Adevěrul, septembrie 1925 (Anul 38, nr. 12796-12821)
1925-09-15 / nr. 12808
inul 38.—Nr. 12808.— * * • ABONAMENTEi lui Le Temps malizare“. ne apropi-600 tei pe no an. 300 Iei pe 6 lunL 150 tel pe 3 luni. BIROURILE:București, Str. Sărindar No. 9—11 TELEFOANEi . Centrala 6/67. Direcția 37/72. * . 24/73. Ad-strapa 7/89. m 46/79. Provincia 10/06. „Legătura tacită“ dintre guvernul care pleacă şi guvernul care vine—pentru a adopta expresia amuzantă a d-lui general Averescu—a luat sfârşit. A luat sfârşit nu printr-o ruptură personală între cei doi şefi ai partidelor „legate“, nici din cauza unor divergenţe programatice dintre partidul liberal şi cel al poporului. A luat sfârşit, în contra voinţei celor interesaţi, prin forma firească şi elementară a lucrurilor, siluită de o înţelegere— fie ea şi tacită—nelogică, anormală, absurdă. La ce tindea această „legătură tacită“ se ştie. Şi de astădată, ca şi până acum, succesiunea la guvern—în vederea apropiatei retrageri a partidului liberal—trebuia aranjată. D. Ionel Brătianu nu putea admite ca ţara să-şi hotărascăsingură soarta ei, care, în concepţia d-sale, se confundă atât de mult cu soarta partidului liberal. La guvern nu poate aveni oricine. Partidul, care aspiră să guverneze aceastăţară, trebue să prezinte serioase garanţii de stabilitate... aoperei liberale. Nu ştiu prin ce mijloace de transmisiune a gândurilor d. Ionel Brătianu s-a convins că şeful partidului poporului este singurul, care r oferă aceste garanţii. Important este că s’a convins şi „legătura tacită1“ s’a realizat. Dar, vorba cronicarului: nu vremile sunt sub om, ci omul sub vremi. Un fapt, un fapt mic, un fapt, pe care cei interesaţi să-l reducă la microscopice proporţii, îl proclamaufapt divers, răstoarnă toate planurile celor doi mari bărbaţi de stat. Faptul divers erezultatul alegerilor agricole, ipari n’au nici o importanţa politică, cari nu pot schimba cu nimic mersul „normal“ alevenimentelor, dar cari desfiinţează „legătura tacită“ şi înfundă într-un groaznic întreunerec pe partidul chemat să te aşeze în fruntea trebilor publice. Tocmai voinţa ţării, de care unii Ionel Brătianu şi general Averescu nu voiau să ţină seamă, tocmai acest element secundar în calculele politice ale oligarhilor români, a stricat mărea şi geniala combinaţie,care avea să fericească pe poporul român. Un guvern Averescu este cu neputinţă. Şi fiindcă guvernul Averescu este cu neputinţă, şeful partidului poporului a înţeles că „legătură tacită“ s’a rupt şi că datoria d-sale e să apară într’olumină mai puţin defavorabilă, în lumina opozantului faţă de un guvern impopular. Constatăm cu această ocazie, că troinţa plebei desconsiderate fe-a impus chiar şi celor mai autoritari oameni politici. Iată-l, deci, pe d. Averescuacordând un interview propriului său ziar şi ţinând linşajul perfectului opozant. Guvernul liberal — cel cu „legătura tacită“—e rău, nepriceput, impopular. Partidul poporului n’a avut decât de pierdut de pe urma tainicii legături, iar d-sa, personal, d. general Averescu n’a fost înţeles nici chiar de proprii săi partizani, cari au făcut combinaţii electorale cu acest guvern în contra voinţiei direcţiunii partidului. Tardivă explicaţie, care aminteşte pofta de struguri a vulpei din fabulă. „ Ce-au făcut bieţii subşefi ai d-lui Averescu ? Exact ce-a făcut şeful lor. Au avut şi ei „legături tacite“ cu subşefii d-lui Ionel Brătianu. Vina nu este a lor şi d. Averescu nu e în drept să le adreseze nici un reproş, fie el cât de amical. Şi ce-a făcut guvernul de a devenit, deodată, impopular şi rău ? Nu este oare acelaş guvern, pentru care d. Averescu avea astă primăvară accente de caldă simpatie ?. Ce s’a întâmplat de-atunci încoace ? D. generalAverescu s’a dovedit un slab strateg politic. Intre voinţa ţării, pe care trebuia s’o câştige cu idei, cu program serios şi democratic, cu propagandă, neîncetată şi, voinţa d-lui Ionel Brătianu, pe care o putea câştiga uşor de tot, printr’un gestde oarbă supunere, d. general Averescu a preferat-o pe aceasta din urmă şi a făcut gestul. Succesul i-a fost uşor dar şi trecător. Câştigul i-a adus umilinţa şi lichidarea definitivă a unei situaţiuni politice imposibile. Partidul poporului intră în istoria politică a ţării, care nu ştiu dacă-i va rezerva două rânduri prizărite undeva, într’un colţ de pagină. Aceasta e soarta tuturor grupărilor politice, cari nu reprezintă categorii sociale bine definite şi deci, nici interese colective statornice. D. general Averescu a crezut că, în jurul unui om, se poate alcătui un organizm politic viabil. S-a înşelat şi acum culege rodul amar al tristelor sale experienţe. Em. Socor Dela o vreme încep să se îndesească la noi vizitele „observatorilor“. Sunt oameni cari vin nu cu intenţia de a face un studiu general al ţării noastre — asemenea vizite ar fi primite cu mare plăcere, de toată lumea — ci cu intenţia unor studii particulare, de amănunt, cu privire la anumite chestiuni, foarte gingaşe. Şi din acest punct de vedere „observatorii“ străini nu sunt primiţi cu o deosebită satisfacţie. Unele ziare au exprimat chiar nemulţumiri. E natural să nu fii încântat de sosirea unui „observator", care vine să vadă lucruri rele, urîte, cari nu fac cinste tării. De pildă, vine cineva să vadă procedeele noastre judiciare în procesele politice. D. Henri Torres, un mare avocat Parisian, se află acum la Chişinău, unde s’a dus să vadă cum sunt judecaţi acuzaţii răscoalei de la Tatar Bunar. Cu alte cuvinte, lumea se adună la noi, ca la urs. Şi asta e jignitor. Dar ce e de făcut ? Un singur lucru : să nu dăm ocazie străinilor să vadă în noi un obiect vrednic de curiozitate dezagreabilă, căci, după cum am spus, curiozitatea străinilor, dirijată în alt sens, ne-ar încânta. A cu re vota dacă unora din procedeele noastre politice, administrative şi judiciare le-a mers vestea peste mări şi ţări ? A acelora cari au comunicat ştirile, exagerându-le chiar, evident; dar înainte de toate, vina este a guvernului nostru, care tolerează acte de arbitrar şi moravuri absurde, menţinândune într’un etern regim de excepţie, nejustificat prin nimic. Să introducem buna rânduială la noi—şi asta numai guvernul o poate face — ca să nu mai excităm anumite „curiozităţi", de cari altfel nu vom scăpa. Traian Viaţi Pinjii şi pisili Un duel parlamentar cu răsunet s-a desfăşurat în adunarea Ligii Naţiunilor între d-nii Chamberlain şi Paul Boncour, al treilea delegat al Franţei. Obiectul lui a fost protocolul general de siguranţă, dezarmare şi arbitraj, îngropat din cauza refuzului britanic, în cartoanele Ligii. D. Chamberlain, punându-se în aspră contradicţie cu predecesorul lui, d. Macdonald, a căutat să lămurească din nou motivele care au determinat imperiul britanic să respingă protocolul. Cine nu le cunoaşte ? E rezistenţa dominiunilor la ideia unor sancţiuni militare la care ele ar trebui să participe, e refuzul Angliei de a garanta în întregimea lui noul statut mondial. Numai opunerea pactului de siguranţă de pe Rin şi a celorlalte tratate de garanţie sau arbitraj ce sunt a se încheia a putut acoperi această atitudine negativă în care egoismul unui mare imperiu ese strident la iveală. Răspunsul d-lui Paul Boncour, unul din principalii autori şi promotori ai protocolului, a venit ca o uşurare. A dat glas unui sentiment împărtăşit de toate statele de pe continent şi de partizanii sinceri de pretutindeni ai idealului de pace. A făcut un magistral elogiu al protocolului — „expresie a necesităţilor inexorabile isvorâte din experienţa marelui război“. Cuvântul acesta, Franţa trebuia să-l spună. El trebuia să fie spus în această adunare, datoare cel puţin cu un astfel de pios omagiu nobilei ei opere din anul trecut. Şi pentru că d. Painieve în ,calitatea lui de preşedinte ,al Adunării nu , l-a putut pronunţa, i-a rostit Paul Boncour, în calitate oficială de delegat al Franţei. Panegiricul elocvent, al d-lui Paul Boncour e totodată vestirea reinvierii. F. Liga, conştiinţă a naţiunilor Pacturile regionale: Mica Antantă, Pactul Rhenan — De la trimisul nostru special — Cu toată atmosfera oarecum apăsătoare în care s-a deschis actuala a 6-a sesiune a Societăţii Naţiunilor, observatorul nu se poate sustrage constatării că pe an ce trece autoritatea Societăţii este în creştere. D-nul Painlevé a relevat aceasta în discursul său inaugural, care trebuie citit cu multă atenţiune, pentru că conţine preţioase indicaţiuni asupra situaţiunii politice internaţionale actuale şi a politicei pe care Franţa înţelege să o urmeze şi s’o încurajeze în viitor. Este imensă opera pe care Societatea Naţiunilor a şi îndeplinit-o. Mult mai mult îi rămâne încă de făcut, dar nu încape îndoială că cu autoritatea ei crescândă, va şi face. Ii s-a imputat că, tocmai în chestiunile cele mai arzătoare, ea nu a făcut dreptate absolută, ci a trebuit să recurgă la soluţiuni tranzacţionale, cari nu au mult de a face cu dreptatea absolută. Dar, mai întâi, ce însemnează dreptate absolută? Este ea de ordine omenească? Există ea în raporturile dintre indivizi? Cu atât mai puţin poate fi aplicată raporturilor atât de complicate dintre naţiuni. De a da conflictelor dintre naţiuni o soluţiune echitabilă, — iată rostul Societăţei, de a face în viitor războiul imposibil, — iată menirea ei. Nicăiri faimosul şi adevăratul summum jus summa injuria nu e mai adevărat ca în soluţionarea conflictelor dintre naţiuni Societatea a putut prin câteva soluţiuni tranzacţionale, înlătura prin isidii de război. Ea şi-a făcut datoria. Aceste soluţii ,de ei, vor fi cu vremea, tot mai apropiate de dreptatea absolute, fiindcă cu vremea şi autoritatea ei va creşte mai mult. Deja astăzi nimeni, fie el cât de puternic, nu îndrăzneşte să se sustragă autorităţiiSocietăţei Naţiunilor. Pe viitor o sustragere de la intervenţia şi verdictul ei va fi şi mai puţin posibilă, şi e pe calea cea mai bună s-o desfiinţeze cu totul. Mulţumită acestor adunări, există, astăzi un for cu o acustică universală, în faţa căruia fiecare naţiune poate aduce problemele, chestiunile, cari o interesează, cari o dor. Reclamaţiunile celor mici împotriva celor mari, diferendele chiar dintre cei mari, nu se mai tratează între patru ziduri, intr'o atmosferă de mister, care nu îngăduie lumei să-şi facă o ideie exactă despre ele. Fiecare De ce aceasta? Fiindcă simpla existenţă a Societăţei Naţiunilor, lucrează ca o garanţie contra războiului. In strategia maritimă a Angliei antebelice exista un principiu : acela că flota engleză exercită prin simplă existenţa ei, stăpânirea mărilor. Ea nu are nevoie măcar să intervie. Flota inamică, cea de comerţ şi cea militară, nu poate parcurge mările, fiindcă ştie că cea engleză există pentru a o distruge. Şi războiul din 1914 a dovedit justeţa acestui principiu. Din prima zi a lui, flota comercială germană a fost blocată în porturi. Cea militară, cum se ştie, nu a căutat decât o singură dată contactul cu cea engleză, pentru a se închide după aceia iarăş în portul ei. Tot aşa şi Liga Naţiunilor. Multe conflicte dintre naţiuni, nici nu iau proporţii din cauza existenţei sale. Multe găsesc o soluţiune, fără intervenţia ei, fiindcă ea există şi cei interesaţi nu vor să apară în faţa ei. Cele mai grele în fine, cele cari, cum a constatat d-nul Painleve, au ameninţat în ultimii ani pacea. Societatea Naţiunilor le-a dus spre o soluţiune pacifică, uneori cu sacrificii pentru ambele părţi in cauza, dar cu câştig pentru ele şi omenirea Întreagă. * * # Dar Societatea Naţiunilor a mai repurtat un mare succes, pe care-l constaţi cel mai bine la adunările ei anuale, pe care l-am constatat anul trecut şi l-am constatat şi anul acesta. Ea a desfiinţat într-o largă măsură diplomaţia secretă surse de durere uitate....! IT« la adevăratele lor proporţii, toate pasiunile se calmează în faţa acestui for, toate interesele inavuabile, trebuie să se ascundă şi să renunţe, toate pretenţiunile bazate numai pe forţă materială, trebuie să se încline în faţa forţei morale ce reprezintă Societatea Naţiunilor. Şi iată cel mai mare succes al ei, taina autorităţei el crosofunde. In atmosfera pură a publicităţii, autoritatea morală bate toate celelalte genuri de autorităţi şi unde convingerea etică nu birueşte, citrebuie să expuie în toată amploa ta este ruşinea. Nu de geaba proparea lor reclamaţiunile, pretenţia- - * ' * nile sale, trebuie să le expuie în şedinţă publică, în fata reprezentanţilor oficiali ai statelor, în fata reprezentanţilor opiniei publice — peste patru sute de ziarişti din lumea întreagă, ocupă tribuna presei şi ţin în curent ziarele lor prin poştă, telegraf şi telefon cu şi fără fir. Toate incidentele sunt reduse ganda joacă în vremea postbelică a războiului un rol atât de covârşitor. Propaganda? Ce este ea? Războiul a arătat-o. Este sforţarea, de a lucra cu mijloace morale asupra moralei publice. Pe această morală publică mai tare decât tunurile şi puştile, e bazată şi Societatea Naţiunilor. B. Brănişteanu NAZBATII POSIBIL SI EXCLUS In interviewul său, aşa de logic, d. gen. Averescu, examinând soluţiile crizei actuale, zice: „De aci rezultă ca urmare logică că nu există decât două eventualităţi politice posibile: sau o continuare a actualei guvernări sau venirea la putere a partidului poporului...” Şi apoi, d. general continuă serios: „Cum cea dintâi eventualitate este absolut exclusă...” Vasăzică, una din „eventualităţile posibile” este... „absolut exclusă”. A fi posibil şi deodată absolut exclus, e în adevăr o situaţie din cele mai rare. ...Numai că cea de a doua eventualitate e mai normală, e tot atât de imposibilă pe cât e de absolut exclusă! " Kix Carnetul nostru Tristeţe Reprezentarea unui vodevil original la teatrul „Regina Maria“ a fost socotită, pe drept cuvânt, ca un eveniment. Realizarea unei comedii în România e totdeauna un lucru rar şi surprinzător. Pentru un popor aşa de ahtiat de veselie, incapacitatea inspiraţilor lui de a veseli e paradoxală. Şi totuş, aşa e. Românul e in exerciţiul lui artistic o fiinţă tristă. Cercetând statisticeşte lucrările prezintate până azi teatrelor noastre constaţi că drama are faţă de comedie o proporţie de 90 la sută. Nouăzeci la sută din cei tentaţi în România, să scrie teatru, sunt împinşi spre explorările durerii. Doar zece la sută aspiră să înveselească. De la întemeierea premiilor „Societăţii criticii dramatice“, am avut cinstea să fac statornic parte din comisiile care au cercetat lucrările trimise. Cum nu sunt acceptaţi la concurs — nu foarte greu şi azi, reputat concurs ! — decât autorii nejucaţi, am avut a face cu inspiraţia virgină a celor torturaţi de demonul rampei. Ei bine, din cele 20—25 de lucrări câte ni se prezintau de obicei in fiecare an, deabia dacă găseam una sau două comedii, — restul era dramă cât mai sumbră, cât mai persecutoare. De ce, oare, un popor vesel se manifestă aşa de Întunecat în spiritele cari dacă nu-l reprezintă totdeauna, caută mereu cel puţin să-l slujească? Se pare de altfel că veselia însăşi a mulţimei româneşti e străbătută într’una de un adânc şi ascuns fior de tristeţe ce vine de departe, din Cronica ştiinţifică „Cărbunele Alb ■ • de L. FLORIN — Proectul electrificării C. F. R. — Cărbunele şi petrolul sunt pesforbitul negru (cărbune şi petrol), site. Minele se epuizează şi sondele care întreţine azi viaţa • continente-seacă. Din când în când se mai găsesc noul zăcăminte de huilă şi cum pământul nu e îndeajuns de cunoscut se vor mai găsi ici-colo straturi carbonifere, care vor puteai prelungi viaţa cărbunelui cu câteva decenii. Erupţiile petrolifere au devenit însă rare, de aceea focul nostru din Moreni a interesat toţi geologii străini, cari speră că în România se vor descoperi noui izvoare de petrol, care bineînţeles se vor epuiza până în cel mult 50 de ani. Ţinând seama de, risipa extraordinară a bogăţiei lumii (menţionez de curiozitate că numai întreţinerea unui singur dreadnought modern costă 200 milioane lei pe an!) se crede de unii statisticieni că până în anul 2000 va dispare combustiblor. O nouă sursă de energie, o sursa uriaşe şi inepuizabilă, va lua locul vechiului combustibl. E „cărbunele alb". Astfel au fost botezate căderile de apă. Elveţia n’are gram de cărbune, dar căderile ei de apă i-au permis o electrificare generală. Azi ţăranii elveţieni nu numai că au electricitate în, casă, dar curentul electric" mişcă' morile lor, ba le iluminează până şi staulele vitelor. „Huila albă" sau „cărbunele alb" e bogăţia statelor viitoare. Tarile bogate în râuri repezi curgătoare se vor putea electrifica şi vor ocupa primul loc în industria mondială. Statele dinoccident se întrec electrificări. Italia şi-a înlocuit lipsa de cărbune prin „huila albă“, iar Rusia a început încă din 1918 să-şi electrifice mult© din râurile ei. Româniţă a rămas în urmă, cum era şi de aşteptat. Singura apă electrificată în parte e... Peleşul. Un Ipârâiaş de o patimă adâncime şi face. E păcat că nimeni nu s’a gândit să întrebuinţeze această cădere, care ar putea mişca gratuit o uzină hidroelectrică. Avem numai 11.000 km. de cale ferată şi atâtea râuri bogate cum n’are poate nici o ţară din lume. lat de treci cu piciorul dela un Dunărea, Nistrul, Tisa, Prutul, Simai la altul, mişcă o frumoasă uzină hidroelectrică a castelului Peleş. Am vizitat această uzină, care are dinamuri de 80 kilowaţi putere şi m’a surprins că un râuleţ atât de mic poate prin căderea lui să pună în mişcare turbine mari cuplate cu dinamuri ce iluminează 6000 (şase mii) de becuri ale castelului, blaj mai poartă diverse pompe şi maşinării. Peleşul în toată lungimea lui risipeşte o energie de mii de cai putere şi e păcat că nimeni n’o întrebuinţează. Oltul şi Bistriţa ar putea mişca toate, trenurile ,şi tramvaiele României dacă ar fi captată numai a zecea parte din energia lor., Niagara pune în mişcare uzini hidroeletrice de o putinţătotală de 2 milioane căi piliere. Noi avem în ţară multe Niagare mici, a căror energie se perde zadarnic. • Astfel la Buşteni avem o cădere de apă de 15 metri înălţime, numită „Urlătoarea" din cauza urletului ce-i M retul, Oltul, Jiul, Mureşul vor fi electrificate în viitor. Deocamdată se vor electrifica; râurile de munte, dintre care Bistriţa e apa cea mai repede curgătoare din Europa. 31 Traficul pe C. F. R. e un adevărat dezastru naţional. In 1914, când aveam 3000 km. de cale ferată se vindeau 472.000 bilete c. I iar azi când avem 11.000 km. se vând abia 426.000 (statistica 1921). In 1924 s’au vândut 9 milioane bilete de clasa III iar în 1921, la o reţea de 4 ori mai mare, s’au vândut abia 10 milioane. Dezastrul dela C. F. R. merge crescând cu toate miliardele cheltuite pentru locomotive şi vagoane. Materialul rulant se fură și se distruge. In 1923 aveam 100.000 vagoane. în 1924 s’au înregistrat numai95.000. In 1923 aveam 2039 vagoane poştale, în 1924 numai 1759. , , pentru salvarea. C. F. R. e o singură soluţie: electrificarea. „Consiliul superior al Energiei11 admiţând proectul d-lui inginer Leonida pentru electrificarea Bistriţei, va grăbi poate refacerea C.F. R. Primele uzine hidroelectrice de la Toance şi Bicaz vor fi puse în serviciul C. F. E. R. (Căile ferate electrice române) după cum prevede de altfel proectul d-lui inginer Leonida. Energia electrică lui uzinei de la Bicaz va fi transmisă până la Cernăuţi, Botoşani, Iaşi, Chişinău, Galaţi Şi Brăila sub o tensiune de 110.000 VOLŢI. După părerea d-lui ing. Leonida Dunărea ar trebui electrificată cât de curând la Porţile de Fer şi uzina hidro-electrică de la Vârciorova s’ar putea uni cu Bicazul, prin Ardeal. Inginerul Leonida, ajutat de numeroşi colaboratori, a studiat calea ferată electrică, Piatra-Dorna- Bistricioara-Topliţa, care urmeaza a fi legată cu C. F. R. în gara Piatra-Neamţ şi va urma Vialea Bistriţei ,până la Broşteni, iar de aci pe Neagra şi Negrişoara ar ajunge la Dorna pentru a se lega în Vatra Dornei cu linia ferată existentă din Bucovina. De la Bistricioara se., va ramifica o linie, care trecând '''iţiţi continuarea în pag. III-a NOTE LOGICĂ e o disciplină civilă cu care d. general Averescu nu se prea împacă deoarece îi face nenumărate mizerii. Așa, în intermedul său, șeful partidului poporului voind să demonstreze că va veni sigur, la putere după liberali, logica îl face să spună tocmai contrariul. D. general Averescu mărturiseşte în acest interview Că între partidul poporului şi partidul liberal există o legătură, dar nu alta decât, „legătura tacită, dictată de o elementară conştiinţă politică, între partidul care părăseşte guvernul şi partidul care vine la guvern“. Iată însă Că d. general Averescu, pornind la luptă împotriva liberalilor, rupe această legătură „dictată de o elementară conştiinţă politică". Şi logica intervine imediat să tragă concluzia firească. Aşadar, între partidul liberal şi Cel averesticin nu mai e legătura dintrepartidul "Care părăseşte guvernul şi partidul care vine la guvern". Ah, de nai, mai fi inventat civilii logicali D. VINTILA BRATIANU declara în interviewul publicat în Le Temps că situaţia noastră economică e excelentă, că vom exporta între 50—60.000 vagoane de grâu şi că recolta extraordinară de porumb va îngădui o sporire importantă a cotei cerealelor noastre. Şi când găseşte de cuviinţă ministrul de finanţe să facă asemenea declaraţiii ________ In momentul când tot exportul de Cereale a stagnat, când nu se exportă nici un bob de grâu şi când producătorii aşteaptă zadarnic cumpărători. Ar, fi un mijloc să se îndrepte această situaţie nenorocită: suprimarea taxelor de export. Dar d. Vintilă Brătianu, ţine morţiş la ele. Şi fiindcă nu vrea să le suprime, a-sa se mulţumeşte să spue străinilor, bilaşoave. Neputând să exportăm grâu, exportăm gogoşi. Atâta doar că marfa aceasta nu aduce valutar PREFECŢII cari au pierdut alegerile pentru Camerele agricole vor fi înlocuiţi. Iată în sfârşit o Categorie de liberali pentru Cari nu mai există controversa dacă alegerile agricole au avut sau nu urmări politice ! Pan. Cum se Înarmează Rusia sovietică .........^ i»i«i"m Deşi face cele mai categorice declaraţiu pacifice, Rusia sovietică se pregăteşte de război La Geneva se va discuta din nou chestiunea păceî europene şi mondiale, precum şi chestiunea dezarmărei generale. E interesant de ştiut, cu această ocazie, cum o ţară mare, şi europeană şi asiatică, întrebuinţează toată energia ei pentru a se înarma şi prepara în vederea unui mare războiu, dând in acelaş timp lumei asigurarea intenţiilor sale ultra pacifice. E vorba de vecinii noştri de peste Nistru. Până acum presa europeană a primit multe indicaţiuni asupra stării de spirit războinic, caracteristic unora dintre conducătorii sovietelor. Lipseau însă detaliile tehnice şi ne puteam înşela, crezând că avem de a face cu o vorbărie goală şi cu lăudăroşenia obişnuită a bolşevicilor. De data asta însă lucrurile se schimbă. Să examinăm puţin sistemul, pe care bolşevicii l-au introdus la ei, ţinând seamă că resursele actuale ale Rusiei nu le permit să întreţină o mare armată activă. E sistemul, pe care ei îl numesc „teritorial”, dar care în realitate este organizaţia miliţiei pe lângă armata activă. Cadrele armatei active, care costă scump, nu sunt numeroase în raport cu mărimea ţării (450.000 de oameni), dar ele servesc ca centre de învăţământ şi de instrucţie militară pentru populaţie. Unităţile şi cadrele, în timp de pace, consistă numai din ofiţeri şi subofiţeri, neavând aproape de loc soldaţi. Dar mobilizarea este uşoară, deoarece fiecare unitate încorporează contingentele sale suplimentare. Serviciul obligator durează 5 ani, în timpul cărora soldaţii, cari aparţin unei divizii, brigazi sau regiment teritorial, sunt concentraţi de mai multe ori pentru instrucţie în cazărmi, în lagăre, etc. Chiar în timpul când nu sunt concentraţi, în intervalul dintre perioadele de instrucţie, cinci contingente din populaţie nu au dreptul să se deplaseze; ele sunt supuse legilor militare şi adesea poartă chiar uniformă. Deşi legea fixează 8 —12 luni, totalul perioadelor de instrucţie militară, în timpul celor 5 ani de serviciu, comandamentul local are dreptul să mărească timpul de instrucţie pentru „incapabili” până la 24 de luni. Acestea sunt clasele născute în anii 1899 —1902. Ele fac serviciul activ în miliţie, iar clasele născute în 1903 şi 1904 simt „în preparaţie”. Cu alte cuvinte ele nu sunt încă înrolate în serviciul activ, dar aparţin unităţilor în care vor servi mai târziu şi îşi fac instrucţia militară preliminară timp de 3 luni, în cursul celor 2 ani ai perioadei „ preparatorii". Numărul total al „teritorialilor" trece de două milioane de oameni. Sunt două moduri de selecţiune prealabilă pentru tinerii cari urmează să fie înrolaţi în serviciul militar: selecţiunea militară şi selecţiunea politică. Amândouă sunt riguroase. 1 . Trebuie să notăm că guvernul Sovietic a întins serviciul obliga-« gator şi asupra unor populaţii dirn Rusia asiatică şi din Caucaz, cari, in timpul ţarilor erau scutite at acest serviciu. , . întrucât priveşte pregătirea cu (Citiţi urmarea in pagina tiay C Siesfiai astBel In partidul poporului Subşefii ! Şi-acum, şefuleM ce perspective mai avem f D. general Averescu s Sa acordaţi interviciu-ior „îndreptării".