Cutezătorii, 1968 (Anul 2, nr. 1-52)
1968-01-04 / nr. 1
PRIN GRIJA PARTIDULUI ŞI STATULUI NOSTRU PE TOATE MELEAGURILE ŢĂRII SE ÎNALŢĂ NUMEROASE FABRICI ŞI UZINE, EDIFICII SOCIAL-CULTURALE, DE INVĂŢĂMÎNT. ANUL ACESTA SE PREVEDE SA SE CONSTRUIASCĂ 1 100 SĂLI DE CLASĂ, SE VA EXTINDE SPAŢIUL DESTINAT INVĂŢAMINTULUI SUPERIOR, VA ÎNCEPE CONSTRUCŢIA UNOR EDIFICII CULTURALE LA CRAIOVA ŞI TG. MUREŞ ŞI VOR CONTINUA ÎN RITM ACCELERAT LUCRĂRILE LA TEATRUL NAŢIONAL ŞI LA CENTRUL DE TELEVIZIUNE DIN BUCUREŞTI. SE PREVEDE CONSTRUIREA, DIN FONDURILE STATULUI, A PESTE 57 000 DE APARTAMENTE. DE ASEMENEA, SE ASIGURĂ CONDIŢIILE NECESARE PENTRU ELECTRIFICAREA UNUI ÎNSEMNAT NUMĂR DE SATE, ASTFEL CA LA SFÎRŞITUL ANULUI 1968, SĂ FIE ELECTRIFICATE PESTE DOUĂ TREIMI DIN SATELE ŢĂRII. Cu prilejul celei de-a XX-a aniversări a proclamării republicii au avut loc numeroase manifestări consacrate acestui eveniment, atât în ţară, cât şi peste hotare, iată cineva: ÎN ŢARĂ , Casele de cultură din Sinaia, Cimpina, Teleajen, Buzău, precum şi căminele culturale din peste 80 de localităţi de pe meleagurile ploieştene au organizat simpozioane, seri literare şi de poezie, urmate de programe artistice. De o largă participare s-a bucurat spectacolul «Sub soarele strălucitor al republicii noastre dragi» la care şi-au dat concursul elevi ai Şcolii generale nr. 12 din Ploieşti. «Odă României socialiste» este titlul unei seri literare organizate de bibliotecile din Cîmpulung Moldovenesc. • La cinematografele din Petroşeni, Hunedoara, Cugir, Brad, Cricău şi alte localităţi din împrejurimi au avut loc cicluri de filme închinate zilei de 30 Decembrie. PESTE HOTARE • La cinematograful «Iluzion» din Moscova a avut loc o retrospectivă afilmului românesc, organizată de Uniunea cineaştilor din Uniunea Sovietică. • O gală de filme româneşti a fost organizată la ambasada ţării noastre din Republica Federală a Germaniei. • La Beirut a fost inaugurată prima expoziţie permanentă de produse industriale româneşti în Liban. Exponatele, printre care şi renumitele tractoare înnobilate cu medalia de aur, s-au bucurat de o înaltă apreciere. LA 20 DECEMBRIE S-AU ÎMPLINIT ŞAPTE ANI DE LA CREAREA FRONTULUI NAŢIONAL DE ELIBERARE DIN VIETNAMUL DE SUD. DE ATUNCI, FORŢELE ARMATE DE ELIBERARE AU OBŢINUT SUCCESE IMPORTANTE ÎN LUPTA ÎMPOTRIVA AGRESORILOR, PENTRU LIBERTATE Şl INDEPENDENŢĂ NAŢIONALĂ. In prezent, patru cincimi din TERITORIUL VIETNAMULUI DE SUD Şl DOUĂ TREIMI DIN POPULAŢIE AU FOST ELIBERATE. (N FOTOGRAFIE: Un luptător din eroica armată de eliberare din Vietnamul de Sud. SĂPTĂMÂNA trecută, la palatul marii adunări NAŢIONALE, AU CONTINUAT ÎN ŞEDINŢĂ PLENARĂ LUCRĂRILE SESIUNII A VIII-A A CELEI DE-A V-A LEGISLATURI A MARII ADUNĂRI NAŢIONALE, DESCHISE LA 9 DECEMBRIE. DEPUTAŢII DE PE ÎNTREG CUPRINSUL ŢĂRII, ÎNTRUNIT! In acest Înalt for, au dezbătut şi votat LEGI IMPORTANTE, CARE VOR FACE CA IN URMĂTORII ANI PATRIA NOASTRĂ SĂ FIE ŞI MAI BOGATĂ, şi mai Înfloritoare. MAREA ADUNARE NAŢIONALĂ ŞI-A ÎNCHEIAT LUCRĂRILE VINERI 29 DECEMBRIE, PRINTR-O ŞEDINŢĂ JUBILIARĂ, CONSACRATĂ CELEI DE A XX-A ANIVERSĂRI A PROCLAMĂRII REPUBLICII. Aspect din timpul lucrărilor sesiunii Marii Adunări Naţionale. ▲. IN FOTOGRAFIE: o imagine din noul peisaj arhitectonic bucureştean. EXPOZIŢIE DE DESENE ALE ELEVILOR ROMANI LA ROMA La Muzeul artelor tradiţiilor populare din Roma s-a deschis recent o expoziţie de desene şi picturi realizate de elevi români. Organizată de către Institutul Pedagogic din Roma şi de Academia Italiană pentru relaţiile culturale cu România, expoziţia cuprinde 120 de lucrări în alb-negru şi în culori. Inaugurînd expoziţia, profesorul Luigi Volpicelli, directorul institutului, a subliniat că lucrările realizate de elevii români se remarcă printr-o deosebită bogăţie şi varietate. Cu acest prilej s-a ţinut, de asemenea, şi o conferinţă consacrată folclorului românesc.