Adevěrul, iunie 1935 (Anul 49, nr. 15756-15780)

1935-06-01 / nr. 15756

Pagina 2-a configuraţie fatală a împrejurărilor. N’o fac din pricina unor orientări artificiale, aşa cum se întrec a pro­clama sociologii de răspântie, sau din lipsa de severitate a şcoalelor secundare, de care vorbesc stărui­tor tocmai aceia care nu cunosc ni­mic din stilul şi din problemele ei. Adevărul este că imensa majori­tate a studenţilor noştri se în­dreaptă către băncile facultăţilor nu din convingere, ci prin dispe­rare, în lipsa de altceva. Ce altă posibilitate li s’ar îngădui? Se vor­beşte, c’o emfază ce ne face să simţim dureros parvenitismul su­fletesc al multora dintre cei ridi­caţi la rangul de directori ai con­ştiinţelor româneşti, de o întoar­cere la pământ. Dar în ordinea strictă a faptelor şi în lumina unor înţelegeri juste despre manifestă­rile sociale, se poate vorbi oare despre o asemenea formulă, soco­tind-o altceva decât instrument de retorică­, al demagogului sau­ eluci­­­braţie rătăcitoare a visătorului? Câţi dintre aceia care astăzi muncesc pentru o diplomă (diplomă despre care ştiu că nu le va deschi­de mâine decât calea unor tribulaţii zadarnice şi omorîtoare) câţi din­tre aceştia — repetăm — n’ar fi mai împăcaţi să apuce, cu un ceas mai de­vreme, drumul către o pro­fesiune onestă, dar sigură! Nu a­­vem oare exemplul atâtor licenţiaţi şi doctori în drept care au fost fe­riciţi la gândul c’ar putea avea un loc de sub-com­isar sau de notar, chiar în cel mai îndepărtat sat ? Tot aşa, oare aceşti oameni n’ar primi cu seninătate şi n’ar prefera gândul unei activităţi de fermă, de şantier, de atelier, de negoţ, dacă a­­ceste posibilităţi li s’ar oferi de un­deva? Cei care ar nega acest gând ori nu cunosc natura sufletu­lui omenesc, ori nu înţeleg puterea orientărilor care nasc în chip ne­cesar, sub forţa constrângătoare a împrejurărilor şi a nevoilor de viaţă. E fără îndoială, că din punctul de vedere al unei mai juste proporţio­­nalizărri a cadrelor noastre sociale, pare necesară o reducere a numă­rului actual de studenţi. La aceasta însă nu se poate păşi, înainte ca societatea să nu fi luat măsuri com­pensatoare, atât prin organizarea unor debuşeuri noui de muncă, cât şi prin statuarea drepturilor so­ciale, impuse de problema de viaţă şi de nevoia­ de progres a indivi­dului activ. Până la realizarea acestor dezi­derate, munca pentru un titlu aca­demic tot prezintă pentru sufletul individului, dacă nu altceva, măcar o speranţă şi o satisfacţie îndepăr­tată, a nevoii lui de acţiune şi de integrare într’un rost. Refuzul acestor posibilităţi, în toată puterea cuvântului, ar în­semna un gest reacţionar şi o ne­socotire totală a drepturilor natu­rale, legate de viaţa şi misiunea in­dividului în lume. * * * Aflând despre hotărîrile consi­liului inter-universitar, su­­t mulţi aceia care au avut impresia că ne aflăm în pragul unor greşeli. Pe lângă toate, limitarea numărului de studenţi ni se pare şi un non-sens. Pentru ce am adus pe individ până aici? Pentru ce se întreţine apara­tul somptuos a câteva sute de şcoli secundare? Am ajuns oare să ne speriem că Ştim prea multă carte? Dar ştiinţa, şi gândirea, şi metoda, şi dreptul de a te cultiva, toate a­­cestea, sunt fapte care să se dis­­tribue după dozări şi sisteme admi­nistrative? Dar atunci şi-ar mai avea sens faimoasa noţiune a liber­tăţii academice? Dar, din clipa în care învăţământul superior ar tre­bui să însemne doar o bisericuţă a privilegiaţilor, mai poate avea vreun rost autonomia universităţi­lor? Şi ca un corolar firesc pentru toate aceste fapte ar mai putea pretinde Universitatea asistenţa bugetară a statului, din banul stors prin sacrificii generale şi din nă­zuinţa de mai bine a tuturor?... Se vorbeşte de nouă examene — examene de admitere, etc. — care să asigure o triare mai serioasă a studenţilor. O nouă formalitate, un nou prilej de cheltueli, un pas în­­ plus pe calea artificiului. Triarea examenelor, de când lumea, a în­semnat cel mai trist bilanţ pedago­gic. In ordinea vieţii de acţiune continuă şi sistematică, există un singur mijloc de selectare veridică: acela al activităţii şi al rezultatelor obţinute. Ne-ar fi plăcut să vedem preocu­pări ale consiliului şi pentru alte laturi, poate de o mie de ori mai indicate, pentru realizarea selec­tării visate. Sunt facultăţi în care profesorii nu dau cu anul pe la cursuri, toate lucrările rămânând în sarcina asistenţilor şi alte ori nici măcar atât. Sunt atâţia dintre universitarii noştri pentru care ca­tedra nu mai reprezintă decât o corvoadă, pe cât de stânjenitoare în ce priveşte îndatoririle ei, pe atât de proprie însă pentru platforma politică, pentru captarea de clien­telă personală, sau pentru „jouis­­sări“ cochete, în cadrul recepţiilor şi banchetelor oficiale. Deasemeni, sunt cursuri nenumărate unde exa­menul se dă pe baza unei singure întrebări, unde nu e nici pome­neală de lucrări practice şi de se­minar, tot aşa după cum sunt fa­cultăţi unde se poate obţine titlul, fără ca studentul să fi dat vreodată cu piciorul pe la cursuri. Toate acestea ne conduc la for­­m­ularea unei singure întrebări: atâta vreme cât asemenea situaţii vor persista, avem dreptul să spe­răm în eficacitatea unor nouă exa­mene de admitere, şi să pretindem că ele sunt acum primul lucru care ar trebui statuat? Problema studenţească repre­zintă astăzi, în societatea româ­nească, unul din faptele pentru care trebue inaugurată o înţelegere mai adâncă şi o preocupare mai statornică. Acei care se grăbesc astăzi la concluzii empirice nu tre­bue să uite că, în mare parte, lu­crurile au ajuns în situaţia actuală şi prin vina lor, sau mai bine zis, a instituţiilor pe care le reprezintă. In asemenea condiţiuni, ceea ce aş­teptăm de la ei nu este gestul uşor de realizat al tăerii în carne vie sau al unor hotărîri arbitrare, ci soluţii gândite, elaborate cu­­atenţie şi filtrate print­run cuget­­moral, care să ştie a­sta cu demnitate, şi în faţa răspunderilor, ca şi în aceea a greutăţilor.Ion Zamffirescu Profesor Concursurile aviatice pentru cupa Ionel Ghica­ Uiţi aviatori s’au înscris în competiţiune . Concursurile aviatice pentru cupa Ionel Ghica, care după cum se ştie se dispută pe un circuit in jurul României, au continuat şi in cursul zilei de eri. Dimineaţa, au decolat de pe aero­portul Băneasa două avioane mili­tare. Echipagiul locot. comandor Soavrescu-căpitan Nichifor de la es­cadrila din Iași, a parcurs cu un a­­vion „S. E. T.” întreg circuitul de 1600 kilometri în circa 10 ore. Locot. Munteanu, de la escadra din Buzău, a luat plecarea cu un avion de vânătoare Gourdou. El a ajuns în bune condiţiuni până la Iaşi, un­de din cauza unui defect la rezervo­rul de ulei a trebuit să abandoneze. Se ştie că concursurile pentru cu­pa Ghika se închid in ziua de 31 Mai. Eri s’au mai înscris pentru a concura pentru această cupă cei trei aviatori care s’au reîntors recent din raidul din Africa. D-nii căpitan comandor Jienescu şi locot. comandori Pantazi şi Cene­­scu vor lua plecarea cu câte un a­­vion „Icar Universal”. . Deasemeni s’a mai înscris d. căpi­tan Corneliu Bălăcuiu, de la flotila din Cluj, care concurează cu un a­­vion „S. E. T.” precum şi d. căpitan Oprişan. In cursul zilei de azi va lua ple­carea şi cunoscutul aviator d. Bâzu Cantac­uzino, cu avionul său Cau­­dron, prevăzut cu motor Renault- Bengali, de 140 cai putere. Acest avion realizează o viteză medie de peste 300 la oră şi aterisă­­rile cu 130 kilometri la oră. Din cauză că unele aeroporturi cum sunt cele de la Contanta, Iaşi şi T.­Seve­­rin, sunt prea mici, aterisarea con­­stitue o grea problemă pentru Bâzu Cantacuzino. In cursul zilei de eri d, Bâzu Cantacuzino a făcut o mică plimbare cu avionul său, vizitând câteva din aceste aeroporturi şi a vedea, astfel care sunt posibilităţile de aterisare. Citiţi REALITATEA ILUSTRATĂ Stere prilej de reactualizare a unor impresii ce nu s’au tocit de atunci încoace, pentru a se răci de orice resentiment. Desluşim în structura psihică a autorului o puternică memorie afectivă. A­­sta nu dă un istoric de moravuri, detaşat, impasibil, ci par’că un spectator contimporan, al actua­lităţii celei mai aprinse. * Ca să întâlnim disponibilităţi de emoţii fragede, ba chiar de înduioşare, va­ trebui să-l ur­măm pe Ion Răutu în scurta sa vizită la Năpădeni, unde, ajunge, după vicisitudini administrative, tocmai după moartea tatălui său, ca să surprindă fugar, expresia unui sentiment matern, răcit, iarăşi prea curând. Sau va trebui să izolăm de contextul compact politic, acele câteva pagini pline de prospeţi­me,­­ relative la gazda lui Ion Răutu, Elisa Orleanu, atât de discret iubitoare, în a cărei zu­grăvire autorul pune câteva pete ■ca1 de de lumină. Sau va trebui să ne oprim cu Ion Răutu în popa­sul său de la ţară, ca să stabilim momentul sufletesc de mare ca­litate pentru suferinţele ţărani­lor neo-ritagi. Ori, spre a face o verificare a­­unei tendinţe sufle­teşti de totdeauna, a autorului, ■ pe constă în nevoia de idealizare a femeii, ne vom opri asupra perire­tul­ui Yvonnei, soţia poli­ticianului Nitza Vasilescu, ca să ne amintim de Undina, ideala to­varăşe a primului „nucleu” so­cialist frecventat de Răutu. De n’ar fi aceste câteva oaze de sănătate morală, zgrăveala „Ciubăreştilor” n’ar fi decât o sadică frescă socială, o colecţie de monştri şi de decrepitudini morale, un trist muzeu teratolo­gic. Un asemenea climat moral în­tunecos, se pregăteşte nu aclima­tizarea lui Ion Răutu, dar for­maţia sa de protestare în noul mediu. Organizator de societăţi, de publicaţii şi de programe, per­sonajul auto­biografic al d-lui Constantin Stere încheie roma­nul prin pactul provizoriu pe care îl face cu Aurel Crăsneanu, viitorul şef al liberalilor, în ve­derea realizării unui program practic minimal, condensat în două puncte: reforma agrară şi reforma electorală. La această cotitură istorică a vieţii lui Ion Răutu, se închee „Ciubăreştii”. Cuprinzătoare frescă, scutura­tă de duhul faptei şi al luptei, populată cu monştri unei imagi­naţii politice, volumul al şaselea al ciclicului roman, este sortit de sigur unui real succes de li­brărie. Pentru istoriografii literari, scenele cu Miron Osmanu­ sunt o contribuţie importantă la cunoa­şterea acelui Caragiale pitoresc, exterior, verbal, pe care l-a frec­ventat de d. C. Strere. • Nu este Caragiale întreg, dar­­ este acel Caragiale care s’a ma- I nifestat public și strident. I Șerbian Cioculescu AD­EVÉRŐL CALEIDOSCOPUL VIEŢII INTELECTUALE LITERE, ŞTIINŢĂ, ARTĂ Cu privire la „Ecourile nopţii“ ale lui Macedonski Primim următoarele rânduri: Stimate Domnule Lăzureanu, In „Carnetul meu“ din „Adevĕ­­rul“ de la 25 Mai, vorbind despre in­fluenţa probabilă a lui Victor Hugo asupra lui Macedonsky, comparaţi una din poeziile acestuia cu „La chasse du Burgrave“ a aceluia. Acest gen de poezie a avut un înaintaş mai vechiu decât Victor Hugo, cu care a fost contemporan numai în prima jumătate a vieţii acestuia: Béranger (1780—1857), cu­noscut printr'un volum de „Chan­sons“. II cunoaşteți desigur. Vă reamin­tesc, din memorie, una dar nu în­treagă: Plus d‘un jeune ecrivain Vain, Pour sa précocité Cité Dédaignant Vhumble prose Ose, Pour se faire imprimer Mais qu’en sort-il souvent? Lui seul est, de son livre Ívre. Lors voyant son libraire i Braire... Nu e aşa că e delicioasă? El na­turală, limpede, neforţată, — ca o „chansonette“. PAUL PORUMBARU avocat La interesanta comunicare a d-lui avocat Porumbaru avem de adăugat: Forma ecourilor — adică a ace­lor bucăţi în care versul secund al fieştecărui distih este o repetare bisilabicâ sau monosilabică a sfâr­şitului de vers precedent—are și mai vechi antecesori. Enciclopedia La­rousse citează în această privinţă convorbirea dintre un îndrăgostit şi Echo, scrisă de Joachim du Bellay: Qu'est ce qu'aimer et s‘en plaindre souvent? Vent. Que suis-je done lorsque le coeur en fend? Enfant. Sent-elle point la ăouleur qui me point? Point. Dar şi în româneşte există exem­ple de „Ecouri“ care au precedat cu câteva decenii pe cele ale lui Macedonski. Ele se găsesc în „Au mai puţit-o şi alţii“, nuveletă a lui Costache Negruzzi apărută în Curier de ambe sexe, anul II (1837) şi reprodusă după 20 de ani în volumul Păcatele tinereţelor (Iaşi 1857). Iată un fragment din acea nuveletă în care se află încorporate şi ecourile a­­mintite:­­­„Soţia mea e păgână ca Lord By­ron şi poetă­ ca Georges Sand. Au­torul ei favorit este Victor Hugo, o chiam­ă Adalgiţa. Cum vă pare! A? poate-se mai frumos nume? Poe­ziile, ei când Vor ieşi la lumină — căci am de gând să le tipăresc — credeţi-mâ, au să facă o mare re­voluţie în republica literaturii ro­mâneşti. Ascultaţi versurile ce a făcut ieri , la maniere de Victor Hugo: Cuprinsă de un trist necaz Az­i Priveam amurgu'ntunecat Cat, Şi văd că dintr’un nour des Es Mulţime de draci fioroşi Roşi. Toţi se pun împrejurul meu! Eu, Ce v oi să ştiu face de-acum? Cum, De-aici să pot al meu să scap Capi­i­. L. Ce să ascultăm la radio BUCUREŞTI, ora 20,35: „Bărbierul din Sevilla“, operă de Rossini (trans­misiune de la Opera Română). VIENA, 22. „Norma” operă de Bel­lini (retransmisie din Florenţa, cu ocazia festivităţilor muzicale). STUTTGART, ora 1 (noaptea). Concert de muzică de cameră. Beet­hoven: Sextet in mi major. Heydn: Quartet de coarde în fa major. Beet­hoven: Sonată op. 31. No. 3, execu­tată la pian de Renate Emmert. BEROMÜNSTER: 20.45. Schumann: Fantazie pentru pian în do major, e­­xecutată de Dorothea Braus. VARȘOVIA: 23.30. Concert orohi. simfonică. Dirijor Oziminski. Wil­­komirski (violoncel). La­ pian: Ur­­stein. Mozart: Serenadă; Weber-Pia­­tigorski: Sonată în Do-major. MOSCOVA. 22.95: Emisiune ger­mană. 23.05: Emisiune franceză. Vineri 31 Mai 1935 BUCUREȘTI, ora 21.15: D-na Xe­nia Makowsky-Boiko (pian): Cho­pin: 1) Două studii; 2) Vals în mi minor; 3) Impromptu în Ia­bemol major. Boskoff: 1) Gavotă; 2) Ta­rantelă; Rachmaninoff: 1) Noctur­nă; 2) Preludiu în sol minor. BUDAPESTA. 22: Concert simfo­nic, dirijat de Rătter, Beethoven: uvertura „Coriolan”; Mozart: Sim­fonie în mi-major. VARȘOVIA. 21.15: Concertul „Fi­larmonicei, sub conducerea lui Gre­gor Fittelberg. Szimanowsky: Sim­fonie; Kouracki: Match. MILANO, 21.55: „Frasquita”, ope­retă de Franz Lehar. Rimer Vent. «Joi 30 Mai Comunicări medi­cale Societatea română de dermato­logie şi sifiligrafie va ţine şedinţă de comunicări Joi 30. Mai, orele 21, in localul clinicei dermatologice din spitalul Colţea. La ordinea zilei: Prof. dr. Nicolau St.: Plăci de eri­­tem localizate la nivelul injecţiuni­­lor de solusalvarsan de eritrodermie generalizată; Un caz de piodermită vegetantă; Al doilea caz de epitelio­­me multiple neosalvarsanice cu dermită generalizată: dr. Banciu A. și dr. Blumental M.: încercări de inoculări cu virus limfogranuloma­­tos; dr. Teodorescu St.: Un caz de selerem acut la un adult; Un caz de xeroderman pigmentosum cu epit­­teliomatoză multiplă, la­ un copil;­ Clasovaccinul Jausion in tratamen­tul tricofiţiilor; dr. Comşa: Eritem., morbifiform de a 9 zi; dr. Marcov Alex.: Un caz de „White spot di­sease“; dr. S. Longhin: Asupra tra­tamentului peladei decalvante, dr. S. Longhin şi dr. T. Bucşa. Limfo­­granulomatoză benignă, sifilis II şi reacţia Herxheimer. Un roman al unei ti­nere scriitoare Deşi literatura românească s’a îmbogăţit cu lucrări destul de nu­meroase, totuşi puţine sunt chema­te la manifestările pur literare. Tânăra scriitoare Mayca Savu o­­feră cititorului select un roman Maidanul“, care pe drept a stâr­nit admiraţia unanimă. Intr’un stil bogat şi fermecător, autoarea o­­glindeşte adevărata viaţă a perso­nagiilor — zise moderne — ce trec printr’un sbucium sufletesc de pro­fund realism omenesc Nu-i lipsesc nici cele mai mici a­­mănunte în cizelată structură sufletească — a fiecărui personaj, dându-le o viaţă aparte, creind ti­puri cu adevărat caracteristice. Deşi se află la debut, putem afir­ma că tânăra scriitoare merge cu paşi repezi spre maturitate. Aştep­tăm încrezători viitoarele sale crea­­ţiuni. Cărţi-reviste Tananica, romanul social scris de d. Vladimir Corbasca, a apărut în editura „Adevărul“ şi se găseşte de vânzare la toate librăriile din ţară. In această operă literară, autorul execută o extraordinară şarjă in viaţa socială de după răsboi sco­ţând în lumină o lume ciudată, ne­cunoscută orăşenilor. Romanul Tananica este cartea se­­zumirii. Ciubăreşti vigurosul făurar al frescei sociale „IN PREAJMA REVOLUŢIEI“ din care au apărut cinci volume masive. Astăzi librăriile se împodobesc cu cel de-al şaselea: „CIUBĂREŞTI”. D. C. STERE De la facultatea de farmacie In ziua de 27 Mai a avut loc în amfiteatrul facultăţii de farmacie, solemnitatea pentru proclamarea ca doctor în farmacie a d-lui Alex. Ion Bardeanu. Juriul era compus din d. prof. I. Vintilescu ca preşedinte şi din d-nii profesori A. Ionescu Matin şi Şte­fan Bogdan ca membri. Au mai luat parte la această so­lemnitate d-nii N. T. Deleanu, dr. C. Ionescu, farmacişti Oct. Lascar, colonel Mitică Ionescu, P. Ciuper­­cescu, studenţi şi studente de la fa­cultatea de farmacie şi un public numeros foarte select. După ce d. Bardeanu prin o do­cumentată disertaţie a arătat şi explicat calea ce a urmat şi modul de procedare la lucrarea prezentată la doctorat, au urmat diverse obser­­vaţiuni de ordin ştiinţific a juriu­lui. In urmă juriul retrăgându-se pen­tru câteva minute şi revenind, a fe­licitat călduros pe d. Bărdeanu pentru munca şi silinţa depusă in domeniul ştiinţei farmaceutice, a­­cordându-i titlul de doctor în far­macie cu menţiunea „Cum Laudae”. Presa romina bucureşteană La expoziţia organizată la Acade­mia Româna pentru „Luna Bucureş­tilor“ o încăpere specială este re­zervată presei româneşti bucureş­­tene. Sunt expuse aci publicaţii periodice româneşti tipărite în Bu­cureşti până la anul 1848, împărţite pe categorii după cum urmează: Gazete enciclopedice şi de infor­maţie: Curierul Românesc (1829, cea dintâi gazetă românească); Buletin Oficial (1832) şi Muzeu Na­ţional (1836), toate trei redactate de­­ Eliade Rădulescu, apoi Cantor de avis şi comers (1837, mai târziu Vestitorul Românesc) redactat de Zah­aria Carcalechi; România (1838) a lui F. Aaron şi G. Hill şi Învăţăto­rul Satului (1844) redactat de P. Poenaru, directorul şcoalelor din principatul Munteniei, cu concursul viitorului biograf al lui Mihai Vitea­zul, istoricul Neculai Bălcescu. O vitrină separată pentru presa anu­lui 1848 (Poporul suveran, Pruncul român redactat de C. A. Rosetti, etc.), cu o foaie volantă reprezen­tând proclamaţia de la 1848, împreu­nă cu o altă foaie în versuri in care se cântă libertatea tiparului. Reviste literare şi culturale. Ga­zeta Teatrului Naţional (1835,­­ cea dintâi revistă teatrală şi literară ti­­­părită în Bucureşti); Curier de ambe sexe (1836) ■ ambele redactate de Eliade Rădulescu, apoi Curio­sul (1837) redactat de C. Bolliac ş­i Pământeanul (1839); Magazin isto­ric pentru Dacia (1845) scris de Laurian şi Bălcescu etc. Tot aci sunt grupate o serie de calendare (unele scrise de Anton Pann) şi al­­manachuri (printre cari se remar­că Almanachul statului cu portrete de Lecca). O serie de publicaţiuni mai noi privitoare la viaţa administrativă, culturală şi mondenă a Bucureşti­lor. Buletinul Muncipiului (1859), La Chronique de Bucarest (1878), Bukarester Salon (1883), Bucarest mondain (1892), etc. Vitrinele acestei secţiuni sunt decorate cu portretele personalită­,­ţilor care au activat, în acest timp,­­ pentru desvoltarea presei româneşti,­­ precum şi cu afişe şi foi volante din epocă. Expoziţia­­ continuă a fi deschisă zilnic (şi sărbătoarea) între orele 10—12 şi 3—6. •­­Intrarea liberă. Transportul în Lon* ■ dra In Londra se găsesc numai două birje şi 28 de căruţe. Numărul taximetrelor este însă de 8025. O cifră foarte redusă pentru un oraş atât de mare. In Londra sunt 5753 de con­ductori de tramvaie, 11.461 șo­­feuri, și 17.050 șofeuri de auto­­buse. Puţină gramatică In publicistica rominească încear­că să-şi facă loc cuvîntul găselniţă pentru a traduce franţuzescul trou­vaille. Cuvîntul acesta este din mai multe motive rău făcut. Intîi pentru că sufixul g­elniţă începe să aibă un sens periorativ (vezi bună­oară crăpelniţă, pentru „mîncare“). Al doilea pentru că rostul este să for­meze „nume de instrument“: şuru­­pelniţă este „instrumentul cu care se înşurupează“. In fine, lucrul cel mai grav, cuvîntul găselniţă există de mai înainte în româneşte (împru­mut slav), dar cu un înţeles cu totul deosebit, anume acela de „omidă“. Aşa­dar cină spunem că un scriitor are găselniţe fericite, afirmăm că el are „omizi“. Soluţia este: ori să pă­străm pe truvai in romíneşte, ori să-l redăm printr’o perifrază. Iar dacă e neapărat să formăm un cu­­vint in romíneşte, el trebue ales mai bine decit găselniţă.GH. REVIGA Două conferinţe in broşură D. prof. universitar George So­­fronie a făcut să apară în broşură două interesante conferinţe ros­tite la Universitatea din Cluj: 1) Raymond Poincare şi Louis Bar­­thou, constructori ai nouii ordine internaţionale; 2) Stat Naţional şi Revizionism, sub regimul Societății Națiunilor. Sancţiuni pentru „operaţiuni dăunătoare creditului public“ in Rusia PARIS, 29 (Rador). — Corespon­dentul din Moscova al Agenţiei „Ha­vas“ transmite: Comisiunile de control ale statului şi ale partidului comunist au hotă­­rît să deschidă acţiune împotriva a 14 directori de bănci regionale şi co­munale, precum şi împotriva altor funcţionari, deoarece au emis din proprie iniţiativă şi pentru necesităţi locale, împrumuturi în hârtie mo­­netă şi în diverse obligaţiuni. Comisarul poporului la finanţe şi directorul Băncii de Stat au primit un blam public, deoarece au tolerat asemenea operaţiuni „dăunătoare creditului public“. Aceste emisiuni ilegale sunt ase­mănătoare unor acţiuni de inflaţie locală, contrarie „disciplinei finan­ciare preconizată de comisarul po­porului la finanţe“, declară rezoluţia comisiunilor de control. CELE ŞAPTE PĂCATE BIBLICE SUNT: LENEA TRUFIA GRABA DESFRÂNAREA MANIA GELOZIA AVARIŢIA CARE ESTE AL OPTULEA PĂCAT? Răspund d-n­i : N. IORGA CEZAR PETRESCU VICTOR EFTIMIU ADRIAN MANIU I. PELTZ N. D. COCEA CAMIL BALTAZAR MIHAIL CELAREANU HORIA FURTUNĂ BARBU LĂZAREANU în ultimul număr al ex­celentei reviste „REALITATEA ILUSTRATA" Ministerul de industrie şi comerţ a hotărit ca direcţiunea reglemen­tării comerţului exterior * să lucreze şi după amiază. Pentru plusul de sepvie, imetimarii­­acestei direc­ţii vor încasa diurnele suprimate la 1 ianuarie, a. c. Vineri seară pleacă la Geneva de­legaţia română la conferinţa inter­naţională a muncii ce se va ţine la 4 iunie. Delegaţia care are în frunte pe d. Valeriu Roman, subsecretar de stat la ministerul muncii se compune din d-nii Mişu Enescu, directorul gene­ral al Casei centrale a asigurărilor sociale, ing. Stavri C. Cunescu, direc­torul general al muncii, ing. c. R. Mircea din partea patronilor şi Ion Mirescu din partea salariaţilor. CELE ŞAPTE PACATE ALE LU­MII şi despre AL OPTULEA PACAT se ocupă ultimul număr special al excelentei reviste REALITATEA ILUSTRATA, cu o colaborare sen­zaţională care reuneşte numele ma­rilor noştri scriitori. Femeia Aristiţa Condeescu din comuna Ruptura-Mehedinţi a dat naştere unei fetiţe care are trei mâini. Copila fiind sănătoasă, pă­rinţii au internat-o în spitalul din Strehaia spre a i se amputa o mână, înţelegerea inteligenţii. — Un sub­til articol de D. I. Suchianu în ul­timul număr al Cuvântului Liber. Tânăra Elena Corbu din P. Neamţ a incercat să , se sinucidă, bând e­­senţă de oţet. In urma îngrijirilor date la spital, ea e în afară de orice pericol. Arta şi societatea — L. Sereanu. Şomerii concediaţi — Paul Păun; O carte de demult — Alexandra Me­­zincescu; Max Nedlau — I. Felea; Pasivitatea masselor şi democraţia — M. Suzin. In Cuvântul Liber de săptămâna aceasta. Intre d-nii Gheorghe Stoicev şi căpitan Miuiescu din Ismail s-a ivit un conflict. Cei doi rivali şi-au constituit martori­ în vederea unui duel. Elegant, economic încălţăminte GL­ENE FILIPESCU Victoriei 26 D. Ugo Sola, ministrul Italiei la Bucureşti, a vizitat­ numeroase in­stituţii din Constanţa. . CLUJ, 29. —■ Azi s’a produs o nouă înfiorătoare sinucidere, la „Canto­nul Morţii“, din dreptul uzinelor Dermata.­­ Muncitorul şomer Anton Dondos, în etate de 42 ani, tată a 7 copii, neavând de lucru de aproape doi ani de zile, trăia împreună cu fa­milia lui in cea mai cumplită mi­zerie. Disperat de această situaţie, nenorocitul şomer a mai încercat să se sinucidă in trei rânduri prin strangulare, dar fiind observat la timp de familie, a fost împiedicat. Astăzi Anton Dondoş spunând fa­miliei că merge în oraş spre a căuta Academia Română, întrunită in sesiune generală, va ţine şedinţă publică solemnă, azi Joi, 30 Mai curent, la ora 3 d. a., pentru procla­marea premiilor acordate în această sesiune. b. preşedinte L.Mrazec va face o expunere generală asupra premiilor acordate, după care va arăta autorii premiaţi şi titlurile lucrărilor. Tânărul Baias Iuliu, conducătorul oficiului poştal Camara-Sighet, a dispărut. Din cassa de bani lipseşte suma de 12 mii lei. Tânărul a lăsat o scrisoare in care arată că se si­nucide. Intre preoţii, din Chilia Nouă s-au iscat grave neînţelegeri. Preoţii se acuzau reciproc de imoralitate,­ gra­ve abateri de la canoane şi incorec­titudini în administraţia fondurilor bisericeşti. Episcopia de Ismail a insărcinat­­ pe revizorul eparhial Ioan Rusu să facă cercetările la faţa locului. Concluzia anchetei a fost că preotul Gheorghe Muzinski e vinovat. Reluarea relaţiunilor comer­ciale cu Rusia dii dimineaţă a avut loc la mini­sterul industriei şi comerţului o lun­gă conferinţă între d. Ostrowski, mi­nistrul U. R. S. S. şi d. I. Manolescu- Strunga, ministrul industriei şi co­merţului, cu privire la stabilirea unui program pentru reluarea relaţiilor comerciale dintre România şi u­. R. S. S. In cursul săptămânii viitoare se va întruni la ministerul industriei şi co­merţului o comisiune restrânsă pen­tru fixarea tuturor detaliilor. ----------------- - --------------------------------.. Sin student s’a înecat la Timişoara TIMIŞOARA, 29. —Mai mulţi stu­denţi ai Şcoalei politehnice din lo­calitate, profitând de vremea fru­moasă şi de căldura din ultimele zile, s-au dus să se scalde în canalul Bega la plaja ad-hoc din dreptul Automobil-clubuilui Banat Crişan­a, lângă debarcaderul regimentului 7 pioneri. Unul din ei, Banciu Ioan, care nu ştia bine să înoate a fost luat de curentul apei şi s-a înecat. Stu­denţii Marcu loan şi Pop Ioan au adus cazul la cunoştinţa chesturii care cu ajuorul soldaţilor pioneri şi al oamenilor căpităniei portului au luat măsuri pentru găsirea cadavru­lui­ de lucru, a venit la „Cantonul Mor­ţii“ unde s’a aruncat înaintea tre­nului rapid de Bucureşti. Imediat după sinucidere a sosit la­ faţa locului din partea autorită­ţilor o comisie compusă din d. prim­­procuror C. Pastia, medic legist, dr. Hossu şi comisarul Bob, care n’a putut constata decât moartea nefe­ricitului muncitor. Din ordinul par­chetului, cadavrul lui Dondos a fost transportat la institutul medico-le­gal. Sinuciderea nenorocitului şomer a impresionat toate cercurile locale. INFORMAŢIUIMI IMPRESIONANTA SINUCIDERE A UNUI ŞOMER lin tată a 7 copii, reuşeşte, după alte trei încercări, să-şi pue capăt vieţii ca aJMAJIUNI-tELICICVE-CAIDE si DECI — ffk IWia^g COMENZI­ PENTRU­ OCAZIUNI FAMILIARE — Xf 12223311 Comedia umană Alegorie Poeţii care­ au­ invent­at alegoria, nici nu şi-au dat seama atunci ce-au făcut şi la ce va servi. Bieţi halucinaţi ai trecutului, ei au căutat în ficţiuni, evocări indi­recte de realităţi pe care niciodată nu le puteau ajunge. Alegoria era o necesitate de vi­sare şi un procedeu de transforma­re a realităţii.­­­­Alegoria este doar o ficţiune care prezintă spiritului fin lucru, aşa fel în­cât să trezească imaginea altui lu­CTU. Tachinând, poeţii, cu privire la sensul alegoriei s’­a spus că „ascun­zând adevărul în fundul unei fân­tâni, poeţii au făcut o alegorie“. Dar, poeţii boemi s’au văzut de­posedaţi şi de acest miragiu, ba în­că, în ’mod oficial, adică prin com­promiterea masivă a imaginaţiei şi reveriei. In cincizeci şi două de case ines­tetice, alegoria a fost trasă de boi ca o saca. Alegoria, a fost dusă la circ şi scoasă cu panglici şi cu ex­hibiţii deşănţate. Au simţit acum şi alţii nevoia să ascundă adevărul în fundul unui puţ. Şi operaţia s-a făcut anormal, prin intermediul carelor alegorice decorate din ordin trimis cu jan­darmul, pentru a se alcătui în bloc „o alegorie“. Grupul alegoric era destinat să reprezinte o ideie abstractă. Ab­stract am văzut, dar nici o ideie. Nu cred că-i prudent să se caricaturi­zeze munca în halul acesta. Munca, este ca şi boala, ca şi moartea, ceva foarte serios, ceva foarte grav. E greu s’o iei in bătae de joc. E admisibilă tracţiunea bovină şi alegorică pentru carnaval, fiindcă acolo se ridiculizează bună­starea şi efectele sumbre ale plictiselei pe care o provoacă. O procesiune de carnaval este o admirabilă propa­gandă socială. Breslaşii care muncesc sunt oa­meni care adâncesc prin nevoe, gravitatea şi greutatea vieţii, care imprimă un anumit sens tragic, existenţei. Cine vrea să se distreze într-o Duminică rămasă vacantă, nu are insă dreptul să facă Clownerie po­­liţianist-estetică la adresa muncii. Nu-i frumos! Nu-i nici moral. Nu­ se poate solidariza breasla cu zbur­­dăciunea celor care nu muncesc, fiindcă au prin naştere sau laşităţi oculte, funcţia comodă şi inutilă de a nu face nimic. Unul din carele alegorice repre­zenta pompos „Abondenţa“, adică, vorba ceia: „ideia abstractă“,­­ fiindcă atât a mai rămas din abon­­denţă. Duminică dimineaţa, în drum spre gară am văzut „Abondenţa“ incă în forma ei exactă, fără nici un decor care să ascundă adevărul curat. Abondenţa era un car gol, cu câteva scânduri colorate împrejur, cu o masă goală sus, şi, mi se pare, cu un talger imens, tot gol şi el. N’am văzut carul acesta alegoric după ce „adevărul a fost ascuns în fundul fântânei“, dar atunci, la ora şapte dimineaţa reprezenta fidel ideia abstractă ca şi imaginea con­cretă a abundenţei. Alegoriile acestea ar trebui ge­neralizate până la desfiinţarea obiectului simbolizat, de care, odată ce avem alegoria, ne-am putea lipsi. Carele acestea alegorice pot merge cu imaginaţia până la înlocuirea definitivă şi integrală a tot ce vrea să fie supus alegoriei. E un mijloc eficace şi popular de sugestie în massă. N’ai decât să n’ai bresle şi indus­trie. E destul să ai un hangar pen­tru 52 de care şi să inchiriezi o sută de perechi de boi pentru ca iluzia colectivă să­ se formeze. Dacă totul s’ar „alegori“ în felul acesta, ne-am putea lipsi de fondul evocat, care-i mai greoi, mai dificil şi mai inestetic. Ar fi reproducerea sistemului du­pă care o armată poate fi înlocuită cu o paradă„ Alegoria este aceiaş. N’ai nevoe de obuze şi de alte infla­mabile pernicioase. E numai evoca­rea ideii abstracte, pentru ca toată lumea să fie liniştită. A lipsit din toate breslele tocmai aceia al cărei car alegoric aş fi ţinut să-l văd: breasla oamenilor politici de­ profesiune. Aş fi vroit să văd măcar în ce parte a carului sunt în­jugaţi boii şi cine are curajul să dea cu harapnicul în ei, — fratricid şi ingrat. A lipsit însă breasla aceasta, cea mai lucrativă. Se vede că au defilat numai breselele minore. Dar de Duminică încoace, unde mă întorc, şi tot ce văd că se face, e numai alegorie. Suntem, tot, ale­gorie. Demostene Botez Un proces interesant la Berlin BERLIN, 28 (Rador). — Produ­cătorii de discuri de patefon au in­tentat un proces direcţiei Poştelor şi Telegrafiei fără fir de stat, în le­gătură cu plata drepturilor de au­tor pentru discurile difuzate prin radio.. Tribunalul din Berlin a soluţio­nat acest proces, în sensul că postu­rile de radio germane pot difuza discuri muzicale fără să se plăteas­că drepturile de autor. Numai dis­curile vorbite nu sunt libere la h’mn­e sini torn

Next