Cotidianul, septembrie 1997 (Anul 7, nr. 201-226)

1997-09-01 / nr. 201

TIDIANUL LUNI • 1 SEPTEMBRIE 1997 OPINIA Este oare PD un modern? partid N. Burghelea Unii comentatori ai vieții politice românești consideră că PD este un partid modern, cu care am putea intra victo­rioși în secolul următor. Dl Petre Roman spunea cam același lucru, la recenta Convenție a Partidului, și nimeni nu l-a contrazis. Ce este adevărat și ce nu din această afirmație putem să aflăm dacă facem măcar o sumară analiză a doctrinei, a comportamentului și a activității acestui partid. în ce privește abordarea problemelor actuale ale soci­etății românești, partidul dlui Roman a făcut unele lucruri burne, dar s-a dovedit a fi, în prea mare măsură, tributar mentalității societății socialiste. PD dorește, fără îndoială, o Românie modernă, dar ștergând cu buretele peste nedreptățile săvârșite în vremea comunismului. Membrii lui nici nu vor să audă de repararea acelor nedreptăți. Sigur că ei sunt pentru economia de piață, dar nu plecând de la restituirea bunurilor naționalizate abuziv, ci începând cu “noi, cei de astăzi”. Cu prilejul recentei Convenții a PD, l-am auzit din nou pe dl Roman făcând această stranie afirmație. Este de neînțeles cum un om ca domnia sa nu­­și dă seama că ea vine în contradicție cu linia de conduită a lumii civilizate: în lumea modernă, nerespectarea drep­tului la proprietate privată este unul din cele mai grave delicte. Nimeni nu ar îndrăzni să bagatelizeze dreptul cuiva de a-și primi bunurile de care a fost jefuit, pe motiv că de atunci au trecut 50 de ani și omul a îmbătrânit. Dacă luăm în discuție comportamentul actualilor membri ai PD, din perioada în care ei au fost la guvernare (1990- 1991), nu putem să nu ne aducem aminte că, o bună bucată de vreme, s-au înțeles de minune cu dl Iliescu și cu tovarășii acestuia, în mod deosebit ne urmărește ima­ginea dlui Roman când s-a dus să-l “salveze” pe regreta­tul Corneliu Coposu din ghearele contramanifestanților. Felul cum se scuza față de aceștia, cu cuvintele rămase de referință “Nu că vreau să le iau apărarea!”, spune mult. Ni-l amintim apoi pe dl Roman din scena cu datul peste mână, de la Alba lulia, de la 1 Decembrie 1990. Cuvântarea lui Corneliu Coposu nu s-a putut auzi din cauza fluierăturilor acelorași contramanifestanți, aduși acolo de stăpânire, din toate colțurile țării. Mai este nevoie să amintim că la acea vreme dl Roman era prim-ministru? Acolo erau și reprezentanții etniei maghiare. Prezența acestora la Alba Iulia era cea mai bună dovadă de recunoaștere a drepturilor României asupra Ardealului. Huiduirea lor a fost una din cele mai mari neghiobii politice care se putea pune la cale. Ni-l amintim pe dl Roman comunicând, din toată inima, cu contramanifes­­tanții, până într-acolo, încât dl Iliescu, personal, a trebuit să-i dea peste mână. Și acest gest a rămas de referință, definind o anume stare de spirit, care nu are nimic în comun cu gândirea modernă. Nu ținem minte ca dl Roman să fi regretat în scris sau măcar verbal poziția lui de atunci. Recunoașterea propriilor păcate ar fi cea mai bună dovadă de gândire modernă. Orice om poate săvârși greșeli, dar dacă el le regretă și le recunoaște avem o primă asigurare că nu se va mai repeta. Am avut recent cazul cu demiterea dlui Valerian Stan. Dl Petre Roman ar fi cucerit inimile românilor dacă ar fi recunoscut că a greșit și, împreună cu colegii domniei sale, puși în discuție, ar fi cedat apartamentele respective și s-ar fi mutat în altele mai mici, în loc de aceasta, domniile lor au reacționat violent, punându-l pe primul ministru în situația ingrată de a-l demite pe Valerian Stan. Sigur că, prin aceasta, ei au câștigat niște apartamente, dar în perspectivă au pierdut credibilitatea în fața electoratului. Cei ce spun că Partidul Democrat este un partid modern se gândesc, desigur, că el este compus în mare majori­tate din oameni tineri, ceea ce este, fără îndoială, un lucru bun, dar nu suficient. Suntem convinși că domniile lor doresc binele României și, pentru aceasta, au făcut și mai pot face încă multe lucruri bune. Dacă și-ar pune însă de­­litate și ar adopta și un comportament mai discret și mai moderat al oamenilor politici de acolo, ar putea deveni într-adevăr un partid modern, de care România are nevoie. Deși raportul prezentat de Petre Roman înscria lucrările Convenției într-o atmosferă triumfalistă, s-au înregistrat și critici, unele chiar destul de dure. Liderii PD nu au putut trece cu vederea rezultatele recentului sondaj care credita partidul cu 11,8%. Constatând că mesajul și discursul politic al PD nu au fost suficient de penetrante, Petre Roman a atribuit o parte din răspundere grupurilor parla­mentare, miniștrilor și altor demni­tari PD, a căror activitate nu ar fi fost destul de vizibilă. în același context, secretarul Consiliului Executiv al PD, Vasile Blaga, a propus ca aceștia “să coboare din turnul de fildeș și să întrețină un dialog sistematic cu oamenii”. El a propus chiar ca demnitarii PD să beneficieze de un spațiu special pentru audiențe, unde să se întâlnească și să discute cu publicul. Două ore pe săptămână, acordate fiecărui demnitar, ar fi suficiente pentru ca simplul cetățean să nu mai perceapă stilul liderilor PD drept unul arogant. Vasile Blaga a prezentat în plen Raportul privind situația organizațiilor teritoriale. Un raport destul de critic, pornit de la premisa: “cu aceiași oameni și cu același stil de lucru, vom comite aceleași greșeli și vom obține aceleași rezultate­­ și poate mai puțin decât atât”. Procentajul redus obținut de PD la ultimul sondaj se datorează în mare parte funcționării defectuoase a organi­zațiilor locale. Liderii locali ai PD sunt cunoscuți de mai puțin de 40% din populația autohtonă. Secții din localități sau centre județene importante sunt închise zile în șir. Șefii din teritoriu, se menționează în Raport, “umblă mai ales după satisfacerea unor interese de ordin personal”. Vasile Blaga a cerut funcționarea sediilor județene In urmă cu opt-zece săptămâni, dl Ion Iliescu (celebrul specialist în edificarea științifică a capitalismului victorios) se declara foarte supărat pe guvernanți, pentru că aceștia nu știu să gestioneze economia: ei­­ și-au luat mâna de pe agricultură, iar soci­etățile comerciale viabile au fost aduse în stare de faliment”. (Aici, dl Iliescu uită că managerii pedeseriști sunt cei vinovați de falimentari...) în aceleași zile, ziarele ne informau că dl Iliescu a avut întâlniri secrete cu liderii unor sindicate. După mai puțin de 24 de ore, dl Ion Iliescu (concurent din ce în ce mai aprig al dlui Silviu Brucan în domeniul ghi­cirii viitorului unei societăți care de fapt n-a avut niciodată nevoie de ei), declara plin de emfază că vor avea loc “mari mișcări sociale în toamnă”. Iată, toamna bate la ușă și liderii de sindicate ne asigură că sindicatele vor începe în zilele următoare demonstrații de anvergură, care vor fi urmate curând de greve generale! Să fi devenit Iliescu un veritabil Nostradamus? Sau măcar tot atât de inspirat cât și țigăncile ghicitoare cu centrale după prin­cipiile oricărei instituții (cu pro­gram strict și personal salarizat corespunzător). El a mai atras atenția și asupra cumulului de funcții în po­litică sau adminis­trație, care îi îm­piedică pe liderii locali să desfășoare o activitate efi­cientă. în aceeași notă realistă Victor Ba­­biuc a identificat cauzele ce stau la baza pierderii de imagine a partidu­lui. Pe scurt, aces­tea ar fi greșelile proprii, greșelile aliaților, lipsa de coordonare în cadrul Guvernului și atacurile par­tenerilor de coa­liție. El a avertizat că nereușitele în planul reformei se pot răsfrânge în mod negativ asupra partidului, ca unul aflat la guvernare, în beneficiul par­tidelor extremiste de tip PRM. “Orice calcul politic făcut pe ipoteza că PNȚCD va pierde pe propriile greșeli este foarte șubred”­­ a subliniat Babiuc, arătând că în ochii opiniei publice PD este legat de soarta actualului Guvern, în zona social-democrației PD riscă să piardă, de asemenea, teren în favoarea PDSR și a ApR. “Singura strategie viabilă este să putem arăta electoratului că noi am avut tot timpul o viziune și o alter­nativă pe care am încercat să le promovăm atât cât ne-au permis reclamă în ziare și cu vaci la clienții creduli? Sau cumva dl Iliescu se baza tocmai pe ceea ce discutase cu anumiți lideri de sindicate în spatele ușilor, dincolo de care presa n-a avut voie să treacă? Este mai ușor de înțeles. Chiar dacă dl Iliescu ar avea un talent înnăscut în a ghici în bobi, putem paria că în spatele “prezicerii” sale cu privire la “marile mișcări sociale din toamnă” se aflau restricțiile actualei formule de coaliție” - a atenționat ministrul Apărării. Pentru aceasta, PD ar trebui să se afirme ca partener de guvernare și nu ca un simplu “auxiliar incomod” sau, altfel spus, “acolo unde coaliția se poticnește PD trebuie să iasă în față și să arate că știe ce trebuie făcut”. In acest scop, Victor Babiuc a propus dublarea miniștrilor PNȚCD și PNL cu membri PD din Guvern sau din afară, care să se comporte ca niște miniștri PD. Pentru mai buna conturare a profilului politic al PD, acesta înțelegerile ce fuseseră stabilite a­­tunci, indiferent de evoluția aplicării de către Guvern a măsurilor refor­­m­­ i. Ion Iliescu vrea să manipuleze sindicatele cum îi convine, dar ceea ce n-a ghicit este faptul că diversele sindicate pe care se bazează (ca o pe o curea de transmisie), nu vor fi la fel de previzibile și de obediente cum se obișnuise fostul președinte cu mine­rii. Dl Iliescu a pierdut puterea, a trebuie să pună accentul pe politica externă, pe securitatea națională și pe problemele sociale. La măsurile “etatiste” propuse de PNȚCD, PD trebuie să impună soluții bazate pe descentralizarea și dezvoltarea locală. Pentru lărgirea bazei electorale a partidului, Babiuc a sugerat că ar trebui atrasă o parte din audiența ApR, a PDSR sau a partidelor liberale, în special tinerii. Pe alt plan, Victor Babiuc a sugerat că ar trebui deschise discuții cu competitorii PD de pe zona de centru: ApR, PDSR, PUNR, AR, pierdut susținătorii, a pierdut contac­tul cu realitatea și acum nu i-a mai rămas decât să viseze ca un Lenin în preajma declanșării marii revoluții socialiste din Octombrie și chiar a războiului civil. Dar nu trebuie să ne supărăm pe dl Iliescu, asta a învățat la “cursul scurt de istorie a PC(b) al URSS”, asta știe... Radu Georgescu Invitații, între discursuri de complezență și oferte de colaborare Chiar înainte de discursul lui Babiuc, repre­zentanții ApR și PDSR și-au făcut ofertele public de colaborare cu PD. Teodor Meleșcanu, liderul ApR, s-a declarat in­teresat de con­lucrarea cu social-de­­mocrații, cu atât mai mult cu cât partidul său intențio­nează să creeze un nou tip de relație Putere- Opoziție. Delegat din partea PDSR, Ioan Mircea Pașcu a pre­zentat un mesaj adresat de pre­ședintele parti­dului, Ion Iliescu. Făcând apel la originea comună a celor două partide, Iliescu consideră că între PD și PDSR există “unele concordanțe firești”, ce fac conlucrarea între acestea “necesară și chiar posibilă”, cu condiția ca ambele părți să-și depășească orgoliile, în conferința de presă de după închiderea lucrărilor, Petre Roman avea să precizeze însă că: “nu poate fi ocolită realitatea anilor ‘92-’96 și nici cea a anilor ‘90-’91”. El a apreciat că vorbind despre concordanțe, PDSR “golește de conținut realitatea” și că o colabo­rare cu acest partid este puțin posi­bilă: în privința ofertei similare a ApR, liderul PD și-a formulat rezervele legate de identitatea politică încă neclară a acestui partid. Reprezentanta Președinției, Zoe Petre, a adus cu sine un mesaj de solidaritate al coaliției. Ea a afir­mat că supradimensionarea conflictelor din interior este un mod prin care forțe oculte încearcă să întoarcă reforma din drum. în aceeași notă s-a înscris și reprezen­tantul PNȚCD, Vasile Lupu, declarând că “sunt mult mai multe cele care ne unesc decât cele care ne despart”. La rândul lor, reprezentanții sindicatelor s-au arătat gata să colaboreze cu PD în privința programului de reformă. O notă deosebită a constituit-o prestația lui Marin Condescu, liderul Centralei Naționale Confederative a Sindicatelor Miniere. Acesta a prezentat scuze lui Petre Roman și partidului său pentru răul pe care minerii l-au provocat, fără intenție, societății românești. El a explicat că ortacii au fost violenți pentru că au fost manipu­lați de forțe ce vroiau să mențină vechile structuri economice și politice. Planuri de viitor Convenția a împuternicit Biroul Executiv al PD să întocmească cinci programe privind viitoarele domenii de acțiune ale partidului. Primul dintre acestea vizează constituirea unui sistem național modern de protecție și asigurări sociale. Se impune crearea unei politici unitare în domeniu. Pentru ocrotirea categoriilor defavorizate, PD propune constituirea unui Fond de Solidaritate împotriva Sărăciei. Cel de-al doilea program vizează reformarea întregului sistem al educației naționale. Un al treilea proiect se ocupă de modernizarea agriculturii dezvoltarea rurală. Este o vedere consolidarea pro- rurale. în context, PD concentra eforturile pentru condițiilor de apariție a libere în agricultură. Sunt avu... vedere legi privind reglementarea creditului agricol, îmbunătățirea sistemului de arendare, circulația liberă a terenurilor etc. Programul pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii își propune să faciliteze accesul acestora la surse de finanțare consistente și la infor­mație. Democrații au mai adoptat un program de reformă a adminis­trației publice, menit să facă racor­dul cu sistemul adoptat în țările UE. Participanții la Convenția Națională au mai votat în ultima zi fuziunea prin absorbție a Par­tidului Unității Social Democrate și a Frontului Democrat Român cu PD. Statutul a fost la rândul său aprobat fără probleme. Singurul punct de discuție a fost condiția ca în înscrierea pe listele pentru Parlament, candidații să fi activat “de regulă” mai mult de un an în județul respectiv, din partea Partidului Democrat, în final președintele PD și-a exprimat mulțumirea față de orga­nizarea și de modul în care au decurs lucrările. Anunțând că PD și PNȚCD au ajuns la o înțelegere și în privința Legii fondului funciar, Petre Roman și-a arătat satisfacția că între cele două partide s-au aplanat tensiunile. El a ținut să sublinieze că reconcilierea s-a făcut “nu pentru a acoperi trecutul unui partid, ci pentru că pe ură nu se poate construi nimic”. Laura Ciobanu “Ghicitorul” Iliescu, între Nostradamus și Lenin J I PAGINA 2 Aceiași oameni, aceleași greșeli Staff-ul PD-FSN la a cincea Convenție Națională (29-30 august, Iași) Victor Babiuc, vicepreședinte al PD și ministru al Apărării Naționale propune dublarea miniștrilor PNȚCD și PNL cu membrii PD Pregătit are di­nti Avocatul loan Rus, președin­tele PDSR Alba, este unul dintre specialiștii care au lucrat la elabo­rarea Constituției. De când PDSR se găsește în Opoziție, respectiv de când a demisionat din funcția de Prefect al Județului Alba, Ioan Rus califica aproape toate actele legislative adoptate ca fiind neconstituționale. în această cate­gorie au fost încadrate de Ioan Rus modificările aduse Legii de organizare judecătorească, precum și toate cele 46 de ordo­nanțe de urgență ale Guvernului Ciorbea. “în România nu există stat de drept «ci stat de drepți», spune loan Rus, apreciind că în țara noastră asistăm la o instau­rare a dictaturii dreptei politice. Profitând de migrația deputatu­lui Neculai Popa la ApR, loan Maier, deputat PDSR de Alba în precedenta legislatură, revine pe scena politică locală cu­ critici la adresa actualei Puteri: “în țară nu se muncește, se plătește nemunca, țara se îndatorează pentru a plăti nemunca. Guvernul Thomsen- Ciorbea-Birtalan pune în aplicare un program care va distruge economia națională”. Ioan Maier este convins că actuala criză a uleiului a fost provocată de actu­alii guvernanți, aceștia urmărind prin impozite, să acopere suma necesară pentru a plăti majorările promise ale salariilor. Ex-deputa­­tul PDSR deține informații conform cărora sumele alocate Consiliilor județene din Bugetul rectificat nu vor ajunge în județe. Ioan Rus apreciază drept bene­fică ideea de restructurare a Departamentelor de reformă și privatizare subordonate Guver­nului, ale cărei consecințe ar fi coerența în actul de privatizare și eliminarea disfuncționalităților inerente, acolo unde există mai multe centre de decizie. “Noi nu suntem împotriva privatizării, a declarat președintele PDSR Alba, ci împotriva politicii economice a actualului Guvern, a modului în care acesta concepe reforma economică”. Ioan Rus consideră că Guvernul Ciorbea a reușit să realizeze un lucru care se impunea și pe care PDSR nu a fost capabil să-l materi­alizeze: trecerea FPS în subordinea Ministerului Reformei. Asistând la zbaterile și mani­festările PDSR pe plan local depu­tatul stomatolog Ion Berciu, președintele PNȚCD Alba, a declarat că nu se teme de mușcăturile foștilor guvernanți, deoarece PDSR are, în acest moment “dinți de lapte”. Ioan Rus a venit de curând cu o replică: “PDSR are dinți de oțel inoxi­dabil”, fiind pregătit să muște pentru a reveni la Putere. Luminița Kohalmi sa de muște, “PDSR otel inoxidabil” PNȚCD Alba a ridicat sprijinul politic președintelui Consiliului Județean rov w • . • • Al • 1­1 *1­1 • • Al A .• u Țărăniștii îl pierd, liberalii îl caștiga Organizația Alba a PNȚCD a hotărît să-i ridice sprijinul politic președintelui Consiliului Județean Alba, Augustin Mândroc. Acesta, anticipând decizia țărăniștilor, și-a depus adeziunea la PNL și a expe­diat prin poștă demisia sa din PNȚCD. Deputatul Ion Berciu, președin­tele PNȚCD Alba, a motivat poziția luată de organizația pe care o conduce față de Augustin Mândroc prin două argumente: mai întâi, președintele Consiliului Județean nu a mai luat legătura cu PNȚCD de aproximativ șase luni, făcând în instituția pe care o conduce propria sa politică, mai apoi, acesta a făcut joncțiunea cu PDSR, aflându-se în relații de foarte bună amiciție cu vicepreședintele PDSR al Consi­liului Județean Alba. “Principalul motiv al demisiei mele - spune Augustin Mândroc -este modul dictatorial și nestatutar în care este condusă Organizația Județeană de către deputatul Ion Berciu și familia sa”. Astfel explică acesta lipsa de comunicare cu partidul care l-a propulsat în funcția pe care o ocupă, subliniind că, în repetate rânduri, dar în zadar, a sesizat în scris conducerea centrală a PNȚCD în legătură cu “abuzurile” lui Ion Berciu. Mândroc respinge acuzațiile care i se aduc pe seama bunelor relații cu PDSR, considerând că, în poziția pe care o ocupa, a fost liantul dintre PNȚCD și celelalte partide, bucurându-se astfel de sprijinul consilierilor județeni și al alegătorilor. Mândroc consideră că nu a avut niciodată sprijinul politic al PNȚCD de când a fost ales în funcție. Ori de câte ori i-a invitat pe parlamentarii județului pentru a discuta problemele acute ale Albei, singurii care nu au răspuns invitației au fost paramentarii PNȚCD. Președintele Consiliului Județean Alba a declarat că va continua să aplice,cu bună credință, programul de guvernare și că va rămâne, în nou sa calitate de membru PNL, fidel Convenției Democrate și Președitelui Emil Constantinescu. Cei mai câștigați di disputele interne ale PNȚCD Alba sunt liberalii. Președintele HL, Mircea Ionescu-Quintus, își va petrece sfârșitul de săptămân în județul Alba. El va fi întâmpla de o orga­nizație întărită, întărită nu doar cu­­ președinte de Consiliu Județea, dar și cu primari și consilieri PNȚCD, fideli lui Augustin Matidiuc, care au început să semneze adeziuni la PNL. Luminița Kohalmi < La fotbal, agricultură și guvernare se pricepe tot românul... Toți vor reformă, dar să înceapă cu alții “Toți sunt de acord cu reforma, dar să înceapă cu alții, nu cu ei”, a declarat Ulm Spineanu. Din acest motiv, ministrul Reformei se gândește să convoace penru dialog reprezentanții întreprinderilor folosind un “criteriu alfabetic”. în acest fel nu o să mai exist suspici­uni și nu o să se mai supere nimeni, în legătură cu acuza adusă Guvernului că “dezindutrializează țara”. Spineanu afirma: “Dacă se pune problema să păstrăm o indus­trie pauperizată, fără pilă, fără un management riguros, tehnologic și financiar, înseamnă că nu­ am înțeles nimic. Industria unui țări nu înseamnă neapărat un n­măr mare de întreprinderi, ci un număr de întreprinderi rentabile. La sfârșitul lui 1989 făceam de date și nu făceam nimic, în fond. Firește, în activitățile de restructurat sau lichi­dare trebuie ținut cont da structura corelațiilor. Acestea trebuie să rămână active și benefice între agenții economici.” FMI nu ne lasă să luăm un credit de un miliard de dolari de la americani Guvernul României a refuzat un credit de un miliard de dolari cu dobândă de 8,5%, care ar fi putut veni din partea unor bănci ameri­cane, a declarat Ioan Coja, vicepreședinte al Uniunii “Vatra Românească”. Motivul refuzului, spune fostul senator PDAR, este legat de condițiile impuse țării noas­tre de către Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Creditul putea fi obținut prin inter­mediul lui Aurel Șeitan, cel care se ocupă de organizația PNȚCD din SUA. Șeitan, fost coleg de detenție cu Corneliu Coposu și cu liderul țărănist Ion Diaconescu, a încercat după 1989 să se facă util țării prin diverse acțiuni de ajutorare, iar după 1996, când alegerile generale au fost câștigate de PNȚCD, și-a propus să găsească surse de finanțare cât mai avantajoase pentru țară. Coja consi­deră că acțiunea de obstrucționare din partea FMI și a Băncii Mondiale ascunde interese “nu tocmai curate”. (AM Press) Nu e nevoie de remaniere Senatorul Niculae Cerveni a fost oaspete, în această săptămână, al județului Mureș, în legătură cu o eventuală remaniere guvernamen­tală, dl Cerveni a opinat: “Deși în principiu sunt de acord cu remanie­rile guvernamentale, la ora actuală nu cred că este nevoie. Guvernul actual trebuie să găsească cadența reformei, a schimbărilor. Nu spun că alt guvern ar face mai bine”. Referindu-se la demiterea procurorului general al României, Nicolae Cochinescu, senatorul Cerveni a spus că acesta “ar fi trebuit schimbat în primele 48 de ore după venirea noastră la guvernare. Nu pentru că nu ar fi un bun profesio­nist, ci pentru că el reprezintă o altă lume”. In ceea ce privește, eliberarea din funcție a șefului Corpului de Control al Guvernului, Valerian Stan, președintele Partidului Liberal a menționat în același cadru: “Demiterea șefului Departamentului de control al primului ministru a fost o acțiune monstruoasă, politică, prin care guvernul și-a făcut mari deser­vicii”. Iin legătură cu Ordonanța 32 care scoate de sub incidența Codului Penal bancruta frauduloasă, Niculae Cerveni a afirmat: “Scoaterea din Legea 31 a sancțiunilor privind bancruta frauduloasă a fost o măsură nefericită. Din rațiuni de ordin profe­sional sunt împotriva acestei măsuri luate, mai ales într-o ordonanță.” Și PS a lansat o alternativă la guvernare Partidul Socialist (PS) a lansat, sâmbătă, alternativa la guvernare a acestei formațiuni politice, în prezența conducerii partidului și a președinților organizațiilor județene. Liderul PS, Tudor Mohora a apre­ciat că această alternativă cuprinde doar principii și nu mecanismele de îndeplinire a acestui program. Pe plan economic se prevede apli­carea unui sistem de indexare automată lunară a salariilor, a pensi­ilor și altor venituri bănești ale popu­lației, ridicarea nivelului salariului minim garantat pe țară la 60 la sută din salariul mediu pe economie. PS vrea ca în cazul transformării unor regii autonome în societăți comer­ciale 30 la sută din capitalul acestora să se repartizeze populației sub formă de acțiuni. Pentru socialiștii lui Mohora formarea pieței financia­re libere va trebui să țină seama de limite maxime de concentrare a proprietăților funciare private între 10 și 50 ha. Instituțional, PS dorește inițierea unui referendum prin care Parlamentul României să treacă la un sistem unicameral. Se intenționează reducerea drastică a numărului de ministere de la 24 la 9- 10, precum și transferarea unei părți a competențelor guvernamentale, care țin de problemele asigurărilor de sănătate, ajutor de șomaj, de reconversie profesională către sindi­cate. (Rompres) ti PD și căzut PNȚCD au iar la pace PD și PNȚCD par să fi căzut la pace în privința Legii fondului funciar. După o discuție purtată cu Vasile Lupu, autorul proiectului de lege, Petre Roman a anunțat că există în prezent un plan de compromis realizat de Ion Diaconescu. Prin acesta, suprafața de teren retrocedată poate fi de 10 hectare, cu posibilitatea extinderii peste această limită, în schimb, în privința suprafețelor de pădure nu s-a stabilit încă nimic. Inițial, PD și PNȚCD s-au aflat pe poziții extreme în privința Legii fondului funciar. Democrații susțineau varianta cu 10 hectare, invocând modificarea suprafeței agricole în ultimii 50 de ani, iar țărăniștii propuneau retrocedarea întregii suprafețe deținute în trecut, limita maximă fiind de 50 de hectare. Formula de compromis a momentului a fost o lege în doi timpi, dublată de o evidență a soli­citărilor și evaluarea suprafețelor de teren disponibile. Cu toate acestea, cele două părți și-au menținut tacit pozițiile. Tocmai de aceea zvonisti­­ca de culise a lansat ideea că maleabilitatea de ultimă oră a democraților în privința fondului funciar se datorează demiterii lui Valerian Stan din funcția de șef al Corpului de Control al Guvernului. Precizăm că liderii PD au negat că ar fi cerut demisia lui Valerian Stan, după ultimele atacuri lansate de acesta asupra lui Petre Roman, Adrian Severin și Traian Băsescu. Laura Ciobanu Mohora vrea o CDR a stângii, care să răstoarne actuala Putere PSDR, PD, PDSR, ApR, PSM și PS ar putea să găsească un numitor comun pentru a constitui o forță capabilă care să răstoarne actuala Putere în viitoarele alegeri, a declarat, sâmbătă, președintele PS, Tudor Mohora. “A sosit momentul ca să ne uităm mai puțin asupra diferențelor ce ne despart și să ne uităm mai mult asupra celor ce ne apropie”, a spus liderul socialist. El crede că, spre deosebire de CDR care nu este în stare să guverneze, aceste forțe politice, enumerate mai sus, au competențele și valorile necesare unei guvernări responsabile. Mohora a precizat că, în următorul interval de timp PS va iniția contacte politice cu aceste forțe de stânga și de centru-stânga. Președintele PS crede că divizarea stângii după 1989 s-a datorat nu atât orgoliilor liderilor, cât mai ales procesului de căutare a unei formule doctrinare viabile. (Rompres) k

Next