Adevěrul, iunie 1950 (Anul 64, nr. 17783-17808)
1950-06-10 / nr. 17791
/ V 'W ANII 64 - Nr 17.791 taxă poștali plătită în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 $i 261.020/947 FONDATORI: AI. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 4 PAGINI 4 LE! de Proprietar: S. A. „Sărindar" EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL" ŞI „DIMINEAŢA" Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 Redacţia 5.38.56 Secretariatul de redacţie 3.86.12 Adiţia şi Publicitatea 5.57.63 De Gasperi a declarat că noţiunea «fascist» şi-a pierdut sensul. Mai bine îşi pierdeau adepţii! Doi ani de la naţionalizare Naţionalizarea întreprinderilor Industriale, realizată la 11 iunie, acum doi ani, a însemnat pasul hotăritor pe drumul transformării fundamentale a economiei ţării, în condiţiunile trecerii spre socialism. Prin ea s’a creat un puternic sector socialist în industrie şi această situaţie nouă din economia naţională a fost punctul de plecare la opera de planificare economică. Structura socială, politică şi economică a ţării a intrat efectiv pe calea unei modificări radicale. Din acel moment, toate reformele şi toate măsurile economice cu caracter revoluţionar s’au consolidat în jurul unui nucleu central, s’au concretizat în realizarea celui dintâi Plan de Stat şi în păşirea la Planul de Stat pe anul 1950. Clasa muncitoare a devenit posesoarea mijloacelor de producţie iar munca, la rândul ei, s’a transformat în factorul propulsiv al bogăţiei naţionale. Schimbarea cursului economiei noastre şi punerea ei pe baze socialiste nu s’au petrecut dela o zi la alta, printr’o simplă măsură legislativă. Naţionalizarea întreprinderilor industriale, de transport şi de alte categorii apare ca un eveniment care îşi găseşte întreaga sa semnificaţie, privit ca o primă etapă din ciclul de pregătire a celor mai adecvate condiţii pentru ca la începutul anului 1951 să se poată păşi la primul plan cincinal. Fiecare înţelege câte aspecte şi câte probleme sunt legate de această chestiune. In orice moment le avem sub ochi şi cu fiecare zi care trece ele capătă o greutate şi o importanţă din ce în ce mai mare. Obiectivul principal este sporirea producţiei naţionale, până la nivelul necesar construirii socialismului. Nu este vorba de producţia pentru producţie, ci de ieşirea definitivă din faza capitalistă şi trecerea complectă la economia socialistă pe calea planificării, care presupune angrenarea forţelor de muncă şi mijloacelor de producţie într’un tot unitar, care să funcţioneze cu o amploare din ce în ce mai mare şi cu o precizie din ce in ce mai perfectă. Primul Plan de Stat al R.P.R. s-a izbit de dificultăţi fireşti pe care, prin mijlocul principiului ameliorării succesive, le-a înlăturat sau le-a limitat. Problema cadrelor, problema unei evidenţe statistice temeinice şi alte probleme au trebuit să fie rezolvate. Un ajutor important şi multilateral ca: materii prime, utilaj tehnic, experienţe organizatorice şi practice etc., le-am primit de la Uniunea Sovietică. Odată puse bazele aplicării primului Plan de Stat şi atingerii sau depăşirii obiectivelor sale, cel de al doilea Plan de Stat a fost inaugurat sub semnul sporirii eforturilor, înmulţirii sarcinilor, perfecţionărilor tehnice şi organizatorice. Alături de creşterea cantităţii producţiei, a venit pe primul plan problema calităţii, urmată de aceea a sporirii productivităţii, pe calea disciplinei în muncă, a responsabilităţii personale în muncă, a perfecţionării procesului tehnologic etc. ca mijloace de bază către acel ţel fundamental al producţiei socialiste, care este lupta pentru reducerea continuă şi sistematică a preţului de cost. Această luptă trebue să îmbrăţişeze întreaga activitate economică a ţării şi să se bazeze pe întărirea neîncetată a metodei gospodăririi chibzuite a întreprinderilor şi pe mobilizarea tuturor resurselor interne ale acestora, pe mărirea vitezei de circulaţie a fondurilor de rulment, pe aplicarea unui regim sever de economii, pe planificarea justă a forţelor de muncă şi a fondului de salarii, pe mărirea producţiei bunurilor de consum în domeniul agricol şi industrial. De rezultatele luptei pentru re- ANDREI FILIMON !Continuare în part. 2 a) DISCIPLINA CIRCULAŢIEI La Începutul străzii Batiste, acolo unde uliţa se uneşte cu bulevardul, s’a ridicat un refugiu, cu o bordură de flori, care desparte artera în două pentru a inlesni circulaţia în acest punct aglomerat Afară de asta, refugiul este la îndemâna pietonilor, — căci strada era, în acest punct, foarte largă şi nu putea fi cu uşurinţă traversată de la un trotuar la celălalt. Pe bulevard, lucrările pentru instalarea celorlalte staţii de circulaţie continuă şi după Scala, după Aro, stâlpii cu culorile roşu-verde-galben, au fost aşezaţi la intersecţiile aglomerate încât, în curând, până în piaţa Victoriei toate aceste semnalizatoare electrice vor funcţiona permanent. Apoi vor fi instalate alte staţii, pe alte artere aglomerate, în total o sută cât prevede programul Direcţiei Circulaţiei. Foarte multă lume s’a deprins repede cu semnalizatoarele acestea electrice — căci ele sunt simple şi uşor de reţinut,— dar mai există încă o seamă de recalcitranţi care nu vor să aştepte ivirea culorii ce eliberează drumul. Ei preferă să se lase flueraţi de ţignalul miliţienilor dela colţuri şi să facă cale întoarsă, decât să aştepte ivirea culorii ce indică drum liber. Unii fac pe grăbiţii, alţii pretextează ivirea tramvaiului, dar categoria cea mai scuzabilă e desigur cea a provincialilor cari nu cunosc încă regulile circulaţiei bucureştene. Trebue să înţelegem că toate aceste lucruri se fac pentru noi, că regulile acestea au ca scop disciplinarea circulaţiei şi că pentru asta e nevoie din partea tuturor de puţină, foarte puţină bunăvoinţă A. DUMBRAVEANU GLOSE POLITICE f O declaraţie O interesantă adeziune la apelul de la Stockholm a fost primită din partea unuia dintre constructorii primei bombe atomice, savantul fizician Philip Morrison. Semnând Apelul Comitetului Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, Philip Morrison a adăugat următoarea declaraţie pe buletinul de adeziune: „Ca vinul din acel care cu propriile lor mâini au construit prima bombă atomică, am fost convins întotdeauna că popoarele din lumea întreagă vor şti să interzică asemenea arme, barând drumul răsboiului care ar îngrozi lumea”. Raportul de activitate La prima şedinţă a congresului socialist care s’a ţinut recent la Paris, nici unul dintre cei prezenţi nu vroia să ia cuvântul pentru a discuta „raportul de activitate”. „Asta nu s’a mai pomenit’ a spus la un moment dat Guy Mollet, secretarul partidului, apostrofând pe delegaţi. Explicaţia „rezervei” celor prezenţi e dată de faptul că misiunea de a explica pierderea unui sfert din „efectivul” partidului era extrem de penibilă. S’a ţinut de cuvânt... Guvernul austriac se obligase sa restaureze lagărul de concentrare de la Mathausen în aşa fel, încât să rămână ca un monument care să arate generaţiilor viitoare sălbătăcia nazistă. Nu mai puţin de 122.767 arestaţi au pierit în chinuri groaznice în acest lagăr între 1939 şi 1945. Guvernul austriac s’a ţinut de cuvânt. Dar cum ? Intr’o comunicare făcută în parlament de grupul compus din comunişti şisocialiştii de stânga, s’a arătat că blocurile din lagăr au fost renovate într’un chip strălucit, încât dau impresia unor frumoase cămine de odihnă, zugrăvite şi lustruite. Lavabourile fac o impresie impozantă. Nici o inscripţie nu arată ce s’a petrecut acolo. Locul unde se făceau execuţiile şi unde şi-au lăsat viaţa mii de luptători pentru libertate, nu se poate distinge prin nimic. O faimoasă „scară a morţii” compusă din nişte blocuri inegale de piatră, aruncate unul peste altul, din care unele înalte de jumătate metru, a devenit o scară modernă, elegantă. In parlament s’a cerut cancelarului federal să dispună ca lagărul să fie restaurat în așa fel, încât vizitatorul să-și dea un adevăr seama de grozăvia metodelor fasciste de asasinare în massă. Cancelarul a ascultat comunicarea, dar n’a dat nici un răspuns. CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE CELE 10 PUNCTE ALE MEMORANDUMULUI D-LUI TRYGVE LIE Propuneri pentru realizarea păcii prin intermediul O.N.U. Reîntors din călătoria sa in principalele capitale europene, printre care şi Moscova, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, d. Trygve Lie a dat publicităţii textul memorandumului pe care d-sa l-a înmânat personal preşedintelui Statelor Unite, Truman, primului ministru al Marii Britanii, Clement Attlee, primul ministru al Franţei, Georges Bidaul şi primului ministru al U.R.S.S., Generalissimul Stalin. ,,Am avut posibilitatea — declară d. Trygve Lie — să discut punctele conţinute în acest memorandum cu susmenţionaţii şefi de guverne şi cu alţi fruntaşi ai acestor guverne, inclusiv secretarul de stat al Statelor Unite, Acheson, ministrul de afaceri externe al Regatului Unit, Bevin, ministrul de afaceri externe al Franţei, Schuman, vice-preşedintele Consiliului de miniştri, Molotov şi ministrul de afaceri externe al U.R.S.S., Vîşinski'*. Memorandumul d-lui Trygve Lie cuprinde zece puncte „care urmăresc realizarea păcii prin intermediul ONU”. Secretarul general al ONU afirmă că din negocierile pe care Ie-a purtat la Washington, Londra, Paris şi Moscova „a ieşit cu convingerea fermă că ONU rămâne factorul fundamental al politicii externe a fiecăruia dintre aceste guverne şi că reluarea unor adevărate negocieri asupra unora din chestiunile nerezolvate nu este exclusă“. D. Trygve Lie subliniază de asemenea că ,,este cu desăvârşire limpede că nu se poate realiza un progres cât de cât vizibil atâta timp cât între membrii ONU se menţine acea divergenţă acută în chestiunea reprezentării unuia din membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate, Republica Chineză“ şi declară că „este necesar ca această chestiune să fie reglementată“. In preambulul memorandumului său, Trygve Lie declară că este „ferm convins că trebue încercat să se depună nouă şi mari eforturi pentru a se pune capăt aşa numitului „răsboi rece"* şi pentru a îndrepta din nou lumea pe calea care li va da o mai mare speranţă într’o pace îndelungată". „Atmosfera de agravare a neîncrederii internaţionale poate fi risipită — continuă d. Trygve Lie — iar ameninţarea calamităţii generale a unui nou răsboi poate fi prevenită cu condiţia să fie folosite pe deplin resursele pe care le conţine Charta ONU, pentru concilierea şi consolidarea constructivă a păcii“. Secretarul general al ONU-lui declară în continuare că pacea poate fi asigurată folosindu-se aceste resurse, dacă se va acţiona luându-se ca bază „posibilitatea coexistenţei paşnice a tuturor marilor puteri şi a diferitelor sisteme politice şi economice pe care ele le reprezintă“. „Măsurile pentru asigurarea unei autoapărări colective şi diferitele mijloace regionale — adaugă d-sa — sunt in cel mai bun caz măsuri provizorii şi prin ele înşine nu pot asigura vreo securitate trainică In faţa unui eventual răsboi“. Iată şi propunerile formulate de d. Trygve Lie în legătură cu elaborarea unui program pe termen de 20 de ani pentru realizarea păcii prin ONU: 1) „Ţinerea de şedinţe periodice ale Consiliului de Securitate, la care să participe miniştrii de afaceri externe, şefei guvernelor sau alţi membri ai guvernelor”. După părerea d-lui Trygve Lie, „este necesar să se asigure desvoltarea continuă a mijloacelor ONU în vederea mediaţiunii şi concilierii, inclusiv reluarea practicei sistematice a consultărilor neoficiale îi de reprezentanţii celor cinci mari puteri şi reluarea încercărilor de a se ajunge la un acord între toate marile puteri cu privire la limitarea folosirii dreptului de veto în reglementările paşnice din Consiliul de Securitate". 2) „O nouă încercare de a realiza un progres în crearea unui sistem internaţional de control asupra energiei atomice, care va permite să se împiedice folosirea ei în război şi va contribui la folosirea ei în scopuri paşnice”. 3) ,,Studierea într’un spirit nou a problemei încetării cursei înarmărilor nu numai în domeniul armei atomice ci şi al tuturor celorlalte tipări de arme de exterminare în massă şi al armamentelor clasice”. f) „Reînceperea unor eforturi serioase în vederea realizării unui acord cu privire la forţele armate care, potrivit Charter ONU, trebue să fie puse la dispoziţia Consiliului de Securitate pentru asigurarea îndeplinirii hotărârilor sale". 5) „Adoptarea şi aplicarea principiului potrivit căruia este raţional şi just de a acţiona cât mai rapid în scopul de a se obţine universalitatea reprezentării în ONU. In prezent, 14 ţări aşteaptă primirea în ONU. Consider că este în interesul popoarelor acestor ţări şi al Naţiunilor Unite ca aceste ţări să fie primite toate”. 6) „Din program raţional şi practic de asistenţă tehnică pentru desvoltarea economică şi încurajarea investiţiilor de capital pe scară largă, folosindu-se toate resursele particulare, guvernamentale şi interguvernamentale necesare... Acesta trebue să fie un program permanent şi Incon(Continuare în pag. 2 a) DE PE SCAUN... PE CAMP De mult, un scriitor uitat scria — sub forma obişnuit lapidară a celor vechi — „e lung drumul prin regulă şi scurt prin exemple”. Acest adagiu, care a trecut în convorbirea banală, conţine un adânc înţeles, deoarece de foarte multe ori cele mai raţionale teorii nu dau roadele aşteptate, din cauză că nu s’au găsit şi metodele cele mai bune de a trece dela abstract la concret, dela anticipaţia intelectuală la experimentarea practică. Şi una din piedicile care de foarte multe ori se interpun între măsurile teoretic bune şi viaţa reală, e tendinţa birocratică, „mania” scriptică, adică credinţa că se poate înlocui viziunea concretă, contactul cu viaţa trăită, prin munca sedentară, de birou, în mijlocul registrelor şi clasoarelor. Această „manie” de a lua forma drept realitate, a găsit aplicarea — ca şi ridiculizarea ei — în vechea ştiinţă, care de pildă în medicină, înlocuia viziunea bolnavului şi evoluţia bolii lui, cu ideile preconcepute ale pretenţioşilor discipoli ai lui Hipocrat. Bolnavul s’a vindecat „dar fără avizul facultăţii”, scria Möllere, în şarja lui clasică contra medicilor încântaţi de forme, până la a crede în ele mai mult decât în fondul realităţii însăşi. Câteva exemple de sedentarisme de birocraţie, care în fond se pot defini prin lipsă de curiozitate şi lenea de a experimenta pe teren o măsură, le avem înunele deficienţe semnalate în câmpul muncii. Elocvente exemple, din care reiese cât de periculos e spiritul birocratic în câmpul muncii, ne dă „Scânteia”, care arată cum un agent agricol însărcinat a face inventarul maşinilor agricole necesare campaniei de strângere a recoltelor, s’a mulţumit a face o statistică a acestor maşini, stând la birou şi întrebând de aici pe unul şi pe altul. E lesne de înţeles ca o atare statistică, făcută la repezeală, să nu aibă o corespondenţă cu situaţia reală. Pe vremuri, când statistica nui cunoştea faza ştiinţifică de azi, care cere conştiinciozitate şi obiectivitate, se aşezau cifre lungi în coloane bine făcute, dar care nu aveau decât păcatul că erau fictive. Se înţelege că o atare statistică, făcută de organe auxiliare amatoare de sedentarism şi preferând deplasării mai grele pe teren, imaginaţia, nu era bună la nimic. Fără această deplasare pe teren, cele mai utile măsuri sunt de multe ori anihilate. GR. TAUSAN ■— " ___________|!■!■"!”»» ERI, LA AEROPORTUL BANEASA Sosirea delegaţiei maghiare la Congresul IL, JUR* aftmEgM IO Iunie ISSO CHESTIA ZILEI Cum vrea Leopold III să se „urce” pe tron. Desen de ROSS CRONICA TEATRALĂ „S A B O T A J, de VICTOR EFTIMIU Ultima premieră a stagiunii a, ale lui Mihail Daviloglu, acţiunea lucrării lui Francisc Munteanu se petrece în cadrul unei fabrici unde tipurile pozitive, lucrătorii devotaţi cauzei construirii socialismului, intră în conflict şi înving uneltele reacţiunii, pe sabotorii operei de constructivism, de întrecere în muncă, de depăşire a normelor, preconizate de Partidul Muncitoresc Român. Alături de revelaţia lui Francisc Munteanu, trebue să subliniem eforturile încununate de isbândă ale tânărului regisor Dinescu, care n’a lăsat să treacă nici un episod din cele douăsprezece tablouri ale piesei fără să scoată un maximum de efecte vizuale şi de reacţiuni sufleteşti. Prezenţa regisorului se simte în fiecare moment. Interpreţii au fost fiecare la locul său. Ne mărginim, deocamdată, să relevăm creaţiile d-lor Titu Lapteş şi Henter, cari întrec tot ceiace au făcut domniile lor până acum, prestanţa şi simplicitatea celui dintâi, compoziţia minuţioasă şi atât de veridică, într’un rol episodic, a lui Henter, răsplătit, la ieşirea din scenă, cu unanime aplauze. Ceia ce trebue subliniat, spre satisfacţia întregii bresle scriitoriceşti este solicitudinea pe care o arată, nu numai conducerea celor patru scene naţionale bucureştene, dar şi celelalte teatre care, subvenţia(Continuare în pag. 2-a) fost la Teatrul Naţional (Studio) piesa originală a unui autor nou, Francisc Munteanu, care a lucrat până mai deunăzi la o fabrică de textile din Arad, a făcut şi gazetărie, iar acum s-a consacrat literaturii dramatice. Francisc Munteanu e foarte tânăr; el a reuşit, totuşi, să ne dea, sub titlul „Sabotaj”, o serie de tablouri în care se vădeşte un deosebit simţ al dialogului, d un spirit de observaţie, o putere de invenţie pe care i le-ar putea invidia destui autori încercaţi. Prima calitate a dramei lui Munteanu e interesul pe care-l întreţine în spectatorul intrigat în permanenţă, desfăşurarea acţiunii nu plictiseşte un moment, lungile paragrafe sunt evitate, peisajul se schimbă necontenit. Ce se poate cere mai mult unui începător? Nui de stângăciile inerente debutului, nu de multe scene şi chiar tablouri inutile în economia întregii lucrări se cade a ne ocupa, atunci când e vorba de un începător, ci de calităţile sale reale. Ştiinţa compoziţiei se capătă cu vremea, prin contactul cu lumina rampei şi cu întunericul culiselor, unde se fac şi se desfac toate. Francisc Munteanu are talent. Meşteşugul îl va culege printr’o îndelungată experienţă. A început sub auspicii favorabile, nu atârnă decât de el ca să meargă înainte. Ca şi în „Iarbă-rea”, piesa de factură clasică a lui Aurel Baranga, ca şi în frescele sociale DELA BUCUREŞTI-CONSTANŢA FEREASTRA VAGONULUI... - Belşugul Bărăganului Analul Dunăre-Marea Neagră ...E marea demonstraţie de clorofilă a Bărăganului! Până la Constanţa, peisagiul nu-şi schimbă culoarea; trenul goneşte prin vegetaţie, pe care s’ar zice că o măsoară kilometru cu kilometru, ca pe o imensă manufactură desfăşurată. Pânza infinită a holdelor ondulând in boarea dimineţii cât cuprinde ochiul, între orizon-’ tul poleit de soare şi taluzul drumului de fier. Niciun petec viran. Peste toată nemărginirea agricolă, e filigranată amprenta plugarului, ca semnătură a muncii cu care place să se fălească. Şi pe drept. Această mărturisire a osârdiei sale sintetizează grijile şi indemnurile colective, tot ce s’a iniţiat în intensa campanie agricolă, pentru a se asigura isbânda bucatelor. Citeşti ca intr’un registru de activitate, verde pe negru, bilanţul investiţiilor organizate. De la arăturile de toamnă raţionale, la sămânţa prăsită fără sgârcenie. Fiece fir de grâu în plus e metamorfoza vegetală a unei poveţe ştiinţifice, e acţiunea factorilor stimulatori dublând ardoarea ţăranului descătușat de norma patriarhală. Ochiul se plimbă catifelat pe această coamă deasă a câmpului, cu un sentiment de voluptate optimistă. Ploile au ajutat procesul ■ 4 r- ’ ■ fecundării și chiar dacă mai la vale n’ai vedea sticlind între haturi cioburile apei rămase ca’n jghiaburi naturale, — morile de vânt ale irigaţiilor se învârtesc, făgăduitoare, In vasta bătătură fermelor bărăgane. In staţiile de oprire a trenului personal, ai vreme să remarci silozurile proaspăt văruite, care aşteaptă recolta. Din când In când, o găină vine să întrebe străjerul, când sosesc boabele. O altă puternică impresie, reţinută de călător, e aceea pe care priveliştea o oferă de la Cernavodă încolo, în zona Canalului ce se lucrează. înregistrezi cu o uimitoare plasticitate a contrastului imediat, cele două aspecte ale naturii — una încă stăpână netrebnică a terenului cutropit, cealaltă convertită folositor de mâna omului. Ici, în luncile Dunării, vaste spaţii acoperite de smârcuri şi stufăriş, încâlcite de profuziunea sălciilor, orăcăite de broaşte, spuzite de ţânţari, măcăite de lişiţe, fâlfâite de sborul bâtlanilor şi al păsăretului de apă. Viziune pitorească dar sălbatecă de început de lume, încă vegetală, încă animală. Foşnitoare, târândă, chiftită de umezeală malarică, unde pentru un chitic localnicii dârdâe de friguri galbene, umblând cu o lotcă papuasă prin păpuriş — cum ii zăreşti din tren. Şi iată, încetul cu încetul, în zona naturii dominate şi organizate de voinţa practică a omului, — o transformare isbitoare. Uneltele civilizaţiei au şi intervenit ce foarfece şi maşină de tuns, în chica barbară a peisajului. Până nu de mult, aici a fost ca şi dincolo, o privelişte geamănă. Sub acţiunea asanării, imensele bălţi au început să cedeze simţitor. Terenul e treptat secat, vegetaţia cutropitoare a început să dispară, mlaştinile pe care mai plutesc priponite câteva vârşe pescăreşti, şi de unde au fugit in locurile încă neatinse sălbătăciunile înaripate, vor fi date agriculturii. ★ De la Cernavodă dincolo de Medgidia, se desfășoară, cum am spus, titanicul peisaj al șantierelor risipite pe dreapta drumului, din când în când pe stânga lui, ba- F. BRUNEA-FOX (Continuare în pag. 2 a) CITIŢI IN PAG. 3-a. Şedinţa plenară a Academiei R. P. R. « Cuvântările rostite.r^ i