Afirmarea, 1939 (Anul 4, nr. 1-12)
1939-01-01 / nr. 1
SPRIJINITĂ RE. „ ASTRA ", RESPARTAMANTUC SATV-MARE REDACTORI: CONST. GH. POPESCU ŞI OCTAVIAN RULEANU ANUL IV. — No. 1. — IANUARIE 1939 Literară-Socială StMiuieca D Viaţa bisericească a Ţării Oaşului U9 de VASILE GAVRIŞIU ]56aj[Se viaţa ’ bisericească a Ţării-Oaşului, pană în etecollul al XVII-lea, avem puţine date istorice. Dar se poate şti cu siguranţă din datele care le avem că exista o organizaţie bisericească încă din cele mai vechi timpuri şi aceasta viaţă bisericească a Ţării Oaşului era în strânsă legătură cu viaţa bisericească a Maramureşului. Istoria vieţii bisericeşti a Ţării Oaşului, tot aşa ca şi a Maramureşului, sau mai bine zis ca a ţinuturilor sau „părţilor ungurene“ se poate împărţi în trei epoci sau faze: latină, slavă şi maghiaro-calvină, până ce prin unirea religioasă de la 1700, ajunge în forma ei, de biserică română ortodoxă unită cu Roma. Epoca latină. Centru vieţii bisericeşti a Ţării Oaşului se pare că gravita înspre mănăstirea franciscanilor, care se afla pe pământul acreditat de la Remeţii-Paulieni, dincolo de satul Săpânţa, a carei diplomă de donare începe astfel: „Nos M. Paulus Magister domus fratrum de Maramorosiu“ etc. ... Epocă slavă. Centrul era mănăstirea Perilor, ridicată din partea patriarhului Antoniu al Constantinopolului în 1391 la rangul de stravropighie. Stareţii acestei mănăstiri aveau puterea de episcopi peste Maramureşul întreg şi ţinuturile învecinate, deci şi peste Ţara Oaşului. Ca stareţi ai mănăstirii dela Sf. Michail (Peri) din Maramureş şi cu drept de jurisdicţiiune, se amintesc: Rachomiu, Ilariu şi Gehasiu. Aceste drepturi restrânse, apoi numai asupra Maramureşului, sunt încălcate de episcopii din Muncaciu. Epoca maghiaro-calvină: În veacul al XVII- lea Maramureşul reuşeşte să obţină deja principii maghiari calvini ai Ardealului dreptul de a avea episcopii proprii. Astfel aflăm la 1637 pe episcopul Dumitru Pop — cu reşedinţa la Moiseu; pe Ţinea (?); la 1648 pe Solovestru; dela 1692 —1711 pe Iosif Stoica; dela 1711—1719 pe Serafim de Petrova şi dela 1720—734 pe Dositeiu. In 1707 episcopul Stoica fiind deţinut a fost înlocuit cu episcopul Circa sau Ţirca, prieten al calvinilor, care dacă nu fugea, era să fie spânzurat de români pentru multele fărădelegi ce le-a făcut. Se mai aminteşte de un episcop Gavriil dela mănăstirea Bârsana. Dr. Ioan Mihály, asemenea şi dl. N. Iorga susţin că la Peri a exduitat şi o tipografie şi poate că aici s’a tipărit prima carte bisericească în limbă română-La sinodul Sf. Uniri, ţinut în 5 Septemvrie 1700 la Alba-Iulia, au fost de faţă şi doi protopopi din părţile ungurene împreună cu 59 de preoţi români. Episcopul Serafim a încercat ca să treacă la Unire, dar stâpânitorii maghiaro-calvini ai Maramureşului şi a Ardealului îl destituie. De fapt, unirea cu Biserica Romei a românilor din Ţara Oaşului ca şi a celorlalţi români din Maramureş şi părţile ungurene este împiedecată de certurile dintre episcopii ruteni de Muncaciu şi cei români ai Ardealului. Aşa că împăratul Carol VI în 1739 decide în favoarea episcopilor ruteni şi afntrel Românii din Maramureş, Ţara Oaşului împreună cu ţinuturile ungurene, cea mai mare parte a judeţului Satu-Mare rămân despărţiţi de fraţii lor din Transilvania până când în 1853, Papa Pius IX, cu data din 26 Noemvrie, prin bulla „Eclesia Cristi“ canonizând provincia bisericească de Alba-Iulia şi Făgăraş, înfiinţează noua episcopiile de Gherla, când cele 94 de parochii cu 60 mii suflete româneşti, după 114 ani trec de la dieceza ruteană a Muncaciului la cea noua românească a Gherlei. 1