Adevěrul, iunie 1950 (Anul 64, nr. 17783-17808)

1950-06-10 / nr. 17791

/ V 'W ANII 64 - Nr 17.791 taxă poștali plătită în numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 $i 261.020/947 FONDAT­ORI: AI. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 4 PAGINI 4 LE! de Proprietar: S. A. „Sărindar" EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL" ŞI „DIMINEAŢA" Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 Redacţia 5.38.56 Secretariatul de redacţie 3.86.12 Adiţia şi Publicitatea 5.57.63 De Gasperi a declarat că noţiunea «fascist» şi-a pierdut sensul. Mai bine îşi pierdea­u adepţii! Doi ani de la naţionalizare Naţionalizarea întreprinderilor Industriale, realizată la 11 iunie, acum doi ani, a însemnat pasul hotăritor pe drumul transformă­rii fundamentale a economiei ţă­rii, în condiţiunile trecerii spre so­cialism. Prin ea s’a cre­at un pu­ternic sector socialist în industrie şi această situaţie nouă din eco­nomia naţională a fost punctul de plecare la opera de planificare economică. Structura socială, po­litică şi economică a ţării a intrat efectiv pe calea unei modificări radicale. Din acel moment, toate reformele şi toate măsurile eco­nomice cu caracter revoluţionar s’au consolidat în jurul unui nu­cleu central, s’au concretizat în realizarea celui dintâi Plan de Stat şi în păşirea la Planul de Stat pe anul 1950. Clasa muncitoare a devenit posesoarea mijloacelor de pro­ducţie iar munca, la rândul ei, s’a transformat în factorul propulsiv al bogăţiei naţionale. Schimbarea cursului economiei noastre şi pu­nerea ei pe baze socialiste nu s’au petrecut dela o zi la alta, printr’o simplă măsură legislativă. Naţio­nalizarea întreprinderilor indus­triale, de transport şi de alte ca­tegorii apare ca un eveniment care îşi găseşte întreaga sa sem­nificaţie, privit ca o primă etapă din ciclul de pregătire a celor mai adecvate condiţii pentru ca la în­ceputul anului 1951 să se poată păşi la primul plan cincinal. Fiecare înţelege câte aspec­te şi câte probleme sunt legate de această chestiune. In orice mo­ment le avem sub ochi şi cu fie­care zi care trece ele capătă o greutate şi o importanţă din ce în ce mai mare. Obiectivul principal este sporirea producţiei naţionale, până la nivelul necesar construirii socialismului. Nu este vorba de producţia pentru producţie, ci de ieşirea definitivă din faza capita­listă şi trecerea complectă la eco­nomia socialistă pe calea planifi­cării, care presupune angrenarea forţelor de muncă şi mijloacelor de producţie într’un tot unitar, care să funcţioneze cu o amploa­re din ce în ce mai mare şi cu o precizie din ce in ce mai perfectă. Primul Plan de Stat al R.P.R. s-a izbit de dificultăţi fireşti pe care, prin mijlocul principiului amelio­rării succesive, le-a înlăturat sau le-a limitat. Problema cadrelor, problema unei evidenţe statistice temeinice şi alte probleme au tre­buit să fie rezolvate. Un ajutor important şi multilateral ca: ma­terii prime, utilaj tehnic, experien­ţe organizatorice şi practice etc., le-am primit de la Uniunea Sovie­tică. Odată puse bazele aplicării pri­mului Plan de Stat şi atingerii sau depăşirii obiectivelor sale, cel de al doilea Plan de Stat a fost inaugu­rat sub semnul sporirii eforturilor, înmulţirii sarcinilor, perfecţionări­lor tehnice şi organizatorice. Ală­turi de creşterea cantităţii produc­ţiei, a venit pe primul plan proble­ma calităţii, urmată de aceea a sporirii productivităţii, pe calea disciplinei în muncă, a responsa­bilităţii personale în muncă, a perfecţionării procesului tehnolo­gic etc. ca mijloace de bază către acel ţel fundamental al producţiei socialiste, care este lupta pentru reducerea continuă şi sistematică a preţului de cost. Această luptă trebue să îmbrăţişeze întreaga ac­tivitate economică a ţării şi să se bazeze pe întărirea neîncetată a metodei gospodăririi chibzuite a întreprinderilor şi pe mobilizarea tuturor resurselor interne ale a­­cestora, pe mărirea vitezei de cir­culaţie a fondurilor de rulment, pe aplicarea unui regim sever de e­­conomii, pe planificarea justă a forţelor de muncă şi a fondului de salarii, pe mărirea producţiei bu­nurilor de consum în domeniul a­­gricol şi industrial. De rezultatele luptei pentru re- ANDREI FILIMON !Continuare în part. 2­ a) DISCIPLINA CIRCULAŢIEI La Începutul străzii Batiste, acolo unde uliţa se uneşte cu bulevardul, s’a ridicat un refugiu, cu o bordură de flori, care desparte artera în două pentru a in­­le­sni circulaţia în acest punct aglome­rat Afară de asta, refugiul este la în­demâna pietonilor, — căci strada era, în acest punct, foarte largă şi nu putea fi cu uşurinţă traversată de la un tro­­tuar la celălalt. Pe bulevard, lucrările pentru instalarea celorlalte staţii de cir­culaţie continuă şi după Scala, după Aro, stâlpii cu culorile roşu-verde-gal­­ben, au fost aşezaţi la intersecţiile a­­glomerate încât, în curând, până în piaţa Victoriei toate aceste semnalizatoare e­­lectrice vor funcţiona permanent. Apoi vor fi instalate alte staţii, pe alte ar­tere aglomerate, în total o sută cât pre­vede programul Direcţiei Circulaţiei. Foarte multă lume s’a deprins repede cu semnalizatoarele acestea electrice — căci ele sunt simple şi uşor de reţinut,— dar mai există încă o seamă de recal­citranţi care nu vor să aştepte ivirea culorii ce eliberează drumul. Ei preferă să se lase flueraţi de ţignalul miliţie­nilor dela colţuri şi să facă cale în­toarsă, decât să aştepte ivirea culorii ce indică drum liber. Unii fac pe gră­biţii, alţii pretextează ivirea tramvaiu­lui, dar categoria cea mai scuzabilă e desigur cea a provincialilor cari nu cu­nosc încă regulile circulaţiei bucureş­­tene. Trebue să înţelegem că toate aceste lucruri se fac pentru noi,­­ că regulile acestea au ca scop disciplinarea circula­ţiei şi că pentru asta e nevoie din par­tea tuturor de puţină, foarte puţină bu­năvoinţă A. DUMBRAVEANU GLOSE POLITICE f O declaraţie O interesantă adeziune la ape­lul de la Stockholm a fost primită din partea unuia dintre con­structorii primei bombe atomice, savantul fizician Philip Morri­son. Semnând Apelul Comitetu­lui Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, Philip Morrison a adăugat urmă­toarea declaraţie pe buletinul de adeziune: „Ca vinul din acel care cu propriile lor mâini au construit prima bombă atomică, am fost convins întotdeauna că popoare­le din lumea întreagă vor şti să interzică asemenea arme, ba­rând drumul răsboiului care ar îngrozi lumea”. Raportul de activitate La prima şedinţă a congresu­lui socialist care s’a ţinut recent la Paris, nici unul dintre cei pre­zenţi nu vroia să ia cuvântul pentru a discuta „raportul de ac­tivitate”. „Asta nu s’a mai pomenit’ a spus la un moment dat Guy Mollet, secretarul partidului, apostrofând pe delegaţi. Explicaţia „rezervei” celor prezenţi e dată de faptul că mi­siunea de­ a explica pierderea unui sfert din „efectivul” parti­dului era extrem de penibilă. S’a ţinut de cuvânt... Guvernul austriac se obligase sa restaureze lagărul de concen­trare de la Mathausen în aşa fel, încât să rămână ca un monu­ment care să arate generaţiilor viitoare sălbătăcia nazistă. Nu mai puţin de 122.767 arestaţi au pierit în chinuri groaznice în acest lagăr între 1939 şi 1945. Guvernul austriac s’a ţinut de cuvânt. Dar cum ? Intr’o com­u­­nicare făcută în parlament de grupul compus din comunişti şi­­socialiştii de stânga, s’a arătat că blocurile din lagăr au fost reno­vate într’un chip strălucit, încât dau impresia unor frumoase că­mine de odihnă, zugrăvite şi lus­truite. Lavabourile fac o impre­sie impozantă. Nici o inscripţie nu arată ce s’a petrecut acolo. Locul unde se făceau execuţiile şi unde şi-au lăsat viaţa mii de luptători pentru libertate, nu se poate distinge prin nimic. O fai­moasă „scară a morţii” compusă din nişte blocuri inegale de pia­tră, aruncate unul peste altul, din care unele înalte de jumă­tate metru, a devenit o scară modernă, elegantă. In parlament s’a cerut cance­larului federal să dispună ca la­gărul să fie restaurat în așa fel, încât vizitatorul să-și dea un ade­văr seama de grozăvia metode­lor fasciste de asasinare în massă. Cancelarul a ascultat comuni­carea, dar n’a dat nici un răs­puns. CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE CELE 10 PUNCTE ALE MEMORANDUMULUI D-LUI TRYGVE LIE Propuneri pentru realizarea păcii prin intermediul O.N.U. Reîntors din călătoria sa in principalele capitale europene, printre care şi Moscova, secreta­rul general al Organizaţiei Na­ţiunilor Unite, d. Trygve Lie a dat publicităţii textul memoran­dumului pe care d-sa l-a înmânat personal preşedintelui Statelor Unite, Truman, primului ministru al Marii Britanii, Clement Attlee, primul ministru al Franţei, Georges Bidaul­ şi primului mi­nistru al U.R.S.S., Generalissimul Stalin. ,,Am avut posibilitatea — de­clară d. Trygve Lie — să discut punctele conţinute în acest me­morandum cu susmenţionaţii şefi de guverne şi cu alţi fruntaşi ai acestor guverne, inclusiv secre­tarul de stat al Statelor Unite, Acheson, ministrul de afaceri ex­terne al Regatului Unit, Bevin, ministrul de afaceri externe al Franţei, Schuman, vice-preşedin­­tele Consiliului de miniştri, Mo­lotov şi ministrul de afaceri ex­terne al U.R.S.S., Vîşinski'*. Memorandumul d-lui Trygve Lie cuprinde zece puncte „care urmăresc realizarea păcii prin intermediul ONU”. Secretarul ge­neral al ONU afirmă că din ne­gocierile pe care Ie-a purtat la Washington, Londra, Paris şi Moscova „a ieşit cu convingerea fermă că ONU rămâne factorul fundamental al politicii externe a fiecăruia dintre aceste guverne şi că reluarea unor adevărate negocieri asupra unora din ches­tiunile nerezolvate nu este ex­clusă“. D. Trygve Lie subliniază de asemenea că ,,este cu desăvâr­şire limpede că nu se poate rea­­liza un progres cât de cât vizibil atâta timp cât între membrii ONU se menţine acea divergen­ţă acută în chestiunea reprezen­tării unuia din membrii perma­nenţi ai Consiliului de Securitate, Republica Chineză“ şi declară că „este necesar ca această ches­tiune să fie reglementată“. In preambulul memorandumului său,­­ Trygve Lie declară că este „ferm convins că trebue încercat să se depună nouă şi mari eforturi pentru a se pune capăt aşa numitului „răsboi rece"* şi pentru a îndrepta din nou lu­mea pe calea care li va da o mai mare speranţă într’o pace înde­lungată". „Atmosfera de agrava­re a neîncrederii internaţionale poate fi risipită — continuă d. Trygve Lie — iar ameninţarea calamităţii generale a unui nou răsboi poate fi prevenită cu con­diţia să fie folosite pe deplin re­sursele pe care le conţine Charta ONU, pentru concilierea şi con­solidarea constructivă a păcii“. Secretarul general al ONU-lui declară în continuare că pacea poate fi asigurată folosindu-se a­­ceste resurse, dacă se va acţiona luându-se ca bază „posibilitatea coexistenţei paşnice a tuturor marilor puteri şi a diferitelor sis­teme politice şi economice pe care ele le reprezintă“. „Măsu­rile pentru asigurarea unei auto­­apărări colective şi diferitele mij­loace regionale — adaugă d-sa — sunt in cel mai bun caz măsuri provizorii şi prin ele înşine nu pot asigura vreo securitate trainică In faţa unui eventual răsboi“. Iată şi propunerile formulate de d. Trygve Lie în legătură cu ela­borarea unui program pe termen de 20 de ani pentru realizarea păcii prin ONU: 1) „Ţinerea de şedinţe periodi­ce ale Consiliului de Securitate, la care să participe miniştrii de afaceri externe, şefei guvernelor sau alţi membri ai guvernelor”. După părerea d-lui Trygve Lie, „este necesar să se asigure des­voltarea continuă a mijloacelor ONU în vederea mediaţiunii şi concilierii, inclusiv reluarea prac­ticei sistematice a consultărilor neoficiale îi de reprezentanţii ce­lor cinci mari puteri şi reluarea încercărilor de a se ajunge la un acord între toate marile puteri cu privire la limitarea folosirii dreptului de veto în reglementă­rile paşnice din Consiliul de Securitate". 2) „O nouă încercare de a rea­liza un progres în crearea unui sistem internaţional de control asupra energiei atomice, care va permite să se împiedice folosirea ei în război şi va contribui la folosirea ei în scopuri paşnice”. 3) ,,Studierea într’un spirit nou a problemei încetării cursei înar­mărilor nu numai în domeniul armei atomice ci şi al tuturor celorlalte tipări de arme de ex­terminare în massă şi al arma­mentelor clasice”. f) „Reînceperea unor eforturi serioase în vederea realizării unui acord cu privire la forţele armate care, potrivit Charter ONU, tre­bue să fie puse la dispoziţia Con­siliului de Securitate pentru asi­gurarea îndeplinirii hotărârilor sale". 5) „Adoptarea şi aplicarea prin­cipiului potrivit căruia este raţio­nal şi just de a acţiona cât mai rapid în scopul de a se obţine universalitatea reprezentării în ONU. In prezent, 14 ţări aşteap­tă primirea în ONU. Consider că este în interesul popoarelor aces­tor ţări şi al Naţiunilor Unite ca aceste ţări să fie primite toate”. 6) „Din program raţional şi practic de asistenţă tehnic­ă pen­tru desvoltarea economică şi în­curajarea investiţiilor de capital pe scară largă, folosindu-se toate resursele particulare, guverna­mentale şi interguvernamentale necesare... Acesta trebue să fie un program permanent şi In­con­(Continuare în pag. 2­ a) DE PE SCAUN... PE CAMP De mult, un scriitor uitat scria — sub forma obişnuit lapidară a celor vechi — „e lung drumul prin regulă şi scurt prin exem­ple”. Acest adagiu, care a trecut în convorbirea banală, conţine un adânc înţeles, deoarece de foarte multe ori cele mai raţio­nale teorii nu dau roadele aş­teptate, din cauză că nu s’­au gă­sit şi metodele cele mai bune de a trece dela abstract la concret, dela anticipaţia intelectuală la experimentarea practică. Şi una din piedicile care de foarte multe ori se interpun în­tre măsurile teoretic bune şi via­ţa reală, e tendinţa birocratică, „mania” scriptică, adică credinţa că se poate înlocui viziunea con­cretă, contactul cu viaţa trăită, prin munca sedentară, de birou, în mijlocul registrelor şi clas­oa­­relor. Această „manie” de a lua forma drept realitate, a găsit a­­plicarea — ca şi ridiculizarea ei — în vechea ştiinţă, care de pil­dă în medicină, înlocuia viziunea bolnavului şi evoluţia bolii lui, cu ideile preconcepute ale pre­tenţioşilor discipoli ai lui Hipo­crat. Bolnavul s’a vindecat „dar fără avizul facultăţii”, scria Mö­llere, în şarja lui clasică contra medicilor încântaţi de forme, până la a crede în ele mai mult decât în fondul realităţii însăşi. Câteva exemple de s­edenta­­risme de birocraţie, care în fond se pot defini prin lipsă de cu­riozitate şi lenea de a experi­menta pe teren o măsură, le a­­vem în­­unele deficienţe semna­late în câmpul muncii. Elocvente exemple, din care reiese cât de periculos e spiritul birocratic în câmpul muncii, ne dă „Scânteia”, care arată cum un agent agricol însărcinat a face inventarul maşinilor agricole ne­cesare campaniei de strângere a recoltelor, s’a mulţumit a face o statistică a acestor maşini, stând la birou şi întrebând de aici pe unul şi pe altul. E lesne de în­ţeles ca o atare statistică, făcută la repezeală, să nu aibă o cores­pondenţă cu situaţia reală. Pe vremuri, când statistica nui cunoştea faza ştiinţifică de azi, care cere conştiinciozitate şi o­­biectivitate, se aşezau cifre lungi în coloane bine făcute, dar care nu aveau decât păcatul că erau fictive. Se înţelege că o atare statistică, făcută de organe au­xiliare amatoare de sedentarism şi preferând deplasării mai grele pe teren, imaginaţia, nu era bună la nimic. Fără această deplasare pe teren, cele mai utile măsuri sunt de multe ori anihilate. GR. TAUSAN ■— " ___________|!■!■"!”»» ERI, LA AEROPORTUL BANEASA Sosirea delegaţiei maghiare la Congresul IL, JU­R* aftmEgM IO Iunie ISSO CHESTIA ZILEI Cum vrea Leopold III să se „urce” pe tron. Desen de ROSS CRONICA TEATRALĂ „S A B O T A J, de VICTOR EFTIMIU Ultima premieră a stagiunii a, ale lui Mihail Daviloglu, acţiu­­nea lucrării lui Francisc Mun­teanu se petrece în cadrul unei fabrici unde tipurile po­zitive, lucrătorii devotaţi cau­zei construirii socialismului, intră în conflict şi înving uneltele re­­acţiunii, pe sabotorii operei de constructivism, de întrecere în muncă, de depăşire a normelor, preconizate de Partidul Munci­toresc Român. Alături de revelaţia lui Fran­cisc Munteanu, trebue să subli­niem eforturile încununate de isbândă ale tânărului regisor Di­­nescu, care n’a lăsat să treacă nici un episod din cele douăspre­zece tablouri ale piesei fără să scoată un maximum de efecte vi­zuale şi de reacţiuni sufleteşti. Prezenţa regisorului se simte în fiecare moment. Interpreţii au fost fiecare la locul său. Ne mărginim, deocamdată, să rele­văm creaţiile d-lor Titu Lapteş şi Henter, cari întrec tot ceiace au făcut domniile­ lor până acum, prestanţa şi simplicitatea celui dintâi, compoziţia minuţioasă şi atât de veridică, într’un rol epi­sodic, a lui Henter, răsplătit, la ieşirea din scenă, cu unanime aplauze. Ceia ce trebue subliniat, spre satisfacţia întregii bresle scriitoriceşti este solicitudinea pe care o arată, nu numai con­ducerea celor patru scene naţio­nale bucureştene, dar şi celelalte teatre care, subvenţia­(Continuare în pag. 2-a) fost la Teatrul Naţional (Studio) piesa originală a unui autor nou, Francisc Munteanu, care­ a lucrat până mai deunăzi la o fabrică de textile din Arad, a făcut şi ga­zetărie, iar acum s-a consacrat literaturii dramatice. Francisc Munteanu e foarte tânăr; el a reuşit, totuşi, să ne dea, sub tit­lul „Sabotaj”, o serie de tablouri în care se vădeşte un deosebit simţ al dialogului, d un spirit de observaţie, o putere de invenţie pe care i le-ar putea invidia des­tui autori încercaţi. Prima calitate a dramei lui Munteanu e interesul pe care-l întreţine în spectatorul intrigat în permanenţă, desfăşurarea ac­ţiunii nu plictiseşte un moment, lungile paragrafe sunt evitate, peisajul se schimbă necontenit. Ce se poate cere mai mult unui începător? Nui de stângăciile ine­rente debutului, nu de multe scene şi chiar tablouri inutile în economia întregii lucrări se cade a ne ocupa, atunci când e vorba de un începător, ci de calităţile sale reale. Ştiinţa compoziţiei se capătă cu vremea, prin contactul cu lumina rampei şi cu întune­ricul culiselor, unde se fac şi se desfac toate. Francisc Munteanu are talent. Meşteşugul îl va cu­lege printr’o îndelungată expe­rienţă. A început sub auspicii favorabile, nu atârnă decât de el ca să meargă înainte. Ca şi în „Iarbă-rea”, piesa de factură clasică a lui Aurel Ba­­ranga, ca şi în frescele sociale DELA BUCUREŞTI-CONSTANŢA FEREASTRA VAGONULUI... - Belşugul Bărăganului Analul Dunăre-Marea Neagră­­ ...E marea demonstraţie de clo­rofilă a Bărăganului! Până la Constanţa, peisagiul nu-şi schim­bă culoarea; trenul goneşte prin vegetaţie, pe care s’ar zice că o măsoară kilometru cu kilometru, ca pe o imensă manufactură des­făşurată. Pânza infinită a holde­lor ondulând in boarea dimineţii cât cuprinde ochiul, între orizon-’ tul poleit de soare şi taluzul dru­mului de fier. Niciun petec viran. Peste toată nemărginirea agricolă, e filigra­nată amprenta plugarului, c­a semnătură a muncii cu care place să se fălească. Şi pe drept. Această mărturisire a osârdiei sale sintetizează grijile şi indem­nurile colective, tot ce s’a iniţiat în intensa campanie agricolă, pentru a se asigura isbânda bu­catelor. Citeşti ca intr’un registru de activitate, verde pe negru, bi­lanţul investiţiilor organizate. De la arăturile de toamnă raţionale, la sămânţa prăsită fără sgârcenie. Fiece fir de grâu în plus e meta­morfoza vegetală a unei poveţe ştiinţifice, e acţiunea factorilor stimulatori dublând ardoarea ţă­ranului descătușat de norma pa­triarhală. Ochiul se plimbă catifelat pe această coamă deasă a câmpului, cu un sentiment de voluptate op­timistă. Ploile au ajutat procesul ■ 4 r- ’ ■ fecundării și chiar dacă mai la vale n’ai vedea sticlind între ha­turi cioburile apei rămase ca’n jghiaburi naturale, — morile de vânt ale irigaţiilor se învârtesc, făgăduitoare, In vasta bătătură fermelor bărăgane. In staţiile de oprire a trenului personal, ai vreme să remarci si­lozurile proaspăt văruite, care aşteaptă recolta. Din când In când, o găină vine să întrebe străjerul, când sosesc boabele. O altă puternică impresie, reţi­nută de călător, e aceea pe care priveliştea o oferă de la Cerna­vodă încolo, în zona Canalului ce se lucrează. înregistrezi cu o ui­mitoare plasticitate a contrastu­lui imediat, cele două aspecte ale naturii — una încă stăpână ne­trebnică a terenului cutropit, cea­laltă convertită folositor de mâna omului­. Ici, în luncile Dunării, vaste spaţii acoperite de smârcuri şi stufăriş, încâlcite de profuziunea sălciilor, orăcăite de broaşte, spu­­zite de ţânţari, măcăite de lişiţe, fâlfâite de sborul bâtlanilor şi al păsăretului de apă. Viziune pito­rească dar sălbatecă de început de lume, încă vegetală, încă ani­mală. Foşnitoare, târândă, chif­tită de umezeală malarică, unde pentru un chitic localnicii dârdâe de friguri galbene, umblând cu o lotcă papuasă prin păpuriş — cum ii zăreşti din tren. Şi iată, încetul cu încetul, în zona naturii dominate şi organi­zate de voinţa practică a omu­lui, — o transformare isbitoare. Uneltele civilizaţiei au şi interve­nit ce foarfece şi maşină de tuns, în chica barbară a peisajului­. Până nu de mult, aici a fost ca şi dincolo, o privelişte geamănă. Sub acţiunea asanării, imensele bălţi au început să cedeze simţi­tor. Terenul e treptat secat, ve­getaţia cutropitoare a început să dispară, mlaştinile pe care mai plutesc priponite câteva vârşe pescăreşti, şi de unde au fugit in locurile încă neatinse sălbătăciu­­nile înaripate,­­ vor fi date a­­griculturii. ★ De la Cernavodă dincolo de Medgidia, se desfășoară, cum am spus, titanicul peisaj al șantiere­lor risipite pe dreapta dru­mului, din când în când pe stânga lui, ba- F. BRUNEA-FOX (Continuare în pag. 2­ a) CITIŢI IN PAG. 3-a. Şedinţa plenară a Aca­demiei R. P. R. « Cuvântările r­ostite.r^ i

Next