Buna Vestire, iunie 1937 (Anul 1, nr. 80-100)

1937-06-25 / nr. 97

Fan. 2-a (No. 97) Cronica tramalicâ TEATRHl IfcSE (Gridina Hirconi): Fustele dele Minister, localizate de A. de Herz Stagiunea de vară a Seauui­u Vesel s’a deschis cu o farsă des­tul de grosolană, — dar de tot ha­zul, e adevărat — pe care însă nu cred s’o fi văzut pentru pri­ma oară. Nu vreau să spun că Demostene Grijuliu și familia lui au mai apărut vreodată la ram­pă,— dar aventurile acestui Demo­stene s’au mai întâmplat desigur în toate farsele de până azi. Cu cât sunt mai multe încur­cături, cu atât spectatorul obo­sit de călduri, râde mai mult. Şi în Fustele dela Minister încurcă­turile nu se mai sfârşesc, aşa că reclama nu . .trează deloc când afirmă cu adina e tot tim­pul un hohot de râs Acum, de ce râde lumea? De mici şi delicioase prostii care te miri cum dracu au trecut prin capul omului... Dar parcă tre­­bue mai mult când te-ai dus ho­tarul să râzi? Iai a mai întâi un magistrat pir pa­iu şi solemn, care se chea­mă Demostene, care se cheamă şi Grijuliu dar care, dacă vo­iu spune că se mai cheamă şi Vasi­­liu-Birlic, ve­i înţelege că are tot hazul. Demostene însă trebuie să îna­inteze în magistratură şi mai a­­les să fie mutat de la Caracal, un­de oficiază atâta de scrupulos, întrun centru juridic mai cores­punzător cu pronumele lui atât de celebru. Cea mai grăbită însă este sofia magistratului, fostă bu­cătăreasă. Şi acum abia începe calvarul lui Demostene. Acum intervin şi fustele — care se ştie că la ministere au ierarhia lor i­rezistibilă. Mai întâi Demostene este des­tul de marunfel ca să scape, în panică, pe subt braţele actriţei Silvarina — care e însă destul de convingătoare ca până la sfâr­şit să-l cuprindă... De acum toate se vor complica fără ieşire. Un ministru vine în inspecţie la Gri­juliu şi găseşte totul în regulă, mai ales când o întâlneşte pe Sil­­varina pe care o crede nevasta lui Demostene. Acum pricepeţi ce se întâmplă când apare şi a­­devărata M-me Grijuliu. E atâta încurcătură — mai ales când se amestecă şi tânărul şef de cabi­net — încât la minister Silvarina şi d-na Grijuliu ajung să se îm­brace una cu fusta celeilalte. Iar ministrul nu mai ştie la un mo­ment dat pe unde să-şi scoată cămaşa... Totul se termină însă, cum e firesc, cu avansarea lui Demostene, care merită cel puţin fiindcă Vasiliu-Birlic l-a jucat delicios. La fel a fost aproape surprinzător de inteligentă Ma­ria Antonov, care şi-a părăsit pentru odată, genul de sirop­­rampă... Admirabili Buzău şi Ta­­lianu — precum totdeauna reve­lator acest mare şi necunoscut comic Bruno. T. V. r Un actor la Academia Română Nu sunt din lotul acelor intelec­tuali uscaţi, sterpi, lipsiţi de rodul spiritualităţii. De aceea astăzi, propunându-mi să aduc în discuţie un subiect de cul­tură mai puţin pus în circulaţie, sper să nu-mi atrag anatema şi ful­gerele nici a celor mai înverşunaţi adversari ai subiectului pe care mi l-am propus să-l tălmăcesc. Totuşi, bănuesc că unii se vor strădui să-mi reproşeze că la noi cul­tura noastră, nu e coaptă încă pen­tru aşa ceva. Că în sfârşit, subiectul meu e bun aiurea, — de exemplu — în Germania, Franţa, a căror cul­turi de mult sunt în cadenţa isto­riei şi se bucură de graţiile eterni­tăţii­ Şi pe drept cuvânt, unii vor fi a­­vând dreptate,­­ atunci când îmi arată o stepă de îndoială şi potic­neli asupra valorii culturii române. Dar, dacă e vorba să facem revi­zuirea valorilor noastre de cultură, nu mai rămân decât Eminescu, Con­­nagiale (prea încorsetat într’un mo­ment istoric ca să p­ai poată fi ju­cat şi aiurea), şi, încă unul sau doi- Atât. De aceea, cred nimerit să adopt su­biectul cu primirea la Academia Română, a actorului Ion Manolescu de la Teatrul Naţional. Anul acesta, Academia Română a purces la reabilitarea artei lui Rafael — prin alegerea pictorului Petraşcu ca membru al Academiei Române- De ce dar, n’am aşeza de-a dreapta celorlalte arte, — cu amba­sadori în Academie, — şi arta dra­matică ? Arta care ne cucereşte su­fletul prin emoţii, — de ce să fie desconsiderată ? E o ofensă pe care o aducem creatorilor de artă dra­matică. Acelor cari ne fac educaţia gustului, ne desvălue miraculosul şi toate străfundurile sufletului lo­godite cu arta- Şi, apoi ne descon­siderăm pe noi înşine. Căci dacă participăm aşa de des la ospăţurile spiritului, oferite de arta dramati­că, de actor, atunci cum e posibil să ne deslegăm de obligaţia­ să nu acordăm locul cuvenit artei drama­tice şi totodată actorului. Socot că arta dramatică, actorul­­— şi prin aceasta înţeleg însuşi tea­trul — operează pe un câmp social mult mai vast şi cu mai multă efi­cacitate decât oricare altă institu­ţie de cultură. Deci, nu mai e nevoe să argu­mentăm de ce arta merită pe deplin un loc sub cupola Academiei. Dealtfel, ştim că, încă din anti­chitate, teatrul era socotit nu numai ca o insituţie de cultivare a bunului gust şi de moralizare. A fost de­cretat chiar că o instituţie politică. Mai este necesar să adaog pen­­tru ce unui actor de mari dimensiuni trebuie să i se ofere un fotoliu în Academie ? Actorul face legătura între opera unui scriitor dramatic şi spectator. Fără el, chiar cea mai genială ope­ră dramatică, e osândită s’o îngroa­pe colbul vremii. Alteori, un actor mare suplineşte deficienţa de crea­ţie a unei piese-Iată de ce trebuie să strângem la­olaltă în Academie pe toţi creatorii culturii noastre. Aşa­dar, — şi pe cei cari n’au altă catedră decât scena-N’am să fac o expunere de moti­ve pentru ce actorul Ion Manolescu trebue să fie primit în Academia Română. Fiecare din noi să-şi aducă amin­te, cum l-am urmărit pe scenă, în­­tr-o tăcere evlavioasă şi sinceră. Şi când ne gândim că actorul Ion Manolescu a fost pus de multe ori în situaţia să lucreze în condiţii materiale dificile ! Numai prof. N­ Iorga, cu spiritul larg şi febril, l-a preţuit mult, — foarte mult pe actorul Ion Manoles­cu, — dăndu-i astfel putinţa unei despăgubiri morale. Mai avem actori de talent cari s’ar mai gândi la un loc nemuritor: Zaharia Bârsan (pensionar), Ovid Brădescu, N. Neamţu, Pop Mar­ţian, Puiu Iancovescu, T. Călin, etc. Actorul Ion Manolescu e între toţi aceştia, piscul Negoiului. Aşa­dar, domnilor Academicieni, lăsaţi porţile Academiei deschise să ia loc în rândul d-voastră şi acto­rul Ion Manolescu- Mihail Cosma fl UW A V­E » T I It I Cea mai reliefată figură a Şcoalei Ardelene, Petru Maior, a dus apri­gă luptă, pe teren istoric şi filo­logic împotriva tuturor duşmanilor neamului românesc cari ne contes­tau latinitatea, caracterul de popor nobil şi continuitatea în Dacia. In cele vreo 8 opere ale sale, de la «Is­toria pentru începutul Românilor în Dacia» până la «Dialog pentru în­­ceputul Limbii române intre nepot şi unchimi». Petru Maior este un mare slujitor al istoriei, fixând, alături de fraţii săi întru vremuri şi strădanii, o admirabilă etapă glăsuitoare veacurilor prin iubirea de neam care a caracterizat-o. «Mul­­laste a fi Roman» spunea Samuil Micu în cuvântul de deschidere al istoriei sale, stabilind şi accentuând sentimentul mândriei de neam. Satmuil Micu este învăţatul ardelean care s’a o­­cupat, cel dintâi, de problema ori­ginii poporului nostru. Paralele cu această problemă, el a documentat, în scrierile sale, unitatea şi conti­nuitatea poporului român, combă­tând tezele străine cari ne contestau în special continuitatea, de cele mai multe ori să ne aducem aminte de marii noştri înaintaşi cari au aşezat o cărămidă­­ teme­lia neamului. Iată, cu prilejul serbărilor de la Blaj, răsar în faţa noastră lumina­tele figuri ale lui Petru Maior, Ghe­­orghe Şincai şi Samuil Micu. Cu­­vine-se, deci, să plecăm steagurile tinereţii noastre în faţa amintirii lor de râvnă nepotolită şi muncă pentru neamul românesc. Din cronica lui Şincai «Vai neamului românesc şi iarăşi vai! carele uitându-şi viţa şi să­mânţa, teme sub jugul altor nea­muri, nu pentru altă­ceva, ci numai pentru neînvăţătura, nedragostea între sine, nepriceperea sa şi vicle­şugul neamurilor cele streine, care cu frumoase pretexturi, mai ales ale legii creştineşti, în care, eu vreau să moriu, înşală pe bieţii ro­mâni, de-i stăpânesc şi în ziua de acum.» In­vestit»­ a Cronică a Românilor» celălalt ma­re pilon cl şcoalei ardelene, după o minuţioasă cercetare a istorici­lor vechi, cu multe şi bogate argu­mente dovedeşte, deasemeni conti­nuitatea elementului românesc în stânga Dunării şi afirmă originea nobilă a poporului român. Dumitru Cristian Am­zăr scrie în «Naţionalismul partide­­lor» (apărută în colecţia revistei «Rânduiala», o editură, care tipăre­şte lucrări bune cu un preţ accesibil tuturor): «Totul se poate imita, când e vorba de semne şi forme. Fondul, însă, sufletul însuşi — nu. Şi acesta poartă pe legionari în tem­niţi şi prigoane. El îi face să spo­rească lăuntric prin suferinţe şi jertfe, ce nu pot fi imitate. El sin­gur îi duce la biruinţă, care, fără acestea, nu ar putea veni». Documente bucovin­ene Concomitent cu volumele de «Studii şi documente» ale d-lui prof. I. E. To­­rouţiu, apar la Cernăuţi colecţiile de documente inedite din istoria Bucovi­nei. Cel ce le-a strâns şi comentat cu un precis aparat ştiinţific e profesorul Dr. Theodor Bălan. Până acuma, d-sa a ajuns la al treilea volum. «Sociologia C. Gini» e titlul unei lucrări, pe care profeso­rul Leon Ţopa, actualmente bursier al şcolii române din Roma, o pregăteşte pentru iarna acestui an. Reîntoarcerea la latinitate Se împlinesc două veacuri, de când vestitul Mitropolit INO­­CENŢIU MICUL, supranumit şi Clain, a strămutat domeniul metropolitan de la Gherla şi­ de la Sâmbăta la Blaj, adică în inima însăşi a Ardealului. Fapt memorabil, fără îndoială, fiind­că el ne-a prilejuit reluarea le­găturilor sufleteşti cu Roma şi regăsirea noastră întru latinitate. În naiva lor sfătoşenie, croni­cele cele vechi ne spun numai a­­tât că acest nou domeniu produ­cea un venit de 6000 fiorini. Din această sumă, Mitropolitul între­buinţa o sumă de 1200 fiorini pentru întreţinerea a 11 călugări dintre cari două dascăli; 700 de fiorini pentru 20 de învăţăcei ai seminarului; 972 de fiorini pen­­tru trei stipendişti de trimis la Roma la învăţătură, iar restul de 128, pentru drumul lor. Primii patru «stipendişti» al căror nume ni s’a păstrat au fost PETRU ARON din Bistra, GAVRIL MAIOR, SI­LIV­EST­RU CĂLI­ANI şi PETRU IACOV. Ei şi urmaşii lor, au adus cu dânşii dintre sacrele ruine ro­mane, ideea care avea să ne tran­sfigureze şi să ne trezească la conştiinţa înaltei noastre ursite, ideea filiaţiunii noastre latine. * Vrednică de meditat este cir­cumstanţa că, aproape în acelaş tim­p un alt român, CANTEMIR, cercetând vestigiile scripturisti­­ce ale celei de a două Romă, Bizanţul, ajungea să stabilească această nobilă filiaţiune, pe o altă cale. Rezultate expuse de o manieră stânga«, dar cu o jus­teţe şi o adâncime ce minunează şi astăzi în HRONICUL VECHI­MII MOLDO-VALAHILOR Era scris pe semne în cărţile tainice ale ursitei, ca noi româ­nii să ne trezim la conştiinţă, la umbra acvilelor imperiale ale Cesarilor, printre rândurile massive de centurioni şi legio­nari, resuscitaţi din străvechile hrisoave uitate. Şi să aducem prin însuşi actul renaşterii noas­tre la independenţă şi la istorie, o supremă dovadă despre rodni­cia şi nemurirea ideii. * '. . . Şi e nu mai puţin curios de observat apoi, că această idee măreaţă a prins şi a rodit întâi în sufletele aspre şi chinuite ale rusticilor iobagi ardeleni. In cu­getele simple şi tari ale unor oa­meni, cărora nobilii­- unguri le preţăluiau în arginţi nu numai trupul şi puterile sale de muncă, dar până şi credinţă, până şi fa­cultatea de a se rugă lui Dumne­zeu în limba săracă a strămoşi­lor. Stăpânitorii de atunci ai ţării îşi închipuiau unirea ca pe o cursă menită să ne desnaţionali­­zeze în raşe. Neînfrânta vitali­tate a rasei a stricat însă toate aceste socoteli josnice, creind o posibilitate de auto-definire na­ţională până şi din cele mai per­fide calcule ale duşmanilor. etc. Figura cea mai luminoasă şi mai cuprinzătoare a acestei miş­­cări, ca şi imaginea ei cea mai reprezentativă, a fost fără îndo­ială GHEORGHE ŞINCAI. Trimes la Roma odată cu PE­TRU MAIOR de către Mitropo­litul Grigore Maior în 1774, el se îndeletnici acolo mai mult cu iscodirea originilor noastre ca popor de­cât cu memorarea re­­gulelor de purtare iezuitică. Mlădiţă viguroasă a unei rase ce izbutise aşi păstra independen­ţa de cuget şi tăria de judecată de-a lungul atâtor secole de asu­prire necontenită, Şincai n'a îm­prumutat catolicismului decât a­­tâta cât socotea el necesar operii sale istorice şi apostolatului său naţional­ Printr’ânsul s’a arătat că în ardelean iobagul e un sim­plu accident, iar omul liber şi pe deplin stăpân pe soarta lui o realitate permanentă şi invinci­bilă. «Şincai, — observă undeva XE­­NOPOL, — nu era o minte croită pentru supunerea oarbă ce se ce­rea elementului clerical. Spirit neatârnat, înzestrat cu criteriul cunoştinţei, el nu putea rămâne în biserică, cu toate că prin ea ajunse a se lumina. Menirea lui era o alta. Înalta lui cugetare, puterea lui de gândire, era să o pună în slujba unei cauze încă şi mai sfinte, DESGROPAREA ISTORIEI UNUI POPOR UI­TAT SI AP­ARAREA VREMU­RILOR SALE TRECUTE CON­TRA CRITICEI ŞI A HULEI CELOR DE FATA. «Cunoscând el însemnătatea limbei pentru existenţa unui po­por el prelucră şi înavuţi ele­mentele limbei daco-române iz­vodite de prietenul său SAMOIL MICU. El întreprinse însă o lu­crare mult mai însemnată: expu­nerea an cu an a întâmplărilor pieţei poporului român de pe vremile Dacilor până în acele în cari el trăia şi anume nu ca o simplă povestire, ci pe baza iz­voarelor pe cari le citează întot­deauna, supunându-le adeseori unor judicioase critici. Pentru timpul lui şi între Români, o a­­semenea operă de o concepţie tot atât de vastă cât şi de temeinică, este o adevărată minune». * Astăzi, la o distanţă de două veacuri, rămânem înmărmuriţi în faţa siguranţei de orientare a in­stinctului de conservare naţională, ca şi în faţa minunilor realizate de puterea credinţei, a eroismului şi a jertfei. Rusticii ţărani ardeleni obidiţi şi asupriţi, înlănţuiţi cu a­­tât mai vârtos în lanţurile igno­ranţei de­cât în cătuşele urmaşilor lui ARPAD cel slut, au văzut just în primele licăriri ale renaşterii lor la istorie : rasa latină e o rasă nobilă şi vitează, predestinată să domnească asupra lumii. Ea adoar­me adesea, ostenită de glorie. Dar se trezeşte regulat când măgarii şi impostorii umplu scena cu gălăgia lor asurzitoare, spre a impune or­dinea, erarhia şi pacea adevărată. Inghenunchem astăzi cu un ames­tec de umilinţă şi mândrie, în faţa mormintelor sacre ale acelora, cari în vremurile celor mai cumplite desnădejdi naţionale, ne-au adus a­­minte că suntem latini, adică stă­pâni. Ad­rian Baltag CALENDAR Joi 24 Iunie 1937 ORT.:­­ Naşterea S-tului Ion Boteză­torul. CAT.: Naşterea S-tului Ion Boteză­torul. SOARELE: răsare 4,33, apune 20,3. Drăgaica (Sânzienele). Se pun prin case flori de sulfină (Sânzieană-Dră­­gaică). Noaptea de Sânziene. Serbare populară la Tei lângă Bucu­reşti. SPECTACOLE TEATRE LIGA CULTURALA: Clopoțelul de a­­larma. A. R. P. A. Grădina Colos: Compania Toneanu: Scandal la 3 Papuci.­­ GRADINA MARCONI: (Teatrul Vesel de vară): Fustele dela minister. Cinematografe româneşti CAPITOL şi ROXY — Bastardul şi Succesele căpitanului Papană in Ame­rica DOAMNEI — Echipajul şi Malec răpit de gangsteri FORUM: Mesajul secret cu Herbert Marshal şi De-aşi fi director. CITY: Regina valsului şi Hollywood Melody cu Eddie Cantor. DARLY: Paradisul femeilor şi Fata cu Ioane cu Thelma Tood. ARO: Călătorie de nuntă cu 30 la sută reducere cu Ernst Verebeş. Jurnal. VOX: Festivităţile încoronării Regelui Angliei în Technicolor şi Subjugat de tine cu Lawrence Tibeti. FEMINA: Suprema jertfă cu Mima Loy şi complectare comedie colorată. FRANKLIN: Ultima romanţă cu Jose Mojica şi Cascada dragostei. OMNIA: Grandoare cu Joan Craw­­ford şi Distrugătorul. A. R. P. A.: Moscova-Shanghai şi Omul cu două fete. MARCONI: Clipe de rătăcire cu Gus­­tav Fröhlich şi Amanji şi hoţi. DACIA (Sala şi grădina): Adolescentă cu Lil Dagover: Născută pentru dans şi jurnal românesc. AIDA: Marşul de noapte şi Guliver la ţara piticilor. CENTRAL: Craiul pădurilor. COTROCENI: Născută pentru dans şi Patrula morţii.­­ ATENEUL-TEI: (Sala şi grădina)! Floarea din Cuba şi Filmul în relief. FLORIDA: (Sala şi grădina): Maroco și Norocul meu ești tu. 1­­­ p IO Joi 24 Iunie 1937 6.30: Deschiderea emisiuni. Gimnas­tică ritmică. Radio jurnal. Concert de dimineaţă (discuri). Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13.00: Ora. Culturale. Sport. Cota Du­nării. 13. 1o: Concert de prânz. Orchestra Petrică Moţoi (canto: Ionel Pascu). 1410: Ora. Mersul vremii. Bursa. Ştiri Interne şi externe. 14.30: Continuarea concertului. 15.00: Ultimele ştiri. nr.45: Ora copiilor. 19.00: Ora. Mersul vremii 19.02: Săptămâna vinului. Rolul coo­peraţiei în viticultură de Mihail Neguri, ministrul cooperaţiei. 19.12: Concert de muzică dii­ractivă, universitatea radio 20.00: Parisul pentru turişti, de Hora Oprescu. . 20.20: Cântăreţi renumiţi (discuri). 20.50: La mănăstirile moldoveneşti pe urmele lui Hogaş, de Demostene Botez. 21.05: Concert de flaut. Const. Tura­canu. 21.30: Concert de seară. Muzică ro­mânească 22.30: Sport. Radio jurnal. 22.45: Concert nocturn al Orchestrai! Gică Ionescu Găină. | | | 23-45: Jurnal pentru străinătate fie limba franceză și germană. 23.55: Ultimele știri. -------1 1 Profesorul italo Siciliano la Universitatea Latină din Braşov Institutul Interuniversitar Italian pre­ţuind importanţa cursurilor Universită­ţii Libere Latine din Braşov a ho­tărit să trimeată în România pentru secţiunea italiană un grup de profesori de limbă şi literatură italiană şi In acelaş timp şi un profesor universitar căruia ii se va în­credinţa cursul superior. In acest scop a fost desemnat datorită competinţei şi experienţei sale profesorul Ital­ Sicilia­no, unul din cei mai tineri profesori u­­universitari italieni şi autorul a nume­roaselor pubicaţiuni lt­elare. Profesorul Siciliano a fost lector la Facultatea de litere din Grenoble, apoi titular In Institutul Comercial. A predat deasemeni în mai mule facultăţi străine şi în ultimul timp la aceia din Varşovia. Din acest an el deţine catedra de lite­ratura italiană la Institutul Superior din Venezia. Dintre publicaţiile sale mai importante merită o specială pri­nţ­iun­e următoarele: „De la romanticism la simbolism"; „Tea­trul lui Luigi Pirandello"; F. Villon et les themes poetiques du moyen age”; (premiat de Academia Franceză cu pre­miul Guizot), „Evul mediu şi renaşte­rea" ş. a. Profesorul Siciliano este un distins cărturar şi un strălucit orator şi desigur că alegerea d-sale ca profesor al cursu­lui superior de italiană de la Universi­tatea liberă latină din Bra­şov este cât se poate mai nimerită. Pentru informaţiuni şi înscrieri a se adresa: în Bucureşti la Institutul de Cul­tură Italiană, calea Victoriei 196, la Braşov, Banca Comercială Italiană şi Română, Piaţa Libertăţi­i şi la Iaşi str. Lascăr Catargi Nr. 9. De la Academia Română Academia Română, întrunită in sesiune generală extraordinară, în şedinţa de la 22 iunie curent, a a­­res cu unanimitate de voturi, mem­bru de onoare al ei, pe Excelenţa Sa Ignavy Moscicky, preşedintele republicei polone. Solemnitatea proclamării festive a Excelenţei Sale ca Membru de O­­noare al Academiei Române, se va face în şedinţa Academiei d­e la 23 iunie curent, în prezenţa tuturor membrilor Academiei, — activi, o­­norari şi corespondenţi, — convo­caţi în acest scop. D­­oan Sân-Giorgiu confe­renţiază la Varşovia D. profesor Ion Sân-Georgiu a fost invitat de Universitatea din Varşovia să ţie o conferinţă. D-sa va vorbi Vi­neri 25 iunie orele 8 seara la Univer­­siatea din Varşovia despre „Literatura Română Contemporană". D-sa va ră­mâne mai multe zile in Polonia stabi­lind noui legături cu scriitorii polonezi, fiind totodată și oaspectele P.E.N. Clu­bului si Academiei de Litere din Polonia. Mamaia — trebuie s’o tratăm dis­tinct. Totul o separă de Constanta, deşi nu are încă o administratiune aparte. Primarul Constantei, pentru solicitu­dinea pe care a arătat-o acestei sta­ţiuni a riscat să fie socotit în ultimele alegeri drept primarul Mamaiei. Meri­tă deci pentru acest risc, ca acum, când ne ocupăm de această staţiune, să-i a­­mintim sacrificiul. Constanţa are viaţă continuă. Ma­maia numai de sezon, şi numai de pla­je. Instalaţiile, vilele, palatele sale — toate sunt în funcţiune de Helios terap­ticul, care îngădue complectările celor­lalte terapii. Cât străluceşte soarele cu căldură, străluceşte şi Mamaia. N’o apreciem îndestul. Mai sunt ro­mâni în ţara noastră cari n’au văzut-o. Nu vorbesc de cei lipsiţi, ci de aceia cari duc anual banii la Lido, la Ostia, la Capri sau la Ostanda, cari traver­sează Europa de plăcerea de a fi In «Pullman» şi ni se întorc cu memoria şi observaţia virgine, fraţi buni în re­fracţie cu vagoanele în care călătoresc. N’o cunoaştem îndestul pentru că nu ştim că pe deasupra oricărei dispoziţii de laudă, Mamaia nu are decât o sin­gură rivală în lume de aceiaşi talie: Miami din America. Lido o limbă de pământ murdară, golful Neapolului şi Capri oferă alte frumuseţi decât de sta­ţiune, iar Ostande, cu nisipul său mare şi roşu, îndiguit, ca să nu-i fure apa Nordului, în afară de exotismul caselor strâmbe, străzilor înguste, portului franc, capetelor de crevete şi carapace­­lor melcilor de iarbă mâncaţi cu chilo­­gramul şi aruncate asemenea, peste tot, nu numai că nu oferă nimic, dar nu se apropie nici pe departe de Mamaia noastră. Nisip mult şi fin, plaje lungă, bala lentă, apa curată şi acum instalaţiunea modernă, cât se poate de modernă, cu vile de o rară eleganţă, aşezată în bri­za Nord-Estului ce serveşte de duş cal­mant pe arşiţă, izolată de sgomotul u­nui oraş şi de impurităţile inerente. Mamaia are şi oferă toate posibilităţile unei vieţi aparte. Evident e încă în plină desvoltare. De la sezonul trecut şi până acum a mai crescut: sunt în construcţie şi pe ter­minate, şapte-opt vile noui; s-au ridi­cat asemenea două trei hoteluri, cu câte două-trei sute de camere, cu «garsonie­­re»; se amenajează terenuri de distrac­ţie. Municipalitatea Constanţei a alocat 40—50 milioane pentru aprovizionarea sa cu apă, s’au asanat bălţile dinspre satul Mamaia, care deşi departe de sta­ţiune, mai rătăceau, în zilele fără bri­ză, ţânţari supărători până pe sub cos­tumele cucoanelor prea sensibile. De multe ori numai cu părerea sau cu pre­textul dar totuşi... In trecut nu s’a exploatat suficient poziţiunea Mamaiei între Mare şi lac. Adică nu s’a pus în valoare lacul Sint- Ghiol ca mijloc de agrement. Marea e capricioasă, e furtunoasă, e valoroasă, e mai ales sperietoare (doar de aceia îi spune Mare Neagră) nu e din această cauză atât de proprie, şi pentru toată lumea, înotului, canota­jului. Lacul în schimb, e ca o oglindă şî încă ca o oglindă cu reflexe verzi, inert la orice furtună, docil... şi dulce. Are maluri sălbatice alături de păpu­­rişuri şi stufării pline de poezia bos­chetelor naturale In acest an s’a dat mai multă aten­ţiune valorii distractive a lacului, ca şi valorii sale sportive. Salvamarul, care şi-a aruncat ancora pe malul său, a descins pe apele sale treizeci-patruzeci de bărci, cu pânză, cu motor, simple cutere, pentru toţi şi pentru fiecare în parte. S’a creiat şi o haltă de pescuit: şalăul şi crapul din Sint-Ghiol este peştele preferat şi­­clandestin al Pescăriilor Statului. Şi în fine, Primăria Municipiului Constanţa chiamă la viaţă şi atenţiune un loc de mult uitat, Insula Ovidiu, numai la un ceas de vâslire de Salvamar. A trăit Ovidiu aci, pe acest petec­­de pământ. N’a trăit? Istoriografii nu ne-o spun.­ Izolată de ţărm, singuratică, săl­batică ca un peisaj de Tristie, s’a iden­tificat în legendă cu ţinutul scit, de surghiun, al poetului roman. Cine nu-i tentat să vie aci, sa caute cu ochii o piatră de vatră, o piatră de căpătâi care să fi fost, fie şi închipuit a lui Ovidius Nasone? Cine nu-i tentat să inopteze aci, să asculte greerii şi cărăbuşii, papura şi ierburile, pescăruşii şi graurii, îngâ­nând elegiac, svon şi basme despre poet, rima albă, cadenţată din opera lui? Poate aci, în această bucată de pă­­mânt, în pragul casei de piatră al le­gendei, şi-a sgâriat cu mâna tremurân­­dă Epitaful cu Motto:... «Cano tristia tristis», «Eu care aci odihnesc, Nasone, «Al dulcilor dragosti bard neferice, «Pietrii jertfă talentului meu, «Tu trecător, dacă și tu iubita-i vreo­dată «Nu-ți cadă greu de-a spune: «Tihnit osul să-ţi fie, Ovid!». Aci sub zodia Carului Mare, pentru noi şi-a lăsat umbra să domnească şi gândul său cel din urmă... *At tibi got iransis...». Sewer Cam Foiletonul balneoclimatic Mamaia - insula Quititu

Next