Cuvîntul Liber, iulie-septembrie 1990 (Anul 2, nr. 130-194)
1990-07-03 / nr. 130
PATINA 2 CUVANTUM. MPFH Din activitatea Uniunii Vatra Românească în ziua de sîmbătă, 30 iunie 1910, la Cluj-Napoca a avut loc şedinţa Comitetului director al Uniunii Vatra Românească. Au participat membrii Comitetului director naţional şi invitaţi de la toate filialele din ţară. Tot în calitate de invitaţi au participat o parte din parlamentarii aleşi pe listele electorale ale Partidului de Uniune Naţională a Românilor şi Frontului Salvării Naţionale, care sunt şi membri activi ai Uniunii Vatra Românească din judeţele din Ardeal. Aceştia au informat Comitetul director asupra modului în care reprezintă, pe plan politic, ideile generoase şi nobile ale Vatrei Româneşti, aducerea la cunoştinţă, sensibilizarea opiniei publice din ţară şi din străinătate în mod corect, privind evenimentele de după 22 decembrie 1989 din spaţiul transilvan, care a fost ţinta unor acţiuni destabilizatoare duse pe toate căile de propaganda maghiară din străinătate şi de elemente extremiste din interior, cu care se afla în legătură, profitîndu-se de confuzia creată după revoluţie. în luările de cuvînt ale participanţilor s-a subliniat faptul că UVR şi-a respectat, de la înfiinţarea ei şi pînă în prezent, toate angajamenteleluate în numele membrilor săi, că rămîne. In continuare, credincioasă, ideologiei sale de a fi o organizaţie deschisă tuturor opiniilor constructive, avînd o menire culturală, socială şi de atitudine civică faţă de evenimentele şi fenomenele care se derulează pe scena socialpolitică a ţării. S-a mai spus şi cu acest prilej că UVR nu se angajează în polemici deplasate şi dispute marginale, că nu este o organizaţie politică şi, ca atare, nu a avut un program electoral propriu, dorind să respecte şi să menajeze opţiunea individuală a fiecăruia după atîţia ani de constrîngere şi simulacre de democraţie. Este bine să cunoască acest lucru cei care ne denigrează şi ne etichetează pe toate căile posibile, printre altele afirmîndu-se că nu am reprezenta o forţă, analizînd lucrurile după rezultatul alegerilor. De către noi nu s-au dus incalificabile acţiuni de a uniformiza electoratul, cu orice preţ, spre un ţel unidimensional, din moment ce se ştie că pluripartitismul este de esenţa democraţiei. Libertatea de exprimare electorală este principiul care trebuie să o ghideze. Uniunea noas- tră uneşte în diversitate membri şi concepţii ale tuturor formaţiunilor politice româneşti sau persoane fără de partid, care doresc binele patriei în vatra nestinsă a neamului românesc — leagăn al civilizaţiei şi creştinătăţii noastre multimilenare. A fost definitivată forma şi ţinuta celor două publicaţii ale Uniunii: tirajul şi periodicitatea apariţiei. Intîrzierea apariţiei, pînă în prezent, a fost determinată de motive obiective. Editarea şi apariţia lor se vor face de către colective redacţionale, avînd sediul la filialele din Cluj-Napoca şi Bucureşti, în săptămînile următoare, pînă la proxima şedinţă a comitetului director. Au fost, de asemenea, dezbătute evenimentele mai importante din ţară, care privesc şi activitatea organizaţiei, precum şi situaţia învăţămîntului din documentări proprii şi temeinice în acest sens, făcute de comisia de specialitate după întîlnirea avută cu d-l Ion Iliescu — preşedintele României. Poziţia UVR în problema învăţămîntului de toate gradele este cunoscută, iar alte luări de atitudini şi opinii exprimate, referitoare la chestiuni invocate de participanţi, vor fi aduse la cunoştinţa membrilor şi simpatizanţilor Uniunii Vatra Românească. Lucrările şedinţei au fost conduse, alternativ, de domnii prof. univ. dr. Iustinian Petrescu şi Liviu Roman, de la Universitatea din Cluj-Napoca, preşedintele, respectiv vicepreşedintele Filialei teritoriale Cluj a Uniunii Vatra Românească. IOAN SABAU, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale Vatra Românească ■ au* ma «a* «ani Pregătirile din buclă în bucla Mureşului e o linişte aparentă. Cu cît te apropii de baza hipică a municipiului nostru, în această oază de agrement oameni pasionaţi fac intense pregătiri pentru marele concurs internaţional „Cupa mondială“ de sărituri peste obstacole, competiţie sponsorizată de firma Volvo, în acel dreptunghi împrejmuit cu lemn despicat, ce încă miroase a cetină, oamenii stropesc de zor pentru a crea covorul verde, unde peste cîteva zile caii şi călăreţii vor zburda peste obstacole. Turnul de arbitraj, înalt de 12 metri, se apropie de stadiul final. El a devenit acum punctul de maximă concentrare pentru încheierea lucrărilor, pentru predarea lui spre oamenii care de aici vor controla întregul parcurs al competiţiei. Padocurile pentru cai sunt şi ele la ora finisărilor şi se face totul pentru a primi oaspeţii cu toată generozitatea. Primele loturi de cai, alcătuind echipa Dinamo Bucureşti, au şi sosit la Tîrgu-Mureş. Aflăm de la dr. Elek Barna că în cursul zilei de azi sunt aşteptate noi exemplare deperformanţă de la hergheliile din ţară şi de peste hotare. Sînt prezenţi aici şi delegaţi ai Federaţiei Române de Călărie, care dau o mînă de ajutor la punerea la punct, tehnică şi organizatorică, a bazei în plină formare. După cum ne relata Ioan Popa, din partea FRC, „Clubul Agricola — PECO, Primăria judeţului, numeroase întreprinderi, aduc, fiecare în parte, contribuţiile la definitivarea acestei oaze de linişte şi desfătare, care este baza hipică. Şi vă mărturisesc fără exagerare că ea va fi cea mai modernă din ţară. Este aşezată într-o zonă liniştită, cu un microclimat aparte care îi conferă dimensiunile proprii unui complex cu utilităţi şi funcţionalităţi pe care le întîlnim în puţine locuri din ţară şi chiar din Europa. Şi aş mai dori să adaug că aici, în viitor, se vor putea organiza mari concursuri hipice, precum şi demonstraţii de călărie şi de agrement. Cred că acestei grupări sportive trebuie să i se acorde mare atenţie, în continuare, întrucît are calităţi, călăreţi talentaţi, care prin seriozitate şi pasiune vor putea intra cu siguranţă în loturile reprezentative". GH. BARBULESCU Introducere în vocabularul democraţiei „Tînără“, „fragilă“, „delicată“, oricum am numi-o, democraţia este acum o stare, o realitate, iar programul guvernului prezentat recent de către primul-ministru constituie certificatul de maturitate al unui proces ireversibil. Acum, cînd nu ne mai aflăm sub semnul provizoratului şi al efemerului, există o nevoie firească de a înţelege sensul unor noţiuni cu care vom opera în viitor şi ale căror semnificaţii trebuie înţelese în context statal-juridic. Vocabularul democraţiei are, în mod necesar, ca punct de plecare, noţiunea de „separare a puterilor în stat“. Este o teorie de mare rezonanţă politică, juridică şi filozofică apărută ca o formulă democratică de guvernare, opusă despotismului monarhic feudal, capabil să garanteze libertatea individului. Potrivit acestei teorii, a cărei promotor de seamă a fost, în secolul al XVIII-lea. Montesquieu, prin lucrarea sa „Spiritul legilor“ (1748), în stat există trei puteri: o putere legislativă, înfăptuită de către parlament, o putere executivă, înfăptuită de guvern (organele administrative) și o putere judecătorească, înfăptuită de organele judecătoreşti. Această teorie este abstractă doar în aparenţă, justificînd în realitate un scop politic bine definit, şi anume, ponderarea guvernanţilor, „limitîndu-i“ pe unii prin alţii, asigurînd astfel echilibrul puterii, şi nu controlul reciproc. Principiul separaţiei puterilor este strîns legat de rolul parlamentului ca putere legislativă. Apărut ca o reacţie împotriva despotismului monarhic feudal, parlamentul exprimă cerinţa umană de participare la „facerea legilor“, el fiind organul legiuitor. Structura uni sau bicamerală a parlamentului diferă de la un sistem politic la altul. Sistemul bicameral (senatul şi adunarea deputaţilor) este motivat în statele federative prin structura acestor state ce impune a doua cameră care să reprezinte statele membre (de exemplu, Senatul în SUA), în statele unitare, structura bicamerală se motivează prin rolul ponderator al celei de-a doua camere: reducerea conflictelor dintre parlament şi guvern, moderarea eventualelor tendinţe despotice ale parlamentului, mai multă chibzuinţă în elaborarea legilor. Actuala lege electorală stabileşte că în România parlamentul este bicameral. Adunarea Deputaţilor exprimă interesele întregii populaţii, în timp ce Senatul reprezintă interesele colectivităţilor umane grupate pe judeţe. Se valorifică astfel, tradiţia constituţională românească exprimată prin Statutul lui Cuza (1864), Constituţia din 1866, constituţiile din 1923 şi, respectiv, din 1938. Reunite în şedinţă comună, cele două camere se constituie de drept, în Adunarea Constituantă pentru adoptarea Constituţiei României. Pînă la intrarea în vigoare a acestei legi fundamentale, parlamentul va funcționa şi ca adunare legiuitoare, procedura legislativă desfășurîndu-se succesiv în cele două camere, asigurind astfel adoptarea legilor de către reprezentanţii poporului. Articolul 80 din actuala lege electorală limitează activitatea parlamentului pînă la intrarea în vigoare a noii Constituții, legea stabilind obligativitatea organizării de noi alegeri în cel mult un an de la această dată. Problema ce se pune din punct de vedere politic și juridic este aceea a organului ce va exercita puterea legiuitoare în intervalul dintre momentul intrării în vigoare a Constituției și data noilor alegeri. Sunt posibile mai multe soluții: fie prelungirea puterilor camerelor actuale, fie stipularea, chiar în Constituție, printr-un text expres, a unor reglementări în acest sens. Indiferent care va fi soluţia, important este să se asigure continuitatea activităţii legislative, în desfăşurarea procesului de democratizare. Iată, pe scurt, conţinutul cîtorva termeni care, pentru cei mai tineri dintre noi, au fost mult timp „marginalizaţi" în fondul lexical al vocabularului pasiv. Azi, cînd democraţia este „condiţia umană" a unei întregi societăţi, avem datoria de a reda acestor noţiuni sensul lor adevărat. Pentru că limbajul democraţiei este limbajul nostru! ILEANA SANDU Cinstire oamenilor de la catedră (Urmare din pagină după Revoluţia din decembrie, are înalta cinste şi datorie de a se înscrie pe linia unor schimbări tot mai adinei, care să ducă la redescoperirea şi reconsiderarea propriilor tradiţii, a receptivităţii şi deschiderii spre valorile invăţămintului european, in deplină conformitate cu exigenţele linei democraţii reale a societăţii noastre. In concordanţă cu exigenţele impuse de dinamica acestui sfîrşit de mileniu, şcoala românească are datoria — aşa cum s-a subliniat in cadrul adunării festive — să deschidă drumul unei autentice competiţii a valorilor, să manifeste maximă receptivitate la tot ce este nou şi valoros în spiritualitatea românească şi universală. înnoirea învăţămîntului românesc este o problemă de conştiinţă, de înaltă responsabilitate a fiecărui cadru didactic şi de felul cum îşi vor face datoria fiecare educatoare, fiecare învăţător sau profesor depinde cum va arăta viitorul de mîine al patriei, al fiecăruia dintre noi. Felicitări tuturor cadrelor didactice din judeţ şi mult succes în activitatea viitoare! Astăzi Marți 3 IULIE Soarele răsare la ora 5.36; apune la ora 21,03. Zile trecute 184; zile rămase 181. CINEMA TÎRGU-MUREŞ — Arta: Ce le place tigrilor Unirea: Articolul 420 (seriile I —II) Progresul Cimul păianjen se întoarce. Tineretului O lume nebună, nebună, nebună (seriile I—II). Tom şi Jerry. Select: Campionul. Flacăra: Nu e uşor cu bărbaţii. SIGHIŞOARA — Lumina: Secretul armei secrete. Lunga cavalcadă către şcoală Grădina de vară) Solitarul de la tortul Humboldt. REGHIN — Patria. Pentru cîţiva dolari în plus (seriile I—II). TîRNAVENI — Melodia Iancu Jianu haiducul. Noile aventuri ale Seherezadei. LUDUȘ — Flacăra M’ss Arizona, Intîmplări pe vasul „Speranța". SOVATA — Doina: Războiul stelelor (seriile I—ÎT) Muncitorul: Succes, Charley! TERNT.1T — Lumina: Nea Mărin, miliardar. SARMAȘU — Ponular- Dragostea învinge totul. SÎNGEOROTU DE PĂDURE — Popular: Ringul. FÎNTÎNELE — Patria: Lăcomie. MIERCUREA NTRATULUT — Nirajul. Sonata Kreutzer. Din nou această Lucia. Privatizarea.. (Urmare din pag recepţia celui de la restaurant). Baza a cumpărat staţii pentru radioficare. Se aşteaptă lucrătorii poştei pentru a le monta. Ar fi şi ceva muzică şi s-ar putea face şi eventuale anunţuri. La cele cîteva ţîşnitoare cu apă leşinată sînt cozi de cîteva zeci de persoane. Ce frumos este să-ţi petreci „weekend“-ul la „wichend" cînd şi municipalitatea şi proprietarii bazei au atîta grijă de tine. Oricum, te simţi alt om. Ura! „MARFA DE IMPORT. NEAMULE!“ — LA PREŢURI AŞIŞDEREA ... Duminică, 1 iulie, ora 7, talciocul tîrgumureşean din Aleea Carpaţi. Lume pestriţă, mulţi gură-cască, dar mai mulţi ofertanţi, mai ales tuciurii. Iar ca să nu plătească taxa, s-au postat în afara incintei propriu-zise, numărul acestora fiind, cred, cel puţin egal cu cel dinăuntru. Telegrafic, iată cîteva constatări şocante: sub firma „comerţului liber" se servesc, direct în colbul drumului, de către persoane dubioase la regulile de igienă, tot atît de dubioase sandviciuri, brioşe, gogoşi, „ciocolata casei" (?); zeci de şmecheraşi trag de oameni să le cumpere marfa „extra“, blugi cu etichete „Canpoll Jeans“, „Italia ’90“, „Piramida" (?) — la preţuri între 1.700 şi 3.000 de lei; aşazişi „Adidaşi" — „ia, neamule, made în Turcia" — arătoşi, nimic de zis, dar la preţuri care te lasă ca la dentist (2.300 —2.500 de lei perechea); cafeaboabe, Ness, granulată (recordul îl deţine marca „Brasil“, la preţuri între 600—800 de lei kilogramul), gumă de mestecat în „n" variante, cacao (50 de lei/100 grame), ţigări străine (de la 35 la 75 de lei pachetul) etc., etc. „Întreprinzătorii" particulari (veniţi cu maşini, din judeţ, dar şi din Buzău, Prahova, Satu Mare, Braşov, Bucureşti etc.) şi-au îndreptat „activitatea" spre două căi, cele mai facile. S-au prea înmulţit acei negustori (aş zice speculanţi), care cumpără de la stat şi revînd marfa (găseşti în talcioc Vodcă românească, la sticle de „500“) la preţuri de 3—5 ori mai mari. O sticlă de Pepsi-cola, de 3 lei, ajunge la 25 de lei! O ciocolată de 8—10 lei se vinde cu 25 de lei. Vodca, în măsura amintită, costă 75 de lei. Efort minim, cîștig maxim. Unii cumpără de la stat obiecte pe care, după unele mici adaosuri, le consideră atît de „înnobilate" îneît înzecesc prețul: o bluză unic," al cărui preţ este de 35 de lei, imprimată cu inscripţii cît mai exotice, este oferită la 200—300 de lei, în aceste condiţii ce mai poţi obiecta în faţa unor asemenea producători? Unde este oferta specifică? Ce aduc ei în plus? Ce goluri în aprovizionare acoperă? Pentru că, în definitiv, cantitatea de marfă rămîne aceeaşi, numai că o parte se vinde la preţ de speculă. Nu asta aşteptăm de la comercianţii particulari, şi nici nu cred că trebuie încurajaţi, pentru că sunt un atac direct la buzunarul nostru. Poliţiştii — apăsaţi nu doar de epoleţi şi de caschete — au devenit parcă nişte „oameni de protocol", nu se bagă, constată doar (după cum îmi spunea un locotenent, umblă în civil. De ce? De frică?). Dar, oare, de la ei să vină rezolvarea? Controalele, confiscările, amenzile (atîtea cite sînt) nu par a fi o soluţie. E mult mai simplu, mai la îndemînă posibilul răspuns: un comerţ firesc, un comerţ civilizat, omenesc. Această reţea paralelă — bişniţa — nu poate fi stopată nici măcar printr-un decret. Orice sancţiune prohibitivă duce la înflorirea ei... Să avem curajul de a recunoaşte: ne trebuie acel comerţ care să ne facă pe noi, cei sfidaţi pe propriii noştri bani, să intrăm în magazine nu pentru a întreba cu teamă dacă este ceea ce căutăm. Ci pentru a cere şi a găsi în mod sigur. Pur şi simplu.