Curentul, septembrie 1929 (Anul 2, nr. 582-611)
1929-09-15 / nr. 596
ÁMUL! Europa economică Formula unirii pan-europene, născută dintr-o ideologie politică, şi-a găsit în ultimul timp confirmarea în necesităţi de ordin economic* Idealul pacifist lăsat deoparte, ca în afară de chestiune, nevoia solidarităţii economice europene a început să se afirme limpede* Ca de obicei, un fenomen de imitaţie — exemplul Statelor Unite ale Americei, cu succesul lor formidabil în lupta de concurenţă internaţională — e pe cale să hotărască, poate, succesul unei idei generoase. Dar să nu ne facem iluzii. Va trebui timp, până când sugestiile de azi ale d-lui Briand, lansate în atmosfera de idealism a Legei Naţiunilor, să-şi facă drum. Constituirea Europei economice va întârzia. Ceea ce va fi mai greu de realizat, ni se pare tot progresul ideilor. Antagonismele actuale de interese, între statele europene, nu sunt atât de ireductibile cât au aparenţa. Socotit bine, poate că— în afară de unele sacrificii inevitabile — avantajele colaborării capitalului ar depăşi efectele atât de temute ale concurenţii deslănţuite pe deasupra frontierelor politice. Sunt — incontestabil — unele inegalităţi în pregătirea economică actuală a naţiunilor europene, care le-ar face să suporte cu greu concurenţa* Dar trebuie făcută o distincţie* Dacă e vorba de libera circulaţie a muncii, fără îndoială că afirmarea precedentă are o greutate. Aşa, lucrătorul occidental, supus unei discipline îndelungate, unei instrucţiuni tehnice deosebite şi profitând de o tradiţie veche a muncii de specialitate, ar reprezenta deobicei o concurenţă insuportabilă pentru muncitorul oriental, lipsit de aceiaşi educaţie şi inferior ca randament. Dar ce s’ar pune, în definitiv, liberei circulaţii a mărfurilor? Interesele unora din capitalurile naţionale. Insă nimic nu arată că aceste interese ar fi inconciliabile. Nu e prea mult, de când s’a sugerat, în acelaş scop practic de înlăturare a dificultăţilor economice, pe care le creiază politica barierelor vamale, constituirea înţelegerilor internaţionale între producători. Ceea ce face să reiasă, în definitiv, că inconvenientele liberei circulaţii a mărfurilor s’ar putea tempera printr’o înţelegere sistematic organizată a capitalurilor interesate în industriile diverselor ţări europene Avantajele unei uniuni economice a Europei ar fi în schimb covârşitoare. Opunându-se izolării americane, pe care politica ei insuportabil protecţionistă o accentuiază, Europa economică şi-ar recâştiga o independenţă, pe cale să fie pierdută. Pe de o parte, excluderea ei progresivă de pe piaţa colonială, graţie dumpingului exercitat de Statele Unite, pe de alta acapararea necontenită a valorilor ei de către finanţa americană, creditoarea întregii lumi, ar putea fi combătute. Contrar, nu e prea greu de văzut, că Europa tinde să între, pe zi ce trece, sub stăpânirea americană. Sunt fapte azi cunoscute. Profitând de situaţia lor de creditoare, Statele Unite duc o politică economică absurdă, care obligă statele europene să ia o atitudine solidară, cât de curând. Se ştie că 36 de ţări au protestat la Washington împotriva nouii legi vamale, votată de Camera reprezentanţilor şi supusă viitoarelor deliberări ale Senatului, lege prin care se introduc taxe vamale prohibitive. Aceasta înseamnă că datoriile statelor europene în America nu mai pot fi plătite, cum ar părea firesc, în mărfuri- Singura schimbare vizibilă, care îngăduie transferul datoriilor Europei dincolo de ocean este cedarea titlurilor de proprietate ale întreprinderilor de pe continent. Astfel, constrânsă de creditorul american, economia europeană își instrăinează progresiv propriul ei control. In unele ramuri, automobilul şi industria chimică, de pilda, evoluţia e consumată. Şi dacă, din timp, Europa economică nu capătă conştiinţă de preponderenţa intereselor ci solidar şi asupra nevoilor particulariste ale fiecărei unităţi, care constituie, istoria ei e scrisă. Europa decade — fără nici-o putinţă de remisiune — ’la rangul de colonie a Americii de Nord. O astfel de greşală nu pare probabilă, căci odată alarma dată, conştiinţa nevoii de solidaritate se va trezi. Numai dacă progresul ideilor în Europa n’ar fi mai lent, decât vertiginoasa acţiune de dominare financiară a Statelor Unite ale Americei Ricardo Reformocraţia Va fi fost născut poet românul pe vremea lui Vasile Alexandri, când avea şapte inimi in pieptu-i de aramă şi cuşma pe-o ureche. Acum românul se naşte reformator. Dovadă cele vreo două sute nouăzeci de legi votate intro singură sesiune parlamentară Legi şi reforme. Reforme şi legi. O lege abia intră in us şi e reformată, ca să fie pe urmă renovată, modificată, adăogată şi amputată, până când nici părintele ei sufletesc nu o mai recunoaşte intr’un asemenea prunc reformat şi schilod. Ce isprăvi săvârşeşte acest regim de reformafie, ar umple o carte întreagă. O carte grotească şi tristă, un adevărat „sottisier universet4 — ca să folosim rubrica de la coada revistei ,,Mercure de France lată bunăoară, isprăvile săvârşite de reformatorii programului analitic pentru învăţământul secundar. Ne cade in mână o carte de limba român?, foarte vrednică şi chibzuit alcătuită de profesorul M. Carp, de la Liceul Internat din Iaşi. Despre meritele cărţii vom căuta prilej să vorbim cât mai curând. Ne oprim deocamdată numai la memoriul care a însoţit cartea prezintată comisiunea de cercetare şi de aprobare. In acest memoriu, profesorul de limba şi literatura română, constată că reformatorii atât de grăbiţi ai programului analitic, au lăsat pe din afară o seamă de chestiuni despre care elevul NU VA MAI AUZI NICIODATĂ, şi fără de care totuşi, absolventul de liceu nu va putea pretinde că are cunoştinţe întregi despre gramatica românească, despre stil şi compoziţie. Astfel, reformatorii programului au lepădat din căruţă chestiuni ca: PERIOADA, DATIVUL ETIC, ca deosebire caracteristic limbii române, PREZENTUL ISTORIC, etc. Au lepădat TOATE FIGURILE DE STIL, încât „elevii absolvenţi de liceu nu vor fi auzit niciodată de METAFORA, APOSTROFA, COMPARAŢIE, ETC". Au lăsat la o parte şi „FORMELE LITERARE", încât un elev de liceu fi are de unde să afle ce este UN PORTRET, O PARALELA, O CARACTERIZARE... etc. Profesorul de limba română de la Iaşi, citează numai atât, şi numai la specialitatea sa. Dar câte asemenea absurde „scăpări din vedere" vor fi existând oare în întreg programul, modificat sub presiune, cu mare viteză, ca să mărească haosul învăţământului îndestul de haotic şi fără acest colac peste pupăză! Cezar Petrescu Or . PREGĂTIRI PENTRU CONGRESUL LIBERAL DIN OCTOMBRIE. Antrernamentul șefilor... i Ofensiva cărţilor didactice cărţii în România, al cărţii literare Vechile manuale delimba roşi ştiinţifice, este legat de puterea umână ale d-lor G. Adamescu şi de seducţiune a acestor mici manuale şcolare, menite să recruteze dintre tineri, adevăraţii amanţi ai bibliotecii de mâine. Ceeace m’a mirat mai cu osebire şi mi-a plăcut să cercetez de aproape, este că, în sfârşit, s’au tipărit şi la noi cărţi latineşti cum se cade- Cărţile latineşti cari au apărut ’la noi pentru uzul elevilor de curs superior, ca „De viris îllustribus Urbis Romae a Romulo ad Augustum”, de l’Homond, sau discursurile lui Cicero Pro Marcello sau, în fine, acele indispensabile Lecturi ilustrate pentru cunoaşterea culturii latine, întocmite surprinzător de amplu de d-nii Valaori, Papacostea şi Popa Lisseanu, sunt o mândrie care începebia astăzi, pentru noi. Aceste cârţi pot sta alături, ca acurateţa şi coprins, cu de mult faimoasele volume editate la Hachette. Când îmi amintesc de neglijenţa grafică şi de înjghebarea vremelnică, halul cărţilor didactice din anii următori războiului, şi văd aceste minuni ale tehnicei tipografice cari sunt cărţile din anul acesta dăruite şcolilor, încep să cred că până şi în acest domeniu auster se mai găsesc oameni cu tragere de inimă care să îmbine un idealism curat cu un admirabil spirit comercial. Căci trebue să recunoaştem, în marea luptă ce se dă actualmente între taberele constituite ale autorilor de cărţi şcolare, va prima meritul, şi nu dreptul sau tradiţia. In toată presa noastră s’au discutat şi comentat nouile cărţi. Un lucru a rămas nerelevat şi e locul să insistăm aici asupra lui: Gruparea autorilor în jurul câte unei edituri, pe criteriul priceperii pedagogice şi nu pe acela al monopolului. „ Am admirat manualele ieşite prospăt de sub teascurile editurii Socec şi Comp., întocmite în conformitate o noua programă oficială- Sunt între ele atâtea lucrări sintetice şi girate de o lungă experienţă, cum şi atâtea execuţii monumentale de coloratură şi splendoare grafică, încât ele constituise pentru nouile generaţii cari se ridică adevărate invitaţii la lectură. Unde mai e cartea în care elevul vedea un instrument de tortură, şi un simbol al penitenţii lui? In locul ei au apărut florile de hârtie ale unui lucrător artist, ale unui autor prevăzător şi ale unui editor conştient că întreg viitorul Dragomirescu au fost complet revăzute şi completate, întinerite de contribuţia unui profesor tânăr, domnul I N. Russu. Observând bine noua dispoziţie a materiei, din care s’au înlăturat prisosurile şi s’au împlinit lacunele, nu se poate să nu convină orice cunoscător al mizerabilelor cărţi de până acum câţiva ani, că suntem într’un simţitor progres-Un lucru care cu greu se putea găsi propriu şi folositor în trusa unui elev aprovizionat cu lecturi exclusiv româneşti, erau atlazurile şi planşele. Am cunoscut, pe vremea copilăriei mele şcolare, prietenia nedespărţită a marelui atlaz istoric şi geografic al lui Putzger. Lectua comentariilor acestei indispensabile lucrări cerea însă o bună cunoaştere a limbii germane, şi această nevoe a îngreuiat practica atlazului întotdeauna, ori şi azi. Nu spun că adevăratele capodopere didactice pe cari le-a dat învăţământul german vor fi de aci înainte ocolite de studentul sau elevul român, cu toate că de la scoaterea limbii germane din programul obligatoriu al şcolilor, ne putem aştepta la orice. Nu spun că restrângerea cunoştinţelor generale, prin înlăturarea culturii germane, va dispensa pe cărturarii noştri de celebrele ediţii de la Leipzig sau de la Munich. Dar pot afirma cu toată convingerea că aceste atlazuri şi planşe editate de editura Socec anul acesta constituesc un bun câştig pentru bibliotecile noastre şcolare şi oricum o speranţă pentru îmbunătăţirile ce neîncetat se vor ivi într’un viitor apropiat- Domnii S Mehedinţi, G. Vâlsan şi Popa Burcă au meritul de a fi pornit pe cea mai bună (Continuarea in pag. II) S PAGINI 3 Clisica is septembrie 1529 . Director: FAMPIL SEICARD REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Directia şi Redacţia 364/35 Secretariatul şi provincia 312/29 Adiţia şi Mica Publicitate375/28 ABONAMENTE: Lei 700 pe an. Lei 350 pe 6 luni. Lei 200 pe 3 luni. Pentru Bănci, Instituţiuni şi Administraţii Publice 1000 lei anual Pentru străinătate: Lei 1700 un an; Lei 850 pe 6 luni Lei 500 pe 3 luni. Abonamentele încep la 1 si 15 ale fiecărei luni ituaţia Intrăm într’o epocă de necurmate frământări politice. Normal neastâmpărul trebuia să înceapă în rândurile naţional-ţărănîştilor, ştiut fiind că în opoziţie orice pârtia îşi strânge rândurile, desarmează adversităţile interne, reface unitatea partidului printr’o disciplină liber acceptată, pe când la guvern duhnesc înduşmănite toate ambiţiile nesatisfăcute. La guvern sunt nemulţumiri provocate de toate posibilităţile de infruptare, în opoziţie toată lumea se resemnează şi luptă unit pentru a evada din cercul dezolant al lipsei de înfruptare Era evident ca lipsa unei contopiri totale între elementele naţionale şi ţărăniste, unele fricţiuni între ardeleni şi d. Grigore Ionian, fatal vor alimenta cu surprize reportajul politic. Or, diverginţile interne naţional-ţărăniste rămân reduse, lipsite de relief şi importantă faţă de gravul conflict isbucnit în rândurile partidului liberal. Importanţa acestui partid, unele evenimente ce par că se desinează la orizont, greutatea vremurilor, dau o deosebită semnificaţie acestui conflict intern al partidului liberal. De la moartea lui Ion I. C. Brătianu, disciplina liberală se resimte, dacă nu în ceea ce priveşte erarhia partidului, în ceea ce priveşte anumite independenţe, anumit spirit critic ce se manifestă fără nici o reticenţă. O stare de spirit similară cu aceea de la Iaşi, când s’a crezut un moment în sumbra perspectivă a viitorului, tară pe veci robită cotropitorului. Urmând la şefia partidului fratelui său, d. Vintilă Brătianu fatal contrasta prin lipsa de strălucire a însuşirilor sale, prin acea înfăţişare meschină de văr şi mai necăjit al lui Zelig Şor, pe când Ion I. C. Brătianu, avea acea ţinută făloasă, emanând aproape fizic prestigiul unei autorităţi nediscutate, dictatoriale. Dar se mai adăuga acestor inferiorităţi mâhnitoare şi o slăbiciune faţă de anturajul său, jignitoare căptuşală, a idealismului onest al d-lui Vintilă Brătianu. încă de acum un an s-a desemnat delimitarea in partidul liberal, delimitare între carnivorii (vintilişti) şi erbivorii ce se grupaseră în jurul d-lui I. G. Duca, dar nu pentru o acţiune de răsturnare a şefului, ci de eliberare din strânsoarea primejdioasă ca inspiraţie a anturajului. Era logic ca anturajul d-lui Vintilă Brătianu să se apere printr’o foarte îndemânatecă diversiune: „I. G. Duca vrea să-l doboare pe şef’. Pentru oricine cunoaşte partidul liberal, tradiţia lui de disciplină, respectul faţă de numele Brătianu, ce personifică doctrina şi istoria partidului, nume ce raliază oricând, o asemenea luptă de decapitare, in cazul cel mai bun ar fi avut ca unic rezultat o desagregare totală urmând unei desorientări. Partidul liberal ca importanţă politică ar fi fost complet redus şi ar fi urmat exact agonia partidului conservator. Aceleaşi faze, aceleaşi sfâşieri pentru şefie, acelaş final: dispariţia. Multă vreme toate aceste şoapte sugestive n’au prins, d. Vintilă Brătianu, înlăturând orice fel de crezare, întărind colaborarea de fiecare pas cu d. I G. Duca, impunând linişte tuturora. Pe de altă parte d. I. G. Daca nu uita ca la fiecare întrunire să sporească elogiile aduse şefului, căutând să înlăture umbra oricărui echivoc. Aceste raporturi normale între şef şi partid nu desemnau prea încântătoare perspective pentru anturajul d-lui Vintilă Brătianu. Neexistând nici un conflict între d- Vintilă Brătianu şi d. I G. Duca, acesta din urmă va rămâne singurul izvor de inspiraţie în formarea viitorului guvern, în designarea viitorilor demnitari şi chiar în controlul beneficiilor politicei economice a partidului. Iată elemente de exasperare a oricărui anturaj ce vrea să confisce, să exercite monopolul asupra gândurilor şi hotărîrilor şefului menit să rămâe în cercul şoaptelor prizonier al sugestiilor. Rămâne un punct de întrebare în jurul articolului publicat în „Viitorul”, nesemnat, editorial şi scris de Tancred Constantinescu: a fost fructul întâlnirii de la Gasterncu de Vintilă Brătianu ? Normal nu se poate răspunde decât afirmativ. Un atac prin ,,Viitorul‘‘ împotriva unui membru al partidului nu se concepe fără aprobarea șefului. Or, nu este vorba de un obscur membru, ci de d. I G. Duca. O forţare a situaţiei spre a deslănţuî răfuiala ce mocneşte ? O asemenea iniţiativă oricum trebuia să aibă o aprobare tacită, îndrăzneala oricui nu se risca eliminată, fatală sancţiune a unei manifestări de gravitatea celei din »»Viitorul”. Să admitem că explicaţiile radicale vor fi ocolite, că se vor înăbuşi lucrurile prin explicaţiile ipocrite ce aparent liniştesc, în fond irită, acumulează puroiul viitoarelor răfueli, fapt este că partidul liberal intră într-o fază critică pentru unitatea lui înlăuntru, pentru capacitatea lui ofensivă în afară. Necontestat că frământările grave, am spune chiar criza internă a partidului liberal, depăşesc cadrul reportajelor şi se impun îngrijorător atenţiei politice. Mocnesc evenimente. Nimic sigur în ceea ce priveşte prinţul Carol ce poate servi oricând orice aventură, sigur voinţa Reginei Maria de a intra în Regenţă; or, slăbirea partidului liberal numai folos pentru ţară nu poate însemna, în momente când va fi nevoe de hotărîri asupra normelor constituţionale. Au mai fost crize în partidul liberal şi de dată recentă: lupta dintre George Mârzescu şi Alecu Constantinescu, luptă făţişă, răbufnind în parlament prin respingerea unei legi prezentate de ministrul domeniilor. A izbucnit conflictul, dar autoritatea şefului a impus aspra disciplină, ceea ce a făcut totdeauna tăria partidului liberal Astăzi, chiar şeful partidului să provoace procese interne menite să sbuciume unitatea de acţiune ? Evenimentele ne vor lămuri. In orice caz tot acest proces de lămurire internă a partidului liberal, creiază o situaţie privilegiată guvernului Maniu, îi înlătură perspectiva unor lupte ce l-ar putea clătina. Se pare că umbra norocului întovărăşeşte pe naţional-ţărănişti... Iar pe de altă parte, din opoziţie, pe d. general Averescu- Pamfil Şeicaru Frământările unui imperiu A vorbit la Geneva, primul ministru al Angliei. De minune, a isbutit să nu spuie nimic. A displăcut în special tuturor celor ce au o burgheză ,antipatie pentru aşa numita cultură a autodidacţilor Se pare însă că nu efectul asupra auditoriului preocupă noua diplomaţie britanică. Grija ei de căpetenie este să-şi ascundă gândurile şi necazurile. In sensul acesta sau desfăşurat ultimele ei sforţări. La Haga, englezii au reuşit să conducă dezbaterile, fără să-şi desvăluiască adevăratele motive, cari sunt departe de a consta în câteva milioane de lire mai mult sau mai puţin* S’a găsit oare vreun naiv care să creadă că imperiul britanic inaugura o astfel de politică internaţională pentru un mic aport în plus, în budgetele sale anuale? Englezii au astăzi cu totul alte griji, cu mult mai profunde, şi numai punându-le în lumină vom înţelege tocmelile lor dela Haga, eschivările lor dela Geneva. Utima lor atitudine a fost agravată de vocabularul special al delegatului Snowden, care a răsunat în întreaga lume* Norocul imperiului britanic a cărui ciudă s’a întâmplat să o exprime un om de o educaţie originală cu totul în afara tradiţiunilor gentilome ale diplomaţiei engleze. Se zice că tonul brusc al ministrului de finanţe englez n’a displăcut de loc la Foreign Office, nici la City, nici la Buckingham Palace nici poporului- Căci toţi englezii, dela rege până la cel din urmă „coster“ din Covent-Garden, sunt astăzi într'o stare sufletească pentru care un cuvânt mai repezit e aproape o uşurare. Drace ! Afurisită încurcătură. Marele imperiu e în plin război economic, şi prima parte a răsboiului acesta se încheiase printr’o înfrângere : aceea dela Hongkong, victorie rusească şi chineiască asupra Angliei şi a Europ .• Anglia e hărţuita pretutindeni şi asediată de doi puternici adversari: America şi Germania* Nu ştiu care e mai primejdios. La Haga, delegatul englez s’a răsboit cu Italia, cu Franţa, cu Belgia, trei state cari nu interesează Anglia decât ca debitori şi clienţi. Dar lunga discuţie a experţilor, laborioasa şi mărunta tocmeală a cifrelor n’au acoperit în deajuns accentul de mânie înăbuşită a conştiinţei britanice: conştiinţa că negoţul englezesc îşi pierde strălucitoarea lui stăpânire asupra lumii. Englezii sau dumerit, cam târziu, că vechiul plan Dawes determina, prin prestațiunile în natură, triumful Germaniei pe piaţa europeană. A fost o tactică abilă a Americanilor cari impuneau fostei lor metropole, o înfrângere comercială. Prin planul Dawes. Italia, care are nevoie de combustibil şi se furniza în întregime din Anglia, devenise clienta exclusivă a Germaniei, iar Germania nu se mulţumise să furnizeze numai prestaţiunile* Ci s’a folosit de prilej pentru a dovedi superioritatea mărfurilor sale, pentru a creia obiceiuri şi a cuceri piaţa. Minele englezeşti furnizau Italiei patru milioane de tone de huilă anual. Şi în vreme ce industria engleză se sbate în şomaj şi în mizerie, minele din Ruhr duc lipsă de mână de lucru. De la începutul anului încoace, unsprezece mii de mineri străini au fost angajaţi, ieftin, de industria germană.Iar între timp, Germania cucereşte pieţele Americei de sud* Instakaza, dimpreună cu Americanii, telefonul automat la Paris şi aiurea..* Fabricile englezeşti textile nu-şi pot vinde mărfurile, nici chiar în Indii, fără să treacă pe la intermediarii din Hamburg* , Marea Britanie crezuse, că prin înfrângerea militară a Germaniei îşi asigurase pe multă vreme, domnia comercială a lumii, îşi dă astăzi seama, că printre naţiunile beligerante, ea este aceea care a pierdut mai deplin, răsboiul. Germania dă sdrobitoare dovezi de vitalitate economică, iar imperialismul american de-abia începe. Iată pricini serioase şi suficiente pentru a tălmăci năduful englezesc la Haga, incertitudinea lui MacDonald la Geneva. Zile grele ameninţă încă diplomaţia continentului propriu zis* Neliniştea unui imperiu atât de vast se răsfrânge vrând-nevrând asupra restului lumii, şi aceasta tocmai în zilele când se caută o nouă organizare economică a Europei... Organizare pe care negustorii de cărbune din ţara Galliei vor căuta cu orice preţ, să o zădărnicească. Dr. Caligari ▲A Hipersexualii De la Cernăuţi primim la redacţie o broşură cu titlul sensaţiorial: „Faceţi-mi dreptate", semnată de d-na Leontina T. Nica, iar in subtitlu o indicaţie: ,,Bălaşa Cuciureanu, autoare de sperjur, instigatoare de martori la depoziţiuni false şi calomniatoare de primul rang, până in prezent fără sancţiune". „ Un pamflet, am crezut. Când am aflat insă din text că Bălaşa Cuciureanu este mama autoarei şi că, prin urmare, toate cele 48 pagini de învinuiri sunt un răsboi intre mamă şi fiică, am fost scandalizaţi. Broşura începe cu un „memoriu informativ din care citim: „Faptele şi moravurile abjecte ale mamei au lăsat mult de dorit la întreaga familie şi în general tuturor prietenilor şi cunoscuţilor. Păstrez secretul familiar şi relev numai părţile esenţiale pentru elucidarea cauzei". Cauza? Ah, cauza e delicioasă. Ea aici e un roman de cea mai scandaloasă sensaţie, care cuprinde capitole de amor, divorţ, bătae, schingiueli. Diavolul acestor episoduri epice n’ar fi altul decât Bălaşa Cuciureanu, mama denaturată care şi-a precupeţit fetele, dându-le hargaţilor cari,de fapt au fost posedaţi de către mamă". Fata autoare într’un timp destul da scurt, după o despărţire plină de scat, bă, a avut ,,nu mai puţin de 16 peţitori din care a consimţit la căsătorie cu 5". Numai opoziţia acelei mame monstruoase pare-se însă că a împins lucrurile la tragica lor stare de astăzi. Procesul! Adică procesele. Inchipuiţi-vă o fiică legitimă care-şi invinueşte mama de preacurvie şi da alte ruşini practicate clandestin. Actele reproduse în broşură constituesc un scandal fără pereche. Inculpata, fiica reclamantei, întreabă un martor, dacă mama sa trăeşte cu unul, sau cu atari. „Martorul observă că cuvântul iubeşte, in loc de..." etc. Mai departe ne interzicem a cita vreun cuvânt. Trebue să adăugăm că în broşură toate aceste ignominii sunt scrise fără ocoluri sau prescurtări. Este un proces intre nebuni şi imorali. Nu se poate şti cine e vinovat. Justiţia e intr’un haos de abjecţiuni. E un semn al timpului această maladivă imoralitate in care sexualitatea joacă un rol atât de exagerat. Autoti.. .a işi pierd vremea zadarnic. Cazul e de competenţa medicilor dlinicierii şi a psihiatrilor. Altădată un lucru ca acesta ar fi stârnit cel mai formidabil scandal. Astăzi procesul trece neobservat, iar publicul citește broșura doar ca să se distreze, sub ochiul indulgent al micului parchet. A. Pecetaru