Contemporanul, iulie-decembrie 1966 (Anul 20, nr. 26-52)

1966-10-14 / nr. 41

Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Vineri 14 octombrie 1966 ir»____!_! 1 |... 1 / Traducerile JIe curînd, Gazeta litera­ră Radio, din ce In ce mal pre­zentă In cimpul culturii, a avut iniţiativa unul număr sonor con­sacrat traducerilor din alte limbi In a noastră. Problema e vastă: ea s-a pus In dimensiuni tot mai ample odată cu intrarea în perioada modernă a dezvoltării spiritului uman, deşi fe­nomenul de transmitere prin tălmă­cire poate fi constatat şi în circula­ţia motivelor de folclor literar. To­tuşi, „traducţiile nu fac o literatură“ — susţinea Dacia literară la 1840, şi pe bună dreptate, căci „dorul imi­taţiei“ putea deveni „o manie pri­mejdioasă, pentru că omoară în noi duhul naţional", „gustul origi­nal" fiind „însuşirea cea mai pre­ţioasă a unei literaturi“. Era argumentul prin care înţe­legea, atunci, Kogălniceanu să promoveze imperativul originalita­­ţii unei literaturi, în structura că­reia, în accepţia ei modernă, tre­buiau să intre nu numai limba na­ţională, dar şi inspiraţia, „duhul“ naţional. Ceea ce nu va să însem­ne că paşoptiştii nu acceptau rolul şi, ca atare, necesitatea traduceri­lor din alte limbi. In a sa celebră „bibliotecă“, Eliade le susţinuse şi prin a sa tipografie le şi răspîndi­­se. Ardeleanul George Bariţ, în 1838, le teoretiza astfel finalitatea: „Meritul traducătorilor buni este mare; îmbogăţirea limbii prin traduceri de treabă şi descoperirea visteriilor din literatura altor po­poare, aceste sînt meriturile lor*. Marii noştri clasici definesc e­­poca înfloririi prodigioase a litera­turii originale. Dar ea nu exclude traducerile, e-adevărat puţine, Eminescu rămînînd şi aici exem­plar prin raportare la Schiller sau Lenau. Coşbuc este cel dinţii mare poet român care întreprinde tălmă­ciri de mare anvergură precum Di­vina Comedie a lui Dante, Eneida lui Virgiliu sau Sacontala. Cît des­pre poemele homerice, desigur Geor­ge Murnu, apoi E. Lovinescu sînt nume consacrate. Excelenţi tălmă­citori sînt Iosif, Anghel, Goga (a­­cesta tălmăceşte „Tragedia Omu­lui“ a maghiarului Madach), între cele două războaie, Ion Pillat e un tălmăcitor şi un pre­zentator totodată de poeţi, dintre care Samain, Rilke, Francis Jam­­mes, apoi Valéry intră cu efluviile lor în propria-i structură. Anume afinităţi explică tălmăcirea Cînte­­cului Nibelungilor de către A­­drian Maniu şi, desigur, acel ex­celent florilegiu din Esenin reali­zat de Zaharia Stancu, infinit mai autentic decit al lui George Les­­nea. Traducerile din literatura uni­versală, de predilecţie engleză, ale lui Lucian Blaga aduc experienţa nu atît prin raportare de afinităţi structurale, cît de itinerar intelec­tual pe un glob familiar, Faust fiind opera prin care poetul și dra­maturgul român respiră larg în căutarea „Mumelor goetheene". Un rafinat tălmăcitor este A­­lexandru Philippide, ale sale Flori alese din Florile Răului lui Bau­delaire făcînd epocă la timpul lor. Maria Banuş şi-a legat numele de bune versiuni româneşti din Rilke, Mörike sau Hölderlin, iar în anii noştri de Cîntecul general al lui Pablo Neruda-Publicînd, ca al V-lea volum de Scrieri, Tîlmăcirile sale, Tudor Arghezi oferă, desigur, cea mai pregnantă demonstraţie a ceea ce şi cum înţelege un mare poet să transpună din altă limbă în ro­mâneşte. Poetul se tălmăceşte tăl­măcind pe alţii — de la Rabelais şi Baudelaire, la La Fontaine şi Krîlov. Universul celor doi fabu­­lişti — mai ales — apare sub pana lui Arghezi atît de general valabil, încît problema „apartenenţei“ de idei pare că nici nu se mai pune: poetul român are acest, rar întîl­­nit, dar, că universalizează ceea ce pare caracteristic şi caracterizea­ză — pe româneşte — ceea ce e tezaur comun al întregii umani­tăţi. De altfel, într-o Prefaţă, Ar­ghezi teoretizează „tălmăcirea“, şi nu „traducerea“ ,creaţia, şi nu co­pierea, redarea, căutînd sensul „originar“, esenţa lui, ironizînd in­terpretarea filologică, uscată, fatal stearpă, care goleşte de conţinut aplatizînd relieful autentic al gîn­­dirii şi artei celui tălmăcit. Numai printr-o îndrăzneaţă libertate faţă de tehnica originalului, bazată toc­mai pe o profundă cunoaştere a esenţei gîndirii şi a structurii ex­primării lui artistice, tălmăcirea poate într-adevăr echivala cu o imagine autentică a celui transpus în româneşte. Prin verbul lui Arghezi, şi La Fontaine şi Krîlov sînt cel puţin tot atît de mari ca şi poetul român ca­ George Ivaşcu (Continuat d­in pag. 2-a) NICOLAE VERMONT „Maternitate" (inedit) . S-au împlinit TM 100 de ani de la naşterea picto­rului Nicolae Ver­mont. Născut la Bacău, urmează şcoala de arte fru­moase din Bucu­reşti condusă de Theodor Aman. Studiază apoi pic­tura, timp de 8 ani, la München, alături de Băncila şi Strîmbu. In roton­da Ateneului orga­nizează, împreună cu Luchian, prima sa expoziţie per­sonală, în 1899. Peisajele, portre­tele şi autoportre­tele sale, pînzele inspirate din viaţa satului sunt opera unui artist înzestrat cu o deosebită sen­sibilitate, a cărui creaţie face cinste artei noastre­ din­ primele decenii ale acestui veac. 41 (1044) ÎN CELELALTE PAGINI: Rigoarea fi poezia criticii —­ de Matei CALINESCU (pag. 3) Mozart fi mitul hii Don Juan — de George BALAN (pag. 6) Două interviuri cu : André Maurois fi Ionel Perlea (pag. 10) Prezente românești­­ Teatrul de Comedie la PRAGA (pag. 4); Radu Lupu la Concursul international VAN CLIBURN (pag. 7) Corespondente din VARSOVIA (pag. 10) și BERGAMO (pag. 5) ELECTRONICE • Cum se folosesc maşinile electronice de cal­cul? • „Limbajul comun“ şi limbajul maşinii • Tezaurul informaţional al documentării ştiin­ţifice • Medicina „cibernetică“ • Ce sunt cen­trele de calcul pilot ? • Opinii despre pregă­tirea specialiştilor Un colocviu organizat de Contemporanul In colaborare cu Comisia de automatizări şi Comisia de cibernetică ale Academiei. PARTICIPANŢII: Acad. Grigore C. MOISIL, preşedintele Comisiei de cibernetică; acad. Aurel AVRAMESCU, preşedintele Comisiei de automatizări; prof. dr. Con­stantin Gh. DIMITRIU, şef de catedră la Institutul de medicină şi farmacie din Bucureşti; ing. Ilie PAPADACHE, secretar ştiinţific al Comisiei de auto-­­ matizări; conf. univ. Paul CONSTANTINESCU, de la Centrul de calcul al­­ Universităţii din Bucureşti ; ing. Victor TOMA, şef de laborator la Institutul de fizică atomică ; Vincenţiu DUMITRU, secretar ştiinţific al Centrului de calcul economic şi cibernetică economică din Bucureşti; Teodor RUSU, cercetător la Institutul de calcul din Cluj ; ing. Adrian DAVIDOVICIU, inginer principal la Institutul de proiectări în automatizări; ing. Alexandru LAZĂR, inginer principal la Institutul de proiectări în automatizări. Acad. Gr. C. Moisil: Incontesta­bil că documentele Congresului al IX-lea, ca şi alte documente de partid şi de stat de dată recentă, scot în evidenţă grija, atenţia spe­cială a forurilor noastre conducă­toare pentru un domeniu atit de actual cum este cibernetica cu a­­plicaţiile ei practice. Este vorba de un domeniu care înseamnă, în fond, mai mult decît utilizarea ma­şinilor electronice de calcul. Dar acest aspect al ei ne va interesa în primul rînd, în discuţia de faţă, Academia noastră a ţinut, în 1960, prima sa sesiune închinată maşinilor electronice de calcul. A fost o sesiune bogată, iar de atunci s-au realizat multe lucruri. Oare­cum cronologic, s-a creat Centrul de calcul al Universităţii din Bucu­reşti, apoi Centrul de calcul eco­nomic şi de cibernetică economică din Bucureşti; după aceea, alături de Comisia de automatizări, a luat fiinţă şi Comisia de cibernetică a Academiei. Cele două comisii lu­crează acum mînă în mînă. Aceasta nu este totul. încă din 1957, la Institutul de fizică ato­mică a început construcţia de cal­culatoare electronice, ceea ce a fost foarte important pentru expe­rimentare şi, în al doilea rînd, pen­tru a atrage din ce în ce mai mult atenţia diverşilor specialişti asu­pra soluţionării problemelor de calcul cu ajutorul maşinii electro­nice. Apoi, la Institutul de calcul din Cluj s-a construit o maşină de calcul, DACICC-1. De asemenea, la Institutul politehnic din Timişoara a fost realizat calculatorul ME­­CIPT. Şi alte instituţii sau între­prinderi au fost înzestrate cu ma­şini electronice de calcul: Institu­tul de energetică, Combinatul si­derurgic Hunedoara , sunt în curs de a fi instalate calculatoare la Direcţia centrală de statistică, la Dispecerul energetic naţional, la Combinatul siderurgic Galaţi etc. RED.: Stabilirea şi intensifica­rea continuă a legăturilor dintre cercetătorii care lucrează în dome­niul calculatoarelor şi specialiştii din diverse domenii ale economiei este, fără îndoială, o condiţie sine qua non pentru utilizarea eficientă a maşinilor electronice. T. Rusu : Pentru folosirea calcu­latoarelor electronice în economie, în cercetarea ştiinţifică etc. este absolut necesar să existe metode matematice bine puse la punct. Nu o dată s-a întîmplat că problemele de natură practică puse de între­prinderi au trebuit să fie intens studiate teoretic, înainte de a pu­tea fi supuse spre soluţionare cal­culatorului. De exemplu, s-a cerut Institutului de calcul din Cluj — de către întreprinderea Tehno­­frig — rezolvarea unor probleme privind obţinerea fontei de o anu­mită compoziţie, în diferite vari­ante. A trebuit să facem studii matematice care au dus la gene­ralizarea unor funcţii liniare, iar apoi să soluţionăm şi problema practică solicitată. S-a elaborat, deci, simultan — şi în mod absolut necesar — şi un studiu teoretic al programării liniare cu funcţiuni raţionale. Institutul a rezolvat şi alte probleme de mare interes eco­nomic, de pildă dirijarea cea mai raţională a vagoanelor pe calea fe­rată , calculele au arătat că, pe li­nia Braşov-Predeal, pentru acelaşi transport feroviar, pot fi folosite cu 4 locomotive mai puţin. Acad. Gr. C. Moisil: Vreau să subliniez importanţa cercetărilor teoretice la fiecare dintre proble­mele care se rezolvă cu ajutorul unui calculator. Atunci cînd se pun probleme ştiinţifice sau de pro­(Continuare In pag. 8-a) Modul de trai socialist . REFACERILE din domeniul economic şi social-cultural, ce au intervenit în viaţa poporului nos­tru în anii construcţiei socialiste, au determinat schimbări profunde şi în modul de­­trai. Acesta nu se reduce— cum simplist s-ar putea înţelege — la aspectul satisfacerii nevoilor, strict materiale ; el inclu­de şi aspectul spiritual, care este pus în evidenţă de o gamă variată de indicatori cum ar fi nivelul cultural-tehnic al maselor, gradul de cultură şi de dezvoltare a con­ştiinţei omului. Conceptul mod de trai reflectă anumite laturi ale activităţii oa­menilor şi, în primul rînd, ale ac­tivităţii desfăşurate în afara pro­ducţiei, concretizate mai ales în felul de organizare a vieţii coti­diene, în vederea menţinerii şi re­facerii potenţialului de muncă. A­­ceasta presupune utilizarea într-un anumit sens a timpului liber, fie pentru ridicarea gradului de pre­gătire tehnico-profesională, a celui de cultură generală, fie pentru or­ganizarea muncii casnice, a locuin­ţei, pentru educaţia copiilor şi alte treburi familiale. In acelaşi timp, categoria mod de trai reflectă şi unele aspecte legate de activitatea oamenilor în sfera productivă cum sunt: gradul de confort al condi­ţiilor de muncă, condiţiile tehnicii securităţii muncii, durata zilei de muncă etc. Sunt oglindite de asemenea şi laturi ale relaţiilor de familie, cum ar fi relaţiile dintre soţi, pă­rinţi şi copii, tineri,şi­­bătrîni etc. ; — aspecte ce reprezintă ‘ părţi in­tegrante ale ,unui anum­iit mod de , a concepe şi de a trăi'viaţa­ S fami-­­lia, ca element structural funda­mental al societăţii umane, exer­cită o puternică influenţă asupra diferitelor laturi ale modului de trai, o mare înrîurire asupra edu­caţiei, asupra formării şi dezvol­tării trăsăturilor psiho-individuale, asupra formării unei concepţii ştiinţifice despre natură şi societa­te. Statul nostru socialist sprijină prin măsuri economice şi sociale dezvoltarea familiei şi înflorirea ei, ocrotirea mamei şi a copilului. Măsurile recente de stimulare a natalităţii sunt însoţite de o gamă variată de măsuri care vor crea în continuare condiţii tot mai bune de viaţă familiilor şi copiilor lor, vor întări şi ridica rolul familiei şi răspunderea ei în viaţa societă­ţii noastre. Categoria mod de trai reflectă şi alte elemente cu o deo­sebit de mare influenţă asupra traiului cotidian al oamenilor cum sunt obiceiurile, tradiţiile, moravu­rile etc. Se desprinde ideea că acest concept sociologic oglindeşte va­­­­riate aspecte generale şi esenţiale, ale raporturilor stabilite între oa­meni, legate de modalitatea, şi, for-­ mele de satisfacere a diferitelor lor, cerinţe­­materiale şi spirituale. Modul de, trai reprezintă,, deci,, un, fenomen social deosebit, de , com­plex, care, prin multiplele sale as­pecte, prin intercondiţionarea lor,­ influenţează marea majoritate a laturilor vieţii sociale. Factorii fundamentali care de­termină conţinutul modului de trai în socialism sunt: relaţiile de producţie socialiste, dezvoltarea bazei tehnico-materiale a socialis­mului, dezvoltarea intensivă a a­­griculturii, precum şi adîncirea revoluţiei în domeniul ideologiei şi culturii. Acţiunea acestor factori deter­mină o serie de trăsături ale mo­dului de trai specifice socialismu­lui cum ar fi : creşterea necesităţi­lor materiale şi spirituale ale ma­selor şi tendinţa de satisfacere crescîndă a acestor necesităţi, transformarea şi restructurarea modului de trai atît la oraşe cît şi la sate, lărgirea treptată a forme­lor sociale de deservire curentă a populaţiei, statornicirea noilor obi­ceiuri şi dispariţia treptată a celor vechi cu influenţe negative asupra felului de a locui, de a se hrăni, îmbrăcă, comporta ş.a. Conceptul sociologic mod de trai circumscrie în sine şi pe cel de ci­vilizaţie, mai mult, acesta din urmă apare ca o coordonată definitorie a primului, în toate orînduirile so­­cial-economice,,în general, în con­diţiile socialismului în special. In modul de viaţă nou al poporului nostru pătrund tot mai adine cu­ceririle civilizaţiei şi ale progresu­lui social. La temelia acestui gran­dios proces de făurire a unei vieţi noi stă politica partidului de indus­trializare socialistă. Dezvoltarea , industriei mai accelerat decît cele­lalte ramuri ale economiei, arată tovarăşul Nicolae Ceauşescu, „asi­gură sporirea avuţiei naţionale, ri­dicarea standardului de viaţă a poporului, progresul tuturor dome­niilor vieţii sociale... Nu se poate vorbi de o înflorire a societăţii so­cialiste... fără o puternică dezvol­tare a economiei şi, în primul rînd, a industriei“. Industrializarea socialistă Influ­enţează modul de trai în sensuri diferite : în primul rînd, prin pro­dusele industriale de uz casnic, care sunt din ce în ce mai com­plexe, mai variate şi de o calitate superioară, uşurînd astfel şi înfru­­museţînd condiţiile de viaţă ale oamenilor. Este concludent faptul că dacă în anul 1955 nu puteam vorbi de o industrie proprie de maşini electrice de spălat şi de uz casnic, în 1964 numărul acestor a­­parate s-a ridicat la 101 450 bucăţi, iar cel de frigidere la 89 410 bu­căţi, al televizoarelor la 271 000 de aparate ş.a. In al doilea rînd, dezvoltarea forţelor de producţie, determinînd o puternică dezvoltare a econo­miei, creează noi capacităţi de cu­prindere în procesul de producţie a oamenilor muncii. Astfel, ca ur­mare a înfăptuirii neabătute de către partid a procesului de repar­tizare proporţională a forţelor de producţie în toate regiunile ţării, în perioada 1966—1970 vor fi atraşi în sfera producţiei materiale circa 1 milion de noi salariaţi, cifră asi- Gh. Trandafir (Continual e io pag. a S-a) DESPRE... Dimitrie STELARII 7 Je DIMITRIE Stelaru, JLS poet prin predestina­­ție, adică născut, iar nu făcut, mă leagă amintiri numeroase înşiruite pe par­cursul a vreo trei decenii. L-am întîlnit prima oară, în­tr-un fel de restaurant, o hală mare, aflată sub Cercul Militar şi avînd intrări şi prin strada Sărindar şi prin bulevardul Elisabeta. Era un local destinat oamenilor ca­re voiau sa iasă la socotea­lă ieftin : cu o halbă de bere şi o tuslama, sau cu un pumn de alune cu sare şi o halbă. Puteai să iei loc la o masă, să te odihneşti şi, dacă îţi lipseau ţigările, să tragi in piept fumul alto­ra. Într-o toamnă rece, am Eugen Jebeleanu (Continuare în pag 2­a) Dimitrie Stelaru văzut de Eugen Jebeleanu

Next