Adevěrul, octombrie 1930 (Anul 43, nr. 14346-14365)
1930-10-02 / nr. 14346
I V k. JL I ARUL 43 - Ho. 14346 Joi 2 Octombrie 1930 4 mintmm . AI* V. BELDI MAN FONDATORI. Const. MILLE 1888—1897 1897—1926 [200 lei pe 3 luni In dubiuătate LEI 3 BIROURILE: București, Str. Const. Mills (Sărindar) Mo. 7—S—II telefoane: 750 lei pe un an 380 lei pe 6 luni Centrala: 306/67, 324/73, 346/70, 353/54. Direcţia : 357/72. Provincia : 310/66. Administraţia : 307/69. Astăzi, în comitetul central liberal, d. Vintilă Brătianu va da lupta cu partidul pe care-l conduce. După ce s’a războit cu toată lumea, era firesc să se războiască şi cu proprii d-sare partizani! I Intre ti. Vintilă Brătianu şi partid Jocul de-a democraţia, pentru cine nu e deprins cu ideile democratice, este primejdios. Mult mai primejdios decât jocul de-a dictatura. Poţi lansa oricând o lozincă dictatorială — nu vei cuceri decât foarte puţini partizani. Lozincile dictatoriale sunt antipatice. Dar dacă faci aceiaşi încercare cu o lozincă democrată, rişti să nu mai poţi da înapoi... Este tocmai ceea ce i s’a întâmplat d-lui Vintilă Brătianu zilele acestea! D-sa a alcătuit un manifest. L-a intitulat proect şi l-a supus desbaterilor organizaţiunilor liberale din ţară. Fireşte, d. Vintilă Brătianu îşi închipuia că totul este o simplă formalitate şi că organizaţiunile provinciale nu-şi vor îngădui luxul de a pretinde modificări în textul „şefului“. D-sa credea că lucrurile merg ca până acum... Dar comitetele judeţene s’au întrunit şi au discutat serios proectul d-lui Brătianu. L-au găsit insuficient. Mai mult, l-au adnotat — vorba lui Caragiale — „pe ici, pe colo, în părţile esenţiale“. Unele organizaţii au găsit că pasagiul din manifestul-program privitor la rege, are o redacţiune prea glacială şi, deci, ar trebui să fie mai categoric şi mai entuziast. Alte organizaţii — de pildă cea de Ilfov — au găsit că, din manifest, lipseşte modificarea legii electorale. Este nevoe ca această lege reacţionară, care asigură atotputernicia şefilor de partide, să fie înlocuită printr’una democrată, care să asigure personalităţilor putinţa de a răzbate în parlament şi de a se manifesta politiceşte, chiar şi fără binecuvântarea „şefului“.» Se pare că, în alte organizaţii, discuţiile au purtat asupra pasagiului privitor la participarea capitalului străin în economia românească. Am comentat la timp acest pasagiu, pe care l-am găsit cu totul insuficient. Eri, am văzut că ,,Times“ comentează manifestul d-lui Vintilă Brătianu în acelaş sens. Sunt foarte numeroase organizaţiile liberale, cari împărtăşesc acelaş punct de vedere. Precum vedeţi, jocul d-lui Brătianu de-a democraţia i-a fost fatal. D-sa credea că va avea un simulacru de discuţie. A provocat totuşi o discuţie amplă şi serioasă. Astăzi, la clubul liberal, delegaţii organizaţiilor provinciale vin să-şi susţină modificările pe care le-au cerut, în manifestul program. D. Brătianu se va trezi în faţa d-sale, nu cu spinările încovoiate de până acum, ci cu un partid care, timid şi sfios, incepe totuşi să se democratizeze. Conflictul dintre d. Brătianu şi partid se accentuiază. Iar deslegarea acestui conflict nu pare să fie prea depărtată. In orice caz, nu partidul va fi învins. Ad. NOTE „ÎNDREPTAREA“ anunţă „ziua decizivă“ a guvernului. ...Nu ştiu oare averescanii că zilele (şi uneori nopţile) decizive nu se cunosc niciodată cu anticipaţie? * „INDEPENDENŢA” spune că guvernul „s’a hrănit cu speranţe himerice“. lată o hrană de care habar n’au avut guvernele liberale. ★ ULTIMA formulă a d-lui Iuliu Maniu asupra transformărilor din cabinet este: „nu o remaniere propriu-zisă, ci o schimbare de portofolii“. Să ştiţi că totul se va reduce la mutarea ,cu greu, a d-lui Pan. Halippa de la arte... la externe. • LA întrunirea de la Cluj, d. Alex. Lapedatu vorbeşte de partea din memoriul liberal în care d. Vintilă Brătianu spune — „conform tradiţiei partidului naţional-liberal — că numai atunci va porni la luptă, când tot partidul e solidar în jurul Id-sale“. (Influenţa d-lui Vintilă Brătianu se remarcă chiar şi din greşelile în consecuţiunea timpurilor. Dacă şeful partidului liberal va aştepta deplina solidaritate în jurul său, — lupta, vorba d-lui Vintilă Brătianu, nu porneşte niciodată... GLOSE POLITICETM PREOCUPĂRI Suferinţa e generală. Din toate părţile vin veşti cari trebue să pue pe gânduri pe cei cari au urechi de auzit. Or, în astfel de împrejurări, politicianismul continuă la noi, pe scara cea mai întinsă posibilă. Pe când se pregătesc lucruri cari vor însemna jertfe considerabile din partea mulţimii, singuri politicianii nu vor să facă nici o jertfă de ambiţiile şi veleităţile lor. In mod logic s’ar fi putut presupune alcătuirea unui guvern peste partide, cu un program minimal de soluţii imediate. Nu este nici o îndoială că un astfel de guvern ar fi larg susţinut de parlamentul actual, atunci când ar fi în joc cauza însăşi a liniştei ţării. Pilda parlamentului conservator I de la 1907 — şi comparaţia nu-i prea riscată — n’ar rămâne fără de efect pentru parlamentul de acum. Or, pe când jertfa colectivă de parlament şi partide cu putinţă, nu este posibil cel mai mic sacrificiu individual chiar la acei politiciani cari au mereu pe buze cuvintele mari de dragoste de ţară, preocupări de unitate naţională şi grija de ordinea lăuntrică a ţării. O RESTABILIRE Un colaborator al nostru a scos deunăzi în relief consecinţele grave care decurg pentru toată Europa, dar în special pentru ţara noastră, de pe urma dumpingului rusesc. Spunea atunci acel colaborator că oferta rusă era de circa 30.000 lei vagonul de grâu, prima calitate. De atunci noul telegrame arată că oferta a devenit şi mai redusă. Cât de mare e dezastrul agricol, de pe urma acestui dumping, se poate deduce din faptul că, pe ziua de eri, la Brăila a fost adevărată dezolare. Preţurile au suferit o nouă mare scădere. Ofertele din străinătate sunt, pur şi simplu, inacceptabile, iar exportatorii noştri sunt consternaţi. Intre timp, d. Vintilă Brătianu se războeşte cu d. Mihalache că din cauza felului cum a administrat acesta din urmă, s’a produs nenorocirea agricolă. Cine a spus că d. Vintilă Brătianu nu este un om clarvăzător? Sever CARNETUL NOSTRU Când au făcut privighetorile Fire subţiri de argint — păienjenişuri ce par raze rătăcite — plutesc în azurul trecător al cerului de toamnă — în vreme ce din copacii purpurii şi auriţi — coboară desfrunzirea. Deacum văzduhurile îşi pregătesc giulgiuri — pământul îşi îmbracă vestmântul pustiu al frunzelor — iar limpezimile de senină tristeţe sânt sparte de croncăniri — ca şi cum un ropot de ciocane negre ar sfărâma bolţi de veşnicie. E toamnă. Veşte că mireasma frunzelor aminteşte un foşnit de cărţi — şi îndeamnă amintirile. Ai putea să rechiemi o frântură de vers — un început de cântec — pentru care armonia toamnei lungi — dă tonul. E îndeajuns un clopot — departe — pomenind. Şi aceasta este a zecea toamnă — purtată de ani — pentru o osândită uitare. Uitarea singură înfloreşte după zece ani pentru mormântul celui mai blestemat poet român. Desigur prefăcut în pământ — va fi având acuma acea izbăvire care nu are nevoi pământeşti — ci se împacă liniştit cu drumul anotimpurilor. Ţărâna care a cântat înflorirea liliacului — şi a chiemat tinereţea spre cântecul privighetoarei — poet care nu îşi mai are cărţile în librărie, suflet care desprins de trup — nu îşi găseşte nici zece ani după moarte, dreptate în lumea noastră. In nemărginita jale a toamnei ruginite, într’o casă cu ziduri ce par şi acum putrede — dar pe care odată ar sta o placă de marmură „aici a fost chiriaş greu platnic poetul primăverilor“ acolo mai zace în suferinţă şi lipsuri — o umbră — care nu va fi fost decât muza de altă dată a nopţilor de Mai. Soţia poetului Alexandru Macedonski îşi trăieşte mai departe uitarea, şi lipsa noastră de gratitudine,in anii aceştia de boală, cu acelaş curaj cu care a împărţit anii de vrăşmaşe glorie. Vremea în care am mai putea îndrepta în parte ruşinea nedreptăţii e măsurată... totuşi sufletul ne îndeamnă să însemnăm această clipă ce ar fi să înduplice inimile — măcar acum, în toamna târzie, în ceasul târziu... când au tăcut privighetorile. Adrian Maniu O vizită la Moscova Situaţia d-lui Briand De la corespondentul nostru din Paris . Cunoscutul scriitor francez, d. Pierre Dominique, redactor la ziarul radical „La République“ a început să publice impresiile din Moscova, unde se află de câtăva vreme. D. Dominique spune în primul său articol (no. dela 24 Sept.) că, după părerea cercurilor conducătoare sovietice, Franţa face o politică îndreptată împotriva Rusiei. Ca dovadă (reproducem), „mi s’au citat un număr de fapte privitoare la Ukraina şi la ţările cari, în Rusia, sunt considerate ca momentan detaşate de Uniunea sovietică şi anume : Ukraina poloneză, Rusia albă şi Basarabia românească“. Sublinierea e a noastră. După cum reiese din contextul articolului, pe d. Dominique nu l-a interesat atitudinea de revendicare a guvernanţilor Rusiei în chestiunile teritoriale arătate (Galiţia orientală sau Polonia ukrainiană, Rusia, albă şi Basarabia), ci acuzazarea pe care cei din Moscova o aduc Franţei de a fi în această direcţie de partea Poloniei şi a României. „Este oare aceasta în interesul Franţei, a fost întrebat d. Dominique? Voi, francezii, aveţi patru aliaţi (Polonia, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia) şi cu Belgia cinci. Dacă ieşiţi din acest cerc mic, nu vedeţi cât sunteţi de izolaţi ? De ce nu faceţi o politică francamente de interes general ?“ „MERGEM DREPT LA RĂZBOI» In al doilea articol (no. de la 25 Sept.), ziaristul francez arată că oamenii politici cu cari a avut conversaţii la Moscova au revenit mereu asupra faptului că „Franţa vrea moartea Rusiei comuniste“. Franţa, au precizat ei, ignorează Rusia, nu vrea să-i acorde credite. Pe când presa din lumea întreagă întreţine corespondenţi la Moscova, cea franceză nu are acolo nici unul. D. Dominique povesteşte că la un banchet la care a fost invitat au luat parte patruzeci de ziarişti americani, englezi, japonezi, germani, polonezi etc., şi nici un gazetar francez, afară de dânsul, care era în trecere pe la Moscova. Capitala Rusiei, apoi, este plină de oameni de afaceri veniţi din toate colţurile lumii, cu singura excepţie a celora din Franţa. Faţă de toate acestea, d. Dominique a dat două răspunsuri : unul, prin „La République“, destinat publicului francez şi, al doilea, interlocutorilor săi din Moscova. Publicului francez, d. Dominique îi spune că absenţa Franţei din Rusia este păgubitoare ţării sale. „Nu suntem prezenţi la Moscova; suntem urîţi în Germania şi în Italia. In zece ani ce o să se aleagă de noi ?" Celora din Moscova, d. Dominique care este radical-burghez şi nu comunist, şi ca radical, îl sprijină pe d. Briand, le-a răspuns, vorbindu-le de politica pacifistă a ministrului de externe al Franţei. .Esenţialul, este să nu avem război“. Dar, — observă ziaristul francez, — comuniştii, auzind aceasta, au dat din umeri, au privit o hartă atârnată pe perete, mi-au arătat zece, douăzeci de regiuni unde pot naşte conflicte şi au conchis: — „Războiul ? Dar nu-ţi dai seama că mergem drept la război ?“. SITUAŢIA D-LUI BRIAND D. Dominique nu comunică dacă a obiectat ceva, dar putem fi siguri că n’a fost mulţumit de această concluzie. Ea trebue să-i fi părut excesiv de pesimistă. Radicalii francezi cred că, dacă politica d-lui Briand va triumfa, războiul va putea fi evitat. La Moscova, comuniştii au încercat să-l convingă pe d. Dominique că d. Briand nu poate împiedica războiul, dar n’au reuşit. Publicistul francez a rămas la părerea lui. Decât, ca şi toţi radicalii, a început dela o vreme să fie neliniştit. El nu mai ştie dacă d. Briand va putea să se menţie. Campania pe care partidele conservatoare o duc de luni întregi în contra ministrului de externe a devenit, mai ales, de la succesul rassiştilor germani în alegeri, — de o violenţă care întrece orice se poate imagina. Cum partidele acestea îl susţin pe d. Tardieu, radicalii şi socialiştii francezi au aerul de a se îndoi de localnismul primului-ministru; ei se întreabă dacă acesta este pentru sau contra dlui Briand. Ei remarcă mereu că d. Tardieu nu menţionează niciodată, în discursurile sale, proectele de federare europeană ale d-lui Briand. D. Dominique scrie de la Moscova că şi-a pus chestia dacă „d. Tardieu nu va profita de succesul lui Hitler pentru a-l sfărâma pe d. Briand“ (pour casser Ies reins de M. Briand“). Preocuparea nu este absurdă. Ziarele de dreapta : „Echo de Paris“ , ,Ordre“; „Victoire“; „Action francaise“ şi altele cer zilnic capul dlui Briand, vinovat, după ele, de slăbiciune faţă de Germania. Politica aceasta, anti-germană şi anti-paneuropeană, stă azi în cumpănă cu aceea a d-lui Briand şi nu se poate prevedea care din ele va sfârşi prin a se impune. Un guvern german cu Hitler şi cu Hugenberg ca membri, ar putea foarte bine duce la căderea d-lui Briand şi la inaugurarea unei politici strict naţionaliste. ARISTIDE BRIAND Că efectul unei astfel de politici ar fi izolarea Franţei, nu-i îngrijeşte pe naţionalişti. Ei cred că o armată puternică poate răspunde oricării nevoi. Eventualitatea ca Anglia şi America să se declare în contra Franţei, îi lasă reci. Nici ostilitatea făţişe a Italiei nu-i supără. 4. Punctul de vuloare pe care l’am mai explicat ovăra că prin politica Partidele naţionaliste franceze vor o politică externă sprijinită pe o armată puternic organizată şi pe o atitudine dârză, fără de concesiuni, faţă de Germania. paneuropeană, d. Briand tinde să împiedice izolarea Franţei şi să întărească situaţiunea ei actuală, nu este ţinut în seamă de naţionaliştii francezi. Ei nu vor să admită că Mica Antantă şi Polonia nu ar da d-lui Briand nici un concurs dacă n’ar fi convinse că prin sforţările lui pan-europene urmăreşte în fond menţinerea stării de lucruri creată prin tratate. Un publicist de dreapta, d. Jacques Bardoux, a scris în „Temps“ (no. de la 23 Sept.) că „beneficiile şi chiar prestigiul victoriei nu pot să dureze decât dacă Franţa maschează superioritatea ei militară printr’o acţiune pacifică şi consolidează Europa ieşită din tratatul de la Versailles“ (şi din celelalte tratate). D. Bardoux mărturiseşte deci că politica pacifistă are de scop mascarea superiorităţii militare şi politice a Franţei, cum şi consolidarea Europei tratatelor. Dar, în partidele de dreapta de aci, este singurul care a înţeles şi care recunoaşte aceasta. În orice caz, chiar dacă va fi să rămâe, d. Briand va trebui să conteze cu opoziţia naţionalistă care duce în contra lui un adevărat război de uzură şi să continue — ceea ce, de altfel, n’a încetat să facă până acum — politica de alianţă strânsă cu „cercul mic“ al celor cinci ţări, cum am văzut că se zice în Rusia statelor aliate cu Franţa Polonia, România, Cehoslovacia, Iugoslavia şi Belgia. • ‘ • . 7 1 1. --------------- mit * Dorinţi irealizabile LA ATENA Precum se vesteşte de la Sofia, delegaţia bulgară, revenind asupra hotărârei de abţinere, a socotit că e preferabil să participe la conferinţa de uniune balcanică de la Atena. Aşadar, această conferinţă va avea loc în complectul ei şi dezbaterile se vor desfăşura conform programului, stabilit de mai înainte. Faptul acesta constitue, prin el însuşi, un început promiţător. Fireşte, chestiunea minorităţilor pentru care bulgarii stăruiau să fie pusă pe ordinea de zi a conferinţei, nu este o chestiune de ordin secundar. Mai ales nu noi românii, cari avem mai multe sute de mii de conaţionali aşezaţi din timpuri străvechi in diferitele state din Peninsula balcanică, îi vom tăgădui sau micşora importanţa ei. In aceiaşi ordine de idei, dată fiind situaţia elementului românesc de care am pomenit, nu noi românii am avea interes să ne sustragem de la punerea pe tapet a chestiunei minorităţilor etnice şi a tratamentului de care au parte aceste minorităţi. Insă, tot ţinând seamă de adevărurile acestea, nu putem să uităm că obiectul conferinţei de la Atena nu este ca să vedem şi să cercetăm chestiunile, cari ne despărţesc şi cari au făcut şi continuă să facă nenorocirea popoarelor din Balcani. Nu se întrunesc delegaţi din atâtea state, ca să etaleze motivele reale sau închipuite de ură şi duşmănie reciprocă şi să sgândărească răni ce n’au nici o nevoe de o astfel de operaţie. Dacă prima conferinţă balcanică s’ar fi convocat cu un program în care să figureze chestiunile ce desbină pe unii de ceilaţi, un simţ elementar de prudenţă ar fi impus renunţarea din capul locului la orice încercare de întrunire şi de conferinţe. Rezultatul ar fi fost doar cu totul opus ţintei ce se urmăreşte prin întrevederile şi schimbul de idei între delegaţii popoarelor din atât de frământata Peninsulă Balcanică. Insă la Atena ne întrunim, ca să căutam teren de apropiere şi de înţelegere. Să vedem anume ce ne poate uni, ce poate contribui la împrăştierea atmosferei greoaie şi plină de primejdii, pentru fiecare stat şi popor în parte şi pentru toate în ansamblul lor. Aşa, deocamdată, avem ceva comun cu toţii: suferinţi comune datorite aprigei crize economice, Primum vivere, au zis cu drept cuvânt strămoşii noştri. Şi este incontestabil că am putea trăi cu toţii mai bine sau, dacă vreţi, mai puţin rău, dacă, pătrunşi de adevărul că avem de apărat interese asemănătoare şi de înfruntat aceleaşi greutăţi economice, am căuta şi mijloacele de apropiere şi de o mai strânsă colaborare pe terenul economic. De asemenea, o cunoaştere reciprocă şi o conlucrare mai efectivă pe terenul Intelectual nu poate decât să exercite o influenţă binefăcătoare asupra raporturilor politice. In rezumat, mergem la Atena, nu ca să ne certăm, ci ca să căutăm posibilităţile de înţelegere şi de prietenie. N. Satzaria— N * NAZBATII CUM VA FL.. „Viitorul“ crede că guvernul de mâine va fi „guvernul marilor răspunderi“. Se poate. Dar în nici un caz nu va fi guvernul d-lui Vintilă Brătianu! KIX Pentru amintirea lui losif Nădejde Cu chinurile haine ale cancerului în măruntaie, losif Nădejde rămânea omul îngăduitor, atent la vorba celui ce-i sta în faţă, adânc înţelegător şi bun pentru mizeriile şi durerile care treceau pe aproape de dânsul. Până în urmă de tot, n’am ştiut că Nădejde suferea de boala în al cărei nume sună urîtă spaimă şi disperarea definitivă. Acum scriu numele : losif Nădejde, — şi nu pot isprăvi bine cu mintea să aşez figura omului printre cele dispărute. Trebue sufletului o operaţie delicată şi înceată, pentru a se hotărî a clasa între morţi pe acei pe care i-a preţuit deosebit. Niciodată nu m-am despărţit de losif Nădejde, fără să duc cu mine un sentiment de farmec în care pătrundea totdeauna o nuanţă de surprindere. Omul acesta era, în cadrul unde îl fixase viaţa, unul dintre cei rari şi tot mai rari. Nădejde avea totdeauna timp, totdeauna atenţie; niciodată nu fierbea, nu se agita, nu avea câtuşi de puţin aer avantajos sau plictisit. Politeţa lui era profundă şi firească. Niciodată nu vorbea de dânsul, nici cu obişnuitele lamentaţii, false sau grosolane, nici ca să-ţi vâre în ochi cum tot atât de obișnuit se practică, meritele sau vreun eroism ori generozitate pompos istorică la care ar fi prezidat. Un gentleman, într’o vreme în care, peste tot globul aproape, duhneşte aerul care se chema odată balcanic. Porecla locală e pe drum să se prefacă în renume mondial. Lupta între oameni se face acum cruntă cu deosebire. Domneşte stilul de piaţă, din concurenţă mojicească zămislit — manieră de măcelari congestionaţi de zarzavagioaice cu tîfnă. Tonul vociferant al reclamei ţipă tot mai impertinent în simfonia mitocănească ce se ridică din nestabila şi informa societate a clipei de faţă. Zece vorbe ale lui Iosif Nădejde te linişteau, te mângâiau, îţi lăsau o zare de seninătate şi linişte în sufletul iritat şi înrăit adeseori, de cronica vrăjmăşie In faţa păcatelor mărunte sau grele, în faţa lipsurilor adesea dezesperante ce sluţesc încercările noastre cele mai conştiincioase. Nădejde avea obiectivitatea amabilă a duhovnicului inteligent şi încercat, deprins a privi zilnic jalnicele şi caraghioasele poticniri ale oricărei silinţe omeneşti, acolo mai ales unde blestemul istoriei a lăsat o societate sărăcită de bogate şi solide tradiţii de cultură. Un chip de om viu îţi tot trece pe dinaintea ochilor mintei. II frequentezi în gând, proiectezi convorbiri, imaginezi întrebări şi replice. O întreagă viaţă interioară, caldă şi stimulentă, prin care scontezi delicios întâlnirea cu omul în carne şi oase. Gazeta cu tiv negru îţi vesteşte moartea aceluia — o anulare bruscă şi răutăcioasă. Tot jocul acela al fantaziei în jurul unei figuri, plin de aşteptări vii, îl topeşte în nimic farsa sinistră a morţii. Te simţi necăjit tare, şi straniu. E ca un faliment batjocoritor. întrebări, proiecte, motive de vorbă inteligentă, potolită, prietenoasă — se rotesc acum în gând, fără rost, într’o comic jalnică horă... Până în tabloul de familie al intelectualilor pătrund tonurile unei vajnice bădărănii, bădărănie goală ori ieften şi răspingător sulemenită, — şi acum una din figurile ce se fac tot mai rare dispare de acolo. Posomoriţi, şi nu numai trişti, ne părăseşte gentlemanul aproape paradoxal, pe care l-a chemat la ea, zilele trecute, liniştea veşnică. Paul Zarifopol Moartea prinţului Leopold al Bavariei MÜNCHEN, I (Rador). — Fostul comandant de armată şi succesor al mareşalului Hindenburg, la comanda trupelor de Vest, prinţul Leopold al Bavariei, a încetat ori din viaţă, in vârstă de 84 ani. Uravaccident de automobil PARIS, 1 (Rador). — Un automobil-camion ce transporta trupe în regiunea Marakech, s’a răsturnat. Sunt şease morţi şi numeroşi răniţi. CHESTIA ZILEI RECRUTĂRI I. Octavian Goga lucrează la tabloul Intelectualilor cari au aderat la acţiunea d-sale politică. ZIARELE — Lista, sporeşte straşnic, căci, în ultimul timp, au mai aderat: Gr. Trancu, Gr. L. Trancu, Gr. L. Trancu Iaşi, Iaşi Gr., Iaşi Gr. L., Iaşi Gr. L. Trancu, L. Iaşi Gr., L. Gr. Iaşi Trancu, Trancu L. Iaşi Gr., Gr. Iaşi L. Trancu, etc., etc., etc.! ENIGMA SIFILISULUI De câtva timp discuţiunile asupra sifilisului, de ordin mai mult teoretic decât practic, au trecut din domeniul laboratoarelor şi al clinicilor la lumea profană, curioasă de a şti cât mai mult asupra acestei chestiuni. Şi cu drept cuvânt, sifilisul constituie încă o enigmă a medicinei şi dă loc prin aceasta la o serie de interpretări greşite şi exagerări dăunătoare, faţă de care e bine să fim preveniţi. Deşi în ultimul deceniu puţine boli au marcat atâtea progrese şi atâtea rezultate strălucite, ca sifilisul, în ce priveşte cauza, diagnosticul şi tratamentul său, cu toate acestea suntem încă — trebue s-o spunem — la începutul cercetărilor noastre; iar problema sifilisului nu este simplificată şi uşoară, atunci când asupra acestei boli planează încă misterul. ★ Ceia ce este în deosebi important în această chestiune este faptul următor: In decursul anilor s’au schimbat multe noţiuni despre sifilis, pe care le socoteam definitiv câştigate. Astfel, reacţia sângelui in sifilis, fie ca se face — cu mai multă sau mai puţină preciziune prin fixarea complementului (metoda Wasserman, cu numeroasele ei modificări: Bauer- Hecht, Border-Gengou, etc.) fie prin floculaţie, precipitare (Meinicke, Vernes, Müller, Kahn, etc.) rezultatele ei nu trebuesc exagerate. Dacă din punct de vedere technic seroreacţia a suferit modificări, nu e mai puţin adevărat că în decursul ultimelor două decenii s’au schimbat şi părerile asupra valorei ei. Oricine dă unei analize a sângelui o importanţă mai mare de cât se poate acorda într’o infecţiune unui simptom oarecare, comite evident o greşala, exagerând un simptom din dauna celorlalte. Reacţia sângelui are numai atunci o valoare de netăgăduit, când ea se însoţeşte de unul sau mai multe simptome clinice, care împreună numai indică un proces morbid activ sau latent. A pune bază numai pe simptomul „seroreacţie“, izolat, nu este o procedare ştiinţifică. Clinicianul — ca şi judecătorul — trebue sa se înarmeze cu cât mai multe dovezi, pentru ca să se poată pronunţa asupra unui caz dat. Cu atât mai mult aceasta, cu cât azi concepţiunile generale asupra linei zeroreacţiuni pozitive în sifilis au evoluat şi ele. După unii o reacţie rămasă pozitivă — chiar după un tratament intens — este expresia unei activităţi spirochetice şi — de aceia — o indicaţie formală pentru continuarea tratamentului. Alţi sifiligrafi, în special americani — printre cari citez pe Wile — susţin — şi cu multă dreptate pe cât se pare — că o seroreacţie pozitivă, după un tratament intens, fiind expresia unei imunităţi faţă de sifilis, poate din contra să nu constituie o indicaţie pentru continuarea curei... deci diametral opus de aceia ce susţin primii. Intre ambele extreme, linia de mijloc — cea mai sănătoasă — este, după mine, cea indicată de fiecare caz în parte: o reacţie pozitivă in sânge impune un tratament numai când este însoţită şi de vreun alt simptom clinic. Dar au mai evoluat în sifilis şi alte noţiuni. Chiar părerea despre existenţa unui virus special neurotrop — un spirochet specific al sistemului nervos, deosebit de cel al pielei şi altor organe — care ar atinge numai sistemul nervos, dând tabesul, paralizia generală, etc., părere care a preocluat mult pe neurologi şi sifiligrafi şi de care s’a făcut atâta caz, nu mai stă azi în picioare. Cunoscutul neurolog Nonne din Hamburg a revenit nu de mult — printr’o recunoaştere francă a erorei — asupra părerei sale iniţiale în această direcţiune şi după el au urmat mulţi alţii... Tratamentul sifilisului a suferit şi el şi suferă modificări continui: mercurul, arsenicul, bismutul, malariaterapia şi alte achiziţiuni din ultimii ani sunt arme excelente, de o eficacitate aproape sigură, dar nu sunt decât etape în lupta contra spirochetului — etape cărora le vor urma probabil alte descoperiri, poate mai norocoase, căci mijloace infailibile în sifiligrafie — ca şi in medicină în genere — deocamdată nu există. Aşadar şi pentru sifilis ca şi pentru alte maladii, totul este în continuă evoluţie. Ceia ce azi ni se pare definitiv, poate mâine să dispară. Axiomele de bază au fost simţitor modificate. Cine urmăreşte cu atenţiune această maladie se convinge că ultimul cuvânt încă nu a fost spus, nici în ce priveşte cauza ei, nici în privinţa schimbărilor pe care ea Ie imprimă organismului şi nici în ce priveşte tratamentul ei. Un lucru ştim azi precis şi pe acesta trebue să-l reţină cititorul, pentru că numai acesta îl interesează în deosebi: când cineva are sau a avut o leziune de sifilis, din momentul în care infecţia a invadat organismul, trebue să se supună unui tra(Citiţi continuarea în pag. II-A) ★