Cotidianul, mai 1994 (Anul 4, nr. 102-125)

1994-05-04 / nr. 102

Cotidianul MIERCURI • 4 MAI 1994 Musafirii îndărătnici George Carpat­­oche Există în politică două genuri diametral opuse de perse­verență. De o parte, tenacitatea aspră și dureroasă a cugetu­lui care își urmează calea, oricât de anevoioasă, fascinat de o viziune covârșitoare, de cealaltă parte îndărătnicia tâmpă, vecină cu nesimțirea, care stăruie în eșec și irealitate, din pură inerție, dacă nu„chiar dintr-o superstițioasă încredere în veșnicia prezentului, în această din urmă perseverență exce­lează regimul Iliescu. Deși își dă seama că a ratat complet intrarea politică în Europa, că, în pofida tuturor documentelor și acordurilor semnate în ultima vreme, a rămas în carantina morală căreia i-a hărăzit Occidentul, după atâtea escapade în clasic stil bolșevizant, deși este vizibil neglijat, dacă nu chiar ignorat de guvernele marilor puteri, regimul se comportă de parcă ar fi fost omologat și confirmat ca democrație pur-sânge de întreaga comunitate a popoarelor. Nulitățile lui se întoaie în paginile ziarelor, ca și cum primirea României în Consiliul Europei ori Parteneriatul pentru Pace cu NATO ar fi onoruri binemeritate și nu hatâruri, făcute exclusiv din rațiuni de stat și legate pe deasupra de obligații inconturnabile. Bravează această pleavă ceaușistă, ca și cum nu s-ar fi furișat la putere, ci ar reprezenta de-a dreptul încununarea istoriei naționale. Bravează și ridică pretenții. Guvernul Văcăroiu nu scapă nici un prilej să protesteze pe lângă marile puteri diverse creanțe politice, remunerabile în convingerea sa în dolari peșin, de la asistența acordată forțelor aliate din Golful Persic cu baterii de Borsec și Căciulata, și până la apli­carea sancțiunilor economice ONU împotriva Iugoslaviei restrânse, de la Ismail până la Novi­ Sad. In același timp, exponenții regimului, pe care miniștrii occi­dentali nu-i frecventează decât cu vădită neplăcere și doar în limitele strictului necesar, se află în treabă la toate simpozioanele internaționale, pentru a sugera publicului din țară invitații inexistente și normalitate diplomatică deplină. Ion Iliescu n-a efectuat în străinătate nici măcar atâtea vizite oficiale ca nenorocosul președinte de odinioară al Austriei, Kurt Waldheim, pe care îl ostracizaseră Statele Unite. Și a fost necesar un masaj psihologic prelungit în culisele coabita­­tului parizian, pentru ca arhontele eponim de la Cotroceni să fie în sfârșit primit de François Mitterrand și ridicat în slăvi­­ într-un foarte galic răspăr­­ ca întruchipare a înțelepciunii balcanice. Tot astfel, nimeni nu știe la Bonn, cu precizie, cine l-a invitat în Germania în aceste zile pe Adrian Năstase, padișah PDSR și martor al Parlamentului de pe cheiul Dâmboviței, pentru a-i da posibilitatea să clameze necontrazis că regimul Iliescu este o democrație exemplară­­ care democrație, ireversibilă și minunată fiind, trebuie, bineînțeles, sprijinită cu toată vigoarea de partenerii din Apus. Cu dezinvoltura unui autentic activist comunist, Adrian Năstase mizează pe semne pe efectul “Clochemerle”, sperând că fiecare demnitar german își va suspecta confrații de gata de a-l fi invitat pe activistul moldo-valah, și va face în consecință mină bună, ferindu-se să-i dea de gol. După cum se bizuie (în mod cu totul eronat) pe memoria deficitară a gazdelor lui, care ar putea să confunde din nou Bucureștiul cu Budapesta și să-i accepte astfel tale quale basmele cu iz exotic despre succe­sele tranziției spre economia liberă. Cu îndărătnicie impudică repetă automatismele din vremea ceaușismului, când diverși soți, Andrei, Burtici și alte mangalale poposeau în capitale apusene pentru a juca roluri de misiți, pentru a pregăti vizitele celui mai înalt troglodit al țării și, în subsidiar, pentru a face de râs România. După ce Năstase Adrian va stabiliza, el, cu îndemânarea lui alunecoasă, relațiile lui Ion Iliescu SRL cu Germania (cum declara la Bonn), ne vom trezi că va insinua la rândul lui exis­tența unor înțelegeri secrete cu Occidentul, în temeiul cărora nomenclaturiștii trebuie neapărat să rămână la putere la București, dregând alegerile, încă vreo zece legislaturi, fiind chezășia unor­­ neprecizate­­ calcule strategice planetare. Ce tot caută acești impostori comuniști de înfiorătoare mediocritate și incultură în parlamentele și palatele politice occidentale? Cu ce speraclori izbutesc să-și deschidă drumul? Partidele de guvernământ ale marilor democrații vor trebui să risipească într-o bună zi aceste nedumeriri ale propriilor lor alegători. Ce caută în Vest, în funcția de regizor diplomatic, tocmai această creatură nomenclaturistă, care a ticluit și semnat în martie 1991, ca ministru de Externe, trata­tul româno-sovietic de trădare națională? lată o întrebare care apasă greu pe umerii șefilor de protocol ai Cancelariei din Bonn. A dispărut oare din politică și diplomație orice sâmbure de morală și orice elementar bun-simț? După precedentul infamant al masacrelor din Bosnia, să accepte Occidentul chiar orice și pe oricine? Face Estul prozeliți­­ în Vest? Riscăm­ să luăm în serios un episod hazliu, cu musafiri dezagreabili și uzurpatori impertinenți, și să comitem un act de impietate față de tragedia noastră națională. Comis-voia­­jorii de felul lui Adrian Năstase pot trezi nu indignare, ci doar zâmbete amuzate. Vineri, 6 mai, în suplimentul “Alternativa”, vom publica textul integral al Convenției Europene a Drepturilor Omului, împreună cu protocoalele aferente. Pastorala prezidențială De marile sărbători ale creș­­tinității se obișnuiește ca înalții ierarhi ai Bisericii să adreseze clerului și credincioșilor o scrisoare solemnă (enciclica - la catolici, pastorala - la ortodocși), care conține de regulă și o luminare dogmatică a eveni­mentelor. Nu mică ne-a fost mirarea ascultând, în Sâmbăta Patimilor mesajul președintelui României, dl Ion Iliescu, adresat ierarhilor, clericilor și credin­cioșilor ortodocși, greco-catolici, armeni și protestanți, cu prilejul sărbătoririi Paștelui. Chiar dacă el n-ar fi fost citit de un crainic mai puțin scârbit de cele lumești - cum pare dl­ Florin Mitu, recitatorul de voie­ de nevoie al so­lemn­ei proze prezidențiale, efectul ar fi fost același. Pentru că­­ deși, în general, mesajul conține aserțiuni de bun simț, minus inevitabilele referiri la daci și romani, Meșterul Manole și păstorul mioritic­­ nu se poate să nu te întrebi: când este sincer­ul Iliescu? Bănuim că atunci când se declară liber cugetător. Atunci ce rost are să ne invoce tocmai dom­nia sa “miracolul învierii, precum și simbolistica vieții și lucrării Mântuitorului?” Ne încearcă astfel,bănuiala că “pastorala” prezidențială a avut un singur scop: de a fi o “contrapon­dere” la mesajul Regelui. Vană încercare! Mihai Creangă Monarhia salvează Opoziția­ Gabriela Stoica Opoziția anticomunistă și pro-demo­­crată din România nu s-a putut prefigura în “epoca” ceaușistă. Tirania dictaturii și teroarea întreținută de Securitate, prezentă în toate celulele societății, au făcut imposibilă coagularea și afirmarea fermenților democrației, comunicarea între protestanții solitari și organizarea unei autentice mișcări disidente. Rezistența anonimă a fost însă remarca­bilă, și acest lucru s-a văzut la Revoluția din Decembrie, când sute de mii de oameni, în majoritate tineri, au determi­nat, cu neprețuite sacrificii, căderea dictaturii. Neavând însă lideri, ci doar martiri, Revoluția română anticomunistă a fost confiscată de eșaloanele infe­rioare ale nomenclaturii și de aripa perestroikistă a Securității, care a preluat puterea sub conducerea falsului erou Ion Iliescu, rivalul gorbaciovist al stalinis­­tului Nicolae Ceaușescu. Ținând seama de condițiile particulare din România, reînființarea partidelor istorice a fost perfect justificată, consfințindu-se astfel nașterea unei opoziții autentice, credibile și legitime din punct de vedere politic și moral. Ar fi fost normal și benefic pentru interesul național ca intelectualii, grăbiți să-și afirme rezistența prin cultură și indepen­dența politică, să se orienteze spre partidele istorice, renăscute prin efortul propriilor supraviețuitori, să le întă­rească, infuzându-le modernitate și anvergură. Din păcate nu a fost așa, dar nu analiza acestui aspect stă în intenția prezentului articol. Ceea ce vreau să arăt este că Opoziția democrată s-a constituit în mod natural din partidele istorice, neexistând în fapt o altă cale alternativă. Recuperarea tradiției de țară europeană, restaurarea adevărului istoric, restituirea modelelor umane, a personalităților politice care au marcat decisiv destinul României moderne, nu înseamnă - așa cum s-a răstălmăcit de către puterea comunistă - restaurație anacronică a societății antebelice, altminteri imposibilă după o jumătate de secol. Reînființarea partidelor istorice a consemnat momentul regăsirii rădă­cinilor, a ancorelor necesare construcției democratice și, mai ales, dobândirea de către opoziție a unei legitimități incon­testabile, pe care puterea comuniștilor, de ieri și de azi, nu o va putea obține vreodată. Ceea ce începe să apară drept un adevărat paradox este faptul că atât PNȚCD, cât și postdecembristul PNL, nu și-au formulat clar, dintru început, opțiunea pentru monarhie. Sigur că, în­tr-o primă fază, opinia publică nu era pregătită să accepte, nici măcar în prin­cipiu, o dezbatere rațională despre “republică sau monarhie”. Dar, în aceeași măsură, ea respingea și partidele istorice, intoxicarea ideologică nefăcând diferențe între Rege și ceilalți “vânzători de țară”, împotriva cărora președintele Iliescu a dezlănțuit mineria­­da din iunie ‘90. Doi ani mai târziu însă, în preajma următoarelor alegeri, sute de mii de oameni au putut aclama în voie venirea Regelui Mihai, fără să mai fie huiduiți de gospodine feseniste, iar polițiștii și-au făcut, cu orgoliul și demni­tatea propriei lor metamorfoze, datoria de a apăra pe Majestatea Sa. Fără să fi existat o activitate coerentă și susținută de educare a oamenilor în spirit demo­cratic, cu o televiziune aservită constant Puterii, cu un acces dificil la adevărul istoric și o informație poluată sau trunchiată, cele două zile ale vizitei regale au demonstrat un remarcabil progres de cunoaștere și emancipare. Din păcate opoziția nu a știut, nu a vrut sau nu a putut să valorifice momentul. Deși nu au votat Constituția fesenistă, partidele din Convenția Democratică, în primul rând țărăniștii și liberalii, nu au marșat deschis pe monarhie. Era momentul optim ca electoratul să înțeleagă că pro-monarhismul partidelor istorice reprezintă o opțiune de continui­tate, consecvență și legitimitate. Identitatea democratică a acestor partide și rolul lor în istoria României sunt legate indisolubil de colaborarea cu instituția monarhică. Contribuția PNȚ la făurirea statului național sau marile reforme liberale din anii ’20 sunt de neconceput în afara monarhiei con­stituționale. Ignorând acest adevăr sau afirmându-l doar retoric, cu jumătate de gură, partidele istorice își neagă o dimensiune esențială a identității lor: pro-monarhismul. Oricâte eforturi de imaginație am face, nu ni-i putem închipui pe Iuliu Maniu, I.I.C. Brătianu sau Ion Mihalache activând sub umbrela pluripartitismului republican. Nu poți fi în același timp liberal din spița Brătienilor și republican iliescian! Este dreptul partidelor noi, postde­­cembriste, să se declare republicane; dar țărăniștii și liberalii sunt obligați să respecte memoria întemeietorilor și să nu-și nesocotească tradițiile pe care, altminteri, le invocă mereu. Pro-monar­hismul ar putea constitui chiar un criteriu de unificare a mișcării liberale, prin care s-ar realiza disocierea de falșii liberali. Dacă, acum doi ani, domnul Emil Con­­stantinescu a contribuit prin prestația sa electorală, ca adversar pro-republican al lui Ion Iliescu, la erodarea capitalului de simpatie datorat de opoziție vizitei regale, momentul psihologic actual nu mai trebuie ratat. Refuzul guvernanților de a acorda viza de intrare în țară Majestății Sale Regelui Mihai și Reginei Ana a jignit și umilit pe toți oamenii de bună-credință. El demonstrează criza de putere a Puterii și complexul său de legitimitate. Blamul dat Timișoarei traduce frica de orașul care a aprins flacăra Revoluției, contribuind decisiv la răsturnarea dictaturii. Timișoara a fost astfel pedepsită în spiritul restaurației ceaușiștilor, dându-se satisfacție partide­lor naționalist-comuniste. Continuând să șovăie în sprijinirea alternativei monarhice, Opoziția își ipotechează viitorul și își știrbește credi­bilitatea. Acceptând colegialitatea parla­mentară a torționarilor, securiștilor, activiștilor și lăutarilor lui Ceaușescu, fiind martoră a restaurației ordinii ceaușiste și a legiferării statului polițienesc, nereușind să formeze și să propună timp de peste patru ani un lider de anvergură, capabil să-l învingă electoral pe Ion Iliescu, partidele istorice - cu ponderea cea mai mare în cadrul Convenției - riscă să se delegitimeze moral și să-și amputeze rădăcinile anticomuniste. Sprijinirea clară, argumentată, consecventă și intens mediatizată a monarhiei constituționale este astăzi singura soluție salvatoare, atât pentru opoziție, cât și pentru țară. “Români, soarta mea este în mâinile voastre... ...De fiecare dintre voi depinde întoarcerea mea în patrie, în respectul libertății și demnității fiecăruia” Mesajul Majestății Sale Regele Mihai către Țară de Sfintele Paști 1994 Români. Astăzi, când împreună cu fa­miliile voastre sărbătoriți, în sa­tul sau orașul nostru, Sfintele Paști, mă adresez vouă cu gravitate. Hotărîsem să primesc invitația Mitropolitului Banatului și a Primarului Timișoarei și să vin pe pământul nostru românesc pentru ca împreună să ne rugăm pentru Țară. In pofida promisiunilor făcute, cei care guvernează astăzi nu îmi îngăduie să fiu cu voi, acolo unde am fost invitat, la Timișoara. Ei nu au reușit să depășească teama de legătura directă ce există între voi și mine, legătură ce s-a arătat acum doi ani, când sute de mii dintre voi mi-au ieșit cu entuziasm în întâmpinare. Guvernanții se înșală. Prezența mea printre voi reprezintă pentru toți, și pentru ei înșiși, garanția păcii civile și morale, a păcii sufletești de care Țara are nevoie pentru a ieși din îndoială, descura­jare și teamă. Cu încredere în cele spuse la primele convorbiri, începute în urmă cu două săptămâni, privind aspectele practice ale călătoriei mele, am nădăjduit că autoritățile guvernamentale au înțeles în fine că singura mea preocupare este să contribui din toate puterile la împăcarea tuturor românilor, pentru că numai împreună putem face ca România să renască. Deși am fost gata să iau în considerare toate soluțiile în numele interesului major al tuturor românilor și al unității naționale, în ciuda dorinței manifestate de unii dintre cei care participă la condu­cerea treburilor Țării, sunt nevoit să constat cu mâhnire că la cel mai înalt nivel al statului se menține nedreapta hotărîre de excludere a mea, luată de conducătorii loviturii de stat comuniste acum peste patruzeci de ani. Români. Datorită vouă și pentru voi, nu vreau să-mi pierd nădejdea. învie­rea Domnului este triumful spe­ranței asupra îndoielii, și împăr­tășim aceeași credință în izbânda vieții asupra morții. Hristos a înviat! Este ceasul în care răbdarea noastră trebuie să dea roade. Hristos a înviat! Cei care au îndurat nedreptăți se ridică și merg. Aceeași rugăciune o înălțăm pentru Patria noastră, pentru familiile și viitorul vostru. Hristos a înviat­, Români, Soarta mea este în mâinile voas­tre. De fiecare dintre voi depinde întoarcerea mea în patrie, în respectul libertății și demnității fiecăruia. Știu că mulți dintre voi și-au manifestat public dorința de a mă vedea printre voi și am ascultat cu mare emoție apelurile reprezen­tanților aleși ai poporului, ale tine­rilor, ale intelectualilor, ale sindi­catelor și numeroaselor asociații. La toate acestea se adaugă miile de scrisori pe care le primesc de la compatrioți credincioși. A sosit ceasul în care după sacri­ficii și suferință să fim împreună pentru reînvierea Patriei noastre, împreună cu Familia mea vă doresc Sărbători Fericite. Așa să ne ajute Dumnezeu! J! CSCE este partizan al politicii rusești Lunând cunoștință de “Declarația conducătorilor Moldovei și Transnistriei”, semnată de Snegur și Smirnov în ziua de 28 aprilie a.c. la restaurantul Foișor de lângă Tiraspol, Frontul Popular Creștin Democrat din Basarabia a remis spre difuzare agenției AMPress un comunicat în care se afirma: “Declarația respectivă marchează încă o etapă în procesul de aservire a Basarabiei intereselor rusești. Astfel, exponenții Moscovei, aflați în posturile cheie ale Republicii Moldova, care au simulat în ultimii ani un dezacord zgomo­tos cu Tiraspolul, au aplicat o lovitură serioasă intereselor noastre naționale, subminând independența și unitatea statu­lui. Declarația din 28 aprilie constituie o recunoaștere oficială a “republicii moldovenești nistrene”, aceasta fiind pusă pe picior de egalitate cu Republica Moldova. Constatăm cu regret că prezența misiunii CSCE la întâlnire știrbește prestigiul acestui for internațional, plasându-l în postura de partizan al politicii imperiale rusești. FPCD consideră că tranzacția din 28 aprilie 1994 urmărește anularea caracterului național­ unitar al statului și periclitează dreptul fundamental al națiunii la autodeterminare”. Memorandumul adresat Consiliului Europei de cetățenii Timișoarei Cu prilejul Sfintelor Sărbători de Paști, Regele Mihai I de România a fost invitat de înalt Prea Sfinția Sa Mitropolitul Banatului, Consiliul Municipal Timișoara și Primarul orașului. Această invitație a fost întemeiată și pe faptul că Regele Mihai este ctitorul Catedralei Mitro­politane a Timișoarei. Pentru a treia oară, Guvernul României a refuzat dreptul Regelui Mihai de a vizita Timișoara, invocând de această dată false probleme de securitate. Ținem să aducem la cunoștința opiniei publice internaționale: 1. Mihai de România este cetățean român, născut în România din părinți cetățeni români. în conformitate cu Constituția actuală a României și cu prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului, gestul Guver­nului este un abuz. 2. Atâta vreme cât nici măcar unui cetățean străin nu i se impun restricții de circulație pe teritoriul României, impunerea acestora unui cetățean român constituie un act arbitrar și discriminatoriu. 3. Atitudinea Guvernului român ofensează demnitatea noastră de cetățeni ai orașului Timișoara, prin sacrificiul căruia în România s-a deschis în Decembrie 1989 calea spre libertate și democrație; în același timp, asemenea practici întrețin în țară o stare de tensiune, suspiciuni, de natură să divizeze societatea românească și să împie­dice reconcilierea națională. Solicităm Consiliului Europei dezbaterea în comisiile de speciali­tate și în plen a abuzului semnalat de noi. Atenția Consiliului Europei față de acest memorandum ar constitui pentru noi o reparație morală. O țară unde abuzurile sunt la ordinea zilei “Cum poate un regim care se consideră emanația unei revoluții anticomuniste să refuze unui cetățean român, prima victimă a comunismului, dreptul de a-și vizita țara, în timp ce foști stâlpi ai comunismului se află la conducerea statului român?" se arată într-o decla­rație semnată ieri de 70 de deputați. Declarația a fost citită în ședința Camerei Deputaților de către dl deputat Ion Diaco­­nescu (PNȚCD), ea constituin­­du-se într-un protest față de refuzul autorităților române de a-i acorda viza de intrare în țară MS Regele Mihai, în ședința de ieri a Camerei Deputaților a fost votat raportul Comisiei de mediere a diver­gențelor apărute în legătură cu Proiectul de Lege privind expro­prierea pentru cauză de utilitate publică. Singurul punct care a provocat discuții a fost cel privi­tor la “executarea imediată a unor lucrări ce interesează apărarea țării, ordinea publică și siguranța națională”, unde termenul de “ordine publică” a fost considerat prea vag și greu de definit. dl deputat E. Popescu (PNȚCD) a adus în discuție faptul că formularea va provoca “o sumedenie de procese pe plan interpretativ”. Și într-o țară unde abuzurile sunt la ordinea zilei, exproprierile în interesul ordinii publice ar putea fi, și ele, arbitrare. Tot prin lege, “se poate declara utilitatea publică în situații excepționale în cazul în care sunt supuse exproprierii lăcașuri de cult, monumente, ansambluri și situri istorice, cimi­tire, alte așezăminte de valoare națională deosebită ori localități urbane sau rurale în întregime”, în aceste condiții, întrebarea este: cu cimitirele ce aveți? Tot în ședința de ieri a Camerei Deputaților a fost adoptat și Proiectul de Lege privind activitatea notarială. Alexandra Fusoi — — Jutud­­e­nită -------------­Sancțiunea pascală regală Liviu Ioan Stoiciu A trecut Praznicul învierii, la unii mai bogat cu duhul, la alții mai sărac, “praznic al praznicelor și sărbătoare­a sărbătorilor”, românii au năvălit, mai mulți ca niciodată parcă anul acesta, în bisericile ortodoxe să se smerească, să li se ierte păcatele: pe mine, unul, speriindu-mă - nu cumva au venit atâția să se roage fiindcă presimt vreo cumpănă colectivă? Să batem în lemn... Acum, neîndestulat de toate cele trebuitoare supraviețuirii cotidiene, trupul își va fi cerut de Sf. Paști iertare sufletului său pentru imoralitate (că a făcut compro­misuri), la fiecare din noi, cei ce o ținem pe calea crucii... Am gustat din “Paștile cu vin”, la Sfânta împărtășanie, din Mielul sacrificat (care a ridicat păcatele lumii) și din cozonac (trupul Domnului), am ciocnit ouă roșii (oul reprezintă simbolul mormântului dătător de viață) și am aprins lumânări morților noștri și viilor, “lumină din lumină” - cine știe, poate așa, perpetuând clipe colective de solemnitate sacră, ne vom mai îmbina destinul întors împotriva noastră după Revoluție, destin deturnat de activiștii PCR și securiștii torționari... Am petrecut zilele Sf. Paști cu inimile pline de recunoștință pentru alesul lui Dumnezeu, prea încercat, Regele nostru Mihai I (alungat de pe Tronul României de armatele de ocupație sovietice), mai mult ca niciodată parcă mai resemnați în fața previzibilității revoltătoarelor scenarii, ce se derulează implacabil, ale Puterii neocomuniste, de a-L ține departe de țară. De data aceasta fiind pus pe tapet un scenariu al tergiversării primirii vizei de intrare până în ultima clipă, cu condiții de neacceptat­ în cele din urmă, Regele nostru fiind săptămâna trecută obligat să renunțe să fie prezent fie la Timișoara de Sf. Paști (unde fusese invitat oficial de Mitropolitul Banatului și de Primărie), fie la București, unde guvernul Văcăroiu s-a făcut că-L invită... Frica de Rege a republicanilor comuniști este deja patologică­­ “întrucât prezența Regelui în țară le provoacă, acut, complexul de culpabilitate și de nelegitimare”, după cum bine a declarat Agenției Mediafax dl Corneliu Coposu! Zbatere inutilă a Puterii de stânga­ extremiste de a-L ține în exil, în șah, în continuare pe Regele legitim al României - românii, în sapă de lemn, aduși în pragul paroxismului de regimurile roșii republicane reacționare, fiind deja majoritar fixați pe alternativa credibilă a restaurării monarhiei constituționale! O alternativă a reîncoronării Regelui Mihai, naturală, în plină ofensivă, ofensivă a firii. Degeaba se dau de ceasul morții, prostesc, azi, guvernanții noștri - “spaimele obscure ale Puterii actuale nu vor putea amâna la nesfârșit speranța”, speranța de a vedea pe Majestatea Sa în România, pe Tron. Deoarece “guvernele trec, țara rămâne și îl așteaptă pe Regele ei” (după cum a declarat, totodată, extraordinar, și dl N. Manolescu acum­­ “România liberă”/30­04), să ne mântuiască... De altfel, aș vrea să atrag atenția asupra unui aspect pe care Puterea l-a mediatizat intens, în legătură cu afirmația “tristeții și mâhnirii” fariseului infractor (dovedit inclusiv de Comisia anticorupție parlamentară), Viorel Hrebenciuc, secretar general al Guvernului, afirmație dată publicității după refuzul demn regal de a mai veni în țară! Afirmație dată, să recapitulăm, după ce, jignitor la adresa bănățenilor ce L-au invitat, după îndelungi tratative de izolare a Regelui și după ce i S-a blocat accesul în orașul martir Timișoara, din motive de “insecuritate”, guvernul N. Văcăroiu a găsit, diabolic, o soluție de compromitere a Casei noastre Regale, anulând vechea invitație bănățeană și invitând el, oficial, pe Rege să vină în România în condiții de restricții ce nu păreau a fi inițial absurde, punând la îndemâna Regelui chiar un avion special, cazare și masă întregii familii “la nivelul protocolar cerut de statutul înalților oaspeți”. Prin această invitație, guvernanții lăsând pur și simplu cu gura căscată opinia publică, nu numai Casa Regală, niciodată nemaiîntâm­­plându-se să aibă Regele nostru parte de atâta “amabilitate” - altfel, o diversi­une neocomunistă de proporții, după cum avea să dovedească. Oare ce să fi însemnat această nouă poziție față de Rege a autorităților românești, ne-am întrebat cu toții săptămâna trecută? Ei bine, nimic mai simplu, se pare, în perioada 2-4 mai, în România, guvernul N. Văcăroiu îl aștepta pe șeful guvernului Regatului Spaniol, Felipe Gonzales, vizita înaltu­lui demnitar fiind considerată oficial a fi pentru noi “de o importanță excep­țională”! Pricepeți­­ și cum Regele Spaniei este chiar rudă de sânge cu Suve­ranul României, Mihai I... Vă dați seama­­ de aici stupefianta invitație lingu­șitoare a guvernului N. Văcăroiu la adresa Regelui Mihai I, de a veni ca turist în țară, de ochii lumii, gata să-și bată joc de buna-credință a Casei Regale europene... Urmarea? Firește, după refuzul Regelui de a accepta condiții umilitoare de vizitare a României, izolat complet de poporul care abia aștepta să-L vadă și să-L aclame, pe banii Guvernului nostru republican, Felipe Gonzales, liderul guvernului Regatului Spaniol și-a anulat, la rândul lui, jignit, sosirea în România condusă de neocomuniști, sancționând-o astfel­­ cu siguranță, în semn de protest față de tratamentul nedemn de primire a Regelui Mihai I în propria Sa țară... Nu credeți? Oricum, e o “coincidență” frapantă - de aici “tristețea și mâhnirea” silnicului Viorel Hrebenciuc, ați înțeles...

Next