Contemporanul, iulie-decembrie 1969 (Anul 23, nr. 27-52)
1969-08-15 / nr. 33
Ion Prică delegat al organizaţiei judeţene de partid Sibiu, secretar al Comitetului judeţean P. C. R.. PRIN specificul său şi prin tradiţiile sale istorice, judeţul Sibiu oferă largi posibilităţi, un cîmp fertil de cercetare în domeniul diferitelor ştiinţe şi mai ales al celor sociale , istorie, lingvistică, filozofie, creaţie artistică etc. Plecînd de la această situaţie, comitetul judeţean de partid a orientat munca de cercetare ştiinţifică prin investigarea proceselor şi fenomenelor sociale. Pentru cunoaşterea mai aprofundată a istoriei patriei noastre, un deosebit accent, în spiritul sarcinilorce izvorăsc din documentele Congresului al X-lea, va trebui să-l punem pe cercetarea, pe baza concepţiei marxist-leniniste, a fenomenelor legate de lupta neîntreruptă, după secole de-a rîndul, pentru libertate şi progres social, de către poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare din această parte a ţării. (...) O atenţie deosebită se va acorda în continuare orientării cercetării materialelor arhivistice, privind lupta dusă de poporul român din Transilvania pentru rezolvarea problemelor sale naţionale şi sociale, înainte şi după revoluţia din 1848, pînă în preajma desăvîrşirii unităţii de stat a României. Ne vom strădui ca şi în viitor, pe baza istoricelor documente ce vor fi aprobate de Congresul al X-lea al partidului, să îndrumăm valoroasele cadre de intelectuali, sporite din acest an prin înfiinţarea la Sibiu a Facultăţii de istorie şi filologie, de a lucra cu şi mai mult patos creator, în viziunea marxist-leninistă a concepţiei partidului nostru, pentru a răspunde problemelor majore, impuse de evoluţia societăţii noastre socialiste. Vreau în continuare să ridic cîteva probleme din activitatea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă : — să se studieze urgentarea apariţiei unor legi, reglementînd activitatea instituţiilor cultural-artistice profesioniste ; —, în ce priveşte activitatea culturalartistică de masă — amatorii — să se revizuiască instrucţiunile, regulamentele, care, în momentul de faţă, nu ajută, ci urmează dezvoltarea culturii în comune şi sate ; — să se :i revizuiască său să se înlocuiască actualele regulamente'■ ale’ atîtor concursuri, lăsînd sau îndrumînd spre o mai liberă şi mai specifică activitate cultural-artistică la sate. Necesitatea aceasta o dovedeşte amploarea unor noi manifestări pînă în prezent nereglementate — şi poate tocmai de aceea — la nivelul tuturor judeţelor, festivalurile judeţene mult mai vii, mai atrăgătoare, mai entuziaste decit formele devenite, uneori greoaie, nepotrivite, cuprinse în regulamente. (...) — Propun ca în cadrul Facultăţii de filozofie să ia fiinţă o secţie specială pentru activiştii culturali cu studii superioare. Practica studenţilor să se facă în instituţiile de cultură şi artă (cămine, case de cultură) ; pentru cadrele de nivel mediu să se examineze posibilitatea de transformare a actualelor şcoli populare de artă, care nu mai corespund de multă vreme scopului pentru care au fost create, în şcoli de pregătire a acestora. (...) Theodor Grigoriu delegat al organizaţiei judeţene de partid Suceava, secretar al Uniunii Compozitorilor. [Documentele pro-L gramatice, de o înaltă valoare principială şi practică pentru dezvoltarea multilaterală a patriei pe căile civilizaţiei, elaborate de Congresul al IX-lea, au dat un şi mai puternic imbold culturii şi creaţiei artistice a ţării noastre. Un mare număr de creaţii şi lucrări teoretice de valoare scrise în acest răstimp dovedesc că, la rîndul lor, muzicienii noştri înţeleg să-şi înteţească eforturile lor creatoare, să ţină pasul cu celelalte domenii de activitate (...). Obiectivele cuprinse in Tezele și Directivele elaborate de Partidul Comunist Român cu prilejul Congresului al X-lea, de a dinamiza la maximum energia potenţială a maselor, de a valorifica în chip superior talentul bogat cu care este înzestrat poporul român, se identifică cu năzuinţele cele mai fierbinţi ale oamenilor de cultură, ale muzicienilor noştri. Creaţia muzicală, cea spirituală în genere, are datoria să creeze acele opere care să fie pe măsura măreţelor realizări ale construcţiei vieţii materiale. Imensa sete de cultură a maselor trebuie să constituie o preocupare permanentă a creatorilor noştri. Avem încă datorii mari faţă de poporul nostru : e nevoie de o amplă diversificare a genurilor muzicale de largă circulaţie, de spectacole muzicale de calitate, este imperios necesar să se continue la fel de susţinut contactul muzicienilor cu formaţiile de amatori, să dezvoltăm în mase gustul pentru muzica de calitate prin acţiuni ingenioase de popularizare a comorilor muzicii, româneşti şi universale. Cei mai buni simfonişti ai noştri au datoria să creeze acele opere şi balete inspirate din trecutul glorios al patriei, din actualitatea vieţii noi. Teatrele noastre muzicale, scenele operelor din ţară, publicul nostru le aşteaptă. Muzicologia românească a înregistrat succese de răsunet, dar nu putem să nu relevăm că preocupările istoriografice şi de cercetare sunt mult mai active decât acele de critică muzicală, care au datoria să analizeze, de pe poziţiile unei estetici înaintate, creaţia nouă (...), înarmaţi cu ideologia marxist-leninistă, pătrunşi de ideile umanismului socialist, avem datoria sacră să punem în centrul preocupărilor noastre ridicarea omului, făuritor al tuturor valorilor materiale şi spirituale. Dorind să facă din arta lor o punte de comunicare între oameni, creatorii noştri trebuie să respingă cu fermitate toate curentele caduce, efemere, ce dispreţuiesc omul şi-l împing pe panta izolării care, fie că pretind că arta este un „joc absurd“, fie că-şi propun ţeluri teribil de sofisticate, nu-şi pot ascunde lipsa lor de vitalitate, de viabilitate. Mimînd şi copiind servit arta de pe alte coordonate geografice şi spirituale, un om de artă dovedeşte că nu a ajuns încă să gîndească adine la destinul culturii poporului său şi nici chiar la destinul său propriu. Muzica nu este, fireşte, decît o mică parte din multitudinea preocupărilor omeneşti, dar — ca şi poezia — ea este nestemata în care se află încrustate secretele armoniei, cele mai nobile gînduri şi idealuri ale omului din totdeauna. Poporului român îi place muzica şi ştie să cînte bine şi frumos. Cîntecul şi versul au fost şi vor rămîne mărturia optimismului neîntinat al poporului român, al vieţii noastre demne de mii de ani pe aceste meleaguri Fără a uita că mînuim un limbaj universal, să facem ca muzica noastră, purtătoare a unor idei şi sentimente generoase, să contribuie la cauza păcii din întreaga lume, a solidarităţii, frăţiei şi colaborării internaţionale. 5 CONGRESUL AL X-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN pînă la 25—30 la sută din muncitorii calificaţi, din inovatori, intenţionau să plece din întreprinderile respective. Şi mai neaşteptate au fost constatările privind cauzele ce determinau aceste intenţii: un procent foarte mare dintre fluctuanţii potenţiali — uneori mergînd pînă la 50 la sută — îşi motivau intenţiile prin situaţia existentă în relaţiile de muncă — neînţelegeri cu maiştrii, inginerii, conducerea întreprinderii, lipsa de sprijin pentru aplicarea inovaţiilor etc. In loc ca rezultatele investigaţiilor să fie comunicate imediat organelor de conducere centrale, precum şi locale, pentru a examina măsurile ce se impuneau, cei care au întreprins investigaţia au publicat un articol în „Lupta de clasă“ la circa 3 ani după încheierea lucrărilor, cînd, evident, chiar situaţia care făcuse obiectul cercetării era alta. (...) Un imperativ major al progresului ştiinţelor sociale este accentuarea militantismului lor. Condiţiile extrem de complexe în care se desfăşoară activitatea de cercetare ştiinţifică în prezent reclamă o poziţie marxistă fermă şi combativă, convingătoare faţă de ideologia străină, întruchipată fie în teoriile nemarxiste contemporane, fie în unele moşteniri ale trecutului. înlăturarea sechelelor atitudinii dogmatice faţă de dezvoltarea ştiinţelor sociale pe plan mondial nu poate fi confundată cu tocirea spiritului critic în aprecierea acestor progrese. Totuşi, publicistica avînd un pronunţat conţinut social-ideologic, îndeosebi cea din unele reviste literare şi culturale, este nu de puţine ori viciată de un spirit obiectivist, descriptivist, apolitic. Şi-au făcut loc în unele reviste articole apolitice, confuze, evazioniste, neanimate de forţă de argumentare şi de replică a gîndirii marxiste. Pe linia răspunderii militante, angajate, a ştiinţelor sociale faţă de practica desăvîrşirii socialismului în ţara noastră, îmi îngădui să subliniez în mod deosebit obligaţiile actuale mari care se pun pe tărîmul sociologiei, cu atît mai mult cu cît pînă acum cîţiva ani activitatea în acest domeniu a fost practic întreruptă. Sociologia este aptă să aducă sporuri masive de cunoaştere asupra fenomenelor prezente şi are, totodată, o mare vocaţie prospectivă, anticipativă. Dacă vom dezvolta sistematic investigaţiile sociologice şi cercetările de opinie, orientîndu-le spre problemele cele mai arzătoare care preocupă partidul nostru, organizîndu-le pe scară întinsă şi cu adevărat la nivelul metodelor moderne, vom putea obţine rezultate ştiinţifice de certă eficienţă teoretică şi practică. (...) îmi exprim convingerea că, pe linia sarcinilor majore trasate de Congresul partidului nostru şi în urma măsurilor de reorganizare a ştiinţelor sociale, se va întări contribuţia lor efectivă la efortul întregului nostru popor pentru dezvoltarea societăţii socialiste şi crearea condiţiilor pentru construirea comunismului. EVENIMENT de excepţională însemnătate în viaţa partidului, a întregii ţări, cu profunde implicaţii asupra dezvoltării vieţii noastre sociale în ansamblu, Congresul jalonează prin documentele sale direcţii ale unui program clar, ştiinţific fundamentat, îmbinînd îndrăzneala cu realismul riguros. Raportul tovarăşului Ceauşescu, strălucit exemplu de aplicare creatoare a marxism-leninismului la condiţiile concrete ale ţării noastre, analiză şi sinteză de înaltă ţinută teoretică şi practică, ce îşi va pune o puternică amprentă asupra întregii activităţi social-politice din ţara noastră, deschide tuturor, şi deci şi celor ce activăm în domeniul ideologic, o nouă şi largă perspectivă a muncii noastre. Instrument activ pentru traducerea în viaţă a politicii partidului, presa comunistă din România, şi în mod deosebit „Scînteia“, a cunoscut după Congresul al IX-lea al P.C.R. un proces de dezvoltare fără precedent, de reale mutaţii calitative, maturizîndu-se, modernizîndu-se, evoluînd tot mai hotărît spre o înaltă eficienţă socială (...) Mi-aş îngădui să subliniez, cu toată deferenţa şi gratitudinea ce le impune o asemenea subliniere, rolul deosebit al tovarăşului Nicolae Ceauşescu în reorientarea şi vitalizarea presei noastre. Chemind frontul publicistic să pătrundă în miezul realităţii, să se situeze cu curaj şi fermitate în primele rînduri ale ofensivei declanşate de partid împotriva a tot ceea ce frînează progresul, întîlnindu-se în repetate rînduri cu cadrele de conducere din presă, dînd indicaţii extrem de preţioase, oferind un înalt exemplu personal de combativitate şi principialitate, de spirit analitic şi receptivitate, de excepţională capacitate în a comunica cu masele, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a contribuit în mod hotărîtor la tot ceea ce a realizat presa din ţara noastră, la dobîndirea statutului de instituţie cu rol activ în întreaga viaţă socială. Pentru a putea răspunde adecvat funcţiilor sporite încredinţate de partid, presa a cunoscut în ultimii 4 ani un proces de continuă dezvoltare şi diversificare. Astăzi, apar în ţara noastră 627 publicaţii faţă, de *45, % c&e . existau în 1965. O dezvoltare puternică a cunoscut presa judeţeană de partid, reprezentată de 54 publicaţii — care apar în limbile română, maghiară şi sîrbă — faţă de numai 24 în anul 1967. A sporit numărul cotidienelor centrale, o categorie importantă de cetăţeni ai ţării — cei de la sate — avînd azi propriul lor organ de presă ; s-a dezvoltat de asemenea reţeaua publicaţiilor social-culturale şi literare din ţară. Concomitent cu grija pentru ridicarea nivelului general al presei, conducerea partidului a analizat situaţia bazei materiale a presei şi radioteleviziunii şi a luat măsuri corespunzătoare. Peste 350 milioane lei s-au investit în această perioadă pentru dezvoltarea tipografiilor ; în scurt timp, baza poligrafică va fi substanţial întărită, fiecare judeţ urmînd să aibă tipografie proprie. Pentru radioteleviziune, în perioada de la Congresul al IX-lea s-au investit aproape 550 milioane lei. In ceea ce priveşte puterea instalată de emiţătoare radio, în ultimii patru ani s-a realizat aproape de patru ori mai mult faţă de tot ceea ce s-a făcut din anul 1929 pînă în 1965. La televiziune — înzestrată cu un centru modern, complex utilat — investiţiile din aceeaşi perioadă depăşesc de peste două ori cei 12 ani anteriori. Tirajul total la o apariţie realizat în ţara noastră, de aproape 11 000 000 exemplare — cu peste 1 400 000 mai mare decît în 1965, ca şi numărul de abonaţi la radio, circa 3 000 000, şi la televiziune, de peste 1 200 000 — faţă de 500 000 în 1965, conturează imaginea pătrunderii presei şi a mijloacelor de informare în cele mai largi pături ale populaţiei, sugerează audienţa sa la cititori, capacitatea sa de influenţare (...) Fără a diminua cu nimic toate succesele obţinute, se poate aprecia că drumul pe care a păşit presa cuprinde încă multe etape de parcurs, că în activitatea viitoare vor trebui remediate numeroase deficienţe. Pe bună dreptate se arată in documentele Congresului că pentru a-şi îndeplini misiunea de înaltă răspundere ce-i revine, presa trebuie să-şi ridice nivelul de competenţă, înlăturînd diletantismul şi superficialitatea, monotonia şi şablonul, promovînd mai activ iniţiativa, inventivitatea în junta pentru înfăptuirea politicii partidului nostru (...) O politică vie, dinamică, profund creatoare, străină repetării mecanice a unor dogme, o politică perfect aplicată realităţilor — aşa cum este politica Partidului Comunist Român — nu se lasă încadrată în scheme prestabilite, este incompatibilă cu tratarea rutinieră, şablonardă, închistată. Formele cenuşii, terne, lipsite de scînteia originalităţii şi gîndirii proprii, cum se mai întîlnesc încă în paginile presei, îngreunează în mod obiectiv procesul transmiterii în mase a politicii partidului nostru, însăşi configuraţia de ansamblu a presei conţine încă elemente de uniformizare, de monotonie supărătoare. Peisajul publicisticii noastre nu este diversificat în măsura în care l-ar îndreptăţi să fie, deoarece conducerile unor redacţii urmăresc în mică măsură delimitarea clară a unui profil propriu, distinct, a unor direcţii specifice publicaţiei şi categoriei respective de cititori. Este nevoie de mai multe eforturi, este de datoria noastră, a tuturor lucrătorilor din presă, a organizaţiilor de partid, să asigurăm tuturor ziarelor o personalitate , de la concepţie, structură şi tematică, pînă la amănunte de ordin grafic. Este cazul să ne referim, în această ordine de idei, la exemplul televiziunii, domeniu al presei cu extrem de largi posibilităţi, dar şi cu considerabile răspunderi, în care, aşa cum se apreciază în Raportul la Congres, se manifestă o anumită rămînere în urmă atît în ceea ce priveşte varietatea preocupărilor cît şi calitatea programelor. Mulţi ani televiziunea a fost privită şi concepută ca un mijloc de informare, divertisment şi difuzare de producţii artistice, avînd un caracter preponderent de magazin. Inţelegîndu-se în mod simplist necesitatea lărgirii şi diversificării tematice a emisiunilor, s-a accentuat difuzarea unor lucrări facile, pe teme minore, ajungîndu-se astfel la eludarea problematicii reale a omului contemporan, la sărăcia de idei în tratarea aspectelor majore ale dezvoltării societăţii noastre. Televiziunea — se arată în Raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu — trebuie să devină o tribună de dezbatere captivantă a problemelor economice, politice, sociale şi etice care preocupă societatea noastră, o scenă de prim rang a celei mai valoroase arte şi culturi naţionale şi universale, un instrument de masă pentru perfecţionarea multilaterală a omului. Este datoria conducerii, a tuturor lucrătorilor televiziunii, a noastră, a celor ce ne ocupăm de acest domeniu, să realizăm la un nivel cît mai înalt programul conturat cu atîta claritate în Raport. Vorbind despre sporirea eficienței presei, în general, este cazul să arătăm că, așa cum cerem ziarului maximă corectitudine în stabilirea deficienţelor şi răspunderilor, trebuie să cerem receptivitate, dorinţă de a remedia stările de lucru negative din partea celor vizaţi. Pe adresa redacţiilor sosesc încă multe răspunsuri formale , iar în unele cazuri nu sosesc de loc ; se oferă încă multe scuze și acoperiri acolo unde ar fi cazul să se arate măsurile concrete adoptate defocurile criticate în presă. Jh -Ijmfjina sarefhile catíticale trasate presei de către partid, a devenit necesară și propun elaborarea unui act normativ care să reglementeze răspunderile ce revin organelor de stat şi obşteşti nu numai în ceea ce priveşte actul ca atare al răspunsului scris, ci şi pentru soluţionarea efectivă şi operativă a deficienţelor semnalate în presă (...) Amploarea pe care a luat-o presa ca fenomen social consacră definitiv profesia de ziarist, după cum elementele calitativ noi apărute în evoluţia presei determină implicit parametri noi în evoluţia şi calificarea lucrătorilor ei. Cu toate acestea, nici sistemul învăţămîntului de stat, nici al învăţămîntului superior de partid nu cuprinde verigi destinate formării şi pregătirii sistematice a ziariştilor. Considerăm necesar crearea cadrului legal care să permită redacţiilor depistarea studenţilor dotaţi pentru munca de presă , iniţierea lor în profesia de ziarist încă din timpul studiilor şi obţinerea acestora, după terminarea facultăţii, prin repartizare guvernamentală, urmînd ca după un an — echivalent cu o primă treaptă a stagiaturii — aceia care nu pot face faţă cerinţelor muncii redacţionale să fie repartizaţi în mod legal în domeniile de activitate pentru care s-au pregătit iniţial. In legătură cu viaţa redacţiilor, cu activitatea generală a presei trebuie arătat că mari răspunderi — insuficient onorate pînă în prezent — revin Uniunii Ziariştilor. Ea nu şi-a făcut simţită prezenţa pe măsura multitudinii şi complexităţii problemelor ce-şi aşteaptă încă rezolvarea. Probleme ca : elaborarea unei legi a presei, atestarea cadrelor în presă, perspectiva creşterii numărului de pagini ale publicaţiilor în concordanţă cu perfecţionările din dotarea tehnică a tipografiilor sau modernizarea sistemului de difuzare a presei — sector în mare măsură tributar unor principii învechite, neeficiente, ar trebui, după părerea noastră, să constituie preocupări şi pentru Uniunea Ziariştilor. M-am referit la o seamă de carenţe manifestate in activitatea presei. Vreau să arăt că noi, cei din aparatul Comitetului Central, care ne ocupăm nemijlocit de aceste sectoare, sîntem conştienţi de răspunderile ce ne revin în remedierea lipsurilor existente ; îndatoririle presei în ceea ce priveşte ridicarea generală a activităţii, îmbunătăţirea calitativă pe toate planurile, sunt propriile noastre îndatoriri. Sîntem convinşi că toţi lucrătorii din presă nu-şi vor precupeţi eforturile pentru a fi la înălţimea înaltelor răspunderi ce revin ziarelor în lumina documentelor Congresului X al Partidului. Nu pot să nu spun cîteva cuvinte despre activitatea editorială, care a făcut, nu de mult, obiectul unei analize aprofundate în Comisia ideologică şi în secretariatul Comitetului Central. Au reieşit cu acest prilej pe lingă realizările importante dobîndite de edituri şi serioase lacune privind activitatea C.S.C.A. în acest domeniu, ritmul lent de apariţii în compartimentele de bază ale ştiinţelor sociale, insuficient spirit de selecţie şi exigenţă în promovarea beletristicii originale şi în valorificarea moştenirii literare. Examinîndu-se cauzele acestor deficienţe în strînsă legătură cu neajunsurile organizatorice și de structură existente în sistemul editorial s-au preconizat măsuri pentru pregătirea și repartizarea corespunzătoare a cadrelor din acest domeniu, reorganizarea Centralei editurilor astfel încît aceasta să devină un organism eficient de realizare a politicii de carte, reorganizarea actualei AM ASCULTAT, am citit cu luare aminte, cu admiraţie şi mulţumire deplină magistralul Raport al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ce ne-a întărit şi mai mult crezul statornic, că în deplin consens cu partidul, cu ţara întreagă, avem toate temeiurile să aprobăm politica internă şi internaţională a P.C.R., ce face, intr-adevăr, din istorie opera lucidă, pasionată, a omului. Importanţa deosebită acordată de partidul nostru problemelor ştiinţei, învăţămîntului, culturii, educaţiei, în contextul unor profunde transformări economice şi sociale, o înţelegem în determinarea dialectică dintre elementul obiectiv şi subiectiv care accelerează progresul, care dă mutaţiilor din mentalitatea oamenilor semnul distinct al capacităţii socialismului de a transforma nu numai structurile societăţii, ci înseşi sensurile existenţei umane. Putem aprecia, cred, că dezvoltarea vieţii cultural-artistice din ultimii patru ani a confirmat justeţea şi viabilitatea ideilor înscrise în documentele Congresului al IX-lea. Mă gîndesc în primul rînd la definirea unor stiluri şi personalităţi artistice mai distincte. Confruntînd insă liniile directoare ale tabloului dezvoltării artelor din aceşti ani cu exigenţele vieţii spirituale din România, cu principiile atît de consecvent şi clar exprimate în documentele partidului nostru, în cuvîntările secretarului general rostite în diverse împrejurări și, desigur, în vibranta chemare cuprinsă în raportul la actualul Congres, simțim necesitatea unui examen obiectiv, deci critic și autocritic, al întregii noastre activități. Vreau, sa mă refer în primul rînd la ceea ce se numeşte, în discuţiile curente, „experiment“, preocupare rezultată, cred, din dorinţa sănătoasă de înnoire şi diversificare a limbajului artistic. Fără înnoiri, arta, ca şi toate celelalte domenii ale societăţii, se lipseşte de însuşi miezul ei, viaţa, plină azi de cele mai uluitoare transformări. Numai că, trebuie s-o spunem deschis, aceste „experimente“ şi „înnoiri" păcătuiesc tocmai prin distanţarea de viaţă, de social, deci de zonele înnoirilor reale, definitorii pentru epoca noastră, tendinţe ce sunt împinse uneori pînă la negarea realului, pînă la formula „antiartă“. Autorii unor asemenea experimente ajung la ceea ce George Călinescu, spirit sensibil la tot ce era într-adevăr nou, spunea încă în 1939 : „sterilizarea duce în chip fatal la absurditate“ ; cum termenul de „absurd" se mai vehiculează fără delimitări critice şi cum aderenţa la limbajul unor curente moderniste din arta ultimei jumătăţi de secol nu rămîne doar o chestiune de formă, e bine să amintim că există în manifestele acestor curente, în poziţia lor programatică, abundent teoretizată, cel puţin trei principii inacceptabile pentru poziţia noastră marxist-leninistă în problemele ideologice şi estetice. Mai întîi este dicteul automat, supremaţia ilogicului, „absenţa oricărui control exercitat de raţiune“, cum se exprima Breton în „Manifestul surrealismului“. Evident, într-o societate ca a noastră, care a făcut din logică şi raţiune comandamentele fundamentale ale timpului istoric, ale existenţei umane, într-o societate care se interesează în mod ştiinţific de programul viitorului, ilogicul, ridicat de unii la rang nu numai de principiu dar şi de dogmă, nu poate fi acceptat. De altfel, mulţi din promotorii străini sau autohtoni ai unor asemenea experienţe artistice ivite din frondă, pentru a epata burghezia, le-au părăsit la timp, devenind nume stimate în mişcarea literară, socială şi politică de stingă. O altă teză, prezentă în manifestele moderniste, este aceea a ruperii violente de tradiţie. Cred că nu este nevoie să argumentez mai pe larg de ce acest gen de proletcultism întors pe dos nu poate avea nimic comun cu crezul nostru în continuitatea culturii române, în dezvoltarea tradiţiilor ei nobile. In sfîrşit, teoria artei situată deasupra graniţelor, fără specific naţional, fără determinări în timp şi spaţiu este, de asemenea, o himeră, cultura universală presupunînd existenţa unor culturi naţionale dezvoltate, spiritualitatea omenirii pe aceea a popoarelor. M-am oprit asupra acestor teorii pentru că uneori în viaţa artistică ne mai intilnim cu „experimente“ care ne prezintă asemenea „noutăţi" cunoscute de o jumătate de secol, contrastind flagrant cu spiritul realmente înnoitor al filozofiei şi esteticii marxiste. Dacă ar fi să exemplific, m-aş opri la două sectoare de o reţele a editurilor, transformarea acestora în instituţii suple, bine profilate, capabile să se ocupe calificat de conţinutul lucrărilor. Ca urmare, atît în Capitală, cît şi în cîteva oraşe din ţară vor funcţiona în viitor circa 30 edituri, faţă de cele 15 existente azi. Nu ne îndoim că măsurile arătate mai sus — din care am citat numai cîteva — vor asigura revirimentul aşteptat de cititori din partea frontului nostru editorial, căror coordonare am răspuns în ultimul an şi jumătate în conducerea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă , teatrul şi cinematografia. Cred că nu exagerez afirmînd că avem o mişcare teatrală remarcabilă, recunoscută ca atare în ţară şi străinătate. Pe acest fundal profund pozitiv, ne apar mai clare însă şi carenţele, ezitările, confuziile sau chiar greșelile care sunt prezente mai ales in alcătuirea repertoriilor. (...) Neglijîndu-se caracterul de for public al teatrului, de artă într-adevăr democratică, de mijloc puternic educativ, nu se mai recomandă, prin unele piese, tabloul unui univers uman în disoluţie, în care solipsismul se transformă în disperare, îndoiala devine cinism, univers al neputinţei morale şi sociale. Dramaturgia contemporană universală nu este compusă numai din aceste curente, astfel încît selecţia mai exigentă, de pe poziţiile noastre ideologice, trebuie continuată, pentru a nu da oamenilor sentimentul că vrem să-i împingem cu orice preţ în zonele absurdului. Aceste zone se extind uneori şi în creaţia originală, dacă originale se pot numi tendinţele de imitaţie. Avem o pleiadă de dramaturgi care, prin scrisul lor, au intrat în istoria teatrului nostru din ultimii 25 de ani. Avem multe talente tinere. Există toate motivele să credem că nu prin „absurdizarea“ limbajului dramaturgic, nu prin preluarea, odată cu acest limbaj, a ideilor specifice altei lumi, altui mod de viaţă, altei filozofii, putem înfăţişa imaginea reală a ţării noastre socialiste, a vieţii oamenilor din această ţară, a filozofiei şi eticii lor. (...) In legătură cu cinematografia artistică, s-au purtat în ultimul an discuţii publice largi. Comisia ideologică a C.C. al P.C.R. a analizat de două ori aceste probleme, beneficiind de sfaturile şi indicaţiile secretarului general al partidului nostru. Este o chestiune de conştiinţă, pentru noi, cei care răspundem de aplicarea politicii partidului în domeniul culturii şi artelor, deci şi în cinematografie, să arătăm deschis că nu am reuşit încă să determinăm o înnoire profundă a concepţiilor şi mentalităţilor, cu evidente şi imediate implicaţii ideologice şi politice, ale creatorilor din acest gen artistic legat nemijlocit de marele public. Fără aşezarea conlucrării dintre scenarist, regizor şi producător, ca reprezentant al statului, pe baze principiale clare, cu drepturi şi răspunderi bine stabilite, într-un sistem coerent, confruntat cu practica mondială nu vom putea ajunge la acel climat sănătos, exigent şi responsabil, care să ridice creaţia cinematografică de actualitate la nivelul aşteptărilor formulate şi repetate de atîtea ori de societatea noastră, de factorii ei conducători. Avem talente reale, care, dacă vor înţelege bine aceste coordonate estetice şi ideologice ale artei lor, vor putea determina, într-un sistem de muncă radical înnoit apariţia unor firme bune, care să înlăture situaţia jenantă a unor „experimente“ ce costă de la 2 milioane în sus. Deci, în această complicată a şaptea artă, răspunderile sunt mari nu numai din punct de vedere politic şi educativ, dar şi material. Toate acestea, ca şi alte probleme din domeniul creaţiei şi difuzării culturii ne obligă să dăm activităţii C.S.C.A., concepţiilor şi metodelor de muncă din sistemul său, legislaţiei, presei editată de noi, relaţiilor cu instituţiile şi comitetele de cultură şi artă judeţene o atenţie mult mai mare, pentru a fi un organism capabil să examineze şi să rezolve printr-o conlucrare mai atentă, mai cordială şi reciproc exigentă cu Uniunile de creaţie şi cu alte instituţii de stat sau obşteşti, problemele complicate ale dezvoltării culturii şi artelor, eliminînd spiritul funcţionăresc şi birocratic, cu care ursitoarele ce i-au stat la căpătîi, încă de la naştere acestui Comitet, se vede că au fost prea darnice. De asemenea, cred că, în acest cadru, ne putem exprima dorinţa ca organismele de partid şi de stat din centrele judeţene să manifeste şi ele o grijă şi o răspundere mai mare în conlucrarea lor cu instituţiile de cultură şi artă. Altfel, ideea salutară a descentralizării şi a lărgirii democraţiei socialiste nu poate deveni o realitate deplină, o înfăptuire de care avem nevoie în noua etapă atît de clar definită în Raportul pe care îl dezbatem şi îl aprobăm la acest Congres. Aplicînd consecvent aceste principii, asigurăm, în continuare, o dezvoltare armonioasă a vieţii culturale din ţara noastră, în care alături de creatorii şi artiştii români se afirmă plenar colegii noştri maghiari, germani şi de alte naţionalităţi. Bujor Sion delegat al organizaţiei judeţene de partid Neamţ, fel de secţie la CC. al P. C. R. ; Ion Brad delegat al organizaţiei judeţene departid Suceava, vicepreşedinte al C S. C. A..