Ceahlăul, aprilie-iunie 1974 (Anul 7, nr. 1895-1931)

1974-04-23 / nr. 1913

Marți, 23 aprilie 1974 Ceahlăul - Constructorul Galați 6-2 (3-1) Ceahlăul s-a dezlănțuit dumini­că. Înscriind 6 goluri — este nici nu visa altădată să promită pen­tru 2­—3 meciuri (cu tot cu ami­cale). Să fi fost de vină semieșe­­cul din partida cu Gloria Buzău și apoi prima înfrîngere din a­­cest sezon — suferită la Tulcea? Să fi fost la mijloc aceeași am­biție frumoasă care i-a făcut pe jucătorii pietreni atât de simpa­tici după vacanța de iarnă ? Să fi fost terenul alunecos, după ploaie, în avantajul subțireilor noștri combatanți, care s-au stre­curat cu dibăcie printre grecii- a­­părători din opoziție ? Tot ce e posibil. Să fim sinceri, meciul a­­cesta cu Constructorul Galați ne-a plăcut. Cu riscul de a-i in­fatua din nou pe „eroi" înaintea unei intîlniri decisive pentru a­­restarea maturității lor (ne refe­rim la partida cu Știința Bacău), afirmăm că maniera cu care i-au „boțit“ pe finaliștii de anul tre­cut ai „Cupei României", stabi­lind totodată și scorul etapei, ne dă încredere în viitorul Ceahlă­ului. Apoi, antrenorul Constanti­­nescu se va putea lăuda vreoda­tă, dacă nu cu faptul că a adus satisfacție deplină suporterilor din Piatra Neamț, măcar cu aceea că i-a făcut cîteva duminici să fie veseli, să fie joviali la gîndul că admiră o echipă, o echipă ca­re, in sfîrșit, s-a aclimatizat cu partea meridională a clasamentu­lui. Ceahlăul a jucat de fapt dumi­nică în 10 oameni, pentru că Fugaciu — plăcîndu-i probabil „stilul" lunatec al lui Răducanu de a păzi poarta, a primit două goluri complet parabile, înscrise de gălățeni, prin Voichin (min. 20) și fortită (min 62) — ultimul dintr-o lovitură libera de la nu mai puțin de 25 m. In rest, cei­lalți 10 echipieri pietreni au luptat cu multă cutezanță, urcînd mereu scorul, în fața unui adversar fă­cut greggy, in așteptarea proso­pului salvator. Seria golurilor a Început chiar după primele schim­buri de mingi, cînd Niță (exce­lent in acest meci) a profitat de învălmășeală și a țintit colțul de sus al porții lui Ionescu, prin­­tr-un șut de nimereală, cu boltă. Iată deci prima abatere de la re­gulă (adică de la așteptarea fe­brilă a „spargerii gheței"). Apoi, pină la pauză, Apetrei (min 20) și Berceanu (min. 37) măresc a­­vantajul gazdelor — acesta din urmă Înscriind cel mai frumos gol al reuniunii, fructificînd pasă „englezească", în diagonal, o de o rară subtilitate, riscată de Alecu, pe care nu putem decit să-l lăudăm pentru ingeniozitate. După pauză, din nou Niță e auto­rul unui gol binevenit (min. 50). Jocul se încinge , iar riscai „scîntei", dar și cartonașe galbe­ne, pentru nervii dunărenilor. In min. 55 este 5—1, pentru că Cam asta a fost istoria golurilor. Restul e bucurie... Să notăm și formațiile : CEAH­LĂUL , Fugaciu­­— Munteanu, leneși, Ungureanu, Diță ■— Niță, Gherghina (Contardo) — Bercea­nu, Apetrei, Alecu, (Nemțeanu), Constantin. CONSTRUCTORUL: Ionescu — Adam­iache, Olteanu, Podeț, Petru Nicolae — Tudora­­nu, Cernega — Ghica, Ioniță, Voichin, Manta. A arbitrat foarte bine M. Marinoiu (Ploiești). Cristian LIVESCU nui teren dificil, tinerii fotbaliști din Roman au realizat un foarte bun, entuziasmind pur joc simplu pe spectatorii ce s-au în­și cumetat să vină pe o vreme cli­­nească la stadion. Aproape tot meciul cu excepția câtorva mo­mente, după ce au înscris golul al treilea, cînd au mai scăzut din „motoare", gazdele au practicat un joc în viteză, cu infiltrarea fun­dașilor în atac, cu schimbări de­rutante de locuri, cu numeroase șluturi spre poarta oaspeților. Maniera de joc a Victoriei a­lă-Berceanu surprinde haosul din careul Constructorului și, dintr-un unghi dificil, șutează în gol. Ul­timul gol al partidei il are prota­gonist pe Apetrei (min. 79), an­gajat irezistibil pe contraatac. Fotbal divizia B Ultimul gol — al șaselea — înscris duminică de Ceahlăul, prin Apetrei. Satisfacție deplină în tribune... Foto: P. ȘIMON Fotbal divizia C Oituz Tg. Ocna —­ Relonul Săvinești 0—3 (0—1) In condițiile unui arbitraj co­rect, care a temperat din primele minute „zelul" gazdelor, nu­ au obținut o victorie reloniș­­olară, mai clară chiar de­cât­m arată scorul. Scorul este deschis de Crivoi în min. 25, care, dintr-un unghi imposibil a înscris la pă­ianjen, în colțul opus, după ce tot el ratase pină atunci de pa­tru ori consecutiv avînd în față doar portarul. După pauză, in min. 60, Ciobanu reia fulgerător, din voleu, o centrare a lui Ște­­fănescu, majorînd scorul la 2—0, pentru ca tot el în min. 70 să intercepteze o minge trimisă „a­­casă" de un apărător al gazdelor și, după ce trece de portar, să paseze lui Crivoi care reia în poarta goală. La 3—0 pentru oas­peți, gazdele se resemnează iar reloniștii nu mai insistă. Cu un avans de șase puncte, fotbaliștii de la Relonul vor întîlni proba­bil fără nici un fel de complexe, în etapa viitoare, în deplasare, pe Trotușul Gh. • Gheorghiu-Dej, principala sa urmăritoare. Foarte bun arbitrajul prestat de Șerban Caranfil (București). C. DUMITRU, Constructorul Botoșani — Danubiana Roman 3—3 (2—2) Joc deschis, cu multe faze la ambele porți, disputat pe un te­ren dificil. Gazdele au un început puternic și conduc cu 2—0 în min. 30, profitînd de ezitările a­­părării adverse. De altfel, porta­rul Botez a acuzat la golul doi o criză de spondiloză și a fost în­locuit cu Robănescu. Apoi, sur­vine revenirea oaspeților și... e­­galarea, prin golurile lui Molo­­ghian (acțiune personală) și Cre­­țu (șut în portarul gazdelor, ca­re a intrat cu tot cu minge in plasă). După pauză, gazdele pre­iau conducerea (min. 30), iar Ia­Bicăzenii puteau să-și asigure victoria chiar din primele minute, dacă în min. 6 și în min. 7 Fră­­sinarii, în vădită scădere de for­mă, nu rata două mari ocazii. Oaspeții ies timid la atac și în­scriu în min. 27. Cimentul își re­vine, atacă din nou, dar in min. 43 bara se opune marcării unui gol, fapt care nu se mai intim­­plă în repriza secundă, cînd Cu­­coșel aduce egalarea, încurajați și de public, nemțenii insistă­mandi marchează primul său gol pentru Danubiana, aducînd din nou egalarea. Datorită actelor ne­cugetate din etapa trecută a câ­torva spectatori certați cu disci­plina, Danubiana are suspendat terenul pentru 2 etape. Astfel că meciul de duminică, cu Rădăuți se va disputa, se Metalul pare (cel puțin așa sună propunerea făcută federației) la Tîrgu Neamț. In orice caz, asociația romașcană organizează pentru suporterii săi o excursie la acest meci. G. MIHAIL, corespondent din ce în ce și sunt pe punctul de a majora scorul în min. 85, dar arbitrul gălățean Alexandru Vlădescu, după ce prima sa in­tenție a fost de a se îndrepta spre centrul terenului, revine a­­supra deciziei pe motiv că ar fi fost ofsaid. Astfel, gazdele sunt private de un gol perfect valabil și totodată de o victorie pe care ar fi meritat-o cu prisosință. Leonard ROTARU, corespondent Cimentul Bicaz — Trotușul Gh. Gheorghiu- Dej 1—1 (0—1) CEAHLĂUL Victoria Roman - Metalul Mila 3-0 (2-0) Duminică, la Roman, au înflo­rit din nou zîmbete. Victoria obținut cel mai frumos succes al a sau din acest campionat, succes care se referă atit la scor, cit mai ales la manieră. In pofida a­cut, de altfel, pe trimisul ziaru­lui „Sportul" — V. Iordache — să se întrebe de cîteva ori în timpul jocului și după aceea cum de o asemenea echipă se află pe umilul loc 18 ? Sigur că explicații există destule. Să rememorăm ma­tematic doar că în tot turul, Vic­toria a cucerit cu un punct mai mult decit acum, după numai 7 etape. Dar, să nu privim înapoi cu minte, ci înainte, cu dorința de a-i vedea pe romașcani cucerind puncte prețioase și în deplasare — punctele supraviețuirii, in fond. Prima ocazie o au chiar duminică, la Galați, cu Construc­torul. Antrenorul Gh. Pahonțu este în continuare optimist, mai ales după aflarea rezultatului de la Piatra Neamț. Sperăm că ju­cătorii săi îi vor confirma pe deplin elanul. Pe scurt, despre meci. Gazdele, chiar din start supun unui atac intens poarta metalurgiștilor, ra­­tînd ocazii care de care mai fa­vorabile, în minutele 6, 12, 21, 22 și 25. Golul cade in min. 26 , la un corner executat excelent (a cita oară?) de Doru Ionescu, fundașul Nenu, aflat insistent în atac, înscrie spectaculos sub ba­ră, făcînd inutilă intervenția por­tarului din Mija. Este 1—0 pen­tru Victoria și jocul păstrează a­­ceeași amprentă — cu toată gafa portarului local (min. 34) cînd a ieșit și respins cu... capul, din marginea careului mare, la Go­nea, care cu poarta goală, a tras afară. Golul secund a căzut în minutul următor al acestei faze (min. 35): balonul a circulat pe axa Codin — Voicu­­— Straț IV, ultimul majorînd avantajul. In repriza secundă, același Strat IV profită de greșeala por­tarului oaspete, care a scăpat balonul în față (min. 52) și ri­dică scorul la 3—­0. Diferența de goluri in final, putea deveni și mai categorică. Arbitrul Al. Pîrvu (București) a condus corect următoarele for­mații : VICTORIA: Cristian —­­Nenu, Ivan, Dobre, Codin — Da­­fin­escu, Minculescu — Doru­ Io­nescu, Straț IV, Voicu, Leancă (Chirica — min. 55, Bodescu — min. 57). METALUL : Bumbescu Ștefănescu, Toma, Nicolae, Ena­­che — Mirescu, Necula — Stan, Conea, Bontea, Pitaru (Ion Va­sile). G. M. GROAPĂ Handbal divizia B Relonul - Voința București 22-29 (12-14) Nici de astă dată n-a reușit o victorie de Relonul față cu proprii suporteri, deși după terminarea turului se punea chiar problema promovării sale în div. A. Dar, odată cu începe­rea returului, seria de indispo­nibilități cât și absența rului M. Cohut au făcut pofta­ca randamentul echipei să fie re­dus aproape la jumătate, lucru demonstrat cu prisosință și duminică, în partida cu Voința București, în care gazdele au fost dominate categoric. Sar­cina Voinței a fost ușurată mult și de faptul că actualul portar telonist a făcut simplă figurație, reușind de prea pu­ține ori să pareze șuturile de la semidistanță, unele chiar de la 14 m, ajungîndu-se spre fi­nalul partidei la diferențe de 11 goluri. Eforturile jucătorilor D. Samson, M. Sam­son și Ciucanu au reu­șit în mică parte să asigure robustețea cuvenită în atac și apărare, iar diferența de 6 goluri din finalul partidei nu este după părerea noastră prea severă față de pretențiile echi­pei. Mergînd pe acest drum descendent ar fi păcat ca as­piranta la promovare să se zbată pentru supraviețuire în div. B. Printr-o mobilizare la maximum, reloniștii ne pot scuti — sperăm — de astfel de emoții. D. TERBESCU corespondent Alte rezultate in seri* I . C.S.M. Suceava — Viitorul Vaslui 1-0 ; C. S. Tulcea — Progresul Brăili o—1­­ Metalul Plopeni — Gloria Buzău 6—0. Celuloza Călărași — Caraimanul Bușteni 2—0 ; Oțelul Galați - C.F.R. Paș­cani 1—0 . F. C. Galați — Petrolul Moinești 3—0 ; știința Bacău — C.S.U. Galați 1—0. CLASAMENT 1­­­ GLORIA BUZAU 2. C.S.M. SUCEAVA 3. ȘTIINȚA BACAU 4. METALUL PLOPENI 5. F. C. GALAȚI 11. CEAHLĂUL piatra neamț 7. DELTA TULCEA 8. C.S.U. GALAȚI 9. METALUL MIJA 10. CELULOZA CALARAȘI 11. VIITORUL VASLUI 12. C.F.R. PAȘCANI 13. CONSTRUCTORUL GALAȚI 14. OȚELUL GALAȚI 13. PROGRESUL BRAILA 16. CARAIMANUL BUȘTENI 17. PETROLUL MOINEȘTI 18. VICTORIA ROMAN 24 13 6 5 42—15 32 24 15 2­7 33—20 32 24 13 6 5 34—24 32 24 13 5 6 38—19 31 24 12 8 11 25—15 30 24 10 5 9 33—22 25 24 16 S 9 23—18 25 24 11 3 10 36—32 25 24 9 4 11 22—28 22 24 9 4 11 28­ 36 22 24 7 8 9 19—33 22 24 6 9 10 23—27 21 24 3­4 12 29—37 20 24 9 2 13 26—36 20 24 7 3 12 24—26 19 24 8 3 13 26—42 19 24 5­8 11 23—44 18 24 6 5 13 19­ 37 17 " De curind s-au încheiat a­­dunările de dări de seamă și alegeri în asociațiile sportive ern. .copiunele județului. Des­pre unele probleme ridicate cu acest prilej,­ în stare să revi­­talizeze activitatea sportivă in mediul rural, aflăm de la to­varășul Ioan Răzmeriță, șef de sector la Comitetul jude­țean al U.T.C. — Putem spune că adunările din asociațiile comunale au constituit un important prilej de sintetizare a experienței pozitive in vederea generaliză­rii ei, reliefînd totodată, în spirit critic, lipsurile care ge­nerează slaba activitate spor­­­tivă din unele comune, precum și măsurile ce se impun în ve­derea curmării lor. Un accent mai serios decit cu alte prilejuri s-a pus pe cuprinderea tinerilor la forme organizate de prac­ticare a exercițiilor fizice — punctul nevralgic nr. 1, asupra căruia și asociațiile comunale, dar și noi, va trebui să re­flectăm serios. — Credeți că adunările la­­ care ne referim vor avea eco­ul scontat în viața sportivă a comunelor noastre ? —— Prezența în cadrul lor, a secretarilor ,comitetelor...con­tu­­­­nale, de partid, a­­ primarilor comunelor și a activului, U.T.C., a celorlalți factori cu atribuții în domeniul sportului, a profesorilor de educație fizi­că, a făcut ca imediat să se treacă la acțiuni concrete în vederea realizării planurilor de măsuri adoptate. La Dulcești, de pildă — satul Roșiori — uteciștii, mobilizați de biroul organizației de bază U.T.C. și sprijiniți îndeaproape de co­mitetul comunal de partid, au trecut la amenajarea complex sportiv, alcătuit unul din terenuri de fotbal, volei, hand­bal și groapă de sărituri. E­­xemplele pot continua cu ca­­.Tampele:Hawaii (unde ,se ame­najează, o modernă bază spor­tivă’),­­Bir», Bătțătești, Borza, Botești, Gherăești, Poiana Te­iului ș.a. In alte comune — Să­­băoani, Mărgineni, Timișești, Ion Creangă, Ceahlău, Tupi­lați, Pipirig, Răucești — se a­­flă în curs de terminare tere­nuri de tenis. Iată de ce putem spune că activitatea sportivă din comu­ne s-a înviorat în urma aces­tor adunări generale. — Căror motive credeți că s-ar datora lipsurile semnala­te în majoritatea comunelor . — Aș zice că in primul rînd , lipsei de inițiativă a consiliilor asociațiilor, a comitetelor co­munale U.T.C., tendinței de po­larizare a activității la centrul de comună, “insuficientei aten­ții acordate bazei materiale a faptului că la competiții trimiși cam aceiași tineri sunt și că echipamentul și materialele sportive nu sunt puse cu ade­vărat la dispoziția întregului tineret al comunei. De aseme­nea, comitetele de sprijin nu ajută efectiv asociația. Va trebui combătută și obișnuin­ța de a se cheltui fonduri nu­mai cu echipele de fotbal. Co­mitetele U.T.C. din Dobreni (Negrești), Tarcău, Ion Crean­gă, Bîra, Icușești — de exem­plu — vor trebui să-și îndrep­te atenția spre diversificarea activității sportive, în raport cu înclinațiile și vîrsta soli­citanților. încă un aspect ne­gativ : deși au participat acti­viști U.T.C. sau C.J.E.F.S., la conducerea asociațiilor au fost aleși puțini membri cooperatori și un număr redus de fete. Tinerii de la sate vor să facă sport Ce spun asociațiile ? Handbalistele de la Relonul Săvinești - calificate in turneul final pentru divizia B Sîmbătă și duminică s-a desfă­șurat la Bacău zona a doua (eli­minatorie) pentru calificare în divizia B, unde formația feminină de handbal Relonul Săvinești a învins echipa Terom Iași, în do­uă meciuri (tur și retur). In pri­mul, cîștigat cu 9—5 (4—3) relo­­ristele au început tive, nereușind să se jocul em o­desprindă de adversarele lor decit la un gol diferență, la sfirșitul primei re­prize. După pauză însă, ele joa­că mai hotărît, remarcîndu-se în mod deosebit Coca Dimofte și portarul Eugenia Tăbuci. Golurile au fost înscrise de Cornariu (2), Smeu (2) și Dimofte (5). Partida retur, desfășurată a doua zi, a fost cîștigată tot de reloriste, cu 10—3 (3—2), partidă în care doar prima repriză a fost foarte disputată. După pauză, s-a jucat echilibrat pină în min. 37, cînd chimistele, cu o pregătire fizică mai bună, au reușit să o puncteze de 7 ori, pe contraatac. Au înscris Carnariu (4), Ana Pan­­tîru (2), Merlă (2), Vivirschi (1) și Smeu (1). Calificată în turneul final, care se va desfășura la Brăila, între 10—12 mai, Relonul își va disputa locul I în compa­nia echipelor Știința Constanța, Confecția Vaslui și Politehnica Galați. E. DAN, corespondent Marginalii la un control cu aparatul radar In esență, cadrul legal al circu­lației pe drumurile publice urmă­rește să asigure o bună desfășu­rare a circulației rutiere. Disci­plina rutieră este o necesitate la ora actuală, care se va face tot mai simțită în viitor. Marea ma­joritate a oamenilor de la volan respectă regulile de circulație, unii însă nu înțeleg încă nece­sitatea aplicării­ cu strictețe a normelor rutiere. Practica muncii noastre de zi cu zi ne-a demonstrat ce conse­cințe grave poate avea încălcarea lor, atit pentru participanții la trafic, cit și pentru bunurile tran­sportate. Nu de mult, organele serviciului circulație au efectuat un control ad hoc cu aparatul „radar” pe ruta Piatra Neamț — Roznov. Rezultatul acestui con­trol, ar trebui să dea de gîndit, mai ales conducătorilor auto, a­­matori sau profesioniști. Cu această ocazie, în numai cîteva ore, au fost aplicate 20 de sancțiuni pentru conducerea au­tovehiculelor cu viteză excesivă. I-am întrebat pe cîțiva dintre șoferii găsiți în culpă ce i-a de­terminat să circule cu viteză mai mare decit cea prevăzută de le­ge. Răspunsurile primite au fost cam aceleași : — AFRASINOAIE IOAN — șo­fer la I.J.G.C.L. Piatra Neamț, a fost găsit cu autobuzul plin cu persoane­i „Mă grăbeam, domnu­le, eram în întîrziere". — L. GHEORGHE —­­profesor de sport în Piatra Neamț: „Nu am fost atent la vitezometru, s-a întîmplat ce vreți! Aparatul „ra­dar“, înregistrase viteza de 80 km/oră în localitate. — NICOLAE BURDUJA ȘI VA­SILE OLARU : „Veneam de la serviciu și ne grăbeam să ajun­gem mai repede acasă". Desigur numărul exemplelor ar putea continua. Conducătorii auto circulă cu viteză pentru că se grăbesc, nu sunt a­­tenți, sau pentru că se ba­zează pe calitățile lor de ași ai volanului. Concepții destul de costisitoare pentru însăși și integritatea lor corporală, viata in seara aceleiași zile, în jurul ore­lor 22, am controlat modul cum respectă dispozițiile referitoare la viteză conducătorii auto care transportă muncitorii de la C.F.S. Săvinești și C.I.A. Piatra Neamț. Constatările ne-au uimit. Am fost nevoiți pur și simplu să oprim toată coloana. Doar cîțiva condu­cători auto respectaseră viteza legală. Fără îndoială, toate acestea ar trebui să dea mult de gîndit, nu numai conducătorilor auto, ci și tuturor acelora care au obliga­ția de a discipliniza personalul din subordine. Afirmăm acest lu­cru, întrucît, în ultimul timp, în județul nostru s-au produs u­­nele accidente de circulație, sol­date cu pierderi de vieți ome­nești sau cu vătămări ale inte­grității corporale. Disciplinizarea circulației pe drumurile publice se impune cu necesitate, mai ales că în curând sezonul turistic va determina creșterea intensă a traficului ru­tier. Fiecare șofer sau pieton să aibă mereu trează în minte ideia că respectarea regulilor de circu­lație pe drumurile publice este o obligație de prim ordin, dacă vrem ca șoseaua să nu mai fie locul unor tragice accidente. Cpt. Victor STAN St. Grigore COTUNA al Din Inspectoratul județean Ministerului de Interne Pe teme de circulație Pag. 3 SEMNALĂM Cinstea nu are vîrstă Corespondentul nostru din Zănești, Ion Axinte, ne rela­tează două recente întîmplări petrecute în comună, ambele dovedind cu prisosință că o­­menia și cinstea se pot ma­nifesta la orice virstă. Pa­tru elevi de la Școala gene­rală nr. 2 din localitate — Constantin Șerban, Gh. Uru­­ioc, Gh. Atănăsoaia și Gh. Linguraru, cu toții din clasa a V-a — au găsit pe zona șoselei naționale un portmo­­neu în care se aflau actele păgubașului, originar din Borlești, și suma de 200 lei. Ascultînd de glasul conștiin­ței, cei patru elevi s-au pre­zentat imediat la postul co­munal de miliție. Chemat te­lefonic, păgubașul a venit în aceeași zi, reintrînd în pose­sia actelor și a banilor pier­duți. Tot din Borlești este și un alt „norocos" Haliga — care, — Constantin pierzîndu-și pe un drum lăturalnic din Zănești portmoneul cu acte și 500 lei, a avut norocul să-l găsească șoferul Aurel Bu­­zoianu, de la „Avîntul" Roznov, cooperativa Ajungîn­­du-i din urmă cu mașina, a­­cesta i-a predat, după ce s-a convins că el este păgubașul, portmoneul rătăcit. Sunt fap­te care se adaugă la cinstea firească a oamenilor de pe aceste meleaguri. Cu lipsă la gramaj Deși tiu intra în obligațiile sale, Vasile Țurcanu, șeful Atelierului de panificație din Bicaz, și-a asumat și gestiu­nea celor necesare pentru producerea specialităților. Ca­re este rostul acestui efort suplimentar devine lesne de înțeles, ne scrie maiorul Ion Cioancă, de la miliția orașu­lui Bicaz, dacă ne uităm la constatările recente ale unei echipe de control obștesc. Verificările făcute au scos la iveală că, numai la schim­bul trei, șeful dăduse mai puțin față de rețetar cu 3,1 kg zahăr, 1,25­1 ulei, 4 kg untură. Inventarul făcut la ma­gazie a fost și mai edifica­tor. La 17 din cele 19 produse i s-au găsit plusuri in valoare de 860 lei, toate rezultind dintr-o interpretare „originală" a rețetatului. Oa­re conducerea Fabricii de morărit și panificație Piatra Neamț, de care aparține și atelierul din Bicaz,­­ nu are nici o „rețetă" pentru curma­rea acestor practici ce vin în detrimentul consumatori­lor ? Pe paznic cine-i păzea? Cînd s-a văzut paznic ob­ștesc, Neculai Gherasim, din comuna Agapia, ?i-a zis că de-acum nimeni nu-i mai poate sta dinainte și că lui îi este îngăduit să facă ceea ce altora nu le e permis. Drept care, intr-o seară, după ce a băut la bufetul din lo­calitate, paznicul, adică toc­mai cel care avea datoria să apere bunurile obștei și ale cetățenilor, a luat o bicicle­tă parcată în fața localului și a plecat cu ea acasă. Aici a demontat-o, roțile și cele­lalte piese le-a pus la o mai veche bicicletă a sa, cu care a prins apoi să se plimbe prin sat. Numai că păgubașul și-a recunoscut „fragmentele" și a reclamat cazul la postul de miliție. Intîi, ne scrie pluto­nierul N­eculai Laiu, care ne relatează cazul, Neculai Ghe­rasim s-a arătat foarte su­părat că e făcut hoț, dar, pus în fața probelor, a fost ne­voit să recunoască adevărul și să-nțeleagă că nu poți da altora lecții despre cinste dacă nu ești tu, mai înainte, exemplu. Nu doar vinzătorii Ne-am obișnuit să cerem, cel mai adesea, ca vinzătorii să fie cei care să imprime o notă de civilizație comerțului nostru. Fără îndoială, lor le revin și cele mai mari obli­gații în acest sens. Să nu uităm insă că, de fapt, vorba de o relație reciprocă, e respectul trebuind să se ma­nifeste de ambele părți ale tejghelei. Cu alte cuvinte, nici cumpărătorii nu pot fi scutiți de obligația de a se comporta civilizat. In caz contrar, se întîmplă așa cum s-a întimplat la magazinul alimentar nr. 33 din cartierul Dobenî-Bicaz, unde cumpără­torii Constantin Șerban, Con­stantin Donu, Ecaterina Pin și Maria Antohe, deși li s-a spus cuviincios că marfa ce­rută de ei se epuizase, au proferat injurii și amenințări la adresa gestionarei Natalia Muraru, care lucrează în co­merț de 20 de ani. Pentru fapta lor huliganică, toți pa­tru au fost sancționați con­travențional cu câte 500 lei amendă. E o lecție usturătoa­re, dar necesară, de bună cu­viință. Rubrică realizată de L. MARTIN cu sprijinul corespondenților, voluntari

Next