Agenda Zilei, aprilie 2002 (Anul 7, nr. 76-101)

2002-04-16 / nr. 89

^ COTIDIAN DE INFORMAȚII ȘI DIVERTISMENT ^ K |j| I ^.~v marți, 16 apRiLie 2002 \ Vrem si demonstrăm ci suntem membri SeRiOȘI ai NATO Ambasadorul a­­merican la Bucu­rești, Michael Guest, și ministrul apărării naționale, Ioan Mir­­cea Pașcu, au vizitat, ieri, la Constanța, cele două obiective militare KFOR și SEEBRIG. Michael Guest a declarat că primele trupe NATO vor sosi la baza KFOR la începutul lunii viitoare, iar a­­ceastă bază de la Constanța Sud A­­gigea va fi tranzitată de grupe formate din 100-150 de mi­litari. Ministrul apă­rării a declarat că baza KFOR va func­ționa deocamdată până în luna iulie. El a precizat că atât pentru comandamen­tul SEEBRIG, care cuprinde și un hotel la Eforie, cât și pen­tru baza KFOR s-au făcut progrese și că cele două obiective militare reprezintă, așa cum a precizat și Michael Guest, o probă pentru Româ­nia, pentru a vedea modul de adminis­trare a unei astfel de infrastructuri. „Ar trebui să se demon­streze încă dinainte că suntem niște membri serioși ai A­­lianței”, a declarat loan Mircea Pașcu. VIOREL BOTA Ioan Mircea Pașcu și Michael Guest au vizitat ieri două obiective importante Au fost amăgiți 11 700 de pensionari Primăria Timișoara a propus Consiliului Local, la finele anului trecut, o variantă de a subvenționa persoanele vârstnice în ce privește transportul în comun cu mijloacele RATT. S-a emis în acest sens și o hotărâre a CS, prin care urma să se acorde­ subvenții pen­sionarilor cu venituri între 800 000-1 000 000 lei, respectiv să li se reducă cu 50% costul abonamentelor. Ținându-se cont de aceste sume, a fost întocmit bugetul pe anul 2002. Intr-una din primele ședințe în plen ale CS din acest an, deci după votarea bugetului local, unii consilieri PSD, dând dovadă de multă mărinimie, au venit cu propunerea de a se majora plafonul până la care să se acorde facilități pensionarilor. Ei au propus ca subven­țiile de 50% să fie aplicate tuturor persoanelor vârstnice care au venituri între 1-1,5 milioane lei și au votat o hotărâre nouă. Cum însă acest surplus de bani nu era cuprins în buget, Primăria s-a trezit că nu are de unde acoperi suma de 17,7 miliarde lei, aferentă subvențio­nării celor 11 700 de pensionari estimați ca având pensii între 1-1,5 milioane lei. Singura soluție este să se revină asupra vechii ho­tărâri. DELIA FOLTERN Transportul în comun afectează bugetul vârstnicilor Polițist arestat de Parchet Pare de neconceput ca un om al legii să fie de cealaltă parte a baricadei, cot la cot cu infractorii, zădărnicind eforturile colegilor săi. Și totuși, așa este. Plutonierul major Doru Pan­­gratie, de la IPJ Arad, a fost surprins de Poliția de Frontieră la volanul Mercedesului său îndrumând două tinere din Republica Mol­dova, Natalia Pîrlog și Elena Pelivanu, care voiau să ajungă în Occident, prin PCTF Nă­­dlac, folosindu-se de pașapoarte românești fal­sificate. Documentele, model vechi, aveau alte nume și aveau lipite fotografiile celor două femei. Acestea au încasat mandate de arestare pe 30 de zile pentru complicitate la fals inte­lectual, uz de fals, fals privind identitatea și tentativă la infracțiunea de trecere frauduloa­să a frontierei. Pangratie, parcă având un nu­me predestinat, a ajuns și el după gratii, căci Parchetul Militar Timișoara a emis în cazul său mandat de arestare pe 30 de zile pentru călăuzire. El și-a înaintat demisia. „Da, este primul polițist arestat în acest an, la nivelul Parchetului Militar Timișoara“, ne-a confirmat „numărul unu“ al instituției, coL Romeo Bălan, care nu a intrat prea mult în detalii. Cert este că oamenii legii, adevărații oameni ai legii, au de-a face cu o filieră în toată puterea cuvân­tului, fetele fiind „ajutate“, din aproape în aproape, ca să ajungă în străinătate. C. Ț. Fotomodele în centrele de plasament Conducerea Direcției Ge­nerale pentru Protecția Drep­turilor Copilului Timiș are în plan organizarea, în premie­ră națională, a unei prezen­tări de modă unde prota­goniste vor fi tinerele din centrele de plasament. „Cred în faptul că aceste instituții găzduiesc copii frumoși și talentați, la care mulți nu s-au gândit, spune Rodica Bara, directorul DGPDC Ti­miș. Ideea s-a născut mai demult, iar programul pe care îl cunoașteți sub numele «Pi­emonte vă pregătește pentru viață», în cadrul căruia vor funcționa mai multe ateliere de croitorie, reprezintă o o­­portunitate să oferim fetelor instituționalizate șansa de a se evidenția în acest fel.. Eve­nimentul îl pregătim la Lu­goj, unde se derulează unul dintre proiectele «Micii croi­tori», probabil spre sfârșitul anului“ Trebuie știut însă că, pe lângă aceste fete, în mai multe centre de plasament sunt copii foarte talentați la sport, la gimnastică și fot­bal, copii din care ar putea să iasă sportivi de perfor­manță dacă profesorii de sport s-ar interesa și s-ar ocupa de ei. DELIA S. BARBU Nu avem „fațadă“ pentru UE Delegații Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) și-au încheiat misiunea de evaluare a județului Timiș, documentația urmând să întregească „Studiul de țară“ dedicat României. Raportul scoate în evidență dinamica pozitivă a economiei ti­­mișene, șefa delegației, Silvanna Malle, subliniind că dialogurile purtate cu factorii de răspundere, inclusiv din mediul de afaceri, au fost utile pentru clarificarea unor probleme legate de dezvoltarea economică. Ceea ce au dezaprobat membrii delegației OCDE a fost aspectul fațadelor clădirilor istorice. Faptul că majoritatea din ele stau să cadă a provocat o îndreptățită stare de dezamăgire. Președintele Consiliului Județean Timiș, Ioan Șipoș, a încercat să facă o comparație cu Veneția, pe unde a mai văzut fațade asemănătoare, dar nu a putut explica diferența arhitecturală dintre palatele venețiene și cele construite de concitadinii noștri romi. Șipoș a explicat degradarea unor clădiri prin absența cadrului legislativ, prin care beneficiarii Legii 112, care și-au luat imobilele înapoi, să fie obligați să repare și fațadele. C. BOGDAN, L. CONDEA Catastrofă aeriană soldată cu 115 morți Pagina 8 Primii pași spre 112 în toate țările ci­vilizate există un nu­măr de telefon ușor de reținut, chiar și de copii, format din trei cifre, care se a­­pelează în cazul unei nenorociri, accident, incendiu, inundații sau orice astfel de eveniment nedorit. După apelarea ace­lui număr de la dis­pecerat se intervine operativ, fiind trimi­se echipele de spe­cialiști din respec­tivul domeniu: poli­ție, salvare, pompi­eri. Se intenționează și în România, în Ti­miș, introducerea u­­nui astfel de sistem, viitorul număr fiind „1,12“. Deocamdată au început pregăti­rile pe diferite in­stituții și segmente pentru punerea în funcțiune a unui astfel de sistem. Se speră ca „112“ să devină operativ în acest an. L. C.

Next