Curentul, mai 1938 (Anul 11, nr. 3678-3708)

1938-05-01 / nr. 3678

r 2 (12 pagini) că, a contparaţiei »Aspirin" şi-a dovedit calităţile superioare de 40 ani de zile. De această faimă mondială vor să profite imitafiunile, însă ele nu ajung niciodată la gradul de eficacitate şi nevâtâ­­mare al „Aspirinei" veritabile. t­ablet ASPIRIN veritabile numai cu CRUCEA »floyet« Desfătări in satul piticilor (Continuare din pag. 1­ a) Ar putea fi, — luna aceasta, — un cult, sau măcar un poem... In aceste zori de vacanţe, — pentru bucuria oaspeţilor noştri efemeri, — să devină Bucureştii un nea­şteptat concert de cadenţe, de cu­lori, de acorduri sonore. Confe­rinţe şi concerte, recitaluri şi ex­poziţii, — unele de tinerească ac­tualitate, altele de instructivă re­capitulare, — ar rezuma eloquent captivanta diversitate a sensibi­lităţii româneşti: iată suprema cordialitate, — orchestraţia de în­tâmpinare a provinciei, căreia metropola privilegiată i-ar în­china astfel un gest de elegantă restituire. Copilului avid de nou­tate, ca şi adultului blazat, ca şi unchiaşului cărunt, să-i dărueşti ceva mai mult decât câteva pe­treceri: să le gravezi o amintire durabilă, înălţătoare. Unii pen­tru alţii,­­ fiecare de dragul tu­turor celorlalţi, — să ne prefa­cem pentru câtva timp mai buni, mai atenţi, mai delicaţi: nu există altă terapeutică pentru ameliora­rea unei sensibilităţi naţionale. Altfel, —­ reduşi la repertoriile crâşmelor şi la vacarmul de iar­maroc, — ne vom despărţi des­­gustaţi unii de alţii, provincialii vor părăsi metropola cu repulsii de Sodom­a. — Bucureştenii vor respira după plecarea oaspeţilor ca după invazia Perşilor!... Nu vedeţi cum ar putea deveni această lună un majestuos cor­tegiu etnic, — un imn al pieptu­rilor crescute sub toate cerurile româneşti?... Socotiţi cu neputin­ţă ca pelerinii întorşi prin cămi­­nuri să facă popas la aceste a­­mintiri cu senina încântare a u­­nei reculegeri pe o superbă te­rasă?... Să urăm atunci „lunii Bucu­reştilor" lumini mai puţin toren­ţiale. Să ne amintim vremurile când trudeau în ţara aceasta me­şteri de catapetesme şi înfloritori de marmoră, — iscusiţi în cizela­­tul potirelor şi al giuvaerurilor. Ar putea deveni, — această stagiune a piticilor hidoşi, — a­­notimpul de stimulare a meşte­şugurilor româneşti. Am avut zlătari şi turnători vestiţi, — sub voevozii cu bour sau cu pajură au meşteşugit la noi bănari şi dăltuitori, unii mo­delând ducaţi de aur, ceilalţi în­florind chenare de frunze pe pie­trele de smerită pomenire... Am avut caligrafi şi zugrafi, cărtu­rari de mănăstiri şi făurari de i­­coane, smălţuitori vestiţi şi diaci pasionaţi de râvnă obscură. Să încercăm astăzi măcar cazna de a egala pe cărămidarii lui Şte­fan-Vodă, ori pe brutarii de ţiglă ai lui Vodă Lăpuşneanu, de la Baia. Ctitorii au făcut în veacu­rile vechi danii de odoare, unele cusute cu mărgăritare, au ivit ripide şi dvere măiastre la uşile altarelor ancestrale, şi mândre vestminte de moaşte, unele in­spirate de Ragusanii din Brăila, altele brodate de Dalmatinii din Târgovişte. Leatul nostru, — al piticilor, — a uitat secolele când Braşovul era tezaur de arme, de săbii, de buzdugane. Nu năzueşte nici un faur la măestria sipetelor lui Pe­tru Şchiopul, nici la graţia ceş­tilor de argint ale Doamnei Voi­­ca, soţia lui Mihnea. In ţara a­­ceasta a icoanelor şi a evanghe­liilor ferecate cu argint, în ţara schiturilor umilite şi a crucilor suflate cu aur,­­ au murit năs­­cocitorii de scumpeturi, de tipsii şi de scule. Şirnici de altare, grabnice de morminte, stâlpi de tindă, jeţuri arhiereşti, strane cu filigramă migăloasă şi fântâni de slăvire a Atot-Puternicului, — nimeni nu mai visează la ele. Trăim în satul piticilor, — şi a­­vem mai puţină ambiţie în lună Bucureştilor decât sub suzerani­tatea Semilunei. Ion Dimitrescu Suveranii albanezi au sosit la Durazzo TIRANA, 28 (Rador). — La ora 13 şi 30, la Palatul Regal, s’a dat un banchet de gală la care­ au luat parte Suveranii, membrii familiei regale, ducele de Bergamo, contele Ciano, membrii guvernului, reprezentanţii Parlamentului şi înalţii demnitari ci­vili şi militari ai Statului. O mulţime nenumărată a continuat să dănţuiască în piaţa Palatului, aş­teptând plecarea Suveranilor la Du­razzo. Toate străzile capitalei sunt înţesate de public, care vrea să arate încă odată Suveranilor entuziasta şi calda sa participare la bucuria Curţii Regale. TIRANA, 28 (Rador). — Corespon­dentul Agenţiei Ştefani transmite: Urmând dorinţei exprimate de Re­gele Zogu, contele Ciano, ministrul de externe al Italiei, a plecat azi la ora 16 la Durazzo, ducându-se la pa­latul regal, unde a avut cu Suvera­nul o lungă şi cordială Întrevedere. Automobilul regal a părăsit Pala­tul, la ora 16 ?­ 30, in timp ce o a­­clamaţie nesfârşită salută trecerea Suveranilor, in calea cărora tineretul şi mulţimea aruncau flori. Automobilul regal era urmat de un şir lung de automobile în care se a­­flau membrii Familiei regale, guver­nul, parlamentarii şi înaltele persona­lităţi civile şi militare ale ţării. In tot timpul drumului până la Du­razzo perechea regală a fost salutată cu entuziaste manifestaţii de iubire de ţărani, iar la Durazzo Suveranii au avut o primire plină de căldură. Această Întrevedere nu putuse avea loc In ultimele zile din cauza serbă­rilor nunţii. In cursul Întrevederii, care a durat o oră, au fost examinate pe larg ra­porturile politice şi economice dintre Italia şi Albania. Contele Ciano la Regele Zogu Prăbuşirea unui avion KAUNAS, 29 (Radar).— In apropierea capitalei s'a produs un accident de aviaţie. Un avion militar s'a prăbuşit dela 1500 me­tri înălţime. Pilotul a murit carbo­nizat. Aparatul a fost complect distrus. Sf­ eI Siegfried este Făt-frumosul poveş­tilor germane. El însă are mai multă preciziune decât eroul poveştilor ro­mâneşti, întrucâtva e un personagiu istoric, cântat de Epopeea naţională a Germanilor, Nibelungii, redactată definitiv probabil prin secolul al 13-lea. Siegfried din acest poem e fiul lui Siegmund, regele din Hanten şi se căsătoreşte cu Kriemfilde, prin­cipesă din Worms a Burgunzilor. Ea va deveni soţia lui Etzel (Atilla al Hunilor) şi se va răzbuna cumplit pe ucigaşii lui Siegfried, atrăgând pe Burgunzi, în cap cu Hagen, la curtea lui Etzel, pe câmpiile Dunării unde vin ca oaspeţi şi vasali, călăreţii „va­lahi” cu domnul lor. Siegfried a fost ucis pe la spate în timpul unei vânători de Hagen, ca să răzbune jignirea presupusă ce a fost adusă de vitează suveranei sale, Brünnhild din Irlanda. Inlocuindu-l în noaptea nunţii pe prea slabul soţ Gunther, Siegfried a supus-o pe voi­nica Brünnhild şi nu se ştie de ce „spre nenorocirea lui” i-a zmuls ine­lul din deget. Inelul acesta e pricina tragediei generale. Siegfried acesta, mai apropiat de noi, nu este cu totul acelaş cu fiinţa supraomenească din alte legende ger­mane şi scandinave, cu faimosul Si­gurd de pildă. Totuşi Wagner a făcut un amal­gam, o sinteză, din haosul de peri­peţii al atâtor poveşti, vrednică de admirat A ştiut să reducă acţiunea la câteva situaţii dramatice care re­dau esenţa, înţelesul ideal al mitului. Personagiile lui trăiesc, mai cu sea­mă în sufletul neamului german, cu o mare intensitate. Germanii se recunosc în eroii Te­tralogiei. Simbolurile lor le sunt fa­miliare. Unele sunt înălţate cu mult peste anticul lor înţeles. Astfel ar fi Soge — Zeul focului — un soi de Mefistofele. Alberich, piticul râvnind la stăpânirea lumii. Wotan, simbol al omului de stat modern, rege şi pontif, având puterea spirituală, voind şi pe cea temporală, îngrădit de propriile lui legi, Hamlet nehotărât ce isprăveşte prin a nega voinţa vi­tală şi a-şi dori nefiinţa, pacea Nir­­vanei. Alt aspect al omului de azi, sau mai curând al supraomului, îl sim­bolizează Siegfried. El poate fi anar­­chistul ce trăieşte după legea lui, omul al revoluţionarului Bakunin, prietenul lui Wagner din preajma Re­voluţiei din 1848. Aşa îl vede B. Shaw. Dar mai­ cu seamă întrupează Siegfried, tinereţea, spontaneitatea, puritatea. Şi voinţa de putere „Der Wille zur Macht” a lui Nietzsche. E germanul visat, arianul blond, nor­dicul regenerat şi imperialist... Precum o spuneam în foiletonul precedent, atâtea şi atâtea tălmăciri ale înţelesului Tetralogiei. Toate aceste aspecte şi interpretări ale împătritei lucrări wagneriene (cea în care, amintesc, şi-a pus quin­­tesenţa nu numai a geniului său dar şi al rassei lui), ar fi în ele înşile destul de atrăgătoare ca să vorbească imaginaţiei multor intelectuali şi ar­tişti. Dar ideile şi poezia însăşi a lui Wagner, cu toată frumuseţea lor ar fi rămas cuvânt mort fără ajutorul m­uzicei. Ca muzicant a cucerit şi a fermecat Wagner, la început o elită de specialişti şi entuziaşti, apoi mul­ţimile, publicul ţării sale şi cel eu­ropean. E drept că a întâmpinat re­zistenţe şi ne întrebăm dacă astăzi încă muzica wagneriană intră în pa­trimoniul sufletesc la alte popoare în acelaş grad ca la germani. Şi sub a­­cest raport experinţa spectacolelor wagneriene de acum va fi­ conclu­dentă pentru o elită, dacă nu chiar pentru massa ascultătorilor români. In muzică aşa­dar, Wagner şi-a desfăşurat darurile lui de convingere şi aici a adus el ceea ce s’a numit marea lui reformă. Foarte pe scurt, care e noutatea muzicii lui Wagner ? Cu ce a lovit ea aşa de tare pe cei dintâi ascultători ai ei şi care e c­eea ce ne deschide împărăţia de vrajă a taimelor ei. Iată câteva date pe care ne scuzăm de a le prezenta în toată uscăciunea lor tehnică, înainte de a intra în povestirea şi exemplificarea celor două dintâi lucrări din tetra­logie. Dacă în locul subiectelor istorice Wagner a introdus mitul în acţiunile lui dramatice, ca element muzical de frunte, atunci când sistemul lui şi-a ajuns deplinătatea, ca în tetralogie, el a introdus simfonia, simfonia dra­matică, sistemul dezvoltării şi al variaţiunii polifonice din simfonie, al cărui model nemuritor îl dăduse, pentru Wagner mai ales, Bethoven in simfonia a noua. Ceea ce sunt te­mele în simfonii sunt motivele în dramele muzicale ale lui­­ Wagner. Motivele însă la Wagner au o semni­ficaţie poetică sau plastică, zugră­vesc, descriu, evocă, amintesc, crează atmosfera unui personagiu, unei stări de suflet sau de fapt, fiindcă aceste motive muzicale, cari sunt nişte for­mule melodice tip, revin cu înţele­sul lor anumit, fiindcă ele redau e­­senţa şi cursul mobil al dramei, fiind­că ele se îmbină sau se luptă între ele în cursul desfăşurărei lor. Au fost numite de comentatori leit-motive, sau motive conducătoare, motive-că­­lăuze. Aplicarea lor nu este absolut strictă și adeseori e făcută prin ana­logie. Mai cu seamă orchestra le va expune. Orchestra la Wagner, deși el, la teatrul lui din Bayreuth, a aco­perit-o, este eroul principal. Ea nu mai este ceea ce s’a numit, vechea ghitară, de acompaniament, ca în opera precedentă ci comentatoarea neîncetată a dramei şi pe când ac­torul, cântăreţul de pe scenă, prin declaraţia sa cât mai apropiată de o stilizare a graiului natural, ne spune abia o parte din starea sufletească a personagiului, orchestra îl complec­­tează, exprimă auditorului toată sta­rea psihologică şi de lucruri, nu nu­mai prezentul dar şi trecutul şi po­sibilitatea viitorului, amintirea şi presentimentul şi oarecum ce gândim noi şi autorul şi înţelepciunea ob­ştească despre filozofia şi simbolul veşnic al dramei. Muzica orchestrei nu comentează poemul atât cât drama în rostul ei adânc. Orchestra astfel joacă rolul corului antic în tragedia greacă. Fi­reşte în condiţiunile acestea cântul, aşa cum îl concepe poporul obişnuit este oarecum sacrificat. Tenorul, pri­madona, nu mai sunt decât crâmpee supuse ale acţiune! şi nu mai sunt eroii seratelor, ca altă dată. Cu atât mai surprinşi au fost la început ascultătorii lui Wagner, cu cât el a suprimat scenele comparti­mentate care făceau fiecare o bucată aparte în operă şi suprimând în par­­tiţiune ariile, romanţele, cavatinele, duetele, terţetele, în general numerile zise de ansamblu — în tetralogie a­­proape şi corurile — deşi întrucâtva are câteva excepţii — suprimându-le el a topit toate elementele muzicale în parte planuri simfonice ce au o mare unitate şi o vădită construcţie arhitecturală. S’a vorbit de suprimarea sau de împuţinarea, melodiei la Wagner. De fapt ideile lui melodice sunt tot atât de numeroase pe cât de caracteristice în frumuseţea lor şi e uşor să ne deprindem cu ele şi odată ce am a­­flat ceea ce vor să exprime ne că­lăuzim uşor, aproape am zice că nu mai avem nevoe să ştim cuvintele şi că nu mai e nevoe să vedem repre­zentată acţiunea. Cel mai expresiv şi mai mişcător Wagner e cel ascultat cu ochii închişi, cu decorurile imaginate de noi în­şişi. Un alt element cu care trebue să ne deprindem, este cel al trans­formării neîncetate pe care o suferă unele melodii a feluritelor vestminte ritmice, armonice şi de timbre cu cari se îmbracă ideile melodice. Să ne deprindem şi cu armoniile puter­nic expresive sau de o dulce suavi­tate ori dureros de discordante — şi mai cu seamă cu echivocul tonal, cu trecerile dintr’o tonalitate într’alta, cu modulaţiile, cu rezolvirile şi ca­denţele neaşteptate, cu „melodia infinită", în veşnică prefacere, toa­te imagini vii ale mirării, ale evo­luţiei faptelor şi simţimintelor ome­neşti... (Va urma). Em. Ciomac N. — In cronica imediat următoa­re vom vorbi despre întâiele specta­cole, ce au obţinut un mare succes de seriozitate, ale Operei din Franckfurt am Mein date la Opera noastră — şi anume Aurul Rinului şi Walkyria. CRONICA MUZICALA Tetralogia lui R. Wagner pentru inimia oară la Bucureşti „Cănd s’a apropiat de cetate şi-a văzut-o, Iisus a prâns pen­tru ea“. (Luca XIX-41). Nu este acesta un moment mişcător să vezi pe Iisus plângând, şi mai ales meditând asupra împrejurărilor care L-au determinat la aceasta, — intrarea în Ierusalim, — strigătul de osana al poporului“ v. 37. 38. Ce contrast ! Po­porul entuziasmat, Iisus plânge. Plânsul lui Iisus nu este ceva comun, ci ceva deosebit. Biblia ne vorbeşte despre lacrimi ale pocăinţei care stră­lucesc, de exemplu lacrimile de că­inţă vărsate de David şi Petru, despre lacrimi care sunt adevărat monumente ale unor vinovăţii mari : Maria Mag­dalena şi profetul Ieremia. Şi ne mai vorbeşte de lacrimi care poartă ex­presia desnădejdei : Saul şi Iuda. Lacrimile lui Iisus nu sunt lacrimi ale pocăinţei, sau din acelea vărsate din cauza unor nevoi sau suferinţi provenite din propia-i vină, ci ele fac parte din suferinţele Sale pentru îm­păcarea omenirii cu cerul. Ne întrebăm: care este cauza acestor lacrimi­? „Când s-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Iisus a plâns pentru ea“ (Luca 19, 41). Nu este vorba de trecutul poporului Israel, de­şi aceasta era o cauză. (Plâng. Ierem. 2, 13). Lacrimile lui Iisus curgeau din cau­za situaţiei prezente a poporului, care şi-a manifestat poziţia sa faţă de El. Teribila necunoştinţă şi nepricepere l-a făcut să exclame: „Ierusalime, Ie­­rusalime, care omori pe prooroci şi u­­cizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n’aţi vrut". (Matei 23, 37). Refuzul la o conlucrare cu El, neho­­tărârea de a se pocăi, au dus poporul într’o stare de împietrire. Orice îndrumare, iubire, lucrare, e­­ducaţie, au fost în zadar, îndreptăţirea de sine, neconştiinciozitate, ură şi vrăj­măşie umpleau inimile lor. Toate ace­stea într’un timp când I se striga „O­­sana“ şi „ramurile de măslin“ îl flu­turau înainte; inima îi este umplută de durere sfântă şi plânge! In profun­da Sa durere El zice: „Dacă ai fi cu­noscut şi tu măcar în această zi, lucru­rile care puteau să-ţi dea pacea! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. (Luca 19, 42). Lacrimile pe care le-a vărsat Iisus pe Muntele Măslinilor, când privea cetatea, nu erau numai pentru Ieru­salim. In soarta Ierusalimului El a văzut distrugerea lumii. Păcatul lumii de astăzi, este păcatul care a adus ni­micirea asupra poporului Israel. Nere­­cunoştinţă faţă de Dumnezeu, neglija­rea ocaziilor şi binecuvântărilor, însu­şirea în folos propiu a darurilor lui Dumnezeu, acestea alcătuiau, păcatul care a adus ruina asupra poporului Is­rael. Ele aduc ruina şi asupra lumii de astăzi. „Dacă ai fi cunoscut şi tu mă­car în această zi, lucrurile care puteau să-ţi dea pacea“! „In această zi­, ziua aceasta se apro­pie de sfârşit. Timpul harului şi al o­­caziilor oferite aproape a trecut. Norii răzbunării lui Dumnezeu se a­­dună. Cei care au nesocotit „Cuvântul lui Dumnezeu" şi au lepădat harul Său sunt pe punctul de a fi înghiţiţi de prăpădul care vine cu grabă mare şi fără a putea fi oprit. (Ioel cap. 2, 2— 11). Şi totuşi lumea doarme. Oamenii TM vunosCj^.timpjul cercetării Ipr“ (Luca, , Mă adresez tuturor celor ce se pre­tind că mu­lt creştini după numele lui Hristos, fiul lui Dumnezeu, Cel ce plânge pentru soarta întregii lumi. Abundă inima lor de iubire şi milă faţă de cei ce sunt în necunoştinţă!? înfăţişează ei lumii caracterul Lui? Plânge ei şi se roagă lui Dumnezeu văzând cum mulţimea de oameni se ştrangulează şi mor fără Dumnezeu? Dar câţi de puţini urmaşi ai lui Hris­tos simt o povară pentru aceste su­flete! Soarta lumii este pusă în ba­lanţă, dar lucrul acesta în loc să ne facă să ajutăm şi să întărim pe cei ce vor să pună Biblia în mâna oamenilor. Mulţi îi dispreţuesc şi îi urăşte de moarte şi sunt sigur că mulţi se vor găsi care nici chiar acest articol nu-l vor ceti, ci îl vor arunca şi îl vor desconsidera. Căci Iisus zice: „Dacă se face aceste lucruri copacului verde, ce se va face celui uscat"? Şi a adăugat: Tată iartă-i, căci nu ştiu ce fac!! (Lu­ca 23, 31, 34). Totuşi după cum am amintit mai sus timpul se scurge, zilele trec cu grăbire şi va veni o zi a socotelilor, când Dumnezeu va judeca prin Iisus pe ori­ce om din lumea aceasta. Iată ce ce­tim în Sfânta Scriptură : „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de ne­ştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oa­menilor de pretutindeni să se pocă­­iască, pentru că a râr­duit o zi in care va judeca lumea după dreptate prin Omul, pe care L-a rânduit pentru a­­ceasta, şi despre care a dat o dovadă de netăgăduit tuturor oamenilor prin faptul că L-a înviat din morţi". (Fapt. Ap. 17, 30, 31). Iubite cetitor care nu eşti decât un abur ca şi mine, nu te cutremuri la aşa cuvinte!? Nu crezi că va veni ziua când orice faţă va Îngălbeni şi orice genunchi va tremura în faţa Celui ce este gata să judece viii şi morţii? Şi care a plâns, a suferit batjocură şi o­­cară pentru tine şi pentru mine? Care îţi este recunoştinţa faţă de Cel care acum 1900 de ani a strigat cu glas tare: „Tată iartă-i, că nu ştiu ce fac!" Eşti gata ca să-ţi pleci genunchiul, să-ţi verşi inima plină de otravă de moarte şi de ură înaintea lui Iisus din Naza­In urma propunerii profesorului Nicola Pende, d. dr. D. Paulian a fost ales membru corespondent al Acade­miei de Medicină din Roma. Această onoare se restrânge asupra ţării noa­stre. Amintim că acum două luni, încă două Academii din Italia au conferit asemenea onoruri d-sale: Academia de ştiinţe din Ferrara l-a proclamat membru de onoare în urma propune­rii profesorului Boski, iar Academia de medicină din Torino, ca membru corespondent. încă de anul trecut din Februarie, profesorul Claude din Pa­ris, i-a depus candidatura şi la Aca­demia de medicină. Doctorul D. Paulian este membru titular al Academiei de ştiinţe din Ro­mânia şi conduce în calitate de pre­şedinte secţia biologică. Revista istorică publică în vol XIV o interesantă conferinţă asupra lui Ludovic al XIV-lea ţinută de d. prof. Nicolae Iorga în cadrul unui ciclu de conferinţe organizat de in­stitutul francez de înalte studii din România. D. prof. Nicolae Iorga îl prezintă ca om şi ca suveran, în strânsă legătură, în această ultimă ipostasă, cu clasicismul: „Este vorba de Ludovic al XIV-lea cum se simţea el, cum i-a plăcut lui,, într’un anumit moment de sin­ceritate, să se prezinte, şi este vor­ba de dânsul în legătură cu această stare de spirit, pe care el a lăsat-o şi pe care el a creiat-o şi a creiat-o peste multe rătăciri pe care i-a plă­cut să le uite, peste multe greşeli în care n’a avut sentimentul răului, pâ­nă la o pocăinţă pe care n’a mărturi­sit-o, până la revenirea la conştiinţa sa rezultată din multe sforţări uma­ne.... Unde îl prindem pe Ludovic al XIV-lea cel adevărat?... In „Memo­riile lui Ludovic al XIV-lea“... Aci este fondul şi fondul gândirii lui Ludovic­­al XIV-lea şi­­ explicaţia­­domniei lui până la un anume mo­ment... Ce culegem noi din această carte în ce priveşte esenţa însăşi a lui Ludovic al XIV-lea ? Intâiu dreptul de a tăgădui că el este înainte de toate Regele Soare, că este reprezentantul formulei „Statul sânt eu", că el se vedea în nişte nori auriţi cari îl înconjurau şi un vânt de ambiţie îl ridica sus de tot, până ajungea în şirul zeilor şi eroilor de odinioară. Omul care iese de aici este altfel. Omul acesta nu este lipsit de un sentiment de smerenie, înainte de pocăirea prin doamna de Maintenon. El spune cam aşa: îmi trebuie mân­drie pentru domnia mea, îmi trebue mândrie pentru ţara mea, îmi tre­buie mândrie pentru regalitatea mea, dar aceasta nu exclude umilinţa, şi este un întreg pasagiu în care este vorba de această umilinţă. El măr­turiseşte deci această dualitate a na­turii sale: natura unui om care-şi examinează necontenit conştiinţa, care caută de la dânsa sfaturi noi, care este capabil să se mustre, — deşi nu cu mustrarea tragică a e­­roului­ mediu, dar este capabil să se mustre pentru ce a făcut, — este în stare să-şi recunoască greşelile, şi, alături de aceasta, e tot decorul re­galităţii, pe care el l-a creat Pentru­că el este fapt creatorul decorului re­galităţii, creatorul acelui decor fără tet, care a suferit batjocură şi a plâns pentru noi toţi? Eşti gata să treci cu vederea şi să ierţi tot ce poate alţii ţi-au greşit şi pe care poate tu sau eu i-am privit ca răufăcători, cu toate că nici noi nu suntem mai buni şi să zi­cem ca Iisus: „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!" Dealtfel aşa şi zice în rugăciunea domnească „Tatăl Nostru“. Iar dacă noi nu iertăm nici Dumnezeu nu ne iartă pe noi. Iisus a spus: „Dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru Cel ceresc nu vă iartă" .(Mat. 6, 12, 13—15). D-TRU I. BADICA zis BILICA Cloşca-Caliacra Personalitatea ştiinţifică a d-rului D. Paulian este destul de cunoscută în străinătate. D-sa a fost chemat a­­nual şi a conferenţiat în clinica din Paris şi Viena, este membru cores­pondent al tuturor societăţilor de spe­cialitate din Franţa şi Austria şi A­­merica de Sud. Este directorul şi con­duce unica revistă română de neuro­logie , Archives de Neurologie pe care o subvenţionează singur şi în care sunt publicate lucrările serviciului neurologic din spitalul de boli min­tale şi nervoase ce conduce. D-rul Paulian a creiat o şcoală mo­dernă de neurologie şi elevii săi se găsesc astăzi ca conducători ai celor mai de seamă spitale din toate col­ţurile ţării, care se întreabă cineva dacă regalita­tea ar fi putut rezista. El este acela care a înţeles pentru prima oară un lucru la care nu poate renunţa nici o monarhie, şi nu numai cea rega­lă, ci nici o monarhie prezidenţială, care este şi ea silită să se înconjoa­re de acest decor... Nu numai, deci, că prin el s’a creiat prestigiul regali­tăţii, nu numai că această regalita­te de prestigiu a făcut unitatea a­­cestei societăţi, dar în acelaş timp conducerea regelui era făcută în con­diţiile acestea de adâncă onestitate muncitoare, care poate servi ca exemplu tuturor... „Şi în domeniul clasicismului lite­rar şi artistic el a dus marea luptă pentru prestigiu. Căci, în vremea lui, nu este arta care ajunge la presti­giu, ci prestigiul care recurge la mij­loacele artei. El personal nu este în măsură să dea nimic, aşa cum a fost crescut, dar eu cred că este mare lucru când un Suveran absolut nu strică gustul societăţii în mijlocul căreia se găseşte­ o nouă direcţie în ce priveşte gustul... Metoda strictă, logică­­ desăvârşită, care formează fondul cugetării lui Ludovic al XIV-lea, acest caracter rectiliniu, care iese necontenit şi din mărturisirea cu­prinsă în cartea pe care o am înain­tea mea, e ceva care corespunde cu liniile arhitecturii de la Versailles, co­respunde cu aleile trase în grădinile aceleaşi reşedinţe regale, corespunde cu tragedia lui Racine şi cu satirele lui Boileau. „Regele, în realizările sale monu­mentale şi în manifestaţiile sale spi­rituale, este deci în unison cu ten­dinţele societăţii contemporane, care acestea nu vin de la dânsul, dar el le-a înţeles instinctiv, le-a urmat şi le-a ajutat să creeze una din cele mai durabile forme de desvoltare a civilizaţiei moderne“. C a l- ci u l & l & &C I­coane De ce plângea Ii­sus! D-rul Paulian la academia de medicină din Roma Adevăratul Ludovic al XIV-lea „Regele-Soare“ aşa cum îl vede d. profesor Nicolae Iorga CurentulDuminică I Maiu 1938 EDITURA „CUGETAREA"-GEORGESCU - DEL­AFRAS recomandă excelentele lucrări: ffÎNVĂŢĂTORUL D­IN STRAJA TARII de prof. SIMEON MEHEDINŢI (Soveja) Cartea de ridicare a neamului V* ^7 C prin mijloace specific româneşti­­ si« ŞEZĂTORI DE SEARA LA FOC Conform cu progr. STRAJA TARII de ILIE I. MIREA Neîntrecută călăuză pentru organizarea șezătorilor. Unica lucrare in acest gen. O adevărată enciclopedie. Ma­ ___ teri­al nou, variat, p. 10 șezători complete. O expoziţie internaţională a modei, la Berlin BERLIN, 28 (Rador). — De la 29 Mai la 5 Iunie va fi deschisă la Ber­lin o mare expoziţie internaţională a modei. Participă la expoziţie Franţa, Ger­mania, Marea Britanie, Japonia şi Statele Unite. Expoziţia se va ţine în sala de festivităţi a Operei Kroll. Din dife­rite capitale se vor trimite cele mai preţioase colecţii de mode.­ Unele toalete au o valoare de peste 50.000 mărci. Cuget Clar A apărut nr. 42 din revista „Cuget Clar" (Noul „Sămănător") de sub conducerea d-lui prof. N. Iorga, cu următorul sumar: Ultimul manuscris al lui G. Bog­­dan-Duică: Despre tineret. N. lorga: încă un poet din vremea sănătoasă. Paul I. Papadopol: Ca să se ştie! Maria Doicescu: In grădina fer­mecată. N. lorga: „Poesia lirică la români", conferinţă (urmare). Alte scrisori din vremea veche. Cronica de N. lorga şi alţii. 9 Dacă extraordinara asemănare a celor doi fraţi gemeni, Billy şi Bobby Mauch, a făcut senzaţie în filmul „Prinţ şi Cerşetor" desigur că asemă­narea celor două surori, Lola şi Ro­semary Lane, nu este mai puţin ex­traordinară şi nu va face mai pu­ţină senzaţie. In filmul muzical „Hollywood Ho­tel" care va fi, în curând, prezentat şi la Bucureşti, Lola şi Rosemary Lane apar în două roluri principale şi asemănarea lor perfectă dă loc la o serie de încurcături foarte amu­zante în intriga şi aşa destul de co­mică a filmului. „Hollywood Hotel” constitue unul dintre cele mai grandioase filme mu­zicale ale anului, iar Dick Powell, u­­nul dintre cei mai apreciaţi cântă­reţi ai Hollywood-ului, cântă magis­tral câteva „şlagăre" de mare suc­ces. Celebrul jazz Benny Goodman, una dintre cele mai faimoase orchestre a­­mericane, apare pentru prima dată în film. S-a obţinut cu greu apariţia jazzului Benny Goodman, a cărui faimă peste ocean este unanimă. „La strrăjeria” nouvelle vie de l’école, Cécile Georgescu. „îngerul”, revistă bisericească a cle­rului din eparhia Buzăului, no. 4—5, A­­prilie­-Mai 1938, cu acest sumar: Pastorală de Sf. Paşti,­­ Ghenadie; Din morţi Hristos a înviat!, pr. Gh. I. Beşchea; Cele mai vechi ştiri istorice din judeţul Buzău, N. A. Constantines­­cu; Adevărul învierii Domnului, pr. I. N. Vasilescu; De Paşti, M. M. Negules­­cu; Cartea creştinească, pr. Leon Teo­­dorescu; Aspectul dogmatic şi moral al învierii Domnului, Gogu E. Sârbu; Floriile, M. M. Negulescu; Erotism şi sentiment religios în psihanaliza lui Freud, pr. I. Frăsineanu; Ideile omi­­letice ale Abatelui Morel, pr. Al. N. Va­silescu; Strădanie, pr. D. G. Neagu; Conştiinţa misiunii preoţeşti, pr. G. I. Beşchea; Către tinerii premilitari (pre­dici), pr. I. Frăsineanu; Biserica din Băligaşi (Buzău), Ion Şt. Moldoveanu; Preoţii de pe Bâsca-Chiojdului din se­colul al XVII-lea şi până in prezent, Horia Constantinescu; Starea cultelor in România, pr. Al. Săndulescu; Retra­gerea unui concordat, Cărţi, reviste, Mi­hail Şt. Moldoveanu, Ştiri (din eparhie, din ţară, de peste hotare). „Amuarul liceului „Ştirbey-Vodă” din Călăraşi”, pe anii şcolari 1933—1937 inel., întocmit de d. prof. I. N. Guţulescu, directorul liceului. Datele cuprinse în amar oglindesc munca corpului profesoral, în frunte cu directorul şcolii şi a elevilor, strădanii încununate cu frumoase rezultate. Prin îngrijirea d-lui Iosif Gabrea, conferinţiar la facultatea de litere, a a­­părut, în editura „Cultura Românească”, lucrarea prof. N. Moisescu despre „Şcoala­­veche şi şcoala nouă”. Huch Herbert, Ted Healy şi Alan Mowbray, trei comici de clasă asi­gură filmului o serie de gag-uri din­tre cele mai reuşite. Apariţia lor pe ecran stârneşte hohote de râs. Scenele de balet sunt realizate cu cele mai frumoase fete ale Americii. Sute de girls-uri fermecătoare apar in numeroasele scene de mare montare, dând acestui film un aspect grandios. Muzica este scrisă de John Whiting şi Dick Mercer. Clou-ul filmului îl formează apari­ţia a câtorva numere celebre de mu­sic-hall de pe Broadway. O veste bună pentru melomanii noştri. Unul din mari­ compozitori moderni ai Eu­ropei, faimosul Kurt Weill, ale cărui opere „Mahagonny" şi „Dreigros­chenoper“ au stârnit o senzaţie enor­mă şi au obţinut adevărate triumfuri pe scenele Europei occidentale, a fost chemat de Fritz Lang la Hollywood pentru a scrie muzica noului său film „You and Me" pe care celebrul regi­zor îl turnează cu Sylvia Sidney şi George Raft. Carfi-reviste Prof. N. Moisescu, originar din Vul­­tureşti-Muscel, s-a născut in 1866 şi a murt la 27 Decembre 1924. A fost un distins profesor secundar, asistent universitar şi directorul labora­torului de biologie de la Casa şcoalelor şi un mare amic al elevilor. Lucrarea de faţă rezolvă problema raportului dintre instrucţie şi educaţie, cu concluzia că scopul şcolii trebue să fie educativ. Profesorul Moisescu pledează pentru şcoala educativă, căci susţine că „şcoa­la educativă este singura care merită să i se clădească localuri, pentru care elevii să-şi cheltuească tinereţea şi energia, iar statul milioanele sale”. Cel care a dat la iveală opera prof. Moisescu merită toate laudele. Propaganda românească în Estonia Cu ocazia ultimului turneu de pro­pagandă făcut astă toamnă prin ţă­rile baltice de către compatrioata noastră primadonna Pia­­gy care a dat primul său concert de muzică ro­mânească al cărui succes a fost stră­lucit, d-sa a fost invitată de societa­tea culturală estono-română să mai dea un concert la Tallinn în seara zilei de 10 Mai când este marea noa­stră sărbătoare naţională. Compatrioata noastră asigurându-şi concursul orchestrei simfonice a pos­tului de radio din Tallinn care va fi condusă de maestrul Nicolai, a accep­tat această invitaţie. Concertul va avea loc Marţi 10 Mai ora 21 şi va fi difuzat de postul de radio Tallinn (Reval). După acest ■concert d-na Pia­­gy va cânta şi în trei reprezentaţii la Opera de Stat din Tallinn (Traviata, M-me Butterfly ■şi Povestirile lui Hoffmann.. mm - Ecranul Două noui vedete: Lola şi Rosemary Lane m R­ADIO Sâmbătă 30 Aprilie RADIO BUCUREŞTI 160 kHz 1875 m. 150 kw. 6.30: Deschiderea emisiunii: — Gimnastică ritmică. — Radio jurnal. — Concert de dimineaţă (discuri); Rumba de Barry; Două porci de Pörschmann; Potpuriu de şlagăre de Dostal. — Sfaturi gospodăreşti şi medicale. 7.30: închiderea emisiunii. 13: Ora. Culturale. Sport. Cota Du­nării. 13.10: Concert de prânz (discuri). Muzică variată. Uvertură la „Neve­stele vesele din Windsor” de Nicolai (arch. samf.); Romanţă de Wieniawski şi legendă naivă de Jongen (vioară: Yovanovitch Bratza); Melodii de Franz Lehar (voce: Peter Anders); Pizzicato, polca de Joh. şi Jos. Strauss Scene din bal de Hellmesberger şi An­tract din opereta „101 de nopţi" de Joh. Strauss (orch. filarm. din Berlin dirij. de Franz Reuss); Fragment din baletul „Lebăda” de Ceaikowsky (orch. filarm. din Londra, dirij. de John Barbirolli). 14.10: Ora. Mersul vremii. Radio jurnal. 14.25: Continuarea concertului (disc.) Lasă-ne să visăm de Robrecht şi Vals de Scotti); Cantatile de Lancel şi Cântec normand de Wekerlin (voce Vanni-Marcoux); Fox de Berlin şi Fox de Razar; F­ascinaţie, vals de Marchetti şi Seducţiune, tango de No­­getti (arch. Grig. Dinicu); Cântece din operetele „Farmecul unui vals” de Oscar Straus şi „Contesa Mariţa" de Kalman (voce: Peter Anders). 15 . Acutalităţi străine : Radiofo­nice. 16.30 : Ora străjerilor : I. Rolul stră­­jerei în Basarabia, de d-na dr. Elena Alistar; II. „Străjerii Basarabiei", scenariu radiofonic interpretat de străjerele şcoalei eparhiale şi de stră­jerii seminarului teologic din Chişi­nău, de sub comanda d-nei dr. Elena Alistar, conducerea muzicală, preot Alex. Christi. III. Ştiri străjerești de Mircea Ispir. 18 : Ora. Mersul vremii. 18.02 : Concert de după amiază. Orchestra de salon Radio, dirij. de Const. Bobescu; Uvertura festivă de Leutner ; Adagio de Beethoven ; Poe­zia fără titlu de Demaret; Milioanele arlechinului de Drigo ; Dans slav de Dvorak; Serenada melancolică de Ceakcovsky ; Serenada spaniolă de Micheli; Gavota de Gossec; Noctur­na de Liszt; Marechiare de Tosti; Către Pagodă de Guillemyn. 19 . Expoziţia noastră din Londra de Alex. Bădăuţă. 19.05: Noutăţi de primăvară: O. Vilmnov şi E. Cireşeanu (2 piane), T. Săndulescu (baterie), Leonard (ghi­tară) şi Petre Alexandru (canto) . Compoziţii de Vill­ov: Sport, sport­­marş ; Coniţă fii drăguţă, tango; Nu-mi pasă, slowfox; O picătură de parfum, boston; Când cântă broaş­tele în lac, foxtrot; Flori de primă­vară, slowfox; La moara din răscru­ce, vals tirolez; Stai cu mine, foxtrot. 19.45 : Mişcarea şi doctrina străje­­rească : Psihologia străjerului de prof. Rădulescu-Motru., 20: Seara de operă „Siegfried“, dramă muzicală în 3 acte de Wagner (transmisiune de la Opera Română). Distribuţia: Siegfried; Albert Sierbet; Mime : Theo Hermann ; Că­lătorul : Jean Stern ; Alberich : Her­bert Hesse; Fafner: Matias Mra­­kitsch ; Brünhilde : Henny Trundt; Erda: Res Fischer; Vocea pasărei din pădure : Clara Ebers. Conducerea muzicală : Franz Konwitschny. In pauza I-a (21.25-21-40): Radio­jurnal. Sport. In pauza II-a (23.05-23.20) . Jurnal pentru străinătate în limba franceză și engleză. I

Next