Apărarea Patriei, iulie-decembrie 1971 (Anul 27, nr. 27-52)

1971-12-08 / nr. 49

Pag. 2 NOTAȚII DIN APLICAȚIILE TACTICE Se știe ce importanță au ambianța cit mai autentică, mai apropiată de realitatea luptei, situațiile tactice ascuțite ce trebuie să domine aplicațiile tactice. E cert că și pe această cale se formează atît cadrelor tinere cît și trupelor o viziune mai completă și mai profundă asupra multiplelor cerințe ale războiului modern și, de aici, a responsabilităților ce le revin în îndeplinirea misiunilor primite. Lupta reală are legi necruțătoare și cine nu se supune rigorilor lor este inevitabil învins. De aceea, fiecare exercițiu tactic sau aplicație trebuie să exercite prin întreaga desfășurare — prin complexitatea situațiilor și originalitatea rezolvărilor, prin promptitudinea și exigența execuției — chiar dacă e vorba despre o simplă acțiune de foc,de observare, de cucerire a unui obiectiv etc. — un puternic rol formativ asupra militarilor, contribuind la ridicarea conștiinței acestora, a răspunderii fiecărui luptător pentru calitatea îndeplinirii misiunilor. Fără a trece cu vederea peste toate aceste laturi pozitive ale aplicațiilor, care aduc continuu noi plusuri în pregătirea și experiența trupelor, m-aș opri totuși la unele din neajunsurile care se mai întîlnesc. Mă refer la aplicarea măsurilor de asigurare de luptă, iar dintre acestea — la mascare. Regulamentele subliniază însemnătatea deosebită a mascării, scopul acesteia, mijloacele prin care se înfăptuiește. S-ar mai putea adăuga că, în lumina doctrinei noastre militare, mascarea iscusită și multiplă oferă soluții practice facilitând înfăptuirea dezideratului , cu forțe și mijloace puține să învingi un inamic puternic bine înzestrat din punct de vedere tehnic. Istoria militară românească consemnează, după cum bine știm, că în obținerea multor victorii răsunătoare, ascunderea și prin excelență inducerea în eroare a inamicului au jucat un rol de seamă. Și în condițiile actuale este cert că succesul va fi de partea aceluia care, între altele — dar nu în ultimă instanță — va reuși să folosească cu mai multă pricepere și inventivitate mijloacele mascării. Pentru că aceste mijloace sînt arme principale ale surprinderii.. Așa stînd lucrurile, însușirea acestor „arme“, învățarea artei de a induce în eroare pe inamic, de a folosi cu măiestrie vicleșugul în luptă, precum și formarea deprinderilor privind păstrarea cu strictețe a secretului militar, a ascunderii locului de dispunere și a acțiunilor întreprinse trebuie să reprezinte la toate eșaloanele o preocupare de căpetenie a comandanților și ajutoarelor lor. Necesitatea folosirii largi a mascării operative a trupelor este unanim înțeleasă. Se aprofundează continuu acest subiect în convocări și bilanțuri, se dau ordine și dispozițiuni, este explicată în munca de educare importanța normelor mascării. Neajunsul este că înfăptuirea ei practică, exploatarea deplină a posibilităților ei — prin aplicarea măsurilor ce se impun de la caz la caz lasă mult de dorit. Sînt edificatoare sub raportul lor pozitiv exemplele cînd în aplicații, apelîndu-se la dezinformare și înșelare, s-a reușit să fie indus in eroare adversarul, determinîndu-l să ia hotărîri greșite. Acestea exprimă într-adevăr o înaltă măiestrie militară și trebuie apreciate, popularizate și stimulate. Concepțiile „cuminți” lipsite de originalitate, care apelează la formule clasice, nu au o valoare prea mare deoarece pot fi deduse cu ușurință de către inamic, facilitează și măresc eficacitatea cercetării adversarului, care cunoaște din vreme procedeele de luptă respective. O pondere mai mare consider că trebuie acordată și acțiunilor demonstrative, false, care distrag atenția adversarului și îl dezinformează. Asemenea acțiuni sînt prevăzute adeseori în aplicațiile cu trupe, văzîndu-se în ele o condiție a succesului la forțarea cursurilor de apă, a reușitei unor manevre etc. Din păcate, unele din ele — pe motivul lipsei de timp sau de mijloace — rămîn pînă la urmă pe hîrtie. Privitor la ascundere și prima ei cerință — păstrarea secretului — m-aș referi, înainte de toate, la cercul persoanelor care cunosc hotărîrea comandantului. Acest cerc trebuie să fie cît mai mic, sîmburele hotărîrii urmînd să-l cunoască doar comandantul — iar de la caz la caz — unul, două, maximum trei din ajutoarele sale. Tot pentru apărarea secretului, nu este indicat ca la aplicații hotărîrea comandantului să apară pe hărțile majorității ofițerilor din statul major și ale altor subordonați. Astfel este demascată acțiunea. Reamintindu-ne vechiul slogan că „de la taină la indiscreție nu e decît distanța de la ureche la gură“ avem în vedere și faptul că în condițiile actuale există numeroase mijloace și procedee tehnice pentru a intra în posesia secretelor slab apărate. Pentru ascunderea dispunerii și acțiunilor trupelor, trebuie folosit mai mult și mai abil terenul. Ex- “TATRIES celente posibilități oferă bunăoară viroagele, versanții abrupți, contrapantele, vîlcelele. Am văzut, de exemplu, într-o aplicație formațiunile de serviciu ale unei mari unități adăpostite numai în rîpi ; era greu să-ți imaginezi că acolo pot fi trupe, materiale și mașini. La același comandament s-a observat însă și o greșeală : recunoașterile în vederea acțiunilor de „luptă“ care , urmau să fie duse s-au făcut nemascat, ofițerii lucrind în picioare, în teren deschis, cu hărțile larg desfăcute, în văzul cercetării părții adverse. Consider că pe nedrept sînt date uitării unele procedee ingenioase de inducere în eroare a „inamicului“, precum și de ascundere, pe care militarii români le-au folosit pe larg și cu succes, la scara tuturor eșaloanelor, în războiul antihitlerist : grile de mascare pe căștile luptătorilor, armament greu vopsit în alb iarna, cînd e zăpadă, mașini și tehnică de luptă astfel acoperite nicit să nu fie recunoscute nici de la distanță, nici mai de aproape, mascarea abilă a coloanelor de autovehicule oprite în haite și în staționare, mascarea dispozitivului artileriei etc. pentru a se sustrage aviației, cercetării cu mijloace optice, de ascultare, de radiolocație etc. Realizarea mascării reclamă trupelor de toate armele, cadrelor de toate treptele, deprinderi reflexe, intrate în obișnuință, formate și dezvoltate continuu la exercițiile și aplicațiile tactice. Aria problematicii nu poate fi redusă doar la folosirea lopeților și a materialelor de mascare pentru ascunderea luptătorului și tehnicii, la aplicarea regulilor de păstrare a secretului convorbirilor prin mijloacele de transmisiuni și alte cîteva lucruri, firește importante, în instruirea și educarea trupelor. în egală măsură trebuie urmărite în aplicații aspectele legate de regimul de lucru al stațiilor radio, de regimul tragerilor pe timpul înlocuirii și după înlocuirea trupelor pe poziție, de înfăptuirea întregii game extrem de largi de măsuri menite să dezinformeze și să scadă eficacitatea cercetării inamicului. Sînt multe cerințe care se pun astăzi și care au contingență sau implicații și pe planul mascării. Important este nu numai să nu ne scape — în studiul artei militare — nici una dintre aceste implicații ci să urmărim perseverent, la toate exercițiile și aplicațiile tactice, formarea și dezvoltarea deprinderilor necesare cadrelor și trupelor. MIJLOACELE MISCĂRII arme principale în luptă General-maior D. PÄNESCU RĂSPUNDERI MATERIALE stabilite... FĂRĂ RĂSPUNDERE Intr-o scrisoare adresată redacției, soldatul N. Burduhos îșî mărturisea nemulțumirea pentru că imputația de 5 623 lei stabilită în sarcina sa de către serviciul tehnic din imitate nu este îndreptățită. Incunoștiințînd despre acest lucru factorii de resort din unitatea respectivă, căpitanul ing. G. Bărbulescu s-a arătat nedumerit : există o declarație, spunea el, care atestă existența pagubei și vinovăția ostașului precum și angajamentul scris prin care el consimte să fie pus la plată pentru acoperirea prejudiciului ! Iată cum au fost întocmite și ce rezultă din documentele invocate de cpt. Bărbulescu : Urmînd să plece la un curs, menționa căpitanul A. Iordăchescu, înlocuitor la comanda subunității de transport, am cerut soldatului Burduhos să predea autovehiculul. Cu această ocazie, pentru că nu am găsit actul de luare în primire a mașinii de către soldat, am confruntat existentul cu inventarul din cartea de exploatare. Au rezultat lipsurile menționate în declarație. Deci actul de primire semnat de soldat nu s-a găsit la momentul predării ; totuși el este menționat în declarația semnată — dar nu scrisă de ostaș — în formularea... am avut în primire cu acte legale autocisterna A-13424 de la data de (?) noiembrie 1970, pînă la 27.05.1971“. Adevărul este că documentul (formular tip) de predare-primire semnat de soldatul Burduhos nu există. ..Documentul de predare-primire, spunea locțiitorul tehnic al comandantului, nu a fost semnat datorită neglijenței celor de la subunitate. Există însă alte documente care pot dovedi că soldatul a avut autocisterna în primire. In permisul de circulație nr. 9963, sub semnătura comandantului unității, se menționa că soldatul Burduhos a fost numit șofer pe A-13424 prin ordinul de unitate nr. 11/71. De asemenea, în cartea de exploatare a autovehiculului, la rubrica evidenta șoferilor, era menționat același lucru sub semnătura plutonierului-adjutant Șt. Ocu, gospodarul subunității“. Dar verificînd autenticitatea celor înscrise în documentele amintite ne-am convins că ordinul pe unitate înscris în permisul de circulație era fictiv iar semnătura din cartea de exploatare nu aparținea plutonierului-adjutant Ocu. Locțiitorul tehnic ne-a atras atunci atenția asupra existenței angajamentului scris al soldatului. El a făcut această remarcă prevalîndu-se de prevederile instrucțiunilor, potrivit cărora angajamentul înlocuiește ordinul de imputație și constituie titlu executoriu definitiv pe baza căruia se fac reținerile cuvenite, fără alte formalități. Argumentul nu rezistă însă, deoarece, contrar prevederilor instrucțiunilor referitoare la stabilirea răspunderilor materiale, soldatul a fost pus să semneze angajamentul în alb, iar de valoarea imputației a luat cunoștință printr-o scrisoare primită de la părinți. In sfîrșit, un ultim document întocmit cu aceeași „obiectivitate“ ca și cele amintite mai sus — actul de constatare tehnic-administrativă. Afirmațiile făcute în acest act sînt tot atîtea neadevăruri. Printre altele se spune : „Comisia compusă din... s-a întrunit pentru a cerceta cauza producerii pagubei în valoare de... (cît, nu se spune) cu ocazia trecerii în rezervă a militarilor din ciclul doi, care au predat autovehiculele cu unele lipsuri din lotul de bord și din starea de fixație“. In realitate, comisia nu s-a întrunit în nici un fel, nu a făcut nici o cercetare, unul dintre membri, mai precis ofițerul cu cercetarea penală, nu a semnat actul. Cum au fost posibile asemenea fapte ? Comandantul, șeful de stat major, secretarul comitetului de partid ne-au spus că au sesizat ușurința cu care cei din serviciul tehnic pun oamenii la plată. Ne-au dat și exemple in acest sens. Financiarul unității menționa și el că documentele pentru stabilirea răspunderilor materiale nu sînt întocmite de serviciul tehnic în spiritul legilor și instrucțiunilor ; el a informat factorii de răspundere despre acest lucru și uneori a respins actele care nu întruneau condițiile cerute. „Pînă la urmă — ne spune — fiind acuzat de birocratism și lipsă de grijă pentru recuperarea pagubelor, am închis ochii“. Lipsa de exigență față de asemenea manifestări nu numai că nu va pune capăt unor practici neconforme cu legislația, dar lasă în continuare cîmp deschis pentru ca ele să se perpetueze. Semnalînd acest caz, avem convingerea că pînă la stabilirea adevărului de către organe legale constituite, comandantul unității va interveni ca debitul dat spre execuție organelor locale să fie anulat Colonel I. CATANA APĂRAREA Pe urmele-------—— materialelor publicate „TIMP PIERDUT CU ACTI ÎN REGULA“ In urma anchetei cu titlul de mai sus, publicată în ziarul nostru nr. 23/1971, colonelul ing. Vasile Bucur a trimis redacției următorul răspuns : „Ancheta subliniază un fapt real și anume necesitatea unei mai bogate bibliografii necesare învățămîntului tehnic din aviație. Intr-adevăr, din punct de vedere pedagogic, metoda dictării folosită în procesul de predare nu este cea mai indicată. Existența este unui manual pentru fiecare tip de avion în parte (ca și a altor asemenea manuale de aerodinamică, motoare, construcții de avioane etc. necesare ca documentație suplimentară la cea tehnică existentă ar fi ideală dar, deocamdată, din motive obiective, pe care, în parte, le cunoaște și autorul propunerii, redactarea lor nu este posibilă, inginerii și tehnicienii fâcînd eforturi — și noi apreciem aceasta — de valorificare operativă a notițelor tehnice, memoratoarelor și a altui material documentar pe care-1 au la îndemînă Informăm totuși redacția că la convocarea cu inginerii de aviație, desfășurată în luna iulie, s-a stabilit un colectiv de ingineri de aviație care, împreună cu lectori de specialitate ai Academiei militare, vor întocmi un manual privind exploatarea avioanelor. Sesizarea din ancheta menționată ne este utilă și ea subliniază încă odată imperativul sporirii volumului de documentație necesară îndeosebi personalului tehnico-ingineresc și navigant. Prin mijlocirea unor colective de lucru, menită să fructifice la un nivel mai înalt atît documentația de care dispunem cît și experiența proprie cîștigată pînă în prezent în exploatarea științifică a tehnicii de luptă, vom căuta ca pînă la sfîrșitul acestui an să îmbunătățim cu noi titluri documentația tehnică necesară unei normale desfășurări a activității de aerodrom“. „ȘI ADRESELE NU MAI CONTENESC“ Cele semnalate în nota „Și adresele nu mai contenesc“, din ziarul nr 44/1971, în legătură cu locotenentul-major Grigore Ghiță sînt reale — ne informează comandantul centrului militar județean Dolj, locotenent-colonel Gh. Voicu. Ofițerul se face vinovat pentru neachitarea la timp a obligațiilor pe care și le-a asumat prin semnarea actului ce reprezenta debitul stabilit în sarcina sa. Cauzele care au dus la crearea acestei stări de lucruri au originea în modul superficial în care a tratat această problemă. Este și vina mea că nu am urmărit îndeaproape soluționarea litigiului. In prezent, debitul a fost achitat în totalitate. Măsuri luate : după ce s-a citit nota din ziar, fapta locotenentuluimajor Grigore Ghiță a fost pusă în dezbaterea adunării ofițerilor din centrul militar. Cu această ocazie i s-au arătat lipsurile de care dat dovadă, modul superficial nu a care a rezolvat acest litigiu și i s-au făcut recomandări pentru activitatea sa de viitor. El și-a recunoscut vina și s-a angajat ca în comportarea sa să nu mai apară asemenea lipsuri, ținînd cont și de faptul că îndeplinește funcția de șef al biroului financiar . Un nou moment tactic al aplicației. Tunul va fi pus demdată în poziție de tragere. In cursa contracronometru cu baremele, servanții fac încă un pas spre măiestrie Foto. C. MIHAITĂ (Urmare din pag. 1) „descurci", dar n-a făcut bine". Arpad Peter, pilot clasantii de șaptesprezece ani neîntrerupți, cu peste 2 300 de ore la activ pe reacție și cu nici o oprire de la zbor de cină se știe, unul din cei zece frați, toți muncitori, nu iartă. In numele profesiei care l-a purtat pe multe aerodromuri, în atâtea zboruri grele despre care s-a scris și mai ales nu s-a scris și care i-au scos, de timpuriu, fire albe pe la tîmple. — Cum ți se par tinerii ? îl întreb intr-o clipă de răgaz. — Zborul lor e încă sfios, feciorelnic. Dar sînt îndărătnici. Înzestrați cu îndărătnicia de a... persevera, li cunosc bine. Și-mi mai place la ei că n-au comportări asimetrice. — Adică ? Adică sînt corecti și disciplinați aici ca și in afara programului, în oraș, li vezi la zbor, să-i vezi și la cursuri că nu lasă hărnicia să treacă prin spatele lor. Balka. Cetali și Mogyoroș și-au găsit, naiba știe de unde vreme să deseneze și o mulțime de avioane românești pentru blocul-școală. Unii s ocupați cu programul artistic, alții... Noi nu uităm însă, cum spunea Coandă, că sunt la ssirsta la care se caută pe ei Și nu uităm că se caută, in primul rînd, prin noi. ..In încăperea de-alături, un bărbat brun, suplu, cu ținută impecabilă. Meteorologul de serviciu — căpitanul Ion Zadea. Aparent absent, el e cu ochii-n zece la evoluția vremii care, capricioasă, sa poate schimba pe nepusă-masă. Un soldat îi aduce o hartă minusculă. O privește-n cruciș și-n curmeziș, cum îi e felul, și rostește surd un „mda". Atît. Cei 12 ani de pistă știu ei ce știu... —Uneori, dumneavoastră, meteorologilor, vi se spune „mincinoșii“. Nu vă supără ? — Nu. Fiindcă știu că ni se spune așa nu din răutate. De-ar cunoaște toată lumea cîte calcule, cită îndirjire, cită sudoare , cuprinde o prevedere... — In perioada cît ați stat în rezervă, vă stabiliserăți în Capitală, lucrați la TAROM... De ce ați revenit în viața militară, pe cîmp, unde-i, oricum, mult mai greu ? — Ca să spăl o rușine. Și să-i dovedesc tatei — care, la trecerea mea in rezervă, îmi scrisese cătrănit : „Din acest moment nu mai ești fiul meu“ — că feciorul lui e totuși așa cum l-a crescut și l-a vrut. La numai 22 de ani ai mei, intîmplarea aceea a fost o confruntare severă cu mine însumi. A fost, cred, clipa intrării în maturitate. Oamenii de pe aerodrom, comuniștii mai ales, din rîndul cărora fac și eu parte, m-au primit și privit cu încredere. Mare lucru i încrederea ! Îndeosebi in momente de cumpănă. Am călcat pîn-acum patru drumuri și nici aeronu concep să fiu rupt de pistă. Am și aici multi prieteni. Mai ales piloți. Ei sînt și cele mai bune, mai sincere „antene“ ale mele de explorare a vremii de zbor și de ne zbor care trece și care vine. ...Din Carpați coboară miros de zăpezi. La linie, oameni și avioane, pregătindu-se febril pentru zborul de mîine. Vioarantii — tehnicienii, acești bărbați care sfidează cu obișnuință intemperiile și însuflețesc tehnica. Așa cum fac și azi. Plutonierul-adjutant Alexandru Matza, cum face, cum drege, își găsește timp nu numai pentru a termina lucrul la „dubla“ lui, ci și pentru a ajuta pe tovarășii săi. Modest, ca pe cel mai firesc lucru. Sînt gesturi simple de întrajutorare, expresie însă a unei înaintate conștiințe de comunist, a unor sentimente care-l definesc, îl apropie inimilor, gîndurilor de mai mult și mai bine ale lui și ale „ortacilor“ lui. Maistrul militar clasa a lll-a Ion Panoschi, fost activist de partid în „civilie“, deși tînăr, se dovedește și aici, ca și în școală, șeful promoției prin pasiunea pentru studiu, pentru algoritmizarea lucrului la avion, dar mai ales pentru sudarea sufletească a oamenilor, că-s aici din diferite generații, pentru a prinde viață vrerile lor comuniste. Sub „burta“ unui supersonic, trei inși lucrează de zor, în poziții destul de incomode la o aripă a fiinei aerodinamice. In mine maistrului militar clasa a IV-a Mihai Gurămultă, ajutat de soldatul Cosma Burlă, bormașina zbiruie supusă. „Operațiunea“ e condusă cu nedezmințită pricepere de căpitanul Ion Osmatescu. — Și zici că trecură douăzeci de ani de pistăre — Trecură, și-mi pabine că totdeauna avioanele pregătite de mine au mers ceas. Ce mai face Cristina — Crește, e intr-a treia, mi-aduce numai note de 10. De-acum un an și ceva, de cînd mi s-a prăpădit soția, sînt pentru ea și mamă. Aici — treabă la avioane, acasă — mîncare, spălat, călcat... O ajut pe Cristina la învățătură. Deși am mai și greșit uneori, am găsit totuși înțelegere la comandant, la secretarul comitetului de partid care mi-e și vecin, la inginerul șef — doamne, cită răbdare au cu mine ! ; am primit concediu vara, în vacanța fetiței, și am fost cu ea la odihnă pe Valea Oltului, la Călimănești, la Sibiu. Cristina a fost și intr-o tabără... Vă spun cinstit, cum mă știți, m-aș recăsători, dar tare mi-e teamă să nu greșesc, să otrăvesc cumva sufletul fetiței care-i pentru mine, ca și tovarășii de aici de pe aerodrom, și sprijin și îndemn... De-atita zgomot la supersonice, mă cam supără cîteodată auzul , m-aș fi putut adiui pe la vreun birou. Dări nu pot fără avioane, fără pistă. Sînt ajutat să-mi fac datoria cu fapte care să nu mă renege. Suntem și noi un pas cu țara întreagă și zborul are înainte de toate o altitudine umană... Ce-ar mai putea adăuga reporterul despre asemenea OAMENI care dau aripilor viață și vieții aripi ? DAU ARIPILOR VIAȚĂ ȘI VIEȚII ARIPI FRUNTAȘILOR IN MUNCĂ 7 (Urmare din pag. 1) superioare chiar și în condiții dificile, mai puțin prielnice, că toate subunitățile pot fi ridicate la un înalt nivel de pregătire. Generalizarea metodelor înaintate este o necesitate pentru ridicarea calității îndeplinirii sarcinilor de către toți militarii, dar, în același timp, este și o recunoaștere și o răsplată a autorilor. E deci neapărat obligatoriu să popularizezi experiența înaintată, dar în aceeași măsură e obligatorie și explicarea resorturilor adinei care stau la baza realizărilor fruntașilor, conturarea frumuseții lor morale. Realizarea acestor deziderate se cuvine să stea în centrul muncii politice de masă, revitalizînd un șir de metode și forme , consfătuiri și schimburi de experiență cu fruntașii, emisiuni și seri culturale dedicate acestora, afișarea portretelor lor în locurile cele mai frecventate etc. — care pe alocuri au fost abandonate. Așadar, ca să dezvoltăm cultul muncii trebuie să promovăm și un cult al fruntașilor, al celor mai buni. Un cult care să ducă nu la permanentizarea unor vîrfuri, ci la ridicarea cît mai multora la nivelul lor, un cult care să propună în mod convingător modele de urmat, care să întrețină flacăra afirmării, încrederea în puterile proprii, convingerea că ele se pot releva numai și numai în consonanță cu efortul general. Evidențierea, popularizarea, glorificarea fruntașilor nu este un dar care li se face și care depinde de bunăvoința unuia sau altuia. Este o îndatorire care decurge din însuși spiritul regulamentelor noastre militare, din normele eticii comuniste. Mai există pe alocuri mentalitatea care decurge dintr-o înțelegere îngustă a combativității și a cerințelor pedagogice după care „despre părțile bune să nu mai vorbim, le cunoaștem cu toții, să trecem mai bine la lipsuri“. De ce să nu vorbim de părțile bune și de cei cărora li se datorează ? Oare aceasta nu este cel puțin la fel de important ca și analiza lipsurilor și a celor care sînt vinovați de ele ? Aceeași mentalitate optează, bunăoară, pentru un calificativ bun cînd ar trebui să fie foarte bun, deoarece, chipurile, „ofițerul este prea tînăr și dacă de la început se obișnuiește cu foarte bine...“ Dacă respectivul a muncit foarte bine, chiar dacă se află în primul an la comandă, de ce să i se atribuie mai puțin decît merită ? Și în domeniul pe care-l tratăm aici apare formalismul, această secetă a gîndirii și simțirii, întîlnești nu o dată panouri cu fruntași unde fotografiile s-au decolorat de vechi ce sînt, emisiuni la stații de amplificare în care se vorbește despre oameni minunați ca despre niște lucruri dintr-un inventar, dări de seamă și rapoarte care pomenesc niște nume numai ■așa, ca să fie „concrete“ și la pozitiv ; întîlnești tabele rătăcite prin sertare pentru a fi servite, la nevoie și la cerere, vreunei comisii de control ; întîlnești, în registrele istorice tot ce ține de viața unității, însă mult prea puține evidențieri de fruntași. Ce rezonanță pot avea, în asemenea situații, lecțiile și îndemnurile privind frumusețea și noblețea muncii dacă cei ce-i dau frumusețe și noblețe sînt tratați cu plictiseală și cu uitare, ca niște rude sărace ? Așadar, în climatul însuflețitor al muncii, să acordăm fruntașilor locul de onoare. Nr. 49 (6095) Nici așa din nuntă-n nunta, la casa armatei Se știe că la casele armatei din toate garnizoanele este îngăduită închirierea sălilor pentru sărbătorirea căsătoriei unor cadre. De la caz la caz, se mai dau dezlegări și pentru membrii familiilor acestora și chiar altora. Ce ne facem însă dacă luni la rînd, în fiecare sîmbătă seara, vrei nu vrei, „mare nuntă mare“ la casa armatei! Un caz concret. La casa armatei unde muncește locotenent-colonelul Vasile Popa, într-o lună de zile (23.10— 20.11.1971) în trei simbete a fost nuntă. Să ne gîndim la o realitate. Cadrele noastre au cel mai mult timp liber simbăta și duminica. Atunci e cea mai mare frecvență la casa armatei. Și dacă de cele mai multe ori găsesc aici o nuntă? Pentru că vorba vine că nunta ocupă sala numai sîmbătă noaptea, fiindcă practic sîmbătă se amenajează, noaptea se petrece, iar duminică se face curățenie. Nici așa, din nuntă-n nuntă ! (V. T.) Cișmea în tavan Avem și noi o popotă. Dar noi mai avem, cum n-au alte unități niște... chestii originale. Par examplu, meniul: cînd prevede carne friptă ni se servește fiartă și viceversa Tot cam așa se viceversează și ciorba cu supa, și orezul cu ghiveciul și calitatea bună a unor mâncăruri cu alta îndoielnică... Noi avem însă largi posibilități de a deveni și mai originali. Cu resurse interne. Ori de clte ori plouă sau se topește zăpada pe acoperișul clădirii, curge din tavanul popotei noastre (pengă cele două tuburi de neon, care nu știu de ce se tot sting) atîta apă de ploaie nicit poporăresele nu prididesc s-o colecteze. De aceea i-am propus tovarășului locotenent-colonel Nicolae Breazu să se amenajeze aducțiunea apei din tavan direct în cazanele de mîncare. — Cișmea în tavan ? Mda ! Originală idee... (V.A.) Cu ce-s de vină cărțile ! A trecut întîi controlul și a găsit prin dulăpioare și sub perne multe cărți de-ale soldaților. Luate de la bibliotecă sau primite din gratuități. S-au găsit hîrtii de la pachete, ziare vechi și altele. Măsura luată pentru reglementarea păstrării acestora, deci și a cărților, a trecut mai iuții prin...foc. Toate oile s-au găsit în subunitatea comandată de locotenentul-major Gh. Duminică au fost adunate frumușel la un loc și arse. La bibliotecă, împachetate cu grijă, se mai păstrează încă cîteva relicve din ceea ce au fost odată cărți de coperți linse de pălăraie se mai pot citi: „Rînduri despre ostași !”, „Enigma de pa frontieră“, „Mine antitanc și antiinfanterie" Cite cărți din cele date militarilor (și pentru care s-au cheltuit bani) au fost arse, cine știe! Nu se știe nici de ce și nici cum de s-a ajuns la o asemenea „purificare“ prin foc a ordinii interioare. Probabil că un răspuns ne poate da locotenent-colonelul I. Ionașcu. (G. V.). Acarul Păun? lntr-una din zile, pe înserat, au sosit în gara din localitate trei vagoane cu materiale pentru unitatea „N“. Dintr-o seamă de motive, acestea au fost descărcate și transportate la destinație cu încetinitorul. Depășindu-se cu 19 ore termenul de staționare a vagoanelor pe rampă, unitatea a fost obligată să plătească 1140 lei penalizări. Evident, era de așteptat să se tragă unele concluzii, să se ia măsuri ca astfel de situații să nu se mai repete și poate nu numai atît însă n-a trecut mult timp și pentru alte patru vagoane, unitatea... a plătit din nou taxe de locație. Și atunci s-au luat măsuri pentru recuperarea sumei. Dar, fără să se facă o cercetare administrativă, fără să se emită un titlu executoriu, așa cum prevede legislația, s-a hotărît reținerea din sold a sergentului-major C. Duță — un fel de acordări — a sumei de 1 540 lei, contravaloarea taxelor de locație. Este posibil ca subofițerul să aibă partea lui de vină, insă, după cum s-au petrecut lucrurile, rezultă că nu-i numai el vinovat. Solicităm organului în drept să clarifice această situație în lumina legislației în vigoare (MAL).