Cotidianul, ianuarie 2000 (Anul 10, nr. 2552-2575)
2000-01-17 / nr. 2563
6 Cotidianul Spectacolul „Trecut-au anii...“ de vineri seară de la Ateneul Român a punctat poate cel mai bine aniversarea celor 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, în timp ce în toată țara au avut loc spectacole, lansări de carte, expoziții și alte manifestări dedicate zilei de 15 ianuarie, la București, artiștii Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan și Ion Caramitru, acompaniați de clarinetistul Aurelian Octav Popa au reușit, printr-un spectacol de excepție, să creeze o atmosferă magică în Sala mare a Ateneului Român.Spectacolul a avut loc după lansarea volumelor „Opere Complete - Mihai Eminescu" din holul Ateneului, eveniment cultural ce a reușit să adune la un loc multe personalități ale vieții culturale, dar și politice.. Președintele României, Emil Constantinescu, împreună cu soția sa, primul-ministru, Mugur Isărescu, președintele PNL, Mircea Ionescu Quintus, Î.P.S Daniel, Mitropolitul Moldovei, I.P.S Bartolomeu Anania și Vincențiu Ploieșteanu, ministrul Educației Naționale, Andrei Marga, ministrul Culturii, Ion Caramitru, pe scenă, fostul premier, Victor Ciorbea, președintele Academiei Române, Eugen Simion, ziariști și alte personalități au asistat la spectacolul ce avea să încheie prima zi a manifestărilor de la București consacrate poetului național. Mugur Isărescu a depus flori la statuia lui Mihai Eminescu din Piața Revoluției din la Botoșani Ziua de vineri nu s-a terminat însă la Ateneu. La ora 24.00, un tren special a plecat spre Botoșani-Ipotești. Sâmbătă, primul-ministru, Mugur Isărescu și omologul său moldovean, Dumitru Braghiș, au depus coroane de flori la statuia lui Eminescu din Piața Revoluției din Botoșani. Victor Babiuc, Ion Caramitru, Andrei Marga și Romică Tomescu au urmat gestul premierului depunând și ei coroane de flori în timp ce elevii Liceului de Artă Botoșani cântau pe versuri de Eminescu. Ceremonia depunerilor de flori a fost urmată de o slujbă religioasă oficiată de Î.P.S Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Biserica „Uspenia", unde Eminescu a fost botezat. Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu“ a fost inaugurat la Ipotești Ziua de sâmbătă nu s-a încheiat însă nici la Botoșani. Cei care au depus coroane de flori la Botoșani s-au deplasat la Ipotești unde a fost inaugurat Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu" - Memorialul Ipotești. Ambasadorii Republicii Moldova și Republicii Polone la București au luat, de asemenea, parte la manifestări. A fost deschisă Biblioteca Națională de Poezie la Ipotești și redeschise obiectivele restaurate - Casa Memorială „Mihai Eminescu", Biserica Sfinții Mihail și Gavril (ctitoria familiei Eminovici), Muzeul Etnografic din Casa Papadopol. Lacul de la Ipotești și pădurea din apropierea lui au trecut totodată în cadrul Memorialului Ipotești. Cezar Ivănescu este laureatul Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu“ Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" pentru opera OMNIA a fost acordat sâmbătă la Teatrul Național „Mihai Eminescu" din Botoșani poetului Cezar Ivănescu. Instituit de Primăria Municipiului Botoșani, premiul este în valoare de 25 de milioane de lei și el a fost acordat în prezența primului-ministru Isărescu. Cezar Ivănescu a primit, cu aceeași ocazie, și titlul de „Cetățean de onoare" al municipiului Botoșani. Tot sâmbătă a fost decernat și Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu" pentru debut editorial. Acesta a revenit lui C.D. Bobe din București și lui Dan Bogdan Hanu din Iași, și a constat în câte 12 milioane de lei acordați fiecărui câștigător. S-a vernisat expoziția „Ferestre ipoteștene“ a artistului plastic Valerian Țopa Expoziția artistului plastic Valerian Țopa a fost vernisată sâmbătă la Sala de marmură a Teatrului Național din Botoșani. Manifestările legate de aniversarea a 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu nu s-au încheiat. Ieri, la Botoșani s-a desfășurat un colocviu de literatură și poezie și a avut loc lansarea albumului de artă „Ipotești - Topos eminescian". Până la 15 ianuarie 2001, când se va încheia Anul Eminescu, vor avea loc, în majoritatea orașelor țării, spectacole, expoziții, lansări de carte dedicate lui Mihai Eminescu. Irina DUMITRESCU actualitatea culturală La 150 de ani de la naștere ____________________________________________________ Mihai Eminescu a fost omagiat de toți românii Vineri seară s-au depus toroane de flori la statuia lui Mihai Eminescu din fața Ateneului Român Atitudini polemice în receptarea imaginii poetului Mihai Eminescu între ignorarea prin exces și ignorarea prin minimalizare Poetul ar trebui citit pur și simplu Mihai Eminescu face parte dintre acei câțiva nefericiți români care au avut ghinionul să fie geniali. Drept urmare, imaginea lor a fost umflată până la vorba poetului, strania situație „Nu e nimic și totuși e". Eminescu ca sintagmă de tipul „Luceafărul poeziei naționale“, „poetul nepereche“, „omul total al culturii românești“, etc. nu e nimic. E drept că manualele școlare abundă în asemenea definiții, precum și în reproducerea la infinit a câtorva poezii, iar fotografia de la 19 ani a poetului a proliferat pe cele mai neașteptate obiecte. E drept că diverse duduițe dau ochii peste cap și cântă languros „Pe lângă plopii fără soț“ și domni bărboși cu sprâncene stufoase își umflă pieptul și strigă patetic „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie“, dar în ce măsură îl privesc toate astea pe Eminescu? Polemica pe care a declanșat-o revista „Dilema" pe marginea imaginii mitizate a lui Eminescu este salutară, însă o parte din semnatarii articolelor se descalifică prin lipsa de cultură generală pur și simplu. Eminescu nu poate fi demitizat pe baza unor impresii din copilărie, când profesoara ne obliga să-i învățăm poeziile pe de rost ca să facem frumos la serbare. Este cât se poate de necesară o imagine reală a lui Eminescu, dar nu plecând de la asemenea premise. De ce n-au plecat semnatarii articolelor respective de la câteva din poeziile eminesciene, care sunt într-adevăr rizibile („De-aș avea") și care sunt simptomatice pentru o anumită atitudine a poetului în lirica erotică, pentru a ajunge la „Odă în metru antic“, un poem de o limpezime și o forță care se dezvăluie la fiecare lectură. între „De-aș avea" și „Odă-în metru antic", scrierile politico-polemice, proza - și ea cu multe necunoscute- Eminescu se încăpățânează să nu accepte să fie nici mortificat într-o adulație a celor care nu-și pot inventa o identitate și un loc în cultură și nici în celălalt tip de îngropăciune al celor care vor să fie interesanți, nonconformiști, avangardiști, neprofesioniști. Generația actuală de critici literari, consacrați sau nu, este datoare față de generațiile tinere să înceteze cu orice fel de mistificări. Lucrul de care avem cel mai mult nevoie este adevărul, adevărul fără majusculă și fără pseudo-filosofii. Cele două atitudini față de Eminescu vin din frustrări majore și din automatisme mentale care nu fac decât să discrediteze ideile valoroase. Atitudini de același tip întâlnim și în cazul prezentării unor personalități ca Brâncuși, Călinescu, Eliade, Cioran, Nae Ionescu etc. Le acceptăm tacit scăderile susținând că nu sunt reprezentative. Nu a fost reprezentativă atitudinea lui Eliade față de Mihail Sebastian și înscrierea în Garda de Fier? Nu sunt reprezentative articolele lui Călinescu scrise în perioada comunistă? Tot ce se poate, dar ele au existat, au rămas, sunt ale lor. A fost Eminescu xenofob, șovin sau a încercat să apere o cultură minoritară, sub o ocupație străină, context în care lucrurile pot fi înțelese, însă nicidecum oferite ca model de patriotism? Cel mai trist lucru în toată această furtună într-un pahar cu apă este faptul că Mihai Eminescu nu mai este citit. Pentru a viza puțin lucrurile într-o notă comică am putea începe să popularizăm puțin scrierile lui erotice extrem de neortodoxe, în genul „Povestea poveștilor" a lui Ion Creangă, povestioară porno scrisă la fel de savuros ca și „Amintirile". Nu că Eminescu ar avea nevoie să-l trivializăm pentru a-l face să circule din nou, ci pentru a-i reface realitatea umană, vie, pentru a înțelege că Eminescu n-a fost un Dumnezeu care și-a încredințat tăblițele lui Moise pe un munte, într-un nor de fum. Bianca STUPU La 11 ianuarie 2000 a avut loc, la Centrul Cultural Român din Viena, deschiderea ciclului de manifestări ale „Anului Eminescu" (150 de ani de la naștere). Acțiunea a fost organizată în colaborare cu asociația „Unirea Prietenii României în Austria“., După o introducere muzicală a urmat un recital de lirică eminesciană susținut de actori ai teatrului „Pygmalion“ din Viena, în limba germană, textele în limba română fiind recitate de dl. Tino Gelrun, directorul instituției, în alocuținea de deschidere, dl. dr. Alexandru Popescu, directorul Centrului Cultural Român din Viena, s-a referit la importanța „perioadei vieneze" în creația lui Mihai Eminescu, pornind de la ideea, exprimată de Perpessicius, după care, în capitala Austriei ar trebui instalată o placă comemorativă cu textul „La Viena, s-a născut, în 1870, marele poet Mihai Eminescu", cu referire la faptul că această dată coincide cu începerea colaborării sale la „Convorbiri literare". A urmat vernisajul expoziției documentare, a cărei primă secțiune, intitulată „Eminescu la Viena“, conține fotografii, în cea mai mare parte inedite. Cea de a doua secțiune a expoziției, intitulată „Ecouri ale operei eminesciene“, organizată pe baza unor piese din colecția prof. univ. dr. Ion Iliescu de la Universitatea din Timișoara, prezent la manifestare, cuprinde mărturii referitoare la oglindirea creației marelui poet în diverse domenii cultural-artistice: de la documente la principalele ediții, de la lucrări de exegeză eminesciană la traduceri în limbi străine, de la presă la afișe ale manifestărilor închinate poetului în diferite perioade, de la partituri muzicale, la marcarea creației eminesciene în plastică, filatelie, cartofilie etc. în încheiere a fost lansat volumul bibliofil cuprinzând poemul „Luceafărul" în limba română și germană, realizat de dl. Ion Iliescu, tipărit recent la Editura Mitron din Timișoara. Eminescu la Viena luni, 17 ianuarie 2000 Eugen Simion: „Eminescu este un spirit european prin temele lui și spiritul său creator“ Stimate domnule președinte al Academiei Române, ziua de 15 ianuarie este ziua nașterii poetului nostru național, Mihai Eminescu. La această aniversare se cuvine să observăm că, în ciuda unor asalturi ridicole și neputincioase, cultul lui Eminescu rămâne neștirbit. Ce rost au avut aceste asalturi? „Asalturile" de care vorbești dumneata nu sunt nici ridicole, nici neputincioase. Sunt, dimpotrivă, foarte insistente, bine organizate și eficiente. Faimosul vreau să spun: rușinosul) număr din Dilema n-a fost deloc izolat. Dovadă că au urmat alte luări de poziție antieminesciene. Bineînțeles, abil făcute. Sunt atacate „exagerările triumfaliste“, naționaliste, cultul personalității etc., pentru a ajunge la esența chestiunii și esența se cheamă mitul Eminescu și opera lui Eminescu... Care sunt, deopotrivă, contestate. Ce mai trebuie spus despre Eminescu când s-a zis (în Dilema) că poezia lui este depășită, proza lui este ridicolă, iar publicistica este nulă (aserțiunea din urmă aparține unui domn numit Cristian Preda care, atunci, era asistent universitar, iar între timp a ajuns profesor și consilier prezidențial. Așa că, vă rog, nu minimalizați demitizarea lui Eminescu. Ați debutat cu voi. „Proza lui Eminescu" când aveați 30 de ani. Atunci pledați pentru înțelegerea lui Eminescu în contextul mișcării romantice europene. Cât este de european Eminescu? Este o carte de tinerețe. Prima mea carte. Lucrasem șapte ani în colectivul Eminescu (fără salariu, fiind tânăr și șomer, dat afară de peste tot), condus de admirabilul Perpessicius... Am copiat cu mâna mea toate fragmentele epice, am publicat o ediție (în colaborare cu Flora Șuteu) și, apoi, în 1964, studiul de care vorbiți. Pentru mine a fost o încercare a puterilor. Sau, cum ar zice Ion Barbu, mi-am încercat cultura critică tânără și ambițioasă. Eminescu este un spirit european prin temele lui și spiritul său creator. Este tot romantismul european în aceste fragmente metafizice și fantastice dublat de un mare poet al visului în sensul lui Novalis. Proza românească, nedesprinsă încă de placenta lirismului, dădea prima probă majoră în sensul gândirii epice europene. Test câștigat... Și cât este de național? Vă fac o surpriză, v-am adus numărul din „Gazeta literară" în care ați publicat „Plenitudinea și contradicțiile omului romantic". Dvs. vorbeau de contradicțiile „omului romantic", în general, în același număr, G. Ivașcu, în articolul „Patriotismul lui Eminescu", afirma că „doctrina social-politică a lui Eminescu criticabilă"... Ce este criticabil sau ce era atunci, în anii '60, criticabil la Eminescu? Orice doctrină politică (sau, mai bine zis) orice filosofie practică este discutabilă. Eminescu imaginează un „stat natural", o evoluție organică, legi pământene, o societate bazată pe armonia claselor pozitive... Pe scurt, o utopie fixată într-un Ev Mediu răsăritean, izolat de cruzimile istoriei. Epica lui politică trebuie citită din acest unghi. Atributul de xenofob nu i se potrivește. El apără, cu mijloacele sale intelectuale, ideea unui stat român unitar, independent și prosper. „Roșii" (liberalii), adversarii săi, aveau soluții mai bune, adică mai realiste. Dar critica eminesciană a fost necesară pentru că a apărut fondul spiritual național, care, orice soluție am alege, intră (trebuie să intre) în discuție... Care ar fi universul specific al poeziei eminesciene în contextul romantismului european? Fondul specific este dat chiar de geniul poetic eminescian. Eminescu este un mare poet inconfundabil în mișcarea romantică europeană. Românii se regăsesc în el în partea lor cea mai profundă. Dor, somnie, depărtare, ataraxie, neptunism, serafism. Toate la un loc (și încă altele) formează timbrul eminescian. O patrie imaginară și un limbaj pe care îl vorbim când suntem, o oră pe zi, aproape de esențele lumii... Acesta-i Eminescu. Eminescu nu are nevoie să fie apărat. Ați afirmat-o în primăvară când câțiva tineri necăsătoriți au găsit cu cale să fie injurioși față de opera lui Eminescu. Ce deranjează astăzi în atitudinea și opțiunile lui Eminescu? Pe cine deranjează? Pe mine mă deranjează „zeflemeaua" folosită împotriva poeziei lui Eminescu. Nu mă irită „critica" lui Eminescu, ci, repet, batjocura, „caragialismul" unui Mitică intelectual care, simțind de unde bate vântul, scrie că nu putem intra în Europa cu oameni ca Eminescu. Nenorociții nu știu că, dimpotrivă, suntem europeni prin oameni ca Eminescu, Blaga, Caragiale, G. Călinescu, Nichita Stănescu... Un german, Klaus Heitmann, amintind că în unele trei decenii - era prin anul 1975 - opera jurnalistică nu a fost reeditată, atrăgea atenția că Eminescu trebuie cercetat mai profund ca scriitor politic. O astfel de critică vi se pare îndreptățită și astăzi? Klaus Heitmann este un eminent cunoscător al literaturii române. Cred că are dreptate... Eminescu vedea viitorul României întemeiat pe progres și respectarea tradiției. Rezonând ca junimist, era înclinat să creadă că România trebuie să părăsească modelul francez, liberal și să adopte o orientare spre modelul de evoluție al Angliei și/sau al Germaniei. Ca om politic, Eminescu preferă deci, un model pragmatic. Ca preț, el credea că mișcarea istorică este o iluzie. Este o contradicție sau o complementaritate? Eminescu este, ca și Kogălniceanu, Maiorescu... până la Nae Ionescu, un „organicist". Condamnă „civilizația vorbelor" și „formele fără fond". Este un punct de vedere. Personal sunt de partea lui E. Lovinescu (formele vor crea fondul), dar asta nu mă împiedică să consider că organiciștii au justificarea lor și că, într-o cultură, sincroniștii și organiciștii trebuie să coexiste ca doi dulăi care apără, cu fidelitate, aceeași casă. Casa ființei, casa națiunii. Eminescu în lume. Cum este mai bine să fie cunoscut, prin traduceri sau prin monografii de genul celei a Rozei del Conte, „Eminescu sau despre absolut"? Atingi un punct dureros. Cu puține excepții, traducerile din Eminescu nu sunt concludente. Prefer studiile de tipul Rosa del Conte. La ce trebuie să ne așteptăm de la „Anul 2000 - Eminescu"? La multe. Bune și rele. Deocamdată vă dau o veste bună: am publicat, sub egida Academiei Române și cu concursul financiar al Ministerului Culturii, opera lui Eminescu într-o ediție integrală de tip Pleiade. Este o minune a lumii românești. Citez trei nume care trebuie onorate: pe cel care a îngrijit textul (Dumitru Vatamaniuc), pe editorul Vlad Popa (Editura Univers Enciclopedic) și pe dna Eugenia Ciuburcan (directorul „Monitorului Oficial") care a făcut din această ediție (în trei volume) un obiect de artă excepțional. Pe coordonatorul ediției și pe prefațator îi trec sub tăcere. Am motivele mele. Interviu realizat de George APOSTOIU