Almanahul Literar, 1989
copilăria cu încă o mie și una de legende Șeherezada mea o alcătuiesc zăpezile, săniile, apoi verile și griul, și fără de Creangă eu vă mărturisesc că n-aș fi ajuns scriitor. Poate doar un cititor mediocru. Creangă mi-a creat iluzia că pot și eu să trăiesc în basm. A trăi în basm înseamnă a scrie. Cei ce trăiesc veșnic în basm devin cît de cu scriitori sau perfecți cititori. Ceea ce este aproape unul și același lucru. UNIVERSALITATEA LUI CREANGA — Vorbind despre specificul național și despre universalitate cred că trebuie să vorbim neapărat despre „Amintirile din copilărie" die humuleșteanului nostru. — Ion Creangă aparține deopotrivă neamului românesc și universalității. Nu există copil care să nu fi furat cireșe sau pupăza din tei. De altminteri, în peregrinările mele prin lume, mai ales unde Creangă a fost tradus, m-am convins că toți copiii au furat o pasăre, că toți copiii visează o pasăre. Pasărea minunii. Am întilnit la turci o poveste asemănătoare. Pasărea acestor copii se numește Prințesa de bumbac. Ceea ce la noi înseamnă Albă ca zăpada. — In alte țâri e vorba de Păsărea albastră. — Pretutindeni această pasăre simbolizează minunea viitorului, visul. Creangă predispune la minunea de a visa și de a fi. ALMANAHUL LITERAR • 1989 • Prin pasărea măiastră Constantin Brâncuși se înrudește și el îndeaproape cu Creangă. Brăncuși este la modul superlativ un Creangă în piatră, în desenul oțelului și al lemnului. Brâncuși a întruchipat zborul din pridvorul de lemn oltenesc, iar Creangă, zborul de pe prispa moldovenească. Distanța dintre ei nu este prea mare. De altminteri prispa moldovenească are sub streașină tot un stilp. Privit cu atenție seamănă cu cel al caselor gorjenești. Numele lui Creangă ni-l apropie in modul cel mai firesc pe Eminescu. Acest uriaș povestitor ar fi rămas poate anonim fără prietenia cu Mihai Eminescu, pe care eu îl cred ființa tragică a neamului românesc, cel mai mare poet al nostru din toate timpurile. Goga, Blaga, Arghezi, atîtea mari valori românești, au izvorît din Eminescu, din Creangă și Caragiale. Și pentru că discutăm despre Creangă vreau să vă spun că eu sunt un povestitor care mă trag absolut din Creangă, din Sadoveanu, din Voiculescu și de-abia pe urmă din Panait Istrati. Mulți consideră că veniți din Panait Istrati. Aș vrea să precizez că pe Panait Istrati l-am cunoscut în întregime după ce scrisesem „ingerul a strigat", ii citisem parțial in franceză, pentru că pe vremea aceea nu era tradus în românește, in franceză mi se părea cam de neînțeles fantasticul peisaj al lui Istrati despre Brăila. Eu îl aveam peisajul acesta mai aproape, mai sub aripă, mai sub fulgi, mai sub nas, mai sub lună. Pe urmă, m-am convins ,din două traduceri ale lui din el însuși, vă rog să recitiți în acest sens capitolul întîi din „Ciulinii Bărăganului", că împușcam aceleași păsări și trăiam sub același soare, mergeam pe aceeași cimpie și trăiam în aceeași durere. La rîndul lui, Panait Istrati se trage neapărat din Caragiale. Noi sîntem la Brăila la hotarul Munteniei cu Moldova, acolo unde e un neam de pelin și de oameni blînzi și în același timp de păguboși sentimentali. Intre un mal al Siretului și celălalt, uneori în timpul verii sînt vreo două linguri de apă dar iarna pot să fie vreo 50 de metri de gheață. Acum se face un pod care va lega Brăila cu Siretul pe distanță de 19 km cu un troilebuz. Niciodată între Brăila și Galați, nu au fost, cum se spune în legendă, mari dificultăți. Noi le zicem lor Moldoveni și ei nouă pelinari, că la noi crește pelinul și avem vorbirea mai moale. Culmea e că limba lui Creangă a prins mai mult pe malul nostru, pentru că la noi se vorbește molcom, cu chele, cu biicior. Exact de acolo, din perioada lui Creangă s-a mutat la noi in 63