Adevěrul, iunie 1913 (Anul 26, nr. 8518-8547)
1913-06-11 / nr. 8528
» y . . V y V* Anul XXVI-lea No. 8528 1 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. 11 5 Bani Exemplarul «♦» Apare zilnic cu ultimele stiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi Ziua decisivă ! Pentru a doua oară de la izibucnirea războiului cu Turcia, evenimentele se precipită în Balcani şi ceasurile sunt mai grele în consecinţe decit anii în vremuri normale. Dacă răspunsul Serbiei la nota guvernului bulgar nu va sosi azi, sailim va fi considerat ca satisfăcător, Bulgaria va lumina un ultimatum cabinetului din Belgrad şi, în afară de o intervenţie supremă a diplomaţiei europene, echivalentă cu o minune, războiul va fi declarat. După cit se ştie pînă astăzi asupra forţelor viitoarelor armate beligerante pare probabil că norocul armelor va favoriza şi de data aceasta pe bulgari. Aceştia sînt maibine pregătiţi de război, decit sîrbii şi Austria, care le trimite puşti, muniţiimi şi tunuri prin Romînia, poate să le dea o mină de ajutor mai eficace decît ar putea-o da Rusia regatului sîrbesc. Se înţelese astfel de la sine că dacă din actualul conflict rezolvat pe cîmpul de luptă, Bulgaria va eşi victorioasă ,şi Serbia înfruntă, echilibrul balcanic, abia stabilit pe ruinele imperiului otoman, va fi răsturnat din nou, dar de data asta numai în folosul unei ţări, în folosul Bulgariei mari, întinsă peste Tracia şi peste Macedonia din împrejurimile Bosforului şi pînă dincolo de Vardar. Cum ipoteza aceasta însă, care se poate transforma uşor în realitate, nu poate şi nu trebue să lase indiferent statul român, am ţinut să cunoaştem exact vederile şi intenţiile guvernului nostru faţă de eventualitatea unui război şi faţă de o nouă mărire teritorială a Bulgariei în detrimentul echilibrului balcanic. M’ami adresat erî unui membru al cabinetului şi i-am pus întrebarea precisă : — Ce credeţi că va face Romînia dacă izbucneşte războiul ? Ce angajamente are ? Și dacă intervine, pentru cine anume va interveni ? Ministrul mi-a răspuns: — Hotărîrea noastră e cunoscută. In primul rînd vom mobiliza imediat. Intervenţia noastră militară n*ar putea să surprindă pe nimeni. Nu numai statele aliate de elî au interese de apărat în Bal, cum, avem şi noi un interes civlmuit mai mare, acela al echilibrului balcanic. Romînia nu poate privi nepăsătoare la mărirea indefinită a Bulgariei, în paguba regatului sîrbesc. La Sofia trebuia să se ştie şi se ştie astăzi, că nu vom tolera cu nici un preţ, un nou dezechilibru de forţe la graniţele noastre. Răspunsul acesta face inutile celelalte două întrebări ale d-tale. România nu are nici un angajament, de nici uun fel, cu nimeni. Şi dacă vom fi siliţi să intervenim cu armele, nu vom interveni ,pentru alţii, ci pentru noi. Mulţumind d-lui ministru pentru răspunsul concis şi categoric pe care mi-l dase, răspuns cunoscut de altfel, în liniile lui largi, de cercurile noastre politice, mi-am permis să-i arăt totuşi că declaraţiile domniei sale nu lămureau decit o parte a chestiunei şi lăsau în umbră tocmai partea cea mai importantă. Opinia publică românească dacă ştie astăzi că ţara va fi tîrîtă într’o intervenţie războinică, nu ştie , în schimb, nici pentru ce ne vom ■ bate, nici cum vom apăra echililbrul acela balcanic — aşa de vag - de care ni se vorbeşte mereu. Şi mi-am permis atunci să pun d-lui ministru următoarea dilemă : : — Vreţi să împiedicaţi mărirea exagerată a Bulgariei. Pentru a-ceasta aveţi însă numai două mijioace la îndemînă, şi numai două.Puteţi îngădui Bulgariei să se întindă peste Vardar, să-şi alipească o nouă bucata din Macedonia în detrimentul Serbiei, iar în schim■ hul acestei măriri teritoriale, să cedeze României, drept compensaţii, pentru stabilirea echilibrului, o parte din cadrilater sau tot cadrilaterul. Această e o cale, a veii şi cealaltă cale : Romînia renunţă la orice compensaţii în cadrilater, dar cere în schimb Bulgariei să nu se întindă în dauna Serbiei, peste Vardar. Am adăugat d-lui ministru că o lămurire a punctului de vedere românesc se impune cu atît mai mult, cu cit telegrame vădit tendenţioase venite de la Viena şi de la Berlin, vorbesc mereu de o înţelegere între Romînia şi Bulgaria, care ne-ar da compensaţia cadrilaterului în schimbul neutralităţeî noastre. La întrebarea mea precisă insă, ministrul nu mi-a răspuns nimic. Şi pentru că excelenţa sa n’a vrut sau n’a putut să-mi răspundă, pentru că pînă acum n’avem cea mai mică indicaţie asupra căci la care s’a oprit guvernul român, şi pentru că am convingerea profundă că ar fi o crimă împotriva ţarei să fim ti,rîţi într’o aventură războinică fără să ştim de maî înainte ce vrem şi cum înţelegem să păstrăm echilibrul balcanic, pentru aceasta am ţinut să redau aci, aşa cum mi-au fost spuse, declaraţiile unui membru al cabinetului şi să atrag atenţia opiniei publice asupra momentului decisiv, care, pregătit în umbra consiliilor de miniştri, poate să arunce ţara în aventura unor noui compensaţiuni. Cu toate declaraţiile formale ale actualului guvern că Romînia nu-şî va apăra decit propriile ei interese şi că, de data asta, nu va face jocul nici unei mari puteri străine, mi-e teamă că şi de data asta vom face jocul Austriei, că ne vom mulţumi iarăşi cu o compensaţie care mai tirziu se va întoarce fatal împotriva ţărei şi că, prin neutralitatea noastră cumpărată, vom permite Bulgariei să strivească pe sîrbî şi să se întindă dincolo de Vardar. Ar fi o greşală neertată. Echilibrul balcanic nu se poate stabili, ,amputând cîteva sute de kilometri patratî din pământul Bulgariei, dîndu*î în schimb toată Macedonia şi strivind definitiv regatul sîrbesc. Nici un echilibru în lume nu s’a putut stabili prin fraudă şi prin încălcări ,le teritorii străine. Echilibrîîl balcanic ':nu se poate realiza decit pimînd Vardarul, ca graniţă, între cele două state balcanice. Acesta e cuvîntul care trebue spus la Sofia. Aceasta e politica largă, de pace şi de prevedere a viitorului, care trebue să triumfe. Orice altă politică de tîrguelî şi de compensaţii meschine, ar fi o politică mioapă şi o politică direct îndreptată împotriva intereselor mari ale ţărei. D. Cocea Onorma illistică Acei dintre carpişti cari ţin in adevăr la d. Carp ştiu mai bine ca oricine că ceea ce la doborit definitiv pe i. Carp este dizgraţia regală. D. Carp a spus multe adevăruri şi multe glume usturătoare, regelui. Regele, care nu ştie să glumească, a lucrat serios ca d. Carp să nu mai poată glumi cu Uohenzollernii. Acesta e adevărul. D. Ion Miclescu, cumnatul d-lui Carn ■ Va consacrat în Cameră citul a pus întrebarea: — Așa dar d. Carp ar trebui să se ducă la Sigmaringen?! Rola aceasta pare că a străbătut de curind și, într’o consfătuire dela d. Olănescu și se încearcă a o imprima acţiunei pe care opoziţia carpistă vrea s’o deschidă sub conducerea d-luî Filipescu. Carpistii ştiu bine că d. Carp nu se va putea întoarce la cîrmă, d. Filipescu însă nu a renunţat şi d-sa la acest vis. Iată de ce carpiştii se întreabă dacă d. Filipescu va consimţi la o campanie antidiiastică. Sunt însă carpişti cari, ştiind că d. Carp nu va reveni la guvern, aşteaptă ca d. Filipescu să-i readucă cel puţin pe ei. Aceştia nu ar vedea cu ochi răi o campanie „antidinastici“ aşa cum au încercat-o unele partide si unii politician“ oridecîte ori au fost depărtaţi prea mult de putere. Din nefericire însă, carpistii sunt in opoziţie abea de cîteva luni, d. Filipescu abea de o lună-două, iar o bună parte dintre „carpişti" se află încă in slujbe si se întreabă dacă ar fi lucru serios să lase puterea pentru a face opoziţie antidinastică. Aşa stau lucrurile in lagărul cârpiei. "Unde mai puneţi că d. Carp a dat un ajutor d-lui Filipescu apliciuni iacă odaia ..ferul roşu" Brătienilor pe cari i-a arătat că erau gata să înjghebe cointeresarea, la terenurile petrolifere ale statului ceea ce regele tiu îngăduit, după intervenţia d-lui Carp. ..Dinastia din capul partidului „liberal" e deci in cea mai bună dispoziţie de a interveni pentru readucerea d-lui Carp la putere — maî cu seamă dacă e vorba să participe Si la o campanie care se puie în oslilitate cu Dalaiul dela care aș- teaptă guvernul. întoarcerea d-lui Filipescu va lămuri, să sperăm, atitudinea carpiștilor. P. O. ✓v-'t*. - tj j’W NAZBATII Thebaida luî Virgil Eneida lui Virgil e ameninţată să rămîe în umbră faţă de Thebaida d-lui Virgil Árion. Noul Virgil plînge pe ruinele Thebeî d-lui Filipescu şi ale profeţiilor, a la M-me de Thébes, ale luî coni Petrache. Plîngerea d-lii Virgil Árion e cu atît maî jalnică cu cit nu are măcar şansa de a fi înregistrată ca o simplă plîngere cu timbru, d-sa refuzînd orice comunicare cu autorităţile constituite şi demisionând din Cameră. D-sa e acum ca acei poeţi populari cari scriu : Jelui-m’aş şi n’am cui. Jelui-m’aş codrului.... Nu s’ar putea face nimic ca d. Virgil Arion să-șitermine Thebaida ? ! Pac. Marele vizir Cu complicarea afacerilor balcanice, cu cearta care a izbucnit între aliaţi şi ameninţă să ducă la un conflict armat. Turcia abia înfrîntă, capătă din nou o importanţă mare. Armata ei, care n’a fost de loc atît de slabă şi de laşă, precum au prezentat-o unii, ar putea încă deveni foarte dezagreabilă şi primejdioasă, chiar aliaţilor. De aceia guvernul din Constantinopol este obiectul solicitaţiunilor acestora. Se pare însă că Turcia s’a înţeles cu Bulgaria, unicul stat cu care va avea în viitor graniţă comună. Altfel nu s’ar explica cum de au putut bulgarii evacua aproape complect de trupe, această graniţă, trimiţîndu-ile pe toate spre graniţa grecească şi sîrbească. In tot cazul e de prevăzut că politica ce o va face Turcia în aceste momente va fi foarte cumpănită, dat fiind că prezidenţia consiliului o are principele Said Halim, care in ultimul timp, de dureroasă criză prin care a trecut Turcia, a procedat cu atita tact si calm. PRINCIPELE SAID HALIM Declaraţiile fed Sarasai Ministrul de interne a fost ori la Caracal, unde ca şef al partidului conservator-democrat a fost obiectul unei primiri din cele mai entuziaste, aşa cum sli să le facă partizanii săi politici şi cu deosebire oltenii. Cu acest prilej d. Take Ionescu s'a ocupat un moment si de situaţia partidului săli despre care evenimentele externe il împiedecaseră de a se ocupa pînă acum. Şeful conservatorilor democrati a putut afirma că partidul pe cărei conduce, contestat pînă era declarat inexistent ca partid de guverntămint, a primit prin misiunea ce a avut in fata împrejurărilor externe nu numai botezul legitimităteî, dar s’a dovedit a fi o putere reală si rămine un partid care a participat la conducerea tărei in vremuri istorice si prin aceasta un factor, de guvern si mai important în viitor. Declaratiunile acestea îsi au rostul lor in situatiunea de azi a colaborăreî dela guvern si încă mai mult rost in ce priveşte ziua de mîine. Se va face sau mi fuziunea, conservatorii-democraţi rămîn strîns uniti in jurul şefului lor, neroşi de intrigi cum a observat tot erî la Caracal d. Bădăran şi gata a relua lupta ca partid care şi-a făcut probele la guvern şi al cărui şef revendică răspunderea politicei externe care a adus ţărei, fără vărsfire de singe, o parte cel puţin din cele mai importante a graniţei necesare. In formula „nici nu pot nici nu vreau fără dm. dv. puted fără mine, dar nu vreţi fără mine“. — în formula aceasta lapidară şeful conservatorilor democraţi a enunţat destul de străveziu in ce condiţiuni ar deveni posibilă o fuziune. E. D. F. Boierii colaborărei dm vrea să acapareze directiva partidului conservator Cită vreme a trăit Nababul, deşi nu maî era şef şi nui mai putea fi vorba de revenirea sa la guvern, totuşi exercita o mare înrîurire asupra conducerea partidului conservator şi uneori chiar asupra regelui. De la moartea Nababului boerii conservatori s’aui risipit: linii, carî nu mai au perspectiva de-a juca roluri importante în viaţa noastră politică, aii voit să facă paradă de statornicie’ şi credinţă şi aii urmat pe d. P. P. Carp. Alţii s’aîi grupat în jurul d-luî Nicu Filipescu. Cîţiva stati la o parte şi ameninţă sa treacă la liberali. In jurul d-lor Maiorescu şi Marghiloman att rămas maî mulţi din tineretul conservator. Cantacuziniştii nu numai că n’afi cîştigat absolut nimic din această nouă plasare a conservatorilor, dar a doua zi după moartea Nababului, chiar a doua zi, aţ plecat de la ei mai multi fruntaşi , în cap cu d-nii Dimitrie Greceanu, M. Vlădescu şi mulţi electori din provincie şi din Capitală. Această tendinţă de izolare i-a disperat şi pentru ca nu cumva să iasă la iveală descompunerea grupărei cantacuziniste, au început să se agite, să facă gălăgie, chiar scandal, să-şi dea aere că at rămas factori importanţi, şi hotărîtorî în partidul conservator. In realitate boerii din combinaţia colaborărei au rămas a cincea roată la carul guvernamental. Spre a, salva, aparenţele, cantacuziniştii au început să manifeste pretenţiurtea ca fruntaşii conservatori cari vor fi chemaţi să discute fuziunea să ia act de... drepturile lor de preponderenţă în partid şi să consacre... şefia viitoare a d-lui Misu Cantacuzino! Cînd însă au constatat că nimerit nub la în serios, s’au pornit pe scandal şi ai dat drumul luî Bogdan Piteştî şi mercenarilor săi ca să lovească în dreapta şi în stînga, în Take Ionescu ca şi în Filipescu, iu Maiorescu ca şi în [Marghiloman, în fraţii Arion, în toţi acei cari s’au luat după d. Carp, în fine să spurce,cu injurii şi calomnii toată lumea politică. Atitudinea aceasta disperată a pus în evidenţă complecta dezorientare a cantacuziniştilor în actuala organizare conservatoare. Cînd cantacuziniştii au aflat în urmă că rezultatul campaniei lor contra miniştrilor takişti, a fost o şi mai mare solidarizare a şefului democraţilor cuminiştrii atacaţî, imediat au schimbat tactica şi au început să atace pe ministeriabilii takişti. Prin aceste manopere cantacuziniştii s’au făcut de rîs. D. Take Ionescu, de acord cu fruntaşii democraţi, în interesul de a spori şi întări statul sătt major şi de a face loc în guvern unor elemente noui, se hotărîsc a impune o remaniere. Cum au aflat cantacuziniştii de acest plan aţi tăbărît asupra unor anumiţi miniştri desemnînd ei pe acei takişti cari trebue săiasă din guvern. Rezultatul companiei: tocmai aceşti miniştri vor rămânea în guvern cit va mai dura colaborarea — aşa a decis şeful democraţilor. Disperaţi de acest efect al campaniei lor, cantacuziniştii s’au năpustit imediat asupra ministeriabililor democraţi desemnaţi a intra în guvern. Rezultatul: tocmai acei şaitac care a fost maî tare atacat de cantacuzinistî va intra în guvern, imediat ce se va declara o vacanţă. Iată ce urmări a avut atitudinea necugetată şi pătimaşă a fracţiune! cantacuziniste. Acum, Unele ziare liberale şi cârpiste, ameninţă — probabil inspirate din cercuri cantacuziniste — că d. Misu Cantacuzino e gata să se retragă din guvern! S’a retras d. Nicu Filipescu şi guvernul nu s’a clătinat. Dacă se va retrage şi d. Mişu Cantacuzino e foarte probabil că d-niî Maiorescu şi Marghiloman’vor reuşi să readucă între ei elemente mai capabile şi maî folositoare partidului conservator, căci elementele cantacuziniste nu dau nimic partidului, ci pretind toate onorurile şi toată puterea spre a’.şî satisface ambiţiile lor nemăsurate şi mai ales multiplele lor interese proprii şi ale oamenilor dela curţile lor princiare. R. X. Adeveruri _Notă. ^Bulgaria a prezentat Serbiei o notă. Serbia Bulgariei. ....Şi nota amândurora o s’o plătească Rusia. Călătorie. Prensul pleacă la Paris. Se zice că va ţine acolo o conferinţă asupra temei: Noblesse oblige. Trenurile.. Un confrate afirmă că d. Virgil Arion a pierdut pînă acum patru trenuri ministeriale. Se vede că d-sa are oroare de trenurie * de persoane".. Rigoletto luni X Marți 11 iunie 1913 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonaments cu premii: .......... ... 1—**I AO.*. .................................................... 18.Trei luni....................................................... 16.— Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Capitala V“.. .. . . provincia . Străinătatea No. 14 1Q 34 73 14 se t 12 40 CHESTIA ZILEI Războiul cel nouf f o a Intre sîrbî și buîssri: — Hai să fe mai schilodim că nu ne-am schilodit în de-ajiinsi - I i i |- mi I - ir ii «■ ni ii I ni ■ ii ...... m.n.n. r»».ii|-ni-|i! r- -nu -- ni ■ i Escrocii moderni Răspîndirea instrucţiei şi culture! pe lîngă marile ei avantagii, are şi micile ei neajunsuri. Astfel a dat naştere, unui nou soi de escroci. înainte vreme nu exista decit escrocul pur şi simplu, certat cu morala şi cu justiţia, căutînd să nu fie prins, acceptînd pedeapsa dacă nu reuşia, capabil de îndreptare, sau recidivist iremediabil. In zilele noastre avem nişte escroci de o speţă cu totul nouă: sînt escrocii filozofi ; escrocii cari răstoarnă valorile morale , escrocii cari fac din viţiu o virtute, cari se bazează pe teorii; cari declară că dreptatea e de partea lor, iar morala care nu vrea să se lase escrocată şi oamenii cari nu vor să se lase estorcaţi, ca reprezentind răul ce trebuie distrus. Asemenea escroci îşi însuşesc oarecari cunoştinţe; fac ,pe artiştii şi pe literaţii; despreţuiesc tot a produs în trecut, răsturnînd noţiunile estetice Cum le răstoarnă pe cele etice; versifică pornografii şi poetizează proza vieţei destrăbălate; se zic literaţi d,e geniu; dacă ţi’au talent îl înlocuesc printr’o mare doză de obrăznicie şi îndrăzneală, iar dacă se întîmplă uneori să aibă,—crîminalogia modernă cunoaşte asemenea cazuri— îl prostituiază punîndu-l în serviciul tuturor murdăriilor. Această specie de escroci moderni începe prin a escroca mîndrul epitet de socialist, de revoluţionar satt mai cu predilecţie, de anarchist. La noi ea s’a pripăşit la gazeta prensului Griguţă şi din inima zi cînd şi-a început activitatea a declarat sub oblăduirea acestui boier conservator că vrea să facă „tabula rasa“ cu tot ce este moral, în baza unei teorii ad-hoc, pe care o profesa şi Bonot, ca totul e permis, „nimic neputind într’o minte liberă fi interzis“, sau mai concis că inteligentului totul îi este permis. Lipsea ca aceşti escroci să-şi confere singuri titlul de „inteligenţi“. Să se proclame singuri „minţi libere“, pentru ca pe urmă să-şî poată permite totul, sub conduce,ea practică a lui Bogdan-Piteşti, iar teoretică a unui răspopit care dovedea cu fapta că lipsa de piedică morală e atît de puţin compromiţătoare în ţara romînească, încît chiar şi un boier conservator, arhimilionar şi cu pretenţii de nobleţă, se foloseşte de dînsa numai dacă-şî face treburile. Slujitori neclintiţi ai democraţiei, ştiind că ea opune dimpotrivă, decădere! sociale de azi,maximul de moralitate,am ţinut totdeauna la distanţă pe imoralii şi amoralii răspopiţi sau nu dela „Seara“, cari n’au pierdut nici o ocazie pentru a se linguși pe lingă noi. Dacă azi ne acoperă de balele veninoase și cu adevărul, a’l traduce cum depui o mărturie, a nu-1 trăda,... a fi carnea și oasele lui, a-î lua întipărirea, a-î '„mula" forma, a-i cugeta gîndirea, a-i vorbi vorba, a-1 repercuta pe Shakespeare din englezeşte în franţuzeşte, ce sarcină!“ Implinitu-şi-a d. Nanu sarcina aşa cum o înţelegea Hugo? Să nu ne grăbim. Traducerea d-lui Nanu, are, netăgăduit, reale calităţi. Sunt în eu scene întregi cari poartă adine întipărită pecetia Shakespeariană. Versul se înmlădie uşor, îmbrăcînd gîndurile şi colorând nuanţele din text. Sînt însă şi pasagii măi greoaie, mai vădit făcute, tirade mai puţin avîntate. In general însă traducerea este din acelea cari constituesc un real cîştig pentru literatura noastră. Versul întrebuinţat de d. Nanu este cel trohaic, lung de 15—16 silabe. Sîntem de aceeaşi părere cu traducătorul că troheul se potriveşte mai bine cu ritmul firesc al limbei noastre. In adevăr, în literatura populara nu veţi găsi iambi decit ca o foarte rară excepţie. Totuşi, pentru o operă clasică cum e Otele, credem că mai potrivit ar infecte pe cari le-aupus în slujbă prensuluî Griguţă Cantacuzino, apoî avem o mare satisfacţie, aceea: că „inteligenţii“ aceştia nu ne-au putut înşela pe noi, că dacă ei cre- deau că-şi pot permite totul, noî le-am arătat şi le vom arăta că nu-și pot permite nimic. si As!, ! O impozantă manifestare ziaristică —— NI — Gazetarii din toată lumea, aliator! la Viena, improvizează un congres de protestare împotriva neso* ; codrii secretului lor profesional —*' VIENA. 6 Iunie. — Se cunoaşte şi cazul de la Strasbourg , corespondentul lui Malin reuşind să publice un Proect de lege ţinut secret, al ■ guvernului alsacian, justiţia locală, vrea să-l silească să spue cine i-ăi dat informaţiile. Cazul acesta însă, nu este singuru!. In vremea din urmă şi justiţia din Austria s’a făcut vinovată de asemenea procedeuri Curtea de casaţie din Viena a dat' două sentinţe prin cari ziarişti sunti condamnaţi deocamdată la amen-' dă — aşa că, în căz de recidivă nei putem aştepta la închisoare .— pen-, tru că au vrut să păstreze secretul profesional. D. SINGER Cărţi şi reviste „Othello“ de Shakespeare. Traducere în versuri de D. Nairn --------------------------------- In cartea luî t asupra luî Shakespeare, Victor Hugo povesteşte că, pe cînd se află surghiunit în insula Jersey, următoarea scenă avu loc între el şi fiul său,Francois. Intr’o zi de furtună şedeau amîndoî, ca nişte naufragiaţi, cufundaţi în gîn’jduri, cînd fiul întrebă deodată : — Ce crezi de acest exil?. — Că va fi lung. — Cum socotești că ai să-l umpli? I __ Voiţi privi oceanul. După un moment de tăcere, tatăl întrebă: ■ — Dar tu? _Eu, voiti traduce pe Shakespeare. De fapt, adaogă Victor Hugo, e , acelaş lucru. A privi în sufletul u■nui geniu ca Shakespeare ori a privi imensitatea veşnic frământată a oceanului, e tot una. Un alt scriitor, Tsiae, a voit să dea, mai tîrziu, cam aceeaşi idee de măreţia şi de nespusa varietate a luî Shakesagare, cînd a spus că criticul se potde în dramaturgul englez ca,d £pîtr’un oraş imens. Unul dintre scriitorii noştri de talent, poetul Dumitru Naim, care-şi întrebuinţează „tăcutele ore de seară“ ca să privească în fundul acestui ocean nesfîrşit care e sufletul lui Shakespeare, a avut bunul gînd de a transpune, în versuri româneşti, una din piesele dramaturgului englez. A ales Othello, după care putea să aleagă oricare alta. In opera lu Shakespeare luată în întregime, în piesele luî cele maî celebre ca şi în cele mai puţin cunoscute, pulsează de putere ritmul vieţeî omeneşti, trăeşte viaţa îpăşî, şi, duett sms .sptmg Goethe. # f'viaţa omenească ori unde o apuci este interesantă. De altfel, chiar şi aceia cărora le place să clasifice şi SP dea note, pun pcOtiele, împreună cu Macbeth şi cu Regele Lear pe acelaşi plan cu Hamlet, traducere bună din Shakespeare ; zicem traducere bună spre deosebire, de pildă, de traducerea d-lui Haralamb Lecea după Romeo şi Julieta, o adevărată mutilare a originalului. Concepţia d-lui Lecea despre libertatea pe care şi-o poate îngădui un traducător, ne aminteşte de d. N. A. Bogdan, care, de mult, într’o adaptare a lui Hamlet, mă lăsa pe acesta să moară ci’l făcea să fie proclamat rege al Danemarcei, după ce, ni se pare, îl însoţea cu Ofelia! Din fericire asemenea monstruozităţi sunt astăzi din ce în ce maî rare, au dispărut aproape cu totul, şi traducători ca d. St. O. Iosif și D. Naim—acesta din urmă afară de Othelo ne-a mai dat și o Andromaca bună — se apropie de originalele pe cari le redau în românește, cu tot respectul ce li se cuvine. Singurele abateri dela textul original sînt cele neapărat impuse de haina versului romînesc. O traducere în versuri nu poate fi niciodată de o fidelitate absolută; în această privinţă traducerea în proză poate fimai exactă. Ceea ce se pierde în exactitate îlisa, la o traducere versificată, se compensează prin avîntul şi poezia pe cari le dă versul. Dar pentru aceasta se cere ca traducătorul să fie el însuşi poet şi, pe lingă însuşirile unui bun versificator, să aibă un suflet capabil de a se ridica pînă la culmile urcate de scriitorii pe cari vrea să-i interpreteze. Aşa fiind, ce întreprindere îndrăzneaţă să traduci în versuri pe Shakespeare! Ce înseamnă a traduce pe Shakespeare şi cum trebue făcută o asemenea traducere, ne spune Victor Hugo într’un pasaj minunat din prefaţa cu care însoţeşte, traducerile fiului său: „A traduce pe Shakespeare, a-1 traduce realmente, a-1 traduce de încredere, a-1 traduce dîndu-te cu totul lui, a-1 traduce cu simplicitatea cinstită și mîndră a entuziasmului, a nu ocoli nimic, a nu sări nimic, a nu înmuîa nimic, a nu ascunde nimic, a mi-î pune văl acolo unde e gol, a nu-i așeza mască acolo unde e sincer, a nu-î îmbrăca pielea pentru a spune minciuni, a-l traduce fără a recurge la perifrază această restricţie mintală... a spune adevărul, tot adevărul, nimic de-Faţă de aceste fapte extraem des grave, d. Wilhelm Singer, directorul lui Neues Wiener Tagblatt, trt calitatea sa de preşedinte al federaţiei internaţionale a presei, a convocat pe toţi ziariştii din Viena, austriaci şi străini, la o întrunire de protestare. Ne-am adunat deci cu toţii , atît de numeroşi îneît toate sălile „Concordiei“ (societatea scriitorilor şi ziariştilor din Viena), eraţi, tixite. Preşedintele Singer a finit o cuvîntare, foarte aplaudată, în care a expus, în chip luminos, întreaga chestiune. In Austria tradiţia era că se respectă secretul profesional. Ziaristul era judecat pentru articolul său, şi condamnat dacă nnşii fost alexandrinul. Dacă d. Nanu a preferat versul trohaic a făcut’o pe de o parte pentru că — după cum spune singur — acest vers în- . găduie mai multă varietate ritmică, pe de altă parte însă pentru că versul lung putea îmbrăca maî ușor perifrazele la cari traducătorul a fost silit să recurgă destul de des. Un cuvin! pentru a .sfârși. Premiul de 12.000 de lei acordat anul acesta de Academietraducătorului „Iliadei“ a pus în discuţie utilitatea traducerilor din scriitorii clasici. E curios că chestiunea , se mai poate discuta. Cînd actuala producţie literară de la noi se menţine cu atita perzistenţă la o superficialitate dezesperantă, ce poate fi mai de folos decit o serie de asemenea traduceri cari aduc în limbă, cum spune d. D. Nanu, „fermenţii noţiunilor gîndireî universale“? Iostf Nădejde D. NANU Mulţumită d-lui D. Nanu, literatura noastră posedă astăzi ingă a