Almanah Auto, 1986
pREMIRI • Primele automobile echipate cu pneuri umflate cu aer au fost produse în 1895 de către Peugeot. • Primul motor cu 4 cilindri a fost construit de Panhard în 1896, iar primul motor cu 6 cilindri a fost produs în 1903 de Spyker din Amsterdam. • Motorul cu 8 cilindri în V a fost pus la punct în 1905 de către Rolls Royce, dar nu a fost folosit decât mai târziu. • Un demaror electric a fost construit și folosit la un automobil, pentru prima dată, în 1896 de către un oarecare Dowsing din feckham, comitatul Kent, dar abia în 1912 o asemenea dotare a fost introdusă în fabricația de serie a automobilelor de către uzinele Cadillac. • Prima cutie de viteze automate a fost patentată in 1898 de Lanchester, dar producția de serie a automobilelor cu cutii automate a fost pionierată de Cadillac în 1940. • Moderna caroserie compactă, din tablă ambutisată, a fost introdusă în construcția de automobile de către frații Dodge la Detroit, în 1914. • Sistemul de frînare pe toate cele 4 roți a fost folosit pentru prima dată de Mercedes, în 1903, dar a intrat în uzul general al constructorilor de automobile abia după anul 1920. Liviu Cristian TICA 142 PANĂ SAU DEFECT? Perioadei de „copilărie" a automobilului i-a urmat perioada de „emancipare“, iar astăzi, în epoca zborurilor cosmice, una de perfecționare. Această perioadă din urmă este posibilă datorită unor acumulări cantitative de date informaționale complexe și a unor salturi calitative, care au atins azi tehnici din cele mai avansate. Tehnologia de vîrf și-a pus amprenta și pe tabloul de bord al automobilului, pe care îl revoluționează. Aparatele de bord, mult mai complexe, sunt grupate în mini-centrale computerizate cu afișaj electronic. Este posibil ca în viitorul apropiat, automobilul să devină un fel de robot, care să ne satisfacă nevoile de transport și plăcerile pe care ni le oferă o călătorie de agrement cu autoturismul, în condiții de securitate totală. La perfecționarea automobilului contribuie și apariția unor științe noi, ca terotehnica, tribotehnica ș.a., care ne demonstrează cît de necesară este, în perfecționarea automobilului, cunoașterea unor legi ca: fiabilitatea, mentenanța și mentenabilitatea, redundanța, teoria complexă a probabilităților, a statisticii matematice, a algoritmilor ș.a. Paralel cu perfecționarea automobilului este firesc să vorbim și de perfecționarea vocabularului auto. Așa de exemplu, „bătrînii noștri" foloseau expresii ca: motor cu explozie, motor care dă înapoi, punct mort apropiat și depărtat, descărcătoare de scîntei (bujii), țigarete de pornire (bujii incandescente la unele motoare diesel), fire de legătură (conductori), electrozilabă de rață, mîner dinamometric, căciulă de cauciuc, rezervorul plutitorului, axă cilindrică (bolț de piston) etc. etc. Pînă mai acum 15—20 de ani, cărțile tehnice auto vorbeau despre penele motorului, penele instalației electrice, penele transmisiei, penele mecanismelor de direcție, frînare, rulare ș.a. în aceste cărți, noțiunea de pană este atribuita tuturor dereglărilor, căderilor și avariilor și se exclude folosirea noțiunii de defect sau defecțiune care are un sens deosebit față de noțiunea de pană. Este firesc deci să ne întrebăm dacă sferele celor două noțiuni — pană și defect — se suprapun sau nu. La această întrebare, tehnicienii afirmă că cele două noțiuni sunt sinonime. Filologii afirmă însă că există o diferență între conținutul semantic al celor două noțiuni, deoarece pana este o oprire accidentală a funcționării unui sistem tehnic (automobil, aparat etc.), pe cînd defectul este o stricăciune, un deranjament care împiedică funcționarea unui sistem tehnic, din cauze care pot fi anticipate. Defectul poate fi provocat fie din cauza unor uzuri exterioare mari, neperceptibile de om la prima vedere, dar perceptibile cu aparate speciale (de exemplu, cele produse de frecarea uscată a două piese, de frecarea fluidă cu un ulei necorespunzător, de frecarea semifluidă, de cea de limită, de cea elasto-hidrodinamică ș.a.), fie din cauza unor uzuri mari interioare, la fel neperceptibile de om (de exemplu, oboseala, îmbătrînirea ș.a.) sau din cauza unor uzuri avansate provocate de eroziunea chimică, electrochimică, mecanochimică ș.a. De studiul cauzelor proceselor de apariție a defecțiunilor se ocupă fiabilitatea și alte discipline. Pentru cauzele penelor în sine nu există un asemenea studiu, deoarece pentru a se produce o pană nu este nevoie decît de un fenomen accidental ca de exemplu: un cui intrat într-un pneu, o „ciupitură" a camerei de aer, un contact desfăcut, un conductor rupt sau un scurtcircuit, apă înghețată pe con