Adevěrul, martie 1927 (Anul 40, nr. 13251-13277)
1927-03-01 / nr. 13251
finul 40 no. 13251 Haiti 1 Martie lfn? 4 PA81N1 —iHmT'"1HT*11H'i' 'fr ft ~ TU • M ... ■ ,-.^gpJ!te tnaassavs^ngx^sa aw^acsaiFsissrofc zzssxxmssisBHß Adevărul PONTI ATflRT i AZ*. V. BELDIMAN 1888 1897 FONDATORI: CONST. MILLE 1897-1920 ABONAMENTE: 750 lei pe un an. 300 Iei pe 5 luni. 200 Iei pe 3 luni. In străinătate dubiu 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar No ?~9-u 3 Lei Doabla dispă o Iiau dala tratarea feMistiiiui Junimi cere deschideri is credite extraordinare.... ....Iată încă o dovadă ci,... hărnicia gmrernanini ii întrec® prevederea!... mnamnämmämSBmäm Apelul la naţiune Pe de asupra tuturor declaraţiuniior, discuţiunilor, programelor desfăşurate sau celor din nou reafirmate, dintre partidul naţional-ţărănesc şi cel recent ţărănesc al d-rului Lupu, trebue de remarcat, — ca alcătuind unul din punctele culminante, — că in cele din urmă şi unii şi alţii au făgăduit că vor face apel la naţiune, care va hotărî în ultima instanţă de partea cui e dreptatea. In trecut, în trecutul mai îndepărtat, n’ar f avut propriu zis partide ci dictaturi şi facţiuni. Grupări cari erau dictatoriale când reuşeau să pue mâna pe cârma ţării, facţioase când cădeau de la putere. Iar mijloacele lor de luptă erau sabia, spânzurătoarea, intriga şi corupţia. De vre-un apel la massele populare, la naţiune, nici vorbă nu era. Şi nici naţiunea nu încerca măcar să se amestece, să spue vre-un cuvânt. . Când mai târziu au apărut partidele politice propriu zise, apelul la naţiune era o vorbă goală, şi aceea foarte rar întrebuinţată. Intrigă şi corupţia au continuat să domnească, doar sabia a fost înlocuită prin ciomag şi pumn. Din pricina aceasta, fiindcă un regulator trebuia totuşi să existe. Coroana, care în teorie şi în Constituţie era scoasă din luptele politice, a fost pusă în falsa situaţiune de-a orândui ea perindarea la cârmă a partidelor şi a ţine oarecum cumpăna între ele. De voinţa poporului nimeni încă nu se preocupa, cu atât mai mult că sistemul electoral răpea naţiunii drepturile sale legitime. Votul universal urma să schimbe această nenorocită stare de lucruri. Dar experienţa din 1919, cea d’întâi, făcuta, a dovedit o atât de mare maturitate în publicul nostru, la care nimeni nu se aştepta, încât sistemul ingerinţelor, al corupţiei şi al violenţelor a fost mai înăsprit şi mai perfecţionat în alegerile ce au urmat, decât chiar în cele mai rele de dinainte de război. Şi astfel ţara noastră a continuat să fie prada oligarhiilor grupate în partidele aşa zise de guvernământ. Nici o grijă ca ele, ori cât s’ar critica,şi ataca de violent, cu dreptate din toate taberele, să îi făcut sau să se gândească a face un apel la naţiune. Naţiunea e exclusă din calculele şi preocupările lor, ca şi când n’ar exista. Singură presa, lăsată în adevăr liberă până mai dăunăzi, dacă exercita asupra partidelor un pic de control, inspirându-le o umbră de teamă, încolo bunul plac era stăpânul absolut. Partidele din alte tari, chiar de prin multe dimprejurul nostru, sânt un reflex al opiniei publice, un produs al ei, și până și cele mai neînsemnate încă reprezintă câte-un grup de interese reale. La noi nici reflex de jos nici frână. E ca şi cum am fi guvernaţi de-o putere străină cotropitoare. Când, în asemenea împrejurări, două partide, chiar când se formează prin sciziune, chiar când se critică, chiar când îşi propun să lupte, poate vajnic, unul împotriva celuilalt, găsesc necesar ca diferendul, lupta, programele şi ideile ce le despart, să fie supuse judecăţii opiniei publice, naţiunii. Putem zice ca ceva nou s’a întâmplat la noi. Ceva absolut nou şi foarte îmbucurător. Apelul acesta la naţiune va avea, o nădăjduim, şi o altă parte bună. Aceea că luptele ce se vor da între aceste două partide nu vor fi aspre, violente, personale şi egoiste, ci vor fi lupte de idei generale, şi de programe practice, adică o emulaţiune între ele spre a-şi câştiga asentimentul masselor, spre a le atrage fiecare de partea sa prin grijaj ce vor arăta pentru interesele superioare ale ţării şi pentru rezolvarea cu bine a marilor probleme la ordinea zilei. Contăm mult pe acest îndoit apel către o naţiune pentru ca să vedem modernizându-se şi civilizându-se activităţile noastre politice, pentru ca să avem şi noi, în fine, partide ca în ţările occidentale. Se va dovedi astfel că‘ intervenţiunea masselor în luptele politice va produce şi la noi o stare superioară de omenie, conştiinţă şi legalitate, o moralizare a acestor lupte. „Dar! E un dar grozav: Lă,savor cei nărăviţi în rele şi cei impopulari ca naţiunea să-şi spue liber cuvântul? Şi dacă răui vor lăsa-o, unde vom ajunge? !» Teodorescu GLOSE POLITICE... ■CSaroflid» îndreptarea vorbind de importanta proectelor agricole ale d-lui Garoilid, proecte menite „a complecta opera mare a reformei agrare înfăptuită de partidul poporului in trecuta guvernare", le califică drept Jegiuirea Garoflid". Constatăm, în primul loc, că averescardi continuă să conteste liberalilor dreptul de a se pretinde autorii distribuirii pământului la taraid. Mai constatăm, în al doilea loc, că proecte de o importanță atât de mare, cum le consideră oficiosul averescan, sunt prezentate nu ca o operă de partid ci ca operă individuală a unui ministru. De fapt însă, îndreptarea nu face această subliniere decât pentru a enerva pe liberali. Ea ste foarte fie că a vorbi astfel, înseamnă a face pe d. Vintilă Brătianu să vadă rasu înaintea ochilor. Şi pentru a-şi plăti această plăcere, averescanii trec peste rigida teorie a primului ministru că probatele unui ministru nu sunt opere individuale ci expresia voinţei şi cugetului întregului guvern. Imprudentă Viitorul îndreaptă din nou un fumnant articol, nu munca împotriva lor cari au tratat împrumutul ca rmania şi a felului cum au tract şi în privinţa politicei genere a guvernului. Oficiosul liberal spune textual: „Dar ceea ce este mai curios este din nenorocire politica generală guvernului a dat împresiunea cămânia nu mai e stăpână pe vitesele ei şi că atât în chestiunile nu privesc relaţiunile noastre finciare cu Statele Unite, cât celelalte părţi, trebue să treacă, fie in finanţa italiană, fie prin cea muană“. Despre atacul pe această chestie, credem a şti că el a fost de fură să scoată din săritele d. narai Averescu şi că îndreptarea va face expresiunea indignării care a fost cuprins primul-mittru. O evocare Ultimul număr al Ţărănismului publică în articol, semnat de d. I. Mihalache, intitulat „Plecarea d-lui dr. Lupu". Extragem următorul pasagiu, o sugestivă evocare şi o evidentă realitate. : „Acum trei ani,a doua zi după un banchet, însuş doctorul Lupu mi-a spus : „Cele mai frumoase cuvinte ce mi s’au adresat în viaţă, mi-au venit aseară de la ţăranul tău Florescu din Topoloveni. Mi-a ţinut antoast şi mi-a spus : „Nu te teme, domnule doctor, că te atacă liberaţii, dimpotrivă , bucură-te, căci noi ne bucurăm şi te iubim tot mai mult cu cât te atacă duşmanii partidului ţărănesc. Noi ştim că te atacă pentru că te simt că eşti al nostru. Să te fereşti şi să te temi de ziua când te vor lăuda , atunci vom şti că te-am pierdut!“ Sever Carnetul nostru al MONUMENT BEETHOVEN LA PARIS Prin subscripţie publică se va ridica la Paris un monument lui Beethoven. Este omagiul pe care metropola luminilor îl aduce, la anul marilor serbări beethoveniene, zeului armoniei. Dar, e şi cinstirea cea mai înnaltă pe care poporul deţinător al şampionatului spiritual şi-o aduce sie-însuşi, dăruind cetăţenia patriei sale morale tuturor celor cari, peste ciocnirile tragice ale patriilor materiale, au dăruit speciei umane colonii noui de universală şi sacră folosinţă în eternitatea ideală a comunităţii frumosului. Şi, fără îndoială, că cel mai uriaş dintre aceşti dăruitori de ceruri înfrăţitoare e şi rămâne Beethoven. Parisul i s’a supus de mult. Domnia lui Beethoven asupra Franţei spirituale e veche. Nimic, nicio circumstanţă istorică oricât de tragică a fost ea nu i-a tulburat maiestatea. Zeul celor nouă simfonii — noul Apollo al unei mitologii neperitoare fiindcă trăeşte fără concursul concesiilor credinţii noastre înşelătoare, — şi-a întârziat cu deosebire carul lui de lumină în văzduhurile cultului francez... La Paris Beethoven e slujit cu o ardoare poate mai setoasă chiar decât e adorat în ţările germane de unde, totuşi geniul celui ce-a fixat în limbajul etern al sufletului pur poema întreagă a fiinţii şi nefiinţii, a cules primul îndemn către Dumnezeire... Parisul vrea să-i aşeze chipul — chipul acela muncit în care simţi şi vezi ecoul şi tristeţea inumană a asprimilor unor furtuni de dincolo de înţeles şi de rău, — în una din pieţele lui. O mare parte din sumele trebuitoare sunt şi subscrise. Pentru rest, o avântare quasi religioasă face să vibreze toată spiritualitatea Franţei.. E în această ardoare tot un fel de imperialism... Inteligenţa franceză îşi anexează, măcar sub această formă, măreţia lui Beethoven. In aceste vremuri de nouă reînvrăjbire a oamenilor, iată în sfârşit, o lăcomie naţională care nu asmute şi nu răneşte. Gestul Franţei inteligente şi generoase arată încă odată că sunt bogăţii şi patrimonii — stogurile neperitoare — cari pot apropia naţiile în cea mai nepotolită concurenţă a puterilor lor reale... Şi,“poate că o asemenea operă săvârşită mai mult decât toate eforturile apostolilor politici.» intre cL Averescu şi d. Oct. Goga Societatea studenţilor în medicină din Bucureşti şi-a serbat — acum 3 zile — a 52-a aniversare în prezenţa decanului şi profesorilor facilităţii. La această solemnitate a ţinut să participe şi d. Oct. Goga, ministrul internelor, care a şi luat cuvântul spre a combate energic părerea recent exprimată de d. general Averescu asupra rolului studenţimii. Se ştie care este această părere, formulată cu multă preciziune în adresa trimisă de preşedintele consiliului ministrului instrucţiei publice. „»Rog a face, pe calea ce veţi găsi de cuviinţă, să se pună in vedere studenţilor din toată ţara să se abţie de la orice fel de manifestaţiuni. „Guvernul n’are nevoie de nici un ajutor, in afara de mijloacele de cari dispune legal, pentru a garanta atât interesele naţionale cât şi ordinea. „Orice amestec din partea celor nechemaţi este o eşire din legalitate şi nu poate decât să atragă severitatea legilor". Iar întro rezoluţiune mai veche, d. general Averescu spunea: „Ministrul Construcţiunii să facă cunoscut studenţilor că ei trebue să-şi vadă de învăţătură, aşa cum am făcut eu când eram in şcoală, iar celelalte chestiuni să le lase în seama guvernului". Părerea d-lui Goga? E tot atât de precisă. Am ascultat-o la solemnitatea societăţii studenţilor în medicină: „Cetatea universitară va fi cetatea de care se vor lovi vrăjmaşii, cari vor încerca să studue catapecari vor încerca să sgudue catapiteasma ţării". Va să zică: rolul de a lupta cu vrăjmaşii ţării este al studenţilor şi nu al guvernului. Va să zică: studenţii au şi alte meniri decât acea „de a-şi vedea de învăţătură*". Va să zică: studenţii nu trebue „să lase celelalte chestiuni în seama guvernului“. Abstracţie făcând de tot ce este prăpăstios la concepţiunea d-lui Goga, ne întrebăm: care e părerea guvernului? Aceia a d-lui prim ministru sau aceia a d-lui ministru de interne? Teoria spune că primul ministru este cel mai indicat exponent al părerilor guvernului, dar practica e cu totul alta. Practica îl arată pe d. Goga ca teoretician al partidului poporului și ca maestru al tuturor „ceremoniilor“, care repugnă d-lui general Averescu. Nimeni nu mai făgiulueşte că, un guvern fi in majoritatea parlamentăra, domneşte astăzio neobişnuită frământare. Se agită mulţi, şi nu numai doritorii de portofolii. Se încearcă o adevărată acţiune de eliminare pe motivul aparent al creării unei perfecte unităţi de partid. Iar autorul principal al „lucrăturii" este d. Oct. Goga. După cum am spus în diferite rânduri, unii pretind că-i momentul să ia sfârşit, colaborarea dintre partidul poporului şi partidul aşa-zis naţional al d-lui Goldiş — urmând ca partizanii acestuia să se înscrie în partidul d-lui general Averescu. Unii interesaţi mai cer, cu acest prilej, lichidarea conflictului Lapedatu-Manoilescu. Prima acţiune este întreprinsă de d. Goga, iar cea de-a doua — de unii membri ai majorităţii, pretinşi prieteni ai d-lui Manoilescu... doritori de fapt de o mai mare largheţă în rezoluţiunile ministerului de finanţe. Vom vedea imediat temeiurile pe care se sprijină acţiunea d-lui Goga. Vom vedea de asemeni cât de întemeiate sânt speranţele prietenilor d-lui Manoilescu. In primul loc — o chestiune : Care-i atitudinea d-lui general Averescu ? In această privință trebue să subliniem faptul categoric, pe care-1 afirmă prietenii d-lui Goldiş, — şi anume : că d. general Averescu n’ar fi spus nici un cuvânt ministrului cultelor relativ la nevoia de înscriere în partid; şi că, de când a apărut în „Monitorul Oficial" cunoscuta decizie a d-lui Lapedatu, primul ministru n’a pomenit nimic ministrului de finanţa despre conflictul acestuia cu d. Manoilescu. Aşa fiind lucrurile, oricine îşi poate pune cu drept cuvânt întrebarea : Ce se ascunde îndărătul mutismului d-lui general Averescu ? Se agită numai d. Goga şi prietenii d-lui Manoilescu, vrând să exercite astfel o presiune asupra primului ministru, sau această agitaţie este însuşi preludiul debarcării goldiştilor ? ■ încă puţin timp şi lucrurile se vor lămuri. De ce a pornit d. Goga ofenisva contra goldiştilor ? De ce a ameninţat : Voiu sparge buba ! Ce rost are manevra exercitată de d. Goga prin d. Victor Moldovan, al cărui decret de subsecretar de stat— deşi semnat — este reţinut, zice-se, în sertarul ministrului de interne? Pentru un motiv foarte simplu : d. Goga vrea să-şi asigure supremaţia în Ardeal. D-sa crede că spiritul public de peste munţi nu mai trebue să fie ameţit de încă un partid, pretins naţional. In fine d. Goga socoate că situaţia actuală îl îndreptăţeşte să nu se mai împiedice de nimeni — atunci când ar vorbi, la guvern sau din opoziţie, în numele partidului poporului. D. Goga are oare șanse de reușită? Putem afirma, după asigurările primite din lagărul goldist, că șansele simt minimale. Iată ce ni s’a spus de către persoane autorizate din acest grup: Unii, sensibili la ademenirile puterii, vor face — poate — cerere de înscriere în partidul poporului. D-nii Goldiş şi Lapedatu însă, nu! Ei ar considera, cum afirmă hotărît amicii d-lui Goldiş, ca o ofensă personală, dacă li s’ar spune: ori înscriere la partid, ori eşire din guvern — după ce, la constituirea cabinetului Averescu, ei au avut rolul de adevăraţi reprezentanţi ai Ardealului. Cuvântul regelui, după depunerea jurământului miniştrilor, pune în evidenţă senzul clar al intrării grupului Goldiş în guvern. Cât priveşte pe amicii d-lui Manoilescu, se pare că ei nu ştiu să-şi tragă informaţiile de la izvor. Altfel aceştia ar fi aflat, că d. Lapedatu n’a înţeles şi nu înţelege un singur moment să revină asupra deriziunii ştiute, pe care d-sa o crede pe deplin justificata din punctul de vedere al răspunderii efective ce-o are Ca ministre — decizie în deplină concordanţă cu principiile profesate, în aceasta privinţă, de d. general Averescu. După cum se vede, chestiunea se prezintă astfel: D. general Averescu — în condiţiile actuale, favorabile pentru d-sa — va putea obţine cu uşurinţă aprobarea suveranului în vederea remanierii. Dacă primul ministru va voi să se despartă de grupul Goldiş pe tema înscrierii în partid, d-sa va avea pentru remaniere două ministere în plus : Cultele şi Finanţele. In privinţa Sănătăţii publice, trebue să facem cele mai exprese rezerve. După cum susţin cei ce-l cunosc, d. Lupaş este astăzi mai aproape de d. Goga decât de d. Goldiş. Dacă d. general Averescu va încerca să aplaneze conflictul Lapedatu-Manoilescu, impunând ministrului de finanţe retragerea deriziunii , primul ministru va avea, şi în acest caz portofoliul finanţelor spre complectare. In ambele cazuri partida ar fi câştigată de d-nii Goga şi Manoilescu. Este greu de făcut prognosticuri — mai ales că elemente serioase din guvern cred că generalul Averescu nu va merge cu inima uşoară la o astfel de soluţie radicală. Scrutator şi aici ca şi în celelalte manifestaţiuni ale d-sale. Spirit eclectic, ştie să fugă de, banal, să intereseze, să mişte inimile şi să le entuziasmeze. O neîntrecută caracterizare a unor momente cari n’ar fi rămas solemne dacă d. Petrovici n’ar fi izbutit să le apoteozeze cu simţul său artistic. Discursul rostit în biserica Banu prin Iaşi, în ziua de 1 Mai 1918, la înmormântarea lui Barbu Delavrancea, e un exemplu strălucit de artaoratorică. Citez: „Ce izvor de vorbe fermecate, cer peșteră de vijelii, năvalnice era această gură, pecetluită astăzi pentru totdeaiUM'' * wnamssmm Frământările im sânul guvernului D. Octavian Goga pentru o clarificare a situaţiei Rezistența oi-lor Goldiş şi Lapedatu * D. I. PETROVICI In pustiul de oameni întregi, de minţi bine alcătuite şi echilibrate, din epoca de după război, un talent real şi un suflet vibrator care să se pună la unison cu inimile noastre însetate de frumos şi de artă adevărată, e o sublimă fericire. D. L Petrovici e norocosul care o întrupează. Până şi în colecţia de mici discursuri, pe cari, acesta fin, cugetător, le-a rostit în diverse ocazii, se simte căldura sufletului său ales. Thtr’im stil de o minunată bogăţie, ştiind să dea, când trebue, o coloratură de maestru, scriitorul iese la iveală, la fiecare pas în „Moment© Solemne“, dând discursului ocazional, amploarea unei a-devărate bucăţi literare. Prietenii neuitatului Constantin Arion ii imputau adesea că nu ia cu dânsul un stenograf care să noteze toate cuvântările pe care marele orator, le improviza, în chip atât de fericit, în diferite împrejurări. „Casa Şcoalelor“ a fost bine inspirată editând în „Momente Solemne“ ,felul acesta de discursuri ale chiui I.L Petrovici. Ar fi fost păcat, ca nişte incomparabile inspiraţii să se piardă în neant şi ca retorica română să fie lipsita de lui buchet, din care poate oricând alege pagini de un estetism desăvârşit. Personalitatea actualului ministru fd& «ustructie, se iraartttta cu p utere CRONICA LITERARA «W» «IMBEBW I.PETROVICI: „Momente solemne“ de I. A. Bassarabescu Note pe marginea unui volum MOTE INDEPENDENŢA" constată că opinia publică străină este bine şi exact informată despre Bidgaria pe când despre România este informată greşit. Ziarul francez al liberalilor nu ezită să dea vina pe autorităţile noastre cari fac atâtea mizerii corespondenţilor străini de la noi. ‘ „Am văzut — scrie „Independenţa" — reprezentanţi ai presei străine, dintre cei mai bine intenţionaţi faţă de ţara noastră, transfonnăndu~se, din urma dificultăţilor făcute la expedierea telegramelor, în adevăraţi detractori ai României, fiindcă n'au ezitat să dea crezare tuturor ştirilor fanteziste pe cari le-au transmis străinătăţii de la Rusciuc sau prin poştă". Ziarul francez al liberalilor vede foarte bine lucrurile... câmi e în opoziţie ! * * * UN NOU COMPLOT comunist a fost descoperit în Capitală. Au fost arestaţi câţiva tineri, iar în strada Laborator No. 16 au fost descoperite — după cum sună un comunicat al poliţiei— „trei maşini perfecţionate de şapirografiat" la care fuseseră tipărite broşuri şi manifeste. Comunicatul adaogă că pentru finele lunei Martie tinerii pregătiseră... revoluţia în întreaga ţară ! Brrr ! Bine că am scăpat, graţie vigilenţei poliţiei, de această revoluţie generală pregătită cu nu mai puţin de trei maşini — şi încă perfecţionate ! — de şapirografiat! ■ «mmiiiiiiimmwiT mmm" *• PROPAGANDA MARITIMA DESPRE DUNARE Conferinţa d-lui Zamfir Filotti In ciclul conferinţelor de propagandă maritimă, d. avocat Zamfir Filotti a vorbit Duminică dimineaţă, în sala cinematografului Capitol, despre: Dunărea, aspecte istorice, economice şi politice. Conferenţiarul, bine documentat, tratează întâiu chestiunea, din punct, de vedere al dreptului internaţional. D-sa se ocupă de cele patru regimuri, pe cari le-a cunoscut Dunărea din secolul XV până în zilele noastre şi face, amănunţit, istoricul fiecărei etici, în parte-Insistă, în special, asupra trecerii dela regimul rusesc la cel austriac şi explică, pentru ce noi, cari recăpătasem, între timp, cele patru judeţe basarabene, ne-am raliat Austriei. Aceasta pentru că, de fapt, se urmărea scoaterea Rusiei de pe Dunăre. Atunci s’a instituit Comisiunea Europeană a Dunării. Trecând lapartea doua a chestiunii, d. Filotti spune că, pe Dunăre, navigaţia este foarte lesnicioasă. D-sa arată importanţa, pe care o are pentru viitorul comerţului nostru, canalul Rin—Maine-Dunăre, în curs de construire. Conferenţiarul expune şi obstacolele ce prezintă Dunărea pentru navigaţie, desele împotmoliri, îngheţul, aproape regulatsi lipsa unei adâncimi constante a fluviului. Anual intră pe Dunăre, 2500 vase maritime şi 30.000 vase fluviale, cu o capacitate de trei milioane tone la primele şi şase luni. milioane tone la celelalte. . . Dintre statele riverane, cel mai prost reprezentat, este pavilionul românesc. Ne trebue o flotă comercială, puternică şi una militară, care , s’o susţină,—spune d. Filotti—pentru ca, să putem, intr’adevăr, stăpâni cei 47 la sută din cursul Dunărei, care ne revin teritorialiceşte. Conferenţiarul arată, apoi, ce rol nefast are pentru navigaţia naţională formalismul vamal şi expune laturile avantagioase ale autonomiei ■portarilor ni zonelor libere. In partea, ultimă a conferinţei, d. Filotti, găseşte că, bătrâna Comisiune Europeană a Dunării şi-a trăit traiul. Ea nu mai este în stare să rezolve nici una din marile probleme ce se pun pentru a face ca Dunărea să fie acel izvor de bogăţie, care ar putea să fie. D. Filotti încheie spunând: Să ne amintim că avem în coaste o Rusie care, sovietică sau turistă, prezintă pentru noi aceea? primejdie. Va veni o vreme când Rusia va pune piciorul în. Strâmtori. Ce vom face noi, atunci ? Să nu ne închipuim că vom putea avea vreodată o flotă, atât de puternică, ca s-o putem înfrunta! Soluţia este — încheie conferenţiarul ■— deschiderea unui port spre Adriatica sau marea Egee. AL. GR. NAZ3ATH ASIGURĂRILE Căile ferate iau, în fiecare zii, măsuri din ce în ce mai eficace. Ultimele privesc asigurarea călătorilor. M’aş fi aşteptat, ca bieţii oameni să fie asiguraţi că, nu li se mai întâmplă nimic, călătorind cu trenul, când colo e vorba de o asigurare în caz de moarte. De azi, înainte ducându-te la casa de bilete să ceri, unul, de călătorie, casierul îţi dă două, comunicându-ţi că unul e pentru cazul că trăeşti până la destinaţie şi cellalt dacă mori pe drum. Mersii. Kix. HBSSKSBKÎMMSÎ^ÎBSSWOTKWGSCTI Centrala 6/67, 24/73, 46/70. TELEFOANE : Direcţia 57/72, Adiţia 7/69, Provincia 10/66. Şi încheerea : „Fiindcă în tragedia care la răpus pe dânsul nuse vorbeşte, se spune numai din ochi şi se picură numai din gene ! Dormi suflet amărât şi nemângâiat! Odihneşte-te în pământul acestei Moldove ospitalieră a tuturor suferinţelor“. „Culcă-te cu faţa spre răsărit, să vezi numai florile cari răsar din văi, nu şi zăbranicul care se lasă peste munţi! Aducă-ţi vânturile numai sunetul lanţurilor cari cad, nu şi al cătuşelor cari se prind! Visează ceea ce n’ai putut vedea, şi uită ceia ce ai văzut!“... Tablou admirabil, evocare grandioasă. Mai departe, iată în ce cuvinte ştie d. Petrovici să ne redea, pe marele român, Vasile Stroescu, din Basarabia : „Moldovean până’n fundul sufletului, Vasile Stroescu, spre deosebire de atâţia alţii nu ,s’a închis în marginile unui naţionalism provincial, ci s’a, ridicati cu conştiinţa sa, luminoasă până la ideia largii de naţie românească,' pe ' car© a înţeles să n’o dividîi după, ţinuturi şi regiuni, nu s’o servească oriunde după, nevoi, şi după, posibilitaţi. Câta melancolie ne picură în suflet fiecare cuvânt din începutul discursului funebru rostit la înmormântarea lui G. G. Mârzescu, la Iaşi , „Iaşul este un doliu. Un doliu care se va prelungi şi , după ce draperiile şi steagurile negre vor fi ridicate, şi după ce viaţa suspendată de sfâşietoarele funeralii îşi va relua cursul ei normal“. „Fiindcă omul care se duce din mijlocul nostru pentru a nu mai reveni niciodată, va fi prin amintirea însuşirilor lui deosebite şi ajunse în floarea maturităţii lor, un lung prilej ele tristeţă şi de melancolie, în lipsa de oameni ce ne bântueşte ca o teribilă pedeapsă, venită în cele mai grele ceasuri ale evoluţiei noastre naţionale“. Cât avânt sufletesc şi câtă sinceritate patriotică, în câteva cuvinte rostite cu ocazia inaugurării mausoleului din Mărăşeşti . „Astăzi câmpia Mărăşeştilor nu este numai un produs geologic, ci o superbă înălţime istorică. Ea, mi se deapănă monotonă, înaintea orelor vânătorului, .ci răscoleşte conştiinţele noastre în chip falnic ,şî sărbătoresc“. Iar maî jos. ..Eroi ai unei ţări ursite ta. necazuri şi primejdii, ■ odihniţi-vă t» pace“! „Nu mai gemeţi cu vâaturi.» {Cîtîţi Continuări-- ha Dajj țj.g) Chestia zilei wasi*a os®»* gsnmmiiRiHm NOUL HAMLET OSLD8S: Voiți scrie în tabletele mixte: nimic mai pieritor ca friptura !...