Curentul, octombrie 1930 (Anul 3, nr. 967-997)
1930-10-14 / nr. 980
ANUL HI No. 980 4 PAGINI 3KEI Marţi 14 Octombarie 11930 Director: PAMFIL 35 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA STRADA SĂRINDAR No. 4 Telefon: Direcţia şi Redacţia 364/89 Secretariatul şi Provincia 312/29 Adiţia şi Mica Publicitate 375/28 ABONAMENT E1 Lei 700 pe an; lei 350 pe 6 luni; Lei 2009 3 luni. Pentru Bănci, Institutiuni si Administraţii Publice 1000 lei anual. Pentru străinătate: lei 1700 un an; Iel : 1S50 pe 0 luni; lei 500 pe 3 luni. . Abonamentele încep la 1 şi 15 ale fiecărei luni în toba in turneu... În fata a peste cinci sute de reprezentanţi consternaţi ai băncilor americane, doctorul Genna mei învinse, Schacht, a făcut la New-York un expozeu asupra situaţiei financiare şi economice a Reichului. Fireşte, cifrele au împrumutat, pentru circumstanţă, o elocvenţă emoţionantă. Pozând în victimă nefericită şi văitându-se că a fost nedreptăţită în tratatele de pace, Germania care a pregătit războiul şi l-a tratat, după ce toate, nelegiuirile au fost comise, câştigă o mare victoria diplomatică. Treptat, la conferinţele de pace, frontul aliat latin a făcut paşi înapoi, şi s’a descoperit respectuos în faţa învinşilor’. Conform cu un binecunoscut paradox al lui Bernard Shaw, oamenii de la Geneva pierd în tratate ceea ce au câştigat în lupte. D-l doctor Schacht a afirmat : „Germania nu va putea plăti anuităţile planului Young din propriile ei resurse şi că problema reparaţiilor va trebui să facă din nou, mai curând sau mai târziu, obiectul unei noui discuţiuni internaţionale”. Folosul discuţiunilor internaţionale este apreciabil, pentru învinşi, privit dealungul reperului de zece ani ai tratativelor. Ca să nu strideze în concertul „damelor de la Geneva”, Germania a semnat toate acordurile, a făcut act de prezenţă la Locarno, la Haga. Şi-a strigat nenorocirea pretutindeni, prin Stresemann, care a fost un diplomat de rasă mare, şi astăzi, prin Curtius, căruia îi suflă în ureche megafonul Anschlusului, Hitler şi pe care-l scarpina pintenul lui Hindenburg, oridecâteori e nevoe, la Societatea Naţiunilor. „Să mai discutăm ! Mai curând sau mai târziu, discutăm”. Mereu murmur şi nemulţumire în Germania. Plata datoriilor războiului a fost îndulcită, redusă, transformată. Statele învingătoare, şi care au avut o conduită politică ireproşabilă faţă de Reich s’au transformat de bună voe în clientela industriei germane. In contul datoriilor de războiu, ca o uşurare a obligaţiilor planului Dawes, toata Europa cumpără, cu preţul zilei medicamente, vopsele, maşini şi chimicale din Germania. Convertirea aceasta a datoriilor, departe de a potoli spiritele revanşarde, a aţâţat pofta de confort şi nesinchiseală a celei mai orgolioase naţiuni, şi nici chiar o amnestie, absurdă şi imposibilă, a, obligaţiilor luate de distrugătorii civilizaţiei, nu le-ar fi domolit rapacitatea. Incontestabil că efortul de slăbire a fostului front inamic a reuşit de minune. Ne găsim în acest moment în faţa unei Europe desbinate şi a unor fraterale vrăjmăşii, pe care Germania le exploatează. Inteligenţa forte şi practică a naţiunii care a dat pe Goethe şi Nietzsche şi pe Krupp, face în zile noastre una dintre cele mai impresionante cuceriri din istoria lumii, negociază iluzii, şi joacă tragedie cu o tulburătoare artă. Se spune despre Eleonora Duse că, geniul ei scenic neîntrecut consta în impresia pe care o dădea spectatorului, că joacă într’o cameră perfect închisă, în care acesta n’o observă decât prin gaura cheii. Exact această impresie caută să o imprime spectatorilor din Europa, doctorul Schacht, văitându-se de situaţia creiată Germaniei, după semnarea la Haga, a celui mai dulce pact din câte s’au conceput vreodată. Deocamdată se dau asigurări formale, că Germania îşi va respecta toate angajamentele luate faţă de creditorii ei, publici sau particulari, inclusiv angajamentele luate prin planul Young. Scopul diplomatic este însă atrnsnaţia va învinge indubitabil internaţia. Discuţiile,internaţionale” atât de dorite de Germania, fascinează doar o lume de fracuri, care nu crede în obuze. Până acum toba mare a crizelor germane era bătută pe loc, la Berlin. Acum doctorul Schacht, fostul preşedinte al Băncii Reichului, a plecat cu ea în turneu, in America. E nevoe de credit exterior.. Criza industrială, şomajul, criza bugetară, iată omizile care devorează Germania. Dar strigăte tot aşa de dureroase se ridicădin ambele maluri ale Rinului. Resemnare şi aşteptare. Tratatele nu sunt sdruncinate de criză, decât dacă aceasta e luată ca pretext, cu o vădită intenţie criminală. Şi este. Acesta e sensul spectacolului multiplu pe care-l dă astăzi Germania. Alegerile recente au probat că acţiunea lui Hitler este mai mult decât o simplă acţiune boulangistă, pretinsă de diplomaţii germani. Romulus Dianu Spre eşuarea dumping-ului rusese Ce, ai prevăzut, se va realiza. Faimosul ,,dumping" rusesc, care la un moment dat a ■provocat acea derută pe piaţa mondială a produselor agricole, va eşua şi ultimele ştiri confirmă aceasta. Am arătat destul de explicit, bazaţi pe cifre şi calcule reale, că dumpingul nu mai putea fi susţinut (in anul acesta) din două motive: stocurile de cereale sunt pe terminate şi al doilea foametea care a■ izbucnit In unele regiuni, face imposibilă ori ee noui rechisiţH de produse agricole. In afară de aceasta, se observă, că în faţa acestei nereale şi nechibzuite concurenţe din partea Rusiei Sovietice, toate ţările europene şi extraeuropene, s'au organizat şi, continuă să se organizeze, pentru preîntâmpinarea a nouă surprize din partea Sovietelor. Deja toate ofertele ruseşti, cari până acuma se făceau pe „marfă încărcată sau in curs de transport se fac acum ritmui „a livrer", cu o livrare destul de puţin probabilă. Este adevărat că preţurile cerealelor au înregistrat cea mai scăzută Cotă — posibilă. Nu numai că cheltuelile de producţiune nu sunt acoperite, dar întreprinderea agricolă este deficitară, chiar falimentară. Influenţa pieţei mondiale asupra pieţei noastre, este incontestabilă şi a fost din cele mai dezavantagioase mai mult din cauza dumpingului rusesc. Acum, când dumpingul este pe cale de a înceta, ne-am putea aştepta la o înviorare a pieţei, pe care noi am preconizat-o încă din luna August. Este temerar, a ne da avizul asupra viitoarelor preţuri ale cerealelor, întrucât astăzi pot interveni atâtea fapte neaşteptate, care să schimbe de la o zi la alta, conjunctura pieţei. Noi credem totuşi, ca o înviorare a pieţei produselor agricole, cereale, se va produce şi încă, intr'un timp foarte apropiat. Dacă dumpingul rusesc a eşuat acum, aceasta nu este un motiv, să ieşim din rezerva sau garda in care trebue să rămânem in mod permanent, faţă de pericolul concurenţei ruseşti. Conferinţa agricolă, care se va deschide la 18 octombrie a. c., va trebui in primul rând să examineze foarte atent, atât pericolul concurenţei de dumping al Rusiei, cât şi pericolul unei concurenţe naturale, care se va produce odatăă cu normalizarea vieţei economice, a Sovietelor. Ion Scutaru T’— Vrea să zică* de Haliipar aţi rămas ministeru fără portofoliu ! ' — Da. Dar e drept că nu mai sunt interimar ! Semnele dezastrului Mereu ne întâmpină semnele unei crize atât de grele, cum nu s’a mai abătut asupra acestei naţii,—din vremuri uitate. Sărăcie cumplită a mai fost şi Ia 1899. — Dar sângele n*a curs Ia 1907 de prea mult belşug; anul 1917 a fost şi el încruntat ca un blestem, şî puterea de răbdare a acestui popor s’a depăşit; dar chiar în cele mai grele vremuri, mai rămânea încă licărirea unei speranţe ce însuţea capacitatea de răbdare şi puterile de luptă. Dacă ţăranul nu se mai apleacă astăzi pe coarnele plugului şi nu trage brazda menită să învelească însămânţările de toamnă, lucrul acesta numai încrederii frânte în dărnicia pământului se datoreşte. Iată adevărul tragic al ceasului de faţă: ţăranul a pierdut mistica brazdei. Şi putem face tot constituţionalismul curat pe care îl imaginăm— putem să ne mişcăm pe planul celui mai impecabil parlamentarism, ne putem felicita de minunata legiferare cu toptanul, — dar nu trebue să uităm că Statul nu trăeşte, nu poate trăi numai prin acest perfect „occidentalism“, ci numai prin truda mocofanului care nu respiră occidental, dar poartă pe umeri; lui pe toţi „occidentalii“ constituţionalismului, — pur şi democrat. Ori, biata ţeapă, a început să încrucişeze braţele ei vrednice, — a început să-şi piardă nădejdea în dărnicia pământului. Ne putem face socotelile noastre politice, avem tot dreptul să respirăm parfumul rânced al cancanului politic, — putem să ne răfuim ;dar toate acestea, — să nu uitam, — nu întreţin viabilitatea Statului românesc. Ori,—tocmai acest neînsemnat amănunt, în fond esenţial, se uită cu o primejdioasă persistenţă. Şi pentru a curma povestea aşteptărilor înflorite de trandafirii speranţei, notăm cu îndărătnicie semnele vremurilor cu încruntări de dezastru. O simplă şî, — aparent, — neînsemnată întâmplare. Sub sugestia amintirilor şi a jurămintelor legate în tranşee, câţiva ofiţeri activi din reg. 9 vânători s'au hotărît să facă pe grănicerii la hotarul Dobrogiî, — începând ei opera de colonizare românească în regiunea cară, prin nesiguranţa ei, prin pânda asasină a bandelor de comniţagli, păstrează ceva din atmosfera eroică a frontului de odinioară. Să nu se pară ciudat, dm în adâncul sufletului fiecărui fost combatant tânjeşte o vagă nostalgie pentru anii îndepărtaţi, când juca viaţa la zarul întâmplării. Au părăsit armata, au renunţat la carieră, — cum spun sedentarii, — şî s’au hotărît să creeze ceva, să afirme o viaţă românească la hotarul cel mai hărţuit. A început să se înfiripe treptat, treptat o operă de colonizare, cu o disciplină militărească, svâcnire proaspătă de viaţă românească. In mijlocul preocupărilor noastre, cine s’a gândit să invălue într’o atenţie încurajatoare sforţările acelor ofiţeri colonişti? De ei s’au împiedicat, adesea, politicianii neprecupeţitori de temenele faţă de bulgari, — contingent prea însemnat de voturi ca să fie neglijat, pentru cei câţiva zăbareci aşezaţi să tulbure rânduiala absenţii totale de voinţă colonizatoare. Aşa cum au stat încleştaţi pe tranşeele apărate cu o îndârjire fanatică, au rezistat vitregiei împrejurărilor ca şî oamenilor, — întăriţi printr’o fanatică credinţă, că truda lor este închinată unei fapte româneşti, — acolo, la hotarul primejduit al Cadrilaterului. Mai zilele trecute l-am văzut pe maiorul Pătrăşcoiu... Vă amintiţi de acest nume: este acela al ofiţerului brav de la Jiu, ce a mers cutezător, trecând prin linia frontului inamic şi a cucerit o baterie de tunuri. A bătut, cu faţa muncită de griji, cu ochii străbătuţi de o tristeţă covârşitoare. E unul din ofiţerii din 9 vânători, aşezaţi în colonizare pe graniţa Dobrogei noui. Și în vuetul căii Victoriei, mî-a povestit necazul care îl muncea: „Sunt frânt. Am încercat, m’am sbătut, nu mai merge. Mă despart de acea bucată de pământ pe care am muncit-o cu o dragoste pe care nimeni n’ar putea.o bănui. Înțelegi? Nu mai pot continua, o luptă, — o sbatere în sec. Şi eu şî maiorul Chiroîu (alt ofiţer decorat cu „Mihai Viteazul“) am cerut reactivarea”. Era o emoţie stăpânită, în glas, iar in privire, ceva din privirea unui învins, — a unui ostaş Silit să abandoneze in mâinile inamicului tranşeea pe care a apărat-o. Mândria frântă, — drama reminţării, toate vorbeau în privirea tristă a maiorului Pătrăşcoiu. Nu cer nimănui din cei ce se socotesc exponenţii ţării să înţeleagă drama acestor ofiţeri, — nevoiţi să renunţe la fapta românească de care erau mândri, — care le umplea sufletul; dar Ie pot cere să înţeleagă semnele dezastrului economiei noastre agrare. Fanaticii pământului îşi pierd credinţa în dărnicia pământului, iar ţarina stă să devină o nesfârşită şi dezolantă pârloagă. Liberi sunt să facă politică, să valorifice toate drepturile la putere ale partidelor respective, dar în gravele lor preocupări, să găsească o fărâmă de timp şi pentru grija pământului, care ne hrăneşte pe noi toţi, deştepţii, învăţaţii, occidentalii târgului. Ţarina pustie nu o poate înlocui spilcuitul occidentalism al celui mai sincer şi mai democrat urbanism de împrumut. De pretutindeni, răsar semnele dezastrului ce ne aşteaptă. Nimănui nu-i este frică de grozava zi a socotelilor ? Pamfil Şeicaru Furturi de partid Cel mai tânăr şi mai confidenţial dintre partidele noastre politice, aşa zisul „Partid naţional radical” de sub preşedinţia simpaticului profesor Simion Mândrescu, are norocul de a dobândi o fulgurantă celebritate graţie unei năzdrăvănii delictuale. In noaptea de Vineri spre Sâmbătă, — cu complicitatea lunii de pe boltă, — hoţi tenebroşi au pătruns în etajul II al imobilului Frascaţi, unde era sălaşul oficial al partidului. Rezultatul acestei expediţion tâlhăreşti mi-l rezuma ieri un confrate: „Au dispărut o parte din registre, precum şi tablourile de membri ai partidului, iar multe din actele justificative au fost distruse. „Imediat a fost anunţat de prof. Mândrescu, preşedintele partidului radical-naţional, care a sesizat poliţia. „Cercetările se fac cu cea mai mare asiduitate de către cirC 31 poliţienească" Din felul cum au operat, reese că hoţii erau buni cunoscători ai dispoziţiei camerelor". Trist. ... ? Foarte trist. Am colaborat şi eu acum patru luni. — mărturisesc, — la un furt de partid, — dar în condiţiuni menite să-mi absolve parţial vina. Era a doua zi după restaurarea regală, — în clipa în care putea avea preţ orice serviciu adus aşezării noastre monarhice. Ştiind că partidele politice nu posedă în viaţa juridică a Statului românesc nici o existenţă legală, — mi-am spus că, în definitiv, codul penal nu mă va putea, pedepsi pentru o complicitate la furtul unui lucru inexistent. Am proptit astfel un umăr robust, alături de mulţi alţii în ţâţânile partidului liberal, în clipa în care d. GheorgheBrătianu dizolva cu o ,■virilă îndărătnicie hidosul şantaj al celui Vintilă Brătianu. Odată reuşită ispravă, am urat drum bun vremelnicilor mei confraţi de haiducie democratică— şi m’am întors la treburi mai pasionante. Sări dea Dumnezeu noroc d-lui Gheorghe Brătianu, — şi tăria să reziste la scrupulele de conştiinţă, în faţa imprecaţiunilor unchiului care-l blestemă fiindcă i-a furat trei sferturi din partizani odată cu emblema socială... Fiindcă vremurile de-acum patru luni erau de însufleţire, din lăudabila sa refracţiune. • d. • Gheorghe Brătianu începuse prin a fura sufletele, luând apoi partidului şi reatul Sigur pe izbândă, îşi crea nucleul pornind din interior spre exterior, — agonisind devotamente vialile de a-şi improviza registre. Dar oricât, de strălucit ar fi rezultatul oţinut, — acela de a conduce un partid viguros, după mai puţin de patru luni de trudă, — se pare că termenul acesta de răbdătoare perseverenţă ar fi şi el prea lung, pentru contimporanii vitezei şi ai democraţiei terţiare. In partidul ,,naţional-radical", — d. Simion Mândrescu se vede subit jefuit de partizani printr'o operaţiune instantanee: odată dispărute registrele, cum să-ţi mai stăpâneşti credincioşii, — la ce adrese să mai lansezi cimitările de directive?... Subtilizarea catastivelor de Club dobândeşte, astfel, virtutea unui scurt circuit politic: fără registre, partidul d-lui Simion Mândrescu este ca o instalaţiune de luminat, rămasă cu siguranţele arse. Se poate răsuci şeful mai febril decât un comutator: nici o lampă nu se mai aprinde... Tejghetarii,— în clipa în care premeditează să ajungă şi, ei negustorii — încep prin a fura registrul cu adresele muşteriilor, si sfârşesc pici: a adopta firma „La adevăratul Jandarm", concurând, emblema „La Jandarm" a fostului jupan. Iată că, acum, metoda aceasta se întinde şi la pâlcurile progresului democratic. Şi se confirmă de astfel constatarea că ceea ce alcătueşte axa de cristalizare a oricărui partid politic nu este nicidecum atitudinea luată de el în faţa problemelor destinului naţional,ci numai bagajul lui inert, mobilierul şi registrele tablourile şi localul. Cine pune stăpânire pe Club, sau chiar numai pe condici, confiscă totodată şi devotamentele partizanilor. Se prezintă la convocări numai membru ,care ştie că o circulară, identică cu cea primită de el, a fost expediată şi celorlalţi colegi de şerbie electorală.. Registrele Clubului central, — Iată adevăratul suflet al partidului. Fericit d. dr. Lupu, care-şi poate îngădui luxul de a purta în buzunarul de la vestă registrul cu adresele tuturor partizanilor... .f Ion Dimitrescu (Continuare in pag. XI- a). Iată-mă devenit huligan fără voie. Căci acest păcat neiertat al huliganismului xni-l impută .1 Const. Graur, fiindcă sub a mea semnătură îndelaolaltă cu alţi trei colaboratori, întrun Abecedar, am făcut să apară o pagină criminală şi odioasă. Atât de criminală şi odioasă, încât dispensează de orice comentar, fiindcă ,se comenteam ea însăşi, cu o eladnica extraordinară. Cum arzice, fapta vorbeşte de la sine. Nimeni şi nimic, nici măcar d. Cezar Petrescu in persoană, nu va putea să-i sporească sau să-i scadă înţelesul sau valoarea“. Totuşi să încercăm. Numai pentru a ne spăla de presupunerea unei intenţii, fiindcă de fapt, în celelalte, ediţii ale Abecedarului cu pricina, apărute ulterior, pagina a fost înlocuită ca să înlăture o discuţie înveninată şi inuutilă, încerc aşadar să comentez, împotriva intenţiei şi voinţii colaboratorilor mei, îmi vor ierta, căci fierea polemică nu mă lasă... încă odată, reproduc pagina incriminată, cu tot huliganismul care se comentează singur, cu a sa elocinţă extraordinară. : Pagina sună aşa: ^ JUPAN ISAC ’ T , »Toată lumea cunoaşte pe fii pmi Isac. Isac e negustor. Vinde marfă din Iaşi. Poartă în spate o boccea. Jupanul a păţit-o. Pan ieşit câinii înainte. Priviţi-l cum se apără. „Tibă ■ căinţei1 strigă atinsă câinii mi se pare, că nul prea aud''. E o pagină alcătuită de unul din colaboratorii mei, cu propoziţiile abia articulate între ele într’un text redus la ultimă expresie şi cu simpla preocuparedfî a utiliza cât mai multe grupe de litere şî sunete compuse, c0 părţiriie articolului, întrebuinţarea'linioarei de unire, a virgulei şi a punctului. Cu toate acestea pagina e huliganică, Huliganică până la scandal, cu o elocifică extraordinară care dispensează de orice comentar’. Prin ce? Unde apare o intenţie infamă şi asmuţătoare? E huliganică, fiindcă insimila-. ză că :Toată lumea cunoaşte pe jupan Isac?*“ E huliganică fiindcă afirmă că,Isac e negustor?“. E huliganică fiindcă denunţă că „poartă în spate o boccea?“. Fiindcă se teme că „jupânul a păţit-o?“ E huliganică fiindcă desigur, din sadism, descoperă că „i-au ieşit câinii înainte?”. Sau fiindcă îndeamnă copiii la acest pervers spectacol „priviţi-i cum se apără?“. Ori poate e huliganică, fiindcă spune că Isac strigă: ,,Tibă câine?“. Iar culmea huliganismului, nu ne-ar mira să se afle în propoziţia de încheiere: ,,Insă câinii, mi se pare că numi prea aud?*“. Recapitulând propoziţie cu propoziţie, mărturisim că Barnis, butit să descoperim uite e punctul nevralgic al huliganismului, care atâtdeni elocinte s‘a cutremurat sub degetul d-lui Const. Graur. ‘ ■ Dacă întradevăr, autorul textului, ar fi adăugat un singur cuvânt de :i.pildă, din acele prin care un negustor ca. Isac, e zu*grăvit de un Caragiale, de un Vasile Alecsandri, de Eminescu, de Mihail Sadoveanu, de Ronetti Roman chiar; un cuvânt prin care s‘ar afirma ori s‘ar insinua că Isac e fricos, sau că vinde marfă proastă,sau căînșală la măsura sau ca are boccea slinoasă, sau că vinde pe sub mână, ca eroul d-lui Brătescu-Voinești din „Contravenţie” — da, chiar împotriva prestigiului literar şi adânc omenescului din opera acestor scriitori, încă ar fi poate îngăduită o discuţie, pa tema lipsei de discernământ a micului elev din cl. I primară, care nu poate înţelege şi simţi, ce e omenesc şi tragic, în destinul lui Zelig Şor, al lui Leiba Zibal, al lui „Lăcrimuţă“ din Bulboana lui Vălimaş sau al micului coleg al lui Mihail Sadoveanu, care în Ioc să meargă la scăldat, vinde oilmetrul, fiamba proastă, făcând pe client să cumpere cu totul altceva decât intenţionase când a intrat în prăvălie. Cu toată simpatia cu care aceşti scriitori îşi învăluie destinul eroilor, încă s‘ar putea discuta, dacă un copil, nu vede mai întâi, o caracteristică sau un cusur, ca să spunem aşa, naţional, fiindcă autorii, nu s‘au ferit să le sublinieze în opoziţie cualte caracteristice şi întru deslegarea unei situaţii dramatice. Dar în aceste câteva biete rânduri de abecedar, unde e măcar singura propoziţie, care izolată de restul textului, dacă nu cu tot textul împreună ar putea fi interpretată ca un produs huliganic? Ni se pare că ghicim. Este cuvântul Jupan. Acelaş jupan, pe care-l utilizează în „Făclia de Paşte“*, Caragiale, care nu a fost huligan. Acelaş jupan, care există în fabulele româneşti şi franţuzeşti: jupâneasa vulpe, jupan vulpoiu, maître corbeau. Acelaş jupan, jupâneasă sau jupâniţă, care în limba noastră românească, pe Vorbă de-a surda Huliganul fără voierie CEZAR PETRESCU nici economii . Nu încerc reabilitarea acestui termen, căruia nemuritorul Caragiale ia aplicat pecetea indelebilă a sarcasmului său. Dar în urma unor observaţii atente, pe cari le-am făcut în ţara vecinilor noştri de la Sud, expresia aceasta mi-a apărut drept ■una dintre rădăcinile unei ecuaţii bizare: i leva— 1,25 Iei... Ciudăţenia acestei echivalenţa valutare — temporară, să sperăm — m'a lovit dureros, din chiar momentul plecării mele. (prin operaţiaschimbului" fiecare al 3-lea Teu se topea, fără urmă). Cum e posibil — m'am întrebat_ ca moneda unei ţări mai mici, mai săraceşi, pe deasupra,învinsă Ir. marele războiu, să domine moneda noastră, naţională? Şi m'am pus le pândă... Un fenomen ce sare în ochii oricărui străin debarcat la Sofia, este că „viaţa” e mult mai eftică, ca Ic noi. Lucrul nu are de ce să ne surprindă. El nu face decât să verifice, în practică, o mai mare putere de achiziţie a monedei bulgare,astfel cum această putere rezultă .' difi: însuşi, cursul monedei ■ ' Totuş câteva date — perfect exacte — vor interesa poate A pe cititori. Cu 80 de leva (100, lei) pe zi poţi avea o cameră, la un, hotel de mâna întâia-' Cu aceiaș sumă, se poate lua o. ttrasă copioasă, întrunui din restaurantele bune cari, de altfel, abundă în capitala Bulgariei. (In realitate se poate mânca destul de bint cu 40—30 leva). O baie — în cabină separată — la „Narodna Bania” (Baia populară) costă 20 leva. Preţul unui bilet de tramvaiu pe orice distanţă a unei singure linii este de 3 leva, al unui bilet ,,de corespondenţă" — valabil ,pe mai multe linii — este 4 leva,, iar o cursă până la Kneajevo (aproape 10 km de Sofia) costă 7 leva. : Mă opresc aci, cu exemplele, pentru a ajunge, la o altă constatare în strânsă legătură cu eltinătatea vieţii: ' Bulgarii sunt înzestraţi, din fire, cu spiritul de economie' Ba — după propria mărturisire, a multora dintre dânşii __ însuşirea, aceasta aţin■ ge, câteodată, limitele avariţîei calificate' Bulgarul nu frequentează bade, gile, de pildă. De aceia, in toată Sofia, nu există decât o singură bodegă ai cărei clienţi, de altfel, sunt în majoritate străinii. El nu utilizează trăsura, sau automobilul decât la mare nevoie şi nu călătoreşte niciodată, în tren, cu clasa I, Localurile de lux, sau cele de noapte, ar da faliment dacă s'ar bizui pe clientela, autohtonă (ca consecinţă, toate localurile se închid la ora 1 din noapte). Cu un cuvânt, bulgarul economiseşte oricât şicu orice prilej. După concepţia lui nici o economie nu e prea mică. In asemenea, împrejurări „indicele” de scumpete a trebuit, forţamente, să ia, tu diagramă, forma unei curbe descendente. Iar ca urmare avem ecuaţia despre care vorbeam, da o implacabilă reeditare 1 levar= 1 leu şi 251... i, firifer« PibipWm