Contemporanul, iulie-decembrie 1969 (Anul 23, nr. 27-52)

1969-08-15 / nr. 33

Ion Prică delegat al organizaţiei judeţene de partid Sibiu, secretar al Comitetului judeţean P. C. R..­ ­P­RIN specificul său şi prin tradiţiile sale istorice, judeţul Sibiu oferă largi posibilităţi, un cîmp fertil de cercetare în domeniul diferitelor ştiinţe şi mai ales al celor sociale , istorie, lingvistică, filozofie, creaţie artistică etc. Plecînd de la această situaţie, comitetul jude­ţean de partid a orientat munca de cer­cetare ştiinţifică prin investigarea pro­ceselor şi fenomenelor sociale. Pentru cunoaşterea mai aprofundată a istoriei patriei noastre, un deosebit accent, în spiritul sarcinilor­­ce izvorăsc din documentele Congresului al X-lea, va trebui să-l punem pe cercetarea, pe baza concepţiei marxist-leniniste, a fe­nomenelor legate de lupta neîntreruptă, după secole de-a rîndul, pentru libertate şi progres social, de către poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare din această parte a ţării. (...) O atenţie deosebită se va acorda în continuare orientării cercetării mate­rialelor arhivistice, privind lupta dusă de poporul român din Transilvania pentru rezolvarea problemelor sale na­ţionale şi sociale, înainte şi după revo­luţia din 1848, pînă în preajma desăvîr­şirii unităţii de stat a României. Ne vom strădui ca şi în viitor, pe baza istoricelor documente ce vor fi aprobate de Congresul al X-lea al partidului, să îndrumăm valoroasele cadre de intelec­tuali, sporite din acest an prin înfiin­ţarea la Sibiu a Facultăţii de istorie şi filologie, de a lucra cu şi mai mult patos creator, în viziunea marxist-leninistă a concepţiei partidului nostru, pentru a răspunde problemelor majore, impuse de evoluţia societăţii noastre socialiste. Vreau în continuare să ridic cîteva probleme din activitatea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă : — să se studieze urgentarea apariţiei unor legi, reglementînd activitatea in­stituţiilor cultural-artistice profesio­niste ; —, în ce priveşte activitatea cultural­­artistică de masă — amatorii — să se revizuiască instrucţiunile, regulamentele, care, în momentul de faţă, nu ajută, ci urm­ează dezvoltarea culturii în comune şi sate ; — să se :i revizuiască său­ să se înlo­cuiască actualele regulamente'■ ale’ atîtor concursuri, lăsînd sau îndrumînd spre o mai liberă şi mai specifică activitate cultural-artistică la sate. Necesitatea aceasta o dovedeşte amploarea unor noi manifestări pînă în prezent nereglemen­tate — şi poate tocmai de aceea — la nivelul tuturor judeţelor, festivalurile judeţene mult mai vii, mai atrăgătoare, mai entuziaste decit formele devenite, uneori greoaie, nepotrivite, cuprinse în regulamente. (...) — Propun ca în cadrul Facultăţii de filozofie să ia fiinţă o secţie specială pentru activiştii culturali cu studii supe­rioare. Practica studenţilor să se facă în instituţiile de cultură şi artă (cămine, case de cultură) ; pentru cadrele de nivel mediu să se examineze posibilitatea de transformare a actualelor şcoli populare de artă, care nu mai corespund de multă vreme scopului pentru care au fost create, în şcoli de pregătire a aces­tora. (...) Theodor Grigoriu delegat al organizaţiei judeţene de partid Suceava, secretar al Uniunii Compozitorilor. [Documentele pro-L­­ gramatice, de o înal­tă valoare principială şi practică pentru dezvoltarea multilaterală a patriei pe căile civilizaţiei, elaborate de Congresul al IX-lea, au dat un şi mai puternic imbold culturii şi creaţiei artistice a ţării noastre. Un mare număr de­ creaţii şi lucrări teoretice de valoare scrise în a­­cest răstimp dovedesc că, la rîndul lor, muzicienii noştri înţeleg să-şi înteţească eforturile lor creatoare, să ţină pasul cu celelalte domenii de activitate (...). Obiectivele cuprinse in Tezele și Di­rectivele elaborate de Partidul Comunist Român cu prilejul Congresului al X-lea, de a dinamiza la maximum energia po­tenţială a maselor, de a valorifica în chip superior talentul bogat cu care este în­zestrat poporul român, se identifică cu năzuinţele cele mai fierbinţi ale oame­nilor de cultură, ale muzicienilor noştri. Creaţia muzicală, cea spirituală în ge­nere, are datoria să creeze acele opere care să fie pe măsura măreţelor realizări ale construcţiei vieţii materiale. Imensa sete de cultură a maselor trebuie să constituie o preocupare permanentă a creatorilor noştri. Avem încă datorii mari faţă de poporul nostru : e nevoie de o amplă diversificare a genurilor muzicale de largă circulaţie, de spectacole muzi­cale de calitate, este imperios necesar să se continue la fel de susţinut contactul muzicienilor cu formaţiile de amatori, să­­ dezvoltăm în mase gustul pentru muzica de calitate prin acţiuni ingenioase de popularizare a comorilor muzicii, româ­neşti şi universale. Cei mai buni simfonişti ai noştri au datoria să creeze acele opere şi balete inspirate din trecutul glorios al patriei, din actualitatea vieţii noi. Teatrele noas­tre muzicale, scenele operelor din ţară, publicul nostru le aşteaptă. Muzicologia românească a înregistrat succese de răsunet, dar nu putem să nu relevăm că preocupările istoriografice şi de cercetare sunt mult mai active decât acele de critică muzicală, care au datoria să analizeze, de pe poziţiile unei estetici înaintate, creaţia nouă (...), înarmaţi cu ideologia marxist-leninis­tă, pătrunşi de ideile umanismului socia­list, avem datoria sacră să punem în cen­trul preocupărilor noastre ridicarea omu­lui, făuritor al tuturor valorilor materiale şi spirituale. Dorind să facă din arta lor o punte de comunicare între oameni, creatorii noştri trebuie să respingă cu fermitate toate curentele caduce, efemere, ce dispreţuiesc omul şi-l împing pe pan­ta izolării care, fie că pretind că arta este un „joc absurd“, fie că-şi propun ţeluri teribil de sofisticate, nu-şi pot ascunde lipsa lor de vitalitate, de viabilitate. Mimînd şi copiind servit arta de pe alte coordonate geografice şi spirituale, un om de artă dovedeşte că nu a ajuns încă să gîndească adine la destinul cul­turii poporului său şi nici chiar la desti­nul său propriu. Muzica nu este, fireşte, decît o mică parte­ din multitudinea preocupărilor o­­meneşti, dar — ca şi poezia — ea este nestemata în care se află încrustate secretele armoniei, cele mai nobile gîn­­duri şi idealuri ale omului din totdeauna. Poporului român îi place muzica şi ştie să cînte bine şi frumos. Cîntecul şi versul au fost şi vor rămîne mărturia op­timismului neîntinat al poporului român, al vieţii noastre demne de mii de ani pe aceste meleaguri Fără a uita că mînuim un limbaj uni­versal, să facem ca muzica noastră, pur­tătoare a unor idei şi sentimente ge­neroase, să contribuie la cauza păcii din întreaga lume, a solidarităţii, frăţiei şi colaborării internaţionale. 5 CONGRESUL AL X-LEA AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN pînă la 25—30 la sută din muncitorii ca­lificaţi, din inovatori, intenţionau să plece din întreprinderile respective. Şi mai neaşteptate au fost constatările privind cauzele ce determinau aceste intenţii: un procent foarte mare dintre fluctuan­ţii potenţiali­ — uneori mergînd pînă la 50 la sută — îşi motivau intenţiile prin situaţia existentă în relaţiile de muncă — neînţelegeri cu maiştrii, inginerii, con­ducerea întreprinderii, lipsa de sprijin pentru aplicarea inovaţiilor etc. In loc ca rezultatele investigaţiilor să fie co­municate imediat organelor de conducere centrale, precum şi locale, pentru a examina măsurile ce se impuneau, cei care au întreprins investigaţia au pu­blicat un articol în „Lupta de clasă“ la circa 3 ani după încheierea lucrări­lor, cînd, evident, chiar situaţia care fă­cuse obiectul cercetării era alta. (...) Un imperativ major al progresului ştiinţelor sociale este accentuarea mili­tantismului lor. Condiţiile extrem de complexe în care se desfăşoară activitatea de cercetare ştiinţifică în prezent reclamă o poziţie marxistă fermă şi combativă, convingă­toare faţă de ideologia străină, întruchi­pată fie în teoriile nemarxiste contem­porane, fie în unele moşteniri ale tre­cutului. înlăturarea sechelelor atitudinii dogmatice faţă de dezvoltarea ştiinţelor sociale pe plan mondial nu poate fi confundată cu tocirea spiritului critic în aprecierea acestor progrese. Totuşi, pu­blicistica avînd un pronunţat conţinut social-ideologic, îndeosebi cea din unele reviste literare şi culturale, este nu de puţine ori viciată de un spirit obiec­­tivist, descriptivist, apolitic. Şi-au făcut loc în unele reviste articole apolitice, confuze, evazioniste, neanimate de forţă de argumentare şi de replică a gîndirii marxiste. Pe linia răspunderii militante, angaja­te, a ştiinţelor sociale faţă de practica desăvîrşirii socialismului în ţara noastră, îmi îngădui să subliniez în mod deose­bit obligaţiile actuale mari care se pun pe tărîmul sociologiei, cu atît mai mult cu cît pînă acum cîţiva ani activitatea în acest domeniu a fost practic între­ruptă. Sociologia este aptă să aducă sporuri masive de cunoaştere asupra fe­nomenelor prezente şi are, totodată, o mare vocaţie prospectivă, anticipativă. Dacă vom dezvolta sistematic investiga­ţiile sociologice şi cercetările de opinie, orientîndu-le spre problemele cele mai arzătoare care preocupă partidul nostru, organizîndu-le pe scară întinsă şi cu a­­devărat la nivelul metodelor moderne, vom putea obţine rezultate ştiinţifice de certă eficienţă teoretică şi prac­tică. (...) îmi exprim convingerea că, pe linia sarcinilor majore trasate de Congresul partidului nostru şi în urma măsurilor de reorganizare a ştiinţelor sociale, se va întări contribuţia lor efectivă la efortul întregului nostru popor pentru dezvoltarea societăţii socialiste şi crea­rea condiţiilor pentru construirea co­munismului. E­VENIMENT de ex­­­­cepţională însemnă­tate în viaţa partidului, a întregii ţări, cu profunde implicaţii asupra­ dezvoltă­rii vieţii noastre sociale în ansamblu, Congresul jalonează prin documentele sale direcţii ale unui program clar, ştiin­ţific fundamentat, îmbinînd îndrăzneala cu realismul riguros. Raportul tovară­şului Ceauşescu, strălucit exemplu de a­­plicare creatoare a marxism-leninismu­­lui la condiţiile concrete ale ţării noas­tre, analiză şi sinteză de înaltă ţinută teoretică şi practică, ce îşi va pune o pu­ternică amprentă asupra întregii activi­tăţi social-politice din ţara noastră, des­chide tuturor, şi deci şi celor ce activăm în domeniul ideologic, o nouă şi largă perspectivă a muncii noastre. Instrument activ pentru traducerea în viaţă a politicii partidului, presa comu­nistă din România, şi în mod deosebit „Scînteia“, a cunoscut după Congresul al IX-lea al P.C.R. un proces de dez­voltare fără precedent, de reale mutaţii calitative, maturizîndu-se, modernizîn­­du-se, evoluînd tot mai hotărît spre o înaltă eficienţă socială (...) Mi-aş îngădui să subliniez, cu toată deferenţa şi gratitudinea ce le impune o asemenea subliniere, rolul deosebit al tovarăşului Nicolae Ceauşescu în re­­orientarea şi vitalizarea presei noastre. Chemind frontul publicistic să pă­trundă în miezul realităţii, să se si­tueze cu curaj şi fermitate în primele rînduri ale ofensivei declanşate de partid împotriva a tot ceea ce frînează pro­gresul, întîlnindu-se în repetate rîn­duri cu cadrele de conducere din presă, dînd indicaţii extrem de preţioase, ofe­rind un înalt exemplu personal de com­bativitate şi principialitate, de spirit a­­nalitic şi receptivitate, de excepţională capacitate în a comunica cu masele, to­varăşul Nicolae Ceauşescu a contribuit în mod hotărîtor la tot ceea ce a reali­zat presa din ţara noastră, la dobîndirea statutului de instituţie cu rol activ în întreaga viaţă socială. Pentru a putea răspunde adecvat func­ţiilor sporite încredinţate de partid, pre­sa a cunoscut în ultimii 4 ani un pro­ces de continuă dezvoltare şi diversifi­care. Astăzi, apar în ţara noastră 627­ publicaţii faţă­, de *4­5, % c&e . existau în 1965. O dezvoltare puternică a cunoscut presa judeţeană de partid, reprezentată de 54 publicaţii — care apar în lim­bile română, maghiară şi sîrbă — faţă de numai 24 în anul 1967. A sporit nu­mărul cotidienelor centrale, o categorie importantă de cetăţeni ai ţării — cei de la sate — avînd azi propriul lor or­gan de presă ; s-a dezvoltat de aseme­nea reţeaua publicaţiilor social-culturale şi literare din ţară. Concomitent cu gri­ja pentru ridicarea nivelului general al presei, conducerea partidului a analizat situaţia bazei materiale a presei şi ra­­dioteleviziunii şi a luat măsuri corespun­zătoare. Peste 350 milioane lei s-au in­vestit în această perioadă pentru dez­voltarea tipografiilor ; în scurt timp, baza poligrafică va fi substanţial întărită, fie­care judeţ urmînd să aibă tipografie pro­prie. Pentru radioteleviziune, în perioada de la Congresul al IX-lea s-au investit a­­proape 550 milioane lei. In ceea ce pri­veşte puterea instalată de emiţătoare ra­dio, în ultimii patru ani s-a realizat a­­proape de patru ori mai mult faţă de tot ceea ce s-a făcut din anul 1929 pînă în 1965. La televiziune — înzestrată cu un centru modern, complex utilat — in­vestiţiile din aceeaşi perioadă depăşesc de peste două ori cei 12 ani anteriori. Tirajul total la o apariţie realizat în ţara noastră, de aproape 11 000 000 e­­xemplare — cu peste 1 400 000 mai mare decît în 1965, ca şi numărul de abonaţi la radio, circa 3 000 000, şi la televiziune, de peste 1 200 000 — faţă de 500 000 în 1965, conturează imaginea pătrunderii presei şi a mijloacelor de informare în cele mai largi pături ale populaţiei, su­gerează audienţa sa la cititori, capaci­tatea sa de influenţare (...) Fără a diminua cu nimic toate succe­sele obţinute, se poate aprecia că dru­mul pe care a păşit presa cuprinde încă multe etape de parcurs, că în activita­tea viitoare vor trebui remediate nume­roase deficienţe. Pe bună dreptate se arată in documentele Congresului că pentru a-şi îndeplini misiunea de înaltă răspundere ce-i revine, presa trebuie să-şi ridice nivelul de competenţă, în­­lăturînd diletantismul şi superficialita­tea, monotonia şi şablonul, promovînd mai activ iniţiativa, inventivitatea în junta pentru înfăptuirea politicii parti­dului nostru (...) O politică vie, dinamică, profund crea­toare, străină repetării mecanice a unor dogme, o politică perfect aplicată reali­tăţilor — aşa cum este politica Parti­dului Comunist Român — nu se lasă încadrată în scheme prestabilite, este in­compatibilă cu tratarea rutinieră, şablo­nardă, închistată. Formele cenuşii, ter­ne, lipsite de scînteia originalităţii şi gîndirii proprii, cum se mai întîlnesc încă în paginile presei, îngreunează în mod obiectiv procesul transmiterii în mase a politicii partidului nostru, însăşi configuraţia de ansamblu a presei conţine încă elemente de unifor­mizare, de monotonie supărătoare. Pei­sajul publicisticii noastre nu este diver­sificat în măsura în care l-ar îndreptăţi să fie, deoarece conducerile unor redac­ţii urmăresc în mică măsură delimitarea clară a unui profil propriu, distinct, a unor direcţii specifice­ publicaţiei şi ca­tegoriei respective de cititori. Este nevoie de mai multe eforturi, este de datoria noastră, a tuturor lucrătorilor din presă, a organizaţiilor de partid, să asigurăm tuturor ziarelor o personalitate , de la concepţie, structură şi tematică, pînă la amănunte de ordin grafic. Este cazul să ne referim, în această ordine de idei, la exemplul televiziunii, domeniu al presei cu extrem de largi posibilităţi, dar şi cu considerabile răs­punderi, în care, aşa cum se apreciază în Raportul la Congres, se manifestă o anumită rămînere în urmă atît în­ ceea ce priveşte varietatea preocupărilor cît şi calitatea programelor. Mulţi ani tele­viziunea a fost privită şi concepută ca un mijloc de informare, divertisment şi difuzare de producţii artistice, avînd un caracter preponderent de magazin. Inţe­­legîndu-se în mod simplist necesitatea lărgirii şi diversificării tematice a emi­siunilor, s-a accentuat difuzarea unor lucrări facile, pe teme minore, ajungîn­­du-se astfel la eludarea problematicii reale a omului contemporan, la sărăcia de idei în tratarea aspectelor majore ale dezvoltării societăţii noastre. Televiziu­nea — se arată în Raportul tovarăşului Nicolae Ceauşescu — trebuie să devină o tribună de dezbatere captivantă a pro­blemelor economice, politice, sociale şi e­­tice care preocupă societatea noastră, o scenă de prim rang a celei mai valo­roase arte şi culturi naţionale şi univer­sale, un instrument de masă pentru per­fecţionarea multilaterală a omului. Este datoria conducerii, a tuturor lucrătorilor televiziunii, a noastră, a celor ce ne o­­cupăm de acest domeniu, să realizăm la un nivel cît mai înalt programul con­turat cu atîta claritate în Raport. Vorbind despre sporirea eficienței pre­sei, în general, este cazul să arătăm că, așa cum cerem ziarului maximă co­rectitudine în stabilirea deficienţelor şi răspunderilor, trebuie să cerem recepti­vitate, dorinţă de a remedia stările de lucru negative din partea celor vizaţi. Pe adresa redacţiilor sosesc încă multe răspunsuri formale , iar în unele ca­zuri nu sosesc de loc ; se oferă încă mul­te scuze și acoperiri acolo unde ar fi cazul să se arate măsurile concrete a­­doptate de­­focurile criticate în presă. Jh -Ijmfjina sarefhile c­atíticale trasate pre­sei de către partid, a devenit necesară și propun elaborarea unui act nor­mativ care să reglementeze răspunde­rile ce revin organelor de stat şi obşteşti nu numai în ceea ce priveşte actul ca atare al răspunsului scris, ci şi pentru soluţionarea efectivă şi operativă a de­ficienţelor semnalate în presă (...) Amploarea pe care a luat-o presa ca fenomen social consacră definitiv profe­sia de ziarist, după cum elementele cali­tativ noi apărute în evoluţia presei de­termină implicit parametri noi în evolu­ţia şi calificarea lucrătorilor ei. Cu toate acestea, nici sistemul învăţămîntului de stat, nici al învăţămîntului superior de partid nu cuprinde verigi destinate for­mării şi pregătirii sistematice a ziariş­tilor. Considerăm necesar crearea cadrului legal care să permită redacţiilor depis­tarea studenţilor dotaţi pentru munca de presă , iniţierea lor în profesia de ziarist încă din timpul studiilor şi obţinerea a­­cestora, după terminarea facultăţii, prin repartizare guvernamentală, urmînd ca după un an — echivalent cu o primă treaptă a stagiaturii — aceia care nu pot face faţă cerinţelor muncii redacţionale să fie repartizaţi în mod legal în dome­niile de activitate pentru care s-au pre­gătit iniţial. In legătură cu viaţa redacţiilor, cu activitatea generală a presei trebuie a­­rătat că mari răspunderi — insuficient onorate pînă în prezent — revin Uniu­nii Ziariştilor. Ea nu şi-a făcut sim­ţită prezenţa pe măsura multitudinii şi complexităţii problemelor ce-şi aşteaptă încă rezolvarea. Probleme ca : elaborarea unei legi a presei, atestarea cadrelor în presă, perspectiva creşterii numărului de pagini ale publicaţiilor în concordanţă cu perfecţionările din dotarea tehnică a ti­pografiilor sau modernizarea sistemului de difuzare a presei — sector în mare măsură tributar unor principii învechi­te, neeficiente, ar trebui, după părerea noastră, să constituie preocupări şi pen­tru Uniunea Ziariştilor. M-am referit la o seamă de carenţe manifestate in activitatea presei. Vreau să arăt că noi, cei din aparatul Comite­tului Central, care ne ocupăm nemijlocit de aceste sectoare, sîntem conştienţi de răspunderile ce ne revin în remedierea lipsurilor existente ; îndatoririle presei în ceea ce priveşte ridicarea generală a activităţii, îmbunătăţirea calitativă pe toate planurile, sunt propriile noastre în­­­datoriri. Sîntem convinşi că toţi lucrătorii din presă nu-şi vor precupeţi eforturile pentru a fi la înălţimea înaltelor răspunderi ce re­vin ziarelor în lumina documentelor Con­gresului X al Partidului. Nu pot să nu spun cîteva cuvinte despre activitatea editorială, care a fă­cut, nu de mult, obiectul unei analize aprofundate în Comisia ideologică şi în secretariatul Comitetului Central. Au re­ieşit cu acest prilej pe lingă realizările importante dobîndite de edituri şi seri­oase lacune privind activitatea C.S.C.A. în acest domeniu, ritmul lent de apari­ţii în compartimentele de bază ale ştiin­ţelor sociale, insuficient spirit de selecţie şi exigenţă în promovarea beletristicii o­riginale şi în valorificarea moştenirii lite­rare. Examinîndu-se cauzele acestor de­ficienţe în strînsă legătură cu neajun­surile organizatorice și de structură existente în sistemul editorial s-au pre­conizat măsuri pentru pregătirea și re­partizarea corespunzătoare a cadrelor din acest domeniu, reorganizarea Centralei editurilor astfel încît aceasta să devină un organism eficient de realizare a politicii de carte, reorganizarea actualei A­M ASCULTAT, am citit cu luare aminte, cu admiraţie şi mulţumire deplină magis­tralul Raport al tovarăşului Nicolae Ceauşescu, ce ne-a întărit şi mai mult crezul statornic, că în deplin consens cu partidul, cu ţara întreagă, avem toate temeiurile să aprobăm politica internă şi internaţională a P.C.R., ce face, intr-ade­văr, din istorie opera lucidă, pasionată, a omului. Importanţa deosebită acordată de partidul nostru problemelor ştiinţei, învă­ţămîntului, culturii, educaţiei, în contextul unor profunde transformări economice şi sociale, o înţelegem în determinarea dialectică dintre elementul obiectiv şi subiectiv care accelerează progresul, care dă mutaţiilor din mentalitatea oamenilor semnul distinct al capacităţii socialismu­lui de a transforma nu numai structurile societăţii, ci înseşi sensurile existenţei umane. Putem aprecia, cred, că dezvoltarea vieţii cultural-artistice din ultimii patru ani a confirmat justeţea şi viabilitatea ideilor înscrise în documentele Congresului al IX-lea. Mă gîndesc în primul rînd la de­finirea unor stiluri şi personalităţi artis­tice mai distincte. Confruntînd insă liniile directoare ale tabloului dezvoltării artelor din aceşti ani cu exigenţele vieţii spirituale din România, cu principiile atît de consec­vent şi clar exprimate în documentele partidului nostru, în cuvîntările secreta­rului general rostite în diverse îm­pre­­jurări și, desigur, în vibranta chemare cuprinsă în raportul la actualul Con­gres, simțim necesitatea unui examen o­­biectiv, deci critic și autocritic, al între­gii noastre activități. Vreau, sa mă refer în primul rînd la ceea ce se numeşte, în discuţiile curente, „experiment“, preocupare rezultată, cred, din dorinţa sănătoasă de înnoire şi diversificare a limbajului artistic. Fără înnoiri, arta, ca şi toate celelalte domenii ale societăţii, se lipseşte de în­suşi miezul ei, viaţa, plină azi de cele mai uluitoare transformări. Numai că, trebuie s-o spunem deschis, aceste „ex­perimente“ şi „înnoiri" păcătuiesc tocmai prin distanţarea de viaţă, de social, deci de zonele înnoirilor reale, definitorii pentru epoca noastră, tendinţe ce sunt împinse uneori pînă la negarea realului, pînă la formula „antiartă“. Autorii unor asemenea experimente ajung la ceea ce George Călinescu, spirit sensibil la tot ce era într-adevăr nou, spunea încă în 1939 : „sterilizarea duce în chip fatal la absurditate“ ; cum termenul de „absurd" se mai vehiculează fără delimitări critice şi cum aderenţa la limbajul unor cu­rente moderniste din arta ultimei jumă­tăţi de secol nu rămîne doar o chestiune de formă, e bine să amintim că există în manifestele acestor curente, în pozi­ţia lor programatică, abundent teoreti­zată, cel puţin trei principii inacceptabile pentru poziţia noastră marxist-leninistă în problemele ideologice şi estetice. Mai întîi este dicteul automat, supremaţia ilo­gicului, „absenţa oricărui control exerci­tat de raţiune“, cum se exprima Breton în „Manifestul surrealismului“. Evident, într-o societate ca a noastră, care a fă­cut din logică şi raţiune comandamen­tele fundamentale ale timpului istoric, ale existenţei umane, într-o societate care se interesează în mod ştiinţific de programul viitorului, ilogicul, ridicat de unii la rang nu numai de principiu dar şi de dogmă, nu poate fi acceptat. De altfel, mulţi din promotorii străini sau autohtoni ai unor asemenea experienţe artistice ivite din frondă, pentru a epata burghezia, le-au părăsit la timp, deve­nind nume stimate în mişcarea literară, socială şi politică de stingă. O altă teză, prezentă în manifestele moderniste, este aceea a ruperii violente de tradiţie. Cred că nu este nevoie să argumentez mai pe larg de ce acest gen de proletcultism întors pe dos nu poate avea nimic co­mun cu crezul nostru în continuitatea culturii române, în dezvoltarea tradiţiilor ei nobile. In sfîrşit, teoria artei situată deasupra graniţelor, fără specific naţio­nal, fără determinări în timp şi spaţiu este, de asemenea, o himeră, cultura uni­versală presupunînd existenţa unor cul­turi naţionale dezvoltate, spiritualitatea omenirii pe aceea a popoarelor. M-am oprit asupra acestor teorii pen­tru că uneori în viaţa artistică ne mai intilnim cu „experimente“ care ne pre­zintă asemenea „noutăţi" cunoscute de o jumătate de secol, contrastind flagrant cu spiritul realmente înnoitor al filozofiei şi esteticii marxiste. Dacă ar fi să exem­plific, m-aş opri la două sectoare de o reţele a editurilor, transformarea aces­tora în instituţii suple, bine profilate, capabile să se ocupe calificat de conţi­nutul lucrărilor. Ca urmare, atît în Ca­pitală, cît şi în cîteva oraşe din ţară vor funcţiona în viitor circa 30 edituri, faţă de cele 15 existente azi. Nu ne în­doim că măsurile arătate mai sus — din care am citat numai cîteva — vor asi­gura revirimentul aşteptat de cititori din partea frontului nostru editorial, căror coordonare am răspuns în ulti­mul an şi jumătate în conducerea Comi­tetului de Stat pentru Cultură şi Artă , teatrul şi cinematografia. Cred că nu exagerez afirmînd că avem o mişcare teatrală remarcabilă, recunoscută ca atare în ţară şi străinătate. Pe acest fundal profund pozitiv, ne apar mai clare însă şi carenţele, ezitările, confu­ziile sau chiar greșelile care sunt pre­zente mai ales in alcătuirea reperto­­riilor. (...) Neglijîndu-se caracterul de for public al teatrului, de artă într-ade­văr democratică, de mijloc puternic edu­cativ, nu se mai recomandă, prin unele piese, tabloul unui univers uman în di­­soluţie, în care solipsismul se transformă în disperare, îndoiala devine cinism, uni­vers al neputinţei morale şi sociale. Dra­maturgia contemporană universală nu este compusă numai din aceste curente,­ astfel încît selecţia mai exigentă, de pe poziţiile noastre ideologice, trebuie con­tinuată, pentru a nu da oamenilor sen­timentul că vrem să-i împingem cu orice preţ în zonele absurdului. Aceste zone se extind uneori şi în creaţia ori­ginală, dacă originale se pot numi tendin­ţele de imitaţie. Avem o pleiadă de dra­maturgi care, prin scrisul lor, au intrat în istoria teatrului nostru din ultimii 25 de ani. Avem multe talente tinere. Există toate motivele să credem că nu prin „absurdizarea“ limbajului drama­turgic, nu prin preluarea, odată cu acest limbaj, a ideilor specifice altei lumi, al­tui mod de viaţă, altei filozofii, putem înfăţişa imaginea reală a ţării noastre socialiste, a vieţii oamenilor din această ţară, a filozofiei şi eticii lor. (...) In legătură cu cinematografia artistică, s-au purtat în ultimul an discuţii publice largi. Comisia ideologică a C.C. al P.C.R. a analizat de două ori aceste probleme, beneficiind de sfaturile şi indicaţiile se­cretarului general al partidului nostru. Este o chestiune de conştiinţă, pentru noi, cei care răspundem de aplicarea po­liticii partidului în domeniul culturii şi artelor, deci şi în cinematografie, să arătăm deschis că nu am reuşit încă să determinăm o înnoire profundă a con­cepţiilor şi mentalităţilor, cu evidente şi imediate implicaţii ideologice şi politice, ale creatorilor din acest gen artistic le­gat nemijlocit de marele public. Fără aşezarea conlucrării dintre scenarist, re­gizor şi producător, ca reprezentant al statului, pe baze principiale clare, cu drepturi şi răspunderi bine stabilite, în­­tr-un sistem coerent, confruntat cu prac­tica mondială nu vom putea ajunge la acel climat sănătos, exigent şi responsa­bil, care să ridice creaţia cinematogra­fică de actualitate la nivelul aşteptărilor formulate şi repetate de atîtea ori de societatea noastră, de factorii ei condu­cători. Avem talente reale, care, dacă vor înţelege bine aceste coordonate estetice şi ideologice ale artei lor, vor putea de­termina, într-un sistem de muncă ra­dical înnoit apariţia unor firme bune, care să înlăture situaţia jenantă a unor „experi­mente“ ce costă de la 2 milioane în sus. Deci, în această complicată a şaptea artă, răspunderile sunt mari nu numai din punct de vedere politic şi educativ, dar şi mate­rial. Toate acestea, ca şi alte probleme din domeniul creaţiei şi difuzării culturii ne obligă să dăm activităţii C.S.C.A., concep­ţiilor şi metodelor de muncă din sistemul său, legislaţiei, presei editată de noi, rela­ţiilor cu instituţiile şi comitetele de cultură şi artă judeţene o atenţie mult mai mare, pentru a fi un organism capabil să exami­neze şi să rezolve printr-o conlucrare mai atentă, mai cordială şi reciproc exigentă cu Uniunile de creaţie şi cu alte instituţii de stat sau obşteşti, problemele complicate ale dezvoltării culturii şi artelor, elimi­­nînd spiritul funcţionăresc şi birocratic, cu care ursitoarele ce i-au stat la căpătîi, încă de la naştere acestui­ Comitet, se vede că au fost prea darnice. De asemenea, cred că, în acest cadru, ne putem exprima dorinţa ca organismele de partid şi de stat din cen­trele judeţene să manifeste şi ele o grijă şi o răspundere mai mare în conlucrarea lor cu instituţiile de cultură şi artă. Altfel, ideea salutară a descentralizării şi a lăr­girii democraţiei socialiste nu poate deveni o realitate deplină, o înfăptuire de care avem nevoie în noua etapă atît de clar definită în Raportul pe care îl dezbatem şi îl aprobăm la acest Congres. Aplicînd con­secvent aceste principii, asigurăm, în con­tinuare, o dezvoltare armonioasă a vieţii culturale din ţara noastră, în care alături de creatorii şi artiştii români se afirmă plenar colegii noştri maghiari, germani şi de alte naţionalităţi. Bujor Sion delegat al organizaţiei judeţene de partid Neamţ, fel de secţie la CC. al P. C. R. ; Ion Brad delegat al organizaţiei judeţene de­­partid Suceava, vicepreşedinte al C S. C. A..

Next