Amvonul, 1891 (Anul 1, nr. 1-48)
1891-12-08 / nr. 46
2 AMVONUL getul lor reduceri. Pe de altă parte Episcopii şi serviciile pendinte de Eparhii, care şi ele consumau o sumă însemnată nu sufer reducere de loc. Ne întrebăm noi, care să fie causa acestei împrejurări? Cum să se reducă cheltuelile de la biserici, a căror personal şi odore sacrenţi inspiră milă, şi să se menţie acelaş buget normal pentru administraţie şi Eparhii ? Aceasta stare e un efect al unei cause care nu poate rămâne un mister ori pentru cine judecă lucrurile în casualitatea lor. Causa acestei stări, este isolarea şi imunitatea cu care se lucră în biserica nostră. Când s’a făcut reducerea la biserica X sau la mănăstirea Y, aceste reduceri deşi loveaţ în existenţa unor servicii a căror necesitate era simţită, cu tote acestea în necorporalitatea şi neunitatea în care am fost ţinuţi X a remas indiferentă de Y şi viceversa. Şi aşa acel puţin mâne mai mult, biserica a perdut şi perderile fiind făcute treptat au rămas nebăgate în semă. Lucrul acesta nu s ar fi întâmplat atunci, când ar fi fost un centru unde tote aceste lipsuri şi reduceri să se facă cunoscute şi să se aviseze la împlinirea lor. Solidaritatea e prima condiţiune a crearei societăţilor, şi unde ea lipseşte membrii acelei societăţi sunt fatalmente espuşt peireî. Ursul jocă apci la unul mâine va juca la altul, zice Românul. A jucat până apolo la o parte din cler, să fim siguri că va juca şi la celelalte părţi, dacă nu vom lucra de acord. Divide et impera e o maximă de machiavelism, care se vede că s’a urmat de minune faţă cu bis. ndstră. Când s’a lovit în X s’a menajat Y, pentru că se ştia că poate să strige, să fie aucilit şi să alarmeze lumea. Se va lovi înse şi în el când se va şti că i strigă pustiului. Să ne ferim de a produce pustiul în sentimentele şi inima bis. Române. Spre acesta se cere să lucrăm mult şi conform programei care ni o dă sf. nostră biserică, unul pentru altul şi toţi pentru unul. Acest „unul“ nu e altcineva decât persona care trebue să reşidă în inimile şi aspiraţiunile tuturor românilor; Biserica romănescă. 37 FOIŢA „AMVONULUI“. AURORA VIEŢEI CREŞTINE. Zile de doliu au venit preste noi, acele ţiile despre cari a vorbit Iisus părinţilor noştri, înfricoşatele sale preificeri se vor împlini. Când va fi călcat Ierusalimul de nemuri şi sfântul nostru templu va fi în ruină, unde vei găsi tu ajutor lacriime ? Nu aici pre pament, căci nemul nostru va fi dus în robie şi persecutat în toate ţările. Intorce-te către singurul refugid în timp de strîmtorare. De ce nu voeştî tu să credi în acela despre care toţi profeţii au grăit ? Mamă, zise Natan, ne mai putând asculta, te rog să nu mai vorbești așa! Să nu fie blasfemii cele din urmă cuvinte ale tale! Nu pot să mai aud insultând pre lehova și să onorez pre un rău facător restignit. Nu mai vorbi de Nazarineanul, sau dăzni voe de a me retrage, pentru ca să nu uit în zelul meu pentru onorea lui Dumnezzeu, dragostea şi respectul ce-l am pentru tine. Natan, Natan, de ce eşti aşa de îndărătnic. Pe cât timp voiţi avea puterea a vorbi, voi istorisi ceea ce a făcut Iisus sufletului meu, aş voi ca cuvintele mele să lase o impresie nestârsă în inima ta. Nu voeşti să rămâi?. . Atunci, adio, fiul meu şi Mântuitoriul pe care-1 despreţ liegi! sa te atraga la el! Natan luă mâna, pe care i-o întinse muma sa, o sărută cu iubire şi ieşi repede din casă spre a-şi ascunde emoţiunea pe care nu o mai putea stăpâni. — Aplecat! Duhul Domnului să-l urmărască fi ţise Lea suspinând din adâncul inimei. Iahim, tu nu eşti aşa de îndărătnic. Văd că sufletul tău începe să fie atins. Nu mai tăgădui şi nu-mi rădica speranţa, care me face ca să me despart de tine cu întristare. Când voi fi în mormântul rece, îţi vei aduce aminte de cele ce ţi-am cuis, vei vedea că este adevărat! Să opri puţin iarăşi spre a mai prinde la putere ; acei ce plângeau în jurul ei nu îndraznea ca să o întrermpă. Era un ton cu demnitate sfântă şi pare că erau în-