Curierul Foaea Intereselor Generale, 1877 (Anul 4, nr. 2-99)

1877-10-09 / nr. 78

2 *) Vezi Curierul No. 75. CURIERUL TH. A ■ • Resboiu­l Actual. (Urmare). *­ IV. Generalul Gurco vezându-și trupele sale respinse din Rumelia, se retrase cu ele in impasurile bal­canice. El ocupase următoarele strimtori: Șipca Hanukioi Elena Zelenedrevna Lovicea. Prima operațiune de a încerca și menține o in­­vasiune în Rumelia, nu reuși trupelor ruse. Și dar trebuea generalul Gurco să începea o altă ope­rațiune și anume ceea, de a menține cu ori­ce preț strimtorile Balcanice, păstrăndu-le pentru momentul, cănd armata rusă din Bulgaria, după o eventuală victorie decisivă, s-ar urni pentru a trece în Ru­melia, blocând Filipopol și Adrianopol, și a înainta, spre Constantinopol, centrul de gravitate a dorin­țelor și speranțelor seculare a Rușilor. Pentru a-și îndeplini această datorie strict re­clamată, trupele rusești începură să întărească strim­torile, redicănd din pământ forturi peste forturi împănăndu-le cu tunurile lor de munte și de cămp. Spre a întări însă și mai mult aceste impasuri bal­canice fură dealurile brăzdate cu ronduri dese de șanțuri. Terenul dinaintea acestor șanțuri fu presurat cu groape mici, in care se așezară pichete și sentinele de vânători. Unele ziare străine, s’au mai bine zis unii strategiști publicată prin ziarele străinătății critici, prin care vr­eau să dovedească, că rĕți fac Rusii, că se mențin in Balcani, căci își împart ast­fel pre tare forțele lor și că s’ar­espune la catas­trofa, de a-și vede streinetă comunicațiunea grosu­lui armatei cu trupele din Balcani. Acești critici pre­îngrijiți susținură mai departe, că trupele ruse din Balcan vor fi atacate din două părți opuse și la urma urmelor vor fi silite a se preda Turcilor, neputând primi ajutor de trupe, de hrană și de munițiune din nici o parte : îngrijirile acestor stra­tegiști din cabinetele redacțiunilor ziarelor străine prinseră din ce în ce mai multe rădăcini pănă cănd mai pretutindenea se vorbea, că Rușii au intențiunea a se retrage din Balcani. Unii corespondenți zia­ristici de pe câmpul de război știură să vestească chiar despre un conflict iscat între generalul Ne­­pocoitschicky șeful statului major general rus cu comandantul suprem Marele Duce Nicolae, din cau­za, că acest din urmă s-ar fi opus a admite planul lui Nepocoi­scky, de a retrage trupele din Balcani. Dacă s’a agitat chiar în cuartierul general rusesc chestiunea retragerei din Balcani nu se poate pre­tinde cu siguranță, noi însă ne cam îndoim despre aceasta, de vreme ce nici o mișcare de trupe nu s’a fost esecutat, care să dee indicele unui asemi­­ne plan. Ceea ce e sigur, este, că Rușii n’au pă­răsit Balcanii, și că bine au făcut a menține și for­tifica impasurile de acolo, pe care toate, căte le-a fost ocupat, le țin pănă în momentul de față. Foloasele ce decurg pentru Rușii din ținerea strim­­torilor balcanice sunt imense. Cele mai principale sunt, că au reținut armata foastă a lui Suleiman și acum a lui Raouf Pașa de a se uni cu cea a lui Mehemet Ali s’au a da mănă de ajutor lui Osman Pașa de la Plevna și că ține în măna lor Termo­­pilele Turcilor și cheia Constantinopolului. Turcii apreciază foarte exact aceste foloase, și dar se si­liră din resputeri a alunga pe Rușii din Balcani. Suleiman Pașa primise clar însărcinarea de a scoate pe Ruși din Balcani. Cu altă ocasiune am arătat deja, că tactica acestui Pașa consistă în a se arunca cu vehemență asupra vrăjmașilor. Această manieră e bună, însă nu pentru toate împrejurările și de­vine o greșală din cele mai mari, când nu reușește. Dovadă despre aceasta este că Suleiman Pașa, vroind a pătrunde printre șanțurile rusești, se obosi în a­­tacuri deschise și-și sacrifica mii de oameni, fără a câștiga nici unu folosit strategic. Era de pre­văzut, că Suleiman Pașa nu va izbuti în planul său, căci dacă n’a reușit a lua impasul Șipca atunci când se aflau acolo numai vr’o trei mii de Ruși, cu atât mai puțin putea să-și împlinească planul, după so­sirea unor ajutoruri însemnate de trupe rusești. A­­tacul de 9 zile executat neîntrerupt zi și noapte de Suleiman Pașa asupra posițiunilor bine întărite a Rușilor a costat viața la peste 15000 turci, după cum o mărturisește chiar Seraskieratul din Cons­­tantinopol. Și ce a dobândit Suleiman Pașa prin această crâncenă perdere ? Nimic alta decât la urmă a fost silit a se retrage cu grosul armatei sale din­colo de satul Șipca, și apoi la Cazanlik spre a-și restaura mult decimatele și stribatele sale trupe, din care tocmai partea cea mai bună căzuse în a­­salturile necurmate asupra stăncelor și forturilor rusești din Șipca. Starea lucrurilor la Șipca ajunsese acolo, că pe cănd armata turcească slăbi din ce în ce, trupele rusești se întăriră și sporiră neîncetat. Atacul ra­diat a Turcilor asupra stăncelor fortului Sf. Nico­lae a fost cea din urmă încordare a armatei turce, întocmai ca și cea a unui om in lupta sa cu moar­tea înainte încă de-aș întinde trupul. In urma acestor asalturi chiar mortale, armata osmană, care avea misiunea să alunge pe Ruși din Balcani, văzându-se în neputință să ajungă la scop, se retrase cu capul zdrobit la Cazanlîc unde se află ea și acuma, neliniștind pe Rușii numai cu bom­bardări neînsemnate. Rușii însă țin în stăpânirea lor mai sigură de­cât ori­când impasul Șipca împreună cu toate cele­lalte care poartă numele de Elena, Hainkioi, Ze­­lenodrevno și Lovicea. Ei se află adăpostiți în do­sul șanțurilor acoperite a forturilor precum și un bordee săpate în pământ. Pentru a face bombardarea lor asupra șanțurilor turcești mai vătămătoare, au înarmat forturilor lor cu mortire (lăcătușe monstre). Cu această ocasiune cred nimerit a arăta în scurt folosul ce aduc mor­­tierele la bombardări. Se știe, că tunurile de cămp și de posițiune împușcă ghiulelele lor mai mult s­ au mai puțin curb­insă nici­odată astfel, încât ghiulela să cadă imediat în dosul rădicăturilor șanțurilor, unde se află adăpostiți ofițerii și soldații bateriilor. Din această cauză rar cănd se rănesc cei din dosul șanțurilor, și dacă se întâmpla vr’o rănire aceasta e mai tot­deauna cauzată de o țandură s­au zbu­­rătură a unui oius crepat și trecut pe de­asupra șanțului. De aceea dar o bombardare cu tunuri lungi nu amenință pre tare pe cei din dosul intă­­riturilor. Acest defect a tunurilor cu lavă lungă se esprima prin aceea, că se zice că n’are o tra­gere verticală, adecă nu aruncă deusurile asupra obiectului țintit drept de sus în jos, ci mai mult in direcțiunea ce se apropie de orizontala. In luptă insă și mai ales în atacul asupra unor întărituri puternice e de o mare însemnătate a va­­tama serviciul tunurilor, astfel ca aceste să nu mai poată funcționa. Pentru ajungerea acestui scop ten­dința atăcătorului trebui să meargă într’acolo, de a răni și omorî pe artileriștii, cari în șanțuri în­carcă și dirijează tunul, și a vătăma în sus tunul său lafeta. Tunurile cu lavă lungă ne putând oferi îndestul acest avantaj, s’au construit niște tunuri cu lavă foarte scurtă însă foarte groasă și lată. Aceste tunuri se numesc după limba franceză mor­­tiere cază noi din cauza asemănarii lor cu săcălu­­șele, le poreclim și săcăluși mari. Aceste au o tra­gere estrem curbă, astfel că trimițând bombele drept de sus in jos, fac posibil a vătăma chiar pe cer, cari se află imediat în dosul întărilor. Cu astfel de lă­călușe mari s’au înarmat forturile rusești din Șipca. Așa­dar în totul luând posițiunea Rușilor din Balcani nu este de loc astfel încăt să provoace în­grijirile noastre ci din contra ne indrituește a hrăni cele mai bune nădejdi. V. Războiul de astăzi e plin cu surprinderi atât pen­tru armatele ce se combat, căt și pentru lumea, care privește din depărtare asupra câmpiilor de luptă. Cauzele, care au înlesnit în mod însemnat aceste surprinderi, s’ar pute rezuma foarte ușor prin cuvintele de : Reă informațiune. Și întradevăr lu­mea a fost foarte rea informate, și ideile exagerate și de­loc nepotrivite cu starea adevărată a lucru­rilor au a mulțumi nașterea lor și modului cum ști­rile despre diferitele mișcări, mobilizări și înarmări au fost răspăndite. Pe când nu era nici cea mai mică porn­ă trupa mică rusă din un sat în altul, care fost bucim­ată prin lume de cătră telegraf respondenților speciali, trebuiau să treacă­­ pănă ce se auzia abia prin telegramele ofi Agenției Havas din Constantinopol ceva de transport de trupe din Asia la Varna, cetitor fiind clar inundat cu știri peste știr pregi ea Rusiei, și nevăzând decăt ra­reori o asemine pregătiri a Turciei, fără de­j­­a credința, că Rusia lucrează din res­t a fi complect gata să întreprindă cu ti­mp vî­narea războiul. Dar despre Turcia mai , ea multe idei, căci n’avea de unde să le irele necuprinzând știri numeroase despr­e aceasta Se feri urnei Începură a se succeda mai des­­ ‘.orea armatei ruse peste Dunăre. Am vorb ceput despre mirarea ce puțina re­sisten*^ i „,iar și trecerea de tot neașteptată a Rușilor peste Balcani provocă pretutindene. Plevna și luptele de acolo intrecură toate sur­prinderile de mai înainte, și scoaseră la renume pe comandantul turc de acolo, pe Osman Pașa. A­­cest general, căruia, deși dușman nouă Romănilor, totul nu îi putem nega calitățile sale de bun stra­teg, a­ fost și este pănă acuma obiectul celor mai multe cercetări biografice. Ziarele se încercară care de care in presupunerile cele mai fantastice, asupra originei și naționalității lui. Ungurii îl fac ungur, Polonii zic că e leah. Rușii că e englez. Germanii pretind cu siguranță că e francez și că nu e nimene altul decât mareșalul Bazaine. Zia­rele române, fidele obiceiului lor de a copia știrile esterne nu tocmai după cum le primesc prin ziarele străine, îl făcură una după alta, începând de la un­gur pănă la englez și francez. Cauza că mai toți îl fac străin se explică prin aceea, că nimine nu se poate impaca, ca un turc să fie un strateg atât de bun și inteligent ca Osman Pașa, și dar fie­care îl făce străin, de o naționalitate după plac. Osman Pașa e turc de viță și se chiamă Noury Osman Pașa și e născut în anul 1252 al Hejrei, așa­dară are o etate de 42 ani turcești, s’au după socoteala calendarului creștin are o etate de 39 ani. Tatal seu este Noury Efendi, fost funcționar de vilaet in Adrianopol. Tatăl seu dispunând a­­supra unei averi îndestulătoare, trimise pe Osman spre desvoltare la Galata Serai din Constantinopol, apoi îl­ trecu în liceul militar imperial de acolo. Tânărul a fost foarte talentat, și eșind din acest liceu fu numit musalem s­ au locotenent în unul din regimentele de cavalerie siriană, după trecerea de doi ani, în vărstă de 20 ani, luase parte ca căpi­tan de cavalerie la năbușirea răscoalei Druzilor, cu care ocasiune se distinse intru atâta, incât primi de la Sultanul Medjid decorațiunea de cavaler a stelei Sultanului. La revoluțiunea Grecilor din Creta, primi Nouru Osman Pașa rangul de loc.-co­lonel și comanda asupra unei coloane compuse de Turci și Egipteni cu care cuceri monestirea Sf. Georgius, punctul de rază­ a resculaților. Această victorie l’a rădicat la rangul de colonel, cu toate că el n’avusese încă vărstă de 30 ani. După a­­ceastă răscoală fu trimes la Bagdad și apoi la Ye­men, unde destingându-se în luptele necurmate cu Beduinii, primi rangul unui liva s’au general major. Aceasta s’a întâmplat in anul 1874. Și la răz­boiul turco-sârb lua parte Osman Pașa ca ferik și avea misiunea să apere Vidinul. Bătăliele de la Zaicear și Izvor în care bătuse pe Șerbi îi au a­­tras intru atăta recunoștința înaltei Porți, încât Sultanul Abdul Hamid îl nu­mitor s’au mareșal de cămp. Schița această scurtă arătă dar cine e Os­man Pașa, despre a cărui operașiuni militare in războiul de acum ne vom ocupa in numărul viitor. Adăogim numai că Osman Pașa a primit tot ace­­laș titlu de Ghazi adecă nebiruitul ce’l primi de la Sultanul și Mukhtar Pașa carele după primirea a­­cestui titlu a și fost biruit cu desăvârșire. (­Va urma). • Cronica Internă Referatul d-lui ministru agriculturei comerciului și lucră­rilor publice, către consiliul d­e miniștrii, cu No. 10.163 din 22 Sept. 1877. Domnilor miniștrii. O lipsă recunoscută astăzi de țara întreagă, în sistemul nostru de învățământ public, este învăță­mântul agricol și industrial. Pe cât a creat mijloa­­c financiare, s-a înzestrat țara cu școli primare secundare, cu două universități și cu scoale de­le­ arte, astfel că astăzi ori­ce copil doresce să în­­c­e carte poate afla scoale de toate gradele ; nu e tot astfel când este vorba d’a învăța o profe­­ție, d’a deveni agricultor ori meseriaș. In adevar, atru învățământul agriculturei avem numai o sim­­ră școală de învățământ secundar, iar pentru în-V

Next