarațiunilor făcute de fostul președinte de consiliu. Generalul Manu a vorbit deschis, a făcut o analiză a situațiunei partidelor politice cu cea mai mare nepărtinire. Și chiar dacă unele păreri exprimate n’ar fi împărtășit în anumite cercuri politice, un lucru nu se va putea contesta că s’a făcut de către unul din cei mai autorizați fruntași ai conservatorilor, o expunere sinceră și reală a situațiunei politice, fără patimă și fără părtinire. In mijlocul luptelor de azi, înăsprite tind de unii cînd de alții, după cîteva campanii electorale în cari patimile au clocotit, cuvîntul generalului Manu a venit la timp și dovada cea mai bună e impresia produsă de declarațiile făcute. * * * Am relevat ori că liberalii caută să exploateze din interviewul generalului numai acea parte cu care cred ei că vor putea risipi atmosfera deprimantă din partid și din parlament. Liberalii se prezintă acum cu certificatul generalului Manu spunînd atît carpiștilor cit și takiștilor că nu se poate forma acum nici un fel de guvern conservator. Toate organele liberale, aparținînd tuturor nuanțelor, comentează în acest sens declarația generalului Manu. Cu toate acestea am spus că din expunerea făcută de fruntașul conservator nu rezultă că nu ar fi posibil chiar și azi alcătuirea unui guvern conservator, bineînțeles dacă se va lua declarația generalului Manu în întregimea ei, dacă nu va fi sofisticată. Liberalilor le convine însă de minune să tragă foloase politice din exploatarea acestor declarațiuni, ignorînd cu rea credință energia cu care generalul Manu s’a ridicat înpotriva guvernarei liberale. Liberalii caută acum să-și strecoare toate acele reforme și proecte cari, într’o situațiune limpede, nici n’aV îndrăzni să le enunțe. Dar acum cred guvernanții că e cel mai oportun moment ca să aducă la îndeplinire o serie de angajamente nechibzuite, să prefacă întreaga magistratură, să... dezlege pe repezeală o serie de mari probleme economice și sociale și apoi să aștepte desfășurarea evenimentelor, să vadă dacă nu cumva vor putea să își prelungească existența, fără nici o grijă, pînă la toamnă sau chiar pînă la 15 Februarie 1911 cînd expiră legislatura actuală. Acest vis le-a redeșteptat atît declarația generalului Manu cît și acea a d-lui P. P. Carp făcută la Iași d-lui Bădărău. Generalul Manu n’a fost însă preocupat de ceea ce vor zice politicianii liberali despre declarațiile ce le va face. Fostul președinte de consiliu cunoscînd bine obiceiurile politicianilor noștri a ținut să spună că n’a văzut pe rege de aproape un an, că n’are nici o indicație de la palat, că regele nici nu dă indicațiuni menite a slăbi guvernul. Pentru ce a făcut această reală declarație? Tocmai ca nu cumva, cunoscînduse buna-voința regelui pentru personalitatea generalului Manu, să se creadă că d-sa s’ar pune la adăpostul, unor indicațiuni ale suveranului. Cu toate acestea se știe bine în cercurile politice că regele a îndemnat, în ultimul timp, pe mai mulți fruntași conservatori — și n’a ascuns faptul nici liberalilor — că s’ar impune față de situația internă și externă să avem și un partid conservator concentrat și puternic. Că aceasta e dorința regelui, sperăm că nu se va tăgădui de nimeni. Dintre conservatori singurul bărbat politic care are azi curajul s’o spună pe față, să se declare partizanul concentrărei, e generalul Manu. Se poate să fie și la cantacuziniști cîțiva partizani, se poate că și d. Ioan Lahovary să fie de aceiași părere, se zice că și d. Ionaș Grădișteanu e pentru împăcare La junimiști ar fi chiar un grup în cap cu d. C. C. Arion cari ar fi încîntațî dacă s’ar reconstitui partidul conservator. La takiști se spune că d. Dissescu s’ar fi declarat pentru concentrare. Dar... dar vorba generalului Manu sînt cîțiva, doî-trei oameni politici cari nu primesc o concentrare cu nici un preț, pentru considerațiuni personale, pentru ambițiunea de a deveni ei șefi ai partidului conservator. De altfel piedica cea mai mare e însuși d. Carp. Aceasta însă nu înseamnă că e foarte posibil, că e chiar mai mult decît probabil, că regele va încerca înainte de fi silit să tranșeze procesul dintre carpiști și takiști, un guvern de concentrare. Numai în cazul cînd nu va reuși credința celor mai mult e că va reuși — atunci tot mai probabil e să avem un guvern mai popular, conservator democrat, decît un guvern reacționar care să reprezinte numai oligarhia noastră. NAZEITII Baricada dela Sinod D. Haret văzînd ori că nu mai găsește nici t o ușă de scăpare și că-î scapă episcopul de Roman, dare făcîndu-șî declarația voia să plece, s’-a pus cu spatele în ușă, alăturea de episcopul de Huși— și cu un eroism roman, a strigat: — Nu veî trece, părinte, de cit peste cada. ■Vrui meu ! • ieși — dacă poți, în așa, tragică situație. A trebuit ca vrînd-nevrînd, episcopul de Roman să se întoarcă de la ușă, să cedeze în fața baricadei d-lui Haret și a episcopului de Huși — și așa s'a ajuns la soluția ca episcopul de Roman să iscălească retragereaafuriseniei. De nu iscălea, nu ieșea nici la Paști din local J Pac, Guvernul și Papa Guvernul, simțind că audiența primului-ministru la Papa, a surprins și neliniștit cercurile politice — și desigur că l’a surprins și pe el! — a crezut de cuviință să publice o notă cu privire la „alarmarea“ d-lui general Manu, care se știe ce reflexii a făcut asupra audienței d-lui Brătianu la Papa, în convorbirea ce a binevoit a acorda ziarului nostru. Nota apărută într’o foae oficioasă^ înainte de toate alterează, ca de obicei, reflexia d-lui general Manu. D-sa n’a „atribuit primului-ministru „o greșală, anume aceea de a fi cerut audiență Papei înainte de a fi fost primit ,,de regele Italiei“. Inexact, D. general Manu a adăugat: „Sau poate că regele Italiei nu era la Roma. Altfel nu-mi explic această greșală“. Dacă vre-o greșală a fost, apoi a fost a guvernului, care prin „Agenția romînă“ a transmis întregei prese telgrama că primul-ministru a fost în audiență, fără a-i transmite știrea dacă mai înainte a fost ori nu în audiență la regele Italien Toată lumea era, deci, în drept să facă reflexiile cari s’au și făcut. Răspunzînd azi d-lui general Manu, guvernul afirmă că primul-ministru a fost în audiență la regele Italiei în ajun’ de a merge în audiență la Papa. Mai firesc era să comunice aceasta prin „Agenția romînă“ odată, ori chiar în ajun de a comunica telegrama cu privire la audiența ce a obținut la Papa. De altfel, vizita la Roma a primuluiministru e plină de mistere și ciudățenii. Așa, de pildă, se anunță, cu toată discrețiunea cu care se laudă primul-ministru, cum că a participat la diferite prînzuri în capitala Italiei, anunțîndu-se însă că mai întîiu a fost la prînz la.... ambasada rusă și apoi la ministerul de externe, iar printre cei cari au participat la prînzul de la ministerul de externe, din Roma sa văd citate diferite personagii, fără însă să se vadă printre ele președintele consiliului de Sorino, nici contele Guiciardini ministrul de externe, ci numai prințul de Scalia, deputat și sub-secretar de stat la externe. Asemenea știri sunt de natură a inspira tot soiul de reflexiune în cercurile unde se atribue protocolului însemnătatea pe care o are în cercurile diplomatice. Ca să ne ocupăm însă deocamdată numai de audiența primului-ministru la Papa, vom releva că guvernul în nota sa se ferește a răspunde celeilalte declarațiuni a d-lui general Manu care ne-a spus: Eu nu cred să fi fost o vizită fără nici o semnificație și care mi-e frică să nu aibă vre-o legătură favorabilă propagandei catolice în România. Dacă aceasta s’ar adeveri, nu aș găsi cuvinte ca să înfierez pe d. Brătianu și să cer plecarea d-sale dela guvern cu o oră mai curînd. Eu nu admit decît o singură religie de stat și sunt contra oricărei idei pentru o biserică unită, deoarece aceasta ne-ar slăbi țara“. Fără nici o semnificare nu cere să fie și nu e primit de către Papa primul ministru al unui regat care n’are nici o legătură cu Vaticanul. Poate să fi simțit șeful guvernului nevoia de a se ști că d-sa este prim-ministru în Romînia. Aceasta nu-l îndreptățea însă să se prezinte și acolo unde nu se explică vizite de ale primilor-miniștri din Romînia, și acolo unde nu numai că nu se explică, dar apar insolite și neliniștitoare, cum se vede. Fiindcă, înc’odată, n’a fost d. Brătianu la Papa, ci a fost guvernul Romîniei la Papa și atunci țara se întreabă: cu ce ocazie, în ce scop? Ad. «Adeveruri Roluri D-nul Filipescu a declarat că d-nul Take Ionescu joacă un rol istoric, dar infam. D-nul Filipescu joacă un rol.... isteric, dar caraghios. Buna-credință Cei de la „l’Indécence roumaine“ vorbesc de bună-credință. Nu poate fi vorba la ei nu numai de „bună - credință“, dar nici de... credință, fiindcă și-au mîncat’o de mult! Retragerea Carpiștii goniți de la București, Iași, Craiova, se retrag la Călărași și Slatina, de unde cetățenii îi vor trimite la Mizil, Berheci și alte centre, pentru a căuta să se impue la guvern! Rigoletto Legea pentru contractul muncei Citeva observation! în sfîrșit putem lua cunoștință și de faimosul proiect de lege pentru contractul muncei. Cînd s’a votat legea contra dreptului de asociațiune și grevă, ca un fel de compensațiune pentru această despuiare de drepturi, guvernul a făgăduit că va veni cu o lege de protejare a muncei. Proiectul acestei legi îl avem astăzi sub ochi și sîntem deci în măsură de a aprecia calitatea acadelelor pe cari le oferă guvernul muncitorilor, asupra cărora a lăsat să cadă coutul legei contra asociațiunilor și grevelor. Trebue să mărturisim că după cele ce eram în drept să așteptăm de la pornirile reacționare ale guvernului,proectul d-lui Orleanu încă conține cîteva dispozițiuni bune. Dar și în alcătuirea lui a predomnit pornirea împotriva muncitorilor cari sunt tratați ca un fel de minori, ca un fel de slugi ale patronului nu ca niște colaboratori ai lui. Să se compare numai obligațiunile numeroase ale muncitorilor față de patroni, în raport cu puținele îndatoriri prescrise acestora față cu dînșii. Muncitorii sunt adesea la dispoziția interpretărilor patronului, a samavolniciei lui. Acestea le dovedim imediat cu fapte Și pentru a le dovedi nici nu avem nevoe să intrăm într’un studiu mai aprofundat al lege!. Iată de exemplu articolul 16, care este caracteristic pentru spiritul care a predomnit la facerea legei. Articolul în cestiune începe astfel: „Lucrătorul trebue să aibă respect de patron...“ Aceasta sună mai mult o dispoziție a unui regulament de servitori sau armată. Cu atît mai vîrtos nu se poate admite ca acest paragraf foarte elastic să figureze într’o lege pentru contractul muncei, cu cît nicăieri în proiectul publicat nu se vede aceiași grijă, pentru muncitor, nu se vede adică arătat că și patronul datorește muncitorului respectul de care nici un om liber și cu demnitate nu poate fi lipsit. Articolul 17 introduce libretul pentru muncitori. Nu sîntem partizani nici ai acestor librete cari pretutindeni unde s’au introdus au făcut mai mult rău decît bine, — dar proectul în discuție nicî nu obligă măcar autoritatea comunală, fîțe datoare să dea acest libret muncitorului care-i cere. Și astfel, cu moravurile noastre, libretul muncei poate deveni nouă armă de arbitraj administrativ, de șicană politică, de persecuțiune, de înfrîngere a libertăților constituționale. Aceasta cu atît mai vîrtos, cu cît „fără acest libret, muncitorul nu poate fi angajat la lucru“. Nu era absolut necesar, să se spue că autoritatea comunală e obligată a da libretul celor cari‘îl cer? In loc de aceasta s’a văzut obligațiunea pentru muncitor, ca să’l ceară. Nu vroim să afirmăm că autorul proectului cu intențiune a lăsat să plutească asupra acestui articol, de care depinde existența muncitorului, vagul, dar el plutește nu mai puțin, și cu singur articolul acesta proectul contractului muncei poate deveni o teribilă armă contra libertatei muncitorilor. * Am spus că vroim astăzi să spicuim numai în treacăt, dezavantagiile ce aduce muncitorilor mult trâmbițatul proect de lege pentru contractul muncei. Ne oprim la articolul 23 care privește regulamentele de atelier. Acest articol remite fiecărui industriaș care ocupă zece lucrători, să facă opera ce tocmai proectul urmărește să îndeplinească, anume regulamentarea muncei și deci, de fapt, stabilirea gradului de protecțiune al ei. Găsim în acest articol stabilit că regulamentul va putea prevedea amenzile ce s’ar aplica muncitorilor dacă ar contraveni la dispozițiile lui. Cu alte cuvinte, printr’o lege de stat se prevede că patronii au dreptul să pue amenzi muncitorilor lor, să fie adică judecători în propria lor cauză. Sistemul amenzilor este în general revoltător și o jignire adusă demnităței omenești. A’l prevedea și consfinți prin lege și a da executarea lui pe mîna patronilor, este a acorda un drept de judecată unei autorități neîndreptățite și neconstituite, a face o parte judecătoare în propria ei cauză. Și dacă aceste amenzi se destină fondului de ajutorare a muncitorilor, încă nu se răpește nimic din nedreptatea în sine. Mai adăugăți că muncitorul nu are dreptul de apel contra amenzei, ci se spune numai că inspectorul industrial o poate anula, hotărîre contra căreia însă patronul are dreptul de a apela la ministrul industriei (ministrul industriei ocupînduse de amenzile din fabrici, înțelegeți ce însemnează aceasta!) — și veți vedea că și această dispoziție poate deveni un mijloc de șicană în contra muncitorului neagreat, pe lângă că după cum am spus, e nedreaptă în sine, contrară tuturor noțiunilor moderne de drept . Alături de spiritul patronal care a predomnit la facerea acestei legi, a mai predomnit și o superficialitate fără de margini, ce nu se poate admite într’o legifeare de importanța celei în cestiune. Pentru această superficialitate, constitue un exemplu clasic, articolul 26 privitor la Casele de ajutor. Se știe că în străinătate aceste Case dau loc la cele mai aprige discuțiuni. In Germania ele s’au alcătuit de către stat cu un succes care găsește acum imitatori pretutindeni. La noi problema se trasează într’un articol de lege în modul următor: „Art. 26. — Fiecare fabrică sau atelier va îngriji să aibă o casă de ajutor, pentru cazul de boțală a muncitorului, femeei sau copiilor lui, nașterea unui copil și moartea muncitorului, femeei sau copiilor lui. „Aceste case se vor organiza după următoarele norme: „Muncitorul sau impiegatul va contribui cu cel mult 2 la sută din salarul sau, fără ca cotizația să aibă vreodată de bază un salar mai mare de 2000 lei anual.. „Patronul va contribui cu o sumă identică. „La această Casă vor merge amenzile la cari muncitorii vor fi amendați conform prezentei legi, cum și alte venituri ce fabrica sau atelierul le-ar abandona. „Casele de ajutor dau muncitorului sau impieganauî urămtoarele ajutoare. ..a) Ajutor cu 5 la sută din salar pe timpul Cît va fi bolnav, fără ca acest timp să treacă, peste 12 săptămîni și fără ca ajutorul să se scoboare vreodată sub un leu pe zi. „Femeea însărcinată este considerată bolnavă, o lună înainte și o lună după facere. ,,b) Doctor și medicamente gratuite, lui, femeei și copiilor lui. ,,c) Ajutoare pentru înmormintarea muncitorului, femeei sau copiilor lui cite 50 lei. „Muncitorul care se găsește cel puțin 10 zile În fabrică are dreptul la aceste ajutoare, afară de acelea pentru nașterea unui copil, ce nu le poate obține decît dacă se găsește în fabrică de cel puțin trei luni“. Lasă că soluția cuprinsă în acest articol, exclude răspunderea statului, — fără de o cotizare din partea căruia niciodată aceste Case de ajutoare nu vor putea deveni o realitate utilă! Dar ce superficialitate în redactarea articolului! Totul este arbitrar într’însul. S’a luat la întîmplare cifrele. Cotizația să fie de atîta... Ajutorul de atîta.... Dar făcutu-s’a calculul dacă cu atîta cotizație se va obține atîta capital încît să se poată plăti sumele fixate ca ajutoare? Sau poate se va putea plăti mai mult? — Dar ce-l privește asta pe legiuitor. El are nevoe să arate că se îngrijește de muncitor... pe hîrtie și rezultatul acesta îl obține., Apoi nici o grijă de rolul muncitorilor în aceste Case de ajutor creeate cu banii lor. Vor avea ei dreptul să participe la administrație sau nu? Căci dacă nu, atunci și aceste Case de ajutor pot deveni arme contra lor, în cazul cînd s’ar realiza și ar începe să funcționeze. Sîntem departe de a fi epuizat tot ce se poate spune contra proectului, care trădează o complectă lipsă de familiaritate cu cestiunile economice sociale. Așa de exemplu proectul aprobă cu multă dezinvoltură munca în acord sau salariul calculat în schimbul muncei „după orice criteriu" (Art. 1). Cu alte cuvinte această lege protectoare a muncei n’are nimic de obiectat nici măcar contra faimosului sweating sistem, căruia îi deschide chiar portiță, prin articolul 3 dacă cumva îl înțeleg bine, dată fiind redacția sa confuză. Iată’1: „Art. 3. — Lucrătorul tratează direct“ cu patronul sau prepusul acestuia. Nimeni nu are dreptul să trateze pentru un grup de muritori, afară de cazul cînd acei muncitori se găsesc în serviciul aceluia care vroește să le angajeze munca“. Dar vom reveni asupra acestui proect, în special asupra prevederilor sale pentru cazuri de invaliditate și bătrînețe și cu această ocaziune vom releva și unele dispozițiuni bune pe cari le sugrumă însă cele cari sub o aparență favorabilă muncitorilor, se îndreaptă contra lor, — după cum am arătat mai sus. Rp. Totuși șeful guvernului unguresc crede că deși are mari greutăți de învins, ele ar fi mai mici și mai neînsemnate decît și le închipuia el înainte de numirea sa ca prim ministru. Dacă însă lucrurile vor ajunge la războiu, din cauza opoziției acerbe a partizanilor lui Kossuth și Justh, contele Khuen Hedervary va căuta să-l evite, precum și discuțiile lungi și sterse din Cameră, pe care o va dizolva, procedînd la alegeri noul cel mai tîrziu prin luna Main. Este evident că frații noștri de peste munți, dat fiind programul contelui Khuen Hedervary, privesc cu simpatie și cu oarecare încredere guvernul său. Ei sînt, pentru moment, în așteptarea evenimentelor cari, după ei, vor duce fatal din cauza opoziției coaliției la dizolvarea actualei Camere, în care numărul deputaților romîni naționaliști se urcă abia la 14. Din nouile aegeri ce s’ar face sub un guvern Hedervary, ei speră să poată cuceri cel puțin 30 de scaune, ceea ce le-ar spori puterea și prestigiul în luptele lor viitoare. X . Rusu-Abradeanu Programul noului guvern unguresc Contele Khuen Héderváry forțat să dizolve Camera Cu toată venirea la putere a contelui Khuen Hédervary, viața politică a Ungariei trece printr’o mare și acută criză. E la mijloc o gravă boală organică, pe care e chemat să o vindece noul prim-ministru Khuen Hedervary. Cum însă boala a cuprins întreg organismul de stat al vecinilor noștri unguri, medicul curant trebue să fie un om de o pricepere și abilitate extraordinară dublat tot odată de o îndrăzneală neșovăitoare în drasticele operațiuni ce e chemat să facă. Numai reformînd temeinic legea electorală, legea administrativă și justiția, se va putea tămădui organismul de stat al Ungariei. Acest important lucru l’a înțeles și contele Khuen Hedervary, căci în discursul sau program rostit în ședința de Lunea trecută a Camerei ungurești a declarat categoric următoarele: „In ce privește reforma electorală, guvernul admite și profesează egalitatea drepturilor politice, dar nu poate primi nici unul dintre proectele cari s'au prezentat pînă acum. Regret că nu pot face declarații mai amănunțite, dar declar că guvernul voește un vot universal fără pluralitate, care să nu altereze însă caracterul maghiar al statului. $ „In ce privește chestia naționalităților și chestia socialismului, sperăm că și pe acest teren vom ajunge la rezultate mulțumitoare și vom putea rezolvi chestiile aceste prin reforme administrative grabnice și juste și mai ales prin practicarea echitabilă a legei despre întruniri și asocieri" Pentru ducerea la bun sfîrșit a programului său, contele Khuen Hedervary a început tratative cu șefii partidelor și în pecial cu contele Andrassy, fostul ministru de interne, pe care pare a-l fi cîștigat pînă acum numai pentru acordarea budgetului provizoriu. In ce privește marea reformă a votului universal, se știe că atît contele Andrassy cît și contele Tisza sînt adversarii ei cei mai hotărîți. CHESTIA ZILEI Cuvernul și munciii oi Muncitorul . După ce ne-ați dat otravă, acuma ne momiți cu bucățele de zahăr Văicăreala generoșilor Sînt cîțîva „generoși" cărora mișeliile celorlalți și ale regimului de azi împotriva muncitorilor și mai ales revolta și reacțiunea ce au produs în țară, le-a stîrnit scrupule de conștiință. Cum însă nu au curajul de a-șî părăsi „situațiunile cîștigate“, se văicăresc, cerșind în dreapta și în stingă certificate de absoluțiune pentru ușurarea sufletului care probabil nu e tocmai împăcat cu sine însuși. In aceste lamentațiuni răsună roereți „leit-motivul“: n’am fost noi de bună credință, n’am avut noi bune intenții, cînd am trecut la partidul liberal? Chiar de ar fi tocmai așa pentru unii din ei, cine a discutat ori discută acum aceasta? Cum în mod atît de luminos a arătat și Dobrogeanu-Gherea, în lupta care se dă acum și în ce privește „istoria“ pusă înainte de elegiacii generoșilor, nu intențiile, ci actele, și numai ele, au valoare și pot fi apreciate. Or, actele s’au văzut. Nu s’a ridicat unul — fie el și elegiac — care să oprească cu un moment mai înainte nebunia vărsărei de sînge nevinovat în răscoalele din 1907. Nu s’a ridicat unul care să spue turbatului Jenică Atanasiu să înceteze, ca prefect de Galați, cu suspendările, prin circulari, a Constituției pentru muncitori, cu vandalismele la club, cu confiscările de registre, cu înlocuirea greviștilor prin armată și întreg cortegiul de mișerii contra muncitorilor organizați, cari n’au înțeles să se facă zestrea d-sale, cu prilejul căsătoriei dintre generoși și „partida“ liberală. Nu s’a ridicat unul care să protesteze contra infamelor machinațiuni, spionagii, delațiuni, provocațiuni ale „echipelor" și „brigăzilor" noului „serviciu de siguranță a statului" față de salariații din uzinele sau fabricile fie ale statului, fie particulare, bănuiți ori cunoscuți ca făcînd parte din organizațiile sindicale. Nu l’a emoționat pe nici unul, nici toate astea, nici listele negre, nici sutele de expulzări, printre cari cetățeni romîni și romîni din Transilvania, fără a mai vorbi de expulzarea d-rului Racovski și de tăgada de dreptate ce i se făcea, smulgîndu-1 cu forța dinaintea justiției, violență pe care desfidem pe d. Stere să declare că o aprobă! Dar încoronarea mișeliilor — legea scelerată contra asociațiilor și a dreptului de grevă — pe care vor s’o arunce acum în spinarea vechilor liberali, este vreun generos, fie și elegiac — care s’o fi combătut, care să n’o fi votat, sau care, după votare, să se rostească, împotriva ei, pentru desființarea ei? Și cînd au atîtea negre păcate pe capul lor, cerșesc absoluțiuni pentru „intențiile“ pe cari le-ar fi avut unii din ei acum mai bine de zece ani? Ar trebui să le fie rușine de asemenea văicăreli, cel puțin ca bărbați, dacă nu ca luptători ce se pretind. Alfa LIBERALII ȘI CONSERVATORII Problema alegerilor din Anglia Pe pe baze se da lupta.—Programul candidaților Alegerile din Englitera se apropie de sfîrșit. E bine sa recapitulăm în acest moment punctele în care se cristalizează această luptă electorală. Trei mari chestiuni au fost ridicate în fatal poporului englez: una constituțională, una socială și una economică. Chestia constituțională se referă la raporturile dintre cele două Camere, la drepturile respective dintre deputați și lorzi, la interepretarea tradiției nescrise, care a condus până acum viața publică engleză. Chestia socială are ca bază impozitele, contdițiile funciare ale moșiilor, repartizarea contribuțiilor. Chesia economică e în legătură cu protecționismul sau liberul schimb, cu „Tariff reform“1 sau „Free trade“, cu legile vamale ale pieței britanice. Rămîne să vedem cum se prezintă partidele în fața acestor chestiuni, prin ce programe solicită ele voturile cetățenilor. Ne vom ocupa de cele două mari partide: liberalii și conservatorii sau unioniștii, în care se rezumă pentru moment întreaga politică engleză. La chestiunea dintîi, liberalii făgăduesc o reformă a Camerei lorzilor. Această reformă, după discursul rostit de Asquith la Albert Hall în Decembrie 1909, constă în a suprima dreptul de opoziție absolut al lorzilor, de a le interzice orice intervenție in chestiile financiare. Ea se bazează pe rezoluția votată de Camera comunelor în 1907, care lasă lorzilor un veto suspensiv, adică ei nu pot să se opue numai de două ori la votarea legilor admise de camera comunelor, în nici un caz nu de mai multe ori. Deci, reforma are de scop să treacă puterea reală numai uneia din cele două Camere și anume Camerei comunelor. Acestui program unioniștii (manifestul lui Balfour din Decembrie 1909) opun o altă reformă, care nu atacă puterile relative ale Camerilor, ci voește reorganizarea Camerei lorzilor după o normă anumită. După ultimul discurs al lordului Landsdowne, din ianuarie 1910, unioniștii preconizează sistemul propus de comisiunea Rozeberg în 190.S, adică să se reducă numărul pairilor de la 615 la 400; să se suprime pâinile nelimitate (ministerul Asquith a creat 33); să se aleagă 200 de pairi de către colegiul electoral al pairilor din Marea Britanie; 130 de pairi ereditari cari au ocupat funcțiuni publice importante, 40 de pairi pe viață din cel crecuți de rege și 10 pairi ai bisericei. După unioniști, reforma aceasta singură ar putea da Camerei lorzilor un prestigiu mare și i-ar îngădui să-șî îndeplinească pe deplin rolul. Asupra celui de al doilea punct, politica liberală ia două forme. Una, care caută să stăvilească avîntul ruinător pentru țară al marei proprietăți și care, deci, urmărește să pue taxe mari asupra marilor rap T’Ptari mai cu seamă în orașe, pentru ca astfel ei să fie nevoiți a vinde sau a ceda o parte din proprietățile lor în folosul micilor cultivatori. A doua formă tinde să dea dezvoltare fismului arendășiei, în mic (legea din 1907) adică să închirieze pământurile cumpărate de autoritățile locale micilor cultivatori, fără a face dintr’îrușiî mici proprietari. Partea întâia a acestui program aparține lui Henry George, ,a doua lui Sydney Webb, care e adversar unicei proprietăți.Rămîne chestia a treia, cea de natură economică. In această privință, liberalii au un program de statu quo, pe care conservatorii îl numesc negativ. Liberalii spun că progresul statisticelor dovedește că nici odată comerțul englez nu a fost în așa propășire ca acuma. Unioniștii, din potrivă, își însușesc hotărîtor „Tariff-ul reform“ al lui Chamberlain, tarif explicat chiar de creatorul său într-un recent manifest al sau. Această reformă a tarifului comportă la început o taxă moderată de cel mult 10 la sută ■asupra produselor manufacturate și asupra cerealelor importate; o atenție specială coloniilor britanice, care ar lua forma unei serii de tratate comercile cu fiecare colonie în parte. Unioniștii afirmă că această reformă nu va aduce scumpirea vieței și amintesc că prețul plinei, în special, n’a variat niciodată în ■proporția prețului griului. Unioniștii mai speră că reforma vamală "•"■« face să scadă lipsa de lucru, dacă nu chiar a va suprima ,cu totul